„1, 2, 3″ este noua piesă Geo Da Silva feat. Laydee Di

Geo Da Silva, unul dintre cei mai cunoscuți DJ și MC din România, colaborează cu Laydee Di și lansează „1, 2, 3″. Inspirat din perioada anilor ’70, clipul îmbină elemente dance cu imaginile retro, subliniate atât prin decor, cât și prin ținutele vestimentare. Fresh, plină de energie și cu versuri în limba franceză, dar și engleză, piesa este scrisă și produsă de Laydee Di, Răzvan Dediu, Cătălin Tamazlicaru și Zagga.

„ «1, 2, 3» este un single la care am fost foarte încântat să lucrez și în care am mare încredere. Versurile ne-au inspirat să mergem către zona retro în videoclip. Sper ca energia pe care am pus-o în crearea acestei piese să treacă barierele, să ajungă la voi și să vă binedispună. Mă bucur că și de această dată lansez alături de Cat Music “, declară Geo Da Silva.

„Colaborarea cu Geo Da Silva a fost o provocare constructivă și m-am bucurat de chimia rezultată din viziunile noastre. Am reușit să găsim un punct de echilibru în ceea ce privește sound-ul și m-am implicat direct în producția piesei, pe lângă songwriting. Conceptul obținut este îndrăzneț, hipnotizant și poate crea o obsesie încă de la prima ascultare. More to come! Laydee Di este o nouă latură artistică a mea, un alter ego nonconformist și imprevizibil”, declară Laydee Di.

Geo Da Silva a mixat pentru prima oară într-un club aflat în apropierea orașului său natal, Timișoara. Devine cunoscut cu hitul „I’ll Do You Like a Truck” care a adunat milioane de vizualizari pe YouTube și care a cucerit topurile din întreaga lume. Piesa „I’ll Do You Like a Truck” are un succes răsunător și Geo Sa Silva pleacă în Statele Unite ale Americii, Franța, Germania, Australia, Brazilia, Italia, Mexic, Rusia și Singapore, într-un turneu internațional. Printre cele mai ascultate au fost „Booma Yee” (împreună cu Jack Mazzoni), „Awela hey”, „I want you” (împreună cu Mr. Sax), „Morena” (alături de Jack Mazzoni și Alien Cut), „Baila conga”, „I love u baby” și „Noaptea-i nebună”. În 2017 lansează alături de Katty S. și Niko single-ul și clipul „Makosa”. În primăvara lui 2018, Geo Da Silva colaborează cu LocoDJ pentru „This is Love”, prima piesă împreună, o poveste dance, exotică, cu influențe future pop. Urmează „Symphony” și „Eternal Love”, single-uri lansate de cei doi DJ.

Diana Sturza a.k.a Laydee Di, este o artistă din Chișinău care de-a lungul timpului a participat la numeroase concursuri și emisiuni și a cucerit publicul prin talentul și nonconformismul său. Abordarea îndrăzneață a tinerei compozitoare este ca o semnătură a casei de producție pe care o reprezintă, Nomad Music, ce îmbină atitudinea sa cu sound-ul fresh și ritmurile funk tropicale.

Păreri?

271 Post Views

Alina Eremia lansează clipul piesei „Aripi de Vis”: „De cele mai multe ori, vrem să dăm timpul înapoi când e prea târziu!”

Alina Eremia, artistă Global Records, începe anul în forță cu lansarea videoclipului piesei „Aripi de Vis” – o poveste despre iubire și regrete.

Artista a povestit: „Dacă ar fi să găsesc un cuvânt care să cuprindă mesajul piesei, acesta ar fi <>. De cele mai multe ori, nu apreciem persoana iubită atunci când este prezentă în viața noastra si vrem să dăm timpul înapoi când e prea târziu. M-am implicat mult în tot ce ține de acest proiect, am pus mult suflet și sper să fie pe placul oamenilor!”

Videoclipul a fost filmat alături de NGM Creative – Bogdan Păun (regizor) și Alexandru Mureșan (DOP). „<> este o piesă specială din mai multe motive. Este scrisă de mine, împreună cu Marco și Seba, doi dintre songwriterii și producătorii mei preferați cu care am chimie în studio, iar scenariul are la bază un concept personal, pe care l-am dezvoltat împreună cu NGM Creative, Bogdan Păun si Alexandru Mureșan.” , a spus Alina Eremia.

Cu un vizual puternic, o poveste emoționantă și sinceră, Alina Eremia reușește, din nou, să se reinventeze și să aducă o latură nouă a personalității sale în prim-plan. Cadrele filmate în hotelul Lido by Phoenicia din București oferă un aspect cinematic și misterios videoclipului.

