Inapoi acasa, alaturi de Claudia si noul sau colind – Cu ai mei de Craciun

Claudia Suteu a lansat “Cu ai mei de Craciun”, un colind induiosator, care vine cu dorul de familie si sentimentul de “acasa”. Notele gratioase ale pianului si vocea suava a artistei contureaza aceasta creatie muzicala cu o nuanta linistitoare. Cum altfel sa definim profunzimea acestei sarbatori? “Craciunul este o stare”, asa cum spune si artista in piesa.

Cu totii ne amintim Craciunul in familie, cu mirosul cozonacilor proaspat scosi din cuptor si atmosfera imbietoare oferita de bradul abia impodobit. Sa mentionam si venirea lui Mos Craciun, cel mai asteptat si emotionant moment al acestei sarbatori.

Prin versurile sale, Claudia ne transmite melancolia vremurilor trecute, dar si dorul de casa. O data cu timpul si tranzitia noastra spre maturitate, a devenit din ce in ce mai greu sa ne facem timp pentru familie, chiar si in cele mai importante momente. Pe refren, artista ii cere Mosului sa ii readuca bucuria sarbatorilor alaturi de familie, cum este precizat si in versurile: Mos Craciun, nu iti cer mult / Iti cer doar o secunda, atat cat sa-mi ajunga / Sa stau cu ai mei la masa.

Pentru noi, piesa Claudiei reprezinta mai mult decat un simplu colind, menit sa ne decoreze auditiv sarbatorile de iarna. Este un mesaj pentru noi toti. Sa ne amintim mai des de cei dragi noua si sa ne bucuram reciproc cu prezenta deoarece, intr-un final, cu atat ramanem – amintirile. Haideti sa ne hranim sufletele de copii cu sentimentul profund pe care ni-l ofera colindul “Cu ai mei de Craciun”!

“Cand am scris acest colind m-am gandit, in special, la timpul pe care, uneori, nu reusesc sa il mai acord celor dragi. Este greu cand esti departe de casa, mai ales de Craciun, cand ar trebui sa fim uniti cu totii. Sper ca mesajul meu este auzit atat de cei mai tineri, cat si de cei mai mari, pentru a le reaminti importanta momentelor petrecute cu cei dragi”, marturiseste Claudia.

Claudia este un muzician complet, fiind pianist, compozitor si producator. Calatoria ei a inceput cand avea 5 ani si a primit cadou primul ei pian.

Ea a avut recitaluri pe aproape toate continentele, muzica sa fiind ascultata din SUA pana in China si Sudan, unde Claudia a cantat la pian si a interpretat propriile piese. Artista a fost admisa la Facultatea de Muzica si, pe langa muzica clasica, si-a ghidat interesul si catre a-si cladi o cariera de compozitor. A fost doar un pas mic care a trebuit facut si voila – studioul a devenit, in mod natural, a doua ei casa.

Cu un doctorat in pian, Claudia si-a trait visul si a produs piese pentru diversi artisti romani. Este inspirata de orice, de la povestile oamenilor din jurul sau si pana la o zi petrecuta in mijlocul naturii. Crede ca oamenii trebuie sa se autodepaseasca in fiecare zi si ar trebui sa profite de fiecare moment in care traiesc. Muzica ii ofera cea mai mare bucurie si incearca sa exprime acest lucru prin melodiile ei.

Pareri?

262 Post Views

JO și Mario Fresh colaborează pentru prima oară și cântă „Vestirea nașterii Lui”

JO și Mario Fresh au intrat deja în spiritul sărbătorilor și cântă împreună în premieră „Vestirea nașterii Lui”, o piesă sensibilă pe care cei doi artiști au pregătit-o pentru public. Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, iar în case deja au început să răsune colindele care îți încălzesc inima an de an. Crăciunul este despre iubire, împlinire, fericire, dorință și cel mai important, despre familie, iar JO și Mario știu că această sărbătoare trebuie să ne unească și mai mult.

„Anul acesta a fost un an greu, cu multe provocări și multe încercări, așa că am simțit ca de acest Crăciun să cânt despre nașterea Domnului nostru, să ne bucurăm de această minunată sărbătoare și să ne amintim de sufletele noastre. La fel ca și Crăciunul trecut, Șerban Cazan a venit cu ideea, iar piesa a fost scrisă și produsă în studiourile HaHaHa Production. Eu și Mario ne dorim de foarte mult timp să facem o piesă împreună, ne cunoaștem de când eram foarte mici și suntem foarte buni prieteni. Mă bucur că primul single pe care îl cântăm împreună este o frumoasă melodie de Crăciun. Sunt sigură că vor urma și altele în această formulă”, mărturisește JO.

