Nicole Cherry și Andrei Bănuță aduc Crăciunul mai aproape cu “Orice drum duce acasă“
2024-12-18 20:23:00

Nicole Cherry și Andrei Bănuță ne introduc și mai mult în atmosfera specială și magică a Crăciunului cu “Orice drum duce acasă”, o urare caldă și frumoasă de sărbători.

Piesa a fost compusă de Nicole Cherry, Irina Tănase, Andrei Bănuță, Lorena Nedelea, Cristian Dragomir, versuri de Nicole Cherry, Irina Tănase, Andrei Bănuță, Lorena Nedelea, Cristian Dragomir, iar producția muzicală Damian Rusu, pian Leonard Croitoru.

Videoclipul festiv și plin de lumină pentru “Orice drum duce acasă” a fost filmat și editat de Andrei Țapu, iar echipa de beauty a artiștilor a fost formată din Ana Cucuta (make-up), Livia Berceanu (hair), styling Miruna Miu și Anca Stăruială.

Nicole Cherry le-a făcut cadou fanilor de ziua ei “A venit iarna”, piesa principală de pe coloana sonoră a filmului “Combinații și relații”, semnat de BRomania.

Artista continuă seria colaborărilor spectaculoase și a lansat de curând single-ul “Liniște” alături de RAVA.

Anul acesta, Nicole Cherry a lansat piesele “Nopțile” și “My Love”, un manifesto al libertății muzicale.

Nicole Cherry este una dintre vocile remarcabile ale industriei muzicale din România, artistă, songwriter și actriță. Cu nenumărate hituri în topurile radio și TV, incluse în multiple playlisturi pe magazinele digitale, milioane de vizualizări pe YouTube și milioane de fani pe social media, Nicole s-a poziționat în cei peste 11 ani de carieră ca un artist de top, cu show-uri memorabile.

Andrei Bănuță este unul dintre cei mai apreciați artiști ai generației sale, fiecare cântec lansat consolidându-i locul în topul preferințelor ascultătorilor. Deși acesta și-a descoperit dragostea pentru muzică încă din copilărie, participarea deopotrivă la cursuri de canto și concursuri, precum și experiențele prin care a trecut și colaborarea cu Mattman Music, au contribuit la conturarea personalității sale muzicale, transpusă în creațiile lui prin elemente R&B și soul, îmbinate cu accente pop. Un artist al contrastelor, nu se sfiește să alterneze versurile profunde și pline de semnificație pe care le compune cu melodiile vibrante și vesele.

În 2023, colaborarea sa de succes cu Andra pentru piesa “Nu m-am gândit la despărțire” a stat timp de 19 săptămâni în Top 10 Media Forest, ajungând chiar pe locul #1. Ultima sa colaborare alături de DOMINO pentru “Afară plouă” a fost prezentă timp de 12 săptămâni în Top 10 cele mai ascultate piese la radio, atingând poziția #5. Mai mult decât atât, artistul a colaborat cu celebra formație Azur pentru piesa ,,Suflet de bagabont”, care a ajuns rapid în trending-ul YouTube, dar și cu Andreea Bănică pentru reinterpretarea piesei ,,Ai greșit”. Recent, artistul a lansat un material mai amplu alături de Alessandra, EP-ul ,,Până la final și mai departe”. Pe lângă cariera muzicală, Andrei este protagonist în serialul “Groapa”, demonstrându-și versatilitatea și talentul în domeniul artistic.

Păreri?

99 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *