Matteo lanseaza single-ul Badder Than Bad, alaturi de Zubi

Matteo colaboreaza cu Zubi pentru un track pregatit sa ia cu asalt topurile muzicale si playlistele din intreaga lume – „Badder Than Bad”.

Dupa ce a lansat piesa „A Little Bit”, alaturi de Idahams, Matteo revine cu un single in colaborare cu Zubi, artistul care a cucerit topurile cu hitul „sugar”.

Piesa „Badder Than Bad” este compusa de catre George Emanuel Calin, Matteo, Tobi Ibitoye si Zubi.

Matteo, cântăreț, compozitor și producător dancehall și reggae, este „părintele” hitului Panama. Track-ul “Panama” a ajuns la 12 milioane de ascultari pe Spotify și 164 de milioane de vizualizări pe YouTube. „Panama” a luat cu asalt Asia și mii de videoclipuri cu dans au fost încărcate pe diverse platforme de Social Media cu așa-numitul „Panama Dance”.
Matteo a lucrat la proiecte de producție și mixtape cu mulți artiști pop români de top, precum Loredana Groza, Taraful din Clejani, Marius Moga (Morandi), Smiley, Deepside Deejays și alții.

Pe străzile răcoroase din Abuja, Nigeria, s-a născut o textură moale, dar aspră, amestecată cu aur și suflet, în anul 1996, pe 2 ianuarie. Cu peste 100 de milioane de streamuri, ZUBI, spiritul afro, este aici pentru a rămâne. Neavând niciun gen în care să fie fixat, plutește, dar nu în aceeași direcție a valurilor. Ultimul Z, primul din spate!

Păreri?

185 Post Views

ADI și Erika Isac lansează noul single – Rai – prima piesă de pe EP-ul 11

ADI și Erika Isac lansează noul lor single – „Rai”, prima piesă din cele opt ce se vor regăsi pe EP-ul „11″ ce urmează să fie lansat la finalul acestei toamne. Cei doi artiști au mers în trei locații diferite prin țară: în Brașov, locul unde a și fost scrisă piesa „Rai”, în Delta Dunării și la mare, locuri cu energii diferite ce i-a inspirat pe cei doi să compună pentru primul lor EP. Refrenul piesei a fost urcat pe TikTok în aceeași seară în care a fost compusă piesa cu scopul de a vedea reacțiile oamenilor din mediul online. La scurt timp, sound-ul s-a bucurat de un val mare de aprecieri din partea fanilor, reușind ca în mai puțin de două luni să aibă peste 5.500 de videoclipuri ce folosesc refrenul piesei pe TikTok. Versurile piesei vorbesc despre cât de importantă este siguranța și încrederea pe care ți-o oferă persoana iubită într-o relație pentru a te simți împlinit în fiecare zi.

„Piesa asta cred că este preferata mea de pe album, simt că are toate ingredientele. Emoție, dans, stare bună și e și foarte relatable pentru toți cei care iubesc” ne spune Erika Isac.

Piesa a fost scrisă de către Adrian Istrate și Erika Isac alături de Costel Dominteanu (DOMINO), producția fiind realizată de către Costel Dominteanu (Domino). Videoclipul piesei l-a avut ca DOP & Director pe David Mogan, producător pe Alex Toader, producția finală fiind realizată de Loops Production. Videoclipul piesei este senzual, relația de iubire dintre cei doi artiști și chimia puternică a acestora reușind să treacă dincolo de ecrane.

„<<Rai>> a apărut din întâmplare, într-o sesiune spontană la ora 2:00 dimineața. Eram la Brașov într-un Airbnb cu un studio mobil după noi. În două ore am scris cu Erika aproape toată piesa și Domino a avut grijă să facă piesa fix pe placul nostru. A doua zi am postat și eu și Erika piesa pe TikTok și efectiv a bubuit. Suntem foarte bucuroși că a ieșit într-un final și că a fost o piesă mega așteptată” ne spune ADI.

