Capsulele de Teatru și Deșteptări Ideo Ideis și-au încheiat traseul prin țară

În perioada 24 – 29 octombrie adolescenții din Galați și Brăila au participat la o serie de ateliere de dezvoltare personală prin teatru, dans și mentorat desfășurate în cadrul proiectului „Capsule de Teatru și Deșteptări”, organizat de Asociația T.E.T Alexandria, responsabilă în ultimii 17 ani de fenomenul Ideo Ideis.

Experiența de educație alternativă propusă de Ideo Ideis a debutat cu atelierul In a Relationship unde psihoterapeuți cu multă experiență le-a oferit adolescenților participanți o mai bună înțelegere asupra relației de cuplu, a cauzelor pentru care oamenii pot deveni violenți, efectele abuzului și ce instrumente au la îndemână pentru a se proteja când acesta se manifestă în relație. Activitățile de dezvoltare personală au continuat prin intermediul atelierelor de teatru și dans conduse de actorul Liviu Chițu și coregrafa Krista Sandu, în Galați, respectiv actrița Sabina Brândușe și coregrafa Raluca Zețu, în Brăila.

M-ați ajutat să mă dezvolt, să fiu mai deschisă cu mine, dar și cu ceilalți, așadar sper să reveniți în orașul nostru”, „Pot sa mărturisesc că prin această Capsulă s-a contribuit la viitorul EU. Un om mai încrezător, mai bun, mai puternic!” sau „M-am simțit fantastic, a fost una dintre cele mai bune decizii ale mele faptul că am ales să mă înscriu în proiect.” sunt doar câteva dintre cuvintele pe care liceenii le-au lăsat scrise organizatorilor la finalul celor 6 zile de ateliere și experiențe propuse.

Duminică, 30 octombrie, comunitățile din Galați și Brăila au fost martore ale inaugurării unor noi picturi murale, ambele cu puternice mesaje sociale, concluzii vizuale ale celor 6 zile de experiențe prin care adolescenții au trecut și mărturii vii ale forței regenerării urbane prin cultură. În realizarea amândurora adolescenții participanți în proiect au participat activ cu idei și propuneri, care apoi au fost integrate în schițele de proiect.

„Am început dialogul cu liceenii pornind de la propria mea experiență cu Ideo Ideis, unde am fost în trecut voluntar, unde am participat la toate atelierele de teatru, dans, artă grafică și unde am construit cel mai mult din încrederea în mine și în ceilalți. Încrederea că opinia mea contează și că poate avea un impact în societate. Au acceptat provocarea de a se gândi ce înseamnă pentru ei încrederea și unde anume o găsesc și au venit cu sugestii despre mai multe elemente grafice care să fie incluse sau despre cum să fie scris textul, astfel încât să le reprezinte cât mai bine parcursul. Iar rezultatul va rămâne ca o mărturie peste timp a forței pe care o are arta în viețile tuturor.”, a declarat Adina Biet, care semnează pictura murală „Încrederea înflorește în inimile mari”, ce se regăsește pe zidul interior al Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Galați.

„Personajul ilustrat de mine este nimeni alta decât Chira Chiralina, o legendă a orașului și un fel de piatră de temelie metaforică a Brăilei. Muralul vorbește despre condiția femeii în societate, unde regăsim aceleași probleme ca acum 100 de ani: obiectificare, agresiune, blamarea victimei. Lucrarea este un semnal de alarmă, o încercare de a reaminti trecătorilor că violența împotriva femeilor trebuie să înceteze. Clădirea teatrului Maria Filotti, un alt simbol al orașului, îi acoperă ochii, pentru a-i ascunde frumusețea de privirile trecătorilor, la fel cum femeile sunt sfătuite să-și acopere trupurile pentru a nu mai ispiti. Subiectele lucrărilor mele din ultima perioada au avut, în spatele ilustrațiilor colorate, mesaje politice și sociale, semnale de alarma pentru societatea noastra – e felul meu de a protesta.”, a declarat și Maria Zurbagiu, despre „Femeie în bătaia vântului”, mural ce poate fi admirat în zona Esplanadei, lângă amfiteatrul de pe Faleza Dunării Brăila. realizat cu sprijinul
Prin inaugurarea noilor murale, orașele își îmbogățesc astfel colecția de artă stradală dezvoltată în cadrul mai multor proiecte desfășurate în ultimii ani și se aliniază unui trend ascendent în multe orașe europene. Importanța artei stradale nu este doar culturală, cât și socială – promovează diversitatea, creativitatea și exprimarea liberă. În plus, în timp, ajută la conturarea identității comunității pe care o reprezintă.
Capsulele de Teatru și Deșteptări au ajuns anul acesta la adolescenții între 14 – 19 ani din 4 orașe din țară. Experiența de explorare prin artă propusă de Ideo Ideis va ajunge anul viitor în mai multe orașe din țară. Mai multe detalii vor fi anunțate curând!

Acestea fiind spuse, aștept părerile voastre!

METRONOM va putea fi văzut din 4 noiembrie în peste 45 de cinematografe din 27 de orașe din țară

Așteptarea a luat sfârșit: Metronom, debutul în lungmetraj de ficțiune al regizorului Alexandru Belc, distins anul acesta la Cannes cu Premiul pentru regie al secțiunii Un Certain Regard, va avea premiera în cinematografe pe 4 noiembrie.

Filmul distribuit în România de Strada Film va putea fi văzut în prima săptămână în peste 45 de cinematografe din 27 de orașe din țară, după cum urmează: București (Cinema City Cotroceni, Cinema City Park Lake, Cinema Elvire Popesco, Cinema Europa, Cinema Muzeul Țăranului, Cineplexx Băneasa, Happy Cinema, Hollywood Multiplex, Movieplex, Union), Alba Iulia (Inspire Cinema), Arad (Cinema Arta), Bârlad (Cityplex), Bistrița (Cinema Dacia), Brăila (Cinema City), Brașov (Cinema City, Centrul Cultural Reduta), Caransebeș (Cinema 3D Luna), Cluj (Cinema Arta, Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria), Constanța (Cinema City Park, Cityplex – Jean Constantin), Craiova (Cinema Electroputere VIP, Cinema Patria), Focșani (Cinema Balada), Galați (Cinema City), Iași (Cinema Ateneu), Odobești (Casa de Cultură a Sindicatelor), Oradea (Cinema Palace), Petroșani (Cinema Șerban Ionescu), Piatra Neamț (Cinema, mon amour), Pitești (Cinema City, Cinema Trivale), Ploiești (Cinema City Shopping City), Reșița (Cinema Dacia), Sfântu Gheorghe (Arta by Cityplex), Sibiu (Cinema Arta, CineGold), Suceava (Cinema City), Târgu Jiu (Cinema Sergiu Nicolaescu), Timișoara (Cinema City Shopping City, Cinema Victoria) și Toplița (Cityplex – 3D Călimani).

