Prima zi de scoala in randul vedetelor. Recunoasteti personajul?

Prima zi de scoala este una speciala atat pentru copii, cat si pentru parinti. Iata cum si-a inceput cariera de elev si ce isi aminteste despre aceasta zi speciala Dan Cruceru!

“In timp, chiar si amintirea primei zile de scoala din viata ta intra intr-o usoara ceata. Dupa niste zeci de ani, reusesti sa mai tii minte doar mici franturi: primul strans de mana al invatatoarei sau pantofiorii noi pe care mama ti i-a cumparat din ultimele venituri. Acum, lucrurile stau altfel. Traiesti pentru copilul tau si prima lui zi de scoala, descoperi emotii noi si esti fericit ca tu poti mai mult ca parintii tai, ca poti sa-i oferi prichindelului tau mai mult. Nu uita, insa, parinte actual, ca fiecare prima zi de scoala din viata ta te-a adus aici, ca fiecare pereche noua de pantofi te-a invatat sa pretuiesti valori sanatoase, ca toate astea te-au facut omul fain de astazi”, spune Dan Cruceru.

“Bafta multa, dragi copii, in prima voastra zi de scoala. Va doresc sa ajungeti oameni mari, frumosi, liberi si puternici si sa puteti chiar mai mult decat parintii vostri”, mai spune cel mai cool tatic din showbizul romanesc, Dan Cruceru – Tati Cool.

Mult succes, dragi elevi!

cruceru-1

FOTO EA este profesoara de canto a lui Carmen Simionescu, Mellina si Margherita din Clejani! UITE cat de SEXY este profa vedetelor!

Este frumoasa si sexy si are cu ce se lauda. La doar 31 de ani este una dintre cele mai apeciate profesoare de canto la care apeleaza majoritatea cantaretilor din Romania care vor sa se “slefuiasca”. Carmen Minune, Mellina si Margherita din Clejani sunt doar cateva nume celebre care ii calca pragul scolii de la “Tralala School” Mariei Simion.

Maria este una dintre cele mai cautate profesoare de canto din Romania, prin mana ei au trecut multe voci cunoscute din showbizul romanesc, precum Carmen, Yanka, Mellina, Muneer, Mattyas, Andreea Runceanu, Corina Bud, Anca Badiu, Anthony Icuagu, Yamira, AMME, si muuulti altii.

Pe langa talentul de-a “slefui” vocile cantaretiilor, Maria Simion este si incredibil de sexy. Frumoasa moldoveanca, nascuta la 30 iulie 1985 in Republica Moldova, a realizat recent o sedinta foto in care apare in ipostaze incendiare, asa cum nu am mai vazut-o niciodata. Extrem de sexy si sigura pe ea, Maria s-a lasat pozata in tinute care ii scot in evidenta trupul sexy.

Maria Simion si-a inceput activitatea muzicala la varsta de zece ani in calitate de solista a Studioului Muzical Coral “Lia Ciocarlia” din Chisinau, sub bagheta compozitorului si dirijorului Eugen Mamot, sustinanad numeroase concerte in tara si strainatate timp de cinci ani. Isi continua studiile muzicale la Liceul de Muzica “Dinu Lipatti” din Bucuresti, apoi la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti la sectia Canto. Este lauriata a mai multor concursuri nationale, colaboreaza cu mai multi compozitori din tara si strainatate. In 2013 obtine “Premiul de Vocalitate” la concursul de opereta, musical si muzica de film “Ion Dacian”, isi continua cariera artistica dar si cea didactica, colaborand cu mai multe institutii de invatamant din Bucuresti atat de stat cat si private, si participand tot in calitate de profesor de canto in cadrul programului “Pepiniera de talente” organizat de primaria sectorului 3, Bucuresti, in urma caruia obtine mai multe premii alaturi de elevii sai foarte bine pregatiti, iar in 2014 devine solista a trupei Cod Rosu cu care sustine mai multe concerte in tara.

In prezent, Maria se ocupa de scoala “Tralala School” impreuna cu buna ei prietena Madalina Dumitru, cunoscuta sub numele de scena Mellina. Mai multe informatii despre scoala de canto aflati accesand site-ul http://tralalaschool.com/ sau pagina de Facebook https://www.facebook.com/tralalaschool/.

