Addicted, by SICKOTOY feat. Minelli are un clip electrizant

Single-ul ce se preconizează a fi hitul verii, SICKOTOY feat Minelli – Addicted, se clasează de două săptămâni pe prima poziție în topul Shazam România și este new entry în topul difuzărilor radio, direct pe poziția a 7-a. De curând a fost lansat și videoclipul oficial, ce poate fi vizualizat mai jos.

Printre performanțele internaționale ale piesei se numără și: #40 în topul Shazam Bulgaria, difuzări pe Radio Fenomen și Radio S în Turcia, Radio The Voice în Bulgaria, dar și pe TV – City TV și The Voice TV în Bulgaria, #79 în Airplay Chart Turkey, #7 în topul Best of the Week Apple Music Turkey și #3 in New Proposals Radio Dance Top 10 al radioului The Voice Bulgaria. Piesa este licențiată în Turcia, acolo unde se află în plină promovare, în Grecia, Cipru și Rusia.

Clipul redă perfect atmosfera dintr-un club exclusivist și creează dependență datorită jocurilor de lumini și a dansatoarelor foarte sexy. În plus, Minelli are o apariție senzațională și poate fi admirată în câteva ținute care îi scot în evidență frumusețea naturală.

Cu o experiență vastă în muzică, SICKOTOY este unul dintre cei mai apreciați producători muzicali ai momentului. Fascinat de muzică de când se știe, SICKOTOY și-a petrecut mult timp călătorind pentru a înțelege mai bine diferențele culturale și stilurile muzicale. Așa a și cunoscut o mulțime de artiști din toată lumea, de la talente ingenue la început de drum, până la cei consacrați. De atunci, și-a creat un stil unic, în care se regăsesc influențe arabe, linii de bas și beat-uri pătrunzătoare, atuurile pe care s-a bazat și creat câteva piese de top. SICKOTOY își pune amprenta pe fiecare track la care lucrează și a avut numeroase colaborări de succes cu artiști internaționali renumiți.

Addicted, cel mai recent track al său deep-house, a cucerit deja publicul după numai câteva săptămâni de la lansare și poate fi auzit în orice club din întreaga țară. Nu doar publicul îl adoră, ci și specialiștii din industrie. De asemenea, este difuzat de cele mai importante radiouri din România, fiind #1 în top Shazam și #7 în topul radio.

Păreri?

Latino lover-ul Jorge Gonzalez incearca sa ne cucereasca vara aceasta si lanseaza „Leon”

Jorge Gonzalez, latino lover-ul care a cucerit Spania in cadrul concursului “La Voz”, lanseaza “Leon”, o piesa cu ritmuri caliente, plina de pasiune, ce este insotita de un clip senzual, regizat de SAN.

„Sunt super fericit ca am lansat #Leon! Impreuna cu echipa mea am decis sa incercam o abordare noua atat din punct de vedere muzical, cat si al styling-ului… Totul a pornit mai mult dintr-o joaca, dar rezultatul ne-a motivat sa continuam pe aceasta cale. Pentru single am lucrat cu Wolf, producator care a colaborat cu mai multi artisti internationali si multumesc Cat Music Spain pentru sprijin si propunere. Piesa se afla deja pe locul 50 in iTunes Top 200 Tracks Spain Pop Chart si urca din ce in ce mai mult”, declara Jorge Gonzalez.

Artist Cat Music Spain si participant in cadrul Vina del Mar 2018, Jorge Gonzalez a reprezentat Spania la Cerbul de Aur 2018. Vara trecuta, artistul a lansat un featuring cu Mirella Cesa, single-ul si videoclipul “Esta Noche”. Clipul filmat in Miami este regizat de Alex Ceausu, iar piesa, compusa de Theea Miculescu si Mirella Cesa, imbina reggaeton-ul suave cu “andi pop”, stilul muzical care a consacrat-o pe Mirella. Single-ul a fost difuzat in premiera cu o zi inainte de lansarea oficiala, in 12 tari printre care Columbia, Mexico, Chile, Argentina, Ecuador si Republica Dominicana, de catre Los 40 Global Show, prezentat de Tony Aguilar, si s-a mentinut intr-o continua ascensiune in topurile radio.