„Vestirea nașterii Lui” este o piesă de suflet despre ce înseamnă de fapt Crăciunul, despre toată dragostea care de multe ori rămâne nespusă și despre dorința de a petrece cele mai frumoase clipe alături de cei dragi. Pentru JO, Crăciunul este cea mai așteptată sărbătoare pentru că în fiecare an artista petrece aceste momente alături de familie și cei dragi. „Crăciunul e sărbătoarea mea preferată. Mă bucur să pot oferi oamenilor puțină bucurie prin piesa asta, sper ca toți să simtă emoția pe care o simt eu când o cânt. Vă doresc multă liniște în suflete și un Crăciun de poveste alături de cei dragi!”, adaugă artista.

„După un an atât de imprevizibil și greu, acum în apropierea Crăciunului, împreună cu JO am vrut să vă aducem un zâmbet mai larg pe chip și o speranță mai mare în suflet prin colindul «Vestirea nașterii Lui». Când mi s-a propus să cânt acest colind împreună cu JO am fost mai mult decât încântat, pentru că de mic am fost învățat că această sărbătoare este despre familie și armonie, iar JO este parte din familia mea spirituală. Ne cunoaștem de mai bine de 10 ani și am așteptat «piesa potrivită» pentru a face un duet. Acest colind a fost fix ce așteptam, este plin de sensibilitate și speranță, iar noi ne dorim ca mesajul din «Vestirea nașterii Lui» să ajungă la inimile voastre”, spune Mario.

Păreri?

267 Post Views

“Wonder”, al patrulea album lansat de catre Shawn Mendes care debuteaza pe primul loc in topul Billboard 200

Shawn Mendes se alatura lui Elvis Presley si Justin Bieber, in topul artistilor care au debutat pe prima pozitie in topul Billboard cu patru albume, consecutiv. Shawn este al treilea artist care obtine acest record pana la varsta de 22 ani.

Artistul nominalizat la GRAMMY-uri si premiat cu numeroase discuri de platina, Shawn Mendes, ajunge pe prima pozitie a topului Billboard 200 cu cel de-al patrulea album al sau, “Wonder”, lansat pe 4 decembrie 2020.
Albumul are deja peste 600 de milioane de stream-uri la nivel global, care se adauga la cele peste 50 de miliarde pe care Shawn le are in total.

Saptamana trecuta, Shawn si-a surprins fanii cu albumul “Wonder Deluxe”, ce contine doua piese in plus fata de cel standard, “The Christmas Song”, alaturi de Camila Cabello si coverul pentru piesa “Can’t Take My Eyes Off You (BBC Live Version), de asemenea versiunea acustica si remixul lui Surf Mesa pentru “Wonder” si sase variante live pentru “Wonder”.

Odata cu lansarea piesei “The Christmas Song”, Shawn Mendes a anuntat si o campanie sociala, care se va desfasura in perioada 5-31 decembrie 2020 si care consta in donarea a 10.000 de dolari la fiecare 10 milioane de stream-uri adunate pentru melodie. Toate fondurile stranse vor fi donate catre Feeding America, prin intermediul The Shawn Mendes Foundation.

Urmareste aici #TheChristmasSong: https://www.youtube.com/watch?v=aBTH6D0UL-Q

Shawn Mendes a sustinut un concert online live, “Wonder: The Experience”, ce poate fi gasit pe canalul sau de YouTube. Artistul a mai cantat piesele de pe album la The Late Late Show cu James Corden, The Tonight Show cu Jimmy Fallon si la BBC Radio 1 Live Lounge. Shawn a interpretat “Wonder” pe scena American Music Awards, unde a cantat si pentru prima oara “Monster”, alaturi de Justin Bieber.

Nomninalizat la GRAMMY-uri, compozitorul si cantaretul nascut in Toronto, Shawn Mendes, a lansat mult asteptatul album “Wonder”, al patrulea din cariera, pe 4 decembrie 2020. Albumul anterior, cel de-al treilea, lansat in mai 2018, a primit discul de platina si a debutat pe primul loc in topul Billboard 200. Acesta a ajuns pe prima pozitie pe iTunes in peste 80 de tari si a devenit unul dintre cele mai bine vandute albume din 2018 si l-a facut pe Shawn al treilea cel mai tanar artist solo care are trei albume pe prima pozitie.

Recent, Shawn a fost nominalizat pentru “Best Pop Duo/Group Performance” cu single-ul “Señorita” alaturi de Camila Cabello. Aceasta piesa a debutat pe prima pozitie pe iTunes la nivel mondial si a doborat recordul pentru cel mai mare duet pe Spotify, devenind cea mai ascultata piesa pe Spotify in 2019. Hit-ul s-a clasat pe prima pozitie in topul Billboard Hot 100 si in top 40.
De-a lungul carierei, Shawn Mnedes a obtinut trei albume ce au debutat, consecutiv, pe prima pozitie a topurilor; trei albume premiate cu discul de platina si 11 single-uri. Acesta a vandut peste 27 de milioane de albume, 242 de milioane de single-uri si a strans peste 50 de miliarde de stream-uri la nivel global si peste 9 miliarde de vizualizari de YouTube.

Asculta aici “Wonder”: https://umusic.lnk.to/ShawnMendesWonderAlbumPR

Păreri?

169 Post Views

Note aproape hipnotice: sanah – Invisible Dress (Maro Music x Skytech Remix)

„Invisible Dress” este o adaptare în engleză a piesei de pe albumul artistei sanah, Królowa dram, care a cucerit mediul online încă din primele momente de la lansare. Într-un timp scurt, piesa a câștigat o multitudine de aprecieri la nivel international, generând aproape un milion de vizionări pe YouTube. Odată cu noul remix realizat de Maro Music și Skytech, aceasta a primit un nou vibe, de dance house.

Notele aproape hipnotice și ritmul care-ți reține atenția își fac simțită prezența chiar din momentul în care dai play. Remix-ul celor doi creează un univers paradoxal, îndemnându-te să simți tristețea și neputința exprimată de versuri, dar și energia pozitivă, ademenitoare a melodiei. Noua variantă a piesei „Invisible Dress” îți aduce atmosfera de club la tine acasă, iar sound-ul catchy o să te oblige să pui piesa pe repeat, îți garantăm!

„A fi în lockdown nu înseamnă că nu ai voie să te distrezi. Dansează prin cameră, în jurul mașinii tale, în afara casei. Nimeni nu îți poate lua acest lucru!”, susține Maro Music. Pentru el, remix-urile sunt întotdeauna despre a-ți crea un mood nice, de distracție. Încă n-ai dat play?

Nominalizată în 2020 la MTV Europe Music Awards, cariera artistei a crescut într-un ritm alert în numai doi ani. sanah, în vârstă de doar 23 de ani, nu este doar cel mai puternic debut indie-pop din Polonia din ultimul timp, dar este oficial și cel mai urmărit și difuzat act non-hiphop din Polonia al acestui an.

Maro Music (nume real, Marek Walaszek) este DJ, producător și inginer de sunet polonez. De mai bine de 15 ani, a fost DJ în cluburile importante din Europa și Asia. Datorită experienței sale vaste, a minții deschise și a repertoriului profesional extins, el reușește să prindă, în mod intuitiv, sugestii și concepte pe care le poate transforma rapid în muzică reală, cu o fluiditate și o perspectivă excepțională.

Iar, dacă ești deseori în căutare de muzică deep, puternică, care să îți ofere constant energie, atunci ar trebui să îl știi deja pe Skytech, sau, pe numele său real, Mateusz Dziewulski. Sunetul său se concentrează în jurul muzicii electronice, dance sau de festival, care include mereu substanță și suflet.

Păreri?

232 Post Views

Nidia Moculescu lanseaza „Am aripi sa zbor”

Indragita solista Nidia Moculescu, fiica celebrului compozitor Horia Moculescu, a lansat o piesa in colaborare cu Mihai Alexandru.

Acesta a postat pe pagina lui de facebook urmatorul text: „Dragii mei, astăzi v-o prezint pe Nidia Moculescu, cu o piesă nouă, scrisă de mine, de care sunt tare mândru. Bravo, Nidia, pentru frumoasa interpretare. Mulțumim, Radio România, pentru susținere! Cui îi place și dorește să distribuie acest material, mâna sus! Uraaa!”, a scris Mihai Alexandru.