Premiera filmului în București a avut loc în deschiderea Les Films de Cannes à Bucarest .13, iar primele spectacole anunțate sunt deja sold out.

Publicul se va putea întâlni cu echipa filmului la proiecțiile din:
București, 1 noiembrie, ora 20:30 la Cinema Elvire Popesco
București, 3 noiembrie, ora 20:00 la Cineplxx Băneasa
Constanța, 4 noiembrie, ora 19:50 la Cinema City Park
Brăila, 5 noiembrie, ora 18:20 la Cinema City
Galați, 5 noiembrie, ora 20:00 la Cinema City
Brașov, 8 noiembrie, ora 19:00 la Centrul Cultural Reduta
Ploiești, 9 noiembrie, ora 19:10 la Cinema City Shopping City urmând să fie anunțate și alte proiecții speciale în curând.

Trailerul filmului a fost lansat în cadrul festivității de deschidere a anului școlar de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, marcând astfel arcul de timp de 50 de ani de la perioada prezentată în film.

Publicul și presa de specialitate a iubit filmul de fiecare dată când acesta a fost arătat. De la premiera mondială la Cannes, la cea națională la Cluj, la Chicago, Ierusalim sau Varșovia, Metronom a fost lăudat și ovaționat:
„un film sublim de frumos” – The Upcoming
„acest debut stilizat, lent şi cu o imaginaţie bogată e mult mai mult decât o versiune românească la Romeo şi Julieta” – Variety
„Nu e un film pe care să-l uiți prea curând.” – Disappointment Media
„Metronom este un omagiu inteligent și asumat adus acestei generații damnate de români.” – Variety
„o dramă politică aproape perfectă”
– Hollywood Elsewhere
„Debut de excepție pentru Mara Bugarin” – TV Mania
„filmul pulsează în ritmul constant și tăcut al schimbării” – Screen Daily
„Metronom este o mostră splendidă de cinema” – The Upcoming
„Într-o industrie de film în care cineaștii sunt rar interesați de protagoniști femei sau tineri, Metronom se simte ca o gură de aer proaspăt, în timp ce Ana devine un simbol adevărat, luminos, al unei anume atitudini față de viață.” – Cineuropa
„Filme precum Metronom ne amintesc de istoria noastră.” – ICS
„Metronom se instalează lejer, de la prima proiecție bucureșteană, ca unul dintre cele mai bune filme românești despre ‘comunismul românesc’, alături de, în primul rând, Arest (2019) al lui Andrei Cohn.” – TV Mania
„O experiență fantastică” – The Mail Newspapers
„’Noi în anul 2000…’, suna un cântec adresat strict, în acea vreme (acum 50 de ani), celor aflați la vârsta personajelor din acest film (și care-acum ar trebui să aibă aproape 70 de ani). 2000 a venit, a trecut, și iată că în 2022 apare filmul ‘lor’, al generației lor, care îi arată (aproape) exact cum au fost.” – TV Mania
„Până acum, unul dintre cele mai de impact filme ale anului.” – Disappointment Media

Sinopsis:
În timp ce Țiriac și Năstase joacă Finala Cupei Davis împotriva Americii în 1972, doi liceeni se iubesc și scriu scrisori la emisunea METRONOM de la Europa Liberă. Cand el primește aprobarea să plece definitiv din țară, împreună cu familia, ei știu că trebuie să se despartă, dar nu se așteptau ca ultimele zile împreună să devină hotărâtoare pentru întreaga lor viață. 

Spectatorii îi vor putea recunoaște în distribuția filmului și pe îndrăgiții actori: Vlad Ivanov, Mihai Călin, Alex Conovaru sau Alina Berzunţeanu alături de Mara Bugarin, Șerban Lazarovici, Mara Vicol, Marius Boboc, Mihnea Moldoveanu, Andrei Miercure, Măriuca Bosnea, Tiberiu Zavelea, Claudia Soare, Eduard Chimac, Briana Macovei, Pamela Iobaji, Ana Bodea, Alin Oprea, Alexandru Conovaru, Horațiu Bob, Alexandru Nedelcu, Daniel Tomescu.

Metronom este realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinemtigrafiei, La Region Nouvelle-Aquitaine, cu suportul Catena, OMD România și Friesland Câmpina.

Filmul va putea fi văzut învepând de vineri în cinematografe și este distribuit de Strada Film Internațional. Pănă acum spectatorii de la Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL Sfântu Gheorghe, TIFF Cluj, Sibiu și Oradea, Ceau Cinema Timișoara, Filmul de Piatra, Alba Iulia Music and Film Festival, Serile Filmului Românesc de la Iași, Festivalul de Film și Istorii Râșnov, Brașov Jazz & Blues Festival, Les Films de Cannes à Bucarest, Arad, Cluj-Napoca și Timișoara au văzut Metronom în cadrul unor proiecții speciale și s-au întâlnit cu echipa filmului.

Păreri?

Capsulele de Teatru și Deșteptări Ideo Ideis ajung în octombrie în două noi orașe din țară

„Capsulele de Teatru și Deșteptări”, un proiect marca Ideo Ideis, au ajuns în prima parte a anului la Bârlad (jud. Vaslui) și Roșiorii de Vede (jud. Teleorman), 60 de adolescenți fiind beneficiarii experienței de educație alternativa propusă de organizatorii celui mai mare Festival de teatru tânăr din țară. În urma experienței, adolescenți din cele două orașe au format trupele de teatru “Brr… la deal!”(Bârlad) și „Rotuja” (Roșiorii de Vede) și au creat două produse culturale originale – spectacole de teatru originale pe care le-au jucat în fața comunității din care fac parte.

După succesul înregistrat la Roșiorii de Vede și Bârlad, proiectul „Capsule de Teatru și Deșteptări” Ideo Ideis continuă și va ajunge în perioada 24 – 29 octombrie la liceenii din încă două orașe din țară: Galați și Brăila.

