Cortes a lansat Independent, piesă inspirată din propria experiență – Și eu am fost corporatist, acum îmi urmez visul!

După colaborarea cu Edward Sanda pentru “Dependent”, iată că Cortes lucrează din nou cu el, căci solistul s-a ocupat la noua melodie, “Independent”, de producția muzicală, iar videoclipul, pe care vă invităm să-l vedeți în continuare, a fost regizat de Silviu Mândroc.

O întreagă echipă de profesioniști a stat în spatele acestei producții muzicale lansate de Cortes. Pentru că solistul a compus singur piesa și a scris textul și a lucrat mereu la melodiile sale cu experți, de la Edward Sanda, care s-a ocupat de producția muzicală, la Sprint Music sau la regizorul videoclipului Silviu Mândroc.

“Piesa este inspirată din propria experiență, puțini poate știu, însă eu am fost corporatist timp de 7-8 ani. O vreme am încercat să le fac pe amândouă, să fac muzică și să lucrez și în corporație, doar că a învins visul, dacă pot să spun așa. Și m-am ocupat de muzică, însă mult timp am lucrat în companii de telefonii, în vânzări, mai multe. Am fost inspirat și de cei din jur, pentru că văd din ce în ce mai mulți oameni care renunță la siguranța pe care ți-o oferă un job stabil, la a-și urmări visurile. Și atunci asta m-a determinat să scriu piesa. E despre o experiență proprie și experiențele celor din jurul meu. Cumva m-am transpus în perioada aia, am pus totul în balanță și sfătuiesc pe toată lumea prin piesa asta să-și urmeze visul pentru că e mai important decât să muncești pentru alții”, a spus Cortes.

Solistul a colaborat din nou și cu prietena mai veche, Aquene, a cărui voce se aude și pe această piesă.

“Videoclipul regizat de Silviu Mândroc nu s-a lăsat cu probleme, acesta fiind foarte profi și știe tot ce are nevoie pentru o filmare. O parte l-am filmat într-o clădire de birouri a unui prieten foarte bun din copilărie, care deținea una. A fost totul OK, în videoclip apar foarte mulți prieteni de-ai mei, care cred că sunt toți corporatiști. A doua parte a videoclipului este filmat într-o vilă, simbolizează momentul de după ce toți au renunțat la viețile de corporatiști și o ducem mai bine, cam asta este ideea clipului”, povestește Cortes.

Care ne-a mai spus că “m-am bucurat că am lucrat cu Edward Sanda și pe partea de producție, pentru că știam că este foarte talentat și de abia așteptam să facem treabă. Sper să se regăsească mulți oameni în mesajul piesei care este unul destul de puternic și sper ca piesa să prindă și să se regăsească toată lumea în ele”, a mai povestit Cortes care pregătește noi surprize muzicale.

Păreri?

Diana Malancea lansează Cândva (Single & Video)

Primăvara și-a intrat pe deplin în drepturi, iar timpul frumos inspiră artiștii să scoată în public acele creații muzicale și video la care au lucrat intens.

Interpreta din Republica Moldova, Diana Malancea, stabilită de ani buni la Londra, activând în domeniul IT, ulterior având o carieră tocmai în Mauritius, a lansat cea mai nouă piesă, “Cândva”,  melodie însoțită și de un videoclip foarte drăguț.

Single-ul este compus de către interpretul și producătorul EL Radu și echipa sa din Spania, cel care afirmă că Diana, fiind o fire foarte romantică, a adus un suflu potrivit acestei piese, or atunci când a apărut demo-ul acesteia, a simțit din start cine va interpreta melodia respectivă.

Videoclipul a fost filmat în zona municipiului Constanța, regizat de către Dan Mihai Lupescu. Din spusele lui – Povestea artistei noastre este una profundă și plină de iubire. Este vorba de o poveste pasională din trecut, presărată cu trăiri interioare și amintiri. Videoclipul prezintă călătoria spirituală a Dianei, de la singurătate în cuplu – la liniște sufletească și puterea de a trece peste un impas.”

Piesa și videoclipul au fost lansate pe canalul de YouTube al artistei, ulterior, noua lansare muzicală va avea loc la emisiuni TV atât în România, cât și Republica Moldova.

Succes, Diana!

păreri?

Badshah, J Balvin si Tainy lanseaza single-ul Voodoo

Cântărețul, rapperul, producătorul, antreprenorul și superstarul din India, Badshah, colaboreaza cu J Balvin, pentru un viitor hit internațional – “Voodoo”.

