Dj Lucian & Geo lanseaza piesa “Astronaut”

Dj Lucian (Lucian Mitrache) & Geo (Naita George) lanseaza o noua piesa EDM, care se numeste “Astronaut”. Noua piesa suna foarte bine, are un vibe pozitiv si este perfecta pentru orice festival de gen.

“Astronaut” a avut lansarea oficiala la radio in tari precum Germania, Austria, Rusia, Bulgaria si Serbia, fiind cunoscut faptul, ca cei doi artisti si producatori romani sunt foarte apreciati de dj-ii si producatorii din afara, unde genul muzical EDM este foarte popular. Piesa beneficiaza si de o versiune Future House, editata de producatorul si Dj-ul roman, Sean Norvis.

Dupa ce au colaborat in premiera pentru Romania cu nume de legenda din industria EDM precum DJS FROM MARS, Wolfpack sau Justin Prime, cei doi artisti vor colabora cu celebru Dj si producator norvegian, Tungevaag, cel care a colaborat cu artisti de renume mondial precum Clean Bandit, Alan Walker, Sick Individuals sau Jay Hardway. Dj Lucian & Geo pregatesc alte surprize muzicale si colaborari de exceptie!

Păreri?

215 Post Views

Sonja lansează noul single, “Indigo”

Sonja lansează noul ei single, “Indigo”. Clipul piesei portretizează perfect povestea de iubire dintre cei doi îndrăgostiți ce încearcă să se regăsească.

Sonja este o prezență nouă pe scena muzicală cu o voce specială și sensibilă.

Cadrele videoclipului prezintă perfect obstacolele pe care cei doi îndrăgostiți trebuie să le depășească in găsirea sufletelor “Indigo”.

“Indigo este o piesa despre o iubire imposibila care desi consumata, ea nu va disparea niciodata. Este despre doua suflete care traiesc acum vieti diferite, simtind ,dorind si gandind la fel intr-o lume inchipuita, ramanand intre ei o dragoste ce nu se va risipi niciodata pentru ca sufletele lor sunt “Indigo”. La realizarea clipului am lucrat cu oameni geniali, plini de creativitate si autenticitate carora le multumesc pentru tot si sper sa va placa si voua rezultatul la fel de mult cum imi place mie!”

Pentru noul single al artistei au scris nume sonore precum Alina Eremia și Florian Rus, producția a fost realizată de Alexandru Turcu iar regia videoclipului a fost semnată Kobbzon.

Păreri?

252 Post Views

Statement muzical din partea Bellei Santiago: „Merg mai departe”

Bella Santiago lansează primul single cu versuri în limba română din cariera solo: „Merg mai departe”. Compusă de către Ionuț (Papu) Bacula și Vlad Manolache, „Merg mai departe” este o piesă despre iubire, dar mai ales despre puterea de a merge mai departe. Chiar dacă unele decizii nu sunt ușor de luat și creează neliniști ce nu dau pace, trebuie să mergi mai departe pe un nou drum. Protagonistă în propriul clip, Bella interpretează rolul femeii care trebuie să o ia de la capăt, lăsând în urmă o dragoste plină de temeri și visuri deșarte, cu un final dureros, dar necesar.

„Este prima piesă pe care o lansez singură în limba română, a fost super greu în momentul înregistrării, dar mă bucur că băieții de la studio, Vlad și Papu de la trupa Zero, au avut multă răbdare cu mine și m-au ajutat să pronunț foarte bine fiecare cuvânt care mi se părea dificil. Mă bucur foarte mult că a ieșit și am reușit să ofer ce mi-am dorit atât eu, cât și băieții! Piesa este despre o fată puternică care a reușit să treacă peste orice obstacol și a mers mai departe, iar eu sper că multe dintre voi vă veți lăsa inspirate”, declară frumoasa filipineză.

Bella Santiago s-a făcut remarcată în 2016 în cadrul show-ului „Românii au talent”, iar un an mai târziu a lansat primul single și videoclip din cariera sa solo, „Unpredictable”. În septembrie 2017 a început colaborarea cu trupa Jukebox și a lansat piese precum „Vocea ta” și „Auzi cum bate”, iar un an mai târziu, împreună cu trupa participă la Selecția Națională Eurovision.