„În ultimii 17 ani, Ideo Ideis a creat în Alexandria, prin Festivalul Național de Teatru Tânăr, cel mai mare eveniment de educație alternativă pentru adolescenți. Timp în care, peste 4000 de tineri, îndrumați de unii dintre cei mai buni profesioniști de pe scena culturală românească, au devenit mai sinceri cu ei înșiși și mai deschiși către ceilalți. Capsulele de Teatru și Deșteptări Ideo Ideis reprezintă esența învățării Ideo Ideis și au apărut din nevoia de a ajunge la cât mai mulți adolescenți din România, din comunități mici și mijlocii, care nu au șansa să ajungă în Alexandria. De aceea suntem bucuroși că avem oportunitatea de a ajunge și la tinerii din Galați și Brăila. Ne dorim ca toți adolescenții pe care îi vom întâlni, să-și găsească propria voce și să o folosească pentru a modela societatea de care au nevoie în devenirea lor.”, a declarat Ana Fierăscu, directoarea Capsulelor de Teatru și Deșteptări.

„Capsulele de Teatru și Deșteptări” sunt doze concentrate de educație alternativă sub forma unor ateliere de dezvoltare personală prin teatru, dans și mentorat. O capsulă este formată din doi artiști și pedagogi străluciți, trainerul de teatru și trainerul de dans, cu o vastă experiență în lucrul cu adolescenții, oameni care sunt esența Ideo Ideis și a experienței de învățare prin care au trecut până acum mii de adolescenți. Timp de cinci zile, adolescenții vor învăța să aibă mai mult încredere în ei, să comunice mai sănătos unii cu ceilalți și cu cei din jurul lor, să lucreze în echipă, și mai ales, să aibă curajul să-și exprime propria vocea.

În plus, pe 24 octombrie, în prima zi din cadrul programului, adolescenții vor participa la atelierele In a Relationship, unde vor explora, alături de trainerii Theodora Dumitrică (Galați) și Silvia Guță (Brăila), motivele și cauzele pentru care oamenii pot deveni abuzivi sau violenți în cuplu și vor învăța despre cele mai subtile forme de abuz emoțional și efectele lor, precum și metode de a identifica din timp potențialele pericole. La final, participanții vor avea o imagine mai cuprinzătoare asupra relațiilor de cuplu, a formelor de abuz și vor ști ce trebuie să facă sau unde să ceară ajutor, dacă vor avea vreodată nevoie. Vor urma apoi 5 zile de întâlniri cu trainerii de teatru și dans, timp în care participanții își vor antrena curiozitatea și vor explora învățarea prin artă.

La Galați vor ajunge actorul Liviu Chițu, cunoscut de pe scena celor mai importante teatre din Capitală (Teatrul Național, Teatrul de Comedie, Teatrul Masca, Teatrul Metropolis, Teatrul Notarra, Teatrul Mic, Teatrul Odeon), și coregrafa Krista Sandu, care are o vastă experiență în dans contemporan și dans clasic, în cadrul școlii Bucharest City Ballet, Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, Teatrului Elisabeta și alte instituții de învățământ pentru copii și tineri de toate vârstele.

Adolescenții din Brăila se vor întâlni cu actrița și art-terapeutul Sabina Brândușe, cunoscută pentru numeroase roluri de teatru, film și TV, și coregrafa Raluca Zețu, a cărei experiență în balet, dans contemporan, improvizație, neclasic și floor barre, o recomandă ca fiind un trainer și profesor complet în arta mișcării.

O mărturie vie a forței regenerării urbane prin cultură va fi muralul pe care artiștii plastici Maria Zurbagiu și Adina Biet îl vor realiza în fiecare din cele două orașe, în săptămâna dedicată Capsulei de Teatru și Deșteptări Ideo Ideis, tradiție împrumutată chiar de la Festival. „Până acum asociam Ideo Ideis cu Ziua de Paște  – știam că se întâmplă în fiecare an, dar un știam exact când. Anul acesta Ideo a picat de 3 ori, motiv de bucurie și sărbătoare prin culoare. Brăila și Galați vor fi destinațiile finale ale călătoriei mele murale de anul acesta și aștept cu nerăbdare întâlnirea cu ele.”, a declarat artista Maria Zurbagiu.
Programul se adresează tuturor adolescenților cu vârste cuprinse între 14 – 19 ani, indiferent de liceul din care fac parte, iar participarea este gratuită. Experiențele propuse de Ideo Ideis vor ajunge în următorul an în mai multe orașe din țară, mai multe detalii urmând să fie anunțate curând!

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Începe Animest.15 – prima ediție a festivalului disponibilă online, în toată țara

#ScreeningHistory – cea de-a 15-a ediție Animest, dedicată aniversării celor 100 de ani de animație românească, își deschide porțile astăzi, pentru prima dată în mediul online. Invitați să ia parte la o adevărată aventură prin lumea fermecătoare a imaginilor în mișcare, cinefilii vor putea urmări filme de Oscar, povești care au făcut înconjurul lumii și masterclass-uri cu animatori de elită până pe 15 noiembrie, de pe întreg teritoriul țării. Nu mai puțin de 55 de proiecții online se pregătesc să ajungă în casele iubitorilor de animație, prin intermediul platformei de streaming a festivalului, disponibilă pe www.animest.ro, în secțiunea Cinema virtual, de unde pot fi achiziționate și biletele de acces. 

O adaptare fermecătoare a nuvelei pentru copii scrise și ilustrate de artistul Italian Dino Buzatti în 1945, Vestita invazie a urșilor în Sicilia /The BearsFamousInvasion of Sicily(regia Lorenzo Mattotti) deschide cea de-a 15-a ediție Animest și se vede pentru prima dată în România în această seară de la ora 20:00. Povestea care va face deliciul spectatorilor de toate vârstelea fost inclusă în 2019 în selecția oficială de la Cannes,iar în același an s-a aflat printre favorite la Annecy – cel mai important eveniment cinematografic mondial dedicat filmelor de animație. Tot de la Annecy vine și TheNose or theConspiracy of Mavericks(regia AndreyKhrzhanovsky), o adaptare inedită a nuvelei satirice ,,Nasul’’, scrisă de Nikolai Gogol. Filmul inclus în competiția internațională de lungmetraj va fi difuzat în premieră în România în această seară, de la ora 20:30. 

