Iubitorii sporturilor de iarnă, şi nu numai, pot profita în perioada 10 ianuarie – 28 februarie 2022, de reduceri tarifare atractive de 25% prin oferta “Trenurile Zăpezii” disponibilă la trenurile InterRegio CFR Călători care circulă spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi.
“Trenurile Zăpezii” reprezintă o alternativă rapidă și verde la aglomerația din trafic în special pe Valea Prahovei, datorită duratei scurte a călătoriei cu trenurile InterRegio CFR Călători din Capitală.
Reducerile tarifare se acordă pentru toate trenurile prezentate în Anexa 1, astfel:
· 25% din tariful de transport, de luni până joi, pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu trenurile InterRegio ce au ca punct de plecare/destinație una din stațiile de cale ferată: Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal, Brașov. Astfel, se evită aglomerația din trafic de pe Valea Prahovei și se ajunge direct în stațiuni, în mai puțin de 2 ore și jumătate chiar și la Brașov dacă se pornește din București.
· 25% din tariful de transport, de luni până joi, pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu trenurile InterRegio ce au ca punct de plecare/destinație una din stațiile de cale ferată: Vatra Dornei, Vatra Dornei Băi hc.
Tariful de rezervare a locului (de 3,90 lei/loc) se plătește integral.
De exemplu, preţul biletului cu această ofertă pe ruta București – Predeal este de 30,6 lei, cu 8,9 lei mai puţin faţă de preţul întreg, pentru ruta Constanţa – Braşov preţul biletului este de 60,45 lei, cu 18,85 lei mai puţin faţă de preţul întreg, iar pentru ruta Bucureşti Nord –Vatra Dornei preţul biletului este de 76,65 lei, cu 24,25 lei mai puţin față de tariful întreg. Mai multe exemple de tarife aveţi în Anexa 2.
Anexa 2 – Exemple tarife*:
Rute
Preț IR, cls. a 2-a
Tarif întreg/lei
Cu oferta Trenurile Zăpezii/lei
București Nord – Predeal
39.50
30.60
Sibiu – Sinaia
52.40
40.30
București Nord – Brașov
48.60
37.45
București Nord – Vatra Dornei
100.90
76.65
Timișoara Nord– Vatra Dornei
100.90
76.65
Satu Mare – Brașov
110,90
84,15
Constanța – Brașov
79.30
60.45
*exemplele de tarife sunt valabile în perioada 10 ianuarie – 28 februarie 2022 şi INCLUD şi tariful de rezervare a locului care este 3,90 lei.
Oferta “Trenurile Zăpezii”este supusă unor termene şi condiţii**, iar biletele la preţ redus se pot achiziționa:
· Online de pe www.cfrcalatori.ro;
· Din aplicația mobilă “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online”;
· De la automatele de vânzare bilete din gări;
· Direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR Călători;
· De la distribuitori autorizați (agenții de turism).
**reducerea se aplică la tariful preț întreg pentru trenuri InterRegio clasa a 2-a şi nu se cumulează cu alte oferte.
Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.
Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei.
Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile:
· la 021.9521 – INFO CFR (trafic intern).
· la numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
· în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
· pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele webhttp://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
· pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers Tren Trafic Intern.
· la personalul nostru din staţii.
Trenurile incluse în oferta tarifară “Trenurile Zăpezii “- 2022
Nr. crt.
Nr. tren
Relația de circulație
Observații
1
IR 1541
Iași (pl. 06:30) – Brașov (sos. 14:07)
În perioada închiderilor de linie se anulează.
2
IR 1543
Brașov (pl. 11:50) – Iași (sos. 19:44)
În perioada închiderilor de linie se anulează.
3
IR 1623
București Nord (pl. 09:55) – Brașov (sos. 12:31/pl. 12:51) – Sibiu (sos. 15:41)
Circulă prin Sibiu Triaj.
4
IR 1646 / IR 1624
Târgu Mureș (pl. 13:51) – Brașov (sos. 19:16)/ Sibiu (pl. 16:30) – Brașov (sos. 19:29/pl. 19:48) – București Nord (sos. 22:22)
În stația Brașov se atașează grupa de vagoane de la Târgu Mureș – de la trenul 1646 la trenul 1624.
5
IR 1630
Brașov (pl. 07:38) – București Nord (sos. 10:09)
–
6
IR 1631
București Nord (pl. 07:08) – Brașov (sos. 09:31)
–
7
IR 1632
Brașov (pl. 08:45) – București Nord (sos. 11:08)
–
8
IR 1633
București Nord (pl. 15:15) – Brașov (sos. 17:37)
–
9
IR 1634
Brașov (pl. 11:15) – București Nord (sos. 13:50)
–
10
IR 1635
București Nord (pl. 16:37) – Brașov (sos. 19:07)
–
11
IR 1636
Brașov (pl. 14:22) – București Nord (sos. 16:57)
–
12
IR 1641
București Nord (pl. 21:05) – Brașov (sos. 23:37/ pl. 23:52) – Baia Mare (sos. 09:17)
În stația Sărățel se detașează grupă de vagoane pentru Bistrița Nord – tren 4008. În stația Beclean pe Someș se detașează grupă de vagoane pentru Sighetu Marmației – tren 4110 (4112). În stația Dej Călători se detașează grupă de vagoane pentru Cluj Napoca – tren 4009.