Melodia are o forță uriașă și reușește, prin vizualul puternic și prin expresivitatea artistei, să evidențieze sentimentele care au stat la baza acestei povești.

Păreri?

336 Post Views

Mira lansează piesa „De Ce?”

„De ce?” este titlul celui mai recent single lansat de MIRA, o piesă despre viață, iubire, încredere și alegere, cu un mesaj puternic și emoționant.
Versurile piesei vorbesc despre cuvintele spuse în vânt și despre încrederea ce nu trebuie să lipsească într-o relație de iubire.
Clipul single-ului, regizat de Gabriel Ciolpan, pune în imagini povestea unui cuplu, unde sunt subliniate cele mai intense trăiri și sentimente.

„Sunt foarte fericită că în sfârșit pot să împărtășesc cu voi această piesă, una dintre cele mai de suflet piese pe care le-am compus alături de colegii mei, unde îmi pun experiența și durerea în note muzicale. Îmi doresc ca această piesă cu încărcătură emoțională să ajungă la voi și să vindece cât mai multe suflete rănite. “, declară artista.

Piesa este produsă de Alexandru Cotoi și Florian Rus și compusă de Florian Rus, Loredana Cavasdan, MIRA și Alex Cotoi. Versurile au fost scrise de MIRA împreună cu Florian Rus și Loredana Cavasdan.
MIRA a debutat în 2012 și tot în același an a participat la „Vocea României”, în echipa lui Marius Moga. Single-uri precum „Dragostea nu se stinge”, „Bella” sau „Fete din Balcani” sunt doar câteva dintre piesele care au consacrat-o ca artistă. După hitul „Uit de tine”, cu peste 17 milioane de vizualizări pe YouTube, a urmat single-ul „Vina” și „Inimă nebună”, single ce a strâns 55 milioane de vizualizări pe YouTube. Împreună cu Florian Rus, MIRA lansează hitul „Străzile din Bucureşti”, unul dintre cele mai difuzate single-uri la radiourile din România. În mai puțin de 24 de ore din momentul lansării, piesa a devenit numărul 1 în YouTube Trending și a depășit 6 milioane de vizualizări în prima lună de la lansare. De asemenea, a ocupat prima poziție în topul celor mai ascultate piese timp de 9 săptămâni și în top 10 timp de 25 de săptămâni.

Păreri?

273 Post Views

Piesa „Retrograd” – DJ Project – pe locul 1 în topul celor mai difuzate piese

„Retrograd”, cea mai recentă piesă lansată de DJ Project, este pe locul 1 în topul celor mai difuzate piese de la principalele radiouri comerciale. De asemenea, piesa a urcat pe locul #2 în Top 200 Shazam România.

„Retrograd” vorbește despre alegerile pe care le facem în viață, despre cel care pleacă și cel care rămâne în urmă. Este, totodată, o piesă despre mersul înapoi, despre regres și despre ultima licărire a speranței. „Cu totii am trecut prin asta, am iubit, am dat înapoi sau am ezitat și am trecut prin toate etapele”, declară Gino Manzotti & Maxx, care sunt de părere că tocmai mesajul piesei a fost cel care a purtat melodia către sufletele ascultătorilor. „Credem că una din părțile speciale din această piesă este mesajul și faptul că foarte multe persoane se regăsesc în el. De multe ori, uităm că „brațele se strâng…”, declară ei.

Cu toate că piesa vorbește despre regres, cariera celor de la DJ Project este într-un progres continuu, performanță care se datorează, spun Gino și Maxx, faptului că în cei peste 20 de ani de activitate au reușit mereu să se reinventeze și să fie actuali. „Marele nostru avantaj este că la bază avem meseria de DJ, suntem tot timpul puși la curent și în trend cu muzica, venim de fiecare dată cu ceva diferit, dar totusi actual”, consideră cei doi.

Pentru videoclipul piesei „Retrograd”, de altfel și primul videoclip alături de Andia, s-a filmat continuu timp de 12 ore. „Cel mai greu a fost să suportăm o temperatură de peste 40 de grade. Nu am mai făcut asta niciodată, a fost extrem de greu, dar a meritat. Am avut o echipa fresh, profesionistă, care a reușit să creeze un clip de imagine impecabil. Totul se potrivește cu energia piesei. A fost obositor și plăcut în același timp. Dacă mă gândesc mai bine, aș putea să spun că acesta este cel mai solicitant clip din toată cariera mea – dar și videoclipul arată pe măsură”, declară Gino Manzotti.

