Te Pai feat. Margad lanseaza Careless Whisper, un remake dupa o piesa atat de cunoscuta tuturor

Reinterpretarea piesei Careless Whisper este realizată într-un duet sicilian, de către Te Pai și cântăreața de origine rusă, Margad, în producția lui Steve Forest. Riff-ul proeminent de saxofon este înlocuit cu sound-uri fresh, actuale. Dinamica beat-ului și vibe-ul futuristic al piesei conturează perfect vocea armonioasă a frumoasei rusoaice.

Adaptarea contemporană aduce un remix vibrant, revigorant, ca o gură de aer proaspăt în vârful muntelui. Iar, dacă suntem atât de aproape de sărbători și vorbim de muzică bună și munte, cu siguranță putem fi acompaniați, inclusiv, de un vin fiert, cu muulte fructe și condimente.

Careless Whisper este una dintre cele mai frumoase balade pop din anii ’80 și una dintre cele mai iubite melodii ale tuturor timpurilor. Piesa este scrisă de George Michael în perioada în care făcea parte din duo-ul Wham!, care a luat naștere în 1981. Interpretarea celebrului artist are aproximativ 650 de milioane de accesări pe Youtube și a fost premiată, de-a lungul timpului, în nenumărate rânduri.

Acum, datorită celor doi artiști, Te Pai și Margad, piesa poate fi ascultată și cunoscută și de generațiile mai tinere, păstrându-se astfel în istorie și în playlist-urile multor iubitori de muzică.

Păreri?

Gran Error și Alfie lansează un remake vibrant al celebrei piese Buona Sera

Producătorii români Marco & Seba, care se află în spatele proiectului Gran Error, au colaborat cu Alfie Arcuri, câștigătorul The Voice 2016, și împreună aduc un remake fresh, modern al uneia dintre cele mai cunoscute melodii clasice, Buona Sera, cântată în varianta sa originală de Dean Martin și Louis Parma.

Piesa amintește de întâlnirile incitante de pe ringul de dans și este în același timp sexy, romantică și energică. Buona Sera aduce ritm și provoacă la dans.

“Ne bucurăm să vă prezentăm o variantă dance, fresh a celebrei piese Buona sera. Dați-i play, dansați și bucurați-vă de vibe-ul ei”, au spus Marco & Seba – Gran Error.

“Buona sera a fost o reală surpriză pentru mine. Am fost în Brașov în 2019, la Cerbul de aur, și casa mea de discuri m-a întrebat dacă aș fi interesat să am o sesiune în București, înainte să zbor spre Sydney. Imediat ce am ajuns în studio și am auzit o mostră din Buona sera, m-am gândit că este foarte cool. Fiind totodată și italian, am știut că bunicii mei ar fi fericiți și mândri să cânt versuri în limba italiană într-o piesă a mea, în special versurile uneia dintre piesele lor clasice preferate, Buona sera ciao ciao. Am scris versurile destul de repede și înainte să știm chiar, am transformat acestă melodie clasică italiană într-una fresh, cool, modernă. Un an mai târziu, am aflat că piesa este lansată de Global Records, împreună cu un duo incredibil, Gran Error. Sunt extrem de încântat”, spune Alfie.

Piesa a fost scrisă de Claus Mathias Clamath și Majo Rolyat, iar clipul a fost editat de Alex Chițu.

Păreri?

Edward Sanda lansează remake-ul „Drumurile noastre”, într-o viziune proprie

Un șlagăr de neuitat, un remarke pe măsură. Edward Sanda le-a pregătit fanilor săi o nouă surpriză muzicală, din seria#ȘlagăreFamous, o adaptare a celebrei piese „Drumurile noastre”, interpretată de Dan Spătaru. „Am încercat să aduc un sound nou, adaptat tinerei generații, tocmai pentru că îmi doresc foarte mult ca și cei de-o vârstă cu mine să se bucure de muzica bună a părinților noștri și să nu uite aceste minunate melodii.”, spune Edward.

De această dată, artistul a dorit să împletească mai mult vechiul cu noul și să creeze o legătură mai puternică între generații, astfel încât a îmbinat refrenul original cu versuri compuse de el, la care a lucrat timp de o săptămână. „Mi-am dorit de asemenea să creez ceva diferit, să abordez tema piesei și din viziunea mea. Așa că nu veți asculta un simplu cover!”

