NICO face echipă cu Theo Rose pentru melodia Ascultă-mă

Una dintre cele mai surprinzătoare colaborări ale anului 2023 vine din partea a două artiste talentate, fiecare fiind voci reprezentative pentru generațiile din care fac parte.
Noul single semnat NICO este o colaborare cu Theo Rose și vine la mai bine de un an de la lansarea piesei “Oscar de dor”, alaturi de Cabron.

Scrisă si produsă de NICO, împreunã cu Laurențiu Matei, pe textul lui Ovidiu Iordache, piesa “Ascultă-mă” vorbește despre povestea a două prietene care iubesc același bărbat.

“Mi-am dorit de foarte mult timp o piesă cu Theo. În opinia mea, Theo este unul dintre cei mai versatili artiști din industria muzicală românească. Poate cânta cu lejeritate orice gen muzical și cred că vocile noastre sună foarte bine împreună”, a declarat NICO.

“Ascultă-mă” este o piesă pop cu puternice influențe latino și vine în completarea proiectului început de NICO în 2018 cu piesele “Nebuni îndrăgostiți” și “Vară pentru amândoi”, care abordeazã același stil muzical.

Păreri?

rareș, Theo Rose și DOMINO își dau întâlnire Sâmbătă seară

În amintirea sâmbetelor de altădată, rareș, Theo Rose și DOMINO vin cu reinterpretarea unei piese pe care sigur vă veți regăsi fredonând. ,,Sâmbătă seară” reprezintă întâlnirea dintre flerul oldie but goldie și vocile popstar-urilor voastre preferate de azi.

Piesa originală a fost compusă de Ion Vasilescu, Nicușor Constantinescu și Nicolaie Vlădoianu, iar pentru noua variantă au contribuit Rareș Mariș, Costel Domințeanu (DOMINO), Diaconu Theodora Maria și Batrinu Răzvan Marian. De producție, de asemenea, s-a ocupat Costel Domințeanu (DOMINO).

,,Am crescut cu muzica veche, iar <<Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară>>” este printre primele piese pe care le-am și cântat vreodată pe o platformă online. Tot ce e legat de muzica veche e aparte. Muzica veche are și miros. Te transportă în timp. Mi-am cumpărat un pick-up ca să-mi pot păstra și senzația vizuală. Cu Rareș aproape că se poate lucra prin bluetooth. E foarte talentat și foarte discret. Mă bucur că ne-a adus împreună o piesă cu istorie și că astfel o putem aduce și în atenția publicului tânăr.” ne spune Theo Rose.

,,Mi se pare că are ceva aparte muzica veche și mă bucur că am putut face propria noastră variantă a piesei <<Sâmbătă seară>>>. Colaborarea cu Theo a mers ca uns și ne-am sincronizat din punct de vedere al piesei și al videoclipului. Sperăm să vă placă.” ne spune rareș.

,,<<Sâmbătă seară>> nu e prima piesă oldie pe care am transformat-o, dar cu siguranță este una dintre favoritele mele, mai ales pentru vocile artiștilor, rareș și Theo Rose.” ne spune DOMINO.

Originar din Cluj, rareș are o poveste atipică pentru un artist. Un student de 10 la Drept, a renunțat la facultate pentru a intra în competiția One True Singer, pe care a și câștigat-o. Single-ul lui rareș,,,Nașpa”, alături de Arkanian, s-a dovedit a fi un real succes, dominând, peste vară, cele mai mari festivaluri din țară, Untold, Neversea și Summerwell, iar rareș nu s-a oprit aici. Piesa sa, ,,Buchetde trandafiri”, în colaborare cu Olivia Addams, a pus stăpânire săptămâni la rând pe primele poziții ale topurilor de radio, atingând locul 2 în Media Forest. Toate aceste reușite i-au adus lui rareș titlul de Best New Artist, câștigat la The Artist Awards. În plus, acesta a avut un succes extraordinar pentru rolul principal din pelicula <<Romina VTM>> și colaborările muzicale realizate pentru soundtrack-ul acestuia, cu Bogdan DLP și Nicole Cherry.