Stim ca Mihai Alexandru si Horia Moculescu sunt prieteni buni si isi petrec mult timo impreuna, chiar si sarbatorile. Insa exista o problema si anume ca pe Mihai il deranjeaza ca Nidia nu se poate trezi dimineata ca sa mearga sa promoveze emisiunea pe la emisiunile matinale. Ascultati si voi piesa in continuare si spune-ti ne parerea voastra.

Pareri?

198 Post Views

Kid Cudi lanseaza albumul “Man On The Moon lll: The Chosen”

Dupa 10 ani, una dintre cele mai mari trilogii din hip-hop, ajunge la ultimul capitol. Kid Cudi dezvaluie mult asteptatul album, al saptelea din cariera si al treilea din seria sa legendara, “Man On The Moon” – “Man On The Moon lll: The Chosen”.

Odata cu albumul, Kid Cudi lanseaza si piesa “She Knows This”, prima parte dintr-un scurtmetraj de doua secvente, ce include piese din album si este regizat de incomparabilul Nabil, care a mai lucrat cu nume mari din industria muzicala internationala.
“Man On The Moon lll: The Chosen” se ridica la nivelul primelor doua albume, ba chiar ridica stacheta.

Kid Cudi revine cu 18 piese noi si invitati de top cu care colaboreaza. Printre acestea se numara piesele “Show Out” feat. Pop Smoke si Skepta, “Lovin’ Me” feat. Phoebe Bridgers si “Rockstar Knights” feat. Trippie Redd.
Kid Cudi vine si cu alte noutati; acesta a co-fondat recent propria companie de productie si management muzical “Mad Solar”.

Primul album din trilogie, “Man On The Mood: The End of Day” a fost lansat in 2009 si a fost premiat cu doua discuri de platina, a primit trei nominalizari la premiile GRAMMY si a primit un loc in topul Rolling Stone – “500 Greatest Albums of All Time”. Un an mai tarziu, Cudi lanseaza “Man On The Moon ll: The Legend of Mr. Rager”, ce a ajuns pe locul 3 in topul Billboard 200 si a fost premiat cu discul de platina. Publicul din intreaga lume a cerut si a treia parte din aceasta trilogie timp de un deceniu, iar acum Kid Cudi lanseaza “Man On The Moon lll: The Chosen”.

TRACKLIST – Man On The Moon lll: The Chosen
1. Beautiful Trip
2. Tequila Shots
3. Another Day
4. She Knows This
5. Dive
6. Damaged
7. Heaven On Earth
8. Show Out Featuring Pop Smoke and Skepta
9. Solo Dolo, Pt. III
10. Sad People
11. Elsie’s Baby Boy (flashback)
12. Sept. 16
13. The Void
14. Lovin’ Me Featuring Phoebe Bridgers
15. The Pale Moonlight
16. Rockstar Knights Featuring Trippie Redd
17. 4 Da Kidz
18. Lord I Know

238 Post Views

Felix Jaehn revine cu single-ul „I Just Wanna”, in colaborare cu Cheat Codes si Bow Anderson

Felix Jaehn a revenit cu single-ul „I Just Wanna”, după piesă „No Therapy”, lansată în luna august. Nouă melodie este o colaborare cu trio-ul american Cheat Codes și senzația scoțiană, Bow Anderson.

Cu un vibe pozitiv și un ritm catchy, piesă „I Just Wanna” este completată perfect de vocea strălucitoare a lui Bow Anderson, iar dacă mai adăugăm și sunetele și textura celor de la Cheat Codes, rezultă un track care întră instant în playlisturi – o piesă popa cu accente house, și un groove cald pe tot parcursul ei.

Sunt foarte fericit că „I Just Wanna” a apărut, în sfârșit. Eu și băieții am vorbit de foarte mult timp să facem o piesă împreună și sunt super entuziasmat să va arătăm, în sfârșit, la ce am lucrat. Această melodie se potrivește atât de bine în acest sezon confortabil, iar vibrațiile se simt perfect pentru timpul împreună cu cei dragi. Luați-vă partenerul, familia sau prietenii, alințați-vă și bucurați-vă de viață. Sper că simțiți dragostea”, a declarat Felix Jaehn.

Am vrut să facem o melodie cu Felix Jaehn de când am început Cheat Codes, așa că a face acest lucru este un sentiment cu adevărat special. Este cântecul perfect și suntem foarte mulțumiți de felul în care a ieșit. Bow sună că o stea și abia așteptăm să fim din nou pe drumul turneului.  Sperăm că toată lumea rămâne în siguranță și va transmitem toată dragostea noastră“, declara Cheat Codes.