Împreună cu echipa Famous Production, Edward a pregătit filmarea videoclipului chiar în ziua lansării primului său album, Nuanțe de iubire, pe 14 septembrie. Însă realizarea acestuia nu a fost lipsită de emoții și de peripeții. „Eram pregătiți cu toate cele necesare din punct de vedere tehnic, aveam inclusiv o dronă pentru filmările aeriene, aveam o locație în aer liber, în afara Bucureștiului, care corespundea tuturor cerințelor de distanțare socială, vremea era superbă… Totul era perfect! Și… am început să filmăm. Însă ne-am trezit că s-a stricat generatorul de curent. Era cât pe ce să anulăm nu doar filmarea, dar ne făceam griji și pentru lansarea de seară a albumului. Din fericire am reușit să îl înlocuim în timp util și să avem astăzi și imaginile care alcătuiesc noul videoclip“, își amintește artistul, acum amuzat.

 „Drumurile noastre” este cea de-a treia piesă pe care Edward o lansează în seria #ȘlagăreFamous, după Sa nu îmi iei niciodată dragostea și Ochii tăi feat Rina, două covere Holograf.

Păreri?

Celebrul DJ turc Ilkan Gunuc lansează un remake electrizant al hitului The Way I Are

DJ-ul turc Ilkan Gunuc lansează piesa The Way I Are, un remake după celebra piesă cu același nume, lansată în urmă cu 11 ani de Timbaland și Keri Hilson, ascultată de sute de milioane de oameni din toată lumea. Ilkan și-a pus amprenta asupra melodiei și vine cu o variantă dance, cu influențe arăbești.

Cariera lui Ilkan Gunuc a început când avea doar 15 ani și a început să studieze pentru a deveni un producător muzical profesionist. În timp, popularitatea sa a crescut considerabil și a devenit unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați Dji. Cea mai ascultată piesă a sa, I don’t mind, are peste 4 milioane de streamuri pe Spotify și nu se oprește aici.

Piesa The Way I Are a fost compusă de Waverly JR Mosley Garland, Floyd Nathaniel Hills, Timothy Z Mosley, John M Maultsby, scrisă de Candice Cloriel Nelson, Keri Lynn Hilson, Bale’wa M Muhammad și produsă de Richard Adlam & Hal Ritson.

Păreri?

Edward Sanda – despre bucuria de a dărui: „Să nu îmi iei niciodată dragostea”, remake #ȘlagăreFamous

Edward Sanda lansează un remake al piesei „Să nu îmi iei niciodată dragostea”, din seria #ȘlagăreFamous. Artistul Famous Production spune că muzica rămâne normalitatea sa și că a ales, nu întâmplător, această melodie, pe care o consideră atât de potrivită cu timpurile pe care le trăim. „Acum, mai mult ca niciodată, cred că avem nevoie să primim și să oferim iubire. Așa că am ales o piesă de suflet, pe care vreau să ne-o dedic nouă, tuturor: Să nu îmi iei niciodată dragostea. O consider una dintre cele mai romantice melodii românești, cu care mă identific foarte mult. Sper să vă bucurați de versiunea mea”, spune Edward.

„Trupa Holograf este una dintre preferatele mele, îi ascult cu mare plăcere. Ea mi-a marcat copilăria și, în același timp, atunci când obișnuiam să merg fie la festivaluri de muzică, fie la alte concursuri, cântam piesele lor”, adaugă Edward.

În această perioadă, el petrece mai mult timp cu familia sa acasă, lucrează la piese noi, face sport, se uită la filme spunând că „încerc sa îmi păstrez optimismul și să sper la ziua în care să ne revedem cu bine, sănătoși, cât mai curând”. Ceea ce îi încurajează și pe fanii săi, sfătuindu-i să se ocupe de activități plăcute, să învețe lucruri noi, să comunice online și să asculte multă muzică bună, acasă.

„Să nu îmi iei niciodată dragostea” este cel de-al doilea șlagăr Famous lansat de Edward, după Ochii tăi, în colaborare cu RINA.

Păreri?

Hitul anilor 2000 ”Unde esti” revine cu o productie noua!

Dupa 17 ani de la lansarea oficiala, hitul “Unde esti” al DJ-ului Raoul & Alina primeste un remake promitator datorita lui Demian si Bandito.
Cu o productie noua semnata de Bandito, piesa are influente puternice ce au facut o generatie intreaga sa danseze, in colaborare cu Damien, un parisian care reuseste sa aduca un plus de calitate datorita vocii sale extraordinare.

Dj Raoul este unul dintre primii Dj din Romania care a reusit sa aduca muzica house in mainstream la finalul anilor ’90. Piesa originala “Unde esti” a fost o productie ce a cunoscut gloria in Romania, dar nu numai, fiind inclusa in compilatii de muzica house la nivel global.