Theo Rose este unul dintre cei mai apreciați artiști din showbiz-ul local. Deși este cântăreață, tânăra a apărut la TV în calitate de co-prezentatoare la ,,Vorbește Lumea” și a devenit cunoscută publicului larg după ce a participat la “Bravo, ai stil! Celebrities”. La doar 23 de ani, Theo Rose a câștigat numeroase premii și trofee la concursurile de muzică, după ce a absolvit Liceul Dinu Lipatti. Fanii artistei știu deja cine este Theo Rose, fiind un nume comun în show-urile de talente din întreaga țară, motiv pentru care piesele ei au adunat milioane de vizualizări pe YouTube.

Producător, compozitor și pianist, DOMINO este un adevărat cameleon atunci când vine vorba despre exprimarea personalității sale efervescente prin intermediul muzicii. De-a lungul timpului, a experimentat mai multe genuri, de la jazz și rock până la dance și reggaeton și a semnat hituri internaționale pentru foarte mulți artiști, piesele sale fiind ascultate la radiouri și cluburi din Europa, Asia sau Orientul Mijlociu. Pasiunea lui pentru muzică transpare prin fiecare beat și induce ascultătorilor o stare de bine, fără griji, o petrecere care nu se termină niciodată.

Păreri?

Erika Isac lansează alături de Theo Rose single-ul Sugar – cea mai dulce colaborare din această toamnă

Erika Isac și Theo Rose, două dintre cele mai fresh artiste ale momentului, colaborează pentru single-ul „Sugar”. După un an plin pentru ambele artiste ce a presupus multe proiecte și un volum mare de lansări muzicale, cele două artiste s-au sincronizat pentru una dintre cele mai delicioase colaborări ale momentului. „Sugar” este o piesă ce îmbină perfect versatilitatea artistică a celor două artiste cu ritmurile RnB & Pop.

„<<Sugar>> este o piesă dragă mie pentru că, in the end, am avut plăcerea să colaborez cu una dintre cele mai fresh artiste ale momentului. Atât eu, cât și Theo Rose, am avut un vibe super bun încă de la început și chiar cred că piesa asta o să fie una dintre cele mai delicioase colaborări ale momentului” ne spune Erika.

Piesa a fost scrisă Adrian Istrate, Erika Isac, Laurențiu Duță, Marcel Botezan și Sebastian Barac, în timp ce producția finală poartă semnatura lui Marcel Botezan și Sebastian Barac. Videoclipul piesei a fost produs de către Loops Production, în regia Elenei Maria-Popescu. Producătorul videoclipului a fost Toader Alexandru, DOP David Mocan iar vibe-ul de pe platoul de filmare a fost susținut de cele două artiste, Erika Isac și Theo Rose, care au îndulcit la propriu toată atmosfera.
„Mi-a plăcut mult să colaborez cu Erika pentru single-ul <<Sugar>>. Vibe-ul de la filmări a fost unul delicios și vă zic sincer, piesa asta reprezintă perfect atitudinea noastră și dorința de a binedispune oamenii ce ne ascultă” ne spune Theo Rose.
Theo Rose este unul dintre cei mai apreciați artiști din showbiz-ul local. Deși este cântăreață, tânăra a apărut la TV în calitate de co-prezentatoare la Vorbește Lumea și a devenit cunoscută publicului larg după ce a participat la “Bravo, ai stil! Celebrities”. La doar 23 de ani, Theo Rose a câștigat numeroase premii și trofee la concursurile de muzică, după ce a absolvit Liceul Dinu Lipatti. Fanii artistei știu deja cine este Theo Rose, fiind un nume comun în show-urile de talente din întreaga țară, motiv pentru care piesele ei au adunat milioane de vizualizări pe YouTube.
Erika Isac este una dintre cele mai fresh apariții din industria muzicală din România. Finalistă a primului sezon „One True Singer”, Erika a lansat alături de ADI single-ul „Regreți”, piesă susținută de cele mai importante radiouri din România. Cu o experiență de peste șapte ani în industria muzicală, Erika a participat de-a lungul timpului la mai multe Talent Show-uri și e pregătită să demonstreze că merită să fie pe cele mai mari scene ale lumii. Recent, Erika a lansat piesa „4 dimineața” alături de Marko Glass, unul dintre cei mai iubiți traperi din România, piesă ce se bucură de aprecierea fanilor în mediul online încă de la lansarea piesei. Recent, Erika a fost într-un camp alături de ADI prin diverse locuri din România unde au compus multe piese pentru EP-ul ce urmează să se lanseze, printre care și „În Rai”, piesă ce se bucură de un hype foarte mare în online.

