„Vorbeste lumea”, pentru momentele in care galagia nu se opreste
2022-10-20 16:40:48

Robb lansează joi, 20 octombrie, „Vorbește lumea”, o piesă cu un sound vibrant, care promite să facă stadioane întregi să danseze, de parcă nimeni nu s-ar uita.

 

De altfel, „Vorbește lumea” este o piesă care transmite un mesaj cu care putem empatiza cu ușurință. De câte ori nu te-ai simțit constrâns de ce zice lumea? De câte ori nu ți-ai abandonat ambițiile doar pentru că în ochii lumii nu părea că faci mare lucru?

 

„ Vorbește lumea este o piesă prin care eu și K’ali, producătorul piesei, am încercat să ilustrăm gramul de nepăsare de care ai nevoie pentru a parcurge un drum anevoios. Lumea vorbește mereu și, de cele mai multe ori, arată cu degetul sau judecă înainte de a acorda interes sau înțelegere.

 

În cazul nostru, vă zic care a fost secretul: i-am pus pe toți pe mute și ne-am văzut de treabă. Capul sus și concentrare maximă, pentru a putea să facem toată muzica pe care o avem în cap. Lumea vorbește, iar noi lansăm altă piesă”, a povestit Robb.

 

Prin urmare, „Vorbește lumea” este o piesă prin care Robb ne spune secretul lui și ne transmite energia pozitivă pe care o are de oferit prin fiecare vers. A venit momentul să punem gălăgia pe mute și să ne permitem să fim noi, liberi și fără îngrădiri.

 

Robb, pe numele real Roberto Iancu, este un interpret, coregraf și artist, care a crescut în București, într-o atmosferă urbană specifică acestui oraș. Astfel, fiecare compoziție semnată de Robb are elemente care aduc aminte de agitația specifică orașului în care a crescut. Artistul se descrie ca o combinație de muzică și dans, aflată în echilibru.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *