Gorgon City aduce vara mai aproape prin lansarea single-ului „Go Slow” feat. Kaskade X ROMÉO

Celebrul duo de DJ & producători, Gorgon City colaborează cu Kaskade, artistul american nominalizat la Grammy, și cu ROMÉO, o voce fresh, care va face furori în peisajul muzical internațional, și lansează piesa „Go Slow”.

Gorgon City și Kaskade au decis să lucreze împreună la această piesă în urma unei sugestii făcute de un fan pe Twitter. În mai puțin de o lună, ambele părți s-au întâlnit într-un studio din LA pentru a înregistra piesa. Produsul final este o combinație între sunetul specific Gorgon City și bass house-ul care l-a consacrat pe Kaskade.

Lansată împreună cu un material vizual psihedelic, ce dorește a evoca ideea deșertului californian, „Go Slow” este o piesă care te va duce instant cu gândul la vară.
Single-ul „Go Slow” precedă concertele sold out susținute de Gorgon City în US și UK, dar și spectacole excepționale în cadrul celor mai mari festivaluri muzicale din lume.

Păreri?

220 Post Views

Madonna lansează „Future” feat. Quavo

Madonna se ține de promisiunea făcută fanilor și lansează piesa „Future” feat. Quavo, care a fost produsă în colaborare cu Diplo.

„Future” este un material incredibil, ce îți rămâne instant întipărit în minte, o combinație reușită între sunetele electronice și influențele jamaicane calde. „Future” este cel de-al patrulea dintre cele cinci materiale pe care Madonna le va lansa înainte de data de 14 iunie, ziua în care albumul „Madame X” va fi disponibil pentru fanii de pretutindeni.

„Este o piesă despre lumea în care trăim astăzi și despre civilizația viitoare”, declară Madonna.

De curând, Madonna a anunțat turneul „Madame X”, care cuprinde o serie de spectacole intime, susținute în teatrele din câteva mari orașe.
Influențat de viața în Lisabona, albumul „Madame X” este o colecție de 15 piese, care celebrează strânsa legătură dintre legenda muzicii pop și muzica latino.

Albumul este disponibil pentru pre-comandă aici: https://umusic.lnk.to/MadameXPreOrderPR

Cu puțin timp în urmă, Madonna a stârnit valuri în social media, odată cu anunțul conform căruia aceasta va interpreta, în cadrul galei Eurovision 2019, două piese, printre care „Future” feat. Quavo și „Like a Prayer”, cu ocazia aniversării de 30 de ani a hit-ului.

Păreri?

180 Post Views

Halsey lansează single-ul & videoclipul „Nightmare”

Halsey, superstarul nominalizat la Grammy, indentifică și analizează profilul femeilor din societatea actuală și dă voce unor subiecte neatinse până acum prin lansarea unuia dintre cele mai puternice single-uri din ultima perioadă, „Nightmare”.

Materialul video ce însoțește „Nightmare” se bazează pe un concept gândit chiar de Halsey, care se materializează prin viziunea regizorală a renumitei Hannah Lux Davis (Ariana Grande, Ciara), alături de care Halsey a creat și videoclipul piesei „Alone”. Pentru ca veridicitatea videoclipului să fie conservată, Halsey a ținut ca toate personajele din videoclip să fie femei.

Păreri?

202 Post Views

Halsey lansează single-ul & videoclipul „Nightmare”

Halsey, superstarul nominalizat la premiile Grammy, identifică și analizaează profilul femeilor din societatea actuală și dă voce unor subiecte neatinse până acum prin lansarea unuia dintre cele mai puternice single-uri din ultima perioadă, „Nightmare”.

Materialul video ce însoțește „Nightmare” se bazează pe un concept gândit chiar de Halsey, care se materializează prin viziunea regizorală a renumitei Hannah Lux Davis (Ariana Grande, Ciara), alături de care Halsey a creat și videoclipul piesei „Alone”.
Pentru ca veridicitatea videoclipului să fie conservată, Halsey a ținut ca toate personajele din videoclip să fie femei.

