Lariss lansează videoclipul “You Can Lie”

Dacă prin “Dale Papi” s-a lansat în muzica din România şi la nivel internaţional, la “Epana” şi-a arătat latura rebelă, prin “Droppin da bomb” a demonstrat că poate lua decizii importante, iar alături de Shift a cântat “Prefer”, acum LARISS lansează “You Can Lie”.

“You Can Lie” vorbeşte despre minciunile dintr-o poveste de dragoste şi totodată reprezintă şi maturitatea la care a ajuns artista prin mesajele transmise prin piesele ei, după cum spune: “Ştiţi vorba aia că în “dragoste şi război totul e permis”? Ei bine, eu nu prea sunt de acord cu ea. Minciunile n-au ce căuta într-o relaţie de cuplu. Rişti să pierzi tot ce ai dacă nu există încredere, sinceritate şi respect. Dacă minţi, nu prea mai e cale de întors, oricât ai încerca”.

Mai mult, Lariss susţine că fiecare persoană este responsabilă de ceea ce i se întâmplă: “Universul ne testează. Orice permitem în viaţa noastră, aia primim. Trebuie să fim capabili să zicem “nu” oamenilor care ne ştirbesc fericirea şi să plecăm de lângă ei. Viaţa este frumoasă şi colorată, aşa cum este şi noul meu clip”.

Timp de 9 ore, Lariss a filmat videoclipul sub regia lui Khaled Mokhtar alături de cele patru dansatoare care o acompaniază, Raluca Netca, Renata Maria, Stephanie Maimian şi coregrafa Aura Vidroiu.

Prin piesa compusă de Achi, Shift, Ira Ida & Lariss observăm că artista nu se înlătură de la stilul cu care şi-a făcut loc în topurile de specialitate din ţară şi din afară, noul single fiind de asemenea unul pop, cu influenţe tribale şi balcanice.

Lariss şi-a început activitatea în muzică încă de mică, de la vârsta de 7 ani, prin lecţii intense de vioară şi studii muzicale la şcoli de specialitate. După multe concursuri, olimpiade şi trofee cu premiul întâi, frumoasa cântăreaţă şi-a croit drumul către o carieră sigură în muzică, lansându-se cu “Dale Papi”, clipul care a depăşit 55 milioane vizualizări pe YouTube şi a continuat cu alte single-uri de succes.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag să urmărim împreună videoclipul piesei “You Can Lie”, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

222 Post Views

Alex Parker lanseaza astazi “Fix Your Heart”, feat Misha Miller

“Future, EDM, & Vaporwave: < Fix Your Heart > reprezinta ultima provocare peste care mi-am pus semnatura.” – Alex Parker

Alex Parker este unul dintre cele mai promitatoare tinere talente ale momentului. La doar 21 de ani, Alex a bifat deja colaborari cu artisti mari din Romania, atat ca producator (Delia, Morandi, Amna etc), dar si in calitate de artist – “Synchronize” (feat Alexandra Stan).

Parker a avut primul contact cu muzica la varsta de 6 ani, cand a inceput sa ia lectii de pian, iar de la doar 13 ani a inceput sa cante pentru prima data live.

De-a lungul timpului, colaborarile cu trupe precum The Speakers, East Roots si Blue Pulse i-au permis sa evolueze ca si producator, avand totodata concerte in locatii importante din Romania, UK si Belgia.

Alex Parker a atras pentru prima data atentia internationala in 2016, odata cu lansarea “Tropical Sun” – single-ul sau de debut. A urmat ”Synchronize”, impreuna cu Alexandra Stan.

Inspirata din ultimele lansari ale lui Calvin Harris, Zedd si The Weeknd, piesa a inceput de la un demo pe care Alex i l-a trimis lui Marius Moga, care se afla in Los Angeles in perioada aceea. In procesul de creatie s-au alaturat Ryanna Stearns (Akazi), Marius Mirica (Narcotic Sound) si Misha Miller.

Clipul, realizat in regia lui Bogdan Paun, il surprinde pe Alex Parker intr-o poveste de dragoste incerta, incarcata cu flashback-uri, ce se concretizeaza la fiecare refren si explodeaza cu emotii si energie.

