Laura Galea cântă despre „Eoni”

După debutul în industria muzicală de la finele anului trecut cu piesa „Nu e”, Laura Galea lansează un nou clip: „Eoni” este numele melodiei pentru care tânăra artistă a imaginat o lume plină de culoare și o paletă variată de emoții.

„Cuvântul „eoni” s-a născut chiar în timp ce lucram cu echipa mea la compunerea melodiei. Nu îl aveam în minte dinainte, ci a apărut brusc și s-a portivit perfect cu mesajul piesei. Conform dicționarului explicativ, acest cuvânt poate face referire la fiecare dintre multiplele emanații, ipostaze, forme de manifestare ale divinității supreme unice, în timp ce în geologie este folosit pentru diviziunea timpului geologic de cel mai înalt grad. Indiferent de definiția pe care o alegi atunci când asculți melodia, mesajul rămâne același: așteptarea infinită a dragostei supreme”, povestește Laura.

Pentru această piesă Laura a imaginat o lume colorată, ca într-un vis, iar pentru filmarea clipului a colaborat cu regizorul San, DoP David Mogan, producție video Arkomo Film. Iar dacă pentru piesa de debut a filmat într-un decor somptuos pe Calea Victoriei, de data aceasta Laura a intrat în studio, o experiență inedită pentru ea. „Am avut norocul de a lucra cu aceeași echipă cu care deja am format o legătură, iar pentru mine asta este foarte important. Lucrul în studio a fost diferit, poate mai ușor ca flux, dar mai greu ca vizualizare a rezultatului final, pentru că unele elemente au fost adăugate în post-producție. Am filmat în studioul VideoLink, unde a fost creat un decor special pentru filmarea noastră. A fost o experiență interesantă pentru noi toți, mai ales că eu aveam deja în minte conturat conceptul vizual pentru piesa asta și știam exact ce vreau”, mai spune Laura.

Pentru compunerea piesei „Eoni” Laura a colaborat cu Ionuț Radu (John Puzzle),  Andy Horjea, Dan Alexandru și Virginia Maxim. „Am făcut o echipă extraordinară, noi anul trecut ne-am închis în casă și nu am făcut altceva decât să compunem. Așa s-au născut toate piesele pe care vreau să le lansez anul acesta și sub forma unui album”, mai spune artista.

Laura are 24 de ani și a debutat în muzică la sfârșitul anului trecut cu piesa „Nu e”. Face canto de la 13 ani cu Crina Mardare și a studiat muzica la Londra, la Commercial Music Performance la University of Westminster, unde a avut profesori cu experiență vastă în muzica internațională și colaborări cu nume ca Tina Turner, Adele sau Rihanna. Spune că odată cu lansarea pe piața muzicală, un vis din copilărie i s-a îndeplinit, pentru că muzica face parte din viața ei de când se știe. „De altfel, aceasta este și prima, dar și cea mai puternică amintire pe care o am despre mama mea, cu ea cântând la pian și compunând. Mi-am dorit mereu să devin un artist profesionist, însă am considerat că trebuie să mă pregătesc pentru acest moment, să studiez foarte mult. Și iată că într-un an dificil și plin de neprevăzut, mă bucur să văd cum visul meu devine realitate”, încheie Laura.

Păreri?

289 Post Views

O noua Terra – cea a lui Alek Sandar, care lanseaza o piesa cu trei clipuri video diferite

Superstarul bulgar Alek Sandar revine cu piesa, „TERRA”, creație căreia nu îi lipsește câtuși de puțin vibe-ul intens cu care ne-a obișnuit artistul.

TERRA redă un amestec incredibil de elemente ale vocii tradiționale din Europa de Est, care se combină uluitor în background-ul refrenului. Versurile prezintă o realitate tragică, îmbinându-se cu cele mai pozitive din refren și oferind un contrast subtil. Combinația dintre acestea creează un alt hit al lui Alek Sandar, care întruchipează stilul său unic într-un mod fresh, dar familiar.

Piesa are un vibe extraordinar și un ritm care dă dependență. Deși versurile povestesc despre o durere din dragoste, melodia lui Alek te energizează într-un mod surprinzător. Mai mult decât atât, te determină să strigi împreună cu el – But now we fall like feathers / I’m calling out to Terra. Atât liniile melodice, cât și versurile, au o forță deosebită care, cu siguranță, te va face sa empatizezi cu fiecare sentiment transmis.