La finalul lui 2018, artista a câștigat inimile ascultătorilor și a fost desemnată marea câștigătoare „X Factor”. Bella a reușit în finală să cucerească atât jurații „X Factor”, cât și publicul cu piesele „Fată verde”, „Cine m-a făcut om mare”, dar și cu un mash-up format din hiturile celebrei Beyonce. În decembrie 2019, Bella Santiago a câștigat sezonul 14 al emisiunii „Te Cunosc de Undeva”. Până în prezent, artista a lansat piese precum „S.O.S”, „Army of Love”, „Pantera” și „Dulce Prisionero”, ce au adunat împreună milioane de vizualizări pe YouTube.

Păreri?

241 Post Views

JO lansează „Dorul”

După ce ne-a cucerit inimile la începutul lunii cu „Vocea ta”, o baladă emoționantă despre iubire și despărțire, JO lansează un nou single: „Dorul”. Deși pentru unii oameni, dorul poate fi și o bucurie, o cale de a deveni mai conștienți de ceea ce iubesc, de ceea ce își doresc cu adevărat, adesea acesta exprimă o lipsă și este un sentiment chinuitor.

„Dacă «Vocea ta» a vorbit direct, «Dorul» vine cu niște trăiri care se simt cu ochii închiși. Această piesă a venit la mine într-o perioadă în care aveam nevoie de ea. Am simțit că m-a ales, pentru că este probabil melodia pe care am înregistrat-o în timp record. M-am «îmbrăcat» cu ea în studio și m-am «dezbrăcat» de frici pe platoul de filmare. Este pentru prima dată când am intrat în pielea unui personaj atât de îndrăzneț și, chiar dacă am avut mari emoții, vreau să mulțumesc echipei că m-a ajutat să mă simt confortabil ieșind din zona mea de confort. Despre dor s-au scris foarte multe piese, dar acum a venit momentul să-mi cânt și eu dorul într-o piesă proprie și sper că oamenii își vor găsi vocea printre versuri”, spune JO.

„Cad în dor și doare tare, doare dorul tău. De-ai fi tu în locul meu” sunt versurile prin care JO dezvăluie suferința apăsătoare ce o poate aduce acest sentiment și cât de dificil este să îi ții piept. În regia lui SAN, videoclipul prezintă prin imagini starea de agonie prin care artista trece atunci când vrea să-l uite pe cel care cândva i-a furat inima.

O coproducție Cat Music si HaHaHa Production, „Dorul” este o piesă compusă de către Adi Cristescu alături de Horace, Shift, Kastha John, Răzvan Matache și Max Kissaru în studiourile Midiots.

JO este una dintre cele mai apreciate voci din România, ce ajunge de fiecare dată la inimile fanilor prin piesele pe care le lansează. În ultimul an artista a cucerit publicul și topurile de specialitate cu hituri precum „Lacrimile”, „Noapte polară”, „126″ și „Adio”, single lansat de ziua sa de naștere. În noiembrie JO a lansat „Iubirea mea”, o piesă ce are la bază tot o poveste de dragoste, însă nu una cu final fericit. Recent, artista a lansat împreună cu Juno „Mă mai ia”, hit ce arată o poveste îndreptată către momentele precedente unei despărțiri, iar la începutul lunii JO a cucerit inimile tuturor cu „Vocea ta”.

Păreri?

228 Post Views

ADDA lansează partea a doua a poveștii: „Tramvaiul Sfârșitului”

După ce și-a luat bilet spre fericire în „Tramvaiul 23″, ADDA continuă povestea și lansează „Tramvaiul Sfârșitului”. „S-au dus zilele noastre ca vinul din pahar” este versul prin care ADDA dezvăluie că iubirea s-a risipit și acum trebuie să învețe să meargă înainte fără o jumătate lângă ea. Compusă de către artistă alături de Vlad Măzărel, Mihai Mitițescu, ProducaDoru, Bogdan Marinescu Serj Musteața, „Tramvaiul Sfârșitului” este o baladă emoționantă, ce scoate în evidență suferința, dar în același timp și puterea de a merge mai departe. ADDA apare în videoclipul regizat de către Alex Ceaușu cântând la pian „în aer”, la o înălțime de 10 metri.