“Pe Alex l-am cunoscut in tabara de muzica organizata de Roton, unde ne-am imprietenit foarte repede. Ideea de a lucra impreuna a venit natural, amandoi fiind pe aceeasi lungime de unda.” – Misha Miller

Alex Parker si Misha Miller s-au cunoscut in cadrul TIMC (Transfagarasan International Music Camp), organizata de Roton. Artista originara din Republica Moldova a lansat recent “Sacred Touch”, in colaborare cu Manuel Riva.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul piesei “Fix Your Heart”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

182 Post Views

DJ Sava lanseaza “Sea Lo Que Sea”, featuring Carine

Sava, DJ-ul si producatorul muzical care lanseaza hit dupa hit, are o voce fresh pentru piesele sale! Carine, frumosa si talentata moldoveanca in varsta de 20 de ani, este studenta a Facultatii de Muzica, Teatru si Arte Plastice, dar si un foarte cunoscut manechin care a cucerit podiumurile internationale prin formele sale si prin look-ul exotic.

Colaborarea dintre DJ Sava si Carine se materializeaza in “Sea Lo Que Sea”, o piesa de vara, care imbina ritmul “de radio”, cu influente spaniole. In regia lui Lucian Barbulescu, videoclipul piesei a fost filmat in Grecia, pe insula Creta. Clipul pune in evidenta frumusetea peisajelor care vin in completarea exotismul si naturaletii personajului principal, Carine.

“Carine simbolizeaza oarecum piesa “Sea Lo Que Sea”. E frumoasa, talentata, tanara, imprevizibila, adica ingredientele perfecte pentru o vara fierbinte”, declara DJ Sava.

Pana in prezent, DJ Sava a colaborat cu artisti precum Raluka, Connect-R, Misha, Alina Eremia, Faydee si Irina Rimes. Artistul a lansat piese care au cucerit publicul atat din Romania, cat si peste hotare si care au adunat zeci de milioane de vizulizari pe YouTube. Noua piesa, “Sea Lo Que Sea”, si vocea lui Carine promit un nou succes de radio.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul piesei “Sea Lo Que Sea”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

219 Post Views

Ecaterine & Dimitri lanseaza “LaLaLa”

Ecaterine & Dimitri lanseaza “LaLaLa”, o piesa fresh, de vara, cu o nota optimista, care nu are cum sa nu te “prinda”! Single-ul, interpretat in limba spaniola, este o coproductie Cat Music si Green Eye Music si este produs in studioul Young Spirit Records. Muzica este compusa de Dimitri si Ecaterine, iar versurile sunt scrise de Theea Miculescu si Ionut Bordianu.

“‘LaLaLa’ reprezinta o eliberare, o escapada din gandurile negative. Este o piesa anti-stres, care te calmeaza, te relaxeaza si te face sa vezi, de fapt, ca nimic nu e atat de grav precum pare. Am decis impreuna cu Theea sa nu fie cuvinte pe refren, ci doar sintagma “La la la”, tocmai pentru a canta toata lumea alaturi de noi. ‘LaLaLa’ este despre starea de spirit. Iti ridica moralul si te face sa te simti liber, in largul tau, fara limite”, declara cei doi artisti.

Ecaterine si Dimitri nu sunt la prima colaborare. Pana in prezent, cei doi au lansat impreuna single-uri precum “Zi cu soare”, “Chiky Lala” si “Adrenalina”. In februarie 2017, artista a lansat “Phoenix”, o frumoasa balada, cu note personale, compusa chiar de catre ea. De-a lungul timpului, Ecaterine a lansat piese precum “Flacari de rai”, “Zi cu Soare”.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa ascultam impreuna piesa “LaLaLa”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

204 Post Views

Alin Pascal lanseaza single-ul si videoclipul “Melodia ta”

Alin Pascal lanseaza single-ul si videoclipul “Melodia ta”, si de aceasta data a colaborat cu Randi si studioul Famous Production.

“Melodia ta este compusa de Randi si a fost un proces destul de lung, avand in vedere ca este prima piesa pe care o lansez, a trebuit sa gasim un stil care sa ma reprezinte cel mai bine.

Filmarea a fost o placere, am avut parte de o echipa super profesionista, careia ii multumesc si cu care sper sa realizez si urmatoarele videoclipuri”, declara Alin Pascal.

Videoclipul este regizat de catre San si a fost filmat in Sinaia, in luna aprilie a acestui an.

“Avand o trupa de coveruri de aproape 10 ani, m-am gandit ca este timpul sa-mi exprim trairile si energia prin piese proprii. Este o lume noua pentru mine, dar vreau sa investesc toata energia mea pentru a scoate piese de calitate! Deja lucram la urmatoarea piesa, asa ca stati aproape”, adauga Alin.

