Aura Șova, câștigătoarea Vocea României 2024, lansează prima sa piesă, „Drăgaicele”

Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12 al emisiunii Vocea României, difuzat în 2024, face un pas major în cariera muzicală cu lansarea piesei de debut, intitulată „Drăgaicele”, disponibilă acum pe toate platformele de streaming prin intermediul Universal Music Romania.

Cu o voce puternică și un timbru inconfundabil, Aura propune o reinterpretare modernă a miturilor românești, într-un sound pop contemporan ce îmbină influențele folclorice cu subtilități electronice. „Drăgaicele” este un imn pentru iubire, un manifest sonor construit pe beat-uri energice de tobe, bass vibrant, chitare electrice, sintetizatoare și accente neașteptate de flaut – totul completat de interpretarea intensă și cinematică a Aurei.

Mesajul piesei „Drăgaicele” este profund și simbolic, inspirat de mitologia românească. Versurile evocă o lume mistică în care iubirea, destinul și tradiția se împletesc armonios. Drăgaicele, prin dansurile lor ritualice, devin un simbol al legăturii dintre natură și umanitate, reflectând teme universale precum dorul, iubirea neîmpărtășită și misterul existenței. Piesa a fost scrisă de Aura Șova și Mirela Borodi, muzica a fost compusă de Andrei Mihai, Mirela Borodi, Lucian Naste și Aura Șova, iar de producție s-a ocupat Andrei Mihai.

„Primul single lansat, ‘Drăgaicele’, deschide universul fantastic pe care îl voi explora pe noul meu album. În credința populară, Drăgaicele sunt zâne, ființe mitologice îmbrăcate în alb, profund conectate cu natura și forțele nevăzute ale lumii. Prin dansurile lor sacre și ritualurile păgâne, ele invocă iubirea și belșugul, dar, la fel de bine, pot deveni răzbunătoare dacă le este încălcată voința.”, declară artista despre noua sa piesă.

Piesa este primul extras de pe viitorul său EP și va face parte din materialul muzical pe care Aura îl va prezenta pe scena principală de la Untold, în această vară, la Cluj-Napoca.

„Acest album este mai mult decât o colecție de piese; este un basm, o poveste în care fiecare cântec reprezintă o etapă a unei călătorii mistice. Dacă ar fi să descriu esența acestui basm într-un singur cuvânt, acesta ar fi metamorfozare. Povestea pe care o spun prin acest album aduce la viață creaturi mitice din cultura românească, dar influențele sonore depășesc granițele tradiționale – am împletit elemente muzicale inspirate din culturi diverse, de la cele nordice, la cele arabe și egiptene. Scopul acestui album este de a evidenția și reînvia mitologia românească într-o manieră modernă, unică și captivantă. Sper din suflet ca acest album să inspire cât mai mulți oameni și să ne aducă mai aproape de frumusețea mitologiei românești. Cred cu tărie că valorile și poveștile noastre străvechi merită să fie reimaginate și prezentate într-un mod fresh, care să atragă și să captiveze generațiile de azi. Prin muzică, putem onora trecutul și, în același timp, să construim un viitor artistic autentic și valoros.”, adaugă Aura despre viitorul ei album.

Aura Șova are 27 de ani, este doctorandă în arhitectură și provine din comuna Poduri, județul Bacău. A impresionat publicul și juriul cu povestea ei de viață, dar mai ales cu interpretarea piesei „Când eram, eram, eram” la audițiile pe nevăzute de la Vocea României, unde a întors toate cele patru scaune și a ales să meargă mai departe în echipa lui Tudor Chirilă.

Deși nu are studii muzicale formale, Aura cântă de mică și a obținut numeroase premii la concursuri naționale și internaționale. Cântă într-o trupă de coveruri, se pricepe la mai multe instrumente și este pasionată de caval. În 2017 a câștigat primul loc la Chants Sur Scene din Baia Mare, un concurs de canto în limba franceză. Născută într-o familie de ingineri, Aura a moștenit vocea mamei sale și urechea muzicală fină de la tatăl său. Această combinație a fost perfect echilibrată în Aura, care a reușit să strălucească pe scenă. Crescută de bunica sa, Măndița, pe care o consideră inspirația vieții ei, Aura visează să construiască un azil pentru bătrâni – vis pentru care a ales să urmeze arhitectura.

