Yssa, solista cunoscută pentru Hitul “Tu și eu” care a strâns aproape 6 milioane de vizualizări pe Youtube, lansează single-ul și videoclipul “Ți-aduci aminte”. Piesa reprezintă o colaborare chiar cu iubitul ei, John Romanu, fost concurent a două show-uri de televiziune foarte cunoscute. “Ți-aduci aminte” este compusă chiar de John, iar videoclipul, filmat pe litoralul românesc este regizat de Alex Marica (Călătorie Magică).
,,Piesa se adresează publicului larg, respectiv tuturor oamenilor care au experimentat dificultăți în relațiile de dragoste. M-a atras incă de la început emoția din cântec, greutatea versurilor și mesajul sensibil care atinge chiar și cea mai pietrificată inimă. Am înregistrat-o cu multă pasiune, așteptând cu nerăbdare lansarea ei” a declarat Yssa.
,,Să cânți cu oameni cu care ai chimie este un privilegiu, în mod special dacă acea persoană este iubita ta! Piesa “Ți-aduci aminte” s-a născut în urmă cu vreo 4-5 ani, și abia acum realizez că a așteptat să vină momentul și contextul potrivit. Sunt de părere că muzica nu e a noastră, a compozitorilor, așa cum acest cântec nu e al nostru. Ci e al celor care îl primesc și îl simt. Uită-te la un compozitor ca la un mesager care primește o emoție, o șlefuiește și o dăruieste mai departe înspre a fi simțită. Mă bucur enorm că impreună cu Yssa am reușit să dăm viată acestei piese”, adăugat John Romanu.
“Ți-aduci aminte” este a doua piesă a Yssei compusă de John Romanu, după “Zi din noaptea mea”, lansată în luna Mai.
Yssa este absolventă a Colegiului Național Sfântul Sava din București și studentă la Facultatea de Transporturi din cadrul Universității Politehnice, fiind prima pe Facultate și beneficiind de 3 Burse, printre care și cea de Performanță.
Dacă vă plac piesele care vă transpun într-o lume total nouă, datorită imaginilor vizuale inserate în versuri, atunci această piesă este pentru voi. Cu elemente de storytelling și un refren extrem de catchy, vă avertizăm – s-ar putea ca, în acest weekend, să aveți o nouă piesă preferată în playlist.
Atât dimineața la cafea, cât și în momentele din seară, în care vă relaxați, Tom’s Diner va veni ca un refresh bine meritat. Și vă va pune, cu siguranță, pe gânduri – oare despre a cui voce este vorba în versuri? Iar, pentru a păstra atmsofera specială și plină de mister din piesă, vom lăsa acest răspuns la latitudinea fiecăruia dintre voi.
Până la urmă, muzica este o formă de arta, iar frumusețea ei stă însuși în capacitatea fiecăruia de a interpreta, în mod unic, ceea ce vede. Sau de a asculta și recepta ceea ce i se transmite, așa cum se întâmplă în cazul nostru.
Iar, pentru cei care nu știu, Wavewalkers este un grup de DJ și producători care s-a format în 2019. Din acel moment, ei au reușit să lanseze într-un timp record piese deja cunoscute publicului larg sau să creeze remix-uri pentru hit-urile momentului. Totul într-o formulă inedită, cu accente și influențe mereu noi, precum cele de electronic-dance, pop sau house.
Guinness World Records (GWR), autoritatea mondială pentru recordurile din intreaga lume, l-a certificat recent pe „Ambasadorul global al Reggaetonului”, J Balvin, cu un al doilea titlu GUINNESS WORLD RECORDS pentru cele mai multe nominalizări la premiile Latin GRAMMY, cu 13 nominalizări într-un an.
Editia cu numarul 21 a Latin GRAMMY Awards, il are pe J Balvin nominalizat în diferite categorii, fiind premiat cu un trofeu GUINNESS WORLD RECORDS, detinut pana acum de duo-ul puertorican Calle 13, ce a avut zece nominalizări la cea de-a 12-a ceremonie din 2011.
