Sebastian Dobrincu lansează „Inimă naivă” alături de Ioana Ignat

Sebastian Dobrincu vine cu o nouă piesă de dragoste dedicată celor care doresc să se întoarcă la persoana iubită: „Inima naivă”, o colaborare cu Ioana Ignat, artista recunoscută pentru timbrul inconfundabil.

„Inima naivă” este o piesă pop cu influență dance, care transmite emoție și regretul despărțirii de persoana iubită transpusă într-un cadru cosmic, ireal, ce a prins viață în studiourile DeMoga.

După o colaborare care a început acum doi ani, Marius Moga împreună cu Sebastian Dobrincu au creat studioul IREAL, un spațiu dotat cu tehnologie de ultimă oră, unde realitatea augumentată te trimite în orice loc pe care ți-l poți imagina.  Videoclipul piesei „Inimă naivă” a fost filmat pe „Marte”, în premieră în noul studio.

„Împreună cu Ioana și întreaga echipă am reușit să creăm o poveste frumoasă și sinceră, bazată pe ceva ce toți trăim cel puțin o data în viață – a iubi naiv, fără prejudecăți. Lucrăm de aproape un an la această piesă. Am făcut mii de modificări până ne-am convins că transmite emoția potrivită. Am reușit totodată sa facem premieră prin clipul piesei, folosind tehnologii de producție virtuală nemaintâlnite într-un clip muzical. Deși pare că ne cântăm iubirea neîmplinită pe Marte, în realitate toată acțiunea a avut loc într-un platou de filmare. Sunt recunoscător întregii echipe și sperăm ca piesa să ajungă la sufletele a cât mai multor oameni”, a declarat Sebatian Dobrincu.

Videoclipul a fost filmat pe parcursul a 3 zile și redă povestea celor doi îndrăgostiți într-un cadru apocaliptic.

„Mă bucur că pot să iau parte la acest proiect inedit coordonat de Marius Moga. Atât el, cât și Sebastian sunt niște oameni foarte creativi și e plăcut să lucrezi cu ei. S-a muncit mult la piesă și la videoclip, iar eu sunt mândră și fericită că s-a ajuns la un rezultat frumos. Mulțumesc tuturor celor implicați!”, adaugă Ioana Ignat.

Deși Sebastian Dobrincu a uimit România cu povestea lui de viață în care s-au regăsit sute de adolescenți, faima de peste noapte este de fapt munca de la o vârstă foarte fragedă. De-a lungul timpului, Sebastian a creat o serie de aplicații și programe care au fost cumpărate sau folosite de cele mai mari companii din USA.

În 2017, Ioana Ignat lansează „Doar pe a ta”, single ce devine foarte repede no.1 în topurile radio și ajunge, în prezent, la peste 60 milioane de vizualizări pe YouTube. Tot în 2017, Ioana compune și lansează „Nu mă uita”, una dintre cele mai populare piese românești în mediul online, ce atinge 83 milioane de vizualizări pe YouTube. Urmează hitul „În palma ta”, ce adună peste 50 milioane de vizualizări. Anul 2020 o aduce pe Ioana Ignat din nou în primele poziții în trending YouTube cu piesele „Tu nu meriți” și „Azi”, „O lume întreagă”, „Singura greșeală” (împreună cu Florian Rus) și „Sensibil” (Nu am somn). Cea mai recentă colaborare a fost cu Pavel Stratan pentru piesa „Vina dragostei”.

Păreri?

243 Post Views

Sabrina Carpenter lansează videoclipul piesei “Skin”

Cântăreața, compozitoarea, actrița și designerul, Sabrina Carpenter, semnează cu label-ul Island Records (Universal Music Group) și lansează single-ul și videoclipul piesei „Skin”.

„Sabrina Carpenter este deja un superstar”, a declarat directorul executiv al Island Records, Darcus Beesestates. Acesta a continuat, „vocea ei puternică, personalitatea radiantă și carieră de succes atestă acest lucru. Suntem încântați să primim o tânără atât de talentată în familia Island Records”.

La rândul sau, Sabrina a declarat despre semnarea cu Island Records: „Sunt atât de încântată să mă alătur familiei Island Records, Darcus și echipa mi-au înțeles cu adevărat viziunea, din momentul în care ne-am întâlnit prima dată. Este locul perfect pentru mine, pentru a începe următorul capitol al carierei mele muzicale și evoluției mele ca artist. Abia aștept ca toată lumea să audă la ce lucrăm anul acesta!”