ADI, fost membru în trupa Maxim ce a făcut ravagii în rândul adolescenților, și-a început cariera solo recent, odată cu participarea în cadrul primului sezon al talent show-ului One True Singer. Cu un background artistic ce cuprinde peste 450 de concerte în toată țara, printre care și concerte pe scene mari alături de James Arthur și Willy William, ADI e pregătit să demonstreze că are toate calitățile necesare unui artist de succes. Recent, primul single lansat alături de Erika Isac s-a bucurat de o apreciere mare în rândul tinerilor, bucurându-se de sute de folosiri ale sound-ului pe platforma fenomen TikTok.

Erika Isac este una dintre cele mai fresh apariții din industria muzicală din România. Finalisă a primului sezon „One True Singer”, Erika a lansat alături de ADI single-ul „Regreți”, piesă susținută de cele mai importante radiouri din România. Cu o experiență de peste șapte ani în

 

industria muzicală, Erika a participat de-a lungul timpului la mai multe Talent Show-uri și e pregătită să demonstreze că merită să fie pe cele mai mari scene ale lumii. Recent, Erika a lansat piesa „4 dimineața” alături de Marko Glass, unul dintre cei mai iubiți traperi din România, piesă ce se bucură de aprecierea fanilor în mediul online încă de la lansarea piesei. Recent, Erika Isac a lansat piesa „Sugar” în colaborare cu Theo Rose, piesă ce s-a bucurat de aprecierea fanilor din mediul online, cât a și radiourilor din România.

Păreri?

398 Post Views

French Braids lanseaza Shady, o piesa despre iubire neconditionata

Producătorul canadian French Braids lansează vineri, 28 octombrie, „Shady”, o piesă plină de emoție, despre dragoste și dorință, determinare și pasiune.

 

„Shady” este ca un mix perfect între o producție lină, care îți poate aduce liniștea de care ai nevoie, și versurile care vorbesc despre o iubire necondiționată. „Shady” este o piesă care vine cu o forță incredibilă de a aduce acel moment de relaxare de care toți avem nevoie, cel puțin o dată pe zi.

 

Mai mult, piesa apare după o lansare de excepție a producătorului French Braids, care a constat într-un EP format din șase piese, „Breathe in EP”, lansat alături de casa de discuri Armada Music.

 

French Braids, pe numele real Sean Fischer, este un producător de muzică electronică plină de sensibilitate, care provoacă la introspecție. Muzica semnată de French Braids are elemente house, pop, jazz și RnB. Născut în Toronto, Ontario, Fischer a început să studieze pian la „Escuela Nacional Del Arte” din Havana, iar ulterior s-a întors în Toronto, unde și-a început o carieră în industria filmelor și a emisiunilor TV.

 

French Braids a început să câștige notorietate după ce a lansat remix-ul pentru „Lush Life”, piesă lansată de Zara Larsson, prin Black Butter Records. Acesta a fost observat de mai mult case de discuri și, în cele din urmă, a fost semnat de Asim Awan, în cadrul Ultra Music Canada.

 

De atunci, cariera lui French Braids a fost într-o continuă ascensiune și a realizat remix-uri pentru mai mulți artiști, printre care Maxsionair, Sketchy Bongo, Alx Veliz. În prezent, acesta lansează piese alături de Armada Music.

Păreri?

190 Post Views

Sfarsit de saptamana imbracat in noua piese noi

Săptămâna se încheie cu nouă lansări Kontor, care au ca scop principal să ne dea energia de care avem nevoie, cât și acea stare de spirit care ne poate ajuta să profităm la maximum de tot ce are de oferit weekendul care este fix după colț.

Fiecare piesă în parte poate oferi ascultătorilor o nouă perspectivă asupra vieții, prin prisma ritmurilor energice și diverse și al versurilor care transmit povești.

Diveoffice lansează „Liar”, o piesă plină de emoție, dar care poate transmite și energie prin ritmurile vibrante. Vocea puternică reușește să completeze peisajul și să ofere ascultătorilor acea determinare de care au nevoie pentru a-și îndeplini obiectivele și pentru a se pune pe primul loc.