Un imn trilingv – hindi, spaniolă și engleză – produs de producătorul / artistul de top, Tainy (care a produs hituri pentru Bad Bunny, Shawn Mendes, Camila Cabello, Anuel, Rosalía, Daddy Yankee), tema supranaturală a cântecului “Voodoo” se reflectă în videoclipul plin de efecte vizuale.

Badshah este gata sa cucereasca publicul international și a avut misiunea de a duce Desi-Pop-ul la nivel global, unind culturile indiene și occidentale prin ritmuri adorate și hook-uri care transcend limbajul.
Născut în Delhi, Badshah este cel mai de succes artist muzical din India, din generația sa, care a generat peste 15 miliarde de streamuri în întreaga lume, a susținut peste 700 de spectacole live și a devenit un ambasador global. El este unul dintre puținii artiști care au 18 melodii cu peste 200 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Voodoo” marchează prima colaborare dintre Badshah și J Balvin. „J Balvin este ca un idol pentru mine”, spune Badshah. „El a făcut ceea ce am încercat eu să fac în propriul meu spațiu, iar felul în care și-a făcut un drum în ciuda limbajului, în ciuda șanselor, m-a inspirat cu adevărat.

Un mozaic atrăgător de influențe internaționale și referințe din altă lume, „Voodoo” surprinde sufocarea, pericolul și disperarea de a fi îndrăgostit. Estetica single-ului este egalată de videoclipul muzical, care prezintă coregrafii clare și o ceremonie complicată, la lumina lumânărilor, care invocă spiritele.

Unul dintre multele motive pentru care am fost atras să creez muzică este pentru că este universală. Leagă oamenii în ciuda barierelor lingvistice. Badshah și Tainy sunt artiști extraordinari, iar această colaborare este doar un alt exemplu al modului în care suntem capabili să unim oameni din culturi diferite pentru a găsi un teren comun și o atmosferă împreună“, a spus J Balvin.

„Voodoo” urmează cel mai recent EP al lui Badshah, Retropanda – Partea 1, care a fost lansat luna trecută. Setul de patru melodii include hiturile „Tabahi” și „Jugnu”, care până acum au acumulat peste 290 de milioane de vizualizări combinate pe YouTube și peste 47 de milioane de stream-uri pe Spotify. Hitul viral din 2021 al lui Badshah, “Bachpan Ka Pyaar”, are peste 415 milioane de vizualizări pe YouTube în aproximativ 8 luni.

Păreri?

Păreri?

Mircea Eremia lansează Iubirea ta. Ce fel de iubită își dorește artistul lângă el pe viitor

Simpaticul și talentatul solist Mircea Eremia revine în forță împreună cu Balkanika Records și lansează videoclipul piesei “Iubirea ta”. Cui se adresează piesa ce mesaj transmite cu aceasta, artistul ne lămurește în continuare.

Mircea Eremia este la a doua colaborare cu Balkanika Records pentru piesa “Iubirea ta”. “Eu am scris textul pentru această piesă, “Iubirea ta”, muzica este făcută de mine, alături de Andy Robert (Any1) și Ovidiu Junghiatu (Park Place), iar de Mix/Master s-a ocupat de Andy Robert (Any1). Melodia o lansez în colaborare cu Balkanika Records alături de care am o frumoasă colaborare. Ce vreau să transmit prin “Iubirea ta” este cât de importantă este de fapt iubirea, cât de mult poate să conteze o persoană în viața cuiva și cât de mult te poate ghida aceasta și ajuta în a fi mai bun, atât cu tine cât și cu cei din jur. Este important să îți găsești liniștea sufletească!”, povestește Mircea Eremia.

Chiar dacă deocamdată nu este implicat în nicio relație, artistul știe ce fel de femeie își dorește lângă el. “Îmi plac fetele inteligente, iubitoare, atente la detalii, comunicative, elegante!”, a mai completat artistul pe care sărbătoarea Paștelui îl va prinde în familie. “Sărbătorile de Paște le petrec cu familia, de fiecare dată ne strângem la masă cu toții, depănăm amintiri, mergem la biserică, normal că o să fac și schimb de cadouri de sărbători împreună cu sora mea, Alina”, a mai completat artistul care s-a reinventat recent pe plan muzical și a ales un stil care rupe trendingul!

Păreri?

