Alina Eremia și Mario Fresh îți mulțumesc că Ai fost

Alina Eremia lansează ,,Ai fost”, o piesă emotivă, în care partener de dialog îi este Mario Fresh. ,,Ai fost” este o baladă caldă, despre inimi frânte, dar împăcate cu situația despărțirii, datorită amintirilor frumoase. Piesa vorbește despre învățături, despre partea pozitivă a lucrurilor care rămân în urma unei relații de iubire. Versurile sensibile și ritmul lejer le pun în evidență vocile luminoase ale celor doi.

Piesa reprezintă într-adevăr o colaborare între Alina și Mario, întrucât este compusă de cei doi, cu ajutorul lui Paul Iorga pentru partea de producție.

,,Am scris piesa <<Ai fost>> împreună cu Mario și Paul Iorga, fiind prima sesiune în formula asta. Cred că piesa asta ne-a căutat mai mult pe noi, decât am cautat-o noi pe ea. Cred că era nevoie de un astfel de mesaj, care e atat de simplu, dar atât de complex. E nevoie să iubești ca să mulțumești. Sper să se lipească de inimile oamenilor. Nouă ne place tare.” ne spune Alina Eremia.

,,Sunt foarte fericit să spun că am compus această piesă alături de Alina Eremia și Paul Iorga. Piesa a fost creată în studioul Bear Music și inițial, totul a venit ca o propunere pentru a fi piesa Alinei, însă la momentul întâlnirii s-a întâmplat “magia”. Am descoperit că suntem doi artiști compatibili și ne apreciem foarte mult unul pe celălalt, astfel am ajuns să facem din asta o colaborare. Povestea mea și a Alinei a început în urmă cu mult timp, când eram “concurenți” în toate competițiile unde cântam, iar cu timpul ne-am intersectat în carierele noastre. Pentru mine, piesa aceasta este o capodoperă, în toate formele ei. Este o piesa sensibilă, o piesă care te trece prin toate stările și cred că împreună am reușit să creăm ceva special, care va ajunge la inimile oamenilor, mai ales inimile celor care au trecut prin povești asemănătoare.” ne spune Mario Fresh.

Alina Eremia este una din cele mai iubite și influente artiste din peisajul muzical românesc, cu sute de milioane de vizualizări și o armată întreagă de fani ce-i urmăresc fiecare mișcare. În anul 2021, artista a fost prezentă în Top 100 Media Forest România cu 3 piese – “NOI”, “DEPENDENȚA MEA”, “CERUL ROȘU” – 2 din single-uri fiind incluse pe albumul “Déjà vu” care a câștigat premiul pentru “Best Album” în cadrul The Artist Awards 2021. În 2022, artista a fost prezentă în foarte multe proiecte muzicale, printre care și One True Singer sau “In Zadar – Behind the Music”, cel mai recent documentar al artistei unde am putut vedea toate etapele prin care a trecut într-un camp muzical. De asemenea, 2022 a fost un an foarte bun din punct de vedere muzical, lansări precum „20:29″ sau “Supertare”, alături de Connect-R, au dominat topurile muzicale, fiind prezentă în Top 10 Radio Airplay săptămâni la rând. De asemenea, piesa a câștigat un premiu la The Artist Awards 2022, pentru cea mai virală piesă românească. De curând, Alina a lansat și un nou EP, “Metamorphosis”, cu sound-uri noi și experimentale pentru artistă, pentru care a colaborat cu nume precum Sak Noel, Ilkan Gunuc, Arem Ozguc și Arman Aydin.

Mario Fresh este artistul care a cucerit publicul cu numeroase hituri precum „Brațe străine” (alături de Andra), „Săracă inima mea”, „Dacă pleci”, „Ne mințim”, „Solo” și „Chitara mea”, o reinterpretare a single-ului „Să cântăm, chitara mea”, una dintre cele mai iubite melodii ale tuturor timpurilor. A urmat „Adu-mi soarele”, o piesă pentru toți cei care se simt pierduți atunci când persoana pe care o iubesc pleacă și „Bine de tot”, un proiect plin de culoare, cu o energie incredibilă și ritmuri fresh ce te provoacă să dansezi oriunde ai fi. De curând, acesta a cucerit publicul și toate radiourile cu piesa ,,Necesar”, în colaborare cu Renato.

