După ce aproape toate piesele de pe albumul său au intrat în Top 50 Spotify România la numai o zi de la lansare, Amuly continuă seria de lansări de pe Blindat. De această dată, videoclipul lansat este dedicat piesei Phone Call, cea care a fost și pe primul loc pe Spotify, odată cu lansarea albumului.
Până în acest moment, piesele de pe album au adunat peste 2.3 milioane de ascultări pe platformele de streaming, iar piese autogenerate de pe acesta au intrat și ele în trending-ul YouTube. Cea mai ascultată piesă este Să Sară, cu 780.000 de stream-uri.
Piesa Phone Call, alături de Ian, îmbină o structură puțin mai atipică – două strofe, fără refren, date într-un minut și jumătate.
Albumul Blindat a fost lansat pe 23 octombrie 2020 pe toate platformele de streaming. Este format din 23 de piese, fiind cel mai clasic material pe care Amuly l-a scos până în acest moment.
Colaborările artistului sunt diverse – de la artiști care au rămas în zona de rap underground și până la artiști care au ajuns și în zona mainstream: OSCAR, Super ED, AZTECA, Aerozen, Tussin, Killa Fonic, GOLANI, IAN, EXILE, El Nino, DJ Sfera, Connect-R, Deliric, Cinema Aurora, NOSFE, NANE, Bocaseca.
Blindat poate fi ascultat pe toate platformele de streaming, accesând următorul link: https://lnk.to/rasfatat.
După ce a prezentat la începutul acestui an cel mai nou album al său, live pe scena din Club Fratelli Timișoara, DJ-ul și compozitorul Sean Norvis lansează “UNITED”, piesă care poartă numele celui mai recent material discografic al artistului. Mai mult decât atât, albumul “UNITED” este disponibil de astăzi pe toate platformele digitale de specialitate.
Single-ul este rezultatul colaborării cu artista poloneză Justine Berg și este compus de către cei doi artiști, alături de un bun prieten de-al lui Sean, Ciprian Emanuel Bot. Acesta nu este primul proiect pe care Sean și Justine îl lansează. Cei doi au mai făcut echipă în trecut pentru single-uri precum “Our Life”, “Embrace Me” și “Afraid to Feel” care au ocupat poziții fruntașe în acest an în Top 100 Beatport Dance/Electro Pop si in Top 100 iTunes în România, Austria, Germania, Elveția, Spania, Finlanda, Norvegia, Suedia sau Mexic.
Cât despre noul album, Sean Norvis a declarat:
“UNITED este inspirat din unele experiențe trăite de mine. În ultimii 3 ani, am întâlnit foarte mulți oameni interesanți cu care am rezonat. Multe dintre poveștile și trăirile lor au fost o sursă de inspirație pentru mine și consider că prin acest lucru au contribuit și ei la realizarea acestui album.
Mă bucur că am avut la începutul acestui an, înainte de izbucnirea pandemiei, un concert live de lansare la care au participat o parte dintre artiștii cu care am colaborat la realizarea albumului. Pentru unii dintre participanți, lansarea albumului meu a fost ultima petrecere la care au participat în acest an.
UNITED îmbină mai multe stiluri muzicale, iar unele dintre instrumentele utilizate au un vibe aparte. UNITED conține 18 povești și cred că sunt șanse mari ca fiecare ascultător să se regăsească măcar în una dintre acestea”.
Sean Norvis a pus suflet în fiecare dintre aceste producții, iar colaborarea cu artiști incredibili precum Lori Glori, Mr. Pit, Justine Berg, Pacha Man, Geo Da Silva, Andreea Ilie, Erick Fill, Will G., MC Steliano, Fabricio El Latino, Copamore, Seepryan, Brazylero, Sundreen, Elle Mariachi, Alexandra Mitroi, Denixe, Miruna Sziklai și Larisa Sirbu, a condus la un rezultat extraordinar.
