Posted on

House of Talent luptă împotriva violenței asupra femeilor

Tinerele ce fac parte din grupul de influencers House of Talent si House of Talent by TRU [The Real You], împreună într-o campanie contra abuzului
După ce au prezentat publicului campania împotriva bullying-ului, fetele din crew-ul House of Talent by TRU [The Real You] și House of Talent Italia s-au unit din nou și vorbesc despre un alt subiect ce ia din ce in ce mai multă amploare în fiecare zi: violența.  Cezara Cristescu, Magdyz, Cezara Grosu și Andra Neacșu din crew-ul House of Talent România, alături de Noa Planas, Swami Caputo și Michelle Cavallaro din crew-ul House of Talent Italia au decis că este timpul să iasă în față și să vorbească despre un subiect delicat ce are la bază violența asupra femeilor. Pare incredibil, dar statisticile actuale ale Națiunilor Unite arată că, la nivel mondial, una din trei femei este agresată fizic. Însă conform statisticilor ONU, în majoritatea cazurilor, victima decide să nu facă plângere penală sau să vorbească despre acest fenomen. Tocmai din acest motiv, toate aceste abuzuri nu trebuie ascunse, ci scoase în față pentru a putea trage din nou un semnal de alarmă. Din păcate, din cauză că victimele aleg tăcerea din diverse motive, precum desconsiderarea în societate, teama sau rușinea, agresorul poate fi mai agresiv și își poate căuta mai multe victime.

„Nu este vorba doar de violență sexuală sau fizică, ci și despre violența psihologică care include controlul, urmărirea, umilința, amenințările și șantajul”, povestesc tinerele HOT.

Așadar, deși nu vorbesc aceeași limbă, cele două crew-uri au un scop comun și spun „nu” violenței și acestei rușini de a nu vorbi când ești abuzat și spun da pentru curaj. Cele șapte fete luptă pentru eliminarea acestui fenomen și sfătuiesc persoanele ce se află în această situație nefericită să anunțe imediat autoritățile. Din cauza numărului mare de abuzuri, fetele din crew-ul House of Talent au decis că trebuie să se facă auzite, iar în semn de solidaritate și de sprijin pentru femeile care se luptă zi de zi cu abuzurile de orice fel, pornesc o campanie de conștientizare a cauzelor și a efectelor violenței. Acestea au pregătit un videoclip pe această temă pentru a crește gradul de informare, dar și pentru a sprijini victimele acestor agresiuni.

În ziua în care a creat House of Talent, tânărul antreprenor italian Matteo Altieri a avut în minte un proiect solid, bazat în primul rând pe respect, comunicare și susținere: primul grup de influencers care ar putea să se sprijine reciproc ca o familie, în care diferențele dintre aceștia sunt adevărata valoare adăugată.

De-a lungul timpului, crew-ul a reușit să creeze o comunitate foarte apropiată și puternică în toată lumea. Deși inițial House of Talent a pornit ca un proiect destinat Peninsulei, grupul s-a dezvoltat, a publicat două cărți, numeroase piese și videoclipuri, iar peste 15 tineri talentați din arii precum actoria, canto, pictura sau fashion s-au alăturat. În vârstă de doar 20 de ani, Nicola Consales a făcut posibilă extinderea acestui proiect la nivel internațional prin prisma pasiunii sale pentru limbile străine, dar și prin felul unic de a gestiona relațiile externe, iar label-ul Cat Music s-a alăturat acestui proiect prin intermediul hub-ului TRU [The Real You]. Cei zece content creatori care au îmbrăcat celebrul hanorac roșu și alb și s-au alăturat celei mai sociale și frumoase familii  din lume, Adina Marina, Cezara Cristescu, Magdyz, Robe, Marius Ștefan, Cătălin Ionuț, Roberto, Alexa Mirea, Cezara Grosu și Andra Neacșu, fac parte din portofoliul TRU [The Real You], hub ce unește creativi din diverse domenii care au ca mediu de lucru online-ul și adaugă la mixul creației factorul tehnic într-un spațiu special amenajat.

Păreri?

Posted on

Migrația, apartenența, violența și justificarea ei morală, explorate în Competiția Internațională BIEFF.10

Prin combinații inedite de mijloace vizuale și tehnici narative, scurtmetrajele incluse în acest an în Competiția Internațională BIEFF propun perspective alternative asupra unor subiecte care marchează  realitatea cotidiană. O invitație deschisă la reflecție, dezbatere și dialog, evenimentul dedicat noilor forme de explorare a limbajului cinematografic va reprezenta, la această ediție, un punct de intersecție al diferitelor viziuni asupra violenței și a justificării ei morale, dar și asupra ideii de graniță  și a locurilor de care aparținem. 

Cele șase filme incluse în programul competițional The map is not the territory relevă relațiile migrantului cu spațiile pe care acesta le lasă în urmă, le descoperă sau le regăsește. Trauma profundă (și adesea violentă) a procesului migratoriu trece adesea sub lupa cineaștilor, iar marea – unul dintre laitmotivele tematice și figurative principale din cadrul acestor filme – reprezintă nu doar calea spre salvare, ci și un călău nemilos, obiect al unei fascinații deopotrivă hipnotice și morbide. 

