Direcția 5 lansează „Tu ești”

După „Vreau acasă”, o baladă sensibilă cu un mesaj emoționant și un videoclip de poveste, Direcția 5 lansează „Tu ești”, o piesa optimistă, cu și despre dragoste, spusă pe acorduri de chitară. Versurile piesei „Tu ești” sunt scrise de către Dinu Olarașu, iar muzica este compusă de către Marian Ionescu.

Videoclipul pune în scenă o poveste de iubire redată prin imaginile unor două mari ecranizări: „București Non-Stop”, în regia lui Dan Chișu și „Planșa” în regia lui Andrei Gheorghe.

„Tu ești” este cel de-al treilea single care se va regăsi pe următorul album al trupei, ce va fi disponibil din luna noiembrie, alături de piese precum „Fii cum ești tu” și “Vreau acasă”.

Anul trecut, Direcția 5 a lansat materialul discografic „Muzică, flori și poezie”, ce conține piese precum „Lumea de mai multe ori”, „Din prima până în ultima zi”, „Paradis”, „Amor”, „Pur și simplu” și „Hipnotizat”, iar în urmă cu aproape trei ani, a lansat albumul „Happy Days”, din care fac parte piese de succes precum „Când sunt cu tine”, „Să-i iert păcate” (alături de Adi Sînă), „Pulbere de stele”, „Te cunosc de undeva”, „Rogvaiv” și „Tu m-ai cucerit”.

Direcția 5 a lansat primul album din cariera în 1991, iar de atunci, in fiecare an, trupa a lansat câte un material discografic ce îi poartă amprenta. Istoria muzicală lungă face ca trupa să fie recunoscută și apreciată chiar și peste hotare, lansând peste 20 de albume și peste 400 de piese, printre care și colaborări cu nume de referință din muzica românească – Lidia Buble, Delia, Andra, Nicoleta Nuca, Loredana Groza și Paula Seling.

Păreri?

530 Post Views

Jargon și Thrace lansează „Buze”

Jargon colaborează cu Thrace, producatorul din spatele unor hituri internaționale precum „Lost in Istanbul” & „Violin Song” și lansează „Buze”, un single cu multă atitudine şi cu un videoclip pasional. Compusă de către cei doi artiști, piesa „Buze” este o poveste plină de sex appeal, despre atracție și fantezii și este însoțită de un videoclip, regizat chiar de Thrace și montat de către Cyutz, ce completează prin imagini senzuale mood-ul single-ului.

„În urmă cu două luni am primit de la Thrace instrumentalul care m-a dus într-o direcție pe care mi-o doream de multă vreme și am început imediat să scriu. Piesa «Buze» a luat naștere datorită unei domnișoare alături de care am trăit «filmul» acesta. E o joacă între el și ea, în care el încearcă să o facă să se vadă prin ochii lui, ea fiind ceea ce își dorește el. Împreună cu Cristian și Cyutz am filmat clipul în câteva ore. Cam așa e vibe-ul în familia Thrap Music, apare o scânteie, ne punem toți la masă și creăm un foc de artificii de neuitat”, declară Jargon.

„«Buze» este un single la care am început să lucrez pentru a experimenta, iar după ce am făcut instrumentalul, m-am simțit foarte inspirat și am găsit ideea de refren. Dupa acel moment, totul a mers de la sine. Cred că piesa i se potrivește foarte bine lui Jargon și mă bucur că am lucrat-o împreună, mai ales că vocea lui se îmbină perfect cu vibe-ul piesei”, povestește Thrace.

Thrace (Cristian Tarcea) este un artist, compozitor și producător român de succes, care de-a lungul timpului a colaborat cu nume precum Laurențiu Duță, Elena Gheorghe, Costi Ioniță, Marius Moga, Deepcentral, Delia și a produs single-uri de succes precum „Ieri Erai” (Raluka), „Am dat tot” (3 Sud Est), „Duminica” (DJ Project & Elena Gheorghe), „Like a Virgin” (Alexandra Stan) și „Vida Linda” (Sasha Lopez & Ale Blake). În 2016, acesta a început proiectul Monoir și a lansat „The Violin Song”, ce a adunat peste 68 de milioane de vizualizări pe YouTube și s-a bucurat de un succes răsunător la nivel internațional. A urmat apoi „Lost in Istanbul” (Brianna), hit ce a ocupat locul unu în topul difuzărilor la radio în România, „My Time” (alături de Dara), „Tsunami” (alături de Brianna) și multe altele.

