EM44 lansează piesa Fun, cu un sound pop-electronic și influențe future bass și trap

Global Records aduce un nou proiect, EM44, cu un sound special, în care personajul principal este Ema, artista care și-a început cariera ca songwriter. Timp de un an a pregătit proiectul EM44, de care este extrem de mândră și pentru a cărui lansare avea nevoie doar momentul potrivit. “Au existat multe căutări în tot acest timp în legătură cu ce vreau să transmit și în ceea ce privește imaginea mea. E primul proiect în care eu preiau identitatea tuturor personajelor mele. Am așteptat asta dintotdeauna și a fost nevoie de foarte multă răbdare. Sunt sigură că îmi va aduce infinit de multe motive de care să fiu mândră”, spune Ema

Prima piesă pe care EM44 o lansează este Fun, o piesă cu un sound pop-electronic, compusă împreună cu Costel Domințeanu, al cărei clip abstract, realizat de Mihai Sighinaș, induce o stare de visare și relaxare.

“Căderile în gol nu rănesc niciodată atunci când te îndrăgostești de ele. Așa a spus ea”, a declarat Ema despre piesa Fun.

Ema a încercat întotdeauna să transpună în piese rândurile și versurile scrise de ea și s-a concentrat foarte mult pe modul în care este spusă povestea atunci când o interpretează. În calitate de songwriter, a colaborat cu artiști precum SIlent Strike, Deliric, BAB și Armies. Colaborarea cu Silent Strike a marcat-o din punct de vedere profesional. “Am lucrat împreună la două dintre albumele lui, apoi au urmat Deliric și serialul Hackerville”, a spus artista.

Fun este doar începutul, proiectul EM44 urmează să surprindă publicul cu noi lansări pline speciale.

Păreri?

După single-ul rock “Aruncă-mă”, Delia revine cu o super colaborare trap cu Nane, “Cum era”

Cameleonică, versatilă, creativă, nonconformistă, Delia nu încetează să își surprindă fanii cu fiecare lansare și colaborare.

Artista revine cu piesa “Cum era”, cu super vibe și sound trap, o colaborare inedită cu Nane.

Piesa a fost compusă de Delia cu Nane și produsă de Alex Cotoi, cu care Delia a mai lucrat și pentru “Despablito”, “Aruncă-mă”, “Rămâi” sau “Să-mi cânți”.

“Eram în studio cu Alex Cotoi, a ieșit piesa asta și am știut din prima că Nane se potrivește pe ea. Îmi place vibe-ul lui. A trimis repede strofa lui și așa a apărut “Cum era”. Enjoy!”, a declarat Delia.

“Delia este artistul meu preferat din România, mi-am dorit dintotdeauna să colaborez cu ea, așa că mă bucur că s-a întâmplat pentru “Cum era”. Totul a fost super spontan! Mi-a plăcut din prima piesa, am scris strofa mea repede și apoi ne-am întâlnit la filmare”, a spus Nane.

Videoclipul piesei a fost filmat și regizat de Alex Ceaușu, iar la filmare, au fost doar Delia și Nane, pentru a evita prezența unei echipe mari pe set în această perioadă în care trebuie să fim cu toții responsabili.
Anul acesta, chiar de ziua ei, Delia a lansat albumul “7”, disponibil pe magazinele digitale, dar și pe https://deliaofficial.ro și include piese precum “Acadele”, “Rămâi cu bine”, “Weekend”, “Să-mi cânți”.

Păreri?

Killa Fonic lansează clipul piesei „Ploaia divină”: 5 specii diferite de șerpi alături de artist pe ritm de trap

Killa Fonic, artist Global Records, lansează videoclipul piesei „Ploaia divină”, cu un vizual puternic, senzual, dominat de nuanțe violet și turcoaz.

Pentru acest clip, artistul a filmat alături de mai multe specii de șerpi, de dimensiuni și culori diferite. Șerpii de la filmare erau deja adevărate personaje, cu nume precum: Obama (Lampropeltis getula nigrita), Meraxes și Caraxes (Pyton bivittatus), Vhagar și Baelon (cele mai mari specii, pereche de Boa constrictor), Dwight (Pantherophis guttatus).
Killa Fonic s-a atașat de șerpi, ba chiar l-a botezat pe pitonul regal – Ramses. „Pe lângă fascinația mea față de cultura egipteană, Ramses este și numele primului meu album solo.”, a spus artistul. Rezultatul final este un mix puternic care pune în valoare esența piesei: „Când nu mai e soare, eu devin lumină.”

