Premiera spectacolului „Vrăjitorul din OZ Imersiv” la MINA pe 20 februarie

MINA, Museum of Immersive New Art, aduce în atenția publicului noul spectacol: „Vrăjitorul din OZ Imersiv”. Acesta va fi prezentat în premieră pe 20 februarie și va oferi o reinterpretare fascinantă a poveștii clasice a Vrăjitorului din Oz într-un spațiu imersiv de excepție, cu proiecții 360, inclusiv pe podea și tavan.

Inspirat de celebrul roman american și adaptat într-un format digital captivant, „Vrăjitorul din OZ Imersiv” reprezintă o călătorie extraordinară în lumea fermecată a lui Oz, transpusă cu ajutorul tehnologiei moderne și al artei digitale.

Spectacolul, prezentat de George. inovatie BCR și organizat de MINA alături de 360 Revolution, este o combinație inedită între tehnologie de ultimă generație, animație și povestire, oferind publicului o experiență memorabilă și plină de magie. Creat de către studioul de artă digitală The Illusionists, această producție este dedicată publicului cu vârsta de minim 3 ani. Vocile sunt alese și înregistrate de Alexei Țurcan.

Vrăjitorul din Oz este una dintre cele mai iubite povești din lume, captivând publicul și intrând în cultura populară de peste 100 de ani. Povestea, creată inițial de L. Frank Baum în 1900, relatează aventurile lui Dorothy, o fetiță din Kansas care este purtată într-o tornadă alături de câinele său credincios, Toto, în lumea fascinantă a lui Oz.

Romanul a fost rapid adaptat pentru scenă, devenind un spectacol de succes pe Broadway în 1902, și ulterior transformat în filmul revoluționar „Vrăjitorul din Oz” în 1930.

„Vrăjitorul din OZ Imersiv” va rula la MINA începând cu 20 februarie, timp de 6 luni. Pentru mai multe informații și pentru achiziționarea de bilete, vă rugăm să accesați site-ul nostru, minamuseum.com.

Cu ocazia vacanței de școală a copiilor, săptămâna viitoare vom avea deschis în fiecare zi a săptămânii, între orele 10:00 și 20:30. Ulterior, programul obișnuit pentru spectacolul Vrăjitorul din OZ Imersiv va fi de miercuri până duminică, între orele 12:00 și 20:30. Piesa durează 30 de minute și începe la ore fixe.

 

Despre MINA

MINA este primul spațiu imersiv din România și cel mai mare centru de new media art din Europa de Sud Est. Muzeul combină arta și tehnologia într-un spațiu senzorial pentru toate vârstele și are ca scop creșterea consumului cultural și a calității producției culturale în România. Prin acest spațiu multifuncțional, dotat cu tehnologie de ultimă generație, extindem granițele colaborărilor multidisciplinare și internaționale care sprijină inovația și digitalizarea. MINA este un proiect conceput de One Night Gallery și Le Petit. Partenerii proiectului sunt George.BCR, Kaufland România, Epson România, NVIDIA și Logitech.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

173 Post Views

Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan prezintă GAZDA – un nou concept de spectacol sonor, în premieră la Teatrelli

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației. Premiera spectacolului va avea loc pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19:00. Biletele sunt disponibile online.
Inspirați de atmosfera intimă a serilor petrecute între prieteni, în sufragerii elegante sau la țară, în șură, Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan și-au dorit să aducă un strop din această stare în cotidian – în spațiul urban și în viața noastră derulată în viteză. Au adunat cele mai frumoase povești despre ei și despre lucrurile care îi inspiră și au pus la cale un eveniment care adună publicul printre muzicieni și strânge muzicienii în rândul publicului.

Îmbinând texturi din lumea clasică cu dinamica de dans și forța tribală a bandului alternativ, muzica lor lumească le oglindește rădăcinile bucovinene, moldovenești, sud-dunărene și balcanice. Spectacolul reunește deopotrivă cântece noi și piese deja consacrate, prezentate într-o lumină cu totul nouă. Bariera invizibilă dintre public și artiști se dizolvă cu totul. Întreaga sală devine o scenă, iar cei prezenți nu doar ascultă, ci simt muzica prin vibrația fiecărui instrument.

Pentru a construi universul GAZDA, artiștii au lucrat cu scenografa Alina Petrovschi și lighting designer-ul Alin Popa. Printre muzicienii pe care spectatorii îi vor asculta live pe 31 ianuarie și 1 februarie se numără: Philip Goron (tobe/ percuție), Alex Corlan (bass), Lucian Naste (chitară), Ioana Turcu (flaut), Alice Hristudor (harpă), Diana Ciudin (vioară), Sarah Andreescu (vioară), Mihail Grigore (violoncel/ voce) și Răzvan Florescu (vibrafon).
Despre Mădălina Pavăl
Mădălina Pavăl activează deja de 10 ani pe scena muzicii alternative. Tot atunci s-a mutat în  București unde a studiat la Universitatea de Muzică. Și-a adus cu ea poveștile și rădăcinile bucovinene. Primul proiect în care le-a dat viață a fost alături de trupa Subcarpati, împreună cu care a cântat timp de 3 ani. Albumul  ei de debut, Oamenii se fac dor (2019), a fost o colecție de 7 cântece reinterpretate din folclorul nostru. A urmat apoi scurtmetrajul „Ieși, Soare!”, care a anunțat formula de orchestră, cu cei 12 muzicieni care i s-au alăturat. Din 2020 începe o strânsă colaborare cu studioul Unda Recording, iar în  2021 a compus, împreună cu Alexei Țurcan, tema principală a melodiei  de pe coloana sonoră a documentarului Romania Salbatică. Tot împreună cu Alexei a pus bazele unei formule de performance ce se numește Mădălina Pavăl Orchestra. Muzica lor a ajuns în toată țara – la festivaluri mici și mari, în piețe, în păduri, biserici și concepte create special de ei.

Despre Alexei Țurcan
Compozitor, producător și multi-instrumentist român, Alexei este cunoscut pentru partitura aclamatului documentar România sălbatică, pentru care a primit premiul Gopo pentru cea mai bună coloană sonoră originală în 2022. Născut în Republica Moldova, a studiat acordeonul și s-a mutat în România în anii adolescenței. A fost membru al trupei Travka – una dintre cele mai influente trupe alternative din România.  Ca interpret, producător sau aranjor a colaborat cu Mădălina Pavăl, Lucia, Alexandrina, Golan, Muse Quartet și multe alte proiecte. În ultimii 10 ani s-a remarcat ca autor de coloane sonore originale pentru spectacole de teatru, producții cinematografice sau instalații imersive.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

101 Post Views

Doamna Noastră de pe Strada 121 – o co-producție Incipient & unteatru, în premieră pe 3 decembrie

Noile voci ale teatrului autohton împart scena cu actori consacrați din echipa unteatru în Doamna Noastră de pe Strada 121. O co-producție Incipient & unteatru, spectacolul propune o explorare captivantă a iubirii, a pierderii și a puterii conexiunii umane. Din distribuție fac parte nume sonore precum Dana RogozRichard Bovnoczki și Codrin Boldea, alături de actorii emergenți pe care platforma Incipient îi promovează prin intermediul proiectelor sale. Premiera spectacolului va avea loc duminică, pe 3 decembrie, de la ora 20:00, în sala din Sfinții Apostoli nr. 44. Accesul va fi gratuit, în baza unei rezervări online. 
Click pentru a descărca materialele de presă
Doamna Noastră de pe Strada 121 este cel de-al doilea spectacol produs de platforma Incipient – gândit să promoveze o nouă generație de artiști autohtoni. Spectacolul reprezintă epicentrul proiectului Suntem Incipient. Proiectul este finanţat din fonduri nerambursabile acordate de Consiliul Local al Sectorului 5 prin Centrul Cultural şi de Tineret Ştefan Iordache, în cadrul programului de finanţare nerambursabilă 2023, în baza Ordonanței 51/1998. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului București sau a Centrului Cultural şi de Tineret Ştefan Iordache.
Despre spectacol
Plasată pe fundalul unui cartier vibrant și divers din Harlem, povestea din Doamna Noastră de pe Strada 121 scoate la suprafață complexitatea naturii umane, în tot amarul, dar și splendoarea ei. Acțiunea se desfășoară în jurul morții bruște a surorii Rose, o călugăriță iubită de la o școală catolică locală. Pe măsură ce foștii ei studenți și prieteni se adună pentru a-și aduce omagiile, răni vechi și probleme nerezolvate ies la suprafață. Într-o serie de viniete tăioase, prieteni vechi și noi, reuniți după zeci de ani, își amintesc de trecut și se confruntă cu realitatea a ceea ce au devenit. Există o singură problemă – cineva a furat cadavrul.

