Alessiah colaborează cu artistul ATL și lansează piesa Estas Tu (Darling)

Alessiah a început anul 2021 cu melodia „Darling”, iar acum, la finalul anului, lansează o versiune inedită a piesei, alături de ATL, un artist originar din Mexic – “Estas Tu (Darling)”.

Noua variantă a piesei conține versuri în limba spaniolă de la ATL, dar și o parte în limba spaniolă de la Alessiah, fiind prima dată când tânăra artistă din România aduce în cântecele ei o nouă limba străînă.

„Eu și ATL sperăm să vă bucurați de această piesă! 🥰 I’M HAPPY‼️ Acest cântec vorbește despre doi îndrăgostiți din țări diferite care s-au cunoscut unul pe celălalt și, chiar dacă vorbesc două limbi diferite, reușesc totuși să strălucească împreună!  Sperăm că vă place la fel de mult că nouă! Să sărbătorim dragostea astăzi”, a declarat Alessiah.

„În toată carieră mea am fost întotdeauna încântat să colaborez cu artiști din întreaga lume, am făcut deja muzică cu prieteni din SUA, Spania, Brazilia, Guatemala, Puerto Rico, Columbia și Franța; este uimitor pentru mine să fi întâlnit pe cineva din România la fel de talentat că Alessiah. Sunt un mare fan al piesei originale de când mi-a fost prezentată, așa că da, această este specială!”, a declarat ATL.

O melodie cu un ritm uptempo, energică și perfectă pentru a întra în mood-ul de petrecere, piesă „Estas Tu (Darling)” este compusă de către Sorin Seniuc, Ionuț Catană, Alexandra Ţîrţîrău și Alessiah și a fost produsă de către Ionuț Catană.

Alessiah este una dintre cele mai promițătoare artiste din nouă generație, cu potențial atât pe partea de compoziție, cât și în ceea ce privește implicarea să în zona vizuală a melodiilor pe care le lansează. Alessiah și-a început carieră prin lansarea single-ului „Sunday”.
În 2020 a lansat single-urile „Hurricane”, „Waiting For”, „Love Me” și „I Know”, iar începutul acestui an a venit cu un live session special pentru cele patru melodii, versiuni noi, alături de Muse Quartet. Cu un background muzical format din studii și sute de ore de canto, plus lecții de chitară, parcursul ei muzical este în plină ascensiune.

Cântăreț, muzician producător și compozitor mexican, în vârstă de 24 de ani, dintre care 7 de carieră, ATL a reușit să pășească pe cele mai mari scene din Mexic, și vizitând cu cele două albume și 4 turnee proprii, teritorii precum Mexic, Los Angeles, Las Vegas, Miami, Puerto Rico, Honduras, Spania, Chile, Columbia, Panama și Guatemala.
Stilul său muzical este atât de variat încât cuprinde ritmuri precum: muzică urbană, dancehall, pop, cumbia, reggaetón, rock alternativ, indie rock, tribal, mariachi, R&B și EDM. ATL are peste 20 de single-uri (toate în top zece la radio și poziționate în principalele playlisturi ale platformelor digitale) și un cântec de succes „Sola”, care numără peste 60 de milioane de ascultări.
În acest moment, continuă să producă mai multe melodii noi pentru el (cum ar fi cel mai nou single al său „¿Cómo te va?” și „Mal”) și pentru alți artiști, lucrează și la următorul său album, toate acestea în propriul său studio de muzică – MaiTai Studio.

Păreri?

247 Post Views

Cea mai așteptată piesă a anului e aici! Lidia Buble lansează Extrapolăm

Lidia Buble încheie anul cu una dintre cele mai așteptate piese ale momentului: „Extrapolăm”, o baladă sensibilă ce completează tabloul de toamnă cu sound-ul său melancolic. Pentru că lipsa persoanei iubite oprește timpul în loc, Lidia cântă despre o poveste de dragoste la care mulți dintre noi visăm.

„E despre vindecări. Despre răni pe care uităm să le închidem. Despre iertare și multe amintiri. Despre doruri și suflete ce se repară… Doar cu timpul. E piesa ce deschide primul meu album ce va fi lansat în primăvară”, declară Lidia.