„La începutul toamnei am avut niște sesiuni spontane la studio. Piesa asta a apărut natural, e compusă din inimă. Se numește „Ploaia divină” – folosesc elementul „apă” pentru că spală și purifică. Mă simt într-un punct al vieții și al carierei în care simt că m-am resetat și reinventat. Melodia este o odă adusă acestei purificări.”, a povestit artistul.

Muzica este compusă de Killa Fonis și 911 (Alex Ghinea), versurile de Killa Fonic, iar producția este semnată de 911. De regie s-a ocupat Raluca Netca, DOP – Alex Chițu, producție Loopa Production.

„Îmi place foarte mult să lucrez cu Alex Chițu și cu Raluca Netca, avem o chimie foarte bună, scriem scenariile împreună extrem de ușor, suntem pe aceeași lungime de undă.” , a spus Killa Fonic.

În prezent, Killa Fonic lucrează la cele 3 albume ale sale. Primul album, „Homo Nocturnus”, este dominat de influențe dark, hip-hop, trap și street. „Diablo” este bestia interioară care iubește rockul, cea care ține în mână balanța, iar „Homo Luminis” este un album experimental cu influențe house, electro și latino.

Păreri?

THE SESSION: Rico888 lansează piesa „Obnoxious” – un sound nou care aduce împreună hip-hop-ul, rap-ul și trap-ul

Rico888 lansează piesa „Obnoxious” în cadrul proiectului THE SESSION.
„De obicei, scriu versuri de fiecare dată când am inspirație, nu contează cât e ceasul sau unde sunt, pur și simplu notez cuvintele și apoi construiesc de acolo. Pentru aceasta melodie, am scris versurile pe loc, la studio. Eu și Alex Ghinea (911), producător Global Records, avem o chimie artistică foarte bună, iar asta ajută enorm când compui.”, a spus Rico888.

Prin această piesă, artistul își dorește ca oamenii să conștientizeze cât de important este să ieși din zona de confort, mai ales în domeniul creativ: „Mi se pare important să rămâi open-minded, pentru că, de multe ori, ajungi să afli lucruri noi despre tine, care te pot ajuta să te dezvolți ca artist.”, a povestit artistul.

În copilărie, Rico888 a evitat o perioadă muzica, pentru că se simțea nesigur din cauza unor probleme de greutate: „Unele persoane ar putea să te găsească respingător, judecându-te doar după aspectul fizic. Îmi doresc ca oamenii să îi vadă pe cei din jurul lor și să îi aprecieze pentru ceea ce sunt, în loc să îi judece pentru modul în care arată.”
Stilul muzical al artistului se încadrează în zona de hip-hop/rap, cu influențe trap, emo rap, cloud rap. Rico888 (Federico Forciniti) are 19 ani și a început să compună muzică de la 12 ani. S-a născut în Monaco, însă familia lui provine din Italia, dintr-un orășel aproape de Calabria.
THE SESSION continuă cu noi piese și clipuri concept ale artiștilor Global Records. Toate clipurile vor fi disponibile pe YouTube și în magazinele digitale, dar și pe tv, în exclusivitate pe Music Channel.

Păreri?

Sarbatori pe ritmuri de trap alaturi de Franny

Franny lanseaza astazi “JINGLE BELLSya”, prima piesa de Craciun a artistei, cu o productie trap semnata de Kovia.

“Craciunul pentru mine inseamna un sentiment de bine, care te inconjoara indiferent daca esti bogat, sarac, single, intr-o relatie, negru, alb, baiat, fata. Trebuie doar sa fii tu si sa lasi vibe-urile proaste sa zboare departe! Si sa nu uitam de cadouri!” – Franny

Franny este o tanara artista din Bucuresti, care si-a descoperit pasiunea pentru muzica la varsta de 6 ani, atunci cand a inceput sa studieze pianul. Fiind convinsa inca de cand era copil ca doreste sa urmeze o cariera in muzica, a luat totul cat se poate de in serios, iar in prezent este stundenta in anul 4 la Universitatea Națională de Muzică București, sectia Compozitie Pop. De asemenea, Franny este vocal-coach si profesoara de pi! an in cadrul unei scoli private din Bucuresti.

Franny nu este straina scenei, avand primele reprezentatii la o varsta foarte frageda. De atunci, artista se bucura de o serie de premii nationale si internationale la concursuri de pian printre care Premiul la Concursul International Jeunesse Musicales din cadrul EuropaFest.

Artista a debutat in primavara acestui an cu single-ul “Halucinogen”, urmata de “Drama Queen” (feat. Kovia) si “Recunosc”.

Pareri?