Săptămâna trecută, Halsey a ținut două spectacole intime la New York City’s Webster Hall, unde a cântat integral primul său album, „Badlands” (2015), urmând ca în cea de-a doua seară să interpreteze piesele regăsite pe cel de-al doilea material al său, „Hopeless Fountain Kingdom” (2017).

Halsey a setat câteva recorduri prin lansarea din 2018 a single-ului „Without Me”. În martie 2019, aceasta a devenit primul artist din istorie care s-a înlocuit pe sine, de două ori pe prima poziție a clasamnetului U.S. Pop Songs Airplay, unde „Without Me” a surclasat „Eastside”, colaborarea dintre Halsey, Benny Blanco și Khalid. De asemenea, „Without Me” este piesa interpretată de o femeie care a stat cel mai mult în Top 10 al Billboard Hot 100 și una dintre cele 9 piese care au petrecut peste 28 de săptămâni în Top 10. În ceea ce privește numărul de ascultări, „Without Me” este certificată cu 4 discuri de platină în US, iar videoclipul oficial al piesei înregistrează peste 100 de milioane de vizualizări.

Păreri?

192 Post Views

Trupa Melting Dice lansează “La mijloc” – un nou single însoțit de videoclip

Trupa timișoreană Melting Dice lansează piesa “La mijloc”. Cântecul este al doilea single prezentat de Melting Dice anul acesta și va fi inclus pe cel de-al doilea material al trupei, un EP de 6 piese care va avea lansarea în toamnă.

“Cântecul vorbește despre alegerile pe care trebuie să le facem în fiecare zi, despre situațiile în care alegem să intrăm și din care mai apoi încercăm să ieșim, despre momentele banale în care tânjim după agitație și despre clipele liniștite în care ne dorim adrenalină. La mijloc este locul din care putem pleca în orice direcție. ” declară Bogdan Cotârță, solistul Melting Dice.

Piesa este înregistrată la studioul Melting Dice, mixajul, masterizarea și producția fiind făcute la Firstline Studio de către Alex Marton și Lucan Anselmi. Clipul este realizat de echipa DI Videography by Photo Oskar și regizat de Ovidiu Mihăiță (Auăleu Teatru).

Despre Melting Dice

O apariție proaspătă pe scena timișoreană, Melting Dice au un nou EP în pregătire și un portofoliu impresionant de apariții live. Și-au făcut muzica auzită pe scene din toată țara la festivaluri precum Rocker’s Challenge, Padina Fest, West Bike Week sau la semifinala GBOB România, având de asemenea și concerte de sine stătătoare la Timișoara (La Căpițe, Club Daos, Reflektor Venue) și București.

Muzica Melting Dice poate fi numită rock alternativ, dar nu e doar atât; timbrul vocal și interpretarea lui Bogdan te-ar putea duce într-o zonă grunge, cu vibe-uri dinspre anii ’90, în timp ce inflexiunile metal din riff-urile de chitară sună modern, abraziv, completând fundamentul oferit de versurile enigmatice. În 2017 trupa a lansat albumul de debut “Cord Cablu Creier” printr-un turneu național de promovare.

Păreri?

193 Post Views

Dirty Nano și Alina Eremia lansează single-ul “Promite-mi”

Cel mai fresh proiect muzical din România, Dirty Nano, lansează primul single oficial “Promite-mi”, o colaborare cu Alina Eremia, una dintre cele mai bune voci din industria muzicală.