Albumul este produs și lansat de Norvis Music și o mare parte din piese au fost înregistrate și masterizate în studioul DSPro Timișoara.
Proiect cofinanțat și realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara.
Andrea Bocelli, cunoscutul tenor la nivel mondial prezinta publicului un nou duet, “Pianissimo”, alaturi de mezzo-soprana Cecilia Bartoli, inaintea lansarii noului sau album, de pe data de 13 noiembrie. Scrisa de compozitorul Mauro Malavasi, care lucreaza cu Andrea de aproape 30 de ani, piesa este compusa intr-un stil minimalist si elegant, inspirat de compozitorul francez avant-garde Erik Satie.
Andrea spune ca: “”Pianissimo” este un dialog luminat dintr-un cuplu care simte privirea si iubirea lui Dumnezeu, cum se misca in relatia lor romatica. Asa cum adesea gasim in compozitiile lui Malavasi, pianul este in centrul atentiei si acompaniaza vocile cantaretilor.”
Cecilia Bartoli adauga: “A fost minunat sa cant “Pianissimo” in duet cu Andrea. Este o melodie atat de frumoasa. Chiar mi-a facut placere!”
Videoclipul ce acompaniaza duetul, ii gaseste pe Andrea si Cecilia la eleganta vila Tenuta Corbinaia din Toscana, Italia. Regizat de catre Riccardo Guarnieri si Luca Scota, videoclipul prezinta imagini superbe cu mediul rural italian, la finalul verii, care completeaza perfect duetul emotionant.
Urmatorul album, “Believe”, exploreaza temele spirituale ale credintei, caritatii si sperantei, celebrand puterea muzicii de a alina sufletul. Acesta vine dupa recordul pe care Andrea l-a doborat cu spectacolul “Music is Hope”, din luna aprilie a acestui an (Pastele), sustinut la caterdala istorica a Domului din Milano, care a devenit cel mai urmarit show classic live din istorie, cu peste 28 de milioane de vizualizari din intreaga lume, in primele 24 de ore.
Pe langa colaborarea cu Cecilia Bartoli, pe album se afla inca un duet, cu Alison Krauss si o noua compozitie a lui Ennio Morricone, un colaborator de-al lui Bocelli, numita “Inno sussurato”. De asemenea, vor fi si piese cunoscute si deja indragite, precum “Hallelujah” si “You’ll Never Walk Alone”. Andrea si-a compus propriile variante pentru “Ave Maria” si “Padre Nostro”, care se vor regasi pe acest album.
Una dintre comorile ascuse de pe albumul “Believe” este “Fratello sole sorella luna (Dolce è Sentire)”, piesa ce a aparut in filmul Brother Sun, Sister Moon, de Franco Zeffirelli, cu muzica compusa de Riz Ortolani. Inca o incantare este “Angele Dei”, o piesa nou descoperita de catre Puccini si aranjata de catre Michael Kaye, pe care Andreea a cantat-o pentru prima oara in 2019. Initial a fost scrisa fara versuri, dar Andrea a cerut adaugarea cuvintelor unei rugaciuni. Andrea adauga: “Tracklist-ul albumului “Believe” este rezultatul unei calatorii spirituale pe care eu am parcurs-o in ultimii ani, care a dus la o crestere constanta. Noul album este intruchiparea nevoii de a stabili o noua cale, ce aduce impreuna piese ce vorbesc sufletului si ofera persoanei ce il asculta un stimulent de a se conecta cu partea lui spirituala si sa o asculte.”
Single-urile trio-ului Meduza, “Lose Control” si “Piece of Your Heart”, au strans 2.5 miliarde de stream-uri pana in acest moment. Meduza, trioul italian recunoscut la nivel global si premiat cu numeroase discuri de platina, si-a unit fortele cu starul Dermont Kennedy, pentru single-ul “Paradise”.
