După ce a cucerit publicul cu piesele sale, Giulia lansează „Absent”, o poveste de iubire sensibilă spusă în versuri, o călătorie a inimii în timp și amintiri, relații pierdute și răspunsuri ce încă întârzie să apară. Compusă de către Roland Kiss alături de Miruna Iova și Ana Măria Stancu, „Absent” este o piesă emoționantă despre o iubire pură, ce nu a reușit să câștige lupta. Single-ul este însoțit de un videoclip regizat de The Storyalist, ce surprinde în întregime mood-ul piesei, iar protagonistă este chiar Giulia, ce se pierde în trecut și își amintește lucrurile ce cândva o aduceau aproape de sufletul pereche.
„Marea mea iubire rămâne muzica, iar în perioada asta în care trebuie să ne dăm voie să ne simțim mai mult decât am făcut-o vreodată și să fim mai prezenți decât am fost în trecut, am considerat că este momentul potrivit pentru ca acest proiect să ajungă la voi. Nu e doar un cântec și nu este doar un videoclip, este modul meu de a-mi arăta recunoștința pentru tot ceea ce am: familie, prieteni, inspirație. Am așteptat un an să lansez un proiect pe care l-am construit cu tot sufletul și asta pentru că uneori suntem absenți din ceea ce iubim să facem iar regăsirea pasiunii este momentul cel mai potrivit pentru a îndrăzni mai mult. Sper să vă dați voie să simțiți mai presus de distanțe și bariere, cu sufletul deschis și cu încredere că puteți fi fericiți cu adevărat”, povestește Giulia.
Giulia sau #badassmom, așa cum este cunoscută în România, îmbină perfect muzica și meseria full time de mamă, iar publicul a ajuns să îi cunoască firea cameleonică în mediul online prin vlog-urile pe care le face pe propriul canal de YouTube. Artista a lansat de-a lungul timpului nenumărate hituri ce au cucerit publicul. După ce a fost solista trupei DJ Project și a surprins publicul cu hituri precum „Nu”, „Regrete” și „Mi-e dor de noi”, Giulia s-a concentrat pe cariera solo.
Minelli lansează două piese, Illusion și Nostalgia, care formează EP-ul Nostalgic Illusions. Melodiile sunt redate vizual de lyric videos, realizate de Mihai Sighinaș, ce surprind perfect starea și mesajul de iubire și uitare.
Versurile vorbesc despre iubire, vise obsesive, melancolie și stările date de despărțire, prin care dragostea și nostalgia pot fi confundate cu ușurință.
“După ce am petrecut trei săptămâni pline de muzică în Dance Queen’s House, alături de prieteni dragi și colegi, sunt fericită să vă prezint EP-ul Nostalgic Illusions și două piese în care veți regăsi o parte din sufletul meu și energia mea. Îmi doresc foarte tare să vă bucure și să vă fie aproape în această perioadă. Enjoy!”, a spus Minelli.
Minelli este artistă și songwriter și de-a lungul timpului a semnat hituri pentru artiști mari din România, colaborări importante și a lansat piese care au ajuns rapid pe primele locuri în topurile radiourilor și pe platformele digitale din România și din străinătate. Cea mai recentă melodie, Discoteka, feat, INNA, a fost licențiată și se aude pe radio în peste 15 teritorii.
Romanita lanseaza piesa “Unde esti tu”, in colaborare cu Ad Litteram si care vine cu o noua abordare muzicala. Romanita ne prezinta o noua valenta a sa – ritmuri urbane si o parte de rap interpretata de catre Ad Litteram. Este pentru prima data cand Romania abordeaza o poveste de iubire intr-o melodie cu influente urbane-rap, in antiteza cu ce a lansat pana acum.