Compusă de către Alexandru Pelin alături de Costin Bodea și Vlad Lucan, „Extrapolăm” este ca un jurământ etern încheiat între două suflete pereche. Piesa este însoțită de un videoclip cinematografic ce surprinde magia și puterea iubirii de a depăși orice barieră și prezintă o lume văzută în nuanțe de roșu intens, totul în pași de dans contemporan.

Cu o comunitate de aproape 1,5 milioane de fani care o urmărește pe Instagram și îi ascultă muzica, Lidia Buble a cucerit publicul cu numeroase hituri lansate de-a lungul carierei sale. La sfârșitul anului trecut, Lidia Buble și Vunk au făcut echipă pentru „Vino, du-te”, un hit de succes care și-a făcut loc în playlisturile radio chiar înainte de lansare. Luna martie a adus cel mai pasional single al anului: „INTENS”, o piesă despre acea dorință arzătoare pe care o simte o femeie când iubește. Toamna aceasta, Lidia a putut fi urmărită în cadrul Asia Express, unde a format alături de sora sa, Estera, una dintre cele mai puternice echipe din competiție.

Păreri?

348 Post Views

NANE lansează BUCUREȘTI, ultimul single înainte de albumul CORDIAL

NANE lansează ultima piesă drept single, înainte de marea lansare a albumului “CORDIAL” de pe 10 Decembrie. Piesa “BUCUREȘTI” este inspirată din celebrul refren “Fetițe dulci ca-n București”. Stilul R&B abordat pe acest nou album este regăsit și în “BUCUREȘTI”. Ca stare generală, piesa este chill, relaxată și plăcută la audiție tuturor ascultătorilor.

Versurile îi aparțin lui NANE, muzica este facută de Paul Iorga. Partea de mixing și mastering a fost facută de Lu-K Beats la Seek Music.

La momentul actual, NANE este unul din cele mai mari nume ale scenei urbane din România. Piesele lui fac parte din genurile hip-hop, rap, trap și R&B. Totul a început în copilărie cu rockul anilor ’90, dar după descoperirea lui MC Hammer muzica i-a devenit inspirație. După o serie lungă de mixtape-uri si single-uri care i-au asigurat locul în rapul clasic, a venit anul 2015 când și-a schimbat atenția spre un stil mult mai cântat. Din acel moment au urmat albume, piese pe radio și colaborări cu artiști precum Delia, Alina Eremia, Irina Rimes și Roxen.

Păreri?

223 Post Views

AMI revine către inimile noastre cu un nou cântec – Dulce Simfonie

Sensibilitatea vocii și carisma lui AMI revin cu o nouă melodie, o „Dulce Simfonie”, la scurt timp după “Fluturi”, pe care o iubim încă din Octombrie. “Dulce Simfonie” este încă o piesă de pe albumul ENIGMA, alături de cele trei piese lansate deja: “Enigma” cu Tata Vlad, “Fluturi” și “O fată obișnuită”.

Versurile au fost scrise de AMI, iar muzica a fost compusă de AMI și Adi Colceru. Producția piesei a fost realizată de Adi Colceru, în timp ce videoclipul a fost creat de Bogdan Daragiu.

AMI a declarat despre noua lansare că piesa “<<Dulce Simfonie>> e declarația mea de dragoste pentru muzică. E imnul sufletului meu, imnul pe care i l-am dedicat muzicii, pentru prima și cea mai lungă relație de iubire în care mă aflu. Când eram mică, îmi imaginam că muzica e un fel de divinitate și așa a și rămas. Pentru că a fost întotdeauna ghidul și colțul meu de liniște în care m-am putut retrage atunci când mi-a fost și bine, dar și rău. Lumea mea reală și imaginară unde nu există limite, în care mă simt cea mai liberă și safe. A mea <<Dulce Simfonie>> o să fie și imnul multor suflete care simt la fel ca mine, care respiră prin muzică, trăiesc și se lasă purtați de vibrațiile ei”.