Artistul columbian a primit două nominalizări la categoria Compozitia / Productia anului (pentru „Rojo” și „China”) și Albumul anului (pentru „Colores” și „Oasis”, colaborarea sa cu rapperul Bad Bunny).
Materialele „Colores” și „Oasis” sunt, de asemenea, nominalizate la categoria Cel mai bun album de muzică urbană, în timp ce „Rojo” a fost nominalizat pentru cea mai bună melodie urbană și pentru cel mai bun videoclip muzical.
J Balvin a adunat pana acum patru premii Latin GRAMMY. A câștigat Cea mai bună melodie urbană („Ay Vamos”, 2015; „Con Altura”, 2019) și Cel mai bun album de muzică urbană („Energía”, 2016; „Vibras”, 2018).
J Balvin a câștigat primul său titlu GUINNESS WORLD RECORDS în martie 2016, când a doborât recordul pentru cea mai lungă stationare pe locul 1 în topul Billboard Hot Latin Songs, al unui singur artist (22 de săptămâni), cu hitul său „Ginza”.
Ambasadorul global al Reggaeton-ului, J Balvin este acum unul dintre artiștii de top din lume, indiferent de limba in care canta și si-a dezvoltat o comunitate online de peste 104 milioane de urmaritori pe retelele sociale.
Laura Bretan, una dintre cele mai promiţătoare artiste ale noii generaţii, dar şi vocea care a cucerit emisiuni precum Românii au talent si America’s Got Talent, lanseaza single-ul „Believe”, o colaborare exceptionala cu The Tenors, grupul canadian premiat cu numeroase discuri de platina, care a cantat si impreuna cu Celine Dion.
Single-ul „Believe” deschide seria lansărilor de pe albumul „World I See”, pe care Laura Bretan urmează să îl lanseze în curând alături de MediaPro Music & Universal Music România. O producţie internaţională, România-Belgia-Israel-Canada, piesa „Believe” este compusă de către Udo Mechels, Yannic Fonderie, Kit Hain si Laura Bretan şi îl are ca producător pe Giora Linenberg, muzicianul care a colaborat de-a lungul timpului şi cu Lara Fabian.
„Făcând o retrospectivă a evenimentelor la care am participat, vreau să vă povestesc o întâmplare din 2017, de la un concert caritabil susținut în Vancouver, Canada, la Gala celebrului „Hitman” David Foster. A fost o noapte minunată, plină de muzică, unde am întâlnit oameni precum Jay Leno, Reba McEntire, Matteo Bocelli, Steven Tyler de la Aerosmith și chiar Oprah Winfrey! Printre acei artiști uimitori, care au concertat atunci, s-au numărat si The Tenors! Îmi amintesc că am vorbit cu ei în spatele scenei și că am făcut poze, dar niciodată nu aș fi crezut că voi colabora cu ei. Le-am urmărit călătoria muzicală și sunt atât de recunoscătoare că, prin Universal Music Group, ne-am reconectat! Abia aștept ca toată lumea să audă „Believe”. Aștept cu nerăbdare mai multe colaborări cu The Tenors!”, a declarat Laura Bretan.
Piesa „Believe” vine insotită de un material video, filmat în pandemie, pe o rută internatională; fiecare dintre artisti înregistrând în propriul mediu, fără a implica multe resurse umane şi, totodată, respectând normele in vigoare.
„Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru bunătatea pe care mi-ați arătat-o cu toții și pentru că m-ați sprijinit până la capăt! Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce se întâmplă în viața mea chiar acum și abia aștept să vă împărtășesc acest nou album! A fost o experiență extraordinară, colaborând cu mai mulți artiști din întreaga lume și experimentând diferite stiluri de muzică, scoțând în evidență diferite laturi ale vocii mele, pe care nu le-aș fi văzut niciodată înainte, dacă nu ar fi fost acest proiect. Aș dori să mulțumesc și echipei mele, managerului meu, dl Paul Nanca, Universal Music Group, familiei mele, pentru că m-au ajutat în tot procesul. Sunt foarte recunoscătoare. Mulțumesc!”, a adaugat Laura Bretan.