Lansarea vine însoțită de un videoclip oficial uimitor filmat în New York. Videoclipul este în ton cu aerul magnetic al piesei, fiind compus din secvențe aproape hipnotice. TERRA este un amalgam de elemente care îți intră pe sub piele și care transformă această piesă într-una pe care nu ar trebui să o ratezi. Alek a lucrat la această piesă aproape un an, fiind încă un punct care contribuie la poziționarea sa ca star în ascensiune. Acest lucru putând fi văzut și în „Alek’s Many Worlds – Celebrity Land” pe YouTube.

Alek Sandar este cântăreț, compozitor și producător muzical. Născut în Bulgaria, artistul a devenit cunoscut încă de la vârsta de 5 ani, când a început să fie prezent în televiziune și la radio. Peste câțiva ani, a început să compună și să producă muzică, iar după ce s-a mutat în New York în 2009, Alek a devenit parte din scena cluburilor avangardiste și a lucrat ca DJ de muzică electronică, dance și house. Printre colaborările care i-au adus succes se numără și Juicy J, Andrea, Amanda Lepore, Desi Slava, Galin, Oscar Loya.

Discografia sa include și single-urile „Yerba”, „Hey Mami”, „Ti Si Nai”, „P.O.R.N.”, „You and me”, „Ride”. Alek Sandar are 18.300 de ascultători lunari pe Spotify.

Păreri?

303 Post Views

O nouă săptămână, un nou single: Las Olas lansează „Diablo”

„Diablo” este numele noului single lansat de Las Olas și compus de către DJ SAVA alături de MD DJ, Joacim Persson, Linnea Anna Soedal, Luis Antonio, Quinones Garcia și Sebastian Arman. „Diablo” este un single ce te poartă printr-o călătorie plină de culoare, undeva la malul mării. Piesa este în primul rând despre aventură, spontaneitatea și curajul de a-ți construi propria poveste și de a prinde „aripi” pe propriile valuri, iar clipul completează summer mood-ul cu imagini bold și valuri turcoaz.

Las Olas este un nou proiect muzical ce promite multe, mai ales că ambii artiști au un background colosal în industria muzicală. DJ Sava a colaborat cu artiști precum Connect-R, Raluka, Alina Eremia, Faydee, Irina Rimes și Ioana Ignat, iar de-a lungul timpului a lansat hituri care au generat sute de milioane de vizualizări pe YouTube și care au cucerit atât publicul din România, cât și de peste hotare.

MD DJ este un DJ și producător din România, care locuiește în Milano. Orientat către muzica groove și techno, artistul a început să experimenteze producția muzicală și DJ-ing-ul în urmă cu 13 ani, iar până în prezent a lucrat la peste 600 de piese și a mixat în mai multe cluburi din Europa. Cele mai apreciate producții ale sale sunt DJ Dark & MD DJ – „Shiva” (Original Mix), Arilena Ara – „Nentori” (DJ Dark & MD DJ Remix), Sonique – „It Feels So Good„ (Mentol & MD DJ Remix) și DJ Dark & MD DJ – „Ederlezi” (Original Mix).

Păreri?

https://www.youtube.com/watch?v=cYANbRMCLwA&feature=youtu.be

323 Post Views

Pretuieste oamenii din jurul tau cu noua piesa lansata de Jean Gavril, aur

Tupeu, siguranță, vulnerabilitate. Jean Gavril este un spirit cameleonic și un copil al rock-ului. Este un artist care tinde întotdeauna spre cea mai bună versiune a sa. „Important este să încerci și să lupți pentru lucrurile care contează pentru tine”, afirmă artistul. Acesta este întotdeauna inspirat de oamenii care îl înconjoară. În piesele sale, Jean Gavril reflectă o lume în care intensitatea emoțiilor, pasiunea și iubirea construiesc povești demne de filme. 

„Tu ești aur!”. Oare nu e asta exact ce i-ai spune unui om la care ții? După un an dificil, care ne-a făcut să ne revizuim valorile și prioritățile, Jean Gavril revine cu un nou single, născut într-o tabără de creație marca HaHaHa Production și Roton. Piesa „aur” este o declarație despre lucrurile cu adevărat importante din viața noastră.”Când am scris piesa, n-am avut bogăția materialăîn minte, ci cea sufletească care îți este oferită de un prieten drag, o persoană iubită sau familie.” adaugă artistul. Inspirată din magnetica poveste de iubire pe care o trăiește zi de zi alături de Bianca, piesa „aur„ te va cuceri prin cuvinte sincere și linii melodice molipsitoare.