“”Unde esti tu” este prima provocare pe care o am de la un producator (Angeles), un stil nou nou pentru mine, fresh, unde aportul meu este doar cel de interpretare. Muzica este modul prin care ne exprimam. Nu de putine ori ne cantam durerea. Durerea unei despartiri, pe care multi dintre noi o gasim uneori ca fiind o tragedie. “Unde esti tu” este momentul acela cand toata lumea se prabuseste in jurul nostru. Pierzandu-l pe cel de langa noi, uneori simtim ca ne pierdem pe noi insine.“, declara Romanita.
Versurile sunt scrise de Cristian Scânteie Ionescu (Ad Litteram), impreuna cu Alin Angeles Dumitru, cel care a facut si muzica. Mix & masterul este realizat de Johnny M, iar vizualul ce insoteste piesa este realizat de Dan Andrei Paraschiv (Dorck).
“Cand Angeles a venit cu piesa si mi-a propus acest proiect, am cautat perspectiva prin care eu puteam sa pun un strop din mine in acest cantec. Am acceptat tocmai ca sa ies din zona mea de confort unde pana acuma eu detineam fraiele versurilor si al muzicii si am vrut sa incerc sa ma las dusa de val si indrumata si de altcineva. Si imi place foarte mult ce a iesit. “Unde esti tu” e intrebarea pe care mi-o pun eu mie, in oglinda. Sunt intr-o continua cautare, intr-o continua descoperire, pentru ca am trecut printr-o poveste care nu s-a terminat ca in basme si am simtit pe pielea mea framantarile amintirilor si stiu ce inseamna sa pierzi si sa te pierzi. E important sa ne asumam cand suferim si sa nu ne ascundem sub o masca de fier, prefacandu-ne ca totul este bine. Cred ca asta e mesajul principal al piesei. Da-ti voie sa suferi si nu-ti reprima sentimentele. Piesa este un duet tocmai pentru a sublinia ca adevarul e mereu undeva la mijloc si atat ea cat si el sufera deopotriva“, a adaugat artista despre noua piesa.
Julianne P. lansează primul ei single în limba Română, “Cea mai scumpă piatră”. Piesa este compusă chiar de Julianne P., împreună cu Any1, și reprezintă o colaborare cu Jon Brian, artist cunoscut pentru colaborarile cu Andia, Sandra N. și Mellina.
“Cea mai scumpă piatră” este cu atât mai interesantă, cu cât Julianne P. este fiica solistei de muzică populară Cristina Turcu Preda, în timp ce Jon Brian este fiul regretatului Nelu Bălășoiu. Videoclipul piesei a fost filmat la o cafenea din București și în Pădurea Pustnicu, fiind regizat de Alex Marica (Călătorie Magică).
“”Cea mai scumpă piatră” este despre bătălia dintre vocea inimii și vocea rațiunii. Versurile reflectă tumultul interior resimțit de fiecare dintre noi. Atunci când am scris piesa, împreună cu Andy Robert, am retrăit emoții puternice din viața personală. Sunt bucuroasă că am putut colabora cu Jon Brian și sper ca pe viitor să mai facem piese care să ajungă la inimile voastre”, a declarat Julianne P..
“”Cea mai scumpă piatră” vorbește despre dragostea pe care vrem să o recucerim, o iubire pe care o regretăm și o dorim înapoi. O melodie ce îți dă o stare de liniște și acest lucru mi-a plăcut cel mai mult. Mă bucur că am colaborat cu Julianne P. fiica Cristinei Turcu Preda, colega de scenă a regretatului meu tată, Nelu Bălășoiu”, a adăugat Jon Brian.
Julinne P., pe numele ei real Iuliana Preda, a lansat primulei single, “Solos”, luna trecută, în Turcia.
Ellie Goulding lanseaza EP-ul de sarbatori – “Songbook for Christmas” – o colectie de piese festive lansate anterior, dedicate celei mai frumoase perioade din an.
EP-ul contine sase piese, toate preferatele acestui sezon, lansate de catre Ellie de-a lungul carierei. De la coverul de Craciun pentru piesa “Your Song” (Elton John), la piesa “The Writer” a lui Ellie, parte de pe albumul sau de debut, “Lights” si care a aniversat zece ani la inceputul acestui an. Versiunea de pe Amazon Music a EP-ului, va avea in exclusivitate coverul lui Ellie pentru piesa “River”, de la Joni Mitchell.