Printre protagoniști, spectatorii îi vor recunoaște pe Dana Rogoz, Richard Bovnoczki și Codrin Boldea, alături de actori aflați în plină ascensiune, precum Adrian Ban, Alexandru Munteanu, Kiki Simion, Ioana Nimigean, Ștefania Cîrcu, Sami Al Tawel, Visarion Udatu, Denis Imbrescu sau Adi Ionescu. O surpriză absolută va fi întâlnirea cu Nicolae Drăgulin, cel mai în vârstă student al UNATC. Nicolae are 71 de ani și se află la prima sa apariție pe scena unui teatru profesionist.

Spectacolul are la bază un text semnat de Stephen Adly Guirgis, tradus de Ilinca Neacșu. Regia și adaptarea textului îi aparțin Mihaelei Sîrbu, iar Alexandru Ivănoiu a fost implicat din rolul de asistent regizor. Sabina Reus s-a ocupat de scenografie și lighting design, iar Adrian Piciorea și Raw Creatives semnează sound design-ul. Următoarele două reprezentații vor avea loc pe 8 decembrie, de la orele 18:00 și 21:00.

Păreri?

130 Post Views

MINA, Museum of Immersive New Art, aduce în premieră în România spectacolul imersiv „Micul Prinț: Povestea unei prietenii”

MINA, Museum of Immersive New Art, va inaugura un nou spațiu imersiv în care va expune, exclusiv în luna decembrie, piesa de teatru digitală „Micul Prinț: Povestea unei prietenii”, prezentată de George. Primul banking inteligent, în parteneriat cu 360 Revolution. Această producție inovatoare reprezintă un mix captivant între teatrul tradițional, animația de film și arta digitală.

Prin intermediul tehnologiilor emergente, spectacolul transpune audiența în universul magic al Micului Prinț. Personajele din poveste sunt interpretate de către actori reali, utilizând tehnologii precum motion tracking și efecte speciale cu chroma key. Această abordare oferă o producție multimedia captivantă, care aduce laolaltă actori filmați și personaje animate, oferind publicului o interpretare inedită a poveștii clasice a Micului Prinț.

Folosind tehnologii de scenografie de ultimă generație, atât tradiționale, cât și digitale, piesa narează povestea magică a Prințului și a prieteniei sale cu un pilot. Pe parcursul poveștii, sunt dezvăluite secretele prieteniei și ale iubirii.

Piesa a fost deja prezentată cu succes în Dubai, Istanbul și Antalya, atrăgând peste 31.000 de vizitatori în doar câteva luni. Prin această adaptare modernă, spectacolul reprezintă un omagiu adus poveștii care anul acesta împlinește 80 de ani de la prima publicare a cărții.

„Este o minunată oportunitate să sărbătorim și în România această aniversare printr-un spectacol digital imersiv. Acesta este un exemplu perfect de operă clasică contemporană care transcende granițele timpului și spațiului. Suntem încântați să oferim publicului român acces la această realizare cinematografică, mai ales în această lună specială, dedicată sărbătorilor”, spun fondatorii MINA.

Piesa este realizată de Illusionist Digital Art Studio, o echipă de artiști interdisciplinari, de new media art, din Turcia, premiată la nivel internațional, în competiții precum Muse Creative Awards din SUA, categoria Experiential & Immersive, Event Technology Awards din UK, categoria Best Technology Use, și Reddot Awards din Germania, categoria Communication Design Awards. Pentru reprezentația din România, producția audio a fost realizată de Alexei Țurcan, cu voci înregistrate de actori români.

Scrisă și ilustrată de Antoine de Saint Exupéry, cartea „Micul Prinț” a fost publicată pentru prima dată în 1943 la New York în engleză și franceză, înainte de a fi lansată în Franța în 1946 de Gallimard, unde a devenit un bestseller vândut în peste 14 milioane de exemplare. A fost adaptată de mai multe ori în animații, filme și piese de teatru și a avut un mare succes în întreaga lume. Este cea mai tradusă carte din lume, cu peste 500 de traduceri oficiale.

