Profesioniști din educație și lideri de opinie din domeniul audiovizualului se întâlnesc la Conferința Națională de Educație Media și Cinematografică, organizată în cadrul celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie- 1 august). Tema evenimentului programat pe 26 și 27 iulie, la Hotel Platinia din Cluj-Napoca, vizează utilitatea implementării unui opțional în programa școlară a elevilor, dar și dezvoltarea în școli a educației prin cinema, ca modalitate de învățare. Copiii din România au nevoie de educație audiovizuală – este mesajul de la care a pornit evenimentul inițiat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), prin programul EducaTIFF, în parteneriat cu European Film Factory.
Un obiectiv major pe lista priorităților APFR, educația media și cinematografică a primit, de-a lungul timpului, o atenție sporită din partea TIFF. Încă din 2009, sub umbrela EducaTIFF, primul și cel mai amplu program educațional de acest gen din România, TIFF derulează proiecte dedicate deopotrivă elevilor, părinților și profesioniștilor din educație, la care participă circa 3000 de persoane anual. În continuarea eforturilor de promovare a unei agende solide şi coerente de programe şcolare dedicate, TIFF găzduiește în acest an și Conferința Națională de Educație Media și Cinematografică, în cadrul căreia se vor discuta aspecte importante în vederea implementării unui astfel de opțional în instituțiile de învățământ în România. Experții invitați la eveniment vor aborda subiecte precum utilitatea educației non-formale în procesul general de educație și vor prezenta modele de succes în educația audiovizuală. Conferința va fi moderată de Ștefan Teișanu, directorul Centrului Cultural Clujean, iar printre invitați se numără Excelența Sa, Doamna Laurence Auer, Ambasadoarea Franţei în România, precum și secretarul de stat în Ministerul Educației Radu Szekely.
Partener principal al conferinței, European Film Factory pune la dispoziția profesorilor și elevilor filme special alese pentru fiecare categorie de vârstă și materiale didactice adecvate, prin intermediul platformei europeanfilmfactory.eu. Platforma are impact în 39 de țări și a înregistrat peste 4,500 de utilizatori, implicând peste 2000 de școli europene. Sub egida European Film Factory, o parte importantă a conferinței se va axa pe subiecte de interes european și pe modele europene de buna practica in educatie audiovizuala. Printre invitați se numără Anna Kasimati, din partea Greek Film Centre, Leopold Grün, director al Vision Kino (Germania), Louise Andrieu, reprezentanta Educ’ARTE, platforma educațională a ARTE.
În paralel, și la această ediție EducaTIFF, copiii vor avea parte de un program de nouă filme special alese pentru ei, printre care și multipremiatele Oamenii-lup/ Wolfwakers, Traversarea/ The Crossing, filmul de aventuri Micul astronaut/ Spaceboy, animația fantasy Nahuel și cartea magică/ Nahuel and the Magical Book, filmele românești Străjerii Deltei, regizat de Liviu Mărghidan, și Scena, un scurtmetraj de Cristian Pleș.
Totodată, anul acesta, EducaTIFF organizează ateliere noi dedicate copiilor și profesorilor. În colaborare cu Centrul Cultural German din Cluj-Napoca, TIFF invită liceenii cu vârste între 14 și 18 ani, dar și profesorii și părinții, la un Workshop Anti-Bullying, în cadrul căruia vor discuta cu psihoterapeutul german Alia Pagin despre cum pot fi prevenite și gestionate agresiunile de acest tip, pornind de la proiecția unor filme care abordează acest subiect. Workshop-ul se va desfășura în limba engleză, în două zile diferite: pe 28 iulie, adolescenții vor avea parte de exemple, discuții practice și soluții, la Muzeul de Istorie, iar pe 29 iulie, profesorii și părinții care se înscriu vor beneficia de training la sediul Centrului Cultural German. Detalii despre modalitatea de înscriere vor fi anunțate în curând pe tiff.ro și pagina de Facebook EducaTIFF.
Copiii din grupele de vârstă 5-7 ani și 8-10 ani vor avea parte de o adevărată aventură la cele două ateliere de animație stop-motion organizate în colaborare cu Asociația BlocZero pe 29 iulie, la Muzeul de Istorie, și pe 30 iulie, la Muzeul de Artă. Cei mici vor învăța să creeze imagini în mișcare, sub îndrumarea artistei Agata Tabacu. La rândul lor, părinții sunt invitați să descopere noi resurse media, utile în procesul de dezvoltare a copiilor. Accesul la atelierele EducaTIFF 2021 este gratuit, în limita locurilor disponibile, și se face pe bază de înscriere la adresa educatiff@tiff.ro, până pe data de 20 iulie.
Toate activitățile din cadrul EducaTIFF se vor organiza cu respectarea măsurilor de siguranță necesare în contextul actual. Detalii despre programele EducaTIFF: educatiff@tiff.ro
Păreri?