Artist Thrap Music, Jargon a colaborat de-a lungul timpului cu artiști hip hop precum Puya și Nico. Până în prezent, a lansat piese precum „Refuz”, „Inimă și suflet”, „Muza mea”, „Anii” și „Hustler”.

Păreri?

383 Post Views

ADDA colaborează pentru prima oară cu Smiley și lansează „Sâmbătă Seara”

ADDA dă startul la distracție și colaborează pentru prima oară cu Smiley. Cei doi artiști lansează „Sâmbătă Seara”, un single fresh, cu parfum de vară, iz de distracție și multă pasiune. Pentru că „Sâmbătă Seara” este cel mai bun moment să te destinzi, să faci toate lucrurile pe care ți le dorești și să îți petreci timpul cu persoana iubită, fără nicio presiune.

„«Sâmbătă Seara» e o piesă perfectă care se lansează acum după carantină. Pentru că este despre apropiere. E o piesă senzuală despre dragoste… Intensă și împărtășită… Foarte împărtășită. Îmi dă o stare de bine și sper să rezoneze cu oamenii care o vor asculta. Iar clipul este senzațional! Mă bucur că este o colaborare cu Smiley. Se potrivește perfect cu piesa și vibe-ul. Am lucrat foarte frumos împreună. Este un artist pe care îl apreciez și respect mult”, declară ADDA.

„«Sâmbătă Seara» este o piesă cu vibe de vară și de dans, o doză de optimism de care avem nevoie în acest moment, de weekenduri petrecute așa cum vrem noi sau de escapade la mare. Mă bucur că am colaborat cu ADDA și că am compus această piesă împreună, mai ales că este un artist talentat”, adaugă Smiley.

Compusă de către cei doi artiști alături de Șerban Cazan și Lucian Nagy, „Sâmbătă Seara” face parte din cele doisprezece piese ce formează albumul „Artă, Viață și Iubire”. Videoclipul regizat de către Alex Ceaușu te poartă într-o lume unde dragostea are rolul principal și surprinde relația tumultoasă între activitățile cotidiene și dorința de a transforma toate zilele în acea „Sâmbătă Seara”, ce nu are nevoie de prea multe cuvinte, ci doar de o privire.

În septembrie, ADDA a lansat intro-ul ce anunța primul album din carieră: „Artă, Viață și Iubire”. Au urmat apoi „Ce am cu tine”, „Cum doare o inimă”, „A fost odată ca-n povești”, „Răsărit”, „Plâng în hohote”, „Grădina”, „Dacă”, „Lacrimi”, o piesă inspirată din povestea nebună de dragoste pe care ADDA o trăiește alături de soțul ei, „Femei”, un statement muzical dedicat femeilor, „Fals”, o piesă despre „granița fină” dintre prietenie și minciună, „Stelele”, o piesă pentru cei cu inimi frânte și „Prieteni buni”, un single despre un alt fel de prieteni.

Păreri?

413 Post Views

Dl. Dani impartaseste cu noi piesa “Dulce”, extrasa de pe EP-ul “Razboi”

“Am vrut sa fac un material usor diferit de ceea ce fac in mod obisnuit cu trupa Dl Goe. Sa experimentez cu anumite genuri muzicale. Cat despre temele abordate….ele reprezinta atat gandurile mele in aceasta perioada a vietii, cat si un exercitiu de imaginatie despre perioada in care lucrurile vor reveni la normal.” – Dl. Dani despre EP-ul “Razboi”

Dl. Dani isi imparte timpul intre doua scene: cea muzicala si cea a teatrului. A absolvit Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica in 2014, si si-a adaugat in portofoliul roluri in piese de teatru, aparitii in emisiuni si reclame TV, seriale si filme.

