Roxen deschide seria THE SESSION cu clipul piesei I don’t care

Seria THE SESSION începe cu Roxen și videoclipul piesei I don’t care. Clipul o reprezintă foarte bine pe Roxen, a cărei atitudine completează întregul concept artistic. Artista are un look fresh, stylish, iar vocea ei inconfundabilă e perfectă pentru ritmul pop-trap al melodiei I don’t care.

“THE SESSION a fost o experiență foarte tare pentru mine. Prin intermediul acestui proiect, am putut să-mi experimentez și altă latură, motiv pentru care m-am simțit super bine la filmări. Piesa asta a ieșit dintr-o joacă a mea și a lui 911, producător Global Records. Cand am aflat că o lansăm eram amândoi de față și nu o să uit niciodată cum ne-am privit în momentul acela… nu ne venea să credem. Pe parcurs a intervenit și Thea, iar combinația asta a fost, după părerea mea, una foarte tare. Ne-am înțeles foarte bine și a ieșit piesa asta, care are un mesaj comun, deoarece ni se întâmplă tuturor să ajungem în stadiul în care avem curajul să spunem <> în fața unei situații în care nu suntem bine. Totodată cred că piesele pe care le-am lansat până acum, chiar dacă sunt stiluri diferite, se completează foarte frumos și se leagă între ele”, a spus Roxen.

Piesa a fost compusă de Roxen, împreună cu producătorii Global Records, Theea Minculescu și 911, în timp ce producția a fost realizată de 911. Regizorul clipului este Șerban Racovițeanu, directorul de imagine este Paul Tatcu, iar montajul a fost asigurat de Jimachez.

THE SESSION continuă cu noi piese și clipuri concept ale artiștilor Global Records, filmate într-un spațiu geometric, în care accentul este pus pe stările transmise de melodii și pe stilul fiecărui artist. Toate clipurile vor fi disponibile pe YouTube și în magazinele digitale.

Videoclipurile care fac parte din proiectul concept THE SESSION vor putea fi urmărite și pe TV în luna decembrie, în exclusivitate pe Music Channel.

Păreri?

Roxen canta cu INNA la Hard Rock Cafe pe 15 noiembrie

Roxen este o aparitie fresh in industria muzicala din Romania si a reusit, in scurt timp, sa aiba peste 2 milioane de vizualizari cu piesa “You Don’t Love Me” – in colaborare cu SICKOTOY, lansata in vara lui 2019.
Cu un sound visator si ritmat, care aduce in prim-plan o stare de reverie, fiecare experiena muzicala este o noua calatorie spre alte lumi pentru artista.

Roxen s-a nascut la Cluj, canta de la varsta de 7 ani, a participat la numeroase concursuri muzicale si a stiut mereu ca muzica este calea pe care o va urma in viata. Provine dintr-o familie de muzicieni, asa ca a fost familiarizata cu lumea muzicala inca din copilarie.

A testat mai multe genuri muzicale si considera ca stilul care i se potriveste cel mai bine este deep-house.

Va invit cu drag!

Roxen lansează clipul piesei „Ce-ți cântă dragostea”

Roxen, artistă Global Records, lansează videoclipul piesei „Ce-ți cântă dragostea” – o piesă care vorbește despre dependența dată de iubirea care apare neașteptat în viață și care este asemenea melodiilor ascultate „pe repeat”.

Piesa vorbește despre primele momentele ale îndrăgostirii, când partenerii nu știu exact ce se va întâmpla între ei, dar își imaginează cum ar putea să devină realitate o poveste de iubire între ei. „Filmările pentru clipul piesei „Ce-ți cântă dragostea” au durat două zile, iar mie mi-au plăcut mult cadrele din parcul de distracții. Eu și Andrei (băiatul din clip) ne-am cunoscut chiar atunci și a trebuit să filmăm cadre în ipostaze tandre. Asta a fost destul de greu la început pentru mine – latura mea introvertită mi-a dat bătăi mari de cap”, recunoaște Roxen. „În a doua zi însă a fost mai ușor, am comunicat cu adevărat și chiar ne-am bucurat de toate atracțiile din parcul de distracții. Aș vrea ca prin această piesă să transmit oamenilor să aibă mai mult curaj să spună ceea ce simt cu adevărat”, a mai adăugat artista.

Clipul evidențiază latura sexy-jucăușă a artistei, care jonglează cu aparițiile ei în costum elegant, dominate de sobrietate, iar la polul opus cu ținutele de școlăriță inocentă. Regia clipului aparține Ralucăi Netca, DoP Alexandru Mureșan, producție Loops Production. Muzica este semnată de Quick, Viky, Theea Miculescu, Ami, Roxen, text Theea Miculescu, Ami, Roxen, producție muzicală Viky și Quick.

Roxen este o apariție fresh în lumea muzicii și a reușit, în scurt timp, să aibă peste 2 milioane de vizualizări pe YoutTube cu piesa „You don’t love me”, în colaborare cu SICKOTOY, piesă lansată în vara lui 2019. Cu un sound visător și ritmat, care aduce în prim-plan o stare de reverie, fiecare experiență muzicală este pentru Roxen o nouă călătorie spre alte lumi.