„Drăgaicele” marchează începutul oficial al carierei sale muzicale, un amestec electrizant de talent autentic, rădăcini românești și forță artistică.

Păreri?

439 Post Views

Toate piesele de dragoste au sens cu Mira – ,,Nu Mă Ia”

„Nu Mă Ia” este o piesă sensibilă și intensă, care vorbește despre acea iubire neliniștitoare — iubirea care nu te lasă să dormi și care îți bântuie gândurile, zi și noapte. E despre dorul care nu trece, despre emoția care persistă chiar și atunci când totul pare încheiat. Cu un sound modern și o interpretare plină de trăire, piesa ajunge direct la inimă și rămâne acolo, exact ca sentimentul pe care îl descrie.

Piesa a fost scrisă de MIRA și Irina Rimes și produsă de Marcel Botezan și Sebastian Barac.

MIRA este o artistă completă, cunoscută pentru versatilitatea sa și abilitățile vocale remarcabile. Cu o prezență puternică pe platformele online, își ține aproape urmăritorii prin experimentarea continuă a diverselor forme de conținut. De la debutul său în trupa Anonim și până la succesul său solo, colaborările sale cu artiști precum Uzzi, Theo Rose, Vescan și DJ Project au fost întotdeauna remarcabile. Hiturile sale, precum ,,Fete din Balcani”, ,,Inima nebună” și ,,Uit de tine”, au fost imediat adoptate de public și au strâns milioane de vizualizări pe YouTube. Însă MIRA nu se oprește aici – ea și-a extins influența și în afara granițelor țării. În 2024 a lansat prima piesă în limba spaniolă – “DURO”, continuând succesul pieselor “Come with me”, “Strawberry Heart” și “Bad Booty”. Mai mult decât atât, MIRA a colaborat cu rareș pentru piesa ,,Să fii tu”, cu JUNO pentru ,,E Româncă” și a lansat o nouă piesă alături de florianrus, ,,Încă ne iubim”, care a stat timp de 11 săptămâni în Top 10 Media Forest, ajungând până pe locul #3. Prin intermediul unei prezențe active pe Instagram, Facebook și TikTok, MIRA rămâne în contact direct cu fanii săi, ceea ce îi întărește legăturile și le oferă o experiență autentică în fiecare zi. Ultima sa lansare, ,,Toată lumea dansează”, este deja în topul celor mai difuzate piese de la radio.

Păreri?

414 Post Views

Daniela și MarcWho lansează piesa ”Anotimpuri” – O piesă despre iubire și transformare

Daniela și MarcWho ne surprind cu piesa lor, “Anotimpuri”. Această melodie nu este doar o simplă compoziție, ci o adevărată revelație muzicală ce promite să ne transporte într-o călătorie emoționantă, plină de nuanțe, și să ne facă să simțim fiecare vers în adâncul sufletului.

“Anotimpuri” este o poveste cu multe fațete, ce reflectă diferite nuanțe și etape ale iubirii și schimbările inevitabile prin care aceasta trece uneori.

Daniela : “Am pornit de la ideea că fiecare anotimp transmite o stare anume. Fiecare vine cu frumusețea și provocările sale, la fel cum și relațiile noastre sunt pline de momente de bucurie, dar și de tristețe.

Este despre acel moment când  simți că pierzi persoana iubită, ai vrea sa dai timpul inapoi și să fie totul ca la început.

Sunt încântată să împărtășesc această piesă cu voi și sper ca fiecare ascultător să rezoneze cu mesajul ei profund .”

Daniela este o artistă creativă și pasionată, iar fiecare piesă pe care o compune spune o poveste plină de autenticitate și profunzime, care ajunge direct la inimile ascultătorilor. Astfel, Daniela reușește să transforme emoțiile complexe în piese în care oamenii se pot regăsi. Fiecare nouă lansare confirmă faptul că este un artist cu un viitor strălucit.

În colaborare cu Daniela, MarcWho aduce o viziune ancorată în realitate, oferind piesei “Anotimpuri” o dimensiune suplimentară prin versurile sale. Pe lângă contribuția sa muzicală, MarcWho a realizat videoclipului piesei, aducându-și viziunea artistică la viață într-un mod original și captivant.