In 2018, Dani a participat la “Nocturn”, proiectul lui Carla’s Dreams format din o serie de clipuri despre relatii care s-au terminat prost, unul dintre clipuri strangand 30 de milioane de vizualizari pe YouTube si ajungand hit-ul primei jumatati a anului.

In 2019, Dani a fost unul din personajele principale in serialul “Profu”, adaptarea serialului german “Der Lehrer”, transmis pe PRO TV.

Tot in 2019, domnul Dani a lansat impreuna cu trupa “Dl. Goe” albumul lor de debut, “Tineri, Sambata, Dumininca”. Albumul este un concept la care trupa a contribuit alaturi de zece actori  pentru a picta o poveste despre un “Goe modern”, care si-a inghetat anul la Spiru Haret si lucreaza la Mega Image. Toate aceste evenimente au loc in ultimele 3 zile din saptamana si, la fel ca o piesa de teatru radiofonic, este prezent si un deznodamant pe care il veti afla din album. Pe langa perioada desfasurarii povestii, titlul albumului mai reprezinta  si inceputul programarii noastre de a fi liberi si tineri doar in weekend.

Pareri?

312 Post Views

DJ Project și Andia își bucură fanii cu încă o piesă de ascultat pe repeat, Slăbiciuni!

Fiecare piesă pe care o lansează devine hit și se regăsește în topuri, iar versurile lor sunt fredonate de milioane de oameni. DJ Project, trupa care de 20 de ani face muzică la cel mai înalt nivel, lansează astăzi, feat. Andia, o nouă melodie, Slăbiciuni, scrisă de Alex Pelin și compusă de Radu Pompeiu Bolfea, Alex Pelin, Vlad Lucan, Petre Ioachim Octavian și Marius Moga. Producția este semnată de Vlad Lucan și Petre Ioachim Octavian si Gino Manzotti.

Cu un vibe visător, care inundă instat toate simțurile, Slăbiciuni anunță o vară plină de ritm, optimism și emoții puternice.

“Piesa Slăbiciuni este o piesă cu un mesaj puternic, la fel cum e și Retrograd, având o încărcătură emoțională foarte mare. Sunt entuziasmată și aștept cu nerăbdare să fie lansată. Sper să vă placă tuturor și să vă bucurați de ea așa cum ne bucurăm și noi”, a spus Andia.

Versurile sunt redate vizual prin cadre care dau sentimentul de libertate și de evadare, videoclipul fiind realizat de Alex Ceaușu.

La 8 luni de la lansare, piesa Retrograd – DJ Project feat. Andia (https://bit.ly/2XxRoFZ) este încă în topuri și are peste 21 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Păreri?

389 Post Views

Astrid S lanseaza piesa “Dance, Dance, Dance”

Piesa “Dance, Dance, Dance” este prima piesa extrasa de pe albumul de debut al artistei, ce urmeaza sa fie lansat. Impreuna cu piesa, artista norvegiana Astrid S lanseaza si un super videoclip.

Infuzat cu influente retro si vocea recognoscibila a lui Astrid, “Dance, Dance, Dance” este o prima imagine a mult asteptalului sau prim album.

“Dance, Dance, Dance” este prima piesa de pe albumul meu de debut. Am scris-o intr-o perioada in care puneam la indoiala tot ce faceam si ma distantam de prieteni si familie. Probabil as fi putut sa evit aceste emotii daca as fi vorbit cu un prieten despre asta, dar sunt fericita ca nu am facut-o pentru ca altfel nu as fi scris acest cantec. Sunt foarte entuziasmata sa ascultati piesa si sper ca va va face sa vreti sa faceti greseli, sa va sunati un prieten, sa ii spuneti ca aveti o zi proasta si ca aveti nevoie de o bautura sau, pur si simplu, sa va ridicati si sa dansati”, declara Astrid S.