Păreri?

Colaborare în premieră: Alexandra Ungureanu și Theo Rose lansează Un om ca tine

1 iunie vine cu o surpriză din partea Alexandrei Ungureanu și a lui Theo Rose. Cele două artiste și-au unit vocile pentru una dintre cele mai așteptate colaborări ale anului, un cadou muzical ce poartă numele de „Un om ca tine”. Alexandra Ungureanu și Theo Rose s-au cunoscut pe platoul de filmări în urmă cu doi ani, unde au concurat pentru titlul de cea mai stilată femeie din România. „Eu cu Theo Rose am trăit umăr lângă umăr o experiență extrem de emoționantă, unul dintre acele momente din viață pe care nu ai cum să-l uiți. Finala «Bravo, ai stil! Celebrities» a părut că împarte România în două și a învrăjbit susținătorii noștri. Noi, în schimb, am rămas cu o amintiră caldă și dragă a acelei seri, și acesta este motivul pentru care eu mi-am dorit să avem și o colaborare muzicală. Dincolo de faptul că Theo este un artist super talentat și poate cel mai relevant în acest moment pe piață”, povestește Alexandra Ungureanu.

„Alexandra e un om bun. Un om demn și inteligent, de la care am învățat multe pe parcursul prieteniei noastre. Faptul că are atâtea calități, m-a ajutat să mă bucur sincer pentru ea, ceea ce a fost o mare împlinire interioară pentru mine, dar și să fiu dispusă să mă alătur ei oricând solicită. Piesa «Un om ca tine» cred că e cântată de persoanele potrivite. Doi oameni sinceri, care adresează lumii o întrebare pe care ar trebui să ne-o punem toți, mai des: «Ai iubi un om ca tine?». Sper să primim multe răspunsuri afirmative”, spune Theo Rose.

Cu muzica și textul scrise de către Costi alături de Alina Manolache și Silviu Dimitriu, „Un om ca tine” este o piesă de dragoste, numai bună pentru zilele toride de vară. Single-ul este însoțit de un videoclip regizat de către Alex Ceaușu ce surprinde prin imagini mood-ul fresh și plin de culoare din spatele versurilor.

„M-am gândit să mergem către un producător comercial și fresh, care se reinventează periodic și a rămas de atâția ani pe piață – Costi Ioniță. Piesa este o poveste de dragoste spusă din două perspective, cu un cârlig foarte interesant în text «Ai iubi un om ca tine?». Dramatismul piesei este ponderat de un clip jucăuș, colorat, cu o notă disco. Mi-a plăcut super mult abordarea propusă de Alex Ceaușu și a fost foarte fun la filmări”, adaugă Alexandra.

În 2020, Alexandra Ungureanu a lansat „Cărămida”, o piesă inspirată din folclorul românesc, iar 2021 l-a început cu single-ul „Dacă n-am fi împreună”. A urmat „Vreau să te uit”, un single despre iubire, înțelegere și puterea de a merge mai departe.

Theo Rose a lansat piese de succes precum „Pe bune”, „Awella”, „De azi”, „Pastila sufletului” (feat. What’s UP), „Nu știi ce vrei” și „Pansament”. Printre cele mai recente colaborări se numără cea cu Emilian pentru hitul „De trei zile”, „Roata” și „Cântec la nai”, alături de Damian Drăghici, dar și „Fructul Interzis”, alături de Cabron.

Păreri?

Bere Gratis&Theo Rose, declaratie de dragoste, de efect, prin piesa Ziua ta

Luna mai ne aduce o nouă colaborare specială muzicală care de această dată vine de la trupa Bere Gratis împreună cu Theo Rose pentru piesa “Ziua ta”.

Piesa este una cu totul inedită care a fost compusă de Mihai Munteanu, cel care a făcut muzica și Mihail Georgescu, responsabil cu textul melodiei lansată alături de Sprint Music

Surpriza muzicală a lunii vine de la trupa Bere Gratis care colaborează pentru prima oară cu talentata Theo Rose. Membrii trupei sunt niște romantici mereu îndrăgostiți căci solistul Mihail Georgescu a realizat niște versuri de-a dreptul romantice pe muzica lui Mihai Munteanu, mesajul fiind “că ziua ta e în orice zi din viața mea”.