Ce parere aveti?

Vedetele au inaugurat restaurantul Mon Paris din inima Bucurestiului

Aseara, in centrul Bucurestiului, pe strada Mihai Eminescu nr. 118, a avut loc petrecerea de deschidere a restaurantului Mon Paris. Numeroase vedete au venit sa vada localul, sa guste din deliciile culinare, sa asculte concertul acustic oferit de Vizi Imre, dar si muzica de lounge pusa de DJ-ul Dragos Vulgaris si sa admire spectacolul de cabaret al fetelor din Trupa Vogue.

Organizat de HTag PR, evenimentul s-a bucurat de prezenta unor vedete si artisti precum Cove, Shift, Lariss, Giulia, Mihail, Boier Bibescu, Kamara, Peter Pop, Stefan Stan, Mike Diamondz, Andi Grasu, Victor Apetrei, Cristina Cioran, Ana Maria Moldovan, Alexandru Potocean, Simona Pope, Nuami Dinescu, Sanziana Negru etc.
Accesoriile de cabaret au creat momente memorabile si amuzante, atat in fata panoului de poze, cat si la cabina de selfie-uri.

Restaurant, lounge & bistro, Mon Paris si-a deschis astfel portile, promitand in viitorul apropiat show-uri de stand-up comedy, lansari de carte, concerte si petreceri de cabaret.

Va las sa vedeti imagini din timpul evenimentului, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

Andreea Antonescu, alaturi de Celia, Mellina si Yamira in clipul lui Karym, “#SuntAici”! Uite in ce ipostaze apar cele patru vedete!

Dupa colaborarea cu Adrian Tutu pentru balada “Nu vrei”, Karym lanseaza primul single solo – “#SuntAici”, prin care transmite un mesaj pozitiv.

“Pentru ca vad… stiu… inteleg… simt… imi pasa… Pentru ca vreau, pentru ca pot… Pentru ca meriti. Pentru toate astea… #suntaici”, este mesajul pe care artistul incearca sa-l promoveze in noua piesa. “#SuntAici” este produsa de Madalina Dumitru (Mellina) si co-produsa de Mango Records, si este doar inceputul unui sir de mesaje puternice pe care Karym doreste sa le transmita in piese cu impact emotional.

Piesa “#SuntAici” se bucura si de un videoclip de imagine filmat in 4K si este regizat de Raluca Nastase, in care isi fac aparitia si cativa artisti de top: Andreea Antonescu, Celia, Mellina si Yamira. Misiunea vedetelor este de a amplifica mesajul pozitiv si de a-i incuraja pe oameni sa se ajute neconditionat in orice situatie.

“Colaborarea cu Mellina a fost pentru mine o provocare, in primul rand pentru ca lucram cu detinatoarea trofeului “Strongest Message”, “RMA 2014”, cu hit-ul “Poza de album” ft. Vescan. “#SuntAici” este o piesa sensibila care poarta un mesaj pozitiv in spatele caruia se poate regasi absolut orice persoana, indiferent de varsta, sex, religie, orientare. Multumesc tuturor celor care s-au implicat in acest proiect, in special vedetelor care au acceptat sa apara pentru a ne ajuta sa ducem mesajul piesei cat mai departe. Multumesc Andreea Antonescu, Celia, Mellina, Yamira, Raluca Nastase, Robert Marooni, Mango Records si Teddy (The Squad PR Agency). Va astept pe pagina mea oficiala de Facebook: https://www.facebook.com/karymofficial”, a declarat Karym.

Mellina, producatoarea piesei “#SuntAici”, se declara incantata de colaborarea cu artistul: “Karym este un artist foarte talentat, care promite multe, am lucrat foarte usor cu el, e un profesionist si piesa i s-a potrivit perfect. Nu uitati ca va astept la scoala de canto Tralala School.”

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul noului single semnat Karim, “#SuntAici”, apoi va astept cu pareri. Enjoy!

Credit foto: Raluca Nastase si Robert Marooni

Vedetele din Romania au acceptat provocarea Pie Face!