Păreri?

160 Post Views

E vremea de iubit! Așa spun Edward Sanda și Cleopatra Stratan în cel mai nou single al lor

Chiar în pragul lunii iubirii, Edward Sanda și Cleopatra Stratan oferă în dar celor care trăiesc acest sentiment „Vremea de iubit”. Cunoscuți pentru povestea specială de iubire, dar și pentru chimia pe care o au din punct de vedere muzical, cei doi artiști arată publicului că iubirea și arta pot face o pereche excelentă.

Compusă de către Edward Sanda alături de Cleopatra Stratan și Gheorghe Vijay, „Vremea de iubit” pune în muzică și versuri tot ce un îndrăgostit își dorește să audă atunci când acest sentiment își face loc în viața, dar și în inima oamenilor.

„Am lucrat la această piesă alături de Randi, Cleopatra, Vijay și Mădălin Roșioru și reflectă extrem de mult povestea noastră de dragoste dar sunt sigur că în ea se vor regăsi și alți îndrăgostiți! Cred că prima strofă exprimă foarte mult ceea ce simt pentru Cleo încă de când am cunoscut-o și anume că pentru mine e unică, rară și specială așa cum spune și versul «Ca tine nu-i niciuna în miliarde»! E o piesă pe care poți să dansezi, să iubești și să i-o dedici partenerului/ partenerei. De asemenea, este singura piesă pe 2023 din partea noastră ca și cuplu pentru că în fiecare an vom lansa doar o piesă împreună. Sperăm să atingă cât mai multe inimi!”, povestește Edward Sanda.

„Ne-am dorit să fie o poveste care să prezinte un alt nivel al relației. Piesa «Vremea de iubit» înglobează viața de după căsătorie, în care cuplul a avansat în relație. Piesa a fost scrisă și compusă împreună și ne-au ajutat și prietenii noștri Randi și Vijay. La filmarea videoclipului a fost fun, ne-am dorit să dansăm și am reușit alături de Simona Mereu și Emanuel să facem aceasă coregrafie frumoasă care nu a fost nici grea, nici ușoară :)), mai ales că am avut o săptămână de repetiții ca să ajungem la rezultatul acesta. Mulțumim lui Silviu pentru videoclipul acesta superb, mai ales că partea de dans arată o altă latură a noastră și sperăm să le placă oamenilor cum ne place și nouă”, povestește Cleopatra.

Cleopatra Stratan a cunoscut succesul mondial încă de la vârsta de 3 ani cu hitul „Ghiță”, ce s-a auzit în țări precum Japonia, Spania și Mexic. Din anul 2008, artista are propria ei papușă, iar în anul 2009 este inclusă de site-ul oddee.com în topul copiilor minune, unde ocupă locul 4. După mai multe single-uri de succes printre care și „Te las cu inima”, „Pupă-mă”, „Eu m-am pierdut”, „La ușa mea” și „Dragoste, vă rog”, alături de Edward Sanda. Recent, talentata artistă a lansat „Vorba de tine”, o baladă emoționantă despre iubire.

Edward Sanda a debutat cu piesa și clipul „Doar pe a ta”, un featuring cu Ioana Ignat, ce a cucerit topurile de specialitate. Au urmat piese precum „Haine scumpe”, „Nicio zi fără tine”, „În palma ta” (alături de Ioana Ignat), „Vintage” (un featuring cu Lidia Buble), care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube și „În Tandem”, alături de Arando Marquez. De-a lungul timpului, Edward a colaborat cu artiști precum AMNA, Lidia Buble, iar alături de Cleopatra Stratan a lansat „Dragoste, vă rog”, un îndemn pentru toți cei care iubesc, dar lasă orgoliile să le conducă mintea și inimile frânte.

Păreri?

124 Post Views

DJ SAVA și Adriana Onci aduc în playlist-uri Mi Ritmo

Finalul lunii ianurie aduce o piesă fresh, cu ritmuri „caliente” ce te vor face să te gândești la zilele toride de vară, iar „vinovați” pentru acest single sunt DJ SAVA și Adriana Onci.