Biletele pentru „Micul Prinț: Povestea unei prietenii” sunt disponibile online, pe site-ul https://miculprint.minamuseum.com/, la prețul de 50 de lei. Spectacolul durează 40 de minute și este recomandat celor cu vârsta de peste 3 ani. Reprezentațiile au loc din oră în oră, în zilele:

– miercuri – vineri, între orele 17:00 și 21:00

– sâmbătă – duminică, între orele 10:00 și 21:00.

Ultima proiecție din fiecare zi este programată la ora 20:00.

Pentru că locurile sunt limitate, recomandăm achiziționarea biletelor online, în avans.

Grupurile scolare își pot rezerva locurile în afara programului anunțat.

Păreri?

 

210 Post Views

Premieră la unteatru: De unde vin copiii / adulții?

Pe 21 septembrie, de la 18:00, va avea loc la unteatru prima din cele zece reprezentații ale spectacolului de comedie De unde vin copiii adulții? Regia spectacolului este semnată de Mihaela Sîrbu, iar din distribuție fac parte actorii Cătălin Coșarcă, Doina Antohi, Dan Murzea și Andreea Mateiu. Scenele sunt inspirate din experiențe personale.

Proiectul este co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București acasă 2023. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa https://arcub.ro.

Comedie în versuri, mal-entendu, comedie fizică, și chiar un moment de musical vor pune în lumină relația noastră cu rușinea. Pornind de la creativitatea debordantă de care oamenii dau dovadă când vine vorba de părți specifice ale corpului, spectacolul explorează una dintre cele mai grele moșteniri transmise de la o generație la alta: pudoarea.

Adulții de azi vin din copiii de ieri, care vin din adulții de alaltăieri și așa mai departe, purtând în ei tot bagajul de rușine care poate face rău și copiilor de azi.

Ce le-ar spune adulții de astăzi versiunii lor din adolescență?
!MPRO – Festival.„Dacă m-aș întâlni cu mine la 16 ani, m-aș sfătui să combin acumularea de informații din surse științifice și credibile cu ascultarea propriului corp, a dorințelor și crispărilor lui. Și să decid orice ar fi cu un minut mai târziu decât îmi vine s-o fac.” – Monica Anastase, manager de proiect, fondatoarea

Biletele pot fi achiziționate de pe www.unteatru.ro. Următoarele reprezentații vor avea loc pe 25 septembrie (de la 19:00 și 21:00) și 26 septembrie (20:00).

Despre Om cu Om
Platforma Om cu Om este o inițiativă a Asociației Tam-Tam, asociație fondată în 2007 cu scopul de a sprijini teatrul independent din București prin proiecte de spectacole și cursuri pe subiecte relevante întregii societăți.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

93 Post Views

Alina Șerban, premieră la Festivalul de Film de la Veneția, 2023 Housekeeping for Beginners câștigă The Queer Lion și o recunoaștere specială

Alina Șerban și Anamaria Marinca sunt protagonistele filmului “Housekeeping for Beginners”, în regia lui Goran Stolevski.

Filmul a fost premiat într-un concurs de 16 filme, care includea filmele „Dog Man” ale Luc Besson și „Maestro” pe Bradley Cooper.

„Housekeeping for Beginners” a primit și o recunoaștere specială din partea „Fondazione Fai Persona Lavoro Ambiente” pentru un film implicat social.

Alina Șerban la Festivalul de Film de la Veneția, trofeul Queer Lion

Sursă fotografie: La Biennale di Venezia, www.queerlion.it

„Housekeeping for Beginners” a avut premiera mondială la Veneția pe 6 septembrie, în cadrul programului competiției „Orizzonti”, iar publicul din sala plină „Darsena” i-a primit cu aplauze și ovații pe regizorul Stolevski și pe actorii din distribuția filmului.

Actrițele Alina Șerban și Anamaria Marinca au reprezentat singurele actrițe românce la categoria lungmetraje din cadrul Festivalul de Film de la Veneția, 2023.

Deși nu vorbește macedoneană, Alina Șerban joacă rolul unei macedonence, Suada, care ajunge în situația să își lase fiicele spre a fi crescute de partenera ei, Dita, interpretată de Anamaria Marinca. Acțiunea filmului se petrece în Skopje, Macedonia.