Videoclipul piesei “Dance, Dance, Dance” a fost filmat in Norvegia si este co-regizat de Astrid, impreuna cu Michael Ray Angeles Vera Cruz si Mathias Thue. Materialul video a fost creat si de Astrid, iar conceptul consta intr-o conversatie intre artista si o prietena despre cum ar arata videoclipul perfect. Acesta incepe cu Astrid si actrita si influencerul Thea Sofie Loch Næss visand la videoclipul in care mai apoi se regasesc, alaturat cu imagini din imaginatia lui Astrid – de la dans sub apa, la o masina disco.

In ultimii trei ani, Astrid S a crescut de la o comoara nationala in Norvegia la un artist pop cunoscut si iubit la nivel international. Dupa ce a lansat patru EP-uri, a ajuns la peste un milliard si jumatate de stream-uri, a castigat un Grammy norvegian, a avut numeroase show-uri sold out in SUA, Europa si Australia, a sustinut turnee alaturi de Years & Years si Zara Larson si a colaborat cu artisti ca Shawn Mendes si JP Cooper, tanara artista este, in sfarsit, pregatita pentru lansarea albumului sau de debut.

Pareri?

408 Post Views

ALMA lanseaza “Be Alright”, o piesa despre dragoste, speranta si puterea de a ramane pozitiv indiferent de timpuri

La doar 16 ani, ALMA, cantareata originara din Bulgaria, revine in atentia fanilor cu o piesa sensibila si personala, conturand intr-un mod cat se poate de emotional, gandurile si sentimentele traite in aceste vremuri destul de greu incercate. Piesa “Be Alright” reflecta ideea ca dragostea si speranta merg mana in mana, indiferent de timpurile pe care le traim, atata vreme cat reusim sa ne ridicam moralul si sa mergem mai departe.

“Acest cantec este special pentru mine si l-am scris atunci cand nu m-am simtit tocmai bine. Astfel, voi tine minte mereu ca, indiferent de cat de dificile vor fi vremurile, intotdeauna va aparea o raza de speranta in viata noastra. Pana la urma, totul va fi bine”, declara ALMA la lansarea piesei “Be Alright”.

Amintim ca artista a colaborat si de aceasta data cu Monoir (Cristian Tarcea), alaturi de care a compus si precedentele piese, “Perfect” si “Don’t know”.
Single-ul vine si cu un videoclip muzical enigmatic, care o infatiseaza pe ALMA ca o raza de lumina, cautand printr-o fereastra de sticla zilele mai bune care urmeaza sa vina.

Cu un succes notabil in tari precum Polonia, Russia, Turcia si Grecia, ALMA isi continua drumul muzical, mentionand ca piesa “Perfect” are peste 5 milioane de vizualizari pe YouTube, si difuzari pe statii muzicale de renume.

Pareri?

298 Post Views

Sabrina revine cu o nouă piesă – “A cui e vina? (Pa-Pa)”

După “Fluturi”, Sabrina revine cu un nou single și videoclip – “A cui e vina? (Pa-Pa)”. Piesa este compusă tot de Cortes și Kastha și beneficiază și de un videoclip regizat de Criss Blaziny.

“Piesa se numește “A cui e vina?(Pa-Pa)”, și pentru mine este exact ceea ce am nevoie atunci când vreau să mă simt mai încrezătoare în mine, iar asta cred că ne dorim cu toții. O piesă care să ne facă să ne simțim independenți de oricine și orice, mai ales în perioada adolescenței. Te face să te simți liber, de aceea sper că o să vă placă la fel de tare ca și mie. La filmările videoclipului, am putut să îmi implic unii din cei mai apropiați prieteni ai mei și a ieșit ceva cu totul unic. Întreaga experiență de la muzică până la videoclip a fost una din cele mai interesante pentru mine și abia aștept să vă puteți bucura de rezultatul final!”, a declarat Sabrina.

Păreri?

385 Post Views

Incubatorul de animație – Noul proiect Animest care-i provoacă pe liceeni să-și pună imaginația în mișcare

Cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest (9-15 noiembrie, București) transformă vacanța de vară a liceenilor din România și Republica Moldova într-o experiență spectaculoasă în Incubatorul de animație. Primul concurs școlar de acest gen va fi o ocazie unică pentru elevii liceelor de arte plastice de a face primii pași în lumea filmului de animație, descoperind tehnici și învățând secretele acestui domeniu chiar de la artiști români consacrați. Călătoria va începe marți, pe 9 iunie, cu o primă prezentare a proiectului, susținută prin intermediul platformei Zoom de Mihai Mitrică, directorul festivalului, alături de regizorul Paul Mureșan, trainerul programului intensiv de creație.