O piesa inaltatoare si emotionanta, “Paradise” uneste capacitatea de productie de neegalat a pieselor dance, compatibile pentru radio, ale Meduza, cu vocea recognoscibila a lui Kennedy – o combinatie ce este destinata sa domine topurile din intreaga lume. Aceasta este al doilea single din acest deceniu lansat de Meduza, dupa “Born To Love”, alaturi de SHELLS, piesa care a atins pragul de 32 de milioane de stream-uri pe Spotify. In acelasi timp, cea mai recenta piesa lansata de Kennedy, “Giants”, este pe locul 2 in topurile din Irlanda si in printre primele 10 pozitii in topurile din Marea Britanie.
Meduza a devenit un succes international odata cu lansarea piesei “Piece of Your Heart” (feat. Goodboys), ce a strans peste un milliard de stream-uri pe toate platformele si a primit o nominalizare Grammy. Piesa a primit numeroase discuri de diamant, platina si aur, la nivel interntional, inclusiv in Marea Britanie, unde s-au vandut peste 1.2 milioane de unitati, a ajuns pe locul 2 in topul UK Singles Chart si pe locul 1 in UK Dance Chart. Toate aceastea au venit dupa succesul similar pe care l-a avut piesa precedenta, “Lose Control”.
Originar din Dublin si nominalizat la premiile Brit Awards, Dermont Kennedy s-a facut cunoscut in 2018, cand a lansat piesa “Power Over Me”, care a obtinut discul de platina in Irlanda, discul de aur in Marea Britanie si a acumulat peste 200 de milioane de stream-uri pe Spotify, iar ulterior a lansat pisea “Without Fear”, ce a ajuns pe locul 1 in topurile din Marea Britanie si Irlanda. Artistul a strans peste 1.5 miliarde de streamuri la nivel global si acum este la prima colaborare cu titanii muzicii dance.
Asociația Culturală Control N lansează ACSINTE.100, parte a programului educațional cu același titlu, un album virtual cu fotografii de Costică Acsinte însoțite de clipuri audio și video ce invită publicul tânăr în România anilor 1920 – 1960. El este disponibil online pe www.acsinte100.ro, începând de astăzi. Proiectul este bazat pe expoziția cu același nume organizată în opt orașe din țară cu ocazia Centenarului, în urmă cu doi ani. Fotografiile semnate de Costică Acsinte din Primul Război Mondial, perioada Interbelică și Slobozia mijlocului de secol 20, sunt însoțite de discuții despre istorie și fotografie, lecturi ale unor scrisori și jurnale din război și amintiri dintr-o copilărie în orașul Slobozia.
Experiența virtuală este împărțită în trei capitole:
Nu mișcați! propune o selecție de portrete de militari din timpul Primului Război Mondial și din perioada interbelică. Ele sunt însoțite de nouă clipuri audio despre istoria și arta fotografică din acele vremuri, realizate de istoricul Ciprian Plăiașu (revista Historia) și de regizorul și fotograful Vlad Petri.
Să-mi trimiți carte să vin la dumneata. conține o serie de patru video-uri ce conturează o imagine intimă a Primului Război Mondial și perioadei interbelice din perspectiva vieții cotidiene și de familie. Fotografiile lui Costică Acsinte din acea perioadă sunt însoțite de lectura unor fragmente de scrisori, cărți poștale, jurnale și note de front din volumul „Scrisori de pe front”, alcătuit de Mirela Florian.
În Foto Splendid, Slobozia! publicul se va întâlni cu poetul Mircea Dinescu, care povestește despre copilăria și adolescența sa din orașul Slobozia, la mijlocul anilor 50, dar și despre Costică Acsinte, fotograful unde mergea împreună cu mama sa în vremea copilăriei.