Carismaticul Jorge Gonzalez a luat cu asalt Spania odata cu participarea in cadrul emisiunii “La Voz” (Vocea Spaniei), unde s-a clasat pe locul 2 in finala. Primul lui single, “Diquelame”, a primit discul de aur, un succes care s-a concretizat in aproape 100 de concerte intr-un timp scurt. De-a lungul timpului, Jorge Gonzalez a avut numeroase aparitii si interpretari live remarcabile, inca de la 17 ani. Varianta lui pentru piesa “Lucia” a starnit numeroase reactii, iar artistii ca Alejandro Sanz si Joan Manuel Serrat l-au felicitat pentru interpretare. In 2015, Jorge a facut parte din juriul emisiunii de talente pentru copii – “Pequeños gigantes”, iar in 2016 a participat alaturi de familia sa in cadrul reality-show-ulului “Gipsy Kings”. Tot in 2016, artistul a lansat “Tu Boquita”, single de a generat peste 5.000.000 de vizualzari pe YouTube.

Pareri?

Vescan lansează videoclipul oficial al piesei „Am Uitat Să Mai Fim Oameni”, din proiectul său, #PrinOchiiVostri

Vescan lansează videoclipul oficial al piesei „Am Uitat Să Mai Fim Oameni”, din proiectul său, #PrinOchiiVostri.

Piesa a fost scrisă de Vescan, compoziția a fost realizată de Mahia Beldo și Dorian Oswin, iar cel din urmă este și cel care s-a ocupat de producție.

Videoclipul a fost realizat de Andi Singer (regie & DoP), iar producția a fost realizată de Elena Maria Popescu.

Proiectul #PrinOchiiVostri a luat naștere în anul 2010 și fiecare piesă este bazată pe subiecte propuse de către fani. Astfel, în procesul de alegere al temei, artistul face și un vlog unde îl contactează pe cel al cărui subiect a câștigat.

În decursul acestui an, episoadele din sezonul 2 #PrinOchiiVoștri vor apărea la fiecare două luni.

” “Am Uitat Să Mai Fim Oameni” continuă seria #PrinOchiiVoștri, singurul proiect la care ascultătorii decid subiectul piesei. Totul a început în 2010 când am vrut să fiu mai aproape de oamenii care-mi ascultă muzica și pentru asta am zis că trebuie să văd lumea și prin ochii lor, așadar ei propun subiectele si unul dintre ele devine piesă.

Sunt mai mult decât mândru că am reușit să readuc la viață acest proiect și pe viitor am de gând să ajungă din ce în ce mai complex. De-a lungul anilor susținătorii Vescan au reacționat extraordinar la fiecare piesă și le mulțumesc mult pentru că după 9 ani încă sunt alături de mine. Piesele o să apară în paralel cu albumul #MuzicăSauNebunie, album care va fi lansat în decursul acestui an.”, ne-a declarat Vescan.

Anul acesta, Vescan a lansat piesa “Tăcerea”, în colaborare cu Nicoleta Nucă, piesă ce a depășit 3 milioane de vizualizări pe YouTube.

Anul trecut, Vescan a lansat „Ce-o fi, O Fi”, în colaborare cu Mira, o piesă care a cucerit topurile radio și TV, cu peste 28 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Păreri?

Delia lansează “Vreau la țară”, o piesă veselă de vară cu un videoclip colorat

Delia și-a obișnuit fanii cu surprize muzicale și îi surprinde de data aceasta cu “Viața la țară”.

Piesa conține un sample din “Vara la țară” a lui Mircea Baniciu și versuri de George Topârceanu, compusă de Delia și produsă de Alex Cotoi, cu care artista a mai colaborat și pentru “Acadele”, “Despablito” sau “Du-te-mă”.

Delia – Vreau La Tara | Official Video
Videoclipul a fost filmat la Grădina Vlahiia, cu Alex Ceaușu, regizor și DoP cu care artista lucrează de multă vreme. Echipa de beauty a Deliei este formată din Alex Abagiu (make-up), Camelia Negrea (hair) și Hilke Muslim (ținute). În videoclip apare și Vlad Drăgulin, co-prezentator la X Factor, show-ul în care Delia este jurat, personaj care a apărut și în videoclipul “Despablito”.