Format din George Hora și Tinu Vidaicu, proiectul Dirty Nano a ajuns pe buzele tuturor iubitorilor de remixuri și nu numai, astfel încât la scurt timp după lansarea în industria muzicală au ajuns să aibă un adevărat fan-base în zona de club. Cei doi au lansat o serie de remixuri care au ajuns virale pe internet și care au fost ascultate în aproape toate cluburile din România: Jackpot (The Motans) peste 9 milioane de vizualizări, How Would You Feel (Ed Sheeran) 6 milioane, Tatuaj (Alina Eremia) 3,5 milioane, Pentru Că (Inna) – 1,5 milioane.
„Muzica este pasiunea noastră reală, sub orice formă s-ar afla ea. Bucuria pe care am produs-o cu cele 2 volume de remix-uri a condus la următoarea etapă de evoluţie a proiectului Dirty Nano. Era pasul firesc pe care trebuia să îl facem şi astfel am imprimat semnătura #dirty pe prima producţie originală. nu este un nou început, ci doar continuarea drumului pe care îl parcurgem cu sunetul nostru prin milioane de suflete, de ani întregi. Suntem norocoşi că am lucrat cu oameni atât de talentaţi şi pe film cu noi şi le mulţumim pentru asta prietenilor de la Global Records, Alinei Eremia pentru patosul si talentul pus în vocal şi lui Denis, de la The Motans, pentru versurile profunde. Să ne ascultăm o viaţă!”, declară Tinu Vidaicu şi George Hora.

Colaborarea cu Alina Eremia a venit organic, cei trei colaborând pentru remixul single-ului Tatuaj și tot atunci s-a născut și ideea de a lansa un single împreună. “Promite-mi” vorbește despre toate acele momente dintr-o relație toxică când știi că urmează să fii rănit și cu toate acestea accepți: “Cred că toți am făcut sau am primit promisiuni care nu au fost respectate și am fost răniți în dragoste, doar că de data asta, se întamplă exact opusul. Deși ea știe care sunt consecințele, îi știe “mutările” și știe cum se va sfârși totul, acceptă să intre în jocul lui. Mă bucur că primul single oficial Dirty Nano este o colaborare cu mine! ” a declarat Alina Eremia.

Alina Eremia are o ascensiune rapidă în industria muzicală și a trecut rapid de la una dintre cele mai iubite actrițe, la una dintre cele mai apreciate cântărețe. S-a remarcat datorită timbrului ei, dar și pentru că are o prezență scenică electrizantă. Carisma a fost cea care i-a adus un public numeros, iar piesele au ajuns mereu în topurile clasamentelor muzicale și au zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. Începutul anului 2019 i-a adus o colaborare cu Rudenko și Dominique Young Unique care a stat peste 14 săptămâni locul 1 în topul difuzărilor radio și tv din Rusia.

Păreri?

158 Post Views

Taxi si Irina Rimes lanseaza “Supradoza de dor”

Dorul poate avea multe forme, iar daca intensitatea lui nu poate fi exprimata prin cuvinte, muzica este cea care poate transmite cele mai profunde trairi.
Trupa Taxi si Irina Rimes colaboreaza pentru prima oara si lanseaza o piesa sensibila, emotionanta – “Supradoza de dor”. Videoclipul, regizat de Razvan Dumitrescu si Andrei Dede, surprinde prin simplitatea sa cele mai ascunse sentimente pe care le poate avea cineva care a trait vreodata o poveste de dragoste. Muzica si versurile sunt compuse de Dan Teodorescu, iar piesa este produsa de Serban Cazan, in studiourile HaHaHa Production.
“Irina e un suflet rar, un suflet cu har. N-a cantat piesa asta, a trait-o”, declara Dan Teodorescu (Taxi).
„«Supradoza de dor » este piesa pe care am plans de cateva ori inainte sa o cant. Este o piesa pe care o simt de parca as fi scris-o eu”, adauga Irina Rimes.
Cu 20 ani de activitate muzicala, Taxi este una dintre cele mai cunoscute si apreciate trupe din Romania. De-a lungul timpului, piese de succes precum Ätat de trist” (feat. Delia), “Cele doua cuvinte”, “Jumatatea mea”, “Stelele care cad” au surprins publicul prin originalitate si prin mesajele sincere si emotionante, dar si prin tema sociala si politica.
Irina Rimes a cucerit publicul cu single-ul „Visele”, ce a ocupat prima pozitie a topurilor radio si TV din Romania. In 2017 a lansat primul sau album, „Despre el”, iar piese precum „Ce s-a intamplat cu noi”, „Bolnavi amandoi” sau „Nu sti tu sa fii barbat” au cucerit publicul si au adunat zeci de milioane de vizualizari pe YouTube.