Odată cu semnarea cu noul label, Sabrina a lansat single-ul “Skin”, care a devenit instant viral, adunând peste 17 milioane de ascultări pe platformele de streaming în câteva zile, dintre care 10 milioane a strâns în doar 48 de ore. Piesa a debutat și pe primele locuri în topurile muzicale, precum Spotify, iTunes, Apple Music etc.
„Skin” a luat internetul pe neașteptate, ajungând pe primul loc pe Twitter, în întreaga lume, și a reușit să se claseze și pe locul 7 pe YouTube. Piesa a fost, de asemenea, întâmpinată cu reacții pozitive de la Billboard, Variety, People, UȘA Today, E!, Cosmo, Bustle și multe altele.

Sabrina Carpenter a cucerit un public de milioane ca și cântăreață, compozitoare, actriță, designer, producător. Sabrina a avut primul ei rol principal în filmul “The Short History of the Long Road”, care a avut premieră la Festivalul de film Tribeca și s-a bucurat de recenzii deosebite, aducându-i Premiul Juriului pentru „Cea mai bună performanță” la Festivalul de film Savannah SCAD din 2019. În martie 2020, Sabrina și-a făcut și debutul pe Broadway, jucând în Mean Girls. În plus, Sabrina va produce și va juca în Alice, o reimaginare muzicală a „Alice în Țara Minunilor” .

Păreri?

208 Post Views

Misteriosul LILO lansează „Stolen Dance”

După ce ce a cucerit publicul cu primul său single, un cover după hitul lui Kylie Minogue, „Can’t Get You Out Of My Head”, producer-ul sud corean LILO revine în 2021 cu „Stolen Dance”. Când LILO a auzit melodia originală a lui Milky Chance, a știut că trebuie să-și pună tentaculele pe ea și să-i dea o nouă formă. Artistul a făcut echipă cu vocalista Klara și împreună au transformat single-ul original în cel mai cool imn.

„Stolen Dance” îmbină beat-uri dance cu elemente EDM care rămân întipărite în minte, cu o nouă producție și un sound fresh. Versurile cântate de Klara, „I want you by my side/ So that I never feel alone again” arată că dragostea este cea care te trezește la viață, te face să te simți puternic, însă tot ea te poate doborî la fel de ușor.

Născut în Coreea de Sud, LILO trăiește în Suedia, face ghost producing de ani de zile și a debutat la sfârșitul anului 2020. Artistul a reușit să se facă remarcat cu „Can’t Get You Out Of My Head”, cover ce a adunat peste 500.000 de stream-uri pe platformele digitale de specialitate în mai puțin de 8 săptămâni din momentul lansării. Au urmat remixuri ale unor hituri internaționale precum „Still Ballin” (2PAC ft. Kurupt) și „Barbie Girl”.

Poți asculta aici, apoi te aștept cu impresii. Enjoy!

248 Post Views

Dora Gaitanovici lansează melodia „Haină pe inima ta”

Frig afară, dar cald în suflete. Muzică îmbracă inimi. Așa se întâmplă și cu noul single lansat de către Dora Gaitanovici – „Haină pe inima ta”, o melodie care îmbracă într-o linie melodică pop o poezie care emoționează până la infinit.

Haină pe inima ta” este un cântec-metaforă! Este un cântec pe care l-am compus împreuna cu Filip Țânțăreanu (chitară) și Georgian Idriceanu (producător). Este un cântec despre căutări, despre iubirea spre care tânjim! Fără iubire, suntem captivi între stâncile colțuroase ale propriei ființe.“, declara Dora despre noua piesă.

Piesă „Haină pe inima ta” este compusă de către Dora Gaitanovici, alături de Georgian Idriceanu și Filip Țânțăreanu, iar pentru a îmbraca cât mai poetic melodia, Dora a filmat videoclipul la malul marii, la începutul acestui an, pentru a ilustra versurile „Așteptăm iarnă să-nghete timpul și-aș vrea să fiu eu haină pe inima ta“. O producție Universal Music România / MediaPro Music, videoclipul este regizat de către Perspectify, după un concept ce îi aparține Dorei.