Vorbind despre EP, Ellie declara “Sunt entuziasmata sa lansez “Songbook for Christmas”, o compilatie a pieselor mele preferate pentru sarbatori. Lansarea acestor piese se intinde pe diferite perioade in cariera mea si m-am gandit ca ar fi frumos sa le avem pe toate pe un EP. Acest an a fost o incercare pentru foarte multi, dar sper ca acest EP poate aduce bucurie si confort acestui Craciun.”
Cel mai nou album a lui Ellie, “Brightest Blue”, s-a clasat pe locul 1 si a fost adorat de fani si critici, deopotriva. Albumul are doua parti, “Brightest Blue” (produs exclusiv de Elle Goulding si Joe Kearns) si “EG.0”.
Ellie explica motivul celor doua parti si spune “Sunt fascinata de metoda scrierii unei piese pop, dar este ceva diferit fata de ce este pe “Brightest Blue”. “EG.0” este o coletie de piese pe care le-am scris, ca un fel de personaj in care se regaseste alter ego-ul meu. Mi-a placut ideea de a juca o femeie puternica, acesta nu a fost cazul in “Brightest Blue”.” Desi vocea ei este increzatoare si pasionala pe “Brightest Blue”, isi exploreaza insecuritatile. “Imi arata meseria mea ca si compozitor pentru ca nu este usor sa scrii acele hit-uri americane, si am invatat sa fiu mandra de asta intr-un mod diferit.”
In Martie 2020, s-au implinit 10 ani de la lansarea albumului de debut al lui Ellie – “Lights”, ce a fost clasat pe locul 1 in topurile din Mariea Britanie si a fost vandut in peste 1.4 milioane de exemplare la nivel mondial. In cariera incredibila a lui Ellie de pana acum, artista a adunat o serie de reusite: doua albume clasate pe prima pozitie a topurilor, doua premii BRIT, peste 15 milioane de albume vandute si 132 de milioane de single-uri si peste 24.1 miliarde de stream-uri. De asemenea, Ellie a atins numarul de 10 milioane de subscriberi pe YouTube si peste 5 miliarde de vizualizari, in total.
“Songbook For Christmas” Tracklist O Holy Night Your Song Vincent How Long Will I Love You Explosions The Writer
“Songbook For Christmas” Track list (versiunea pentru Amazon Music) River (Amazon Original) O Holy Night Your Song Vincent How Long Will I Love You Explosions The Writer
Dupa lansarea mult asteptatului album “Love Goses” si a hitului “Diamonds”, Sam Smith lanseaza un superb cantec de Craciun – “The Lighthouse Kepper”, o piesa scrisa si produsa alaturi de Labrinth.
Piesa este lansata impreuna cu un video animat, avand conceptul si regia semnate de Sam. Aceasta este a doua oara cand Sam si Labrinth lucreaza impreuna, prima oara colaborand la piesa omonina de pe noul album, “Love Goes”, material ce a fost lansat la sfarsitul lunii octombrie, printr-un concert online, live de la Abbey Road Studios.
Despre “The Lighthouse Keeper”, Sam a declarat: “Daca un an m-ar putea face sa astept cu nerabdare sunetele Craciunului, acesta ar fi 2020, mai mult ca oricand. Ne dorim sa fim alaturi de prieteni si familie din nou. Craciunul asta simbolizeaza pentru mine si anul acesta am avut inspiratia sa scriu un cantec de dragoste, dedicat acestei perioade. Eu si Labrinth am pus tot sufletul in aceasta piesa si a fost o bucurie sa lucrez la ea.”