Printre poveștile de care spectatorii sunt invitați să se îndrăgostească în următoarele zile se numără și celebrul Kill It andLeaveThis Town, debutul regizorului polonez MariuszWilczynski,  programat marți, pe 10 noiembrie, de la ora 20:30. Filmul a fost distins cu Premiul special al juriului în cadrul aceluiași prestigios festival de la Annecy. Joi seară, MyFavourite War (regia IlzeBurkovskaJacobsen), un excelent documentar animat despre perioada comunistă a anilor ’80, va cuceri spectatorii de la ora 20:30, iar vineri publicul îl va cunoaște pe protagonistulfilmului Josep (regia Aurel), inclus anul acesta în selecția Festivalului de la Cannes. Zero Impunity (regia Denis Lambert, Nicolas Blies, StéphaneHueber-Blies), documentarul multimedia realizat în cadrul campaniei globale de conștientizare a violențelor sexuale sistematice din zonele de conflict, își continuă parcursul festivalier printr-o proiecție specială programată sâmbătă, de la ora 20:30.Majoritatea acestor proiecții sunt urmate de intervenția în direct a regizorilor. 

În primele zile de festival, scurtmetrajele internaționale care vor concura în acest an la premiile ediție, vor

ANIMEST – FestivalulInternațional de Film de Animație

contact@animest.ro | alexandra@animest.ro

Facebook | Instagram| Website

0769 717 887

cuceri, pe rând, micile ecrane, impresionând prin diversitatea stilurilor de animație și prin complexitatea poveștilor abordate. Spectatorii sunt invitați să își aleagă favoriții și la această ediție, oferind, prin fiecare vot exprimat, o șansă în plus filmului preferat de a câștiga Premiul Publicului. 

Aniversarea celor 100 de ani de animație românească, eveniment căruia Animest îi dedică tema ediției și o întreagă secțiune tematică, va fi marcată de un adevărat regal cinematografic. Miercuri, începând cu ora 17:00, scurtmetrajele premiate de-a lungul celor 15 ediții în Competiția românească vor rula pe ecranele din întreaga țară, iar de la orele 19:00 și 21:00, spectatorii sunt invitați să descopere o amplă selecție de bijuterii de arhivă, restaurate digital de echipa festivalului, în parteneriat cu Grupama și Arhiva Națională de Film. Petrecerea aniversară va debuta de la ora 11:00 cu o discuție dedicată, la care vor participa criticul Dana Duma, autoarea volumului 100 de ani de animație românească, și cineastul Radu Igazsag, regizorul lungmetrajului documentar O scurtă poveste, difuzat online de la ora 18:30. Până pe 22 noiembrie, fanii Animest sunt invitați să exploreze istoria fabuloasă a animației autohtone în cadrul singurului eveniment offline din programul festivalului: expoziția ‘100 de ani de animație românească’, găzduită de Rezidența BRD Scena9. 

Seria întâlnirilor virtuale cu invitații de onoare ai ediției va continua joi, de la ora 17:45, cu prezentarea TrickyWomen/TrickyRealities, din Austria – festivalul invitat la Animest.15. Olanda, țara invitată, propune spectatorilor o amplă retrospectivă a celor mai importante filme de animație produse de-a lungul ultimilor 100 de ani, proiectate online începând de joi: un lungmetraj despre un misterios ‘Disney’ olandez și cinci serii de filme scurte, una dintre ele pentru copii. Animate Projects din Marea Britanie, studioul invitat, se va bucura de o prezentare detaliată sâmbătă, pe 14 noiembrie, de la ora 16:30. Animatorul israelian de succes Tal Gadon va susține un masterclass despre colaborarea sa cu regizorul Ari Folman la filme precum Vals cu Bashir, primul lungmetraj animat nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film străin. Una dintre cele mai așteptate întâlniri ale anului,cu Aaron Long, unul dintre regizorii BoJackHorseman, va avea loc vineri, pe 14 noiembrie, de la ora 19:00, pe pagina de FacebookAnimest

Cele mai populare evenimente din programul festivalului revin anul acesta într-o nouă formulă, aducând spiritul petrecerii în sufrageriile iubitorilor de muzică bună, imagini hipnotizante și povești înspăimântătoare. Creepy, Trippy și AnimusicNight părăsesc ecranele de cinema și vin să-și viziteze spectatorii la ei acasă, pe 12, 13 și 14 noiembrie, începând cu miezul nopții. 

Cei mai tineri dintre cinefili au parte, la această ediție, de o porție dublă de Minimest. Secțiunea dedicată lor a debutat încă din weekend, cu o serie de proiecții online programate chiar înainte de startul oficial al festivalului,  și va continua în zilele de 14 și 15 noiembrie, cu un program plin de surprize pentru copiii de toate vârstele.

Păreri?

Mattyas lansează videoclipul piesei “Don’t say no”, în colaborare cu Tara

Mattyas, artistul cunoscut pentru hiturile “Missing you” și “Secret love” lansează un nou single, “Don’t say no”, în colaborare cu Tara (solista ajunsă în atenția publicului cu piesele “Happy for you” și “Missing you”). Piesa este produsă de Debu Teodor Constantin și Any1 în studiourile Tuan Records și beneficiază și de un videoclip regizat de Silviu Mîndroc.

“”Don’t say no” este o piesă de vară târzie care sunt sigur că va prinde atât în România cât și internațional. După ce am primit piesa de la băieți am zis că ar trebui și o voce feminină pe ea, astfel m-am gândit la Tara, am contactat-o, i-a plăcut piesa și sunt foarte mulțumit de rezultatul final. Ideea videoclipului este aceea a unei petreceri pe plajă și pe iaht, un clip sexy și de imagine, în același timp”, a declarat Mattyas.

“Pe Mattyas l-am apreciat încă de la primele sale apariții. Propunerea de a colabora a venit ca o surpriză plăcută pentru mine și am acceptat bucuroasă. M-am regăsit în piesa “Don’t say no”, iar vocile noastre se completează perfect”, adăugat Tara.

Păreri?

Zilele unteatru online – Primul teatru independent care a transmis spectacole live, revine pe ecranele din toată țara

Pentru prima dată în istoria Zilelelor unteatru, evenimentul cultural devenit deja tradiție pentru publicul bucureștean continuă anul acesta în mediul online, aducând experiența festivalului în casele spectatorilor din întreaga țară. Vreme de zece zile, în perioada 4-13 septembrie, cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul teatrului independent, dar și o serie de reprezentații în premieră, vor fi transmise online, parte dintre ele live, și vor putea fi urmărite cu acces gratuit.