AMI este una dintre cele mai îndrăgite artiste ale momentului. Versatilitatea sa artistică a fost demonstrată și în cadrul Talent Show-ului “Te Cunosc De Undeva” unde artista a reușit să se transpună și să interpreteze diferiți artiști, reușind să câștige marea finală a sezonului cu numărul 15. De asemenea, ultimele sale lansări s-au bucurat de un succes real. Piesa “Fluturi” este auzită pe toate posturile de radio din țară în acest moment, iar colaborarea cu Tata Vlad pentru piesa “Enigma” reusind să stea timp de 12 săptămâni în Top 10 Media Forest, fiind una dintre cele mai ascultate piese pe radio și TV din țară.

Păreri?

248 Post Views

Shawn Mendes a lansat melodia It’ll be okay

Shawn Mendes a lansat track-ul “It’ll be okay”, o balada inspirata de o despartire in iubire.

Cântecul marchează, de asemenea, prima lansare solo a lui Mendes de la cel de-al patrulea album de studio, “Wonder”, care a apărut în urmă cu un an, pe 4 decembrie 2020, și a ajuns pe primul loc în Billboard 200.

“Simt ca în ultima perioada nu am mai fost la fel de conectat cu voi. Îmi este dor de voi şi sper că o să vă placă noua piesă”, a declarat Shawn Mendes pe pagina lui de Instagram.
După două săptămâni de la anunţul despărţirii de Camila Cabello, artistul în vârstă de 23 de ani lansează piesa “It’ll Be Okay”. Cei doi au declarat într-un comunicat comun că vor rămâne “cei mai buni prieteni”. Shawn si Camila au lansat două piese impreună: “Señorita”, care a apărut în 2019 si a ajuns pe primul loc în Billboard Hot 100, dar şi “I Know What You Did Last Summer”, de pe albumul de debut al lui Mendes, “Handwritten”, lansat in 2015.

Shawn Mendes a anuntat noul turneu global, “Wonder”, care va incepe în anul 2022. Artistul va fi însoţit de King Princess, Dermot Kennedy şi Tate McRae pe parcursul a 64 de show-uri. Turneul va începe pe 14 martie 2022 în Copenhaga, Danemarca şi se va termina pe 27 iunie 2022 in Portland, Oregon.

Păreri?

202 Post Views

Shaz a lansat o piesă manifest – Ești român dacă

SHAZ a lansat miercuri, 1 Decembrie, piesa #EștiRomânDacă…, însoțită de un videoclip filmat în peste 7 orașe din țară, o melodie despre fiecare dintre noi, în care și tu te vei identifica, marcând într-un fel cel puțin aparte Ziua Națională a României.

Cu inspirații de la Muse la Porcupine Tree, SHAZ se laudă în prezent cu un album de 19 piese în regim propriu, de la producție muzicală la filmare de videoclip și cu o piesă licențiată în Australia. Piesa Ești român dacă… e un featuring cu DJ Undoo, un artist cu o reputație impresionantă în peisajul hip-hop românesc, iar pe aceștia din urmă legăndu-i o prietenie de mai bine de 15 ani.

“Ești Român dacă… e o piesă manifest care satirizează românismul patriotard, fals, abuzul de statut, opulența de carton, duplicitatea și, în general, tot ce avem noi mai “bun” ca popor.”, au declarat artiștii.

“Încă de când am scris-o, acum 2 ani, nu ne-am gândit la altă dată mai bună pentru lansare decât 1 Decembrie. Piesa își dorește să se constituie într-o introspecție autoironică, deoarece tuturor ne place să arătăm cu degetul cocălăria și cutumele care ne fac celebri peste tot în lume, dar, dacă le analizăm pe toate, observăm că oricine dintre noi a căzut în plasa asta la un moment dat.” a mai completat solistul trupei SHAZ.

Textul redă o serie de vignette amuzante, dar și subiecte mai dureroase, de care nu ne putem detașa, căci toate ne definesc ca popor. Este deja celebra paradigmă românească “sistemul e de vină” care, privită din celălalt unghi ne spune că din acel “sistem” de care ne dezicem, tot români de-ai noștri fac parte și dacă ne dorim cu adevărat o schimbare, ar trebui să începem cu noi înșine. Această concluzie apare în ultimul vers spune exact asta: “ultima soluție – propria revoluție”, adaptând o sintagmă celebră.

