Freestay lansează single-ul și videoclipul “Ești”

Lansată recent, piesa “EȘTI” a trupei Freestay, a strâns deja aproape 100.000 de vizualizări și comentarii în mediul online. O piesă fresh, cu un sound nou și demnă de coloana sonoră a unui film de dragoste, piesa spune povestea încercărilor prin care fiecare cuplu ajunge să treacă la un moment dat.

Piesa e romantică, iar clipul îmbracă versurile în lumini și umbre, dorind să exprime lupta interioară ce se dă în interiorul fiecărui îndrăgostit. Florin este de părere că într-un cuplu lupta de orgolii nu își are locul și că, doar prin cooperare și comunicare de la suflet la suflet, lucrurile se pot menține în echilibru. Iar dacă asta înseamnă să faci uneori o schimbare sau un compromis pentru celălalt, e util să fii deschis și flexibil.

La fel ca într-un dans, partenerii trebuie să fie atenți în permanență unul la celălalt, pentru a nu ajunge să danseze în contra-timp, iar pentru asta e nevoie de atenție, ascultare și compatibilitate.

Mesajul este unul extrem de simplu, dar încărcat de emoție, iar cei ce ascultă piesa, vor fi purtați preț de câteva minute într-o poveste de iubire în care se vor regăsi cu siguranță.

Așa cum spune și solistul vocal:”intimitatea înseamnă mai mult decât o vorbă sau un gest, intimitatea se simte și se manifestă atunci când doi oameni se află pe aceeași lungime de undă, iar piesa “Ești”, vine să spună că uneori, chiar dacă vom trece prin mici momente de dezacordare cu partenerul, ne putem baza pe această intimitate pe care am clădit-o în timp.”

Piesa o puteți asculta pe canalul oficial al Trupei FreeStay, pe Youtube sau Spotify și desigur, live, la concertele lor din această toamnă.

FreeStay înseamnă: Florin Ristei – voce, Șerban Niculae – clape, voce, Alin Teodorescu – clape, Alin Ilieș – chitară, Benny Andreica – bass și Vladimir Grafu – tobe.

Păreri?

235 Post Views

Pentru toți cei care iubesc serialele TV!

Din toamna aceasta, creștem numărul serialelor pe care le puteți vedea săptămânal!
Arta furturilor, atacuri cibernetice și crize personale, toate acestea la TV5MONDE!

SERIAL NOU
E-LEGAL
În fiecare joi, la 19.40 – din 5 septembrie

Când ficțiunea devine realitate.

Hărțuire cibernetică, e-commerce, scandaluri în social media … Pătrunde în viațade zi cu zi a unei firme de avocatură din Bruxelles. Atacul cibernetic e specialitatea lor. Află mai multe

Nicolas Gob (Antoine Verlay) et Éléonore Bernheim (Florence Chassagne)

SEZONUL 2
L’ART DU CRIME (UN NOU SEZON)
În fiecare marți la ora 22.00 – din 3 septembrie.

Un duo complet diferit.

Un inspector insensibil complet la artă și un expert în picturi care poate comunica cu artiștii dispăruți, se reunesc pentru a rezolva cazurile de furturi în artă. Află mai mult

Sophie Cadieux (Valérie)

SEZONUL 3
LACHER-PRISE (SEASONS 1, 2 AND 3)
În fiecare vineri de la 22.00 – din 6 septembrie

În timp ce ea e în cădere liberă, tu te vei simți prins de poveste.

Criza și burn-out-ul unei workaholice care decide să se concentreze pe ea însăși și să-și construiască viață care merită trăită. Află mai mult

DESPRE TV5MONDE
Din dragoste pentru cinematografia franceză (cu subtitluri).
Canalul francofon TV5MONDE emite în România, cu subtitrare în limba română, filme de cinema,seriale originale, emisiuni art de vivre (gastronomie, modă, călătorii), documentare (istorie, descoperiri), divertisment și emisiuni informative.

Păreri?

168 Post Views

Julia Michaels lanseaza videoclipul piesei „17″

Julia Michaels lanseaza videoclipul piesei „17″, track care se regaseste pe materialul „Inner Monologue Part 2″.
Pentru noul vizual, Julia a colaborat cu Boni Mata pe partea de regie.
In plus, Julia va incepe partea a doua a turneului „The Inner Monologue Tour” si va ajunge pe 16 octombrie in Tempe, AZ.