Pie Face, jocul anului 2015, a cucerit Romania inca din primele saptamani de la intrarea sa pe piata! Desi a fost lansat in tara noastra de mai putin de o luna, sute de romani au avut curajul de a accepta provocarea Pie Face. Printre ei se numara si Ellie White, coregraful Emil Rengle, cantareata Yanka si vloggerul Zmenta, care s-au distrat copios cu jocul Pie Face.

Mai jos puteti vedea cum s-au distrat Ellie White, Doru Tinca si scumpul lor fiu, Mihai. Enjoy!

PIE FACE, cea mai tare jucarie!!!

Noi ne-am jucat cu cea mai TAREEE JUCARIE :)))))Dam una cadou, dati un SHARE si TAG aici prietenilor cu care vreti sa jucati. Anunt castigatorul sambata prin random.org ;)Multumesc Hasbro, Inc. si Republika Interactive pentru cadou 😀

Posted by Ellie White on Thursday, 17 March 2016

Fenomenul international al anului 2015, Pie Face, vine cu una dintre cele mai haioase provocari ale unui joc dedicat tuturor si care starneste intotdeauna hohote de ras. Și cum romanii sunt curajosi din fire, dar si pusi pe sotii, acestia au acceptat cu entuziasm provocarea Pie Face. Printre ei se numara si Ellie White care s-a distrat alaturi de familie, chiar daca toti membrii au terminat jocul cu fata plina de frisca: http://on.fb.me/1Luukhm. De asemenea, Emil Rengle, coregraful vedetelor, s-a distrat alaturi de frumoasa cantareata Yanka jucandu-se cu cel mai nou joc Hasbro: https://goo.gl/EOOzPe.

Enjoy it!

Fun with Yanka and Pie Face

Fun with Pie Face and YANKA? YES PLEASE!! This game is crazy and super-uber fun, you should try it out!#Yanka #EmilRengle #fun #PieFace #getpiefaced #whippedcream

Posted by Emil Rengle on Monday, 14 March 2016

Si vlogger-ul Zmenta a acceptat provovarea Pie Face, pe care a dat-o mai departe si fanilor sai de pe Facebook: http://on.fb.me/1RNHx1g.

Simpaticul joc produs de Hasbro are un set de reguli simple, insa entuziasmul pe care acesta il starneste in momentul in care invarti maneta este unic. „Amuzant la Pie Face este faptul ca nu poti sa stii cu exactitate daca urmatoarea data cand invarti maneta te vei trezi cu frisca pe fata. De aceea, jucatorii de toate varstele care accepta provocarea trebuie sa fie cu adevarat curajosi. Important este faptul ca Pie Face isi indeplineste cu succes scopul, acela de a aduce buna dispozitie in casele romanilor”, a declarat Larisa Popescu, brand manager Hasbro.

Pie Face, unul dintre cele mai noi jocuri ale producatorului Hasbro, a primit in 2015 distinctia „Jocul anului” in cadrul galei internationale Toy and Supplier of the Year Awards care a avut loc la Londra, in luna ianuarie. Aflat in competitie cu alte zeci de jocuri din intreaga lume, Pie Face a fost premiat pentru creativitate si experienta pe care acesta o ofera jucatorilor.

Despre Hasbro
Hasbro este a doua cea mai mare companie producatoare de jocuri si jucarii la nivel global. Misiunea companiei este aceea de a satisface nevoile fundamentale de joaca ale copiilor si familiilor din intreaga lume. In portofoliul brandului Hasbro se afla unele dintre cele mai populare jocuri din lume, precum Pie Face, Monopoly, Transformers, Jenga, My Little Pony, Littlest Pet Shop si Play- Doh.

Infiintata in urma cu 90 ani, compania Hasbro detine in prezent atat unele dintre cele mai mari branduri de jocuri si jucarii cat si filme si jocuri digitale, reusind sa raspunda cu succes cerintelor consumatorilor de pe intreg mapamondul. Producatorul se remarca prin inovatie si o gama foarte variata de produse.

Ce parere aveti despre jocul anului 2015, Pie Face? Like?