Este atât de interesant să poți colabora cu Felix și Cheat Codes, fiind un fan de mult timp, iar când mi-au propus colaborarea, am răspuns instant afirmativ. A fost o vibrație când am înregistrat piesă, abia așteptăm că toată lumea să o audă și sperăm că într-o bună zi vom putea cânta live”, adaugă Bow Anderson.

Felix Jaehn a adunat foarte multe premii în deceniul ce a abia a început. Cel mai recent single al artistului a fost premiat cu discul de Diamant, fiind a cincea producție originală din 2020 care reușește performanță această. Următoarele piese ale sale, „SICKO” și „No Therapy” au adunat peste 32 de milioane de ascultări pe toate platformele de streaming.

Cheat Codes este un trio de muzică electronică, format din KEVI, Trevor Dahl și Matthew Russell, care a debutat în 2014, iar în cei 6 ani de carieră au adunat peste 6 miliarde de stream-uri, cu 15 milioane de ascultări doar pe Spotify, în fiecare luna. În 2017 au colaborat cu Demi Lovato pentru piesă „No promises”, iar dintre colaborările avute de-a lungul timpului mai menționăm „Good” cu Fetty Wap și CVBZ.

Bow Anderson este o cântăreața și compozitoare originară din Edinburgh, Scoția. Piesă ei de debut „Sweater”, lansată la începutul lunii martie, a pregătit calea pentru celelalte single-uri de succes ale sale, precum „Heavy” din iulie și „Island” din septembrie.

Păreri?

262 Post Views

PREMIERĂ: ALE a lansat piesa “ALB”

ALE a lansat în premieră pe Radio Crazy o nouă piesă intitulată “ALB”, care este gata să “te vrăjească”. Mesajul piesei este aparent trist, dar cu siguranță multe persoane se vor regăsi în poveste. Piesa este despre iertare, despre a nu renunța, despre a-ți asculta inima!

Artista timișoreancă ALE, pe numele ei real Cancel Alexandra-Gabriela a fost pasionată de muzică încă din școală și și-a facut debutul în lumea muzicală cu piesa “Vorbe” în urmă cu 5 ani. ALE are la activ mai multe compoziții proprii și a colaborat cu mai multe nume de pe scenă autohtonă.

“Visul meu este ca piesele mele să ajungă la cât mai multe persoane, iar pentru asta voi continua să scriu compoziții până când acestea vor fi difuzate și ascultate la tot pasul“, ne-a declarat ALE.

Halasz-Szabo Kewin aka DJ Skinny este DJ de la vârsta de 19 ani, iar pasiunea pentru muzică și mixat și-a descoperit-o încă din clasa a 7-a. În prezent DJ Skinny face parte din echipa de succes Event Sound DJ (ESD) din Timișoara care este coordonată de cunoscutul DJ, Victor Stan.

În urma colaborării dintre cei doi artiști, DJ Skinny a declarat ca și-a depășit limitele fiind foarte încântat de rezultat.

Piesa este lansată de către Norvis Music și începând de astăzi este disponibilă în toate magazinele digitale.

Păreri?

248 Post Views

What’s UP și Nikolas Sax își varsă amarul și își deschid inima în fața unui „Barman”

După ce au colaborat în urmă cu o lună pentru „Îmi e dor de tine”,  What’s UP își varsă amarul și împreună cu Nikolas Sax lansează „Barman”, un single despre o dragoste imposibilă. Se pare că dragostea nu ține cont de vârstă sau standarde, ci pur și simplu își alege o țintă și aruncă săgeata, chiar dacă finalul este de multe ori dureros. Compusă de către What’s UP, piesa „Barman” are la bază o poveste aparte, parcă desprinsă din filmele cu gangsteri, iar protagoniștii clipului sunt cei doi artiști care joacă rolurile a doi prieteni ce sunt alături unul de celălalt în orice situație.

„Sunt foarte fericit de această colaborare cu fratele Nikolas Sax, este o altă piesă în care arătăm că românii și romii și-au unit forțele pe timp de pandemie și se au ca frații. Sper să fie un exemplu pentru mulți oameni care au încă ură și dispreț în loc de iubire față de oameni… Nu există om perfect, toți avem cel puțin un defect, fie că vorbim de fizic sau de caracter. Anul viitor vă pregătesc muzică de toate genurile și sper să reușesc să mă păstrez pe gustul fanilor mei. Cât despre frățiorul meu, Nikolas, pot doar să spun că urmează multe alte piese frumoase împreună. Sănătate tuturor și de restul ne descurcăm noi cumva atât timp cât ne avem ca frații!”, declară What’s UP.