Sam Smith a lansat albumul sau de debut – “The Lonely Hour” in 2014, certificat cu doua discuri de Platina, in SUA, si de opt ori in Mariea Britanie, urmand sa castige patru si in Germania, Sam devenind vocea distinctiva a generatiei sale. Un an mai tarziu, Sam a scris piesa “Writing’s on The Wall”, coloana sonora a filmului Bond – Spectre, piesa ce i-a adus un Golden Globe si un Academy Award (Oscar). In 2017, Sam si-a completat succesele anterioare cu al doilea album – “The Thrill of It All”, ce a ajuns pe primele pozitii ale topurilor din intreaga lume. Piesa “The Lighthouse Keeper” marcheaza o trimitere sincera la anul 2020 pentru Sam.
“Love Goes” este al treilea album lansat de catre Sam Smith si a fost prezentat oficial pe 30 octombrie 2020. Materialul “Love Goes” contine 17 track-uri, dintre care 6 sunt piese bonus, si anume hiturile “Dancing With A Stranger” (feat. Normani), “How Do You Sleep”, “To Die For, “I’m Ready” (cu Demi Lovato), “Fire On Fire” si “Promises” (Calvin Harris). Pe album sunt incluse si piesele recent lansate, “My Oasis” (alături de Burna Boy) si “Diamonds”, cel mai recent single.
Yssa, solista cunoscută pentru Hitul “Tu și eu” care a strâns aproape 6 milioane de vizualizări pe Youtube, lansează single-ul și videoclipul “Ți-aduci aminte”. Piesa reprezintă o colaborare chiar cu iubitul ei, John Romanu, fost concurent a două show-uri de televiziune foarte cunoscute. “Ți-aduci aminte” este compusă chiar de John, iar videoclipul, filmat pe litoralul românesc este regizat de Alex Marica (Călătorie Magică).
,,Piesa se adresează publicului larg, respectiv tuturor oamenilor care au experimentat dificultăți în relațiile de dragoste. M-a atras incă de la început emoția din cântec, greutatea versurilor și mesajul sensibil care atinge chiar și cea mai pietrificată inimă. Am înregistrat-o cu multă pasiune, așteptând cu nerăbdare lansarea ei” a declarat Yssa.
,,Să cânți cu oameni cu care ai chimie este un privilegiu, în mod special dacă acea persoană este iubita ta! Piesa “Ți-aduci aminte” s-a născut în urmă cu vreo 4-5 ani, și abia acum realizez că a așteptat să vină momentul și contextul potrivit. Sunt de părere că muzica nu e a noastră, a compozitorilor, așa cum acest cântec nu e al nostru. Ci e al celor care îl primesc și îl simt. Uită-te la un compozitor ca la un mesager care primește o emoție, o șlefuiește și o dăruieste mai departe înspre a fi simțită. Mă bucur enorm că impreună cu Yssa am reușit să dăm viată acestei piese”, adăugat John Romanu.
“Ți-aduci aminte” este a doua piesă a Yssei compusă de John Romanu, după “Zi din noaptea mea”, lansată în luna Mai.
Yssa este absolventă a Colegiului Național Sfântul Sava din București și studentă la Facultatea de Transporturi din cadrul Universității Politehnice, fiind prima pe Facultate și beneficiind de 3 Burse, printre care și cea de Performanță.
Dacă vă plac piesele care vă transpun într-o lume total nouă, datorită imaginilor vizuale inserate în versuri, atunci această piesă este pentru voi. Cu elemente de storytelling și un refren extrem de catchy, vă avertizăm – s-ar putea ca, în acest weekend, să aveți o nouă piesă preferată în playlist.
Atât dimineața la cafea, cât și în momentele din seară, în care vă relaxați, Tom’s Diner va veni ca un refresh bine meritat. Și vă va pune, cu siguranță, pe gânduri – oare despre a cui voce este vorba în versuri? Iar, pentru a păstra atmsofera specială și plină de mister din piesă, vom lăsa acest răspuns la latitudinea fiecăruia dintre voi.