Sarbatorile de iarna in viziunea vedetelor – De vorba cu Raluka

1. Cel mai frumos cadou primit este… Nu mai stiu sincer. Imi plac oricum toate, pentru mine e important gestul.
2. Iar cel mai frumos cadou daruit este… Sper ca toate au fost si sunt foarte frumoase! :))
3. Insa cel mai urat cadou… Vreau sa cred ca nu am daruit cadouri urate!
4. Cea mai frumoasa amintire de Craciun nu poate fi decat… langa familie.
5. Craciunul din copilarie era… cu multa zapada.
6. Am aflat ca Mos Craciun… exista!
7. Impodobirea bradului… Anul asta am impodobit bradul alaturi de familie, alaturi de prietenele mele si alaturi de colegii mei de la studio.
8. Craciunul perfect inseamna… Bunatate!
9. Preferatele preparate specifice sarbatorilor de iarna sunt… Cred ca sarmalele si piftia! Amandoua facute de mama! :))
10. Cel mai emotionant moment a fost atunci cand… se intinde tata sa puna varful in brad este un moment emotionant pentru mine.
11. Anul acesta, de Craciun o sa… cant! Exact asa cum fac aproape in fiecare an!
12. De Revelion o sa… cant! 🙂
13. In 2016… Sper ca anul 2016 sa fie mai bun, pentru toata lumea!
14. Cititorilor si ascultatorilor Radio Crazy le… urez, sarbatori fericite si un an nou superb!

Sarbatorile de iarna in viziunea vedetelor – De vorba cu Mihai (Bere Gratis)

1. Sarbatorile de iarna reprezinta… o stare de spirit necesara si de care profitam spiritual prea putin.
2. Cel mai frumos cadou primit este… tot ce tine de iubire. Restul, de la mall.
3. Iar cel mai frumos cadou daruit este… Pe mine.
4. Insa cel mai urat cadou… nu exista asa ceva.
5. Mos Craciun are… succes mai mare decat toti artistii la un loc.
6. Cea mai frumoasa amintire de Craciun nu poate fi decat… din copilaria ta sau a copilului tau. E bine sa ne intrepatrundem cu ei pe 25.
7. Craciunul din copilarie era… nasterea lui HRISTOS. Asta e si acum si asta va fi cat va fi viata.
8. Am aflat ca Mos Craciun… era dintre apropiati.
9. Cea mai mare dorinta ar fi sa… fim sanatosi.
10. Impodobirea bradului… o bataie de cap de care nu te superi. Dimpotriva.
11. Craciunul perfect inseamna… pace
12. Preferatele preparate specifice sarbatorilor de iarna sunt… tot ce are colesterol si grasime e pe placul meu. Nu mai zic nimic pentru ca sunt gurmand si gurmee si deviem interviul intr-unul culinar.
13. Cel mai emotionant moment a fost atunci cand… am luat prima data copilul in brate dupa nasterea ei acasa si 5 min am plans si 5 min am ras. O senzatie unica.
14. Anul acesta, de Craciun o sa… mananc mancare de la un super bucatar, finul.
15. De Revelion o sa… cant si sper sa nu inghet ca anul trecut (-22grade).
16. In 2016… actiune mare.
17. Cititorilor si ascultatorilor Radio Crazy le… dorim ce ne dorim si noua.