Bate vânt de schimbare pentru Simona Nae! Bate Vântul vine după o perioadă în care am lucrat la proiecte internaționale

Veste bună pentru fanii Simonei Nae, care se întoarce în peisajul muzical românesc cu o mare surpriză. Împreună cu echipa de la Sprint Music, solista lansează videoclipul piesei etno “Bate Vântul”. O melodie cu totul specială, căci artista iubește acest gen muzical la fel cum îndrăgește toate genurile abordate.

După o pauză destul de lungă, iată că Simona Nae revine cu o piesă etno, “Bate Vântul”, la care a colaborat la muzică cu Ralflo și Ovidiu Junghiatu, iar textul l-a scris împreună cu Aura Gheorghe.

“De data aceasta, cânt etno, însă nu este o schimbare de stil. Am mai cântat acest stil, la fel cum am făcut și cu piese pop, jazz sau dance. Revin după o pauză de 5 ani, căci de la piesa “Mă îndrăgostesc”, din 2017, n-am mai lansat nimic. Insă, am lucrat pentru niște proiecte internaționale, în țări ca Japonia, Germania, Elveția, Austria, Franța. Pentru Japonia, am lucrat cu DJ Koo, iar, în Italia, cu Paolo Ortelli. O piesă care a prins foarte bine, în Coreea de Sud, a fost “Starlight”, cu DJ Take. Tot atunci, am avut o mulțime de vizualizări, pe TikTok, de la oamenii din acele țări. După aceea, pe timpul pandemiei, ne-am focusat pe alte proiecte”, spune ea.

“Acum revin cu o piesă etno, dar e un etno 2022. O piesă cu influențe machedonesti. Eu, oricum, am cochetat cu muzica populară, pentru că si mama mea a cântat acest gen si am incercat si eu sa cânt din folclor. Nu-mi este teamă de a aborda orice stil de muzică. Îmi place să cânt și să ascult orice stil de muzică. Am cântat și operă, și pop, și jazz, iar, acum, pentru că am cochetat cu muzica populară, de folclor autentic, am încerc un nou proiect. Când am fost la “Te cunosc de undeva”, am cântat o melodie de la Maria Tănase, cu care am și câștigat acea ediție. Deoarece, în sufletul meu este și muzica folclorică, m-am gândit, de ce să nu încerc și asta? Nu am renunțat la muzica pop, o cânt în continuare”, spune Simona.

Cât despre videoclip, acesta a fost regizat de Claudiu Stan (MVPEntertainment). “Am filmat la mare, la Tuzla, la ponton și la niște lanuri cu eoliene. A bătut vântul foarte mult, atunci, și a fost destul de frig. Filmam un minut, apoi intram în mașină sa ma încălzesc. S-a filmat pe pietre, pe câmp. Am purtat tocuri si a fost mai dificil. Era să fac o entorsă, la un moment-dat. După ce am filmat, am încercat să intru în mașină și mi-a fugit un pic tocul, care era foarte înalt. Totul s-a terminat cu bine. Iar, la pontonul de la Tuzla, care era destul de șubred, a trebuit să merg, pe tocuri, până la jumătatea lui, și lipseau multe scânduri. Am riscat, însa a ieșit ceva frumos și vă invităm să urmăriți rezultatul”, a mai spus solista.

Păreri?

Grimus lansează un nou single – Soarele (răsare și singur) si anunță datele de lansare ale noului album de studio

Grimus lansează azi cel de-al 4-lea cântec de pe viitorul album de studio, intitulat „Soarele (rasare și singur)” și anunță turneul național de promovare al albumului „Abandonic”. Piesa “Soarele (răsare și singur)” vorbește despre pierdere și renaștere și a fost compusă în timpul pandemiei.

Piesa “Soarele (răsare și singur)” a fost înregistrată în studioul UNDA Recording, inginer de sunet, mix și master – Dan Georgescu. „Soarele (rasare și singur)” este disponibil pentru streaming și download la acest link: https://lnk.to/grimus-soarele.

Noul album de studio Grimus se va numi „Abandonic” si va conține 13 piese în limba română.