După o ediție specială Zilele unteatru – eveniment organizat în acest an exclusiv în aer liber, cu participarea a 2000 de bucureșteni de-a lungul celor 10 seri de spectacol, a venit rândul iubitorilor de teatru din țară să savureze cele mai noi producții unteatru. O selecție variată, care va include zece dintre spectacolele jucate în luna iulie pe scena amenajată în Parcul Herăstrău, va fi difuzată gratuit în mediul online. Pentru ca experiența vizionării să rămână una autentică, de calitatea premium a transmisiunilor live din sala de spectacol se va asigura o întreagă echipă de profesioniști, incluzând operatori, editori, specialiști în sunet și lumini, producători și regizori de platou.

La începutul lunii martie, spațiile culturale au fost nevoite să-și închidă porțile, ca urmare a măsurilor de distanțare impuse în contextul pandemiei. Pentru a rămâne alături de iubitorii de teatru și pentru a-i putea susține în continuare pe artiștii independenți implicați în proiect, unteatru și-a continuat activitatea, oferind publicului ocazia de a urmări în siguranță spectacolele programate, din propriile case. Reacțiile pozitive nu au întârziat să apară, iar valul de susținere venit din partea spectatorilor din întreaga lume a reconfirmat nu doar nevoia artei independente de a depăși barierele geografice, ci și dorința iubitorilor de teatru din țară și de peste hotare de a vedea producții autohtone de calitate.

Un demers dedicat deopotrivă spectatorilor fideli și tuturor celor interesați să descopere producțiile independente, Zilele unteatru online redeschid seria de transmisiuni cu Domeniul Iuptei, cea de-a treia parte din trilogia migraţiei creată de regizoarea Catinca Drăgănescu, difuzată live din sala de spectacol vineri, pe 4 septembrie. Spectacolul urmăreşte povestea unui tânăr asiatic aflat ȋn căutarea soluţiei pentru o viaţă mai bună ȋn Europa. Pentru prima dată va putea fi urmărit online spectacolul Singurătatea pietrelor, în regia lui Norbert Boda, un proiect unteatru cinematic proiectat în premieră la Zilele unteatru, dar și Bad Talks, de Radu Iacoban. Tot în direct va fi transmis și spectacolul Pelicanul, în regia lui Florin Liță, o dramă de familie cu Florina Gleznea, Cezar Antal, Alex Popa și Sandra Ducuță. Surpriza ediției va fi noul concert al artistului Alex Ștefănescu – Vindecare, interpretat live în sala de concerte din Sfinții Apostoli nr. 44 și transmis gratuit în întreaga țară, în ultima seară de festival.

Dacă la evenimentul aniversar găzduit în luna iulie de Roaba de Cultură, aproximativ 2000 de spectatori s-au bucurat de spectacol de-a lungul celor 10 zile, în mediul online, zeci de mii de iubitori de teatru din țară sunt invitați să se bucure de atmosfera de festival.

Programul și detaliile transmisiunilor vor fi disponibile începând cu 31 august, pe www.unteatru.ro.

Un proiect independent lansat în urmă cu 10 ani, unteatru s-a remarcat în peisajul cultural autohton prin producții de calitate, apreciate nu numai de publicul bucureștean, ci și de juriile marilor festivaluri de profil. O întreagă comunitate de artiști s-a format de-a lungul timpului în jurul acestui spațiu construit din dorința de a oferi un mediu al libertății totale de exprimare prin teatru.  În 2019, unteatru a fost distins cu Premiul de excelență UNITER – cea mai importantă recunoaștere oferită unei instituții artistice de către profesioniștii din lumea teatrului. În tot acest timp, proiectul s-a susținut exclusiv din și prin vânzarea de bilete, cele mai multe dintre spectacole fiind produse cu resurse minime, din dragoste pentru teatru.

Păreri?

Mii de măști medicale și sute de echipamente electronice, donate către două spitale din țară și Serviciul de Ambulanță din Capitală din partea Phonetastic GSM

  • 6.000 de măști au fost trimise personalului medical din spitalele municipale din Adjud și Focșani, județul Vrancea, unde numărul cazurilor confirmate de COVID-19 ajunsese la 90 în cursul zilei de ieri

  • 500 de căști Bluetooth au ajuns la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, la echipajele de salvare care, îmbrăcate în echipamentul de protecție complet, nu mai pot să folosească telefoanele mobile, dar au mare nevoie să poată ține legătura cu colegii

București, 9 aprilie 2020. Mii de măști medicale și dispozitive electronice vitale în lupta împotriva COVID-19 au fost donate de compania Phonetastic GSM, la începutul lui aprilie, în  prima etapă a unei campanii de ajutorare a spitalelor din România. Electrocardiograma fără sfârșit este un demers umanitar derulat de companie în parteneriat cu Asociația Ceva Diferit, iar prima etapă a campaniei s-a încheiat săptămâna trecută, constând în trimiterea către destinatari a 3.500 de măști cu trei pliuri, 2.500 de măști cu filtru N95 și 500 de căști Bluetooth, utile echipajelor care transportă pacienții infectați, de la domiciliu la spital. Toate aceste produse au mers către Spitalul Municipal din Adjud, Spitalul Municipal din Focșani și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov. 

„Am decis că este necesar să ne implicăm activ în lupta împotriva acestei pandemii și să-i ajutăm cu ce putem pe cei aflați în prima linie – medicii, personalul medical și angajații de pe ambulanțe. Observ cu bucurie că tot mai multe companii fac donații și își oferă sprijinul și sper ca numărul acestora să crească tot mai mult, pentru că spitalele au nevoie de tot suportul posibil, din partea autorităților, a companiilor, a antreprenorilor și a oricui are posibilitatea. Noi am reușit, cu pași mici, să ne mobilizăm și facem această primă donație cu ajutorul partenerilor noștri, cărora le mulțumim pentru implicarea totală. Aceasta este doar prima etapă și plănuim să continuăm să furnizăm măști, echipamente și orice ar mai avea nevoie spitalele în această perioadă deosebit de grea. Numele campaniei l-am dat gândindu-mă la ce simbolizează electrocardiograma, și anume viață. Practic, nu suntem cu toții decât o electrocardiogramă în marea scenă a lumii, iar în acest moment sunt oameni a căror supraviețuire poate depinde și de noi”, a declarat George Mocanu, Director General al Phonetastic GSM.