Din videoclip nu lipsesc florile galbene, un simbol ce o urmează pe Daniela în toate proiectele ei. Reprezintă speranța și încrederea că orice s-ar întâmpla trebuie să rămâi optmist și să îți urmezi visul.

Nu ratați oportunitatea de a asculta “Anotimpuri” – o melodie care vă va invita să explorați un carusel de emoții. Piesa și videolcipul oficial sunt disponibile pe canalul de YouTube Keya Soul Music.

Vă invităm să fiți parte din povestea anotimpurilor și să îi susțineți pe Daniela și MarcWho în drumul lor în industria muzicală.

Păreri?

451 Post Views

IRAIDA – “MANTRA 333”: energie pură și putere interioară

Prin venele mele curge doar energia de zeiță…

O vibrație magnetică, un ritm care pulsează în vene și un mesaj care răsună ca o chemare – “MANTRA 333” este mai mult decât o piesă, este un ritual sonor al celor care își cunosc forța interioară. Cu un beat hipnotic și versuri care se transformă în declarații de putere, IRAIDA creează o atmosferă în care manifestarea devine realitate. E energia pură pe care vrei să o ai aproape, un refren de pus pe repeat până când fiecare celulă dansează pe frecvența bună.

Piesa a fost scrisă de IRAIDA, iar pe partea de producție artista a colaborat cu Achi.

IRAIDA este cântăreață și unul dintre cei mai apreciați compozitori din industria muzicală românească. A scris cântece pentru artiști precum Banx & Ranx, Rêve, INNA, Alexandra Stan, Sak Noel, Elvana Gjata, SICKOTOY, Manuel Riva, Olivia Addams, Gromee, Antonia și mulți alții. Personalitatea ei puternică și puterea ei de a obține ceea ce își dorește este și mai puternică. Colaborarea cu Manuel Riva, “Modern Love”, a urcat rapid în topul clasamentelor, ajungând pe locul 1 în Top 200 Shazam în Bulgaria și România, plus multe alte clasamente din diferite țări. Datorită vocii sale cameleonice, artista este întotdeauna perfectă pentru orice act artistic. În 2023, IRAIDA a avut ocazia să colaboreze cu DJ-ul polonez Gromee, alături de care a lansat piesa “Don’t Stop The Party”. Mai mult decât atât, colaborarea sa alături de Puya, pentru piesa ,,Opriți planeta”, au propulsat-o în topuri. Piesa a stat în Top 10 Media Forest timp de 20 de săptămâni, atingând locul #1. Un alt hit în colaborare cu Puya, „Las-o așa”, a rămas în Top 10 Media Forest timp de 23 de săptămâni. Artista a colaborat cu Majii pentru piesa ,,Paradoxal”, cu Marco Nobel pentru piesa “Dali Dali Dum” și cu Manuel Riva pentru ,,7 zile de 8 ori”, piesă care este de 5 săptămâni în topul celor mai difuzate piese de la radio, ajungând până pe locul #6.

Păreri?

383 Post Views

Will Armex prezintă o nouă piesă – “Forever Young”

E timpul să retrăiești vârsta de 17 ani! “Forever Young” este o piesă despre tinerețe, visuri și libertate. Te poartă înapoi în vremurile pline de energie, când viitorul părea fără limite. Indiferent de vârstă, acest track îți amintește că adevărata tinerețe rămâne în suflet.

Cu un ritm antrenant și o vibrație melodică captivantă, “Forever Young” creează atmosfera perfectă pentru o petrecere, un road trip sau pur și simplu pentru a-ți ridica moralul.

Will Armex este un artist ale cărui piese sunt difuzate pe marile posturi de radio din întreaga lume. Melodia sa anterioară, “La La La”, a devenit virală, adunând peste 100.000 de videoclipuri pe Instagram Reels.

Dă volumul mai tare pentru “Forever Young”, bucură-te de vibe și nu uita să o împărtășești cu prietenii tăi!

Păreri?