DJ Project are în lucru multe alte proiecte, de care ascultătorii se vor bucura cât de curând. „Lucram la mai multe proiecte: noul single Gino Manzotti & Maxx ( o piesa de club), la o noua piesa în care avem foarte mare încredere, în colaborare cu o voce interesanta din Romania si la urmatorul single Dj Project feat Andia, cu care vom lansa o melodie în primăvară, care se nume;te „Slăbiciuni”, spun Gino și Maxx.

La TV, clipul piesei „Retrograd” are succes pe canalele de muzică, iar pe YouTube, „Retrograd” a avut parte de multe aprecieri, ajungând la peste 12 milioane de vizualizări.

„Retrograd” reprezintă primul clip al trupei DJ Project, duoul românesc alcătuit din Gino Manzotti (Handke Giuseppe) și DJ Maxx (Ovidiu Florea), alături de Andia, o prezență fresh, cu un timbru vocal emoționant.

În cei 20 ani de activitate cei de la DJ Project au produs 9 albume de studio și nu au încetat să își surprindă fanii pe parcurs. Având în spate sute de ore în studio, 21 de piese lansate dintre care 6 pe locul 1, 8 colaborări cu 4 artiști diferiți, concerte în 8 țări și milioane de kilometri traversați pentru concerte, trupa a devenit un simbol pentru muzica dance din România.

Păreri?

204 Post Views

Adda lansează o nouă piesă de suflet: „Grădina”

Adda lansează un nou episod muzical „Grădina”, care se va regăsi pe primul album din cariera artistei – „Artă, viață și iubire”.
Scrisă și interpretată în stilul unic al Addei, „Grădina” este un single sincer și emoționant, ce are în spate încă o lecție de viață.
Îndrăgita artistă a scris această piesă ca pe niște sfaturi pentru fiul ei, Alex.
Piesa este un îndemn emoționant: închide ochii, retrăiește-ți copilăria, bucură-te de momentele petrecute alături de toți cei dragi și niciodată nu îți uita rădăcinile.
„«Grădina» e o piesă pe care am scris-o pentru Alex, băiețelul meu. O să înțeleagă mesajul când va crește. Versurile sunt niște sfaturi pe care orice mamă le are pentru copilul ei. Să fie puternic, să își urmeze visurile, să nu își uite rădăcinile. Să aleagă în viață cu inima ca să fie fericit. Să nu-i fie frică de nimeni și nimic.”, mărturisește Adda.
În septembrie, Adda a lansat intro-ul ce anunța primul album din carieră, un material plin de sensibilitate, cu versuri ce te transpun într-o călătorie a creației, în care emoțiile și muzica împart același glas. Au urmat piese precum „Ce am cu tine”, „Cum doare o inimă”, „A fost odată ca-n povești”, „Răsărit” și „Plâng în hohote”.

Păreri?

240 Post Views

Killa Fonic lansează clipul piesei „Miami Bici” – aflată pe coloana sonoră a filmului cu același nume

Killa Fonic, artist Global Records, lansează clipul piesei „Miami Bici” – care constituie coloana sonoră a filmului cu același nume, ce urmează să fie lansat din 21 februarie în cinematografele din România.

În clip apar și cele două personaje principale interpretate de BRomania și Codin Maticiuc, precum și regizorul filmului, Jesús del Cerro.

Killa Fonic a povestit: „Mesajul piesei este mesajul filmului: este vorba despre doi români care ajung la Miami și încearcă să facă bani pe căi ilegale. Este o comedie cu un vibe internațional. De altfel, și piesa are un sound american, presărat cu anecdote românești tradiționale. Codin m-a invitat să vedem filmul, pentru că își dorea o piesă care să fie tema principală. După vizionare, am mers la studio la Global Records și am compus piesa într-o seară alături de Alex Ghinea (911). Mă regăsesc în povestea filmului, când eram mai mic visam să ajung împreună cu vărul meu, din Italia, unde locuiam atunci, la Miami.”.

Miami mami

Am plecat să fac banii

Un vis românesc golan

Am plecat peste ocean

Clipul a fost filmat în studio, unde Killa, alături de Codin, BROmania, Jesus, membri ai clanului KHK și fotomodele s-au distrat la o petrecere improvizată pe o barcă. „Codin a avut ideea aceasta – să alternăm clipul cu scene din film. Așa că am selectat niște momente-cheie pe care le-am suprapus cu filmarea noastră din studio, de pe barcă. Ne-am adunat cu toții și ne-am distrat ca la o petrecere din anii 90.”