Ritmurile de pian, combinate cu vibrațiile electronice, și alături de o voce plină de sensibilitate, transformă „Words” într-o piesă care te poate transporta într-un alt univers.

„Up & Down” este genul de piesă care are toate șansele să răsune pe ringurile de dans ale cluburilor de peste tot din lume.

Dennmak și Dicla lansează „Run Away” și transformă weekendul într-o adevărată experiență.

„Who The Fck Are You” este o piesă care transmită o energie techno specifică.

Patru artiști de excepție fac echipă pentru o piesă care transmite vitalitate prin fiecare notă. „You Don’t Wanna Know” este genul de piesă care poate ridica pe oricine la dans.

„Come With Me” este o combinație între vechi și nou, între familiar și necunoscut. Cu un vibe pe care îl cunoaștem deja, dar într-o reinterpretare originală, colaborarea dintre Darren Styles și KYANU readuce în atenție povești mai vechi.

„Crush On You” ne transportă direct pe o plajă însorită, alături de acea persoană specială.

„I Bet My Body” vine cu vibrații atipice, în timp ce fiecare notă ne învață, parcă, un nou pas de dans.

Păreri?

267 Post Views

XCarla Maria lansează Două inimi rupte

Plină de carismă și cu o voce încântătoare, XCarla Maria s-a remarcat pentru prima dată în cadrul unui show de talente, unde a uimit mii de oameni și a cucerit juriul, iar la scurt timp a lansat prima piesă din cariera muzicală: „Așa o fată”.

Acum, artista lansează cel de-al doilea proiect muzical, „Două Inimi Rupte”, ce vine în completarea piesei „Așa O Fată”. Ambele single-uri au fost produse în studiourile DeMoga Music de Marius Moga și Marius Mirică și vin cu un sound puternic iar împreună cu versurile spun o poveste de tip dilogie despre relațiile toxice, despărțire și în final, iubire.

Povestea videoclipului este centrată pe o dragoste autentică. Cei doi protagoniști, XCarla Maria și Bogdan Iancu (actor) își trăiesc iubirea într-un spațiu atemporal. În clip se întâlnesc doi oameni cu defecte, cu bagaje emoționale, care decid să fie ei înșiși și să se iubească necondiționat, indiferent de trecutul fiecăruia.

Videoclipul a fost filmat pe platourile Ireal.ro, în regia lui Guzinski. Completarea acestui concept inedit a fost creat de cunoscutul stilist Ovidiu Buta. Dacă în piesa „Așa O Fată”, versurile vorbeau despre fetele puternice care ies din relații, cu inima frântă, dar cu un boost de încredere, acum avem în focus o artistă îndrăgostită. „Două Inimi Rupte” este despre entuziasm, noutate și spontaneitate. Indiferent de spațiu sau de look, cei doi se găsesc în toate viețile. Secvențele din clip ilustrează o utopie, în care dragostea primează și doar ea ii salvează.

„Îmi place să îmi pun în versuri trăirile și sunt reală. Muzica pe care o fac este pentru public și mă bucur mult când pot să fac oamenii să se bucure sau să se regăsească în piesele mele”, spune  XCarla Maria despre „Două Inimi Rupte”.

„XCarla Maria are un timbru deosebit și o atitudine de superstar. Mă bucur să o avem semnată la labelul nostru”, spune Marius Moga.

XCarla Maria (Carla Bâtoancă) este fostă concurentă SuperStar România. Timbrul ei vocal deosebit, atitudinea încrezătoare și carisma au făcut-o să fie una dintre cele mai iubite concurente din cadrul emisiunii. La fiecare apariție pe scenă, XCarla Maria a reușit să ridice mereu publicul în picioare prin energia și prestația sa scenică.

Păreri?