„Colaborarea cu Adriana Onci a fost «perfect match» pentru începutul anului 2023, dar și pentru această piesă. În momentul în care am auzit-o fredonând refrenul single-ului «Mi Ritmo», am fost convins că vocea ei completează cel mai bine mood-ul piesei”, povestește DJ SAVA.

„Mă bucur tare că lansez un nou single alături de DJ SAVA, primul pe 2023, iar prin prisma acestui proiect muzical, am avut ocazia să cunosc niște oameni minunați. Sper ca «Mi Ritmo» să se bucure de succesul pe care îl merită”, povestește Adriana Onci.

Compus de către DJ SAVA alături de Emanuela Oancea și produs de către Cristian Buica alături de DJ SAVA, „Mi Ritmo” este despre muzică, dans si mult party, iar videoclipul completează prin imagini povestea din spatele versurilor.

Producătorul și artistul DJ SAVA a făcut înconjurul lumii cu muzica sa de-a lungul timpului care a adunat peste 500 de milioane de vizualizări pe YouTube și a cucerit publicul cu hituri internaționale precum „Love in Dubai”, „Aroma”, „I Like The Trumpet”, „I Loved You” și „Tenerife”, care au avut mult succes în țări precum Germania, Marea Britanie, Italia, Bulgaria și altele. Până în prezent, DJ-ul a colaborat cu artiști precum Connect-R, Raluka, Alina Eremia, Faydee, Irina Rimes și Ioana Ignat. Printre cele mai recente piese ale sale se regăsesc „Playa Paraiso”, „No More Lies”, „Shisha”, „Casablanca” și „Cover My Body In Gold”, precum și „Jamaica” cu Connect-R, „Maria” și „Oye Como Va?” (alături de RUBY), „Dalida” (alături de BIBI), „Money Maker”, „Can’t Stop This Feeling” (cu Jose M Duro și Arturo Grao) și  „No Lie” (alături de Adrian Sasu).

Păreri?

106 Post Views

Mara G șochează din nou: a lansat cu Alberto Grasu piesa Slobozia

Anul a început bine pentru Mara G, revelația muzicală ce și a câștigat imediat publicul. Asta după ce a inceput sa lanseze piese sincere si directe interpretate la început cu numele său real, Mara Georgescu. I, iar acum cântă sub pseudonimul Mara G și a lansat împreună cu traperul Alberto Grasu videoclipul piesei “Slobozia”

2023 a început în forță pentru Mara G care iată că a revenit în atenția fanilor cu o nouă colaborare de senzație împreună cu traperul Alberto Grasu cu care a și filmat videoclip pentru piesa “Slobozia”. Pentru “Slobozia” au colaborat mai mulți artiști atât la versuri cât și la muzică.

Dintre aceștia îi amintim pe Erika Isac și Alberto Grasu care au scris versurile, iar de muzică s au ocupat Erika Isac, Alberto Grasu și Bogdan Gridan, care a făcut și producția melodiei. E o premieră pentru Mara care înainte de acest single a lansat “Trotinete”, iar până acum lucra singură la linia melodică și versuri. Trebuie spus că doar peste câteva zile Mara împlinește I9 ani, fiind in plină fortă și creativitate. În plus trebuie știut că puștoaica pregătește noi piese având în vedere că va fi una dintre vedetele care sunt pe afișul festivalului “Beach, Please! care în 2023 va ține 4 zile și 4 nopți, pe plaja din Costinești, în perioada 27- 30 aprilie.

Iar Mara G va urca pe aceeași scenă cu nume mari din diferite zone și genuri muzicale. Momentan îi puteți urmări pe cei doi artiști pe rețelele de socializare și vedeți ce noutăți mai scot iar în continuare puteți urmări dar și asculta nouă piesă și vedea videoclipul pentru “Slobozia”.

Păreri?

123 Post Views

Ashley Kutcher a lansat Everyone And No One

Ashley Kutcher a lansat “Everyone And No One”. Balada emoționantă și discretă întruchipează toate emoțiile care vin odată cu a-ți da seama unde te afli într-o relație. Aceasta marchează prima lansare a lui Ashley Kutcher de la lansarea proiectului ei foarte așteptat Survive My Own Mind la sfârșitul anului 2022.