Filmul a fost primit cu laude atât de criticii de film italieni, cât și de cei internaționali, care au subliniat că filmul este “fresh, autentic și antrenant”.

Sursă fotografie: La Biennale di Venezia

Alina Șerban este actriță, regizoare de film și de teatru. În august 2023 a reprezentat România la Jocurile Francofoniei, în Congo, Kinshasa, cu piesa de teatru “Cel mai bun copil din lume”. “Cel mai bun copil din lume” este primul spectacol al unei regizoare rome inclus în repertoriul permanent al Teatrului Național București. Următoarele reprezentații Cel mai bun copil din lume au loc pe 17 și 18 octombrie.

Sursă fotografie: Fotografii oficiale Jocurile Francofoniei, Congo, 2023

În iunie 2023, artista a avut turneu “Cel mai bun copil din lume”, cu reprezentații la Jersey City Theater Center (New Jersey), la Rehearsal for Truth Theater Festival – Bohemian National Hall și la Institutul Cultural Român (New York).

În ceea ce privește cinematografia, Alina Șerban este de patru ori câștigătoare a premiului “Cea mai bună actriță” pentru rolul principal din producția germană “Gipsy Queen” și a fost desemnată “Cea mai bună actriță a Germaniei” în anul 2020, pentru aceeași peliculă. A reprezentat România în 2018 la Festivalul de Film de la Cannes, cu filmul “Singură la nunta mea”, pentru care a câștigat numeroase premii.

Alina Șerban este din 2009 initiatoarea teatrului cu mesaj social rom din România și din 2015 președinte al Asociației culturale non-profit, Untold Stories, care reprezintă o platformă de teatru și film pentru povești rome marginalizate.

Acestea fiind spuse, aștept părerile voastre!

185 Post Views

PARTY – Premieră la unteatu și debut al platfomei Incipient

Incipient – platforma de teatru emergent, anunță premiera primului spectacol produs în laboratorul să de creație. PARTY va avea parte de 3 prime întâlniri cu publicul pe 15, 18 și 19 septembrie, la unteatru.  Piesa, semnată de Tom Basden, pusă în scenă de regizorul Alin Uberti, explorează subtilitățile relațiilor umane, dezvăluind efectele comice generate de dezinformare și naivitate.

Premiera spectacolului marchează începutul colaborării dintre Incipient și unteatru – spațiu care va găzdui nu doar viitoarele reprezentații ale spectacolului, ci și activitatea Incipient, care va include producții, ateliere și alte activități de creație și expresie, gândite să promoveze o nouă generație de artiști autohtoni.

PARTY, primul spectacol produs de Incipient, îi aduce pe scenă pe: Bogdan Iancu, Vlad Pânzaru, Luca Rădulescu, Kiki Simion, Alexandra Oiște și Tiberius Zavelea. Luca Rădulescu semnează asistența de regie în montarea textului tradus de Răzvan Mîndruță. Scenografia îi aparține lui Cosmin Stancu.

Primele reprezentații vor avea loc la unteatru, în datele 15, 18 și 19 septembrie, de la ora 18.00 și 20:30.  Accesul este liber în limita locurilor disponibile de la ora 18:00. Link rezervări: https://forms.gle/kxQPPAm7T8uGBCjN7. Pentru reprezentațiile de la ora 20:30, biletele sunt disponibile pe https://eventbook.ro/theater/bilete-party.

Despre Incipient
Incipient a început ca o platformă pentru teatru emergent, în mai 2023, oferind suport pentru explorare și dezvoltare a unor voci artistice noi și autentice din spațiul independent. Proiectul urmărește acoperirea mai multor arte, facilitând contexte pentru ca mai mulți tineri creatori să își facă vocea auzită.

Despre regizorul Alin Uberti
Alin este regizor și dramaturg. A absolvit UNATC în 2020 și Universitatea de Arte, Târgu-Mureș în 2022. Acum studiază regie de film, tot la UNATC. E prima oară când montează o comedie.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

96 Post Views

DISKOteka Festival 2023, program complet! În premieră, Dan Negru va fi MC-ul evenimentului anului în lumea iubitorilor muzicii retro

Mai sunt două săptămâni până la DISKOteka Festival 2023 (Iași, 9-10 septembrie), întâlnirea anului în lumea iubitorilor muzicii retro de dans, din România.