Albumul „World I See” va include piese care au consacrat-o în domeniul pop, de la DEAR FATHER (participare Eurovision), la ADAGIO de Albinoni, dar şi multe piese noi, originale, unele compuse chiar de către tânăra artistă.
Laura Bretan este o soprană adolescentă de renume internațional, finalistă a emisiunii concurs “America’s Got Talent” în 2016 și câștigătoarea “Românii au Talent”, în același an. De la arii de operă cunoscute la balade clasice, interpretările Laurei captivează publicul, impresionând prin emoția transmisă. De-a lungul timpului, Laura a colaborat live cu artişti precum David Foster, Il Volo, Ethan Bortnick, Matteo Bocelli, Victor Micaleff, Trisha Yearwood, Toto Cutugno, Ricchi e Poveri și Michael Bolton. Laura este implicată şi în foarte multe acţiuni sociale, având la activ o bogată activitate de binefacere şi filantropie (Gala “Gateway” for Cancer Research, gala “The Happy Hearts Foundation”, gala “The Parachute” din Toronto, Canada, evenimentul The Shrine Hospital, organizat de Arts4kids, gala aniversară “Project Harmony” la Opera Omaha etc.)
The Tenors – Clifton, Fraser și Victor au încântat publicul din întreaga lume cu melodiile lor puternice, armoniile remarcabile și farmecul incontestabil. Amestecând muzică clasică și pop contemporan, trupa premiată cu mai multe discuri de platină a obținut succes internațional, a participat in cadrul a peste 1000 de emisiuni live și sute de apariții TV pe cinci continente. Super-grupul vocal canadian a cântat pentru ultimii patru președinți ai Statelor Unite, inclusiv la aprinderea luminitelor de Crăciun de la Casa Albă pentru familia Obama, pentru liderii mondiali la Summitul G20, pentru ceremoniile de deschidere a editiei cu numarul XXI a Jocurilor Olimpice de Iarnă, pentru Jubileul de Diamant al reginei Angliei etc.
Universal Music Romania este parte a Universal Music Group, cea mai mare casă de discuri din lume. Universal Music România şi-a câştigat pozitia de lider de piaţă încă de la infiinţare, în 2006, datorita strategiei sale inovatoare. O divizie a Universal Music România, MediaPro Music este o casă de discuri de top din România, înfiinţată în urmă cu peste două decenii, ce deţine un catalog local important, incluzând peste 5000 de piese. Cu zeci de artişti de top, albume de succes şi premii muzicale, sute de hituri şi concerte, MediaPro Music este una dintre cele mai importante prezente din industria muzicală locală.
Sfera Ebbasta lanseaza albumul “Famoso”, impreuna cu Island Record. Pe album se gasesc treisprezece piese, dintre care sapte colaborari cu artisti internationali – J Balvin, Steve Aoki, 7Ari, Diplo, Offset, Future si Lil Mosey.
Albumul surprinde diferite parti ale lui Sfera Ebbasta; sunt piese pline de furie si dorinta de a se distanta de vibe-ul din cartier, iar pe de alta parte sunt piese mai intime, si altele destinate sa fie hituri internationale. Sfera si-a dedicat timpul pentru a crea cel mai important album din cariera sa, pana in acest moment, iar rezultatul este un material format din treisprezece piese, care impreuna formeaza cel mai modern proiect pe care industria muzicala din Italia l-a facut vreodata, si, totodata, cel mai asteptat album al anului, in Italia.
Dupa un total de 87 piese premiate cu discul de platina, un milliard si jumatate de stream-uri pe Spotify si dupa ce a fost primul artist Italian care a avut sapte piese in topul Spotify mondial, Sfera se intoarce sa ridice stacheta din nou. Dupa o asteptare de aproape trei ani, “Famoso” este acum disponibil online, si il putem asculta aici: https://island.lnk.to/famoso
Sfera lanseaza si primul single de pe album, “Baby”, alaturi de J Balvin. Sfera este, dupa cum a declarat de-a lungul timpului Balvin “unul dintre cei mai apropiati prieteni si colaboratori.”