În Silent Storm (r. Anaïs Moog), prezentat în 2019 la Locarno, marea este spațiu omnipotent, pasiv, dar puternic – o imensă graniță între două lumi străine. Vocea unei femei, care e de un calm resemnat, fără putere, deplânge pierderea unui copil, ascunzând în spate o forță egală cu cea a valurilor care se izbesc de mal. Shipwreck at The Threshold of Europe, Lesvos, Aegean Sea: 28 October 2015 (r. Forensic Architecture) dezvăluie fără artificii o realitate crudă a situației migrației. Filmul prezintă imagini surprinse de o cameră rezistentă la apă, atașată de încheietura mâinii artistei Amel Alzakout – unul dintre supraviețuitorii tragicului naufragiu din 2015, când cel puțin 43 de oameni și-au pierdut viața încercând să ajungă pe teritoriu european.

Dacă harta nu este teritoriul, cum putem totuși trasa relațiile noastre cu spațiul prin intermediul imaginii și reprezentării? În Here and There, Melisa Liebenthal își cartografiază printr-o anchetă personală, trecutul, prezentul și istoria familială. Având un arbore genealogic complex – cu un bunic care a migrat dintr-o Germanie ce nu-i putea accepta rădăcinile evreiești, ajuns în China, unde se căsătorește, ca mai apoi să migreze iar, către America Latină, regizoarea trasează o geografie subiectivă, prin voice over și imagini utilitare, de tipul Google Maps sau fotografii aeriene, a căror limite încearcă să le transgreseze .  O poveste cu valențe deopotrivă onirice și ancestrale ale unei civilizații care își pierde vlăstarii pe măsură ce aceștia se rup de rădăcini, At The Entrance of The Night (r. Anton Bialas) atinge o serie de sensibilități profund umane. Un inventiv și evocativ tratat al migrației și a identității, filmul conține trei povestiri separate, trei puncte de vedere diferite.

Bab Sebta (r. Randa Maroufi) constă într-o serie de situații recreate, pe baza observațiilor făcute la granița cu Ceuta, o enclavă spaniolă pe pământ marocan, care creează condițiile unui trafic intens de produse de manufactură. Filmul folosește o tehnică cinematografică impresionantă, dând naștere unui experiment care amintește formal de Dogville. De la un experiment pornește și Forget Alberto For Now (r. Beina Xu), în care membrii unei echipe de filmare din Berlin încearcă să facă un film, mergând pe urmele lui Alberto, un refugiat care zboară de la Atena la Bruxelles, folosind un pașaport fals. Exercițiul lor sondează rolurile noastre ca autori, actori și spectatori și interoghează politicile narativității: cui îi aparțin poveștile și cine are dreptul să le spună?

Filmele din programul competițional vor putea fi urmărite online, din întreaga țară, iar în București, vor rula în cadrul expoziției găzduite de DyptichArtSpace.

An Act of Violence

Pornind de la originea ontologică a violenței și ajungând până la vârsta responsabilității criminale, cele șase filme incluse în programul competițional An Act of Violence chestionează și polemizează cu ideea de moralitate a violenței. În ce context se poate transforma un gest violent într-o acțiune justificată? IsmaëlJoffroyChandoutis revine la BIEFF cu un film profund, care ne pune în fața problemei posibilității recuperării memoriei prin imagini. Mindstream, prezentat în Săptămâna Criticilor la Cannes, explorează amnezia Sabinei, o victimă a unui atac cu bombă la metrou. Memoria ei e îmbrăcată în pixeli, filmări de arhivă și reconstrucții defragmentate ale spațiilor în care ea s-a găsit, dar despre care nu își amintește nimic. Mao Haonan apelează la mijloace similare în Action, AlmostUnableToThink, încercând să ilustreze experiența unui soldat ucis într-o explozie. Cel mai bun documentar experimental laJi.hlava, în 2019, filmul reușește o portretizare ingenioasă a unei povești de viață și al unui univers interior dificil de explorat în lipsa unor mijloace științifice. 

Prezentat anul acesta la Berlinală, It Wasn’ttheRightMountain, Mohammad invocă unul dintre cele mai cunoscute acte de credință oarbă săvârșite vreodată de cineva: povestea sacrificiului pe care personajul biblic Avraam era dispus să-l facă în numele divinității, oferind drept ofrandă viața propriului fiu, este analizată dintr-o perspectivă nouă prin ochii regizoarei israeliene MiliPecherer. Din Israel vine și Explainingthe Law toKwame(r.Roee Rosen), un film provocator, care se joacă cu așteptările spectatorilor, ștergând granițele genurilor. Subiectul prelegerii care stă în centrul filmului: condamnarea la patru luni de închisoare într-un centru de detenție pentru adulți a unei fete de 12 ani de origine palestiniană pentru infracțiunea de a purta asupra sa un cuțit

Oare teroarea războiului sau cea a unui corp neînsuflețit devine mai ușor de suportat în realități randate pe calculator? Cui îi servesc aceste simulări ale teatrelor de război și cine se identifică în aceste scenarii? Acestea sunt câteva întrebări puse de MyOwnLandscapes (r. Antoine Chapon), un sanatoriu 3D al soldaților traumatizați – Cel mai bun scurtmetraj din acest an la Visions du Réel. The Undertaker(r. YaelBartana) șterge granițele dintre fapt și ficțiune și atrage atenția asupra funcției armei în perpetuarea sistemelor de violență, represiune și destituire. Filmul urmărește un grup înarmat, într-un marș ceremonial pe străzile Philadelphiei, a cărui punct de oprire este un cimitir unde are loc un ritual de înmormântare. În locul unui memorial al morților, grupul creează un monument pentru cei în viață, amintind de fantomele trecutului.