Kutcher cântă ușor peste un aranjament dulce-amărui de pian. Echilibrarea noului romantism cu durerile de incertitudine este o sarcină dificilă, dar Kutcher reușește fără effort să controleze situația. „Relațiile sunt grozave atunci când sunt private, dar nu atunci când sunt ascunse”, spune nou-venitul din Baltimore despre cântec. „Lucrurile pot fi bune în spatele ușilor închise, dar vreau pe cineva care să fie și mândru să mă arate în public. Vrei să mă prezinți prietenilor tăi, invită-mă la o petrecere în familie, vorbește despre mine mamei tale? Sunt eu cea pe care o dorești când toată lumea și nimeni nu se uită?”

„Everyone and No One” este prima lansare a lui Kutcher de la lansarea ei – Survive My Own Mind EP – din 2022, care a inclus single-ul „Love You More” – care are peste 11 milioane de stream-uri numai pe Spotify. EP-ul a găzduit, de asemenea, meditația acustică „Nothing’s All the Time”, precum și „Emotionless”.

Iarna trecută, Kutcher și-a susținut primele spectacole în în Los Angeles și New York City. Cu versurile sale emoționante și vocea sinceră, „Everyone and No One” arată cât de departe a ajuns și sugerează că nu dă semne de încetinire în curând. Recent, Ashley Kutcher și-a anunțat viitorul turneu Survive My Own Mind, care va începe la Los Angeles pe 25 ianuarie.

Păreri?

149 Post Views

Kim Petras a lansat brrr

Kim Petras a lansat “brrr”. Produs de ILYA (Ariana Grande, Normani, Ellie Goulding), „brrr” tremură de sintetizatoare glaciale și voci clare și este despre a ști ce vrei și să găsești pe cineva care nu este intimidat de tine, care să se apropie și să-ți arate cât de mișto este.

Apărând la Late Night with Seth Meyers, luni, 23 ianuarie, pentru spectacolul live de debut al filmului „brrr” și primul ei interviu la televizor, Kim va cânta, de asemenea, hitul ei de platină, nominalizat la GRAMMY, numărul 1 global „Unholy”, lansat alături de Sam Smith. La BRIT Awards, unde ea și Sam sunt nominalizați pentru „Cântecul anului”. „Unholy” este, de asemenea, nominalizat pentru „Cea mai bună colaborare” la iHeart Radio Music Awards.

Kim a fost anunțată recent pentru Sydney WorldPride în Australia în martie și va cânta la Governor’s Ball din New York în luna iunie. În plus, Kim este compozitorul lunii din ianuarie de la Spotify și tocmai a fost nominalizat de către GLAAD Media Awards pentru „Artist muzical remarcabil”.
„brrr” urmează lansarea recentă a single-ului pop „If Jesus Was A Rockstar” și succesul mondial „Unholy”, pe care ea l-a și scris împreună cu Sam Smith. Cântecul de top a devenit rapid unul dintre primele debuturi pop din 2022, ceea ce i-a adus lui Kim prima nominalizare la GRAMMY și a urcat vertiginos pe locul 1 în Billboard Hot 100, Billboard Global 200, în topurile mondiale pe Spotify și Apple Music și în UK Official Singles. Marcând o premieră istorică în topurile LGBTQ+ și în istoria GRAMMY, „Unholy” i-a văzut pe Kim și Sam devenind primul artist solo transgender și, respectiv, artist solo non-binar, care a urcat pe locul 1 în Billboard Hot 100 și sunt, de asemenea, primii care primes o nominalizare la GRAMMY la categoria Cel mai bun duo pop/performanță de grup. După câștigarea MTV EMA pentru „Video for Good”, Kim și Sam au primit premiul „Inovatorul anului” la evenimentul Variety Hitmakers.