Dacă pentru unii aurul înseamnă mașini, case și vacanțe scumpe, pentru Jean Gavril aurul este simpla prezență a omului drag alături, indiferent de „starea vremii”. „aur” este despre puterea de a rezista în caruselul binelui și al răului doar dacă afli valoarea iubirii. Nu există scut mai puternic decât susținerea celor care te iubesc și pe care îi iubești înapoi!

Păreri?

321 Post Views

Rita Ora și Imanbek, împreună pentru un EP ce-ți taie respirația: „Bang”

Rita Ora și Imanbek, DJ-ul și producer-ul din spatele „Roses”, hit ce a stat peste 20 de săptămâni în top 10 Airplay în România, au făcut echipă pentru un super EP: „Bang”. Cei doi artiști care au cucerit lumea au compus și produs împreună pe Zoom un EP ce conține patru piese, creând o colaborare mondială în adevăratul sens al cuvântului.

„Când am început acest proiect, voiam să dezvoltăm conexiuni creative cu alți artiști”, povestește Rita. „Colaborarea cu Imanbek a fost o experiență extraordinară, am avut întâlniri pe Zoom și am discutat despre muzică, așa că a trebuit să ne adaptăm la un nou mod de recording. Este uimitor cât de importantă este tehnologia, ca noi să putem crea această conexiune. Muzica este cu adevărat un limbaj universal iar acest EP este o dovadă clară că procesul creativ are puterea de a depăși orice obstacol care ne separă”, adaugă artistă.

„Bang” este o colecție impresionantă de piese, care îmbină influențe pop și elemente din cultura clubbing-ului anilor ’80 și ’90. Cele patru piese de pe EP-ul lansat de către Cat Music în România au fost compuse atât de Imanbek, DJ-ul care a devenit primul producător din Europa de Est ce a intrat în Top 5 în Billboard Hot 100, cât și de Rita Ora, artista care deține recordul pentru cele mai multe single-uri lansate ce au ajuns în Top 10.

„Acest proiect a fost o colaborare la nivel mondial, care include unii dintre artiștii și producătorii mei preferați. EP-ul ne-a reunit nu numai creativ, ci și la nivel personal”, povestește Imanbek despre „Bang”.

Pentru primul single extras de pe EP, Rita Ora și Imanbek au colaborat cu David Guetta și Gunna. „BIG” este un statement muzical și o piesă care, cu siguranță, își merită numele. „BIG” este însoțit de un videoclip filmat în Bulgaria, în care Rita apare îmbrăcată în haine tradiționale albaneze într-un decor în care fantezia și realitatea se întâlnesc.

„A fost o plăcere să colaborez cu Rita pentru «BIG». Am lucrat împreună mult la această melodie, iar Gunna o face și mai bună! A fost grozav să lucrez cu Imanbek pe partea de producție. Toți sunt incredibili de talentați și sunt foarte fericit că fac parte din acest proiect. Suntem foarte încântați să împărtășim lumii în sfârșit această piesă!”, povestește David.

Pe noul EP se regăsesc și alte trei piese ce vin cu noi surprize și colaborări fresh: „Bang Bang”, „Mood” (feat. Khea) și „The One”.

Păreri?

310 Post Views

Primavara vine mai repede odata cu piesa Romaryo ft. Robert Georgescu and White – Hammanda

Romaryo lansează împreună cu Robert Georgescu & White „Hammanda”, o piesă dinamică care își va face loc din primele momente în playlistul tău.

Chiar dacă mai trebuie să așteptăm încă un pic până vine primăvara, Hammanda ne apropie cu siguranță mai repede de vremuri însorite. Piesa te determină să îți lași spiritul și mintea libere și să te bucuri de razele soarelui. Liniile melodice te încarcă cu energie pozitivă și cu dorința de a contempla și descoperi lumea.

În ceea ce privește ritmul transmis, Hammanda îți creează o stare excelentă, plină de vitalitate. Piesa te impulsionează spre mișcări de dans profunde și nu îți permite nicio clipă să te simți fragil. Singur sau cu oameni dragi, Hammanda îți inspiră cheful de a dansa, sau măcar de a te mișca ușor pe ritmul hipnotizant.

Vibe-ul unduitor și liniștit se îmbină într-un mod desăvârșit cu muzica electronică, iar creația devine o adevărată operă de artă. Misterul se simte pe tot parcursul piesei, iar aceasta înflorește din ce în ce mai frumos. În cele din urmă, Hammanda permite culorilor sale să iasă la suprafață, pentru a fi simțite de orice iubitor de muzică.

Păreri?