Pareri?

http://www.youtube.com/watch?v=FB-cQEIBXL8

R3HAB x A Touch of Class lansează remake-ul piesei Around the World (La La La)

R3HAB și A Touch of Class lansează remake-ul piesei Around the World (La La La), un imbold cât se poate de electrizant pentru toți cei care visează să-și petreacă întreaga vară în club! R3HAB este cunoscut pentru vibe-ul fresh pe care îl poate da unor hituri celebre și își pune din nou în practică talentul uimitor alături de A Touch of Class lansând remake-ul cunoscutei piese Around the World (lansată în 2000 de ATC).

DJ-ul și producătorul R3HAB continuă să ducă muzica electronică la un alt nivel, iar de curând el a fost desemnat DJ-ul #12 în lume de către DJ Mag, revista britanică lunară dedicată muzicii electronice și dance, fondată în 1991. Talentul i-a fost recunoscut de publicații celebre precum Forbes sau Billboard Magazine, care se raportează la el ca la o figură emblematică din lumea DJ-ilor și a producătorilor. Pentru Fadil El Ghoul, persoana care dă viață acestui proiect de succes, ultimii 7 ani i-au adus un succes uimitor, asta în condițiile în care a reușit totul de unul singur, fără o casă de discuri pe care să se poată baza.
Trouble (2017), albumul de debut semnat de R3HAB, a reprezentat un pas decisiv pentru producătorul de origine olandeză. Lansat independent, LP-ul a înregistrat mai bine de 500 de milioane de stream-uri până în prezent. Piese precum “I Just Can’t”, “Trouble” și “Icarus” au atras atenția întregii lumi și au fost dovada faptului că R3HAB are o capacitate fantastică de a adopta un stil mai elegant, cu un sound cu influențe pop, asta în timp ce își păstrează influențele olandeze.

The Wave, cel de-al doilea album de studio, a setat noi standarde în muzica dance. În doar patru luni de la lansare, albumul a depășit 250 de milioane de stream-uri. Piese precum “Ain’t That Why”, “Hold on Tight”, “The Wave” și “Lullaby” au intrat în Top 100 Billboard, la secțiunea Dance/ Electronic. Albumul le-a reamintit fanilor că R3HAB poate cuceri orice gen electronic, asta în timp ce continuă să își consolideze ipostaza de unul dintre cei mai de succes artiști independenți din întreaga lume.

R3HAB are 7 milioane de fani pe Facebook, 2,3 milioane de urmăritori pe Instagram și 1,1 milioane pe Twitter, 1,2 milioane de abonați pe YouTube și peste 12,3 milioane de vizualizări pe lună.

Pe Spotify, cifrele vorbesc de la sine despre cât este de apreciat: 1,6 milioane de urmăritori, 16 milioane de ascultători lunar, 105 milioane în total și 1,73 de miliarde de stream-uri.

R3HAB are 7 milioane de fani pe Facebook, 2,3 milioane de urmăritori pe Instagram și 1,1 milioane pe Twitter, 1,2 milioane de abonați pe YouTube și peste 12,3 milioane de vizualizări pe lună.

Pe Spotify, cifrele vorbesc de la sine despre cât este de apreciat: 1,6 milioane de urmăritori, 16 milioane de ascultători lunar, 105 milioane în total și 1,73 de miliarde de stream-uri.

Păreri?

Lariss lanseaza “This is Romania”

Dupa ce ne-a obisnuit cu ritmuri pop si sound-uri latino in “Dale Papi” , “Epana”, “Droppin da bomb” si “You Can Lie”, Lariss lanseaza “This is Romania”, o compozitie proprie, diferita de single-urile ei precedente.

Piesa “This in Romania” este inspirata din manifestul la nivel international care s-a creat dupa aparitia hitului “This is America” a lui Childish Gambino fiind o abordare noua, experimentala si avangardista.

Versurile remake-ului “This is Romania” sunt scrise 100% de Lariss si vin ca un strigat la adresa sistemului. Astfel, dupa o mica prezentare a istoriei romanilor in prima parte a clipului, originalul “This is America” isi pune amprenta si in clipul Larissei.

Artista s-a imbracat in culorile steagului Romaniei, galbenul fiind iesit din comun, un galben – neon, puternic, cu rolul de a accentua indiferenta romanilor fata de system, invitandu-i in acelasi timp sa fie mai luminati, mai pozitivi, mai energici, mai fresh, mai optimisti, mai bucurosi si cat mai mult cu zambetul pe buze. Lariss spune asta si in versuri “Romania, La risa es la mejor medicina” (Romania, Rasul este cel mai bun medicament).

“Mi-am dorit tare mult sa fac remake-ul asta. Realizarea acestei piese a fost o calatorie in istoria tarii si in actiunile societatii de azi. Are de toate in ea, de la comedie, drama, actorie, pana la amuzament, A fost o surpriza pana si pentru mine. Indiferent de ceea ce facem , ce cream, trebuie sa invatam sa radem mai mult si sa o facem cu placere!” spune Lariss.