Kaoma, SNAP!, Ice MC, Fun Factory, East 17, Milli Vanilli (Fab Morgan) ori clasicii Saragossa Band, Mauro, Francesco Napoli sunt vedetele emblematice ale genurilor pop, dance și eurodance care au bucurat generații, și care vor face echipă cu vedete incontestabile ale muzicii românești precum Johnny Săndulescu, Gheorghe Gheorghiu, dar și Dony (Refflex) și Mihai Trăistariu (Valahia). Gazdele celor două seri de spectacol și dans vor fi George Zafiu, una dintre cele mai cunoscute voci ale FM-ului Național, și nimeni altul decât Dan Negru, showmanul de legendă al televiziunii de la noi și unul din împătimiții consumatori de muzică retro, care se regăsește muzical în tot playlistul evenimentului ce va avea loc în Km 0 al Iașiului, pe platoul de lângă istoricul Palat al Culturii. Timișorean la origine, Dan Negru a participat și la prima ediție a mega-evenimentului retro DISKOteka Festival, maraton concertistic ce a avut loc în 2019, pe stadionul din orașul său natal.

Vă prezentăm programul complet DISKOteka Festival 2023:

𝕊Â𝕄𝔹Ă𝕋Ă – 𝟡 𝕊𝕖𝕡𝕥𝕖𝕞𝕓𝕣𝕚𝕖 𝟚𝟘𝟚𝟛

1. KAOMA
2. FUN FACTORY ᶠᵏᵃ ˢ.ᵀ.ˢ.ᴮ
3. SNAP!
4. DJ CONTE & Invitații
5. GHEORGHE GHEORGHIU
6. Mr. JOHNNY SĂNDULESCU
7. MAURO
8. ICE MC

𝔻𝕌𝕄𝕀ℕ𝕀ℂĂ – 𝟙𝟘 𝕊𝕖𝕡𝕥𝕖𝕞𝕓𝕣𝕚𝕖 𝟚𝟘𝟚𝟛

1. DJ BARON
2. FRANCESCO NAPOLI
3. VALAHIA ᴹⁱʰᵃⁱ ᵀʳᵃⁱˢᵗᵃʳⁱᵘ
4. MILLI VANILLI ᶠᵃᵇ ᴹᵒʳᵛᵃⁿ
5. EAST 17
6. DONY ᴿᵉᶠᶠˡᵉˣ
7. SARAGOSSA BAND

Intrarea se face începând cu ora 16:30.

Program la scenă cu DJ-ei de la 17:00 la 19:00.

Program la scenă cu Artiști de la 19:00 la 23:00.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

109 Post Views

Premieră în România: James Hype lansează primul show Stereohype la București, pe 23 septembrie, la Laminor Arena

James Hype revine în România pentru a doua oară, tot la București, pe 23 septembrie, la Laminor Arena. Acesta aduce în premieră noul concept de show Stereohype al labelului pe care l-a fondat ce include un DJ set special extended pe care îl pregătește pentru fanii care vor veni să se bucure de muzica lui. Artistului i se vor alătura Tita Lau și R3wire, ambii producători și DJi la Stereohype, casa de discuri a lui James Hype.

James Hype este considerat astăzi unul dintre cei mai buni DJi din lume și a demonstrat acest lucru prin toate reușitele de până acum: single-urile sale cumulează sute de milioane de stream-uri și sunt ascultate la toate festivalurile și cluburile din întreaga lume, iar piesele cele mai de succes au obținut premii importante. Ceea ce îl face diferit pe James Hype este performance-ul său live care captivează milioane de fani din întreaga lume.

Ca urmare a ascensiunii sale fulgerătoare din ultimii ani, artistul britanic a fost inclus în line-up-ul celor mai prestigioase festivaluri din lume: Tomorrowland, Electric Daisy Carnival, Lollapalooza, Creamfields, Ultra Music Festival, ADE, Mysteryland și altele. James Hype continuă să fie unul dintre cei mai prolifici remixeri din lume, cu remixuri foarte apreciate de artiști de top precum Ed Sheeran, Meduza, Tiesto și Bruno Mars. Capacitatea lui James Hype de a crea și produce melodii captivante, precum „More Than Friends”, „You Give Me a Feeling”, „Afraid” și super hitul „Ferrari”, a fost fundamentală pentru succesul și popularitatea sa.