192 Post Views

rareș lansează noul single 1000 de zile – o piesă prin care artistul încearcă să lase în spate trecutul

rareș, artistul fenomen al momentului, lansează noul single „1000 de zile” – piesă ce ne lasă să îi descoperim o nouă latură a artistului, de data aceasta una sensibilă și vulnerabilă. Pentru rareș, 2022 a fost un an plin și pare că nici sfărșitul de an nu o să fie diferit. Tânărul artist urmează să fie actorul principal în filmul „Romina”, producție ce urmează să fie lansată la începutul anului viitor, în luna ianuarie. „1000 de zile” este o piesă prin care mulți dintre noi am vrea să ne vindecăm de rănile trecutului și pe care o poți folosi drept metodă de a te elibera de tot ceea ce te ține captiv în trecut.

„<<1000 de zile>> sapă adânc în interiorul meu, un eu care era într-un punct foarte low în viață și arată în mod transparent o etapă din viața mea. Este o piesă despre vindecare, despre a înțelege că te situezi într-un punct dificil, dar cu toate astea alegi să îți omori trecutul. Mie a reușit să-mi trezească fel și fel de emoții, de la supărare, până la nervi și disperare, ca într-un final să-mi ofere liniște și împăcare, totul într-un vibe foarte Coldplay-ish, unic în România, după părerea mea. Sper din suflet ca lumea să o aprecieze așa cum o fac eu și mai sper ca cei care o ascultă și se regăsesc în ea să-și găsească liniștea cât de repede. E teribil să simți povestea, să o trăiești, dar cred că <<1000 de zile>> e capabilă să vindece” ne spune rareș.

Piesa a fost scrisă și compusă de florianrus alături de rareș și Costel Dominteanu (DOMINO), producția fiind realizată de către Costel Dominteanu (Domino). Videoclipul l-a avut ca DOP chiar pe fratele artistului, Marius Mariș, acesta ocupându-se și de scenariu alături de rareș iar producția a fost realizată de către KOMITI. Videoclipul piesei ne prezintă o latură plină de durere a lui rareș ce trece prin toate etapele procesului de vindecare până când reușește să renunțe la trecut și la tot ce îl ținea în loc.

Originar din Cluj, rareș are o poveste atipică pentru un artist. Un student de 10 la Drept, a renunțat la facultate pentru a intra în casa One True Singer. Filmările, care au durat 2 luni de zile, l-au ajutat pe artist să evolueze atât ca performer, cât și ca songwriter, colaborând în cadrul showului cu nume ca The Motans și florianrus, primind în acelasi timp sfaturi de la jurații showului – Alex Cotoi, Șerban Caza, Alina Eremia și Bruja, dar și de la invitați precum Roxen, DOC, Grasu XXL și Olivia Addams. Ultimul single al lui rareș, Nașpa, alături de Arkanian, s-a dovedit a fi un real succes. Piesa a dominat festivaluri precum Untold, Neversea, Summerwell și Electric Castle și se află în continuare în playlist-ul celor mai mari posturi de radio din România. Cel mai recent single lansat în colaborare cu Olivia Addams – „Buchet de trandafiri” – a reușit să cucerească atât publicul din online, cât și topurile de specialitate ale celor mai mari radiouri, fiind prezent de câteva săptămâni în Top 10 Radio Airplay Romania.

Păreri?

226 Post Views

Armin van Buuren lanseaza albumul Feel Again Pt. 2, parte dintr-o trilogie mult asteptata

Armin van Buuren lansează vineri, 28 octombrie, partea a doua din trilogia „Feel Again”. Albumul „Feel Again Pt. 2″ conține single-ul „One More Time” (feat. Maia Wright), care se situează pe prima poziție în topul radioului U.S. Dance. De asemenea, pe album se regăsesc și alte single-uri și colaborări inedite.

 

Astfel, „Feel Again Pt. 2″, care conține 11 piese, nu pierde timpul și ridică entuziasmul fanilor la niveluri maxime, pentru a-i pregăti pentru al treilea și ultimul album care face parte din trilogia „Feel Again”. Cel de-al treilea album urmează să fie lansat în 2023.

 

„Feel Again Pt. 2″ transmite un puternic sentiment de unitate, care ne trimite cu gândurile la energia și conexiunea specifică festivalurilor.