Despre Julia Michaels se poate spune ca a influentat muzica pop nu doar prin prisma de cantareata, ci si ca compozitoarea unor hituri international. Pornind de la hitul de debut, “Issues”, ce a primit triplu disc de platina pentru vanzari, Julia si-a ghidat pasii prin sinceritatea versurilor si mesajele puternice.
“Issues” i-a adus nominalizari la premiile Grammy (Best New Artist si Song of the Year), a adunat peste 2 miliarde de ascultari si a devenit cel mai bine vandut single de debut al unui artist in 2017.

Ca si compozitor, Julia a colaborat cu Justin Bieber (melodia “Sorry”), Selena Gomez (“Good for you”), dar si multi altii precum Britney Spears, Gwen Stefani, Ed Sheeran, John Legend, Maroon 5 etc.

Pareri?

279 Post Views

Lana Del Rey lanseaza albumul “Norman Fucking Rockwell”

Asteptarea a luat sfarsit. Fanii pot asculta “Norman Fucking Rockwell”, al cincilea album lansat de Lana Del Rey.
Inspirata de old Hollywood si poezia clasica, albumul “Norman Fucking Rockwell” il celebreaza in acelasi timp si pe artistul Norman Rockwell, pictor si illustrator american al secolului 20.

Cu doar o saptamana inainte ca albumul „Norman Fucking Rockwell!” sa apara, Lana del Rey a lansat piesele „Fuck It I Love You” si „The Greatest”, extrase de pe materialul „Norman Fucking Rockwell”. Tot de pe album am putut asculta si „Doin’ Time”, care incepand de pe 29 august beneficiaza si de un videoclip.

Noul material este produs de catre Jack Antonoff, care a colaborat și cu Taylor Swift pentru albumul „Lover”, și succedă lansarea din 2017 a albumului „Lust for Life”.

Albumul “Norman Fucking Rockwell” contine 14 melodii, printre care piesele lansate inainte de aparitia materialului, “Mariners Apartment Complex”, “Venice Bitch”, “Doin’ Time” si “hope is a dangerous thing for a woman like me to have – but I have it”.

Tracklisting:
1. Norman Fucking Rockwell
2. Mariners Apartment Complex
3. Venice Bitch
4. Fuck It I Love You
5. Doin’ Time
6. Love Song
7. Cinnamon Girl
8. How to Disappear”
9. California
10. The Next Best American Record
11. The Greatest
12. Bartender
13. Happiness Is a Butterfly
14. Hope Is a Dangerous Thing for a Woman like Me to Have – but I Have It

Asculta / Descarca albumul: https://umusic.lnk.to/NormanFRockwell, apoi te astept cu impresii. Enjoy!

207 Post Views

Sean Paul lanseaza piesa „When It Comes To You”

Sean Paul continua sa surprinda cu track-uri noi in spiritul dancehall, pentru care este cunoscut la nivel moondial. Dupa hitul „Contra la Pared”, feat. J Balvin, Sean Paul lanseaza acum „When It Comes To You”.

Noua piesa este produsa de Supa Dups si totodata singura solo lansata de catre Sean Paul anul acesta. De la inceputul lui 2019 si pana in prezent, artistul jamaican a colaborat cu Wiley, Stefflon Don si Idris Elba. La toate aceste colaborari mai adaugam turneul european sold out si participarea lui Sean la Glastonbury 2019. Dar nu uitam sa mentionam si succesul rasunator al single-ului „Contra La Pared”, care a depasit pragul de 150 de milioane de ascultari pe Spotify.

Una dintre cele mai recognoscibile voci din muzica internationala, Sean Paul este responsabil de numeroase hituri, precum „Body” (ft Migos), „No Lie” (ft. Dua Lipa), „Rockabye” (alaturi de Clean Bandit) sau celebra piesa „Cheap Thrills” (Sia ft. Sean Paul) care a ocupat primul loc in topul Billboard, fiind nominalizata la premiile Grammy. Anul trecut, Sean Paul a primit un disc din partea RIAA (Recording Industry of America) pentru vanzari de peste 26 milioane de unitati.

Pareri?