In regia artistei, cu dop-ul semnat de Stefan Kronos, clipul a fost filmat in Bucuresti in cateva locuri reprezentative Capitalei.

Lariss şi-a început activitatea în muzică încă de mică, de la vârsta de 7 ani, prin lecţii intense de vioară şi studii muzicale la şcoli de specialitate. După multe concursuri, olimpiade şi trofee cu premiul întâi, frumoasa cântăreaţă şi-a croit drumul către o carieră sigură în muzică, lansându-se cu “Dale Papi”, clipul care a depăşit 60 milioane vizualizări pe YouTube şi a continuat cu alte single-uri de success.

Păreri?

Randi lansează un remake al celebrei piese „Copacul”

„Pentru cei care nu plâng atunci când cerul e încruntat,
Pentru cei care au plecat și cei care au uitat.”

Randi readuce în prim plan una dintre cele mai cunoscute piese din muzica românească si lansează un remake al celebrei melodii Copacul, interpretată de Aurelian Andreescu și compusă de Jolt Kerestely și Ovidiu Dumitru.

Adaptarea lui Randi îmbină strofe proprii cu mesaj puternic, inspirate de contextul social în care trăim, cu refrenul piesei originale, care aduce speranță și consolare. Interpretarea artistului este sinceră, profundă, Randi reușind să transmită foarte bine încărcătura emoțională a versurilor.

“Sunt român, trăiesc în România și sunt zi de zi marcat de oameni, de întâmplările, problemele și suferința lor, de spectacolul trist al zilei de astăzi. Sunt artist, îmi exprim trăirile și gândurile prin muzică și sper că această adaptare a piesei Copacul să trezească în ascultători sentimente contradictorii. Sunt versuri sincere, triste, care exprimă realitățile timpului nostru, dar care la refren aduc speranță, pentru că piesa originală vorbește despre frumusețea, tăria și eternitatea sufletului românesc.” – Randi

Acest remake face parte din seria #SlagăreFamous, o serie de adaptări ale unor piese celebre românești, interpretate de artiștii Famous Production și invitații acestora.

Seria #SlagăreFamous nu se oprește aici, urmând a fi lansate și alte cover-uri, precum cel pregătit de Edward Sanda și Rina, la piesa trupei Holograf – Ochii tăi.

Păreri?

Ellie White colaboreaza cu Tom Novy pentru remake-ul piesei “Take it”

Inainte de sfarsitul anului, Ellie White vine cu o surpriza! Artista colaboreaza cu Tom Novy, unul dintre cei mai populari DJ si producatori din lume si lanseaza impreuna remake-ul hit-ului “Take it”.

Ellie l-a cunoscut pe Tom cu mai multi ani in urma si au devenit prieteni. “Ne-am apropiat si ne-am imprietenit foarte mult. Am lucrat de cateva ori in studio si fredonam «Take it», iar Tom a venit cu propunerea sa lucram piesa aceasta impreuna. «Take it» este o piesa despre distractie, despre a trai fiecare clipa si a profita de fiecare moment la maxim. Sper sa va placa!”, declara Ellie.

Clipul, regizat de Alex Ceausu, a fost filmat in mai multe locatii din Romania, dar momentul cel mai interesant pentru artista a fost atunci cand a ajuns cu echipa de filmare in circuitul de drift. “A fost o experienta incredibila sa stau si sa cant, iar in jurul meu sa se invarte o masina care derapeaza la o viteza foarte mare. Si cum imi plac senzatiile tari, Traian Buse, pilotul de drift, m-a invitat sa fac o plimbare. A fost cea mai tare experienta cu masina de pana acum”, adauga frumoasa artista.

Ellie White s-a lansat alaturi de trupa DJ Project, iar impreuna au avut o multime de hituri. Apoi artista a lansat piese solo precum “Sete de noi”, “Power of Love” sau “Nu te mai caut”. Anul trecut, Ellie White a lansat single-ul si videoclipul “In mintea mea”, o balada despre o relatie incheiata, insotita de un videoclip in care joaca si actorul Denis Stefan.

Vara aceasta, Tom Novy a cucerit publicul la Untold, unul dintre cele mai cool festivaluri din Europa. Novy este unul dintre cei mai cunoscuti producatori house, artistul german fiind considerat un superstar. Ca DJ, Tom Novy are o cariera impresionanta, cu o rezidenta de peste 14 ani in Ibiza si este considerat un artist care stie sa faca spectacol la fiecare aparitie.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa urmarim impreuna clipul remake-ului hit-ului “Take it”, apoi va astept cu impresii. Enjoy!