”Negustor de înghețată și de mere băgate în zahăr ars din ăla roșu era unul, Done. Era cel mai tare din oraș. După asta era fotograful Acsinte care era mai puțin celebru decât Done că pe noi ne interesau dulciurile în primul rând. Însă la un an sau doi ani veneam și ne făceam poze acolo. … și bunicii mei se fotografiaseră la el, și părinții, și iată că am apucat și noi.” (Mircea Dinescu)
Constantin C. Axinte, cunoscut drept Costică Acsinte, s-a născut pe 4 iulie 1897. În timpul Primului Război Mondial s-a înrolat voluntar ca fotograf de război și a făcut parte din Secția Foto a Escadrilei 1. După cei patru ani petrecuți pe front, a publicat un album ce conţinea 327 de fotografii de pe front. Printre cei fotografiaţi se regăseau Regele Ferdinand, Regina Maria, Prinţul Carol, Generalul Eremia Grigorescu, Generalul Berthelot şi mulţi soldaţi şi ofiţeri. În 1930, a deschis un studio foto în centrul orașului Slobozia – Foto Splendid Acsinte, unde a lucrat până în 1960, când s-a pensionat, dar nu a încetat să fotografieze. Costică Acsinte a lăsat în urmă peste 5000 de negative fotografice pe plăci de sticlă, un număr mai mic de planfilme și numeroase printuri fotografice.
Invitații speciali ai proiectului ACSINTE.100– program educațional pentru adolescenți sunt istoricul Ciprian Plăiașu și regizorul și fotograful Vlad Petri. Ciprian Plăiașu vorbește despre România în timpul Primului Război Mondial, în timp ce Vlad Petri face o incursiune în arta fotografică a acelor vremuri. Comentariile lor pot fi ascultate în capitolul Nu mișcați!
Absolvent al UNATC, specializarea Imagine Film şi Televiziune și al unui Master de Antropologie Vizuală și Media de la Universitatea Freie din Berlin, Vlad Petri este regizor și fotograf. A realizat documentarele: “Revelion 2008” (2009), “București, unde ești?” (2014) și „Cerbul a trecut prin fața mea” (2020). Se află în producție cu două filme documentare – „Noi avem toți munții ăștia” și „Ultima vizită” care vor fi finalizate în 2021-2022.
Absolvent al Universității București, Facultatea de Istorie și al unui Master în Istoria Mentalităților, Ciprian Plăiașu este project manager, editor coordonator și moderator TV la Revista Historia și președinte al Asociației de Turism Istoric. A colaborat ca istoric consultant cu Mindscape Studio pe numeroase proiecte precum: Cluj-Napoca: The Heart Of Transylvania, Zilele Aradului – 3D video mapping, sau Casa Darvas Oradea, The Child’s Room.
ACSINTE.100 – program educational pentru adolescenți este un proiect organizat de Asociația Culturală Control N, în parteneriat cu Asociația Culturală Atelierele Albe și co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).
Weekend-ul este foarte aproape si, intr-o perioada putin mai grea pentru toata lumea, este nevoie sa ne mai simtim si Like Gold din cand in cand. Iar astazi avem ocazia perfecta cu noul clip extras de pe EP-ul Nights Like This.
Loud Luxury, celebrul duo canadian, ne aduce, intr-o formula hibrid, un nou hit dance-pop care combina un instrumental plin de suspans cu voci imersive, ce vor ramane mult timp in memoria ta. Alaturi de aceasta structura speciala, se adauga si o colaborare de cel putin 24 de karate cu Frank Walker si Stephen Puth care transpune acestui hit aura unei pepite de aur.
Celebrul duo Loud Luxury este format din producatorii și DJ-ii Andrew Fedyk si Joe Depace. Au devenit cunoscuti dupa ce, in 2017, au lansat remix-ul piesei Scared to Be Lonely, care a adunat intr-un timp scurt peste 40 de milioane de stream-uri. Au fost nominalizati in 2018 la cea de-a noua editie a Hollywood Music in Media Awards, iar anul trecut au fost nelipsiti de la marile festivaluri, precum EDC si Lollapalooza.
Frank Walker este un DJ cunoscut pentru prezentele sale in industria muzicii electronice. In 2020, single-ul Only When It Rains a fost nominalizat la una dintre cele mai importante competitii din Canada, Juno Awards, la categoria Dance Recording of the Year.