Filmările videoclipului piesei Ești Român au avut loc în locații special alese, cu o producție proprie impresionantă din punct de vedere logistic, adunând 14 zile de filmare și au filmat în București, Brăila, Iași, Otopeni, Cluj-Napoca, Craiova, DN1.

“Întrucât toate clipurile noastre sunt produse tot de noi, pe măsură ce am scris textul, a trebuit să ne gândim cum putem ilustra versurile filmând în locații reale, credibile, identificabile. De exemplu, când vorbim de ura bucureștenilor către moldoveni, olteni, ardeleni, am luat decizia să călătorim 1600 de km doar pentru a filma fiecare cuvânt în orașele cele mai importante din provinciile românești. Refrenul piesei este filmat cu toată trupa cântând pe o platformă în mișcare care colindă capitala, fiind o trimitere către parada de Ziua Națională. Nu este o bagatelizare a paradei în sine sau a celei mai importante zi din an pentru români, însă vrem să transmitem că, după ce s-a întâmplat în ultimii doi ani, ar trebui să fim mai reținunți cu accesele de mândrie națională și să lucrăm mai mult la noi înșine.”, au spus cei din trupa SHAZ.

Single-ul „Ești român dacă” este lansat sub egida SHAZ, piesa fiind produsă în studioul Fast Track Studio, iar versurile poarta semnătura artistului Ștefan Mureșeanu.

Păreri?

203 Post Views

Francesca și Luis Gabriel lansează O piesă de iubire

Francesca și Luis Gabriel colaborează pentru prima dată și lansează „O piesă de iubire”, un proiect muzical despre pasiunea arzătoare pe care o pot simți doi iubiți atunci când sunt împreună. Single-ul te poartă într-o lume a dragostei, acolo unde sentimentele sunt împărtășite și niciun îndrăgostit nu se sfiește să spună ce simte.

„«O piesă de iubire» este exact ceea ce spune titlul. Sunt foarte mândră că am putut face parte din creația acestui proiect, împreună cu producătorul Mario Stoica. M-am dedicat trup și suflet acestei piese, are un mesaj complex și sunt sigură că foarte mulți dintre ascultători se vor regăsi în această melodie. «O piesă de iubire» înseamnă mult pentru mine pentru că am avut curajul să schimb puțin stilul muzical și îmi doresc să ajungă la cât mai mulți dintre voi. Luis Gabriel mi s-a părut cel mai potrivit pentru această colaborare, linia melodică m-a făcut să mi-l imaginezi cântând alături de mine”, povestește Francesca.

Cu o voce caldă și o apariție fresh, Francesca (Ana Maria Francesca Ilie) a cucerit jurații și publicul în cadrul unora dintre cele mai urmărite concursuri de talente. Francesca adoră muzica de când era doar un copil, așa că la 4 ani a început să studieze pianul, iar la 9 ani a început să participe la diferite concursuri muzicale.

La începutul lunii martie, artista lansa primul single din carieră alături de Bogdan Mocanu. Compus de către Costi, alături de Emy Alupei și Bogdan Mocanu, „Gelozia” este un single care descrie iubirea diferit și o prezintă prin prisma celui mai de temut sentiment, gelozia. A urmat „Animal”, o piesă cu ritmuri caliente și versuri în limba spaniolă ce-ți rămân întipărite în minte.

La doar 22 de ani, Luis Gabriel Tudor s-a facut remarcat odată cu lansarea primului său single, „Toate diamantele”, ce a adunat peste 100 de milioane de vizualizări pe YouTube, iar piesele sale au început să fie tot mai populare în mediul online.

Păreri?

309 Post Views

SICKOTOY și IRAIDA lansează Maria – ritmul de dans al iubirii

SICKOTOY și IRAIDA și-au unit forțele și au creat piesa „Maria”, o piesă dedicată îndrăgostiților ce vor să-și retrăiască marile iubiri pe ringul de dans.

Versurile au fost compuse de IRAIDA, muzica de SICKOTOY, IRAIDA, și Achi, iar de producția piesei s-a ocupat integral SICKOTOY. VIdeoclipul a fost regizat de Isabella Szanto, director de imagine a fost Roberto Stan, iar producția a fost facută de Loops Production. Locația videoclipului este Hiro Bay pe Soseaua Nordului în București.