In filmul cu acelasi nume, “Famoso”, regizat de catre Pepsy Romanoff si distribuit prin Amazon Prime Video, J Balvin vorbeste despre dorinta de a se crea un Latin gang international si doreste un parteneriat artistic intre Columbia, Italia si toata lumea latina. Piesa “Baby” macheaza inceputul a ceea ce pare a fi o cale destinata sa aduca muzica italiana acolo unde rar a ajuns.
Di Lit lansează „Antidot”, un single fresh pentru cei îndrăgostiți care rămân în umbră și țin acele sentimente încătușate. Compus de către artist și produs în studiourile Spoialabrothers, single-ul „Antidot” dezvăluie o poveste de dragoste neîmpărtășită, iar videoclipul bold transpune în imagini mood-ul hot al piesei. Di Lit este protagonist în propriul clip și joacă rolul unui chimist pus pe experimente care găsește antidotul, iar răsturnarea de situație nu întârzie să apară.
Artistul originar din Moldova iubește muzica și nu a ezitat să se implice trup și suflet pentru a găsi acest „Antidot”. Acum este foarte fericit să împărtășească rezultatul cu publicul. „Este o piesă pe care voiam să o lansez de ceva timp și cred că acum este momentul perfect, mai ales că am reușit să o duc într-o zonă care mie personal îmi place foarte mult. Chiar dacă a fost modificată de foarte multe ori la text și producție, acum avem o piesă care ne dă un vibe bun și ne place să o ascultăm, iar clipul acestui single l-am făcut bineînțeles cu SPOIALA BROTHERS. «Antidot» este despre acele persoane pe care le îndrăgim, dar care nu ne observă și dacă nu putem să stabilim o legătură fizică, atunci să fie una chimică, printr-un antidot care ar rezolva problema. Filmările au durat în jur de 18 ore, dar scenografia, oamenii și atmosfera de acolo m-au încărcat cu energie și m-au făcut să mă simt foarte bine. Tot procesul de filmare a fost unul foarte interesant, inclusiv pentru cei din backstage, fiindcă priveau cum făceam experimente și ne jucam cu focul, înconjurați de substanțe chimice. Noi am vrut ca totul să iasă perfect și sper să vă placă și să ne inspirați cu susținerea voastră”, povestește Di Lit.
Compozitor și producător, Di Lit (Radu Duminica) are 24 ani și este un tătic fericit. Încă de la o vârstă fragedă a fost pasionat de muzică, urmându-i atât pe pe tatăl său care a fost basist și vocalist într-un band, cât și pe sora sa, care a fost profesoară de muzică. Cu o fire autodidactă și foarte ambițioasă, Di Lit a început să cânte la tobe la vârsta de 15 ani, apoi a învățat chitară. Artistul a urmat liceul de arte unde a studiat pianul și canto, apoi și-a continuat studiile la Chișinău unde a cunoscut mai mulți producători muzicali. La scurt timp după, Di Lit a construit un studio acasă și a început să producă muzică, iar piesele lansate au cucerit publicul. În urmă cu aproape doi ani, Di Lit a lansat piesa sa de debut, „Treaz”, produsă în totalitate de acesta și compusă alături de Irina Cupco.
Forever kids, un proiect inedit care duce cu gândul la copilărie, dar care în același timp îmbină ritmul de club cu starea permanentă de mișcare și dans, lansează piesa Snake Dance, feat. SICKOTOY. Sound-ul cu linii orientale și dance creează dependență și rămâne întipărit în minte pentru mult timp, făcând din melodia Snake dance una de ascultat pe repeat.
Piesa a fost compusă de Hannah Wilson, Julia Fabrin, Alex Cotoi, Pavlos Manolis, Loukas Damianakos, Gabriel Russel și Dimitris Beltsos, producția a fost realizată de Forever kids și SICKOTOY și este lansată de Dharma Records, în colaborare cu Spinnin’ Records și Global Records.