453 Post Views

Raris & Daria Crișan – „La un dans amândoi” – ritm, energie și distracție pe note senzuale

Știi că nimeni nu are pielea așa fină…

„La un dans amândoi” este o piesă super senzuală și plină de energie, semnată de Raris și Daria Crișan. Te prinde instant cu vibe-ul ei pozitiv și ritmul care te face să vrei să te miști. Cu un sound fresh și antrenant, melodia te invită să te relaxezi și să te distrezi alături de prieteni. Perfectă pentru orice petrecere sau moment de vibe bun, „La un dans amândoi” îți pune zâmbetul pe buze și te face să te simți bine.

Piesa a fost scrisă de Raris și Daria Crișan și produsă de Raris Crișan, aducând un mix de creativitate și profesionalism care se simte în fiecare beat.

„La un dans amândoi” vine însoțită de un videoclip energic, care te va face să dansezi. Acesta a fost regizat și montat de Isabella Szanto, cu DOP Nicu Drăgan. Look-ul artiștilor a fost asigurat de Fabrizio Benintendi – hair-styling, Andrei Mocanu – styling și Ștefania Nichifor – make-up. Coregrafia a fost realizată de Amy Rusescu, Alexandra Pise și Matei Ilie, care au și dansat în videoclip alături de Ana Bolozan, Ștefania Nichifor, Mario, Dorin Eremia și Alberto Mustățea. Raris și Daria Crișan sunt personajele principale ale videoclipului și s-au implicat activ în povestea acestuia, contribuind la concept și la atmosfera energică ce definește întreaga producție.

Raris este un artist complet – cântăreț, compozitor și producător – care își desfășoară studiile universitare la Point Blank din Londra, la secția de Producție și Sound Engineering. Pasiunea sa pentru producție muzicală a început din necesitatea de a-și pune amprenta personală pe piesele sale, creând o legătură profundă cu publicul. Scriind și producând muzică într-un mod autentic, Raris captează emoțiile și mesajele într-un mod unic. Împreună cu sora sa, Daria Crișan, formează un duo muzical distinctiv în România.

Daria Crișan este o artistă completă, cântăreață, compozitoare și actriță talentată, cu o carieră impresionantă în musicaluri și producții cinematografice românești. Absolventă a UNATC I.L. Caragiale București, Secția Actorie, Daria strălucește pe scenă în roluri principale în spectacole precum „Mamma Mia” la Sala Palatului (rolul Sophie) și „Cinderella The Musical” la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. De asemenea, a jucat în serialul „Atletico Textila” pe Voyo, unde interpretează rolul Lindei. Împreună cu fratele său, Raris, Daria formează un duo muzical distinctiv, aducând o energie nouă și captivantă în peisajul muzical românesc.

Ultima lor lansare, piesa „Sărut cu sărut”, s-a auzit la radiourile din țară și a fost doar începutul acestui proiect. Raris și Daria Crișan continuă să aducă piese fresh și antrenante, iar fanii așteaptă cu interes următoarele lor lansări.

Păreri?

479 Post Views

Mario lansează „Ultima” – pasiune, energie și un videoclip incendiar

Fă să conteze până voi pleca…
„Ultima” este o piesă de suflet semnată de Mario, care ne vorbește despre o ultimă seară, o ultimă iubire și despre acele clipe care rămân gravate în inimă. Cu versuri profunde și pline de emoție, Mario reușește să transmită întreaga sa sensibilitate, iar vocea sa caldă și captivantă adaugă un plus de autenticitate piesei. „Ultima” este o melodie care ajunge direct la suflet și pe care te vei regăsi fredonând-o, fiind o piesă memorabilă ce te însoțește mult timp după ce o asculți.

Piesa vine însoțită de un videoclip incendiar, plin de energie. Atmosfera este una senzuală, cu imagini intense și provocatoare, care se potrivesc perfect cu vibe-ul piesei. Videoclipul adaugă un extra de pasiune și dinamism melodiei, fiind un adevărat spectacol vizual, foarte spicy și captivant. Mario creează o poveste vizuală care dă un plus de impact piesei și te ține cu ochii pe ecran. Videoclipul a fost realizat de David Mogan și produs de Loops.

Piesa a fost scrisă de Mario și produsă de Alex Cotoi și Vlad Măzărel.