„Această piesă este a doua de pe albumul următor și este continuare poveștii regăsite în «Tramvaiul 23». Versurile vorbesc despre speranța aceea pe care de multe ori nu vrem să o pierdem, crezând că celălalt ne iubește, dar ne dăm seama că totul este doar în capul nostru și închidem acel capitol din viața noastră chiar dacă ne doare. Din acest motiv se și numește «Tramvaiul Sfârșitului»”, povestește artista.

Anul trecut, ADDA a lansat albumul „Artă, Viață și Iubire”, pe care se regăsesc piese de succes precum „Ce am cu tine”, „Cum doare o inimă”, „A fost odată că-n povești”, „Răsărit”, „Plâng în hohote”, „Grădina”, „Dacă”, „Lacrimi”, „Femei”, „Fals”, „Stelele” și „Prieteni buni”. A urmat apoi colaborarea cu Smiley pentru „Sâmbătă Seara”, un single fresh, cu parfum de vară, iz de distracție și multă pasiune ce a ocupat primele poziții în Trending-ul de pe YouTube, iar în noiembrie a lansat „Nu mi-e frică”, un manifest muzical dedicat tuturor celor care aleg să se piardă pe ei pentru a putea fi acceptați de societate. La finalul lui martie, ADDA a luat „Tramvaiul 23, chiar și cu ultimii lei” și a plecat în căutarea unei iubirii ce nu îi dădea pace.

Păreri?

262 Post Views

MIRA lansează „Zi Merci”, povestea muzicală ce încheie albumul „MiraDivina”

După ce ne-a plimbat prin univers cu „Nave Spațiale”, MIRA prezintă „Zi Merci”, ultima poveste muzicală ce se regăsește pe primul album din carieră al artistei. Lansat la începutul primăverii atât fizic cât și online, „MiraDivina” este un material discografic personal ce culege experiențe reale împărțite în 8 single-uri.

„Zi Merci” este o piesă pasională cu un mesaj sensibil, ce te trece printr-un amalgam de stări, de la euforie, iubire și până la agonie. Compus de către artistă alături de Florian Rus, Roland Kiss și Șerban Cazan, single-ul este însoțit de un videoclip regizat de Kobzzon. Clipul o prezintă pe MIRA în rolul unei femei puternice, care nu se ascunde și își lasă la vedere fiecare latură. „Și nebună și cuminte, dar îți place cum se simte” sunt versurile prin care artista dă frâu liber fiecărei trăiri.

„Cu acest clip al single-ului «Zi Merci» închei albumul «MiraDivina». Piesa aceasta vorbește despre lupta din relație pe care o duc doi oameni care se iubesc foarte mult. Este cumva și o notă de amuzament în text pe care sper să o recunoască oamenii. Am scris-o împreună cu Florian Rus și Roland Kiss într-o sesiune când le povesteam că iubirea trece prin mai multe faze”, povestește artista.

MIRA este una dintre cele mai iubite voci feminine ale momentului. Compune, cântă la chitară și pian, iar recent a lansat primul său album din carieră pe care se regăsesc piese precum „Zero absolut”, „Învață-mă”, „De ce”, „Plus și minus” și „O privire”. Printre cele mai de succes piese ale artistei se numără „Cum de te lasă”, „Ce-o fi o fi” (alături de Vescan), „Fete din Balcani” (alături de Corina și Skizzo Skillz), „Vina”, „Uit de tine”, „Inimă nebună”, „Maracas” (alături de Lino), dar și „Străzile din București” (împreună cu Florian Rus). De-a lungul timpului, single-urile lansate de MIRA au cucerit topurile muzicale și inimile fanilor și au adunat sute de milioane de vizualizări pe YouTube.

Păreri?

223 Post Views

Holly Humberstone a lansat piesa si videoclipul “The Walls Are Way Too Thin”

Holly Humberstone este o artista cu o intelegere profunda de a spune povesti prin intermediul pieselor pe care le prezinta publicului. Melodia “The Walls Are Way Too Thin” a fost scrisa intr-o perioada de dificila, in care artista se simtea pierduta in noul oras, fiind departe de casa.
 