Păreri?

Clipul piesei „You don’t love me” by Sickotoy feat. Roxen, povestea pierderii și regăsirii de sine prin dragoste

Se spune că nicio ușă nu se închide fără ca alta să se deschidă, iar asta este și concluzia la care ajunge protagonista clipului piesei „You don’t love me”, pe care Sickotoy tocmai l-a lansat. Pierdută parcă în mulțimea omogenă de oameni care se distrează în club și vizibil devastată de faptul că cel de care este îndrăgostită nu îi împărtășește sentimentele, Roxen – interpreta rolului principal în cel mai nou videoclip lansat de Sickotoy – trece prin momente dificile, având viziuni cu imaginea obiectului pasiunii sale sub forma unui bărbat misterior.

Videoclipul este regizat de Raluca Netca, DOP a fost Alexandru Mureșan, iar montajul îi aparține lui Alex Chițu.

Deși piesa a fost lansată cu doar câteva săptămâni în urmă, ea se regăsește deja în playlisturile celor mai relevante radiouri din țări precum Turcia, Bulgaria, Lituania, Kosovo, Slovenia, Kazakhstan, Estonia și Moldova.

Pentru această melodie, Sickotoy a colaborat cu Roxen, o prezență nouă în peisajul muzical, cu o voce memorabilă și un timbru vocal aparte.

Sickotoy a lansat melodia „Addicted” în urmă cu 3 luni și a adunat peste 4 milioane de vizualizări, fiind extrem de difuzată și apreciată atât în țară cât și peste hotare. Piesa a fost licențiată în Rusia & CIS de către Effective Records, Turcia de către Yeni Dunya Muzik, Grecia & Cipru de către First Option Team. „Addicted” s-a aflat pe locul 19 în topul Shazam Bulgaria și pe locul 104 în topul Shazam Rusia.

Sound-ul aparte și vibe-ul melodiei au fost apreciate și la radio: #3 New Proposals Radio Dance Top 10 la The Voice Radio Bulgaria, #18 la Top 30 NRJ Russia, #25 la top 50 Like FM Russia, #19 la Top Radio Record Russia.

Cu o experiență extinsă atât în ​​muzică, cât și în programare, SICKOTOY este unul dintre cei mai apreciați producători de muzică ai momentului. Crescând în Europa, SICKOTOY a fost mereu în căutarea diversității stilurilor muzicale, călătorind și obținând o înțelegere profundă asupra lumii muzicale. Prin călătoriile sale, a ajuns să întâlnească o gamă largă de personaje muzicale, de la tineri neexperimentați, dar talentați, la artiști deja consacrați din întreaga lume. De atunci, artistul a dezvoltat un sound cu adevărat unic, aducând influențe arăbești, folosind linii de bas versatile și ritmuri de impact. SICKOTOY creează o profunzime aparte pentru fiecare piesă pe care o creează și are numeroase colaborări de succes cu o serie de artiști internaționali cunoscuți.

Păreri?

Sickotoy feat. Roxen lansează piesa „You don’t love me”, o melodie super fresh cu un vibe exotic

Sickotoy lansează piesa „You don’t love me”, o melodie cu un vibe fresh, ritmată și o linie melodică ce rămâne în minte și influențe orientale. Pentru această piesă, Sickotoy a colaborat cu Roxen, o prezență nouă în peisajul muzical, cu o voce memorabilă și un timbru vocal aparte.

Sickotoy a lansat melodia „Addicted” în urmă cu 3 luni și a cumulat peste 7 milioane de vizualizări, fiind extrem de difuzată și apreciată atât în țară, cât și peste hotare. Piesa a fost licențiată în Rusia, CIS, Turcia si Grecia. „Addicted” s-a clasat pe locul 1 in topul Shazam România, pozita 19 în topul Shazam Bulgaria și pe locul 104 în topul Shazam Rusia.

Sound-ul aparte și vibe-ul piesei au fost apreciate și la radio, cu o prezență de 12 săptamâni în top 5 Media Forest România, cea mai înaltă poziție atinsă fiind #3. Pe plan internațional, piesa se regăsește pe poziția 3 in New Proposals Radio Dance Top 10 la The Voice Radio Bulgaria, #18 la Top 30 NRJ Russia, #25 la top 50 Like FM Russia, #19 la Top Radio Record Russia.

Cu o experiență extinsă atât în ​​muzică, cât și în programare, SICKOTOY este unul dintre cei mai apreciați producători de muzică ai momentului. Crescând în Europa, SICKOTOY a fost mereu în căutarea diversității stilurilor muzicale, călătorind și obținând o înțelegere profundă asupra lumii muzicale. Prin călătoriile sale, el a ajuns să întâlnească o gamă largă de personaje muzicale, de la tineri neexperimentați, dar talentați, la artiști deja consacrați din întreaga lume. De atunci, artistul a dezvoltat un sound cu adevărat unic, aducând influențe arăbești, folosind linii de bas versatile și ritmuri de impact. SICKOTOY creează o profunzime aparte pentru fiecare piesă pe care o creează și are numeroase colaborări de succes cu o serie de artiști internaționali cunoscuți.

Păreri?