338 Post Views

Duo-ul Las Olas colaborează cu Ikarus și Caitlyn pentru „La Manera”

Duo-ul Las Olas lansează cel de-al patrulea single în această formulă și a doua piesă pe anul 2021: „La Manera”. Compusă de către cei doi artiști, DJ SAVA și MD DJ, împreună cu Cătălin Tamazlicaru, „La Manera” este o piesă dance pop, cu versuri în limba spaniolă, ce are la bază o poveste de dragoste împlinită. „La Manera” este și prima colaborare a celor doi DJs ce formează Las Olas cu Ikarus și Caitlyn, artista ce a lansat de-a lungul timpului piese precum „J’ai compris” sau „Arrive”.

Clipul single-ului „La Manera” redă în imagini povestea de iubire a doi îndrăgostiți ce a început la un apus de soare, iar din acel moment, fiecare răsărit l-au petrecut împreună. De multe ori iubirea este imprevizibilă, dar atunci când apare, fiecare clipă este trăită cu plăcere. Fiecare vers al piesei reprezintă o declarație pentru persoana iubită și o dezvăluire sinceră a sentimentelor.

Las Olas este un nou proiect muzical ce promite multe, mai ales că ambii artiști au un background colosal în industria muzicală. DJ Sava a colaborat cu artiști precum Connect-R, Raluka, Alina Eremia, Faydee, Irina Rimes și Ioana Ignat, iar de-a lungul timpului a lansat hituri care au generat sute de milioane de vizualizări pe YouTube și care au cucerit atât publicul din România, cât și de peste hotare.

MD DJ este un DJ și producător din România, care locuiește în Milano. Orientat către muzica groove și techno, artistul a început să experimenteze producția muzicală și DJ-ing-ul în urmă cu 13 ani, iar până în prezent a lucrat la peste 600 de piese și a mixat în mai multe cluburi din Europa. Cele mai apreciate producții ale sale sunt DJ Dark & ​​MD DJ – „Shiva” (Original Mix), Arilena Ara – „Nentori” (DJ Dark & ​​MD DJ Remix), Sonique – „It Feels So Good„ (Mentol & MD DJ Remix) și DJ Dark & ​​MD DJ – „Ederlezi” (Original Mix).

Păreri?

283 Post Views

În pregătirea celui de-al cincilea album din cariera sa, Smiley „Lasă inima să zbiere” alături de Killa Fonic într-un vibe nebun

Smiley lansează prima sa piesă din 2021, alături de Killa Fonic, „Lasă inima să zbiere”, o piesă despre intimitate, eliberare și tăcerea din relații, care se va regăsi pe noul său album, al cincilea din cariera sa artistică, ce se anunță a fi surprinzător ca stil, colaborări și imagine. „Urmează câteva lansări neașteptate, pregătesc un album nebun, urban, cu sound actual, dance, de stradă. Nu este ceva nou pentru muzica și istoria mea, însă este cumva surprinzător în acest moment al vieții mele și este o completare de atitudine, revoltă și libertate a zonei romantice în care am așezat muzica mea în ultima perioadă”, anunță Smiley despre noul său proiect muzical.

„Lasă inima să zbiere” vorbește pe două voci complementare despre tăcerea necesară într-o relație pentru a lăsa iubirea să vorbească pe limba ei. Colaborarea muzicală dintre Smiley și Killa Fonic a pornit de la compatibilitatea lor artistică, în ciuda antitezei în care îi plasează o parte din public, și de la aprecierea pe care fondatorul și producătorul HaHaHa Production o are pentru acesta: „Killa mi se pare o voce puternică a generației lui, a noului curent hip-hop din România și pariăm că va ajunge să aibă ceva de spus acum multă vreme, când l-am auzit prima dată pe primul album al lui Doc. Mi se pare talentat, creativ, curajos și încăpățânat să facă lucrurile după cum simte, chiar dacă le împinge la extrem. Deși arătăm și suntem percepuți diferit, chiar avem multe în comun și ne preocupă mereu să găsim what’s next, what’s new“, povestește Smiley despre intersecția artistică neașteptată, dar justificată din „Lasă inima să zbiere”.

„Toți știu că Smiley este extrem de strict în a-și selecta artiștii cu care colaborează. Dacă nu mă înșel ne poți număra pe cinci degete și îmi rezerv locul degetului mijlociu pentru că mă simt șmecher că am făcut așa piesă cu Smiley. Iar chimia dintre noi e puternică; suntem foarte periculoși împreună”, adaugă Killa Fonic despre întâlnirea creativă cu Smiley pentru „Lasă inima să zbiere”.