“M-am bucurat tare atunci când am primit propunerea de a colabora cu Bere Gratis. O dată pentru că propunerea a venit din partea unor oameni cu așa de multă experiență și cu atât de multă greutate în industria muzicală românească din toate timpurile – a însemnat clar că au văzut potențial la mine, că au încredere în mine și talentul meu iar asta mi-a dat foarte mult curaj. Și a doua oară pentru că Bere Gratis a fost una dintre trupele favorite ale surorii mele. Îmi amintesc că atunci când eram copil îi căutăm prin cutia ei de amintiri și citeam versurile pieselor lor scrise de mâna ei. Am legat o prietenie frumoasă cu Mitză și membrii trupei Bere Gratis și sunt norocoasă să stau pe lângă oameni de la care am ce învăța și care nu se sfiesc să îmi arate. Mitză m-a ajutat să înregistrez piesa asta, am primit niște indicații mai mult decât folositoare și cred că oamenii vor simți o diferență în interpretarea acestei piese”, spune Theo Rose.

La rândul său Mihai Munteanu, compozitorul melodiei, ne-a marturisit că “este o piesă foarte importantă pentru mine, pentru că am avut linia melodică de mulți ani și nu reușeam să vin cu versurile potrivite pentru ea. Iar aici a venit în ajutorul meu Mitză care a avut această idee minunată de a fi vorba despre cel mai frumos cadou pe care poți să-l oferi, în special femeilor. Și bineînțeles că Theo face ca piesa asta să fie și mai frumoasă și mesajul să fie foarte puternic”. Nu vă rămâne decât să ascultați această declarație de iubire simplă dar de efect.

Păreri?

Theo Rose revine cu un nou single în colaborare cu Global Records – Cămașa

Theo Rose, artista fenomen a momentului, revine cu noul single – „Cămașa”, piesă ce ne vorbește despre cât de greu poate să fie uneori să pui punct unei povești de iubire. Cu un fanbase de peste 2.7 milioane de urmaritori pe platformele digitale, Theo Rose este una dintre tinerele artiste care a reușit să se facă plăcută publicului larg datorită vocii versatile, dar și prin aparițiile din online pline de umor.

<<“Cămașa” este una dintre piesele care m-au blocat de la prima ascultare. Are ceva deosebit în linia melodică. E aparte față de modul în care eram eu obișnuită să scriu. Are un subiect interesant și pus în versuri într-un mod foarte sincer. Eu cred în piesa asta și mă cred pe mine atunci când o cânt, iar asta e important.” – ne spune Theo Rose.
Piesa a fost scrisă și compusă de către Quick și Boier Bibescu.
Theo Rose este unul dintre cei mai apreciați artiști din showbiz-ul local. Deși este cântăreață, tânăra a apărut la TV în calitate de co-prezentatoare la Vorbește Lumea și a devenit cunoscută publicului larg după ce a participat la “Bravo, ai stil! Celebrities”. La doar 23 de ani, Theo Rose a câștigat numeroase premii și trofee la concursurile de muzică, după ce a absolvit Liceul Dinu Lipatti. Fanii artistei știu deja cine este Theo Rose, fiind un nume comun în show-urile de talente din întreaga țară, motiv pentru care piesele ei au adunat sute de milioane de vizualizări pe YouTube.

Păreri?

Cabron și Theo Rose lansează colaborarea anului: Fructul Interzis

Cabron, una dintre cele mai importante voci ale hip-hop-ului din România, revine în 2022 cu o premieră pentru industria muzicală printr-o colaborare neașteptată cu artista momentului, Theo Rose.

Cei doi artiști reușesc să formeze o echipă perfectă, completându-se reciproc în noul single „Fructul Interzis”, care surprinde insight-urile unei povești de dragoste pline de aparențe. Se vorbește despre rupturile tot mai prezente în relațiile moderne, pe care oamenii aleg să le evite și să închidă ochii. „Fructul Interzis” nu este nimic altceva decât o perfectă punere în scenă a relațiilor din ziua de astăzi, excelent surprinsă și de Iura Luncașu prin videoclipului regizat.