 

„În timpul pandemiei, am observat cât de important este pentru mine să am o legătură puternică cu familia, prietenii și, de asemenea, cu fanii”, spune Armin van Buuren. „Mi-am jurat că o să-mi dublez efortul de a întări și aprofunda toate aceste conexiuni diferite, iar acest album reflectă acest lucru. Sper că a doua parte a trilogiei va rezona cu ascultătorii și ne va aduce mai aproape unii de alții”.

 

#d539c1

Armin van Buuren este un ambasador global al muzicii electronice. Artistul a fost desemnat de cinci ori drept cel mai bun DJ din lume, iar, în prezent, acesta se situează pe locul trei. Armin reușește să ajungă, săptămânal, la peste 40 de milioane de ascultători din peste 80 de țări prin intermediul show-ului său radiofonic, A State Of Trance, al evenimentelor de la care este nelipsit și al pieselor lansate. De asemenea, pe Spotify, artistul are aproape 12 milioane de ascultători, lunar.

Păreri?

275 Post Views

BLANCO lansează albumul de debut BLANCOMAT, alături de Def Jam Recordings România

Într-un stil nou și diferit, BLANCO debutează cu primul său album numit BLANCOMAT. A captat scena urbană din România cu piese precum BANCOMAT sau 500 BANCNOTA, cu Aerozen, iar acum lansează primul album, alături de Def Jam Recordings România.

“Primul meu album este cea mai mare realizare a mea! Vreau să inspir toți oamenii că se pot face lucruri mari, chiar și dintr-un oraș de provincie cum este Slobozia. Inițial nu am fost susținut, dar am ajuns prin propriile puteri să colaborez cu unele dintre cele mai mari nume din industrie, iar acum sunt gata să pun pe harta orașul meu natal.” – BLANCO

Albumul BLANCOMAT cuprinde 16 piese, printre care regăsim colaborări cu IDK, OG Eastbull, Aerozen, Marko Glass, Bvcovia și Alex Sosa. Piesele deja lansate ca single-uri de pe album, și anume BANCOMAT, SAXOFON, SICILIA, 500 BANCNOTA și CALIFICAT, au strâns peste un milion de vizualizări pe YouTube și peste jumătate de milion de ascultări pe platformele de streaming.

BLANCOMAT se lansează împreună cu videoclipul piesei CALIFICAT, alături de OG Eastbull, pentru care a filmat Robert Revol, editul a fost făcut de Cristi NK, colorizarea de Frategrafia, în timp ce producția video a fost asigurată de Diana Brat. În timpul filmărilor de la CALIFICAT, BLANCO a ales și coperta albumului, o fotografie simbol în care el sparge un bancomat real.

Penultimul single de pe album, 500 BANCNOTA feat. Aerozen, a scăpat pe internet înainte de data de lansare, dar rezultatul a fost unul pozitiv până la urmă. Inițial piesa a circulat pe WhatsApp, ca ulterior utilizatorii să realizeze video-uri pe TikTok-uri cu această melodie. Totalul videoclipurilor care au folosit melodia 500 BANCNOTA a fost de peste 3000 de creații, ce au strâns peste un milion de vizualizări.

“Inițial mă speriasem când am văzut că piesa a scăpat pe internet într-o variantă demo! Măcar de ar fi fost varianta completă, dar varianta respectivă avea doar o strofă și refrenul lui Aerozen, și mix-master deloc. După am văzut cât de iubită a fost piesa de către oameni, ne-am mobilizat și am lansat-o oficial cum ar fi trebuit de la bun început.” – BLANCO

Carismatic și versatil, BLANCO își arată calitățile de rapper prin versuri puternice și catchy, date în stilurile trap, drill și hip-hop clasic. În primă fază, și-a câștigat statutul de cel mai bun MC din orașul lui natal, Slobozia, iar acum este gata să se afirme ca un lider al generației sale cu albumul său de debut BLANCOMAT. Călătoria lui BLANCO a început în liceu, iar de atunci a colaborat cu unele dintre cele mai importante nume ale industriei urbane precum Marko Glass & Bvcovia, IDK, OG Eastbull, Aerozen, Berechet, iar lista poate continua. BLANCO se bucură de sprijinul Def Jam Recordings România, cel mai nou label de muzică urbană din țara noastră.