“Abandonic s-a născut în anul 2020 în lockdown, în incertitudine şi izolare, la distanță de tot ceea ce a însemnat normal până în acel moment. Majoritatea ideilor au fost compuse acustic, trimise colegilor de trupă şi construite fără să ne întâlnim propriu-zis. Le-am păstrat în stadiul de machete până în punctul în care am reuşit să ne întâlnim în studio în şi să le înregistrăm. Numele albumului se referă la teama de a fi abandonat şi surprinde cumva atmosfera generală din piese, sunetul singurătății, neliniştii dar şi al unei aşteptări încremenite, o furie surdă. Unele versuri sunt repetate obsesiv, la fel cum rutina zilelor se reflectă în mod obsesiv în gânduri. Abandonic s-a definitivat în timp ce lumea pe care o ştim a trecut de la pandemie la război, e o oglindă a nesiguranței noastre în fața unor evenimente pe care nu le putem controla. E speranța noastră la o lume mai vie, mai sinceră şi mai puțin suferindă.”- Vali Rauca, Grimus.

Turneul de promovare al albumului „Abandonic” va avea loc pe:

– 5 mai, Berăria Valhalla din Bacău

– 6 mai, Legend Pub din Iași

– 7 mai, Daily Pub din Galați

– 13 mai, Cluj, Street Food Festival

– 27 mai, club Quantic din București

– 28 mai, Crama Marcea din Pitești

– 29 mai, Piață Mare din Sibiu în cadrul Street Food Festival

Păreri?

https://www.youtube.com/watch?v=Jn4BzofsurQ

GIM și 7EVEN lansează Vino Doamne, o piesă cu un mesaj sensibil 

În pragul Sărbătorilor Pascale, GIM, unul dintre favoriții publicului Românii Au Talent, și 7EVEN lansează „Vino Doamne!”, un remake al statement-ului muzical semnat de Valeriu Sterian, ce reflectă realitățile sociale de zi cu zi și nu numai. Sărbătorile sunt despre iubire, împlinire, fericire, dorință și cel mai important, despre familie, iar GIM și 7EVEN știu că această sărbătoare trebuie să unească și mai mult.

Cu un mesaj sensibil despre bunătate și omenie,, „Vino Doamne!” este single-ul prin care artiștii cântă despre cât de important este să nu uităm să fim oameni nu doar în zilele speciale, ci în fiecare zi, să ne împărtășim sentimentele și să ajutăm atunci când este nevoie de noi.

Stephany, Vanessa, Sonya, Paula, Briana, Andra și Anisha sunt cele șapte fete ce formează 7EVEN, o trupă ce definește noua generație de talente. Cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, fetele au găsit rețeta succesului în această formulă, iar pasiunea comună a fost muzica. Cele șapte fete ce astăzi dau viață trupei 7EVEN adoră muzica de când erau doar niște copii și tot de atunci au început să participe la diferite concursuri, dar și emisiuni TV. La finalul anului 2021, cele șapte fete au lansat .„Două priviri”, primul single din carieră, produs și compus de către Costi.

GIM a primit Golden Buzz în preselecţiile de la Romanii Au Talent, după ce Florin Călinescu a hotărât să i-l acorde. Astfel, Ghintan Ion Mihai a ajuns direct în semifinală. Tânărului nu i-a venit să creadă ce i se întâmplă, minute în șir a stat pe scenă blocat după surpriza incredibilă pe care i-a făcut-o Florin Călinescu.

Păreri?

LVX MACHINA lansează Hello Holla

După single-uri precum „Rai” și „Insomniac”, cu videoclipuri care au câștigat numeroase premii la festivaluri de film din întreaga lume, LVX MACHINA „salută” publicul cu cel de-al treilea single al duo-ului: „Hello Holla”. Compus de către Chris Corvin (Cristian Balint) și Yvat (Octavian Uta), „Hello Holla” te atrage într-o poveste muzicală nonconformistă ce prezintă nu doar o viziune diferită asupra lumii, ci și un sound complex fresh alternative cu elemente electronice și cu un mesaj învelit în auto-ironie și umor negru. Single-ul este însoțit de un videoclip One-Shot, regizat de Cristian Balint, ce ne poartă în culisele unui party urban, în care fiecare se distrează în felul său. „Ca și în precedentele două clipuri, ideea de trip vizual se păstrează, privitorul fiind atras într-o poveste în care niciodată nu știi ce urmează să se întâmple”, povestește Yvat.

„Am decis să facem un clip pentru «Hello Holla» după ce am văzut reacția publicului din cântările live. Challenge-ul cel mai mare a fost să facem video-ul «one-shot». Am filmat cu un DoP de mare talent și viitor, Vlad Lăpădătescu, a fost nevoie de foarte multă răbdare, fiind vorba de multe «piese în mișcare», însă în cele din urmă a ieșit exact ceea ce ne doream. Este un clip mai «cuminte» decât precedentele dar, tehnic vorbind, a fost cel mai dificil de executat. Credem că am reușit să surprindem mood-ul și flow-ul piesei iar ăsta e lucrul cel mai important”, adaugă băieții de la LVX MACHINA.