Povestea piesei a luat naștere din dorința de a demasca dedesubturile relațiilor, după cum afirmă chiar Cabron:  „Am vrut să vorbim despre ceva real, ceva prezent în viața de zi cu zi, despre care oamenii refuză sau se feresc să vorbească. Am simțit că e cazul să se abordeze și direcția asta, pentru că deși ne ascundem după deget, foarte multă lume se regăsește în povestea asta.”

Colaborarea dintre cei doi a început foarte natural. „Theo Rose este una dintre cele mai bune voci din România la momentul actual, a fost foarte cool să colaborăm. Industria muzicală chiar avea nevoie de piesa asta, fix în formula asta!”, mărturisește Cabron.

„Mulțumesc, Cabron! Ai venit în viața mea cu un impuls de care am avut nevoie, dar pe care nu-l așteptam. N-am îndrăznit. Ești monstru și colaborarea asta e una dintre cele mai de top realizari ale mele. Ascultați povestea piesei”, transmite Theo Rose.

„Fructul Interzis” este o coproducție HaHaHa Production, Cat Music și BigUP Music, iar în spatele acestui hit stau Alexandru Minculescu (Cabron), Andrei Tiberiu Maria (Smiley), Șerban Cazan, Florin Boka, Dorian Micu, Lucian Nagy, Roland Kiss și Erwin Maas.

Păreri?

Colaborare inedită: Doddy, Theo Rose și Damian Drăghici lansează „Cântec la nai”

„Cântec la nai” este numele piesei pe care Doddy o lansează alături de Theo Rose și Damian Drăghici, o poveste muzicală despre iubire, despărțire și cuvintele ce nu au fost spuse la timp. Dragostea este un sentiment unic menit să fie trăit intens și fără regrete, însă atunci când alegem să lăsăm timpul să decidă în locul nostru, putem întâlni dezamăgirea în locul fericirii. „N-ai să știi cât de mult te-am iubit, N-ai simțit când noi ne-am rătăcit/ N-ai văzut și nici n-ai auzit/ N-ai lăsat din mine mai nimic” sunt versurile ce completează tabloul unei iubiri pierdute, totul pe sunetele liniștitoare ale unui instument muzical antic, naiul.

Compusă de către Doddy alături de Damian Drăghici, Theo Rose și Mihai Boldea, „Cântec la nai” este un îndemn muzical spre a-ți deschide sufletul și a-ți arăta adevăratele sentimente.

Artist și compozitor, Doddy a cucerit publicul cu „Dor să te ador” (feat. Lora), „Bine mersi” (feat. Lora), „Maidanez” (alături de Puya, Posset, Mahia, Alex Velea), „Haz de necaz” (feat. iLo), „Rezervat” (alături de Nicole Cherry), „Klandestin” (alături de Puya), „Ce te-aș…”(feat. Shift & Theo Rose), „Comsi Comsa” (feat. Levent Sali) și „Fără să știi” (feat. Marcel Pavel).

Theo Rose a lansat piese de succes precum „Pe bune”, „Awella”, „De azi”, „Pastila sufletului” (feat. What’s UP), „În locul meu” (feat. DJ Project), „Nu știi ce vrei”, „Stay” și „Pansament”. Printre cele mai recente colaborări se numără cea cu Emilian pentru hitul „De trei zile”, dar și cea cu Damian Brothers pentru „Roata”.

Recunoscut pentru stilul său original, Damian Drăghici a avut colaborări cu artiști de renume pentru single-uri de succes precum „În stație la Lizeanu” (împreună cu Smiley), „Mona” (alături de Delia), „Lume, lume” (împreună cu Andra & Cabron) și „Trandafire” (alături de Feli), piese ce au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube.

Păreri?

“Iubesc” este cea mai importantă colaborare din carieră pentru Pepe !!! Alături de Theo Rose şi Alessandra, cântă cu Rosa, fiica cea mică !!!