230 Post Views

Pusha T lanseaza single-ul “Coming Home”, featuring MS. Lauryn Hill

Supriza saptamanii vine de la Pusha T, care lanseaza o colaborare inedita cu MS. Lauryn Hill.
Piesa “Coming Home” este produsa de Kanye West si Mike Dean si puncteaza prin versurile lupta pentru libertate.
In acelasi timp cu lansarea track-ului, Pusha T a anuntat ca si-a unit fortele cu Buried Alive Project (de la Brittany K. Barnett) si cu “The Decarceration Collective (MiAngel Cody), pentru a lansa campania “Third Strike Coming Home”.
Initiativa isi propune sa elibereze oameni incarcerati sub legea 3 Strikes Drug. Pusha T a donat 25.000 de dolari pentru campanie, pentru a-i sprijini pe Barnett si Cody in a angaja mai multi avocati care sa lupte pentru eliberarea persoanelor care fac inchisoare.

De-a lungul carierei lui, Pusha T a fost implicat active in campanii sociale ce pun accentual pe justitie sociala si reforma inchisorilor. De altfel, a colaborat cu fostul presedinte al SUA, Barack Obama in cadrul initiativei My Brother’s Keeper.

Pareri?

260 Post Views

S-a lansat colaborarea mult asteptata dintre Katarina si Mark Azekko

Katarina colaboreaza cu Mark Azekko pe cel mai nou single – “Holding Hands”.

Cu un videoclip filmat la Neversea, “Holding Hands” imbina perfect nostalgia versurilor cu energia emanata de productia piesei.
“Holding Hands” a fost compusa in studiourile DeMoga Music de catre Katarina, Mark Azekko, Erik Frank, Robert Botezan, in timp ce productia piesei a fost realizata de Mark Azekko.”

“Mereu mi-a placut sa compun piese intr-un mediu relaxant sa fim cumva una cu vibe-ul piesei. Asa a fost si in cazul piesei “Holding Hands” – o simpla seara, ne-a adus la Neversea. Ma bucur de aceasta colaborare si sper sa va placa si voua”

Una dintre cele! mai bune voci din industria muzicala, Katarina a debutat la 16 ani cu “Love Me If You Dare”. Timbrul aparte al artistei a atras rapid atentia, iar cel mai recent aceasta a colaborat cu Andrew Dum pe piesa “Take Me Home”.

Mark Azekko este producător și artist în echipa DeMoga Music din 2013, timp în care a produs mai multe number one-uri, printre care “Arme” (Amna feat What’s UP) și “Mi-ai luat mințile” (Andra). Printre artiștii alături de care a lucrat ca și producător se numără: DUB FX, Andrew Meller, Irie Mafia, Andra, Marius Moga, Morandi, Eneli, Tobi Ibitoye, What’s UP, Adda, Liviu Teodorescu, Robert Toma, Malin Johansson și INGA. A debutat ca artist în 2018 cu piesa “Insane” (feat Misha Miller), iar cel mai recent, acesta a colaborat cu Eneli și Tobi Ibitoye pentru single-ul “J’ai besoin de toi “.

“Sunt foarte mandru de aceasta piesa, fiindca totul a pornit de la o sesiune de creatie plina de inspiratie, in care am lucrat alaturi de Katarina si Erik Frank. Sunt foarte talentati si ma bucur ca am ocazia sa lucram impreuna la acest single care, sper eu, va ajunge la inimile oamenilor”, declara Mark Azekko.

Pareri?

267 Post Views

Alec Benjamin lansează mult așteptatul videoclip oficial pentru single-ul “Must Have Been The Wind”

Alec Benjamin, textierul multipremiat cu platină, lansează videoclipul single-ului “Must Have Been The Wind”. Revista TIME a publicat un articol în care scria despre lansare că este “una dintre cele mai drăguțe piese ale lui”. Videoclipul a fost regizat de Conner Evert și este disponibil pe canalul oficial de YouTube al artistului.

Atât “Jesus in LA”, cât și “Must Have Been The Wind” au fost lansate după albumul de debut al lui Alec Benjamin, numit NARRATED FOR YOU. Acestea au fost urmate de un turneu sold-out în America de Nord, care i-a permis acestuia să fie pe aceeași scenă cu idolul său din copilărie, John Mayer.

2019 s-a dovedit a fi un an incredibil pentru tânărul artist care a reușit să strângă peste 950 milioane de ascultări la nivel global. Și-a început anul prin participarea la emisiunea nord-americană difuzată pe CBS, “The Late Late Show”, cu James Corden. În cadrul emisiunii, Alec a cântat live single-ul de mare succes, “Let Me Down Slowly”, care a primit ulterior certificarea RIAA cu platină. În aceeași zi, a lansat o altă versiune a single-ului în colaborare cu Alessia Cara. Revista Rolling Stone i-au lăudat pe artiști datorită faptului că “vocea celor doi se îmbină într-o armonie perfectă pe o melodie pop de-a dreptul hipnotizantă în care sunt dezvăluite vulnerabilitatea oamenilor și frica de a pierde o relație. Contribuția lui Cara, prin vocea sa angelică, accentuează și completează perfect tonurile mai! reci ale lui Benjamin”.