De curând, Delia a lansat single-ul “Rămâi” în colaborare cu The Motans, o piesă care a fost imediat îndrăgită de public, o poveste de dragoste emoționantă, intensă, cu un videoclip puternic și sensibil în același timp.

Delia feat. The Motans – Ramai
Delia a fost invitat special în super show-ul Carla’s Dreams de la Romexpo, dar și la The Motans Grand Concert de la Arenele Romane.

Artista se poate mândri cu cel care mare turneu din România din ultimii 30 de ani, “Acadelia”

Cele mai multe orașe confirmate: 19
Cele mai multe bilete vândute: aproape 50.000
Distanțe impresionante: 7000 de kilometri parcurși în țară și 5000 pentru concertul de la Londra
Producție de amploare: scenografia originală de la Sala Palatului, 200 de aparate de iluminat în fiecare locație, 5 aparate laser de mare putere, efecte speciale, 5 camioane cu echipamente de scenă pentru fiecare show
126 de kilograme de dulciuri consumate
1 milion de zâmbete și de emoții memorabile
Explozie de culoare și energie într-unul dintre cele mai originale concepte de show pe care le-a văzut România. Cu o producție de amploare, fără precedent, și un traseu prin nu mai puțin de 19 orașe, ACADELIA a îndulcit România în cel mai mare turneu național al ultimilor ani. Început anul trecut în noiembrie, la Sala Palatului din București, cu trei seri de spectacol total, conceptul original al Deliei a continuat în prima parte a acestui an în cele mai importante orașe din țară: Timișoara, Craiova, Târgu Jiu, Galați, Buzău, Bacău, Piatra Neamț, Brașov, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Baia Mare, Oradea, dar a ajuns și peste hotare, la celebra Indigo O2 Arena din Londra. Iar experiența ACADELIA nu se oprește aici, pentru că alte două orașe sunt confirmate, până în acest moment, pentru toamnă: Cluj și Chișinău.

ACADELIA – O producție de referință
Un adevărat maraton atât pentru Delia, cât și pentru echipa sa, turneul național ACADELIA a pus România pe harta evenimentelor din entertainment realizate la standarde internaționale și este, din punct de vedere al producției, vânzărilor și conceptului, cel mai mare turneu de la noi din ultimii 30 de ani. O țară întreagă a avut parte de o experiență memorabilă, astfel că show-ul Deliei a fost sold out în toate orașele și a înregistrat cel mai mare număr de bilete vândute, aproape 50.000. Nu mai puțin de 96 de oameni din echipa tehnică și artistică au lucrat la show-urile ACADELIA din țară pentru a le oferi fanilor experiența originală a showului de la Sala Palatului. Un autocar cu echipa artistică, unul cu echipa tehnică și cinci camioane cu echipamente de scenă pentru fiecare show au parcurs 7.000 de kilometri prin România pentru a oferi publicului din toate orașele incluse în turneu un show ca afară. Acestora li se adaugă încă 5.000 de kilometri dus-întors pentru show-ul din Londra.

ACADELIA continuă
Toamna aceasta, cea de-a doua parte a show-ului ACADELIA va pune alte orașe pe harta turneului. Clujul și Chișinăul vor avea parte de senzații dulci, urmând ca alte locații să fie confirmate.

Păreri?

Kaiser Chiefs instalează voia bună prin lansarea videoclipului piesei „Record Collection”

Odată cu lansarea videoclipului piesei „Record Collection”, Kaiser Chiefs ne oferă un material inedit, care redă în mod metaforic un întreg proces creator.

Jucăuș, plin de culoare și elemente vizuale inedite, videoclipul single-ului „Record Colection” este un tribut adus cunoscutului show britanic, „Art Attack”.