Până la urmă, muzica este o formă de arta, iar frumusețea ei stă însuși în capacitatea fiecăruia de a interpreta, în mod unic, ceea ce vede. Sau de a asculta și recepta ceea ce i se transmite, așa cum se întâmplă în cazul nostru.
Iar, pentru cei care nu știu, Wavewalkers este un grup de DJ și producători care s-a format în 2019. Din acel moment, ei au reușit să lanseze într-un timp record piese deja cunoscute publicului larg sau să creeze remix-uri pentru hit-urile momentului. Totul într-o formulă inedită, cu accente și influențe mereu noi, precum cele de electronic-dance, pop sau house.
Guinness World Records (GWR), autoritatea mondială pentru recordurile din intreaga lume, l-a certificat recent pe „Ambasadorul global al Reggaetonului”, J Balvin, cu un al doilea titlu GUINNESS WORLD RECORDS pentru cele mai multe nominalizări la premiile Latin GRAMMY, cu 13 nominalizări într-un an.
Editia cu numarul 21 a Latin GRAMMY Awards, il are pe J Balvin nominalizat în diferite categorii, fiind premiat cu un trofeu GUINNESS WORLD RECORDS, detinut pana acum de duo-ul puertorican Calle 13, ce a avut zece nominalizări la cea de-a 12-a ceremonie din 2011.
Artistul columbian a primit două nominalizări la categoria Compozitia / Productia anului (pentru „Rojo” și „China”) și Albumul anului (pentru „Colores” și „Oasis”, colaborarea sa cu rapperul Bad Bunny).
Materialele „Colores” și „Oasis” sunt, de asemenea, nominalizate la categoria Cel mai bun album de muzică urbană, în timp ce „Rojo” a fost nominalizat pentru cea mai bună melodie urbană și pentru cel mai bun videoclip muzical.
J Balvin a adunat pana acum patru premii Latin GRAMMY. A câștigat Cea mai bună melodie urbană („Ay Vamos”, 2015; „Con Altura”, 2019) și Cel mai bun album de muzică urbană („Energía”, 2016; „Vibras”, 2018).
J Balvin a câștigat primul său titlu GUINNESS WORLD RECORDS în martie 2016, când a doborât recordul pentru cea mai lungă stationare pe locul 1 în topul Billboard Hot Latin Songs, al unui singur artist (22 de săptămâni), cu hitul său „Ginza”.
Ambasadorul global al Reggaeton-ului, J Balvin este acum unul dintre artiștii de top din lume, indiferent de limba in care canta și si-a dezvoltat o comunitate online de peste 104 milioane de urmaritori pe retelele sociale.
Laura Bretan, una dintre cele mai promiţătoare artiste ale noii generaţii, dar şi vocea care a cucerit emisiuni precum Românii au talent si America’s Got Talent, lanseaza single-ul „Believe”, o colaborare exceptionala cu The Tenors, grupul canadian premiat cu numeroase discuri de platina, care a cantat si impreuna cu Celine Dion.
Single-ul „Believe” deschide seria lansărilor de pe albumul „World I See”, pe care Laura Bretan urmează să îl lanseze în curând alături de MediaPro Music & Universal Music România. O producţie internaţională, România-Belgia-Israel-Canada, piesa „Believe” este compusă de către Udo Mechels, Yannic Fonderie, Kit Hain si Laura Bretan şi îl are ca producător pe Giora Linenberg, muzicianul care a colaborat de-a lungul timpului şi cu Lara Fabian.
„Făcând o retrospectivă a evenimentelor la care am participat, vreau să vă povestesc o întâmplare din 2017, de la un concert caritabil susținut în Vancouver, Canada, la Gala celebrului „Hitman” David Foster. A fost o noapte minunată, plină de muzică, unde am întâlnit oameni precum Jay Leno, Reba McEntire, Matteo Bocelli, Steven Tyler de la Aerosmith și chiar Oprah Winfrey! Printre acei artiști uimitori, care au concertat atunci, s-au numărat si The Tenors! Îmi amintesc că am vorbit cu ei în spatele scenei și că am făcut poze, dar niciodată nu aș fi crezut că voi colabora cu ei. Le-am urmărit călătoria muzicală și sunt atât de recunoscătoare că, prin Universal Music Group, ne-am reconectat! Abia aștept ca toată lumea să audă „Believe”. Aștept cu nerăbdare mai multe colaborări cu The Tenors!”, a declarat Laura Bretan.
