Retrospectiva ediției aniversare a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care a avut loc în august, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării), se va desfășura în perioada 7-10 septembrie în București, la ARCUB (Sala Mare) și la Cinema Elvire Popesco.
Proiectul este co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București acasă 2023. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB puteți accesa www.arcub.ro.
În premieră, filme din selecția celei de-a 20-a ediții vor fi proiectate și la Centrul Cultural ‚Ion Besoiu’ din Sibiu (pe 6 septembrie), la Cinema Victoria Timișoara (8-9 septembrie) și la Cinema Victoria din Cluj-Napoca (9-10 septembrie).
Programul ANONIMUL 2023 a cuprins două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, una de lungmetraje internaționale, un Focus Naomi Kawase – invitata specială a festivalului de anul acesta, dar și proiecții de lungmetraje românești, unele dintre ele prezentate în avanpremieră națională.
Publicul din București va putea viziona filmele din competiții – lungmetraje internaționale, scurtmetraje străine și românești, dar și producțiile „Still the Water” și „Official Film of the Olympic Games Tokyo 2020, Side A” semnate de regizoarea de origine japoneză, Naomi Kawase, sau filmul „Last Summer” regizat de Catherine Breillat și prezentat în afara competiției la Sfântu Gheorghe după selecția din 2023 în Competiția Oficială de la Cannes.
Programul de la București va fi deschis de „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858. Prezent și el anul acesta în competiția Festivalului de la Cannes, filmul este regizat de Marco Bellocchio – câștigătorul primului Trofeu Anonimul, în 2004.
În „Still the Water” (2014), descris de Kawase drept „capodopera” sa, un cuplu de adolescenți se confruntă cu ciclul împletit al vieții, morții și al dragostei în decorul idilic al unei insule subtropicale. „Uimitor din punct de vedere vizual, filmul crește în intensitate prin cadrele sale atent gândite și executate către un final plin de grație” după cum scriau cei de la Screen Daily.
Cu siguranță unul dintre cele mai vizionate filme semnate de Naomi Kawase, „Official Film of the Olympic Games Tokyo 2020, Side A” se concentrează pe experiențele sportivilor participanți la Olimpiadă și ale anturajului acestora și-i prezintă într-o „lumină cât mai ancorată în real, în stilul său propriu și cu subtilitatea ce o caracterizează, în contrast cu evocarea sentimentului de uimire provocat de lucrurile remarcabile pe care aceștia le pot face” (The Japan Times). Filmul a fost văzut de milioane de oameni, fiind prezentat în cele mai importante festivaluri ale lumii (Cannes, Rotterdam, etc).
O prezență constantă la Cannes de peste două decenii, apreciată la nivel mondial pentru filmele sale, Kawase a fost prezentă pentru prima dată în România la Sfântu Gheorghe pentru a accepta Trofeul Anonimul pentru contribuția la frumusețea cinematografiei universale.
Retrospectiva Anonimul 20 la București va fi închisă de proiecția filmului „Terrestrial Verses”, câștigătorul celui de-al 20-lea Trofeu Anonimul. Filmul semnat de regizorii iranieni Ali Asgari și Alireza Khatami va fi proiectat și în celelalte trei orașe în care are loc anul acesta evenimentul.
Scurtmetrajele românești premiate anul acesta – „Antrenamentul de noapte”, de Bogdan Alexandru, desemnat cel mai bun scurtmetraj românesc și „Acolo unde bărcile nu ajung”, de Vlad Buzăianu, recompensat cu Premiul „Ovidiu Bose Paștină” vor putea fi văzute la Cinema Elvire Popesco, pe când „Amok”, de Balázs Turai – cel mai bun scurtmetraj străin, va fi proiectat la ARCUB.
Biletele pentru proiecțiile din cadrul Retrospectivei Anonimul 20 la București pot fi deja cumpărate de pe Eventbook.ro. La ARCUB, Sala Mare, intrarea va fi gratuită pentru studenții de la facultățile de teatru și film, în limita locurilor disponibile.
Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!