Alin Pascal a inceput sa cante inca de la varsta de ani ani, fiind indrumat de catre parintii lui, Matilda Pascal Cojocarita si Stefan Cigu. De pe atunci, a invatat sa cante la un instrument, si anume la vioara. Ulterior a studiat la Conservatorul din Cluj. Proiectele muzicale implica si trupa de coveruri Alin Pascal Band, dar si participarea in cadrul emisiunii concurs Vocea Romaniei.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul piesei “Melodia ta”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

197 Post Views

De la 30 de grade, Ligia “inchide usa” si revine cu un nou single solo

Ligia Moldovan, frumoasa roscata care a adunat milioane de vizualizari pe YouTube la piesele lansate pana in prezent, are un single nou, “Inchide usa”, prin care incepe un alt capitol.

Single-ul “Inchide usa” este prima piesa solo pe care Ligia o lanseaza dupa colaborarile de succes cu Vescan (“Fraiero”), Puya, Mahia Beldo. Mai mult, “Inchide usa” este si prima piesa compusa integral de catre Ligia si care va fi inclusa pe albumul de debut, “Yin & Yang”, care urmeaza sa fie lansat in cateva luni.

“Noul single este produs impreuna cu trupa mea, o piesa care a luat nastere pe o plaja pustie in Filipine de la cateva acorduri simple de chitara si o linie de voce, de aceea am incercat sa pastram simplitatea initiala si in varianta finala a piesei. Este prima piesa de pe primul meu album, , ce va fi lansat in curand. Sper sa va placa!”, declara Ligia.

Proiectul video este realizat de catre Claudiu Stan si a fost filmat pe parcursul unei zile intr-un club din capitala, iar in prim plan este formula de live show a artistei.

Ligia a cucerit publicul si topurile cu piese ca “Fraiero” (ft Vescan), “30 de grade” (alaturi de F Charm), “Al tau impiedicat” etc. In plus, Ligia a participat in prima editie X Factor, iar timbrul inegalabil si interpretarile live exceptionale au adus-o in finala concursului.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul piesei “Inchide usa”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

227 Post Views

Bruno Mars vs David Guetta – Versace on The Floor

Bruno Mars si David Guetta fac echipa pentru o noua versiune a single-ului “Versace On The Floor (Bruno Mars vs. David Guetta)”, remixul oficial al celei mai recente lansari, extrasa de pe albumul “24K Magic”. Desi anuntata ca al treilea single la inceputul acestei luni, piesa a fost deja premiata cu Discul de Aur de catre industria muzicala din SUA, depasind totodata 117 milioane de vizualizari pe Youtube.

Noua versiune prezinta un mix perfect intre influentele celor doi artisti, linia ritmata de bass si inserturile electronice combinandu-se perfect cu timbrul pasional al lui Mars.

“Sunt foarte mandru c-am avut oportunitatea sa lucrez cu Bruno Mars pe aceasta piesa. Rezultatul final este mai mult decat un remix, este o colaborare si o imbinare a doua lumi diferite. Scopul meu a fost sa o transform intr-o piesa mult mai dance si atractiva pentru DJ, dar, in acelasi timp, sa mentin frumusetea versiunii originale cat mai intacta. Am vrut sa creez ceva care rezoneaza cu o audienta mai larga, precum muzica lui Bruno, nu doar cu o comunitate.” – David Guetta

Recent, Guetta a deschis gala premiilor Billboard Music Awards, cantand alaturi de Nicki Minaj piesa “Light My Body Up”, show-ul fiind inchis de Mars cu debutul TV al piesei “Versace On The Floor”.

Totodata, Bruno Mars a cantat si in deschiderea premiilor BET Awards, in cadrul carora a castigat premiul pentru “Best R&B/Pop Male Artist”.

Cei doi artisti nu sunt straini hiturilor de vara, “That’s What I Like” dominand in continuare topurile din US. Acesta este al 7-lea single al lui Bruno Mars ce ajunge pe prima pozitie in Billboard Hot 100, reusind sa vanda peste 3 milioane de exemplare (cu tot cu stream-uri), fiind premiat cu 3 Discuri de Platina de catre RIAA.