SICKOTOY a lansat în urmă cu patru luni piesa Gasolina, feat. EMAA (https://www.youtube.com/watch?v=L5ucBoLid6U), care a fost inclusă în peste 100 de playlisturi pe Spotify, a fost licențiată în mai multe țări din Europa, unde se aude și pe radio, iar recent a lansat Touche (https://www.youtube.com/watch?v=r2coauN_Hb0), o colaborare fresh cu Misha Miller, charismatica artistă din Republica Moldova.
Cu toții trăim vremuri grele și uneori poate ne simțim copleșiți, dar orice s-ar întâmpla, noi nu renunțăm la vibe-ul pozitiv și cheful de viață. Acesta este și mesajul noului single al lui Tom Boxer, intitulat “Never let go”, care ne face să simțim din nou gustul libertății și al distracției, cu fiecare notă muzicală atinsă.
Ce se îmbină perfect cu monotonia statului acasă? O piesă care să ne scoată din ritm. Artistul vine cu un sound fresh, gata să acopere playlist-urile ascultătorilor mulți ani de acum înainte, pentru că single-ul “never gets old”, așa cum spune și artistul în refrenul piesei.
“Toată această situație cu pandemia și statul acasă a fost productivă în felul ei. Mie îmi place să fiu optimist și să văd mereu perspectiva pozitivă a lucrurilor, așa că am simțit să împart din vibe-ul meu și celor din jur. Vreau să le dau din energia mea, să își traiască viața la maximum și să nu renunțe, indiferent de circumstanțe.”, transmite Tom Boxer.
Tom Boxer este un DJ și producător muzical român. El a lansat o serie de single-uri, printre care și “Morena”, care a ajuns pe prima poziție în Bulgaria, Polonia și România. De asemenea, hitul a intrat în top 10 în Ungaria și Israel. Următorul său single a fost “Deep in Love”, care a ajuns pe poziția a 8-a în România și Ungaria și pe locul 18 în Polonia.
Pregătiți un Piña Colada și aterizați pe plajă cu Tom Boxer, ascultând “Never let go” pe toate platformele digitale: https://rtn.lnk.to/never_let_go
Eric Blake are o invitaţie la dans pentru voi. Tânărul artist lansează single-ul „Dance With Me”, piesa prin care îşi face debutul în muzica.
“Am început să lucrez cu producătorul Alexandru Radu la sfârșitul lunii februarie a acestui an. Împreună am scris piesa mea „Dance With Me” și alte melodii pop. Am înregistrat versiunea finală a piesei în august și, tot atunci, am filmat și videoclipul. În acest moment, lucrăm la mai multe piese Pop, pe care abia aștept să le lansez” – declară Eric Blake.
Melodia „Dance With Me”, un track inspirat din pop-ul anilor 80, este compusă de catre Eric Blake, Alexandru Radu şi Raluca Jilaveanu.
Născut în Bucuresti, în anul 2003, Eric este un adolescent care locuieşte, în prezent, în Germania şi care, în 2016, a fost unul dintre finaliştii emisiunii concurs The Voice Kids Germania. Legăturile sale cu muzica au început la o vârstă fragedă, când a început să asculte o varietate de stiluri muzicale, pop, rock, R&B, soul, swing, jazz. De la şase ani a început lecţiile de pian, timp de câţiva ani, ca apoi să urmeze lectii de canto alături de un antrenor vocal. Înainte de a urca pe scena The Voice Kids, pentru auditii, a primit un mesaj video de la unul dintre idolii săi, Robbie Williams, care l-a felicitat pentru faptul că a participat la audiții și că a interpretat live piesa „Let Me Entertain You”.
În această atmosferă de toamnă târzie, cei de la T. R. U. P. au lansat videoclipul piesei “Noiembrie Uitat”, o baladă ce,cu siguranță, își va găsi locul în playlistul fiecăruia dintre noi.
