Indila lansează videoclipul single-ului „Parle à ta tête”

Indila, cântăreaţa de origine franceză care cucerit toate top-urile cu hit-ul „Derniere Danse”, lansează videoclipul piesei „Parle à ta tête”, primul single extras de pe următorul album al artistei.

Materialul video al piesei este construit dintr-o paletă de culori puternice, închise, în special tonuri pământii, care au rol în accentuarea temei principale – comunicarea cu propria persoană – ce este susținută prin motive precum cel al gării sau al vieții de tip spectacol. Videoclipul single-ului transmite un aer boem, aroma irezistibilă a parfumurilor franțuzești și o bucurie care te va cuprinde și cuceri instant.

„Parle à ta tête” este o piesă de o profunzime copleșitoare, care combină o paletă vastă de sunete, a căror armonie reușește să contureze perfect mesajul piesei, comprimat chiar de către Indila prin afirmația: „A fi este a visa”. „Parle à ta tête” vorbește despre infinitatea timpului universal și despre înțelegerea faptului că viața noastră pe pământ este limitată.
La nivel internațional, Indila este considerată un fenomen muzical, iar în România, unde a și concertat în anul 2014, a câştigat admiraţia unui număr impresionant de fani.

După ce a colaborat cu rapperi cunoscuți din Franţa, ca Soprano, Rohff sau Youssoupha, Indila s-a remarcat odată cu lansarea single-ului „Derniere Danse”, ce a ocupat prima poziție în clasamentul celor mai difuzate piese din țara noastră. Ascensiunea fulminantă a frumoasei brunete s-a petrecut într-un timp record după ce a lansat „Mini World”, albumul său de debut, material ce a primit 10 discuri de platină în România.

Păreri?

Indila lansează single-ul „Parle à ta tête”

Indila, cântăreaţa de origine franceză care cucerit toate top-urile cu hit-ul „Derniere Danse”, lansează piesa „Parle à ta tête”, primul single extras de pe următorul album al artistei.

„Parle à ta tête” este o piesă de o profunzime copleșitoare, care combină o paletă vastă de sunete, a căror armonie reușește să contureze perfect mesajul piesei, comprimat chiar de către Indila prin afirmația: „A fi este a visa”. „Parle à ta tête” vorbește despre infinitatea timpului universal și despre înțelegerea faptului că viața noastră pe pământ este limitată. Dialogul cu propria persoană devine aici cheia fericirii și condiția unei existențe neumbrite de regret. Prin acest single, Indila ne introduce direct în centrul propriei ei lumi, care ni se va releva treptat, prin mult-așteptata lansare a următorului său album.