Măștile trimise sunt de două tipuri: N95 FFP2 care etanșează foarte bine și au filtru de protecție și măști cu trei pliuri, care sunt mai subțiri decât N95 și mai permeabile, dar care pot fi utilizate în contactul direct cu pacienții infectați. Distribuirea materialelor donate s-a făcut în felul următor: 2.000 de măști cu pliuri și 1.000 de măști N95 au revenit Spitalului Municipal Adjud, 1.500 de măști cu trei pliuri și 1.000 de măști N95 au fost trimise către Spitalul Municipal Focșani.

De asemenea, Serviciul de Ambulanță București a primit și 500 de căști tip Bluetooth Samsung r170, destinate personalului de teren, care transportă pacienții infectați folosind izolete și care, din cauza echipamentului de protecție pe care îl poartă, nu pot pune mâna pe telefoane.

Dr. Laurențiu Taban, medic primar ortoped în cadrul Spitalului Județean de Urgență Sf. Pantelimon Focșani și președinte al Asociației Medicale Sfântul Pantelimon: „Am primit această donație prin intermediul Asociației Sf. Pantelimon, care a fost înființată pentru a strânge fonduri destinate dotăriii spitalului, creșterii calității actului medical și organizării diferitelor evenimente. Deși asociația există de circa șase ani, aceasta este prima donație importantă, care vine într-un moment de nevoie acută. Măștile vor fi folosite de către personalul medical și vor fi distribuite cumpătat, prioritate având cei care lucrează în secțiile cel mai mult expuse, cum ar fi Boli Infecțioase, Pneumologie sau ATI.”

Majoritatea celor infectați cu COVID-19 din județul Vrancea sunt internați la Spitalul Municipal Focșani, o întreaga aripă a unității medicale fiind transformată în Secție de Boli Infecțioase. În același timp, Spitalul Municipal Adjud a devenit spital-suport pentru cazurile de COVID-19, a precizat medicul Laurențiu Taban.

Reprezentanții Phonetastic GSM anunță că vor continua demersurile de identificare a spitalelor care au nevoie de ajutor și de achiziționare și furnizare de echipamente de protecție. Toți cei care pot sprijini acest demers prin donații sunt rugați să contribuie accesând contul Asociației Ceva Diferit, RO03 BACX 0000 0015 5253 9001, Unicredit Bank.

Păreri?

Primele rezultate ale platformei ajutorspitale.ro se traduc în ajutor concret pentru spitale din toată țara

  • 80 de voluntari sunt implicați activ în platforma #ajutorspitale

  • Peste 940 de medici și 282 de spitale au contactat până acum platforma

  • #ajutorspitale se află în contact cu 16 comunități de business și are sprijinul a zeci de companii

  • Colaborare permanentă cu 6 ONG-uri și alte 4 inițiative civice de luptă împotriva Covid-19

  • Nevoi concrete ale cadrelor medicale din diverse zone ale țării au fost acoperite până acum prin implicarea a zeci de companii

  • #ajutorspitale a implementat într-un timp record un sistem structurat și funcțional de integrare a nevoilor medicilor și spitalelor cu resursele din mediul privat și ONG

București, 2 aprilie 2020. Lansată la începutul crizei provocate de noul coronavirus, platforma https://ajutorspitale.ro/ funcționează zi-lumină pentru a procesa cererile venite din partea spitalelor din toată țara și pentru a atrage parteneri din mediul de business care să ofere soluții pentru aceste nevoi. Până în acest moment, mai multe nevoi concrete înregistrate în platformă au fost acoperite cu sprijinul diverselor companii care au răspuns prompt apelului #ajutorspitale. Fiind prima inițiativă de acest tip de la noi, platforma integrează în acest moment, în mod structurat, nevoile medicilor și spitalelor și resursele existente în mediul privat și ONG. Echipa de voluntari implicată în proiect a reușit să dezvolte într-un timp record un model funcțional de colaborare între toate aceste medii (spitalicesc/ business/ ONG), care este pregătit să răspundă nevoilor din spitale. Totodată, #ajutorspitale caută în permanență parteneri noi din toate mediile – public, privat, ONG, prin care să ajute și mai bine spitalele și clinicile din România.

Soluții implementate prin #ajutorspitale

Cei 80 de voluntari implicați activ în prelucrarea cererilor înregistrate în platformă au reușit până în acest moment să găsească resurse în mediul de business pentru a oferi ajutor. Astfel, au fost acoperite următoarele nevoi exprimate de spitale și cadre medicale de pe tot teritoriul țării:

  • 1.280 litri de săpun
  • 97.000 de bucăți de mănuși nitril
  • 31.100 de bucăți de mănuși de latex
  • 43.860 de bucăți de măști P1, FFP2 sau FFP3
  • 52.000 de bucăți de combinezoane
  • 425 de bucăți de viziere
  • 20.000 de sticle de 0.5 litri de apă
  • 9.200 de bucăți de botoși medicali
  • 2.100 litri dezinfectanți
  • 8 bucăți pulsoximetru
  • 2.300 de bucăți teste diagnostic
  • 4.200 de bucăți role de hârtie
  • Câteva mii de porții de alimente (ex: Red Angus livrează zilnic prânzul în 3 spitale cheie: Victor Babeș, Matei Balș, Colentina).

În tot acest demers, platforma https://ajutorspitale.ro/ a primit suținerea unor companii precum Unilever (săpun lichid), Agricover (mănuși), Global Archive Management (depozitare și logistică), KEIA (apă), Pepsico România (apă), Red Angus Steakhouse (mâncare, mănuși și dezinfectanți), FAN Courier (transport), Autonom (transport), Fru Fru (alimente), Taverna Racilor (mâncare), Fabio Pizza (mâncare), L’Incontro Titan (mâncare), Xella România (echipamente de protecție și teste), Vision Clean (săpun), Boromir (produse de panificație), Napolact (lactate), Artic (electrocasnice), GSK România (produse de igienă) și a multor antreprenori veniți din partea unor mari comunități de business precum BNI România și Romanian Business Leaders.