Sarbatorile de iarna in viziunea vedetelor – De vorba cu Claudia Suteu

1. Sarbatorile de iarna reprezinta… un prilej de a reveni la copilarie, la mirosul de mandarine si ciocolata calda langa brad. 🙂
2. Cel mai frumos cadou primit este… faptul ca oamenii pe care ii iubesc sunt sanatosi si fericiti zilnic, indiferent ca e sau nu sarbatoare. 🙂
3. Iar cel mai frumos cadou daruit este… prezenta mea in vietile lor, cu energia vulcanica si molipsitoare.
4. Insa cel mai urat cadou… Greu de spus… orice cadou e frumos atunci cand e facut cu sufletul… daca simt ca e adus doar din obligatie, devine opusul.
5. Mos Craciun are… chipul celui care nu daruieste numai de Craciun.
6. Cea mai frumoasa amintire de Craciun nu poate fi decat… o camera plina cu oameni dragi si in fundal, colinde cantate de Michael Bublé. 🙂
7. Craciunul din copilarie era… Plin de spectacole si recitaluri la pian, la finalul carora mancam fursecuri, primeam si daruiam cadouri simbolice 🙂 Era perfect…
8. Am aflat ca Mos Craciun… fusese langa mine atatia ani 🙂 A fost un motiv de sincera bucurie.
9. Cea mai mare dorinta ar fi sa… am mereu tot ce am acum… o atmosfera in care pot crea, pot simti, pot iubi si bineinteles, pot evolua. 🙂
10. Impodobirea bradului… nu se poate face fara cacao fierbinte si colinde. 🙂
11. Craciunul perfect inseamna… zapada curata, zambete si cadouri simbolice.
12. Preferatele preparate specifice sarbatorilor de iarna sunt… mai exista vreo indoiala? 🙂 Sarmalutele facute acasa, desigur!
13. Cel mai emotionant moment a fost atunci cand… am primit un pian nou de Craciun. 🙂
14. Anul acesta, de Craciun o sa… am timp pentru familie, prieteni si cateva ore doar pentru mine si muzica. 🙂
15. De Revelion o sa… inchin un pahar de sampanie pentru toti cei care tin la mine dar si pentru cei din tabara adversa, pentru ca ei sunt cei care, in fond, ne determina sa ne autodepasim. 🙂
16. In 2016… fac muzica… altfel nu ar avea sens…
17. Cititorilor si ascultatorilor Radio Crazy le… urez Sarbatori frumoase care sa fie doar inceputul unui an plin de noi vise si sperante… La multi aaani:****

Sarbatorile de iarna in viziunea vedetelor – De vorba cu Cristina Stroe

1. Sarbatorile de iarna reprezinta… timpul petrecut alaturi de familie si de cei dragi. Sarbatorile de iarna nu se masoara in zile, ci in momente si amintiri de suflet, pe care cu totii ni le amintim peste ani. Magia acestor zile imi incarca bateriile si ofera starea de care am nevoie pentru a-mi face ordine in ganduri, de a face introspectii si rezolutii pentru anul ce urmeaza.
2. Cel mai frumos cadou primit… a fost una dintre primele intalniri cu Mos Craciun. In jurul varstei de 6 ani, in Ajun, a ciocanit cineva la usa. Am deschis si am ramas uimita de cat de diferit si autentic era Mosul fata de cel pe care il vazuzsem de altfel la gradinita. Acela a fost momentul in care, prin ochii mei de copil si prin bucuria parintilor, am inteles magia Craciunului.
3. Iar cel mai frumos cadou daruit este… De-a lungul ultimilor ani, incerc pe cat posibil sa ofer oamenilor din viata mea, un cadou special, cu o simbolistica aparte, care sa le aminteasca fie de mine, fie de o amintire, fie de un moment frumos petrecut impreuna.
4. Insa cel mai urat cadou… Nu exista cadouri urate sau frumoase, maxim le poti imparti in doua categorii, cadouri utile si mai putin utile. Faptul in sine, stiind ca cineva se gandeste la tine in a iti face un cadou, valoreaza mai mult decat cadoul in sine.
5. Mos Craciun… e in fiecare dintre noi. Totodata, el are cea mai importanta misiune, aceea de a aduce zambete pe fetele copiilor si de a imparti bucurie.
6. Cea mai frumoasa amintire de Craciun nu poate fi decat… Nu pot sa aleg doar o singura amintire cea mai frumoasa legata de Craciun. Toate amintirile de Craciun sunt frumoase si speciale, fiecare in felul ei. Amintirile de Craciunul ti se intiparesc in suflet si le rememorezi de la an la an. In amintesc diminetile in care alergam intr-un suflet sa vad cadourile de sub brad, acele dimineti sunt si astazi de neuitat.
7. Craciunul din copilarie era… Craciunul este copilarie. La orice varsta, de Craciun, iti amintesti de copilul din tine pentru ca unele dintre cele mai puternice si frumoase amintiri pe care le poate avea cineva, este magia acestor zile.
8. Am aflat ca Mos Craciun… in fiecare dintre noi, in fiecare gest frumos si fara miza pe care il faci pentru oricine, atunci cand simti si totul porneste din suflet, doar din dorinta de a face o bucurie.
9. Cea mai mare dorinta ar fi sa… ca toti oamenii in aceasta perioada sa aiba un suflet drag alaturi si sa se bucure de aceste zile, in cel mai frumos si pur mod posibil.
10. Impodobirea bradului… inseamna veselie. De regula, impodobesc bradul impreuna cu persoane dragi ascultand colinde.
11. Craciunul perfect inseamna… Nu prea pot sa exprim in cuvinte mai mult decat am scris in articol. Craciunul in sine, ar trebui sa fie perfect pentru toata lumea insa, perfectiunea este percrputa diferit de fiecare in parte. Spre exemplu, unui om ii pot trebui vacante exotice sau cadouri scumpe ca sa simta ca are parte de un Craciun perfect. Eu am nevoie doar de oamenii dragi sufletului meu. Am nevoie de masa aia mare la care sa ne strangem cu totii si sa povestim de fiecare data aceleasi intamplari din copilarie. 🙂
12. Preferatele preparate specifice sarbatorilor de iarna sunt… Imi plac toate preparatele specifice acestor zile, dar nimic nu se compara cu mirosul cozonacului, framantat cu aleasa grija de bunica, proaspat scos din cuptor.
13. Cel mai emotionant moment a fost atunci cand… Cel mai emotionant moment (de Craciun) : Fiecare Craciun vine cu o incarcatura emotionala puternica si aparte. De fiecare data este emotionant sa intri in magia acestei sarbatori. Un moment emotionant mi se pare si acela in care se intalnesc 3 generatii in bucatarie : eu, mama si bunica. Fiecare isi impartaseste “cunostintele” cu privire la retete noi, la idei de “cum sa decoram masa”. Firesc, eu stau si le ascult cu drag incercand sa asimilez fiecare sfat, fiecare idee. La un moment dat, voi fi in pozitia mamei… apoi a bunicii. 🙂
14. Anul acesta, de Craciun o sa… fiu in sanul familiei si o sa profit la maximum de momentele petrecute alaturi de ei.
15. De Revelion o sa… sa cant, facand ce stiu eu cel mai bine sa fac. Sa aduc bucurie in sufletul oamenilor si buna dispozitie pe ringul de dans, la trecerea dintre ani.
16. In 2016… voi face ce am gandit inca din 2012 si am omis in 2013, ca apoi in 2014 sa-mi aduc aminte si sa concretizez o parte in 2015.
17. Cititorilor si ascultatorilor Radio Crazy le… doresc sa aiba parte de oameni dragi si momente magice. Sa pretuiasca fiecare clipa si sa fie mai buni.