Cântăreț și compozitor, Mario (aka Mario Fresh) este cel mai influent artist crossover de R&B/Pop din România, colaborând cu nume mari precum Mohamed Ramadan, Smiley și Andra. A cucerit publicul în 2014 cu single-ul “Am rămas cu gândul la tine”, featuring Alex Velea, considerat debutul său oficial. A devenit viral în 2022 cu piesa “Necesar”, featuring Renvtø, care a strâns peste 80 de milioane de stream-uri și a fost #1 în topurile românești timp de peste 6 luni, generând provocări de dans pe rețelele sociale. La nivel internațional, “Necesar” a fost #1 în 10 țări și a intrat în 114 topuri globale.

Mario și-a început cariera devreme, participând la competiții vocale și emisiuni precum Românii au talent. Din 2014, a lansat hituri precum “Solo”, “Brațe străine”, featuring Andra, “Caliente” și “Săracă inima mea”. Cu o credință fermă în potențialul său, Mario a devenit artistul #1 din România timp de peste 3 luni, fiind unul dintre cei mai longevivi artiști în topurile românești.

În 2022, a încheiat anul ca cel mai ascultat artist din România, cu single-uri precum “Umbre”, featuring Connect-R, și “Inimă stai”, featuring Renvtø și Johny Romano. În 2023, a lansat “Ai fost” alături de Alina Eremia, care a ajuns rapid #1 pe YouTube și cea mai ascultată piesă a anului, și “Nécessaire”, featuring Mohamed Ramadan. În 2024, artistul a lansat EP-ul “red.”, mult așteptata piesă “BROKOTO”, featuring Renvtø, dar și “Nu plânge”, care a ajuns până în topul celor mai difuzate piese de la radio. Ultima sa lansare se intitulează “Gloria”.

Păreri?

533 Post Views

Akcent lansează „She Cries” – piesa care deschide sezonul estival cu un joc al seducției la malul mării

Akcent pregătește scena pentru vara lui 2025 cu o piesă nouă ce combină energia muzicii pop-dance cu o poveste de dragoste subtilă, în care atracția și tachinarea dintre un el și o ea se transformă într-un joc de emoții.

Deși titlul piesei poate duce cu gândul la tristețe, „She Cries” este, de fapt, o piesă plină de viață, potrivită pentru serile calde de vară și ieșirile cu prietenii. Este o melodie care vorbește despre acea etapă incertă, dar intensă, dintr-o relație, în care emoțiile nu sunt spuse direct, ci transmise prin gesturi și priviri.

 

„Am vrut să surprind acel tip de conexiune în care nimic nu e sigur, dar totul se simte puternic. Nu e o piesă tristă, ci una care se ascultă cu zâmbetul pe buze.” – spune Adrian Sînă.

Videoclip filmat pe litoralul Mării Negre

 

Piesa este însoțită de un videoclip filmat în România, pe litoralul Mării Negre, unde cadrele cu marea și libertatea fetelor completează perfect povestea melodiei. Regizorul a mizat pe imagini simple, dar expresive, care spun totul.

 

De la Sala Palatului, la cluburile din Europa

 

Akcent demonstrează că știe să-și păstreze farmecul intact. După concertul aniversar sold-out de la Sala Palatului, dedicat celor 20 de ani de la lansarea piesei „Dragoste de închiriat”, Adrian Sînă a continuat seria aparițiilor internaționale. Recent, Akcent a ridicat în picioare un club din Polonia, unde publicul a fredonat alături de el refrenele care au făcut înconjurul lumii.

Păreri?

478 Post Views

Minelli prezintă “Mixed Feelings” – un album îndrăzneț, cu un sound unic și o perspectivă nouă

După un turneu de succes în America de Nord, Minelli revine în forță cu prima parte a albumului mult așteptat, “Mixed Feelings”, intitulată “Mixed Feelings – (opening season)”. Cu un mix fresh de dance, pop, urban și influențe electronice glam, albumul promite să cucerească fanii din întreaga lume.

Unul dintre cele mai puternice single-uri este “Bus Station”, un imn al libertății și puterii personale, care marchează o nouă etapă în evoluția artistică a lui Minelli. Videoclipul piesei este futurist și spectaculos, aducând o abordare complet nouă față de ceea ce artista a oferit până acum. Cu un sound curajos și o estetică vizuală inovatoare, “Bus Station” este o invitație la autoexprimare și autenticitate.