„If Jesus Was A Rockstar”, produs de Max Martin, ILYA și Omer Fedi, o vede pe Kim reflectând la găsirea propriei relații cu spiritualitatea după ce nu s-a simțit binevenit de instituția religiei când era mai tânără și se întreabă dacă mai mulți oameni ar îmbrățișa religia dacă i-a îmbrățișat în timp ce ea își creează propria versiune a unui Isus mai incluziv.

Păreri?

146 Post Views

Metallica a lansat single-ul Screaming Suicide

Metallica a lansat single-ul “Screaming Suicide”. „Screaming Suicide abordează cuvântul tabu al sinuciderii”, spune James Hetfield. „Intenția este de a comunica despre întunericul pe care îl simțim în interior. Este ridicol să credem că ar trebui să negați că avem aceste gânduri. La un moment dat, cred că majoritatea oamenilor s-au gândit la asta. Dacă este o experiență umană, ar trebui să putem vorbi despre asta. Nu eşti singur.”

„Screaming Suicide” urmează calea deschisă de „Lux Æterna” – primul single și videoclip al albumului, salutat la lansarea din 28 noiembrie 2022 drept „thundering, breakneck” (Billboard), „gut-punching” (Rolling Stone) și „blistering” (USA Today). 72 Seasons va fi lansat pe 14 aprilie prin Blackened Recordings de la Metallica. Produs de Greg Fidelman cu Hetfield & Ulrich și cu o durată de peste 77 de minute, 72 Seasons cu 12 piese este prima colecție completă de material nou Metallica de la Hardwired…To Self-Destruct din 2016. Albumul va fi lansat în formate, inclusiv 2LP 140g vinil negru și variante în ediție limitată, CD și digital.

Astăzi are loc, de asemenea, punerea în vânzare a biletelor de o singură zi la toate spectacolele din turneul mondial Metallica M72 pe ticketmaster.com. Prezentat la nivel mondial de Liquid Death și Blackened American Whisky (doar în America de Nord) și promovat de Live Nation, M72 va vedea trupa cântând două seri în fiecare oraș pe care îl vizitează, fiecare No Repeat Weekend prezentând două setlist-uri și programe complet diferite.

O parte din încasările din fiecare bilet vândut va merge către fundația Metallica All Within My Hands. Fondată în 2017, eforturile AWMH de a ajuta și de a îmbogăți viața membrilor comunităților care au susținut trupa au strâns aproape 13 milioane de dolari – oferind 5,9 milioane de dolari subvenții pentru programele de educație tehnică și de carieră din SUA, peste 2,5 milioane de dolari pentru combaterea insecurității alimentare și peste 3,2 milioane pentru eforturile de ajutorare în caz de dezastre la nivel mondial.

Păreri?

93 Post Views

Sam Smith a lansat single-ul Gloria

Sam Smith a lansat single-ul “Gloria”. Artistul a scris melodia în timpul lockdown-ului, a completat-o cu muzicianul folk/blues Foy Vance și a produs-o alături de Jimmy Napes și David Odlum. Alăturat de corul local London Voices, Sam a înregistrat „Gloria” la biserica pe care au frecventat-o în copilărie, Biserica Sf. Maria, Saffron Walden din Essex, o locație care își are rădăcinile încă din Evul Mediu.

Smith – care își va face a treia apariție ca invitat muzical la „Saturday Night Live” pe 21 ianuarie – descrie noua melodie drept „imnul meu de dragoste ciudat, spunând că viața este un cântec pentru Gloria, lucru pe care nu-l pot exprima prin cuvinte. Nu știu dacă e natura sau o energie feminină din interiorul meu pe care o eliberez.”

“Gloria” este cel de-al patrulea album de studio al lui Smith si va aparea pe 27 ianuarie. Fanii care precomandă ediția digitală vor primi instant „Gloria” plus „Gimme” feat. Koffee și Jessie Reyez și single-ul „Unholy”, premiat cu discul de platină, nominalizat la GRAMMY® și certificat RIAA.

„Unholy” a petrecut 50 de zile pe locul 1 în topul global Spotify, a fost pe primul loc în topurile Apple și Shazam la nivel mondial și a fost salutată drept una dintre cele mai bune melodii din 2022 de criticii de la Rolling Stone, Associated. Press, Billboard, Esquire și numeroase alte publicatii.