ALEC BENJAMIN – TURNEU 2019

31/08 – Seattle, WA – Fesivalul Bumbershoot
15/09 – Del Mar, CA – Festivalul Kaaboo
09/10 – Los Angeles, CA – Teatrul ‘The Fonda’ *SOLD-OUT*
10/10 – Los Angeles – Teatrul ‘The Fonda’
25/10 – New York, NY – Terminal 5
3/11 – Helsinki, Finlanda – Clubul ‘Tavastia’
6/11 – Oslo, Norvegia – Sentrum Scene
7/11 – Stockholm, Suedia – Fryshuset (Klubben)
9/11 – Copenhaga, Danemarca – Grey Hall
10/11 – Hamburg, Germania – Gruenspan
11/11 – Amsterdam, Olanda – Paradiso *SOLD-OUT*
12/11 – Bruxelles, B! elgia – Salle de la Madeleine
15/11 – Praga, Cehia – Palac Akropolis
16/11 – Esch-sur-Alzette, Luxemburg – Clubul ‘Rockhal’
18/11 – Cologne, Germania – Carlswerk Victoria
19/11 – Munich, Germania – Muffathalle
20/11 – Milano, Italia – Magazzini Generali
22/11 – Berlin, Germania – Metropol
23/11 – Varșovia, Polonia – Hybrydy
25/11 – Paris, Franța – Le Trabendo
26/11 – Londra, Anglia – O2 Shepherd’s Bush Empire *SOLD OUT*
28/11 – Dublin, Irlanda – Teatrul ‘Olympia’

Păreri?

239 Post Views

Dimitri’s Bats – Just a Little Bit – videoclip și single nou!

Dimitri’s Bats tocmai au lansat un videoclip pentru noul single “Just a Little Bit”, extras de pe EP-ul de debut “Mess”. Clipul a fost filmat de Sonia Ciocan și produs de CIOCANUL.

Concerte viitoare Dimitri’s Bats:
30 august – Galați, Street Food Festival
31 august – Slatina, Street Food Festival
14 septembrie – București, WishFest
18 septembrie – București, Mercato Comunale

EP-ul „Mess” este disponibil pentru streaming și download pe toate rețelele de distribuție digitală a muzicii: https://smarturl.it/mess-ep

Pareri?

267 Post Views

S-a lansat soundtrack-ul „13 Reasons Why (Season 3)”

Luna august vine cu o mare surpriză pentru fanii serialului „13 Reasons Why” – odată cu apariția celui de-al treilea sezon al renumitei și controversatei producții Netflix, s-a lansat și coloana sonoră „13 Reasons Why (Season 3)”.
Soundtrack-ul reunește piese ale celor mai în vogă artiști ai momentului: 5 Seconds Of Summer, Yungblud, Charli XCX, HEALTH și Frightened Rabbit, cu scopul de a susține și completa perfect povestea emoționantă și plină de intrigi a serialului ce a căpătat, în ultima vreme, valențele unui veritabil manifest contra violenței în școli.

Track Listing:

„Teeth” – 5 Seconds Of Summer
„Die A Little” – Yungblud
„Fuck, I’m Lonely” – Lauv, featuring Anne-Marie
„Swim Home” – Cautious Clay
„Another Summer Night Without You” – Alexander 23
„Miss U” – Charli XCX
„Favorite Drug” – Daydream Masi
„Keeping It In The Dark”– Daya
„Young Forever„ – Jr Jr
„All That” – Drama Relax, featuring Jeremih
„This Baby Don’t Cry” – K Flay
„Walk Forever By My Side” – Twin Shadow
„Slaves Of Fear” – HEALTH
„All Your Life” – Angelo De Augustine
„Culture” – Hembree
„Still Want To Be Here” – Frightened Rabbit
„Ordinary World” – Eskmo, featuring White Sea

Ascultă / Descarcă albumul: https://umusic.lnk.to/13reasonswhySeason3, apoi te aștept cu impresii. Enjoy!

185 Post Views