Dora Gaitanovici are deja în palmares zeci de trofee naționale, pe lângă participarea cu succes în cadrul Vocea României 2018, unde a fost unul dintre cei patru finaliști.
Dora Gaitanovici studiază pian, saxofon, canto și este pasionată de jazz, blues, rock sau de muzică clasică si, in prezent, este studentă în cadrul Universitățîi de Muzică din București. In 2020, Dora Gaitanovici a susținut un recital în cadrul finalei Eurovision România și a cucerit telespectatorii cu refrene celebre din cadrul concursului, interpretate alături de band-ul său, dar și un recital la Cerbul de Aur, unde a cântat alături de Bodo de la Proconsul. Primele piese lansate oficial sunt “El nu mă vrea”, “Colț de lună” și “Eu te las” (în colaborare cu What’s UP).

Păreri?

225 Post Views

Alex Andra (Alexandra Ghiță) debutează cu piesa “Am ales să plec”

Interpreta Alex Andra, originară din municipiul Urziceni, se lansează pe piața muzicală românească cu single-ul “Am ales să Plec”.

Până la acest moment, solista era adeptă a coverurilor internaționale, având un palmares impunător la festivalurile muzicale din România și peste hotarele țării, posedând un timbru vocal puternic și memorabil.

Studiile in domeniul Finanțelor, la Universitatea “Hyperion”, din București nu au reușit să o facă să uite de muzică. Un rol important în dezvoltarea vocii sale l-a avut și profesoara de canto, Gabriela Alexandra Florea.

Momentan Alex Andra face și Școala de Televiziune cu Vlad Ionescu.

Piesa “Am ales să Plec”  este compusă de interpretul și producătorul din Republica Moldova, EL Radu și colegul acestuia, din Spania, “The Master Of The Sound”. Din spusele lui EL Radu, Alex Andra are ceva al ei, o aură artistică deosebită, iar modestia de care dă dovadă îi va servi drept atu și pe viitor, spre o ascendență muzicală.

“Am ales să Plecva fi lansată și prezentată la câteva posturi TV de la București, ulterior se va face auzită și la unele posturi de radio din România, ca în cele din urmă, piesa să fie lansată și în Republica Moldova.

Păreri?

215 Post Views

Isac Elliot lansează piesa “Waving At Cars”

Când Isac Elliot era un băiețel, obișnuia să meargă pe același pod, în fiecare zi, in drumul spre scoala. “Făceam cu mâna mașinilor care treceau, însă nimeni nu ne vedea” își aduce el aminte. “Waving At Cars este o metaforă. Piesa este despre o relație care nu evoluează. M-am simțit blocat și singur – făcând cu mâna oamenilor care își vedeau de drumul lor.”

Isac Elliot este un cântăreț de muzică pop în vârstă de 20 de ani, a cărui carieră a început la vârstă de 11 ani și a devenit un fenomen în țările nordice, premiat cu numeroase discuri de platină. În ciuda faptului că este așa tânăr, a reușit să se reinventeze ca artist și, pe lângă interpretare, își scrie piesele și creează o lume vizuală în jurul lor. Noul single, “Waving At Cars”, vorbeste despre viața lui și începe o nouă faza în procesul sau de creație muzicală.

“Consider că am propriul meu sound, îl numesc Bedroom Pop” spune el. “Este genul de muzică pe care o asculți când ești singur, nu la petreceri. Muzică este despre emoții și sentimente. Piesele nu au o producție complicată, cu multe elemente, acestea sunt mai autentice și reale și am încercat să implementez câteva elemente organice în ele.”

În ultimii trei ani, Isac Elliot a participat la compoziția tuturor pieselor lansate, iar următoarele vor fi bazate pe experiențele lui personale. “Compunerea pieselor este o parte importantă din mine”, spune Isac Elliot. “Waving At Cars” este una dintre cele 20 de piese pe care Isac Elliot le-a scris împreună cu producătorul german Hitimpulse și compozitorii Alex Stacey și Bryn Christopher din Marea Britanie.

În Finlanda și restul țărilor nordice, artistul s-a bucurat de faima încă de când era un adolescent. Cariera lui muzicală a început când avea numai 11 ani. Muzică lui și personalitatea sa au prins la publicul adolescentin și oriunde mergea, provoca isetrie printre fani. De la concrete pe stadioane, la piese pe locul 1 în topuri și primirea discurilor de aur și platină, Isac Elliot a avut parte de toate.