What’s UP este unul dintre cei mai importanți artiști din România care a lansat de-a lungul timpului hituri ce au cucerit topurile muzicale și au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. Cel mai de succes single al cântărețului este „La tine”, piesă ce are peste 37 de milioane de vizualizări pe YouTube. Artistul a colaborat de-a lungul timpului cu artiști precum Andra, JO, Ruby, Arando Marquez & MRB, Șatra B.E.N.Z., Ioana Ignat, Kio, Shift, DJ Sava, AMNA și mulți alții, iar în martie a lansat „Roboți”, o piesă cu un mesaj puternic pentru umanitate. În ultimele luni artistul a avut colaborări surpriză pentru fanii săi și a lansat hituri precum „Ce n-aș da”, alături de Jador și a ocupat poziția 1 în Trending, „Du-mă unde vrei”, alături de Dima Trofim, dar și un remake al piesei „A” alături de Bogdan de la Ploiești.

Nikolas Sax este unul dintre artiștii cu un succes uriaș când vine vorba de numărul de vizualizări pe YouTube. Artistul a devenit cunoscut odată cu piesele lansate alături de Jador și Hamude.

Păreri?

245 Post Views

Feli cântă „Vântul bate”, o piesă-oglindă despre dragostea de femeie

Feli lansează „Vântul bate”, o piesă despre iubirea și familia ei de astăzi, care poate fi oglinda tuturor poveștilor de dragoste trăite de orice îndrăgostit împlinit. Cea de-a opta felie din jurnalul muzical #Felidinpoveste, „Vântul bate” a fost compusă de Feli, la studiourile HaHaHa Production, într-o seară ploiasă, cu vânt puternic, care a inspirat-o pe Feli să cânte despre toate cele patru anotimpuri traversate cu dragoste și Luna alături de iubitul ei.

„Atunci am avut un moment în care mi-am văzut povestea de dragoste ca pe un tablou complet. Poate părea prea romantic și siropos, însă așa îmi văd eu sentimentele și, cel mai probabil, nu simt nimic mai special decât toate femeile care iubesc cu bune și cu rele în relația lor. Îmi doresc ca oricine ascultă „Vântul bate” să simtă că este despre povestea lui, despre dragostea lui, despre visul de «împreună» al oricărui îndrăgostit”, își povestește Feli misiunea cu care și-a creat cea mai recentă felie din jurnal.

Fie că-și simt iubirea asemeni lui Feli, ca pe o nuntă în cer, în care stelele și-au dat mâna, iar Luna a zâmbit larg în timp ce a cununat-o cu alesul din cer, fie că este simțită mai simplu sau mai dramatic, dragostea trebuie primită și privită cu recunoștință de orice îndrăgostit, indiferent de etapele mai bune sau mai grele prin care trece. „În cazul meu, întâlnirea cu iubirea a însemnat și apariția Norei Luna, fetița pe care mi-am dorit-o dintotdeauna și am simțit să cânt despre această împlinire, așa cum îmi doresc ca oricine ascultă «Vântul bate» să simtă că se uită într-o oglindă și că-și exprimă prin ea propriile sentimente”, își povestește Feli imboldul personal care a inspirat-o în a scrie cea de-a opta felie din jurnalul #Felidinpoveste în care își cântă povești marcante din viața și formarea ei ca om și ca artist.

O coproducție HaHaHa Production și Cat Music, „Vântul bate” are versurile scrise de Feli, muzica compusă de Feli, Florin Boka, Lucian Nagy, Șerban Cazan și Emilian Nechifor, producția realizată de Florin Boka, Șerban Cazan și Lucian Nagy, iar mix&maxerul realizat de Florin Boka. După primele șapte piese autobiografice, de pe albumul „Feli din poveste”, lansate până acum cu răsunet și succes rapid pe online și radio de către Feli – „Omule, deschide ochii”, „Frunze cad”, „Când răsare soarele”, „Mă strigă mama”, „Sus pe munte”, “Banii n-aduc fericirea” sau „Du-te, dorule” – proaspăt lansata felie de viață „Vântul bate”, completează paleta de trăiri și povești reale care îi conturează artistei Feli drumul uman și muzical parcurs până astazi.

Păreri?

266 Post Views