Odată cu această nouă lansare, Kaiser Chiefs ține să informeze publicul că lansarea celui de-al șaptelea album de studio, „Duck”, se apropie, fiind programată pentru data de 26 iulie. În această vară, trupa Kaiser Chiefs va fi prezentă și în România, fiind unul dintre cele mai importante nume din line up-ul festivalului „Fall In Love”, ce va avea loc în ultima zi a lunii august, la Mogoșoaia.

Păreri?

Metronomy lansează single-ul & videoclipul „Lately”

Odată cu lansarea noului single, „Lately”, Metronomy își asumă sarcina de a ne asigura buna-dispoziție în acest weekend și de a ne invoca starea de vacanță permanentă.
De la albumul din 2016, „Summer 08″, piesa „Lately” reprezintă primul material lansat de grupul muzical al lui Joe Mount.
Fără îndoială, „Lately” este unul dintre cele mai prietenoase, inovatoare, pline de viață și antrenante piese lansate în ultima perioadă. Un aspect inedit al acestui material îl constituie modul în care linia melodică se poziționează în antiteză cu versurile.
Videoclipul ce însoțește piesa îl găsește pentru prima oară pe Mount în ipostaza de regizor. Materialul este inspirat din clasicul film al anilor ’80, „Honey I Shrunk The Kids”, și ne pune în fața unei imagini atipice, a membrilor formației micșorați, care stau pe o casetă veche, așezată pe patul unei studente.
„Videoclipul este un promo creat în stilul tradițional pop: Sfârșitul școlii într-o după-amiază de vineri, oameni mici și dubioși ce trăiesc pe o casetă, părinți îngrijorați și efecte speciale. Piesa și videoclipul vorbesc despre maturizare. Mi-a plăcut la nebunie să regizăm propriul videoclip. Am câteva opinii solide despre ce ar trebui să transmit și cum ar trebui prezentate videoclipurile din 2019, iar aceasta a fost o oportunitate pentru mine să pun totul în practică”, declară Mount.
După lansarea celui mai recent album semnat Metronomy, Mount s-a ocupat cu producerea și scrierea de piese pentru alți artiști. Acesta a co-scris șase dintre cele nouă piese regăsite pe albumul „Honey”, de la Robyn și piesa „Adore You” de la Jessie Ware.

Păreri?

Katy Perry lansează single-ul „Never Really Over”

După doi ani de la mult-așteptata lansare a albumului „Witness”, Katy Perry revine în forță și lansează single-ul „Never Really Over”.
Noul single impresionează prin noua imagine pe care Katy o afișează – florală, roșcată, cu un look hippie. Prezența lui Katy Perry în videoclipul piesei „Never Really Over” nu face decât să demonstreze audienței că superstarul a trecut și înfruntat depresia cauzată de lansarea a albumului „Witness”, la care, după cum declară și Katy: „publicul nu a reacționat în modul în care mă așteptam”.

Single-ul „Never Really Over” ne oferă o lecție despre iubirea de sine și pozitivism.
„Este un cântec despre alegerile pe care le facem în viață – de a face pași înainte sau înapoi. Despre cum mintea ta este extrem de puternică și despre faptul că, făcând acei pași înainte, oricât de greu ar fi, trebuie să știi că un pas înapoi te proiectează într-o buclă pe care o vei urî. Despre asta este vorba”, declară Katy.
Tema generală a piesei este reflectată de simbolurile afișate în videoclip – semnul yin și yang cu accente florale.
„Este despre acceptarea simetriei întunericului și luminii. Nu poți scăpa de întuneric, dar poți să accepți că este o lecție ce te va conduce spre lumină”, explică Katy Perry
După lansarea neașteptată a cover-ului după piesa „Con Calma”, marele hit al lui Daddy Yankee, superstarul de 34 de ani se întoarce acum prin intermediul single-ului „Never Really Over”, care ne vorbește despre modul în care relațiile impactează viața oamenilor.

Păreri?

INNA lansează trei piese de pe albumul “YO”, compus integral de artistă în limba spaniolă

Pregătește-te să te bucuri de ritmuri latino și versuri pline de dragoste în “Te Vas”, “Fuego” și “Gitana”

INNA lansează albumul “YO”, un album sincer, intens, scris cu multă iubire și sinceritate, din suflet, chiar de artistă și produs de David Ciente, alături de care a mai colaborat pentru “Ruleta”, “Gimme Gimme” și “Nirvana”.