Stephen Puth face parte dintr-o familie cunoscuta de artisti, fratele sau fiind celebrul Charlie Puth, numeros castigator in competitiile de anvergura americane si o prezenta constanta in Billboard Hot 100 cu piesele sale.
Dupa ce a depasit in vara o serie de recorduri pe TikTok cu provocarea #maracaschallenge (peste 5.4 milioane de vizualizari in platforma), piesa MARACAS se intoarce acum cu un clip nou, care sa insoteasca mesajul puternic pe care Didy doreste sa-l transmita.
Prin MARACAS, oamenii sunt inspirati sa fie mai curajosi si sa ii ajute pe cei care se simt judecati de stereotipurile impuse de societate. Iar clipul este o celebrare in sine a diversitatii, a puterii de a fi tu intr-o lume care functioneaza dupa tipare.
La o prima vedere, am putea spune ca este o piesa latino clasica, care este perfecta pentru playlist-urile care ne relaxeaza si ne trimit cu gandul la vacanta. Dar, de fapt, MARACAS este mai mult de atat. Iar refrenul pe care il vei invata foarte curand incepe asa: Bailo la Salsa, pasito de Bachata, hago una serenata Y te mando al carajo, con las maracas.
Din videoclip fac parte inclusiv unii dintre cei mai cunoscuti TikTok-eri italieni – Marta Losito si Gianmarco Rottaro.
Ariana Grande s-a tinut de multe surprize in luna octombrie, iar acum aproape de finalul lunii, artista lanseaza albumul “positions”, dupa ce in urma cu cateva zile a surprins pe toata lumea cu single-ul omonim.
Al saselea material discografic contine 14 melodii, dintre care trei sunt colaborari cu The Weeknd, Doja Cat si Ty Dolla Sign. Pe 23 octombrie 2020, Ariana Grande a lansat single-ul “positions”, prima piesa lansata de pe album.
“positions” este al patrulea album lansat in ultimii trei ani de catre Ariana, dupa Sweetener (2018), “thank u, next (2019) si varianta live pentru Sweetener.
La inceputul acestui an, Grande s-a alăturat lui Lady Gaga pentru piesa „Rain on Me”, piesa inclusa pe albumul Chromatica. Piesa a fost desemnata “Cântecul anului”, dar a primit si premiul pentru Cea mai bună colaborare și Cea mai bună cinematografie, in cadrul MTV Video Music Awards 2020. Tot primavara aceasta, Ariana a colaborat cu Justin Bieber pentru piesa “Stuck With U”.
In plus, Ariana a colaborat pe partea de compozitie cu BLACKPINK si Selena Gomez pentru single-ul “Ice Cream” sau cu Normani pentru piesa de debut “Motivation”.
Duo-ul suedez NOTD lanseaza un nou single antemic, “Nobody”, featuring Catello.
Nobody revine la stilul pop-dance care a consacrat proiectul, dupa hitul din 2019, “So Close”, feat. Georgia Ku (peste 400 de milioane de stream-ur), piesa care a ajuns pe primul loc in topurile muzicale si a primit o nominalizare la premiile iHeart Radio Music Awards. Fuziunea dintre pop-ul old-school si influentele house futuristice seteaza track-ul Nobody” intr-o lista de melodii cu energie mare.
Despre lansarea piesei, NOTD a declarat: “Suntem foarte entuziasmati ca am lansat astazi Nobody, o piesa care a fost in lucru foarte mult timp. Ne-a placut mult piesa din momentul in care am ascultat demo-ul si ne-am dorit sa lucram la ea. Odata cu noul nostru single, am vrea sa prezentam lumii pe Catello”.