Smith a acumulat peste 37 de milioane de vânzări de albume ajustate, 276 de milioane de vânzări de single și 50 de miliarde de stream-uri. Câștigător de patru ori GRAMMY®, Sam deține, de asemenea, două Guinness World Records – pentru cele mai multe săptămâni consecutive în Top 10 Album Chart din Marea Britanie (pentru debutul l din 2014 cu In The Lonely Hour) și pentru că a avut prima piesă dintr-un film James Bond care a ajuns numărul 1 în topurile din Marea Britanie (pentru premiul Oscar și Globul de Aur „Writing’s on the Wall”).

Păreri?

132 Post Views

Seinabo Sey a lansat Suzuki

Seinabo Sey a lansat “Suzuki”. De la primul ei single, Seinabo Sey a fermecat publicul de pe tot globul prin muzica ei și prezența unică pe scenă. Cu versatilitatea de a schimba între pop și R&B/Soul, Sey leagă împreună lumi sonore cu gama ei vocală neclintită.

Artista a acumulat peste 1,4 miliarde de stream-uri globale pe platforme, a fost inclusă în Vevo Artist to Watch, Spotify Spotlight și Apple Music New Artist To Watch in 2015. A câștigat numeroase discuri de platină cu albumul de debut „Pretend” și a avut mai multe apariții importante, inclusiv la Premiile Grammy Suedeze și la concertul premiului Nobel pentru Pace.

Când cântăreața suedeză, câștigătoare a premiului Grammy de patru ori, revine cu muzică nouă, este ca o artistă care și-a găsit drumul înapoi la ea însăși și ceea ce a atras-o la muzică pe vremuri. Un nou capitol în cariera muzicală a lui Seinabo începe cu viitorul album „The One After Me”, în multe privințe un album clasic R&B/Soul, în care ea a îmbinat cu pricepere cele două culturi muzicale în care a fost crescută – și odată cu el și libertatea de a crea în propriile ei condiții.

Păreri?

141 Post Views

Trupa Zdob și Zdub lansează melodia Să ne fie bine și frumos

În timp ce deja hitul „Trenulețul”, piesa cu care Zdob și Zdub a participat cu succes în cadrul Eurovision Song Contest 2022, alături de Frații Advahov, a luat cu asalt topurile din Europa și nu numai, Zdob și Zdub a revenit cu piesa „Să ne fie bine și frumos”.

Zdob și Zdub aduce voia bună și lansează imnul optimismului, „Să ne fie bine și frumos”. Pe ritmuri vesele, cu inspirație folclorică, deja consacrate trupei Zdob și Zdub setează starea de spirit pentru anul ce tocmai a început.

Piesa este compusă de băieții din trupa Zdob și Zbub, muzica fiind realizată de Mihail Gîncu, textul scris de Roman Iagupov, iar mix & masterul de Valerii Tkaciuk, cu producția făcută de Cuibul Studio.

Pe data de 24 ianuarie, în ziua Unirii Principatelor Unite, trupa Zdob și Zdub va susține primul concert din București pe acest an, la Beraria H.

Zdob si Zdub & Fratii Advahov au participat la cea de-a 66-a ediție a celebrului concurs Eurovision Song Contest, în Torino, Italia. Grupul a revenit pentru a treia oară la Eurovision, unde au terminat pe locul 7 în finală, plasându-se pe locul doi la televot.

De peste 20 de ani, Zdob și Zdub a găsit cheia către inima iubitorilor de sonorități inovative, cu un mix muzical original, în care se întâlnesc intensitatea urbană și spiritul rural. Piesele Zdob și Zdub combină elemente etno, folclorice, hip-hop, drum’n’bass, jungle şi punk, într-un mod unic și captivant.
Zdob și Zdub a susținut sute de concerte în peste 30 de țări, a participat la zeci de festivaluri de importanță internațională, cucerind publicul prin energia și autenticitatea lor. Formația a cântat pe aceeași scenă cu mari artiști și trupe precum Emir Kusturica & No Smoking Orchestra, Red Hot Chilli Peppers sau Linkin Park.

Păreri?

150 Post Views