Pareri?

232 Post Views

Alvaro Soler lansează single-ul „La Libertad” odată cu varianta extinsă a albumului „Mar de Colores”

Imaginea pe care Alvaro Soler a reușit să o redea prin lansarea celui mai recent album al său, „Mar de Colores”, depășește cu mult limitele geografice ale Europei, atât în ceea ce privește numărul de ascultări, cât și în ocuparea unor poziții fruntașe în clasamnetele muzicale internaționale.

Având în vedere succesul incontestabil înregistrat de acest material, Soler lansează acum o nouă variantă a „Mar de Colores”, care include „Loca”, cea mai recentă lansare semnată Alvaro Soler, „Taro”, o piesă cu o mare încărcătură emoțională, nelansată încă, și „La Liberdad”, cel mai nou single al artistului de 28 de ani.

Albumul „Mar De Colores” combină stiluri muzicale diferite, revoluționând ritmurile latine prin amestecul inedit de pop spaniol și folk, hip hop și sunete specifice muzicii clasice. Materialul reușește să exprime versatilitatea lui Alvaro Soler, care se confesează prin muzica și dă glas celor mai intime gânduri, folosindu-se de carisma și umorul caracteristice.

Spre deosebire de materialul său de debut, care a fost pur experimental, „Mar De Colores” urmează o linie clară.

„Cântecele regăsite pe noul album sunt caracterizate de cea mai mare atenție la detalii, însa, în același timp, exprimă un aer degajat și jucăuș. Aranjamentele sunt pline de viață – Vreau ca oamenii să se distreze în timp ce le ascultă”, declară Alvaro Soler.

„La Libertad” este o piesă scrisă în spiritul întregului album, folosindu-se aceeași paletă cromatică, ce integrează o bucurie și stare de bine nemărginite. Noul single lasă vibrațiile pozitive să plutească pe străzile unei lumi mai bune. Cu un ritm molipsitor, irezistibil, menținut de un cor antrenant, „La Libertad” îndeamnă ascultătorul la terapie prin dans, încurajând migrarea spre zone ale libertății depline.

Cariera lui Alvaro Soler trebuie privită dincolo de numeroasele sale hit-uri de vară. Muzicianul de 28 de ani a reușit să dea dovadă de o inteligență muzicală ieșită din comun și să creeze un album care să aducă laolaltă sensibilitatea baladelor și ritmurile molipsitoare ale muzicii latino.

Încă de la marea lansare a albumului său de debut, „Eterno Agosto” (2015), care reunește piesele „Sofia” și „El Mismo Sol”, Alvaro Soler s-a bucurat de un succes fantastic (peste 1,7 milioane de fani au accesat zilnic canalul de YouTube al artistului), ce se va răsfrânge cu certitudine și asupra noii ediții a materialului „Mar De Colores”. „Eterno Agosto” a obținut peste 30 de discuri de aur, platină și diamant și trei nominalizări la Latin American Music Awards.

Păreri?

191 Post Views

ANTONIA lansează single-ul “Touch Me”, o piesă cu un videoclip puternic și o imagine super sexy a artistei

ANTONIA lansează single-ul “Touch Me”, o piesă puternică, în limba engleză, cu un videoclip futurist.