Echipa de filmare a fost formată din Raluca Netca și Alex Chițu, care au înțeles foarte bine spiritul filmului și au reușit să redea atmosfera de „Miami Bici”.

Păreri?

278 Post Views

Deja Who lanseaza “Kung Fu”, o piesa care imblanzeste bestia din fiecare!

Deja Who, unul dintre cele mai promitatoare proiecte indie-electro-pop ale anului 2020, a carui voce este Ana Bancescu, pianista, cantareata de jazz, a cappella, muzică electronică si muzica clasică, lanseaza Kung Fu, o piesa menita sa “imblanzeasca bestia din fiecare ascultator”. Compusa pentru a aduce calm si putina ironie si autoironie intr-o lume nebuna, piesa Kung Fu este pentru oricine fie ca se gandeste la relatia de iubire, la vreun coleg de munca sau la clasa politica: “Mi-ar placea ca oricine o asculta sa simta o pornire incontrolabila de a o asculta pe repeat, pentru ca face foarte bine, efectul de chill pe care ea il are asupra oamenilor este verificat.”, avertizeaza artista Ana Bancescu aka Deja Who.

Povestea Kung Fu este spusa vizual asemeni unei calatorii urbane si senzoriale de catre Ana Bancescu si de regizorul Amynoza care si-a pus semnatura pe multe clipuri din zona muzicii rock, indie si underground din Romania: “Am colindat impreuna cu Amynoza o zi intreaga, am filmat in Bucuresti, in diverse peisaje urbane, dar si in afara Bucurestiului, in padurea Baneasa. Am avut un cer superb in ziua dedicata filmarii, de parca ar fi coborat la comanda din visurile mele.”, povesteste artista.

Ana Bancescu a creat in 2018 impreuna cu Vladimir Chopsticks, Deja Who, un proiect muzical de indie-pop, electro-pop si synt wave, dupa ani de studiu si de cautari interioare cu care isi doreste sa puna Romania pe harta internationala a muzicii si cu care vine in intampinarea nevoilor artistice si emotionale ale oamenilor: “După multă muzică studiată încă din copilărie, multe încercări, multe piese compuse și câteva trupe, a apărut acest proiect solo, coerent, care mă reprezintă și pe care intenționez să îl duc cât mai departe.”, declara Ana Bancescu.

Pasionata de pian si de muzica clasica inca de la varsta de 5 ani, absolventă a Liceului de Muzică “George Enescu” din București, secția pian clasic, Ana Bancescu a continuat să studieze muzica la Universitatea Națională de Muzică din București, la secția Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală si si-a dat seama ca isi doreste sa foloseasca muzica clasica in compozitii si interpretari actuale.

Lansata sub labelul independent Uninvited Artists, Kung Fu are muzica si versurile compuse de Ana Bancescu si Vladimir Chopsticks.

Deja Who este unul dintre proiectele Uninvited Artists, o comunitate de artiști independenți și un label care acopera o nisa muzicala de la electro si pop punk pana la jazz si indie rock din Romania. Printre artistii Uninvited se mai numara si Valeria Stoica, Tobi Ibitoye, Paul Damixie, Are You Anywhere sau August Day.

Pareri?

249 Post Views

Piesa „Retrograd” – DJ Project – în plină ascensiune: „Am știut că o să fie un mare hit!”

„Retrograd”, cea mai recentă piesă lansată de DJ Project, este pe locul 2 în topul celor mai difuzate piese de la principalele radiouri comerciale și se află în plină ascensiune. De asemenea, piesa a urcat pe locul #3 în Top 200 Shazam România.

Gino Manzotti a simțit încă de la început că „Retrograd” va urca în topurile muzicale: „Eu am avut încredere în piesa asta încă de când era în fază incipientă! Am știut că o să fie un mare hit!”

Andia, solista proiectului, a povestit: „Retrograd este o piesă cu încărcătură emoțională, foarte plăcută la auz. Cred că de aceea este foarte apreciată de către ascultători.”

Melodia vorbește despre mersul înapoi, despre regres și despre ultima licărire a speranței, în cadrul unei relații.

La TV, clipul are succes pe canalele de muzică, iar pe YouTube, „Retrograd” a avut parte de multe aprecieri, ajungând la peste 12 milioane de vizualizări.

„Retrograd” reprezintă primul clip al trupei DJ Project, duoul românesc alcătuit din Gino Manzotti (Handke Giuseppe) și DJ Maxx (Ovidiu Florea), alături de Andia, o prezență fresh, cu un timbru vocal emoționant.