Sarbatorile de iarna in viziunea vedetelor – De vorba cu Maria Andreea

1. Sarbatorile de iarna reprezinta… cea mai frumoasa perioada a anului. Bucuria si fericirea de a darui sunt niste sentimente speciale.
2. Cel mai frumos cadou primit este… o carte despre cum sa faci decoratiuni speciale de la Mos Craciun cand aveam 7 ani.
3. Iar cel mai frumos cadou daruit este… dragostea si timpul tau oamenilor pe care ii iubesti.
4. Insa cel mai urat cadou… este indiferenta.
5. Mos Craciun are… o tolba plina de daruri magice.
6. Cea mai frumoasa amintire de Craciun nu poate fi decat… cea din copilarie.
7. Craciunul din copilarie era… magic.
8. Am aflat ca Mos Craciun… e in Laponia. Imi doresc sa-l vizitez candva.
9. Cea mai mare dorinta ar fi sa… cuceresc America Latina.
10. Impodobirea bradului… este un moment special pentru ca ne adunam toti langa brad si ne inspiram cum sa-l impodobim.
11. Craciunul perfect inseamna… sa fii cu familia si sa te bucuri de tot ce ti-a dat Dumnezeu.
12. Preferatele preparate specifice sarbatorilor de iarna sunt… curcanul cu castane, prajituri retete traditionale si cozonacul reteta bunicii.
13. Cel mai emotionant moment a fost atunci cand… a venit bunica mea din Statele Unite de Craciun. Le aveam pe ambele bunici cu mine.
14. Anul acesta, de Craciun o sa… fiu ca in fiecare an, acasa, cu familia.
15. De Revelion o sa… stau cu prietenii mei.
16. In 2016… va pregatesc multe surprize.
17. Cititorilor si ascultatorilor Radio Crazy le… urez sa aiba un Craciun magic alaturi de cei dragi! Va multumesc pentru sustinere si va astept in continuare pe pagina mea oficiala: Maria Andreea Official!