Acordurile chitarei îți captează atenția din primele secunde, iar ritmul minimalist și orchestrația discretă susțin o linie melodică rafinată interpretată impecabil de solista grupului.
Fiind un proiect muzical nou-nouț, sincer, ne-a surprins greutatea și acuratețea acestei piese, însă ne-am lămurit rapid. Făcând mici săpături, am aflat că în componența grupului sunt artiști cu experiență, persoane creative și cu “antecedente” remarcabile în zona compoziției și producției muzicale.
Am remarcat-o inițial pe Francesca Sârbu (Franny), solista grupului, care are la activ câteva videoclipuri lansate cu propriile compoziții muzicale, făcându-se remarcată cu piese precum “Recunosc” și “Halucinogen”, dar și cu diverse colaborări în zona underground. Frumoasa artistă este un muzician cu acte în regulă, absolvent a UNMB, pianist, compozitor, textier și o voce cu adevărat specială.
Francesca a spus: “T.R.U.P. si suflet pentru muzica de “suflet”! Asta încerc să fac încă de la 6 ani și simt că a venit momentul ca prin acest proiect, alături de colegii mei, să aducem căldura notelor muzicale și a mesajelor cu însemnătate în casele, mașinile voastre sau chiar și în căștile care vă acompaniază plimbarile/drumurile cu vibe-uri si povești muzicale”.
Băieții din grup sunt cunoștințe mai vechi, ei scriind cumva istorie în zona trupelor de live, fiind fondatorii Perpetuum, una dintre cele mai apreciate trupe de club și evenimente din București până acum ceva ani, când au hotărât să își mute activitatea concertistică în țările scandinave.
Marius Draghici și Cătălin Fântâneanu, căci despre ei este vorba, pe lângă mulțimea de concerte cu care și-au încantat fanii, au o activitate intensă și în zona creativă a muzicii, având compoziții și colaborări cu o serie de artiști consacrați din România.
“Am pornit la drum crezând în șansa noastră, în potențialul nostru creativ și nu în ultimul rând, în toți acei oameni care ne-au oferit necondiționat sprijin moral și dragostea lor. Suntem și vom rămâne T. R. U. P. și suflet pentru ei și pentru voi cei care ne veți oferi șansa să demonstrăm că merităm un colțișor în inimile voastre”, a spus Marius Draghici, instrumentist (chitară bass, chitară clasică și acustică), compozitor.
“Noiembrie Uitat” este prima piesă T. R. U. P. extrasă de pe un album ce urmează să fie lansat anul viitor. Aceasta este compusă de Marius Draghici și Francesca Sârbu, care, de altfel, a scris și frumoasele versuri, avându-i ca producători pe Silviu Dumitrașcu și Vlad Andrei.
Marius a ales să lucreze cu această echipă, motivat fiind de prietenia ce îi leagă și de faptul că alături de Silviu și-au pus amprenta pe câteva piese de succes, dintre acestea remarcându-se Lora – “Puișor”, Belleamy – “Bye Bye”, Amalia feat. Eli – “Prizonieri”.
Sunetul a fost desăvârșit de către Cătălin Fântâneanu (Solo), acesta realizând mix/ masterul noii piese. Solo, cum este alintat chitaristul grupului, are la rândul lui realizări personale, creând și producând pentru o serie de artiști autohtoni și internaționali.
“T. R. U. P. este un nou proiect care ascunde trairi, experiente, suferinte, bucurii, toate combinate cu armonii care genereaza emotii.”, spune Solo Catalin Fantaneanu.
Videoclipul este realizat de către Ciprian Moraru și a fost filmat într-un cadru natural desăvârșit al Domeniului Cantacuzino din Florești, lângă coloanele impunătoare ale palatului “Micul Trianon”, introducându-ne perfect în povestea piesei.
“Noiembrie uitat” reprezintă un start excelent pentru proiectul muzical T. R. U. P. și o piesă pe care o vedem indiscutabil hit.