Cu muzica și versurile semnate de Smiley și Killa Fonic, cu producția făcută de Florin Boka, Lucian Nagy și Șerban Cazan și clipul regizat de SAN, „Lasă inima să zbiere” adună îndrăgostiți și neîndrăgostiți sub același reflector și își face loc în orice playlist de party posibil.

Păreri?

267 Post Views

BoyFlow lansează „El Tren”

BoyFlow este cel mai nou artist ce s-a alăturat familiei Cat Music Spain și sărbătorește acest moment cu „El Tren”, o piesă despre iubire, durere și puterea de a merge mai departe. Compusă de către BoyFlow alături de Starchill, „El Tren” este un single în care artistul cântă despre ce înseamnă despărțirea de persoana iubită și durerea ce rămâne în urmă, dar și despre puterea de a merge mai departe și de a lăsa o altă iubire să își facă loc în viața sa. Deși greșelile sunt inevitabile, timpul nu stă în loc, iar iubirile pot dispărea la fel de ușor precum apar.

„Piesa și videoclipul «El Tren» sunt inspirate dintr-o poveste reală, a unui cuplu care a ajuns într-o relație toxică. Prin această piesă am vrut să evidențiez că sentimentul de iubire trebuie să fie unul foarte puternic pentru a putea depăși orice obstacol. Atunci când iubirea nu îți este împărtășită, trebuie să mergi mai departe și să acorzi o altă șansă altcuiva. Această piesă are la bază o experiență pe care am trăit-o și pe care acum aleg să o povestesc în versuri. Atunci când totul se încheie, este foarte greu să treci peste durerea cauzată și ai două posibilități: alegi să trăiești în dezamăgire sau îți aduni toate forțele și mergi mai departe. Eu am ales să fiu puternic și deși am iubit foarte mult, viața merge înainte, asemenea unui tren. 😊 Cu siguranță va exista acea persoană potrivită care te iubește la fel de mult precum o iubești și tu. Dar înainte de toate, trebuie să înveți să te iubești, iar atunci când cineva îți va spune că te iubește și de fapt te rănește, vei știi ce trebuie să faci”, povestește artistul.

Cântăreț, pianist, compozitor și producător, BoyFlow este un artist foarte talentat care își dorește ca muzica lui să ajungă la inimile oamenilor de pretutindeni. Printre piesele sale de succes se numără „Loba”, „Abandonado”, „Déjame Decirte”, „MiDama” și „YaTengoOtra”, single-uri ce au fost ascultate în toată Spania și America Latină.

Printre hiturile semnate de Cat Music Spain se numără „Claro Que Si”, o colaborare ce a unit scriitori și artiști de pe trei continente, „Margarita”, primul single internațional al Lidiei Buble, pe care artista l-a lansat în colaborare cu Descemer Bueno, unul dintre cele mai mari staruri latino din lume, celebru pentru hiturile lansate alături de Enrique Iglesias și Gente de Zona și multe altele.

Păreri?

277 Post Views

INNA, imagini de la filmarea videoclipului ”Flashbacks” din Palazzo Versace din Dubai

INNA se află în Dubai pentru filmările videoclipurilor “Maza Jaja” și Flashbacks”.

Artista, alături de Bogdan Păun și Alexandru Mureșan – NGM Creative (regizorul și DoP-ul cu care colaborează de fiecare dată), au filmat în Palazzo Versace din Dubai pentru următorul single “Flashbacks”, piesă de pe albumul “Heartbreaker”.

Cu o ținută glam și un look super sexy, INNA le-a prezentat fanilor cadre de la filmare, iar aceștia sunt nerăbdători și abia așteaptă lansarea videoclipului “Flashbacks”.

Piesa se bucură de susținerea fanilor din toată lumea și are peste 100 000 de stream-uri pe Spotify, iar în Rusia este pe locul 36 în top Shazam Rusia.

Albumul “Heartbreaker” include 10 piese obținute în urma sesiunii Dance Queen’s House. INNA a stat izolată 3 săptămâni într-o casă alături de cei mai apreciați songwriteri și producători: Marco &Seba, Alex Cotoi, David Ciente și Minelli și a compus cu ei pentru piesele pe care publicul le-a putut asculta în premieră pe YouTube-ul artistei.

Cele 10 piese se numesc “Maza Jaja”, “Heartbreaker”, “One Reason”, “Flashbacks”, “You and I”, “Beautiful Lie”, “Gucci Balenciaga”, “Sunset Dinner” și “Thicky”.

Păreri?

225 Post Views