Pepe a lansat “Iubesc”, cea mai importantă piesă a sa din carieră de până acum. Cu siguranţă este colaborarea cea mai de preţ pentru artist fiindcă Rosa, fiica cea mică cântă alături de el refrenul piesei şi acest lucru aduce cu sine un pachet colosal de emoţii şi trăiri şi acea implinire pe care orice artist o caută sau şi-ar dori să o aibă.

“Nu ştiu dacă pot exprima în cuvinte întru totul ceea ce simt fiindcă îmi este greu să descriu sentimentele avute în timp ce lucram la această piesă. Sunt convins că vor veni multe altele de aici încolo “mai bune” sau “mai frumoase” decât tot ceea ce am creat până în acest moment, poate, însă eu pe aceasta o “IUBESC” şi este de la sine înţeles de ce. Este acel punct al carierei pe care chiar dacă nu îl verbalizezi, ţi-l doreşti, tânjeşti după el şi eu am reuşit.Şi mă bucur că feedbackul este pe masura importanţei piesei, momentului pentru mine.” a spus Pepe.



Theo Rose şi Alessandra i s-au alăturat lui Pepe pentru a forma backingul vocal perfect pentru Rosa.

“Le mulţumesc enorm fetelor, lui Theo şi Alessandrei pentru că mi s-au alăturat. Un aşa proiect frumos avea nevoie de voci pe măsură iar Theo şi Alessandra sunt acolo sus, poate cele mai bune voci feminine ale momentului în industria de pe la noi. Împreună am făcut trupa de backing perfectă şi suntem deschişi la colaborări dar şi lead vocal-ul este ce trebuie. Rosa a fost excelentă. Mulţumesc Theo !!! Mulţumesc Alessandra !!! Vă iubesc !!!” a adăugat Pepe.



Cât priveşte partea din spatele lucrurilor, de parcă nu s-ar simţi de la primele cadre, Dan Petcan este vinovatul de serviciu pentru tabloul creat pentru acest proiect. Le Chateau, Castelul din Inima Bucureştiului a fost pentru o zi platou de filmare şi din punctul acesta de vedere nici că se putea o altă locaţie mai potrivită. Denisa Ispir şi Dima Mihai sunt actorii principali ai naraţiunii paralele povestind perfect, s-ar putea spune, ceea ce a creionat Ioana Macarie.

În partea muzicala, Pepe semnează compoziţia şi versurile, “Iubesc” fiind o nouă producţie făcută în colaborare cu Omar Secada Dihigo cel care a reuşit mixul perfect între tot ceea ce înseamnă pasiunea aceea fierbinte din flamenco şi orice altceva decât 4/4.

Păreri?

Emilian și Theo Rose lansează HIT-ul verii, „De 3 zile nu am somn”

Colaborarea dintre cei 2 artiști a apărut natural, amândoi iubind distracția și voia bună. Refrenul piesei a fost filmat și uploadat de către Emilian pe TikTok, sound-ul înregistrând peste 25.000 de video-uri create.

„Piesa s-a născut în locul meu preferat, mansarda de acasă. Într-o seară mi-am turnat un pahar de vin și după câteva minute am început să scriu. Nu m-am mai îndrăgostit de ceva timp, așa că mi-am imaginat cum ar fi să se întâmple. M-am lăsat inspirat, iar în 30 de minute refrenul a fost gata. Energia pe care am simțit-o când ascultam refrenul era ceva ce nu puteam să descriu. Peste câteva zile o aveam în cap NON-STOP! Este o melodie simplă cu mesaj foarte clar care îți dă o energie aparte și te face să o cânți! Ba mai mult, ți-o iau picioarele din loc, nu prea poți să stai jos dacă o auzi”, afirmă Emilian.

„Am primit într-o zi un tag pe TikTok. Emilian a postat refrenul piesei «De trei zile» și a știut din prima că vrea ca eu să fiu vocea feminină cu care urma să împartă piesa asta. Cred că e o colaborare așteptată și care promite mult. Suntem doi artiști tineri care și-au unit vocile și împrăștie trăiri în jurul lor. Generația nouă începe să prindă contur. E genul de piesă care își are locul oriunde. Recunosc că eu am ascultat-o cel mai mult în mașină, dar asta pentru că în mașină petrec cea mai mare parte din timp. Abia aștept, în schimb, să o cânt la concerte împreună cu oamenii”, afirmă Theo Rose.

Păreri?