Videoclipul melodiei este o opera de arta, din punct de vedere al imaginii, si ofera sentimentul de panica si izolare intr-o casa noua, dar care nu se simte ca acasa. Videoclipul a fost produs in colaborare cu Raja Virdi si o prezinta pe Holly incercand sa scape dintr-o cladire in flacari. Ea a declarat ca toate scenele au fost reale si ca a avut mari emotii in timpul filmarilor.
 
Noua piesa continua ritmul de melodii personale si emotionale, precum “Haunted House”, in care Holly relateaza despre casa bantuita, in care a crescut. Modul in care Holly isi exprima sentimentele in piese este evidentiat de producatorul Rob Milton de la Easy Life.

EP-ul de debut al lui Holly, “Falling Asleep At The Wheel”, a depasit 100 milioane de stream-uri, iar ea a fost aleasa pentru Apple’s Up Next Artist si VEVO DSCVR’s Artists To Watch 2021. Tanara artista a primit aprecieri din partea The Sunday Times, NME (5*), The Guardian, i-D, ELLE, Billboard, Triple J, BBC Radio 1 si Apple Music. Holly a cantat la Jimmy Kimmel! Live, BBC’s Music’s Introducing Live, cat si pentru campania VEVO’s DSCVR At Home series. In urmatoarea perioada, Holly va avea 13 concerte in Marea Britanie, dintre care 6 sunt deja sold out.

Păreri?

 

227 Post Views

Andra Sun lansează ,,Nu mai ești” – o piesă inspirată din propria viață

După debutul cu ,,Lacrimi”, Andra Sun revine cu o piesă scrisă chiar de ea, inspirată fiind din propriile trăiri.

,,Nu mai ești”, precum și piesa de debut a Andrei, este despre o relație care a ajuns la sfârșit, este despre sentimente incerte și puterea de a încheia o relație în ciuda amintirilor și iubirii dintre cei doi.

Piesa este trap cu influnețe de pop, are un vibe fresh și actual, iar clipul piesei conține atât versuri, cât și sileuta artistei, care își exteriorizează trăirile prin muzică.

,,<<Nu mai ești>> este o piesă foarte dragă mie, una despre o poveste din viața mea. Despre un mix de sentimente, mai exact o “îndrăgosteala” cum îmi place mie să îi spun. Când am scris-o am simțit că mă desprind de tot de trecut și că merg mai departe. Mi-a fost destul de ușor să o scriu doar prin simplul fapt că simțeam că aveam foarte multe să îi spun, dar nu am avut niciodată curajul și nici ocazia să o fac. Jocul acesta în care mă aflam, avea mai târziu să scoată din mine maturitatea și să mă facă să nu îmi mai fie frică să spun ceea ce simt. Strofa a doua îmi place cel mai mult din melodie. Am scris-o în drum spre studio, în tren, cu gândul ca într-o zi, poate cine știe, o << să stăm, să povestim la o ceașcă de cafea >> .”

Andra studiază muzica de la 10 ani, iar talentul i-a fost descoperit de Angela Bîtlan, coordonatoarea unui cor muzical. De atunci se dedică muzicii și carierei sale de artist. În prezent, Andra urmează cursurile de canto sub îndrumarea artistei AVA (Andreea Avarvari) și s-a alăturat echipei Sonus Records alături de care lucrează în continuare la piese noi.

Muzica noului single a fost realizată de Andreea Avarvari, orchestrația de Mihai Grecan, iar versurile au fost compuse de Andra Sun, producătorul executiv fiind casa de discuri Sonus Records.

Păreri?

274 Post Views

Olga Verbițchi lansează de ziua sa „Sentimente”

„Sentimente” este cadoul muzical pe care Olga Verbițchi l-a pregătit pentru fani de ziua ei. Compus de către Mircsov Delia alături de Ioana Ignat, Bodarev Dumitru și Cornel Ursache, „Sentimente” este o piesă pentru toți cei care au cunoscut primii fiori ai iubirii. „Dragostea ta îmi dă puterea, când nu ești îți cânt de dor” sunt versurile prin care artista alege să nu mai țină pentru ea ceea ce simte și hotărăște să își declare oficial iubirea. Dragostea este unică, iar atunci când faci cunoștință cu acest sentiment incredibil de puternic, simți cum prinzi aripi și tot ce îți dorești este să petreci fiecare moment alături de persoana iubită.