Tita Lau este una dintre cele mai recente prezențe feminine din muzica electronică internațională. A devenit cunoscută publicului în urmă cu 3 ani, datorită prezenței sale în playlist-uri puternice pe magazinele digitale, dar și datorită colaborării cu labeluri precum Spinnin Records, Armada Records, Solotoko și acum Stereohype. În scurta ei carieră solo, Tita Lau a cunoscut deja succesul în topurile Beatport, inclusiv locul 1 pentru „Disconnected”, în colaborare cu James Hype.

R3wire este DJ și producător din Londra, o prezență fresh în industria EDM și vine în România în septembrie să completeze o seară Stereohype la Laminor Arena, în București.

Publicul din țara noastră l-a putut vedea în premieră, anul trecut, la SAGA Festival.

Laminor Arena este cel mai nou și spectaculos spațiu de evenimente din București, un loc industrial, multifuncțional, futurist, conceput pentru concerte, târguri, conferințe.

Pentru evenimentul de pe 23 septembrie, doritorii se pot pre-înregistra pe site-ul http://stereohype-romania.com. Biletele vor fi puse în vânzare pe 29 august.

Stereohype este un eveniment organizat de ALDA și Insomniac.

Păreri?

86 Post Views

Filmul Libertate (r. Tudor Giurgiu), premieră de gală la Sala Palatului pe 2 octombrie – Echipa filmului pleacă și într-un un turneu de promovare prin țară –

După premiile obținute la Sarajevo și TIFF, filmul Libertate (r. Tudor Giurgiu), despre Revoluția Română, va intra pe marile ecrane din țară. Începând cu 25 august, regizorul Tudor Giurgiu, dar și actorii Alex CalangiuIulian PostenicuCătălin Herlo sau Ionuț Caras vor pleca într-un turneu de promovare prin România, unde vor participa la proiecții în avanpremieră și vor sta de vorbă cu publicul. Turneul include opriri la Odorheiu SecuiescBuzăuBrăilaBotoșaniOradea sau Brașov, dar și premiera de gală de la București, care va avea loc la Sala Palatului pe 2 octombrie în prezența a sute de invitați. Programul complet și modalitățile de cumpărare a biletelor pentru fiecare oraș sunt disponibile online, pe transilvaniafilm.ro.
Libertate este un film inspirat din fapte reale, petrecute la Sibiu, în timpul Revoluției din 1989. În haosul și panica generate de protestele mulţimii împotriva autorităţilor, o unitate de miliţie devine ţinta unui asalt violent care degenerează într-o confruntare sângeroasă între soldaţi, miliţieni, securiști și civili. Încercând să scape de asediu, căpitanul de miliţie Viorel (Alex Calangiu) e capturat și acuzat că e terorist.

Din distribuția filmului mai fac parte Alexandru PapadopolAndi VasluianuMirela Oprișor, Leonid Doni sau Cuzin Toma. Scenariul este scris de Cecilia Ștefănescu și Tudor Giurgiu, după o idee de Nap Toader

Din 6 octombrie, filmul va fi distribuit în cinematografele din toată țara.

Cronici:

„Filmul a reușit să construiască un veritabil ecosistem, fascinant a fi urmărit, cu micro-tensiuni, țeluri, ambiții și peste toate astea plutind o umanitate frustă. Dinamismul, însă, face filmul de la cap la coadă. Și angrenează foarte bine publicul, scenele colective au o forță aparte, castul în sine dă o forță aparte oricărei scene, iar imaginea e realmente de invidiat.” Alberto Păduraru

Filmul surprinde esența unui moment istoric semnificativ și explorează complexitatea naturii umane în vremuri dificile, oferind, în plus, o imagine fascinantă a istoriei Europei de Est.”  Juriul CICAE, Sarajevo Film Festival

„Tudor Giurgiu zugrăvește o imagine realistă a haosului și tulburărilor revoluționare, pune sub semnul întrebării istoriile deja stabilite și, cel mai important, creează un film palpitant care captează atenția spectatorilor” Cineuropa

LIBERTATE este o co-producție România-Ungaria, produs de Libra Films și Mythberg Films și distribuit în România de Transilvania Film. Pentru distribuția internațională, filmul a fost achiziționat de compania londoneză Reason8.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

134 Post Views