Piesa a fost compusă de Minelli și produsă de Costin Bodea, iar videoclipul are la bază un concept de Alex Velea și NGM Creative. Videoclipul a fost filmat de Alexandru Mureșan și regizat de Bogdan Păun cu care artista a mai colaborat și pentru “Matame” și “Sahara”, producție video Loops Production.
“Simt că “Touch Me” este cel mai bun videoclip al meu, îmi place foarte mult! Încă de când mi-a povestit Alex conceptul, am știut că va deveni videoclipul meu preferat, iar băieții de la NGM au pus în valoare cel mai bine tot ce mi-am dorit. Sunt extrem de încântată atât de video, dar și de piesă, are un vibe cool de vară. Și partea care mi-a plăcut foarte mult este că joc două roluri, alter ego-ul meu”, a declarat Antonia.
Ținutele Antoniei sunt de la Dsquared2 și Versace, iar echipa de beauty a Antoniei pentru acest videoclip este formată din Cristina Crăciun (styling), Ema Uta (make-up) și George Cozma (hair).

Anul acesta, de ziua ei de naștere, Antonia a lansat o piesă înduioșătoare, sensibilă și inspirată din viața artistei: “În oglindă”, compusă de Denis Roabeș (The Motans), Antonia și Marco & Seba și produsă de ei.

“M-am deschis cel mai mult față de fani, de public prin piesa aceasta, am dat o bucățică din intimitatea mea. Mie nu prea îmi place să comentez despre acest subiect, pentru că sincer, nici nu este necesar, dragostea mamei pentru copilul său este evidentă și nu trebuie să mă explic. Nu am mai prea vorbit despre subiectul acesta în ultima vreme.

Piesa “În oglindă” arată tot ceea ce simt pentru ea și este cea mai frumoasă piesă scrisă pentru mine, pentru că este despre fiica mea.

Îl admir foarte mult pe Denis Roabeș, este foarte talentat, este foarte poetic. M-a ascultat la studio la sesiune, i-am vorbit despre Maya, fetița mea, și despre ceea ce simt și el a transformat totul într-un singur cântec. A reușit să transmită tot ceea ce simt eu prin muzică. Și îi mulțumesc din tot sufletul. Plâng de fiecare dată când o ascult.

Le mulțumesc lui Denis (The Motans) și Marco&Seba pentru această piesă”, a spus ANTONIA.

ANTONIA este cunoscută publicului din România pentru super piese care au devenit hituri precum “Jameia”, “Wild Horses”, “Hurricane”, “Iubirea mea”.

Cel mai recent single “Matame” are aproape 16 milioane de vizualizări pe YouTube și este în topurile radio și TV.

ANTONIA este invitat special la concertul Carla’s Dreams – “Nocturn” de la Romexpo de pe 18 mai, alături de Delia, Mark Stam, Vanotek și Deliric.

Păreri?

253 Post Views

BOKA lansează „Slow down”

BOKA, fenomenul în plină amploare de pe scena deep house, lansează piesa „Slow down”.

De curând, artistul deep house a lansat și „Lose My Mind”, o piesă cu accente orientale cool, ritm și un vibe care transpune pe oricine într-o poveste exotică. Cu un sound fresh, piesa este fundalul ideal pentru o poveste ruptă tocmai din Orientul Îndepărtat.

Originile orientale ale producătorului și viața luxoasă pe care a dus-o printre dunele din deșert și-au pus amprenta asupra personalității sale. Cu toate că provine dintr-un loc în care a fi bogat este ceva obișnuit, BOKA a ales să-și petreacă cea mai mare partea a vieții ca un nomad, călătorind alături de mai multe grupuri de beduini. Migrarea a jucat un rol cheie în evoluția artistului, atât la propriu, cât și la figurat. Practic, din prinț a devenit artist și din Orientul Îndepărtat a ajuns în Europa.

În prezent, BOKA a devenit un adevărat fenomen și joacă un rol important pe scena muzicală deep house, aranjamentele muzicale revoluționare fiind un trademark al său.

Păreri?

168 Post Views