Încurajând și sprijinind liceeni să-și dezvolte aptitudinile creative înspre industria filmului de animație, Animest rămâne fidel obiectivului său de a resuscita și promova industria autohtonă, contribuind activ la dezvoltarea acesteia. În condițiile în care pregătirea în domeniu este aproape absentă din liceele din România, Incubatorul de animație își propune să îmbogățească experiența artistică și educativă a elevilor, consolidând parteneriate cu instituțiile de învățământ.

Primele întâlniri ale liceenilor cu trainerii din Incubator vor avea loc online, pe platforma Zoom, iar participanții vor primi detaliile de acces de la profesorii-coordonatori. Experiența în domeniul filmului de animație nu este necesară, programul reprezentând o ocazie specială de a învăța tehnici de animație pentru tinerii desenatori și ilustratori. Timp de două luni, aceștia vor rămâne în legătură cu mentorul acestei prime ediții Paul Mureșan, care îi va ghida pe tot parcursul verii, oferindu-le sfaturi, feedback și soluții pentru a-și dezvolta abilitățile grafice.

În luna noiembrie, timp de o săptămână, 10 dintre participanții selecționați în urma etapei precedente vor participa la un concurs creativ (crearea unui storyboard pentru un posibil film de animație, pe un scenariu dat). Ei vor lucra sub îndrumarea mentorilor Matei Branea si Laura Pop într-o secțiune specială din cadrul Festivalului Animest București. Numele celor 10 finaliști vor fi publicate pe 21 septembrie pe site-ul proiectului: https://www.incubatoruldeanimatie.ro/. Câștigătorul etapei finale va fi desemnat de un juriu format din specialiști din domeniu și va fi premiat în cadrul Galei de Premiere Animest 2020. Pe toată durata festivalului, publicul va putea admira lucrările finaliste în cadrul unei expoziții dedicate.

Mai multe detalii despre Incubatorul de animație sunt disponibile pe site-ul programului. Liceele care își doresc să se implice în program sunt invitate să-i contacteze pe organizatori prin intermediul formularului de contact sau printr-un email la: incubator@animest.ro

Incubatorul de animație este un proiect Animest realizat cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei și al AFCN.

Păreri?

309 Post Views

MUZE și Miru nu vor să fie „Ca lumea”

MUZE, singurul crew feminin de rap din România, revin cu o nouă piesă. „Ca lumea” feat. Miru, lansată pe toate platformele digitale la data de 16 martie 2020 și de astăzi și sub formă video pe Youtube, este noul single al fetelor, după ce la finalul anului trecut au lansat două piese cu puternic mesaj social, însoțite de campanii anti bullying și anti abuz/violență domestică (IOSAIA și BPVSV/Vreau să vorbesc).

Deși tot militantă, noua piesă, înregistrată la BadRoom Music, aduce o abordare mai chill, plină de ironie și culoare, atât la nivel audio, cât și video. În contextul unei societăți actuale suprasaturate de trend-uri efemere, superficialitate și conformism, „Ca lumea” reprezintă un manifest pro autenticitate. UNDERCOVER, Liry, Gani și invitata Miru livrează mesajul în stil propriu, dincolo de limbajul necenzurat concluzia comună fiind că nu tot ce este „ca lumea” este reprezentativ la nivelul fiecărui individ.

Videoclipul a fost realizat de către Alex Țuțurescu și publicat la data de 4 iunie 2020 pe canalul oficial MUZE. Pe același canal, sunt, de asemenea, disponibile albumul „O să fie bine”, lansat în 2017, precum și single-urile apărute ulterior.

Pe lângă canalul de Youtube MUZE, puteți urmări activitatea fetelor pe pagina de Facebook, pe Instagram, precum si pe conturile individuale. Audiție și vizionare plăcută!

Păreri?

370 Post Views