“YO” include 11 piese, iar artista prezintă fanilor “Te Vas”, “Fuego” și “Gitana”.

“Te Vas” a fost lansat în exclusivitate pe billboard.com

Și pentru că a vrut să își surprindă fanii, artista a mai lansat încă două videoclipuri de pe album, în aceeași zi. “Fuego” și “Gitana” au fost lansate întâi pe www.yosoyinna.com, acolo unde fanii pot descoperi conțiut exclusiv despre artistă.

Toate cele 11 videoclipuri de pe album au fost filmate și regizate de Alexandru Mureșan și Bogdan Păun de la NGM Creative, iar producția video Loops Production.

De echipa de beauty a INNEI s-au ocupat Andra Manea și Anca Buldur (make-up), Sorin Stratulat și Adonis Enache (hair), RDStyling (ținute).

Pentru videoclipul “Te Vas”, INNA și-a dorit să danseze, iar rezultatul sunt niște imagini puternice care susțin melodia și mesajul piesei prin mișcări de dans contemporan împreună cu Dragoș Istvan, dansator și coregraf.

“Este una dintre piesele mele de suflet (deși îmi plac toate de pe acest album), o poveste pasională de dragoste. Mi-am dorit ca videoclipul să fie diferit față de altele de pe albumul “YO”. Sunt foarte bucuroasă de cum a ieșit și le mulțumesc celor de la NGM Creative, dar și lui Istvan”, a spus INNA.

În videoclipul “Fuego”, INNA poartă o rochie superbă de la Dolce & Gabbana, de inspirație latină, iar în videoclipul “Gitana”, are o ținută gipsy full Gucci.

INNA a lansat până acum 4 piese de pe albumul “YO”: “RA”, “Iguana”, “Sin Ti” și “Tu Manera”.

Single-ul anterior “Tu Manera” este inclus pe coloana sonoră a serialului “Grand Hotel” de la ABC, produs de Eva Longoria.

“Nu m-am așteptat ca una dintre piesele de pe noul meu album “YO” să fie apreciată într-un timp atât de scurt și deja să fie inclusă pe coloana sonoră a unui serial. Când m-au anunțat cei din echipa mea de la Global Records și Roc Nation despre această reușită, am fost extrem de entuziasmată. “Tu Manera” este una dintre cele mai energice piese pe care le-am compus și se pare că va bucura și mai mulți oameni și cu ajutorul unui serial TV. Sky is the limit”, a declarat INNA.

Albumul “YO” este în limba spaniolă, este compus integral de artistă și produs de David Ciente și lansează cu Global Records și ROC Nation, labelul lui Jay-Z, care reprezintă artiști de top precum Rihanna, Shakira, Mariah Carey, Damien Marley, Miguel, Willow Smith.

“Sunt INNA și marea mea pasiune este să fac oameni fericiți. Chiar dacă sunt multe forme prin care poți să aduci fericire în viețile lor, eu am ales muzica. De fapt, muzica m-a ales pe mine.

Ca să spun și mai sincer, nu îmi amintesc să mă fi gândit la ceva anume atunci când am început să compun acest album. Dar fiecare lucru, sentiment, gând părea că este deja acolo, în mintea mea, din altă viață, din altă lume.

Cunosc fiecare personaj din poveștile mele. Fiecare sunet îmi amintește de un moment. Vocea mea vorbește despre emoții ascunse.

Chiar acum, sunt gata să îmi dezvălui secretul, la un moment distanță de a-mi îndeplini visul.

“YO” este următorul pas în călătoria mea. Un moment atât de important pentru mine, de special. Sunt fericită să îl împărtășesc cu voi”, a spus INNA.

Anul trecut, INNA a lansat “RA” (cu aproape 10 milioane de vizualizări) și “Iguana” (peste 15 milioane de vizualizări), două piese cu un sound complet nou față de cel cu care erau obișnuiți fanii artistei.