Albumul include și “RiTiTi”, o colaborare explozivă cu Guaynaa, artist portorican nominalizat la Latin Grammy, piesă care a prins deja la public și confirmă ascensiunea lui Minelli la nivel internațional. O altă surpriză de pe album este “Disturbia”, în colaborare cu R.City, piesă care a intrat deja în topurile din Europa și America de Nord. Melodia a fost scrisă de Minelli împreună cu frații Theron și Timothy Thomas.

The lyrics for the tracks were penned by Minelli alongside Conor Byrne for “Alien,” Theron Thomas and Timothy Thomas for “Disturbia,” and with Guaynaa for “RiTiTi.” The production was handled by Alex Cotoi for “Bus Station” (with Quick), “Over ‘n Over”, “Disturbia” (with Quick), and “RiTiTi” (with mix mastering by Dave Pensado & Sam Dhawan), Viky Red for “Mixed Feelings” and “Bug a Boo” and FRDY and Dillistone for “Alien.”

Versurile pieselor de pe noul material au fost scrise de Minelli, în colaborare cu Conor Byrne pentru “Alien”, Theron și Timothy Thomas pentru “Disturbia” și Guaynaa pentru “RiTiTi”. De producție s-au ocupat Alex Cotoi pentru “Bus Station” (alături de Quick), “Over ‘n Over”, “Disturbia” (cu Quick), “RiTiTi” (cu mix-master de Dave Pensado & Sam Dhawan), Viky Red pentru piesa “Mixed Feelings”, “Bug a Boo”) și FRDY & Dillistone pentru “Alien”.

“Mixed Feelings – (opening season)” deschide un nou capitol pentru Minelli, combinând influențe diverse într-un sound captivant. Pe măsură ce albumul se conturează, fanii se pot aștepta la și mai multe surprize.

Rămâneți aproape pentru lansarea albumului complet și bucurați-vă de piesele care deja fac senzație!

Păreri?

421 Post Views

Sophie Ellis-Bextor lansează „Relentless Love”, o explozie de energie și nostalgie disco

După succesul de anul trecut cu imnul disco-pop „Freedom of the Night”, Sophie Ellis-Bextor revine în forță cu primul său single din 2025, piesa plină de vitalitate „Relentless Love”, lansată astăzi prin Universal Music Group.

„Relentless Love” este o explozie de energie pop cu influențe disco și funk, o piesă care vibrează prin ritmuri captivante, sintetizatoare hipnotice și un refren euforic ce surprinde esența inconfundabilă a lui Sophie.

„Freedom of the Night” a marcat o revenire încrezătoare la sunetul disco-pop cu care Sophie a cucerit publicul global, reluând colaborarea creativă cu regizoarea Sophie Muller într-un videoclip ce aduce un omagiu celebrului ei hit „Murder on the Dancefloor”.

Cu o carieră de peste 25 de ani, Sophie Ellis-Bextor a cucerit topurile cu cinci albume și opt single-uri în Top 10 UK. Hituri precum „Take Me Home”, „Get Over You”, „Heartbreak (Make Me a Dancer)” și, desigur, „Murder on the Dancefloor” i-au consolidat statutul pe scena muzicală internațională. Piesa din 2001 a cunoscut o revenire spectaculoasă după apariția în scena finală a filmului „Saltburn”, regizat de Emerald Fennell, ajungând pe locul al doilea în UK Singles Chart, pe locul 58 în Billboard Hot 100 și acumulând peste 13 miliarde de stream-uri la nivel global – devenind cea mai de succes piesă a anului 2024 pentru o artistă britanică. Ultimul său album de studio, „HANA”, lansat în 2023, a debutat pe locul 8 în UK Albums Chart, oferindu-i al cincilea album în top 10.

În paralel cu succesul discografic, Sophie a susținut concerte sold-out în Europa și SUA, a urcat pe scenele marilor festivaluri – inclusiv Glastonbury – și a fost invitată specială în turneele Take That, Nile Rodgers și The Human League. În mai și iunie 2025, va porni într-un amplu turneu britanic în 16 orașe, cu un concert sold-out la Royal Albert Hall.

Păreri?

489 Post Views