13
IR 1642
Baia Mare (pl. 17:50) – Brașov (sos. 03:11/pl. 03:13) – București Nord (sos. 06:27)
În stația Dej Călători se atașează grupă de vagoane de la Cluj Napoca – tren 4010. În stația Beclean pe Someș se atașează grupă de vagoane de la Sighetu Marmației – tren 4116. În stația Sărățel se atașează grupă de vagoane de la Bistrița Nord – tren 4007.
14
IR 1645
București Nord (pl. 12:29) – Brașov (sos. 14:54/sos. 15:13) – Târgu Mureș (sos. 21:14)
–
15
IR 1730
Brașov (pl. 17:16) – Galați (sos. 22:38)
–
16
IR 1732
Galați (pl. 06:50) – Brașov (sos. 12:02)
–
17
IR 1734/ IR 1683
Cluj Napoca (pl. 10:00) – Brașov (sos. 16:43/ pl. 16:56) – București Nord (sos. 19:34)/ București Nord (pl. 20:05) – Constanța (sos. 22:20)
În stația Brașov se formează tren 1683 din grupă de vagoane sosită cu trenul 1734.
18
IR 1735
București Nord (pl. 06:08) – Brașov (sos. 08:38/ pl. 08:47) – Cluj Napoca (sos. 15:24)
–
19
IR 1741
București Nord (pl. 18:50) – Brașov (sos. 21:14/ pl. 21:28) – Cluj Napoca (sos. 04:23/ pl. 04:35) – Satu Mare (sos. 09:17)
În stația Războieni se detașează grupă de vagoane pentru tren 4530.
20
IR 1742
Satu Mare (pl. 17:00) – Cluj Napoca (sos. 22:00/pl. 22:12) – Brașov (sos. 05:07/pl. 05:19) – București Nord (sos. 07:57)
În stația Războieni se atașează grupă de vagoane de la Târgu Mureș sosită cu tren 4539 Târgu Mureș – Războieni.
21
IR 1763
Iași (pl. 15:26) – Vatra Dornei (sos. 20:04/pl. 20:06) – Vatra Dornei Băi hc. (sos. 20:09/ pl. 20:11) – Timișoara Nord (sos. 08:53)
În stația Suceava se atașează grupă de vagoane de la Botoșani – tren 5566.
22
IR 1765
Timișoara Nord (pl. 14:18) – Vatra Dornei Băi hc. (pl. 02:37/ sos. 02:39) – Vatra Dornei (sos. 02:41/ pl. 02:43) – Iași (sos. 07:20)
În stația Suceava se detașează grupă de vagoane pentru Botoșani – tren 5560.
23
IR 1830
Galați (pl. 06:15) – Vatra Dornei (sos. 15:15/pl. 15:16) – Vatra Dornei Băi hc. (sos. 15:19/pl. 15:20) – Cluj Napoca (sos. 19:32)
–
24
IR 1831
Timișoara Nord (pl. 06:42) – Vatra Dornei Băi hc. (sos. 17:25/ pl. 17:26) – Vatra Dornei (sos. 17:28/ pl. 17:29) – Iași (sos. 21:56)
–
25
IR 1832
Cluj Napoca (pl. 09:35) – Vatra Dornei Băi hc (sos. 13:38/pl. 13:39) – Vatra Dornei (sos. 13:41/pl. 13:42) – Galați (sos. 22:49)
–
26
IR 1833
Iași (pl. 06:00) – Vatra Dornei (sos. 10:31/pl. 10:32) – Vatra Dornei Băi hc. (sos. 10:35/pl. 10:36) – Timișoara Nord (sos. 22:11)
În perioada închiderilor de linie se anulează.
27
IR 1880
Constanța (pl. 05:30) – București Nord (sos. 07:41/pl. 08:06) – Brașov (sos. 10:28)
–
28
IR 1653
București Nord (pl. 22:32) – Vatra Dornei (sos. 07:04/ pl. 07:05) – Vatra Dornei Băi hc. (sos. 07:08)
–
29
IR 1654
Vatra Dornei Băi hc. (pl. 20:45) – Vatra Dornei (sos. 20:48/ pl. 20:49) – București Nord (sos. 05:27)
–
30
IR 1736
Cluj Napoca (pl. 13:40) – Brașov (sos. 20:28/ pl. 20:33) – București Nord (sos. 22:58)
–
31
IR 1882
Constanța (pl. 17:30) – București Nord (sos. 19:26/pl. 19:42) – Brașov (21:51)
–
32
IR 1884
Brașov (pl. 07:12) – București Nord (sos. 09:16/pl. 09:30) – Constanța (sos. 11:26)
–
Călătorii plăcute!