După un an de experimente pe sound și imagine sub denumirea Corivat, Yvat și Chris Corvin au trecut la numele LVX MACHINA. Yvat s-a făcut remarcat încă din 2000 ca sound designer pentru unele dintre cele mai prestigioase bănci de sunet din lume. Primul album al său, „Concert for Violin” a fost lansat alături de label-ul englez Experimental Seafood Recordings și a atras atenția BBC Radio 3, dar și a publicului de peste hotare. Dincolo de munca de studio, Yvat este un artist de live performance cu experiența a sute de concerte în cadrul festivalurilor internaționale.

Chris Corvin este actor, regizor, DJ și music producer, iar din 2012 își împarte timpul între New York și București. A lucrat cu Francis Ford Coppolla și a apărut în celebrul serial „The Blacklist”, a regizat clipurile pentru LVX MACHINA, iar ca DJ a mixat în numeroase cluburi din Manhattan și Brooklyn.

Păreri?

Tonik Obiektiv & Marijuana feat. Vida & DJ SOP – Tot o familie (Clip oficial)

In Saptamana Mare a Pastelui, Tonik Obiektiv si Dana Marijuana revin cu o noua piesa si cu un nou videoclip, “Tot o familie“.

Noul proiect a fost conceput in colaborare cu Vida, artista talentata de soul urban din Timisoara, si DJ SOP, DJ si beatmaker apreciat in underground-ul romanesc.

Piesa este o productie Obiektiv Music Romania. Textul și muzica sunt compuse de Tonik Obiektiv, Marijuana si Vida iar productia le apartine lui DJ SOP si Tonik Obiektiv. DaffOnesi M3taphour s-au ocupat de aranjament muzical, mix si mastering.

Melodia va fi inclusa pe maxi-single-ul „Tot o familie“, material de studio la care Tonik Obiektiv lucreaza in prezent.

Clipul a fost regizat de Robert Bratu si Tonik Obiektiv, dupa un scenariu scris de Tonik Obiektiv si a fost filmat in intregime in Bucuresti. Filmarile s-au desfasurat pe 5 februarie 2022 si au durat o zi intreaga, iar vremea a fost blanda si a tinut cu echipa si protagonistii proiectului.

Din distributia videoclipului fac parte: Gabriel Costan (Actor la Teatrul Coquette si fost concurent iUmor), Irina Prodan (Verisoara Anei Maria Prodan), Iris Trofin (Fiica cea mica a Marijuanei), Daniel Burlacu (Fost campion mondial la Kempo), Marijuana, Tonik Obiektiv, Mihnea si Cordu.

Proiectul ii este dedicat in memoria lui Daniel Burlacu, prieten, iubit, campion mondial la Kempo si unul dintre protagonistii acestui videoclip.

Păreri?

Iuliana Beregoi lansează videoclipul piesei După apus 

Iuliana Beregoi lansează un videoclip funky și colorat pentru single-ul „După apus”, piesa pe care artista a lansat-o recent și care a depășit 6000 de folosiri pe Tik Tok.

O piesă ce evidențiază simplitatea iubirii specifică adolescenței, “După apus” a fost compusă de Theea Miculescu și Florian Rus, iar de producție s-au ocupat Viky Red și Alexandru Radu (Chopin). Videoclipul este filmat și regizat de Spoiala Brothers.

“Mă bucur foarte mult că pot prezenta, în sfârșit, acest videoclip. Am avut foarte multe peripeții cu el și sunt extrem de mulțumită că am reușit să facem un video tare. Are un vibe inocent, transmite o stare de bine, iar asta este exact ce am urmărit. Piesa este sinceră și simplă, iar clipul trebuie să fi la fel. Să vă bucurați de el!” a declarat Iuliana.

La doar 17 ani, Iuliana Beregoi este cea mai iubită artistă din noua generație. Cu fani atât în România, cât și în Republica Moldova, artista a reușit să susțină show-uri sold-out în toată țara, inclusiv la Sala Palatului, a cărei capacitate a fost atinsă în 2 concerte consecutive. Cu peste 250 de milioane de vizualizări pe YouTube, Iuliana a reușit să depășească bariera online-ului și să ajungă în topurile radio cu piese precum „Cum sună liniștea” și „Ne iubim”.

Păreri?