Vă prezentăm o rețetă de castraveți conservați cu apă rece. Fără folosirea oțetului sau a acidului citric, obțineți cei mai aromați, crocanți și delicioși castraveți.
Aceștia se prepară uimitor de simplu și pot fi păstrați chiar și la temperatura camerei un timp îndelungat.
Chiar dacă în rețeta de mai jos sunt prezentate ingredientele pentru 1 borcan cu volumul de 3 l, nu vă fie frică să pregătiți din prima o porție dublă sau chiar triplă. Succesul este garantat.
Ingrediente:
2 kg de castraveți
3 umbrele de mărar
1 frunză mare de hrean
4 căței de usturoi
3 boabe de piper
5 frunze de coacăză neagră
1 ardei roșu (la dorință)
1 linguriță praf de muștar
1 l de apă
100 g de sare
bicarbonat de sodiu (pentru a spăla borcanele)
Cum se prepară?
1. Pregătiți borcanul: spălați-l cu bicarbonat de sodiu. Clătiți-l bine cu apă rece.
2. Spălați bine castraveții. Nu le tăiați capetele.
3. Spălați frunzele de coacăză, de hrean, umbrelele de mărar și ardeiul roșu.
4. Curățați usturoiul. Tăiați frunza de hrean.
5. Așezați la fundul borcanului frunzele de coacăză, de hrean, mărarul, ardeiul, boabele de piper și usturoiul. Apoi, umpleți borcanul cu castraveți. Așezați-i cât mai dens.
6. Turnați apa într-o cratiță și puneți-o pe foc. Încălziți-o puțin și adăugați sarea. Amestecați până sarea se va dizolva.
7. Luați saramura de pe foc și turnați-o în borcanul cu castraveți. Presărați deasupra praful de muștar.
8. Închideți borcanul cu un capac de plastic și așezați-l pe o farfurie. Lăsați castraveții să se fermenteze timp de 5 zile. Nu este necesar să-i dați la un loc rece. În acest timp, castraveții se vor acoperi cu un strat alb, iar saramura se va limpezi.
9. Scurgeți saramura din borcan. Umpleți-l cu apă rece, apoi iarăși scurgeți-o. Reperați procesul de 2-3 ori.
10. Umpleți borcanul cu apă rece curată și agitați-l puțin. Închideți-l cu un capac metalic. Nu este nevoie să-l întoarceți cu susul în jos. Castraveții pot fi serviți peste 1 lună.
Notă: Dacă capacul s-a umflat, îndepărtați-l și mai adăugați în borcan puțină apă. Închideți borcanul cu un capac metalic nou. Castraveții se pot păstra la temperatura camerei, timp de cel mult 3 ani.