Până în acest moment, peste 940 de medici și 282 de spitale din toată țara au contactat platforma cu cereri concrete, iar 593 dintre ele au fost validate de echipa de voluntari alocată ca suport pentru medicii care îi contactează. Așadar, este în continuare mare nevoie de implicarea companiilor care pot oferi ajutor.

„Când am lansat platforma https://ajutorspitale.ro/ exact pe asta am mizat, pe implicarea mediului de business, pe activarea unor relații pe care noi, toți voluntarii, le avem în această zonă, astfel încât să creăm o punte către sistemul medical și să oferim sprijin concret. În momentul acesta, cu efortul susținut al tuturor celor implicați, pot spune că avem multă cerere eficient agreată, echipă mare de voluntari care s-a stabilizat, parteneriate funcționale cu zona de business și non-profit. Ne-am dat seama că este eficientă și implicarea în comunitățile locale, unde am găsit sprijin în diverse firme care vor să facă ceva concret pentru spitalele din jurul lor. Este nevoie, așadar, să ne facem auziți și pe plan local. Continuăm să facem un apel către mediul de business să se implice activ în demersul nostru, pentru că orice ajutor contează enorm în aceste zile”, spune Dorin Boerescu, CEO 2Performant și inițiator al proiectului #ajutorspitale.

#ajutorspitale – umăr lângă umăr cu mai multe ONG-uri

În acest moment, https://ajutorspitale.ro/ colaborează cu mai multe organizații non-guvernamentale, cu ajutorul cărora rezolvă o parte din nevoile care vin către platformă, fie că este vorba de donarea unor sume de bani, fie de preluarea și rezolvarea unor cazuri punctuale. #ajutorspitale colaborează cu organizații precum Asociaţia pentru Relaţii Comunitare, Dăruiește Viață, Zi de Bine, Inima Copiilor și altele.

Despre ajutorspitale.ro

Proiectul #ajutorspitale se adresează atât spitalelor și centrelor medicale care au nevoie de susținere pentru a-și putea desfășura activitatea în contextul dificil cu care se confruntă, cât și mediului de business, antreprenorilor care au resurse materiale și/ sau umane valoroase, prin care pot susține sistemul medical în această perioadă. Proiectul este o punte de legătură între resursele din mediul de business și nevoile pe care spitalele românești le au în acest moment critic. Inițiat de Dorin Boerescu (CEO 2Performant) cu susținerea Ilincăi Păun (CEO The Entrepreneurship Academy), a lui Alexandru Ghiță (Fondator Educativa) și a Ralucăi Negrea (Fondator Makesense) și implementată de o echipă de peste 60 de voluntari, platforma https://ajutorspitale.ro/ este un apel la solidaritate adresat oamenilor de business, celor care au demonstrat în repetate rânduri că au puterea să producă un impact pozitiv în comunitate.  Pentru întrebări, idei sau sugestii: ajutorspitale@entreprenation.ro

Despre Entreprenation

Entreprenation.ro este o inițiativă a organizațiilor și comunităților The Entrepreneurship Academy, Educativa, 2Performant și MsM România. În contextul actual al evoluției crizei generate de noul coronavirus în România, această echipă vine în anticiparea unei crize profunde medicale, sociale și economice cu o platformă de colectare de probleme și resurse, ce vor fi apoi prioritizate și soluționate cu ajutorul comunității de business și a studenților la The Entrepreneurship Academy.

Păreri?

VIDEO. Celia își strigă durerea: “Aveți grijă de țară, de codri, de cât a mai rămas din noi!” Mesajul artistei te va emoționa până la lacrimi

Celia și-a surprins fanii cu o piesă extrem de emoționată și profundă, de data aceasta de folclor, în care vorbește despre România și pădurile din țara noastră, intitulată sugestiv “Țara mea, pe mâinile altora”. Versurile piesei te vor cutremura și te vor emoționa până la lacrimi!

“Voi striga cât pot de tare! Țara nu e de vânzare!”, strigă cu durere Celia în noua piesă “Țara mea, pe mâinile altora”, scrisă chiar de îndrăgita cântăreață, prin care trage un semnal de alarmă cu privire la defrișările în masă a pădurilor din țara noastră. România pierde trei hectare de pădure pe oră. DIN PĂDURILE ROMÂNIEI SE EXTRAG APROXIMATIV 38,6 milioane metri cubi de lemn. Hoții care taie ilegal pădurile câștigă milioane de euro pe an.

Celia și-a pus tot sufletul în piesa “Țara mea, pe mâinile altora”, pe care a simțit să o facă de folclor, și a ținut să transmită un mesaj dureros celor care se află la Guvernarea României.

“Cum aș fi putut să îmi cânt durerea mai bine decât “în grai”? Așa cum o făceau strămoșii noștri iubitori de Patrie! Nu o fac cu gândul de a începe o carieră în folclor, deși iubesc folclorul și Tradițiile țării noastre. Am compus această piesă cu mult suflet să trag un semnal de alarmă… Îi rog pe cei care ne conduc să ne audă strigătul și să nu mai accepte ca țara noastră să fie furată! În fiecare om există lumină Divină, căutați să fiți demni când vine vorba de țară! Poate nu vă veți îmbogăți peste noapte cum au făcut-o alții, însă bogăția sufletească e cea mai mare comoară, doar cu aceea pleci la finalul vieții. Ți s-a dat în mâini viitorul neamului Românesc, dacă ai ajuns la cârma țării, te rog să protejezi Patria Mamă! Nu e ușor, dar rostul fiecăruia în viață este să lase în urmă amprenta prin faptele sale! Ce amprentă vrei să lași tu?! Avem nevoie de oameni drepți! TREZIȚI CONȘTIINȚA DIN VOI! Aș vrea să o simțiți, aș vrea să vă ridicați și să simțiți că rostul vostru este de a ne proteja pe noi și țara! Nu mai acceptați, nu mai Închideți ochii, oamenii au pus baza în voi! Vă rugăm cu suflet! Aveți grijă de țară, de codri, de CÂT A MAI RĂMAS DIN NOI! ❤🙏💚O spun în numele fiecărui român, pentru că știu ce simt cei plecați, am fost departe și eu de țară! Știu ce simt și cei de aici, m-am lovit de ziduri reci și de sistem! Sunt încă aici! Pentru toți romanii!!! Cu speranța zdruncinată la fel ca ei, dar încă aici!!! Mulțumim Agent Green pentru imaginile cu pădurile noastre defrișate, și pentru că luptați pentru țara noastră, Mari mulțumiri Președintelui Agent Green, Gabriel Păun, aveți tot respectul nostru. Luptați de atâția ani și sper să reușim împreună să ne facem auziți și să putem schimba ceva.”, este mesajul profund și emoționant până la lacrimi transmis de Celia.

Celia este una dintre cele mai frumoase și îndrăgite artiste din România. După o pauza, timp în care a fost în Australia, Celia a revenit în țară și în muzică acum 2 ani cu piesa “La două capete” (feat. Karym). La sfârșitul aceluiași an, artista a lansat un nou single: “Apus amar”. “Sufet de Hârtie” este single-ul lansat de Celia în 2018. În 2019 artista a lansat videoclip “Flama”, o piesă cu versuri în engleză și spaniola, însoțită de un videoclip filmat în America.

Păreri?

SOS în cantități industriale în toată țara: 5GANG pleacă în turneu național

Creează tendințe, surprind de la un proiect la altul și sunt idolii a milioane de fani: după succesul absolut al primului lor mare show de la Arenele Romane, din 1 iunie, când au reușit să adune 10.000 de spectatori în două concerte consecutive sold out, 5GANG ajung în această toamnă în toată țara. Pe harta turneului național se află principalele orașe, iar biletele au fost deja puse în vânzare: https://www.iabilet.ro/bilete-5GANG/ .
Piese precum „SOS”, „Story”, „Scuze” sau recent lansata „VIP” se vor auzi toamna aceasta live și în alte orașe în afară de București, iar fanii din Bacău, Iași, Brașov, Craiova, Oradea sau Galați vor fi parte dintr-un show de excepție, cu mult vibe și energie.

Orașele care se află până acum pe lista turneului 5GANG din toamna aceasta sunt:

Galați – 27 septembrie, Sala Sporturilor, ora 19:00

Bacău – 28 septembrie, Teatrul de Vară Radu Beligan, ora 16:00

Iași – 22 octombrie, Sala Polivalentă, ora 18:00

Brașov – 24 octombrie, Sala Sporturilor Dumitru Popescu Colibași, ora 18:00

Craiova – 26 octombrie, Sala Polivalentă, ora 16:00

Oradea – 2 noiembrie, Arena Antonio Alexe, ora 16:00

Timișoara și Cluj urmează a fi anunțate în curând

„De când am făcut cele două show-uri de pe 1 iunie de la Arenele Romane, am fost bombardați cu mesaje de genul „când veniți și la noi în oraș?”, „vrem să vă vedem, nu am putut ajunge la București”. De asemenea, am fost foarte surprinși de numărul de oameni care au venit la show-ul de la Arene din mai multe colțuri ale țării, unii chiar de la mai mult de 400 de kilometri distanță, iar asta ni s-a părut impresionant. De aceea am decis să organizăm un turneu în toată țara, am vrut să luăm toată energia și toate lucrurile frumoase care s-au întâmplat la Arene și să le ducem cu noi prin toată țara, în turneul național. Atât prin meet and greet-urile care vor avea loc în fiecare oraș, cât și prin show-ul propriu-zis, noi dorim să ne cunoaștem mai bine cu fanii noștri. De fiecare dată când avem un concert sau un eveniment, pe noi ne surprinde că ei cunosc toate versurile, știu fiecare glumiță pe care noi o facem între noi. Se vede că e o chimie reală și tocmai de aceea ne place să facem cât mai multe evenimente și să avem cât mai multe ocazii de a ne cunoaște fanii și în offline”, a spus Selly.
Anul acesta, de 1 iunie, fenomenul 5GANG a creat un show unic pentru cei 10.000 de spectatori de toate vârstele, fani înfocați sau vedete precum Delia, Cătălin Măruță, Minelli, Codin Maticiuc, dar și BRomania. Un concert demn de un artist cu multă experiență, primul concert 5GANG i-a arătat pe cei mai iubiți vloggeri ai momentului într-o lumină diferită, aceștia reușind să ofere publicului o experiență, așa cum spun versurile lor, „SOS”. Totodată, 5GANG a stabilit, cu cele două concerte, un adevărat record pentru o trupă românească. După ce biletele la primul show „24/7″ s-au epuizat rapid, la cererea fanilor, ei au organizat un al doilea eveniment, în aceeași zi, la care s-au vândut 50% dintre bilete în numai 7 zile de la punerea lor în vânzare.
Cum a fost la concertul 5GANG de la Arenele Romane

CE S-A INTAMPLAT DE FAPT LA CONCERTUL 5GANG DE LA ARENE
Cea mai recentă piesă 5GANG, „VIP”, lansată pe 10 august, are deja aproape 2 milioane de vizualizări pe YouTube. Piesa „VIP” a ajuns la peste 1 milion de vizualizări în doar 24 de ore și este în trending pe locul 1, iar teaser-ul se află pe locul 2 în trending. Liderul trupei, Selly, a regizat, produs și editat videoclipul.

La două zile după piesa „VIP”, Gami lansează piesa „Pe balans” împreună cu Medelin.

5GANG este cu siguranță un fenomen care reușește să surprindă de la proiect la proiect, trezește curiozitate și creează tendințe cu fiecare melodie. Trupa alcătuită din cinci vloggeri talentați – Selly, Pain, Dia, Gami, Exploit – se bucură de realizări impresionante în acest domeniu. Toate piesele au fost numărul 1 în Trending YouTube și s-au clasat în topul magazinelor digitale. Sunt vocea unei generații, au o energie specială și sunt modelul de succes pornit în online, consacrat în offline.

Trupa 5GANG a reușit deja o performanță greu de egalat cu piesa „MOD AVION”, care a adunat 1 milion de vizualizări și a ajuns în trending pe poziția 1 în mai puțin de 24 de ore. La o lună de la lansare, piesa a ajuns la aproape 6,2 milioane de vizualizări. „SOS” a ajuns la peste 26 milioane de vizualizări. Energia pe care o transmite, dar și faptul că a fost o piesă foarte așteptată – au făcut din „SOS” o piesă extrem de cunoscută. Melodiile „Story”, „Scuze” au în prezent peste 13 milioane de vizualizări, iar „Focuri” a ajuns la peste 30 de milioane de vizualizări.

Vă invit cu drag!