“Mereu sunt în cătura de autori pasionați de muzică cu care să împart studiol. IRAIDA și Achi au venit la o sesiune și am terminat piesa pe loc. Mereu se întâmplă așa când dragostea față de muzică este la un nivel înalt. <<Maria>> este o piesă a îndrăgostiților pe care le-o fac cadou cu cea mai mare plăcere” a declarat SICKOTOY despre “Maria”.

“<<Maria>> este o piesă scrisă din perspectiva ambilor îndrăgostiți, ce descrie puterea intensă a atracției și neliniștea apăsătoare atunci când aceștia sunt departe unul de celălalt. Un dans al iubirii în slow motion, perfect de imperfect. Maria imbracă dragostea în sentimente pe care nu le poti uita, este cel mai frumos viciu de care nu poți și nu vrei să te lași. De multă vreme îmi doream să lucrez cu Sickotoy, iar din prima noastră sesiune a ieșit această piesă. Împreuna cu Achi și Sickotoy, s-a creat un vibe blană, am descoperit o chimie muzicală aparte și așa a luat viață <<Maria>>” ne-a spus IRAIDA despre acestă colaborare.

SICKOTOY este unul din cei mai prolifici producători muzicali pe care i-a dat România. Omul din spatele proiectului SICKOTOY este Alex Cotoi care a obținut și un Grammy pentru “The Best Latin, Rock & Urban Alternative Album” împreună cu Pitbull, Mohombi și Wisin pentru piesa “Baddest Girl in Town”. Debutul lui SICKOTOY a fost împreună cu Minelli cu piesa “Addicted” care a obținut locul întâi în Top Shazam România. Piesa a fost îndrăgită și de radiourile locale, rămânând pentru 12 săptămâni în Top 5 Media Forest România. Următoarele lansări au fost auzite în toata lumea. Aici vorbim de piese precum “You Don’t Love Me” cu Roxen, “Dum Dum” cu Ilkay Sencan, “VKTM” cu INNA și TAG, sau “Touche” împreună cu Misha Miller. Ultima lansare “Papa” alături de INNA (regina dance-ului din România) și Elvana (pop-star în Albania) a ajuns în topurile internaționale.

IRAIDA este pe un drum sigur spre podium ca scriitoare, compozitoare și cântăreață. La momentul actual are un portofoliu frumos de artiști pentru care a compus precum INNA, SICKOTOY, Alexandra Stan, NOSFE, Karmen, Lariss, Ruby, Iuliana Beregoi, Andia și mulți alții. Înfășurată de o personalitate puternică mereu obține ce își propune. Ultima ei lansare constă într-o colaborare cu Manuel Riva pentru piesa “Modern Love”. În spate mai există lansări solo cu videoclip precum “Labirint”, “Lava”, “Higher”, “Designed” și multe altele.

Păreri?

234 Post Views

Theodore lansează în România Man and His Tools, primul single de pe viitorul album

Artistul de origine greacă, Theodore, lansează în România piesa „Man and His Tools”, primul single de pe viitorul album The Voyage ce va apărea anul viitor. Îmbinând atât sonorități organice, din zona post-rock și alternativă, cât și influențe din zona electro/synth, Theodore este la ora actuală printre cele mai incitante exporturi muzicale venind din Grecia, cu multe turnee internaționale la activ și un show live magic și captivant alături de trupa sa.  De-a lungul anilor, Theodore a împărțit scena cu Sigur Rόs, DIIV, Αmber Run și, printre multe alte festivaluri, a cântat la Reeperbahn, Eurosonic, Musexpo LA șde două ori South by Southwest (SXSW), unde a fost ales ‘Favorite Discoveries And Memorable Moments’ de către NPR Music, bine-cunoscutul post de radio american. De altfel, este posibil să îl fi văzut deja live în România, astă-vară în cadrul festivalului Living Rock de pe Plaja Tuzla.

Viitorul album TheodoreThe Voyage, se dorește a fi un album-concept, vorbind despre călătoria în spațiul cosmic și oglindind sentimentele și gândurile oamenilor care abandonează Pământul. Piesa Man and His Tools, vorbește despre uneltele pe care omul le-a creat în evoluția sa, care au contribuit la distrugerea planetei, dar care în același timp sunt ultima sa șansă de a o părăsi. În același timp, este vorba despre nevoia de a evada dintr-un prezent distopic, lucru transmis și prin videoclipul ce însoțește piesa.