Piesa „Believe” vine insotită de un material video, filmat în pandemie, pe o rută internatională; fiecare dintre artisti înregistrând în propriul mediu, fără a implica multe resurse umane şi, totodată, respectând normele in vigoare.
„Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru bunătatea pe care mi-ați arătat-o cu toții și pentru că m-ați sprijinit până la capăt! Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce se întâmplă în viața mea chiar acum și abia aștept să vă împărtășesc acest nou album! A fost o experiență extraordinară, colaborând cu mai mulți artiști din întreaga lume și experimentând diferite stiluri de muzică, scoțând în evidență diferite laturi ale vocii mele, pe care nu le-aș fi văzut niciodată înainte, dacă nu ar fi fost acest proiect. Aș dori să mulțumesc și echipei mele, managerului meu, dl Paul Nanca, Universal Music Group, familiei mele, pentru că m-au ajutat în tot procesul. Sunt foarte recunoscătoare. Mulțumesc!”, a adaugat Laura Bretan.
Albumul „World I See” va include piese care au consacrat-o în domeniul pop, de la DEAR FATHER (participare Eurovision), la ADAGIO de Albinoni, dar şi multe piese noi, originale, unele compuse chiar de către tânăra artistă.
Laura Bretan este o soprană adolescentă de renume internațional, finalistă a emisiunii concurs “America’s Got Talent” în 2016 și câștigătoarea “Românii au Talent”, în același an. De la arii de operă cunoscute la balade clasice, interpretările Laurei captivează publicul, impresionând prin emoția transmisă. De-a lungul timpului, Laura a colaborat live cu artişti precum David Foster, Il Volo, Ethan Bortnick, Matteo Bocelli, Victor Micaleff, Trisha Yearwood, Toto Cutugno, Ricchi e Poveri și Michael Bolton. Laura este implicată şi în foarte multe acţiuni sociale, având la activ o bogată activitate de binefacere şi filantropie (Gala “Gateway” for Cancer Research, gala “The Happy Hearts Foundation”, gala “The Parachute” din Toronto, Canada, evenimentul The Shrine Hospital, organizat de Arts4kids, gala aniversară “Project Harmony” la Opera Omaha etc.)
The Tenors – Clifton, Fraser și Victor au încântat publicul din întreaga lume cu melodiile lor puternice, armoniile remarcabile și farmecul incontestabil. Amestecând muzică clasică și pop contemporan, trupa premiată cu mai multe discuri de platină a obținut succes internațional, a participat in cadrul a peste 1000 de emisiuni live și sute de apariții TV pe cinci continente. Super-grupul vocal canadian a cântat pentru ultimii patru președinți ai Statelor Unite, inclusiv la aprinderea luminitelor de Crăciun de la Casa Albă pentru familia Obama, pentru liderii mondiali la Summitul G20, pentru ceremoniile de deschidere a editiei cu numarul XXI a Jocurilor Olimpice de Iarnă, pentru Jubileul de Diamant al reginei Angliei etc.
Universal Music Romania este parte a Universal Music Group, cea mai mare casă de discuri din lume. Universal Music România şi-a câştigat pozitia de lider de piaţă încă de la infiinţare, în 2006, datorita strategiei sale inovatoare. O divizie a Universal Music România, MediaPro Music este o casă de discuri de top din România, înfiinţată în urmă cu peste două decenii, ce deţine un catalog local important, incluzând peste 5000 de piese. Cu zeci de artişti de top, albume de succes şi premii muzicale, sute de hituri şi concerte, MediaPro Music este una dintre cele mai importante prezente din industria muzicală locală.