„«Sentimente» este piesa care mi-a plăcut din momentul în care am ascultat-o pentru prima dată. Este și prima piesă pe care o lansez care merge pe premiza unei situații fericite. Single-ul este despre o relație super healthy și cute între doi adolescenți care rezonează unul cu altul la un anumit nivel. Îmi place mult ce am făcut împreună cu băieții de la studio și de la clip pentru acest proiect. Sunt super entuziasmată de lansare și de reacția publicului. Dacă până acum am livrat piese și povești mai triste, e timpul să împărtășim și căldură oamenilor❤️”, povestește Olga.

În 2016, Olga Verbițchi a participat la X Factor unde a câștigat marele premiu, iar la doar câteva luni, a lansat primul single din carieră, „Prietena ta”, urmat de „Pagini albe” (featuring Kio). La începutul anului 2018 colaborează cu DJ Sava pentru „Coco Bongo” și tot în același an lansează „Portofele”, piesă ce face parte din proiectul Naked Truth, semnat de MCulture by Dămian Drăghici. La scurt timp după, câștigă premiul „Vocea Internațională” în cadrul Sanremo Music Awards, iar în 2019 lansează „Oameni” și „De ce mă minți”. Anul trecut Olga a lansat „Iluzia”, un single ce marchează încheierea unei etape din viață.

Păreri?

250 Post Views

Cezar Guna revine cu o nouă poveste și o piesă despre iubire, Seth & Ra

Cezar Guna își continuă povestea în muzică și lansează o nouă piesă, Seth & Ra, despre o iubire instabilă cauzată de duplicitatea și minciunile unei fete. Vocea profundă a artistului, sound-ul și mesajul melodiei fac ascultătorii parte din poveste și, cu siguranță, își vor dori să o pună pe repeat.

Piesa a fost compusă de Cezar Guna și Flo Nocturn, scrisă de Cezar Guna, iar producția a fost realizată de Flo Nocturn.

“Această piesă este foarte specială pentru mine pentru că este prima pe care am scris-o în română și marchează începutul meu în muzica românească. Când am scris această piesă treceam printr-o perioadă mai dificilă și am scris-o pe toată într-o noapte. Este produsă de Flo nocturn pe care la vremea aceea îl cunoșteam de mai puțin de o săptămână și am tras vocile la el în dormitor unde avea studio.

În piesă vorbesc despre dualitatea unei fete care pentru mine înseamnă mult, de aici Seth și Ra, pentru că în timpul petrecut cu ea am simțit ca și cum am fost împreună cu mai multe personalități ale ei. Sunt foarte atașat emoțional de mesajul piesei și cred că nu sunt singurul care a trecut prin așa ceva.”

Lui Cezar Gună muzica îi curge prin vene, respiră prin muzică și trăiește pentru a bucura oamenii cu talentul lui. În urmă cu mai mulți ani, a început să cânte pe stradă, în Statele Unite ale Americii, după care în Centru Vechi din București. Reprezentațiile sale live au devenit rapid adevărate concerte pentru trecători, care nu ezitau să se oprească, să-l asculte și să-l aplaude.

Cu toate că de-a lungul timpului a întâmpinat dificultăți, Cezar nu a renunțat nicio clipă la visul său și a luptat pentru a ajunge un artist apreciat de public. În 2019 s-a alăturat echipei Global Records și a lansat și primul său EP, care a fost scris și gândit de el, împreună cu doi producători. De atunci, a lansat mai multe piese și clipuri, Cerculețe fiind una dintre cele mai ascultate. Cezar Guna este încă la începutul carierei și promite foarte multe surprize. În prezent se concentrează și muncește foarte mult pentru a deveni un artist internațional și pentru a lansat muzică lunar.

Păreri?

207 Post Views