Păreri?

251 Post Views

Italia iubeste Fly Project

“Musica”, cea mai premiată piesă în Italia, este la fel de iubită și astăzi de către DJ-ii italieni și publicul lor, din cluburi și de la petrecerile private.

 

După discuri de aur și de platină pentru vânzări și sute de milioane de vizualizări în toată lumea, Fly Project rămâne artistul român favorit în Italia. “Musica” capătă o nouă formă prin intermediul remixului produs de GABRI&SILVE, un DJ italian, originar din Capri, plin de pasiune pentru scena muzicii house.

 

Hiturile Fly Project se ascultă peste tot în Italia și, chiar și în pandemie, când toată lumea era blocată în case, dj-ii italieni puneau muzica Fly Project prin balcoane, pentru a le ridica moralul oamenilor și a îi face să danseze, chiar la ei în living sau în bucătărie.

 

“Sunt DJ de peste 10 ani și am pus piesa Musica de sute de ori și publicul a fost întotdeauna încântat. Așadar, m-am gândit că este momentul să îi fac un remix tech-house și să fie permanent în DJ-set-ul meu. Sunt convins că oamenii vor reacționa foarte bine și vor dansa toată noaptea” declară GABRI&SILVE.

 

Fly Project are peste 2,815,087 de streamuri lunare și  991,494 ascultători lunari, doar în Spotify, plus milioane de views și descărcări pe celelalte platforme și magazine digitale.

 

“Sunt fericit că muzica Fly Project înseamnă emoție, o emoție care rămâne cu oamenii și după ani buni de la momentul lansării, oamenii se bucură, cântă și dansează, construiesc amintiri pe muzica mea, fapt care pentru mine este onorant și este cea mai mare recompensă” spune Tudor Ionescu (Fly Project).

 

Fly Project lanseazã melodii care au ajuns în fruntea topurilor importante, atât la nivel național, cât și la nivel mondial. Cele mai cunoscute piese Fly Project sunt „Toca Toca” și „Musica” și sunt redate în toată lumea, la cele mai exclusiviste petreceri și de celebrități din diverse domenii, de la Ronaldo până la președinți de stat și influenceri cu zeci de milioane de urmăritori pe rețelele sociale.

Păreri?

252 Post Views

Claudia Pătrășcanu alături de Magic Orchestra lansează Mie să-mi dai iubirea toată

Claudia Pătrășcanu lansează alături de Magic Orchestra „Mie să-mi dai iubirea toată”, o piesă cu influențe balcanice dedicată exclusiv celor care vor să petreacă pe ritmuri autohtone. Compus de către Marius Radu, „Mie să-mi dai iubirea toată” este un single cu și despre iubire, dar si despre importanța ei în viața fiecăruia. „Mie să-mi dai iubirea toată” dezvăluie o poveste romantică, ca o declarație, ce surprinde esența și emoția unui sentiment atât de puternic precum dragostea.

Cunoscută pentru celebrele hituri „Sexy, sexy”, „E ziua ta” și „Sexy și rea”, Claudia Pătrășcanu a început să cânte în trupa Exotic, iar câțiva ani mai târziu, împreună cu Julia Chelaru au format Sexxy, trupa care s-a bucurat de succes până în 2006, când cele două artiste au decis să încheie colaborarea. Au urmat piese precum „Around the World”, alături de Sonny Flame, dar și „Povestea Noastră”, „Mama” și „Tată de duminică”, o piesă sensibilă cu un mesaj girl power. În februarie, artista a lansat „Bolnavă de Amor”, o piesă caliente în care pasiunea și iubirea sunt mai puternice ca oricând.

Păreri?

195 Post Views