În cei 20 ani de activitate cei de la DJ Project au produs 9 albume de studio și nu au încetat să își surprindă fanii pe parcurs. Având în spate sute de ore în studio, 21 de piese lansate dintre care 6 pe locul 1, 8 colaborări cu 4 artiști diferiți, concerte în 8 țări și milioane de kilometrii traversați pentru concerte, trupa a devenit un simbol pentru muzica dance din România.

Păreri?

266 Post Views

Delia începe anul în forță pe acorduri rock și lansează piesa „Aruncă-mă”

Delia își surprinde de fiecare dată fanii cu diversitatea pieselor pe care le lansează, atât ca sound, gen muzical, cât și ca tematică și videoclipuri. Artista începe anul în forță cu „Aruncă-mă”, o piesă rock, compusă de Delia și produsă de Alex Cotoi (cu care a colaborat pentru alte single-uri precum „Rămâi”, „Să-mi cânți”, „Rămâi cu bine”, „Acadele”, „Da, mamă”) și cu un videoclip alb-negru, filmat și regizat de Bogdan Daragiu.

„Rock-ul nu este o alegere ușoară. După cum bine vedem, din mainstream a dispărut în totalitate. Pentru mine nu e o schimbare…stilistică. E doar o continuare firească a stării pe care o avem pe scenă ca band. Am imprimat o stare pe care o avem în live-uri de obicei. Acum există și în această formă. #beloud”, a spus Delia.

Delia a lansat anul trecut „Să-mi cânți”, o piesă de dragoste, compusă de artistă cu The Motans și produsă de Alex Cotoi. Ea a lucrat cu aceeași echipă care a contribuit și la „Rămâi”, single-ul anterior care a ajuns la aproape 24 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Tot anul trecut, Delia a lansat și „Vreau la țară”, dar și „Dragoste cu dinți”, o piesă despre dragoste, emoție, pasiune, despre acea iubire care rămâne vie și după mulți ani.

Artista se poate mândri cu cel care mare turneu din România din ultimii 30 de ani, din punct de vedere al producției, vânzărilor și conceptului. „Acadelia” este o producție de amploare, fără precedent, care a dus la Sala Palatului o scenografie originală. Nu mai puțin de 96 de oameni din echipa tehnică și artistică au lucrat la show-urile din țară care au ajuns în 19 orașe și pentru care s-au parcurs distanțe impresionante – 7000 de kilometri. Acestora li s-au adăugat alți 5000 de kilometri pentru spectacolul din Londra. „Acadelia” a înregistrat, de asemenea, un record pentru cele mai multe bilete vândute, aproape 50.000, a beneficiat de 200 de aparate de iluminat în fiecare locație, laser show cu aparate de mare putere, efecte speciale și 5 camioane cu echipamente de scenă pentru fiecare show.

Păreri?

296 Post Views

Pascal Junior și Minelli încep anul 2020 cu Done, o piesă ca un film de aventură

Vocea artistei Minelli capătă valențe noi pe piesa Done, compusă împreună cu Pascal Junior. Un sound nou, o linie melodică ritmată și un instrumental care duce cu gândul la un film de aventură – toate acestea sunt elementele care fac din Done o melodie de ascultat pe repeat.

Muzica a fost compusă de Minelli și Pascal Junior, textul de Minelli, iar producția a fost realizată de Pascal Junior. „Când exista un vibe bun, cum a fost când m-am văzut cu Pascal la studio, piesa iese repede și colaborarea e super fresh”, a spus Minelli.

Pascal Junior este un DJ și un producător cu background muzical în UK, care aduce mereu ceva nou, un sound unic în muzica pe care o compune și pe care o produce. „Am încercat o abordare diferită, astfel încât piesa să se potrivească oricărui playlist, oricărui mood sau oricărui vibe, iar Minelli a înțeles perfect direcția în care voiam sa merg”, a povestit Pascal Junior.

Minelli a depășit numeroase recorduri cu piesa Mariola, devenind Shazam România #1, weekly radio chart #2, TV chart #2 și a fost auzită de nenumărate ori la cele mai mari radiouri din țară. Melodia a intrat în topul Shazam România încă din prima săptămâna de lansare, ajungând direct pe poziția a cincea. Mai mult, Mariola este unul dintre hit-urile cele mai cerute în cluburile românești, fiind promovată și internațional, prin Sony Germany. Piesa a avut succes în UK, Franța, Bulgara, Cehia, Rusia.

Cei doi se află la prima colaboare muzicală. Pascal Junior a obținut recunoașterea internațională prin piesele sale, fiind extrem de apreciat în țări precum Germania, S.U.A, Anglia, Olanda, Australia și Turcia.

Păreri?

258 Post Views