„Ideea acestui album mi-a venit cu câteva luni înainte de pandemie. Realitatea distopică pe care am experimentat-o cu toții mi-a indicat destul de clar că acest album (și procesul din spatele lui) ar trebui să fie o evadare optimistă. Am petrecut toate perioadele de carantină în studioul meu din Atena, lucrând non-stop la materialul acesta. A fost un proces foarte „static”, care a implicat unii dintre cei mai buni producători, ingineri de sunet și muzicieni greci ai momentului.” – Theodore

Despre Theodore

Fiind un melanj de compoziții electronice și clasice, muzica lui Theodore gravitează undeva între post rock ambiental și synthwave-ul abraziv specific anilor ’80. A împărțit scena cu Sigur Rόs, DIIV, Αmber Run și, printre multe alte festivaluri, a cântat la Reeperbahn 2017 & 2018, Eurosonic, Musexpo LA și SXSW 2018 & 2019, unde a fost ales ‘Favorite Discoveries And Memorable Moments’ de către NPR.

După ce a primit cele mai favorabile recenzii de la media precum BBC Radio 6 iar cel mai recent album al lui a fost lansat în cadrul ‘All Songs Considered by B. Boilen and R. Hilton’ la NPR, Theodore lucrează acum la un nou album-concept cu tematică cosmică intitulat The Voyage, care va fi lansat în 2022.

Păreri?

252 Post Views

Yuka lansează în cadrul The Session piesa Soare Nebun

Tânăra artistă Yuka revine cu o nouă lansare în 2021. Piesa „Soare Nebun” este următoarea surpriză din cadrul The Session by Global Records. Melodia este despre sentimentele puternice ale iubirii, unde orice obstacol este depășit prin puterea celor doi.

Yuka a declarat despre noua sa lansare: “Când îl vezi simți că te topești, când nu e lângă tine îți îngheață sufletul de dor și ai vrea atât de mult sa fie aici, să îi auzi vocea, să te încălzească. Îți dorești sa fiți secunda cu secunda nedespărțiți, iar atunci când va vedeți, timpul nu pare să țină cu tine și zboară atât de repede. Niciun pericol nu vă sperie, riscurile par un joc atât de atrăgător! Îndrăgostiți, simțiți cum gravitați unul în jurul celuilalt, în centrul universului, sunteți doar voi doi, soarele și luna… Ce nebunie! Este o lume fascinanta, plina de fluturași care colorează o poveste pură pe care îmi place atât de mult să o cânt!”

Versurile au fost compuse de către Thea Minculescu, muzica de Thea Minculescu și Quick, iar de producția piesei s-a ocupat Quick. Videoclipul este regizat de Kobzzon si produs de Loops Production.

Yuka are doar 16 ani și cântă de când își amintește. Muzica este o constantă în viața ei, urcând pentru prima dată pe scenă la doar cinci ani. Chiar un an mai târziu a câștigat concursul “Mamaia Copiilor” pentru ca la șapte ani să lanseze primul său album solo din carieră. A fost concurentă la „Next Star” și a continuat să compună si să scrie muzică chiar și după ce a absolvit școala de muzică. Cântă la pian, chitară și ukulele și este într-o permanentă căutare de muzică nouă care să o inspire. În luna mai a lansat “Aripi de nisip” care s-a bucurat de un loc în Top 200 Shazam Romania, New Music Daily și Breaking Pop pe Apple Music Playlists.

Proiectul “The Session” din 2021 continuă povestea începută în 2019 de Alina Eremia, AMI, Cezar Guna, Killa Fonic, Mark Stam, Minelli, RICO si Roxen. Anul trecut au fost 10 videoclipuri minimaliste, cu o tematică geometrică, unde artiștii s-au lăsat purtați de povestea comună și au transmis oamenilor emoții cum au știut mai bine. Anul acesta toate videoclipurile au o personalitate unică, potrivită fiecărui artist în parte.

Păreri?

184 Post Views