Recent, NOTD a depasit pragul de 1 miliard de ascultari pe Spotify si 1.5 miliarde pe toate platformele de streaming. Hitul “I Don’t Know Why” (cu Astrid S) a adunat peste 50 milioane de ascultari pana in prezent. Anul trecut, NOTD a avut una dintre cele mai difuzate piese la radioul US Dance Radio – So Close – featuring Georgia KU, iar in 2018 au avut un hit premiat cu discul de platina in SUA, si anume “I Wanna Know” (feat. Bea Miller).
Sam Smith, premiat de-a lungul timpului în cadrul Brit Awards, Golden Globe sau premiile Academiei – Oscar, a lansat astăzi, 30 octombrie, albumul “Love Goes”, al treilea material discografic din carieră.
Materialul “Love Goes” conţine 17 track-uri, dintre care 6 sunt bonus, şi anume hiturile “Dancing With A Stranger” (feat. Normani), “How Do You Sleep”, “To Die For, “I’m Ready” (cu Demi Lovato), “Fire On Fire” si “Promises” (Calvin Harris). Pe album sunt incluse şi piesele recent lansate, “My Oasis” (alături de Burna Boy) şi “Diamonds”, cel mai recent single.
Pentru “Love Goes”, Sam Smith a colaborat cu o serie de producători de top, precum Steve Mac (Ed Sheeran, Celine Dion”, Shellback/MXM (Robyn, Pink, Britney Spears), Labrinth, Stargate, Guy Lawrence (Disclosure) şi Jimmy Napes, pentru o listă de melodii compuse de-a lungul a doi ani.
„Ultimii doi ani au fost cel mai experimental moment din viața mea, personal, dar și muzical. De fiecare dată când am intrat în studio, mi-am promis că nu voi avea limitări. Rezultatul a fost atât de magic, atât de terapeutic și AMUZANT. Dragostea mea pentru muzică este atât de amplă și toate plăcerile mele vinovate muzicale au devenit plăceri. Fără vină, fără rușine, doar dragostea de a cânta, de a crea și de a dansa. Sunt atât de recunoscător fiecărui om care mi-a îmbrățișat creativitatea și direcția și mi-a permis să fiu oricine am vrut să fiu în acel studio, în acea zi… ascultă aceste cântece cu inima deschisă și tratează fiecare cântec ca pe o floare diferită de grădină, distrează-te cu ele; am încercat să nu mă iau prea în serios când scriu câteva dintre aceste melodii. Sper că te vor face să zâmbești, pentru că m-au făcut și mă fac”, a declarat Sam Smith despre piesele de pe album.
Pentru a sărbători lansarea „Love Goes”, Sam se întoarce la iconicele studiouri Abbey Road, pentru un concert live, exclusiv, disponibil astăzi, în ziua lansării albumului, de la ora 22:00 (ora Romaniei). Biletele pot fi achiziţionate accesând linkul următor: https://samsmithworld.com/ Pentru acest spectacol exclusivist, Sam va cânta piese vechi și noi, cu interpretări intime ale “Stay With Me”, “Lay Me Down” și “Too Good at Goodbyes”, precum și melodii de pe albumul „Love Goes “, inclusiv noul single, „Diamonds”.
Iar surprizele nu se opresc aici, pentru că tot astăzi, 30 octombrie, de la ora 17:45 (ora României), va avea loc premiera “Kids Again”, pe canalul de YouTube Sam Smith. Pentru grafica și videoclipul „Kids Again”, Sam a lucrat cu fotograful britanic de renume mondial și realizatorul de film Alasdair McLellan (Vogue, Kim Jones, Louis Vuitton).
LOVE GOES TRACKLISTING
Young Diamonds Another One My Oasis (feat. Burna Boy) So Serious Dance (‘Til You Love Someone Else) For The Lover That I Lost Breaking Hearts Forgive Myself Love Goes (feat. Labrinth) Kids Again
BONUS TRACKS Dancing With A Stranger (Normani) How Do You Sleep? To Die For I’m Ready (Sam Smith & Demi Lovato) Fire On Fire Promises (Calvin Harris & Sam Smith)