Isac are peste un million de followers pe canalele sale de social media. La vârstă de 11 ani, a semnat primul sau contract cu o casă de discuri și a câștigat numeroase premii muzicale precum EMMA Award și MTV Awards pentru “Best Finnish Act”. Show-urile sale live și turneele pe arenele din țările nordice au fost sold out. Acum, alături de fanii săi, Isac Elliot întră intr-o nouă faza a vieții sale, a crescut și își schimbă direcția muzicală.

Păreri?

193 Post Views

Lil Mosey lansează single-ul – “Holy Water”

Lil Mosey ne-a demonstrat deja că poate face multe hituri. Rapper-ul și-a lansat albumul de debut, a fost certificat ca Hitmaker în 2019 și a produs single-urile “Blueberry Faygo” și “G Walk” ft. Chris Brown.
Cu o serie de piese lansate de-a lungul anului 2020, acesta și-a ținut fanii aproape și se pare că cel de-al doilea album este foarte aproape.

Lil Mosey și-a sărbătorit ziua de naștere lansând o piesă nouă, „Holy Water”.

Cea mai recentă piesă a să este potrivită pentru trecerea spre dimineață, deoarece flow-urile sale se îmbină cu elemente de producție reggae. Piesă nu se îndepărtează de ceea ce artistul ne-a oferit până acum și este în concordanță cu albumul sau de debut.

Anul trecut, Lil Mosey a ajuns cu primul său album, în Billboard Hoț 100, cu „Blueberry Faygo”. Single-ul a primit triplu disc de platină și a ocupat locul 8 în top Billboard Hoț 100 și locul 1 în Billboard US Rhythmic Chart. El și-a lansat proiectul în august anul trecut, apoi au urmat trei piese noi, inclusiv „Back At It” cu Lil Baby și „Top Gone” cu Lunay. Pentru a încheia 2020, și-a unit forțele cu Hitmaka pentru single-ul său „Jumpin Out the Face”.

În ceea ce privește colaborările, Mosey a apărut pe albumul “Pegasus” al lui Trippie Redd și a făcut echipă cu Tyga și WhoHeem pentru „Let’s Link (Remix), apoi cu Tyga încă o dată pentru melodia “Krabby Step”, alături de Swae Lee, pentru filmul SpongeBob: Sponge on the Run. Succesul lui Mosey în 2020 l-a plasat și pe lista Billboard 21 under 21.

Păreri?

249 Post Views

Tomi Saario lansează „Someone Like You”

Artistul pop finlandez Tomi Saario începe 2021 cu un nou single. Produs de HitImpulse, echipa germană premiată cu multiple discuri de platină din spatele unor artiști precum Ellie Goulding sau Kygo, „Someone Like You” este o piesă flirty ce îmbină hook-uri pop cu riff-uri de chitară, cu un refren ce rămâne întipărit în minte de la prima ascultare. Single-ul dezvăluie nerăbdarea și entuziasmul pe care un îndrăgostit le simte atunci când întâlnește iubirea pentru prima dată.

„Mixul dintre «nou» și «vechi» din punct de vedere muzical a fost o inspirație mai mare decât propriile experiențe. Pentru mine, «Someone Like You» este ca un copil din flori al piesei «Sexual Healing» a lui Marvin Gaye și «Can’t Feel My Face» a lui The Weekend. Îmi place să cred că viitorul muzicii poate fi găsit deseori în trecut. Vreau, de asemenea, să mulțumesc HitImpulse pentru că mi-a înțeles viziunea și a făcut ca acest single să sune dope”, povestește Tomi.

Deși s-a îndrăgostit de muzica blues la vârsta de șapte ani când îl asculta pe Stevie Ray Vaughan, Tomi a scris prima sa melodie abia la vârsta de 17 ani, avându-i pe John Mayer și D’Angelo drept influențe majore. După ce a refuzat o carieră promițătoare în fotbal pentru a se dedica pe deplin muzicii, a fost nevoit să se înroleze în armată, lucru obligatoriu în Finlanda. După un an, Tomi Saario s-a mutat în Londra, una dintre capitalele muzicale ale lumii și cântând necontenit, a avut peste 1000 de spectacole în patru ani.