“YO” include 11 piese, fiecare spune povestea unui alt personaj, unei alte stări pe care INNA simte că le-a trait în altă viață.

Piesele se numesc “RA”, “Contigo”, “Iguana”, “Si, Mama”, “Sin Ti”, “Locura”, “Fuego”, “Tu Manera”, “La Vida”, “Gitana”, “Te Vas”. Pentru fiecare dintre ele, artista a filmat câte un videoclip cu NGM Creative (Bogdan Păun – regizor și Alex Mureșan – DoP), producție video Loops Production.

INNA a performat în peste 800 de concerte, are peste 11 milioane de fani pe Facebook, 1.5 milioane de fani pe Twitter și 2.6 milioane de fani pe Instagram.

De curând, INNA a atins un nou record pe YouTube: are 3 miliarde de vizualizări pe propriul canal de YouTube și peste 5 milioane de abonați.

De asemenea, pe YouTube în general, are peste 4 miliarde de vizualizări, poziționându-se pe locul 91. Artista devansează nume mari precum Justin Timberlake, Thalia, Jessie J, Avril Lavigne, Lana del Rey, Red Hot Chili Peppers, Kygo, Sean Paul sau Kanye West.

Albumul “YO” va fi disponibil pe www.innaofficial.com, pe magazinele digitale și în rețeaua Cărturești. Fanii pot fi aproape de INNA și pe platforma www.yosoyinna.com unde vor primi content exclusiv despre albumul “YO” și despre cele mai recente lansări ale artistei.

Păreri?

Valeria Stoica lanseaza “Be My Friend”, o invitatie muzicala indie rock

Valeria Stoica, artista neconventionala din Republica Moldova care va concerta vara aceasta la Festivalul Electric Castle si in Dortmund, Germania, in deschiderea concertului sustinut de cantareata americana Lucy Dacus, lanseaza “Be my friend”, o invitatie pe note muzicale la prietenie, frumos si libertate.

Cu un sound indie rock, cu un mesaj happy si cu un ritm “de zburdat”, mai dansant decat tot ce a lansat pana acum, noua piesa este o intersectie de suflete dragi, este compusa in totalitate ca muzica si vers de Valeria Stoica, clipul este filmat si montat de Nicu Dragan, iar stylingul este semnat de catre sora ei, Mihaela Stoica.

Pareri?

Fiul AMNEI calca pe urmele mamei sale si lanseaza prima sa piesa

In varsta de aproape cinci ani, fiul AMNEI calca pe urmele mamei sale si te invita intr-o lume magica, plina de culoare. Dintr-o joaca, David lanseaza prima sa piesa. „Intra in camera mea” se numeste melodia pe care copilul artistei a inceput intr-o zi s-o fredoneze prin casa. Piesa este insotita de un videoclip animat in care jucariile prind viata, iar David este personajul principal.

„Ii cant mereu lui David, chiar si inainte de culcare si s-a obisnuit cu muzica de cand era in burtica mea. La un moment dat canta prin casa si a creat involuntar linia melodica, apoi, foarte usor, a inceput sa fredoneze «Intra in camera mea» si mi s-a parut foarte tare. David este un baietel foarte talentat, cu o imaginatie bogata si poate, cine stie, vom mai avea un cantaret in familie”, marturiseste AMNA.

AMNA a cucerit publicul cu piese precum „Tell me why”, „In oglinda” (feat. Robert Toma) si „Arme” (feat. What’s UP), care au reusit sa stranga milioane de vizualizari pe YouTube si sa ajunga in topurile radiourilor din Romania. Anul acesta, artista a lansat „De Cate X Vrei Tu” si a colaborat cu Robert Toma pentru „Aproape cel mai departe”. Apoi a lansat „Ce ramane de facut”, feat. KEED de la Satra B.E.N.Z., iar la finalul lui martie piesa „Banii”, alaturi de Dorian Popa. In urma cu aproape doua saptamani, artista a colaborat cu Edward Sanda pentru „Milioanele de suflete”, single ce a adunat deja peste un milion de vizualizari pe YouTube si s-a clasat pe primele pozitii in topul celor mai populare clipuri din Romania.

Pareri?