Totodata, colaborarea lui Guetta cu Justin Bieber, lansata acum 2 saptamani, a intrat deja in topurile importante din SUA pe locul 20, adunand peste 48 de milioane de vizualizari pe Youtube.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa ascultam impreuna piesa “Versace on The Floor”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

253 Post Views

HOT! DJ Khaled a lansat “Wild Thoughts”, feat. Rihanna & Brison Tiller

In doar cateva zile de la lansare, “Wild Thoughts” a adunat peste 39 de milioane de vizualizari pe YouTube! Single-ul este un remake al piesei “Maria, Maria”, a lui Carlos Santana, iar Rihanna si DJ Khaled au pastrat linia melodica.

Clipul piesei, regizat de Colin Tilley si filmat in cartierul Little Haiti din Miami, ne transpune intr-o lume de carnaval, plina de culoare, iar Rihanna apare in mai multe ipostaze provocatoare si senzuale. “Wild Thoughts” ocupa prima pozitie in Franta si Portugalia pe iTunes, locul 2 in Marea Britanie, Noua Zeelanda, Polonia, Danemarca, Grecia si Africa de Sud si locul 11 in topul Global Spotify Top 50.

Piesa se regaseste pe cel mai nou album al lui DJ Khaled – “Grateful”, disponibil de astazi, si include colaborari cu Nicki Minaj, Alicia Keys, PARTYNEXTDOOR, Calvin Harris, T.I. si multi altii. Pana in prezent, artistul a lansat piese precum “I’m the One” (ft. Justin Bieber, Quavo, Chance the Rapper, Lil Wayne), “Do You Mind”, “I Got the Keys” (ft. Jay-Z, Future), hituri ce au generat sute de milioane de vizualizari pe YouTube.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul piesei “Wild Thoughts”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

228 Post Views

CLICK ne canta “DE DRAGOSTE SI RAZBOI” (feat. MISS MARY & EL NINO)

“De Dragoste si Razboi” este noul single, semnat CLICK feat. Miss Mary & EL NINO.
O poveste de iubire a soldatului plecat pe front, o drama a indepartarii…

“De dragoste si razboi este povestea iubirii sincere ce are la baza familia, intr-o societate definita de o lupta continua. Este povestea soldatului plecat pe front, departe de aleasa inimii lui. Este drama indepartarii, a razboiului, dar in acelasi timp bucuria dragostei, a ambitiei si increderii.

Lucram de multa vreme la acest proiect si este unul care ma defineste perfect. Sunt fericit si recunoscator ca Dumnezeu mi-a trimis in cale oamenii care sa ma ajute sa il finalizez. Este o onoare sa va am aproape.

Multumesc: George si Gabi Onea, Miss Mary, El Nino, Liviu Craciun si echipa si nu in ultimul rand baietilor care m-au ajutat sa orchestrez aceasta piesa: Acxel si Lorean Georgian” a declarat CLICK

“A fost o placere sa lucrez cu CLICK si cu El Nino, doi oameni extrem de talentati si deschisi. Am apreciat tare mult faptul ca am avut libertatea sa ma exprim si sa creez pe aceasta piesa si bineinteles ca inspiratia m-a lovit instant.
E un cantec de suflet, o poezie!” l-a completat Miss Mary

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul piesei “De Dragoste si Razboi”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

259 Post Views

Ally lanseaza single-ul si videoclipul “Rock Your Body”

Alina Dogaru, aka Ally, lanseaza single-ul “Rock Your Body”, un pop-funk, pozitiv, cu good vibes, care te invita la dans.

“Rock You Body” este al doilea single lansat de catre concurenta sezonului numarul 4 de la Vocea Romaniei. Piesa este compusa de catre Andrei Ganea si Ally, iar videoclipul, in mood-ul piesei, cu dans si buna dispozitie, este regizat de iRonic.

“E dragoste si razboi pe ringul de dans, un joc al seductiei cu tatonari si ‘lupte de ring’. E despre tentatia de a te lasa sedus de impulsul atractiei si teama de necunoscut, despre curajul de a-ti asuma riscuri, atunci cand intuitia te indeamna sa iubesti fara certitudini”, declara Ally.

Timbrul lui Ally i-a cucerit pe juratii de la Vocea Romaniei, care au avut numai cuvinte de lauda pentru artista inca din prima etapa. Ulterior, Ally a lansat primul single din cariera, “LoveSick”, pentru care a lucrat cu aceeasi echipa, atat pe partea de compozitie, cat si la productia videoclipului.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul piesei “Rock Your Body”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

220 Post Views