În cele douăsprezece luni de la single-ul său de debut „Just A Little”, Tomi a fost susținut atât de principalele posturi de radio, cât și TV din întreaga Europă, iar de atunci a lansat piese de succes precum „Don’t Hurt Yourself” și „Coconut Water”.

Păreri?

208 Post Views

Selena Gomez lansează melodia “Baila Conmigo”, în colaborare cu Rauw Alejandro

Selena Gomez a anunțat lansarea primului sau EP în limba spaniolă. Artista a început prin lansarea melodiei “De Una Vez”, în limba spaniolă, iar acum Selena lansează colaborarea cu Rauw Alejandro – “Baila Conmigo”.

EP-ul “Revelacion” va apărea pe 12 martie 2021 și va conține doar melodii în spaniolă. Astăzi, 29 ianuarie, Selena a lansat melodia “Baila Conmigo”, în colaborare cu artistul puertorican, Rauw Alejandro, un track produs de către Tainy.

Videoclipul este regizat de către brazilianul Fernando Nogari.
“Baila Conmigo” succeda single-ul “De Una Vez”, prima melodie în spaniolă după mai bine de un deceniu. Clipul a fost în mai multe locații, printre care Los Angeles, Miami și un sat de pescari din Brazilia.
„Videoclipul descrie sentimentul de izolare pe care îl trăim cu toții acum și modul în care muzică ne conectează cu adevărat, pe toți, indiferent unde ne aflăm în lume”, declara Selena.

Selena a anunțat deja că EP-ul “Revelacion” este disponibil pentru pre-comandă, cu o serie de fotografii noi, inspirate din cultură latino, postate pe conturile sale de Social Media.

„Am vrut să fac asta de zece ani, să lucrez la un proiect spaniol, pentru că sunt atât de mândra de moștenirea mea și, pur și simplu, am simțit că vreau să se întâmple asta”, a declarat Selena în cadrul unui interviu cu Apple Music Beats 1.

Păreri?

260 Post Views

Nicole Cherry bifeaza o noua colaborare internationala – “No Te Sale”, feat. Jenn Morel

Din România în Republica Dominicană, Nicole Cherry, prințesa muzicii româneasti, cu zeci de hit-uri și colaborări, face echipă în noul an cu senzaționala artista originară din America de Sud, Jenn Morel.

Melodia „No Te Sale” este produsa de catre Madalin Rosioru si Erik Frank și a fost înregistrata de Nicole Cherry în SUA. La fel ca in cazul precedentei melodii, “Mujer Latina”, Nicole continua sa cante in limba spaniola, fiind limba straina pe care o indrageste cel mai mult.

Sexy, elegant, urban-flirty, videoclipul oficial al acestui imn de dans, a fost filmat în 2020, în București, România și Miami, SUA, fiind regizat de catre NGM Creative.

Cu multiple hituri în clasamentele muzicale, Nicole a devenit unul dintre artiștii de top din România. Primul ei hit de succes a fost „Memories”, reușind să-i aducă o mulțime de premii muzicale. Cu milioane de vizionări pe YouTube și milioane de urmaritori pe conturile ei de pe rețelele sociale, single-urile ei au fost întotdeauna un succes. Are unul dintre primele cinci conturi de Instagram din România, cu peste 2 milioane de urmaritori. În cei opt ani de carieră solo, a avut diverse colaborări, cu artiști precum Mohombi sau Joey Montana.

Jenn Morel este o artista originara din Republica Dominicana, ce a devenit cunoscuta pentru rimele puternice si videoclipurile virale. Primul succes l-a obtinut cu melodia “Ponteme”, track care a primit discul de platina. Începuturile sale în industria divertismentului au fost ca dansator. În anii următori, Jenn va fi o dansatoare de rezervă pentru LMFAO, Ne-Yo și a apărut în videoclipuri ale lui Drake, Nicki Minaj și Trey Songz.
În puțin peste trei ani, Jenn Morel a adunat peste 80 de milioane de stream-uri si a avut turnee în Europa. Pe 23 octombrie 2020, Jenn și-a lansat albumul de debut omonim, care prezintă o varietate de sound-uri.

Păreri?

243 Post Views