Păreri?

Posted on

„Dumnezeu să ne ierte”: un film despre prietenie, violență și umanitate

Puține filme au intrat în competiția din cadrul Festivalului Internațional de Film Donostia-San Sebastián fiind atât de așteptate și înconjurate de atât de mult entuziasm precum filmul lui Rodrigo Sorogoyen, „Dumnezeu să ne ierte”, care a și câștigat premiul pentru Cel mai bun scenariu. Un thriller melancolic despre oameni care nu își pot controla acțiunile, filmul are în centrul atenției povestea unui ucigaș în serie într-un Madrid fierbinte, plin de pelerini atrași de vizita Papei.
„Dumnezeu să ne ierte” va ajunge în cinematografele din România începând cu 27 octombrie, fiind distribuit de Transilvania Film.
În prima săptămână după premiera națională, filmul „Dumnezeu să ne ierte” va putea fi vizionat în următoarele cinematografe din țară: București – Băneasa Grand Cinema & More, Happy Cinema Liberty Center, Muzeul Țăranului Român, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Union, Cinemateca Europa, Baia Mare – Cinema Dacia, Bârlad – Cityplex, Bistrița – Cinema Dacia, Botoșani – Cinema Unirea, Brăila – Cinema Central, Brașov – Cinema One, Cluj-Napoca – Cinema Victoria,  Florin Piersic, Constanța – Cityplex Constanța, Craiova – Cinema Patria, Cinema Modern, Deva – Cinema Patria, Iași – Cinema Victoria, Ateneul Tătarași, Odobești – Casa de Cultură, Onești – Cinema Capitol, Piatra Neamț − Cinema Dacia, Pitești – Cinema Trivale, Sebastian Papaiani, Sfântu Gheorghe – Cinema Arta, Târgu Jiu – Cinema Sergiu Nicolaescu, Târgu-Mureș − Cinema Arta 3D, Timișoara – Cinema Timiș, Vaslui – Cityplex.
În timp ce capitala Spaniei se pregătește să primească mulțimile ce vor să participe la vizita Papei, o criză de austeritate declanșează proteste violente, iar un ucigaș în serie vânează femei în vârstă chiar în centrul orașului. Fiind presați de superiori să țină veștile crimelor departe de ochii publicului, cei doi detectivi, Velarde (Antonio de la Torre) și Alfaro (Roberto Álamo), se regăsesc captivi în pishicul violent al unui criminal în serie. Fiecare încercă să-și controleze impulsurile violente, în timp ce se luptă cu timpul pentru a opri crimele care devin din ce în ce mai groaznice. Totul duce la un final neașteptat și șocant al acestui film tensionat și de neuitat.
Într-un interviu pentru Variety, Sorogoyen mărturisește că „tema prieteniei în film a fost într-adevăr secundară până când am început filmările. Evident, ne-a plăcut foarte mult relația dintre cei doi și evoluția lor de la dezinteres total unul față de celălalt, până la respect absolut. Doar atunci când am început să lucrăm cu actorii, și datorită muncii lor, filmul a devenit în cele din urmă povestea a doi oameni care s-au simțit singuri și au reușit să găsească, atunci când părea imposibil, un partener care să le ofere sprijin și respect. Lucruri de care, până la urmă, avem nevoie toți.”
„Dumnezeu să ne ierte” a avut premiera în competiția din cadrul Festivalului Internațional de Film Donostia-San Sebastián din Spania, unde a și câștigat premiul pentru Cel mai bun scenariu. După care, și-a continuat traseul fiind nominalizat în diferite categorii în cadrul Seattle IFF și Miami IFF.
După cel de-al doilea lungmetraj al său – Stockholm – regizorul și scenaristul Rodrigo Sorogoyen a creat nu numai un thriller psihologic, dar și o caracterizare în detaliu a unei structuri de putere determinată să facă orice pentru a-și atinge scopul, precum și un studiu complex al genului masculin aflat în criză. Această poveste care promite să ne captiveze încă din primele minute ale peliculei și până la sfârșit, și-a câștigat deja, cu siguranță, un loc printre cele mai interesante thrillere polițiste.
„Dumnezeu să ne ierte” va fi distribuit în cinematografele din România din 27 octombrie, de Transilvania Film.

Așadar, până atunci vă invit să urmărim împreună trailerul, apoi vă aștept cu impresii. Enjoy!