Easter Eggs, producția belgiană semnată de Nicolas Keppens, câștigă Trofeul Animest la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație, prima organizată într-o formulă hibrid, atât în cinematografele din capitală cât și online, disponibilă în toată țara. Odată cu această distincție, scurtmetrajul premiat se va înscrie automat pe lista de filme eligibile la Oscaruri, votată de membrii Academiei Americane de Film. Animest este singurul festival de film din România care propune filme pentru Oscar, începând din 2017.
,,Încă de la prima scenă comică și până la secvența dramatică din final, am fost îndrăgostite de protagoniștii acestei povești uimitoare”, au declarat Aneta Ozorek și Agnès Patron, două dintre membrele juriului, prezente la Gala de decernare a premiilor Animest.16, organizată sâmbătă, pe 16 octombrie, la Refugiu Urban și transmisă în direct pe pagina de Facebook a festivalului. Alături de regizoarea și producătoarea Špela Čadež, cele două cineaste au desemnat și Cel mai bun film studențesc al ediției. La confiture de papillons / Butterfly Jam (r. Shih-Yen Huang, Franța) le-a impresionat cu ,,o poveste personală al cărei final le-a străpuns direct în inimă”. Două Mențiuni speciale în cadrul acestei secțiuni au fost acordate scurtmetrajelor Green (r. Karolina Kajetanowicz, Polonia) și Reduction (r. Reka Anna Szakely, Ungaria).
Easter Eggs, r. Nicolas Keppens
Distins cu Premiul Juriului Annecy, lungmetrajul La Traversée / The Crossing (r. Florence Miailhe) a cucerit juriul Animest și a fost desemnat Cel mai bun lungmetraj prezentat la această ediție. Decizia a fost luată în unanimitate de artistele animatoare Joanna Quinn, Izabela Plucinska și Mélody Boulissière, care i-au oferit o Mențiune specială regizoarei Michaela Pavlátová, creatoarea filmului My Sunny Maad. Aceleași trei membre ale juriului au acordat Premiul pentru Cel mai bun film românesc scurtmetrajului I Sit and Look Out(r. Gabor Balazs), o varietate de imagini reale și suprarealiste, ce reflectă probleme sociale într-o formă artistică plină de imaginație. Start a New Call, în regia lui Lucian Barbu, ,,o combinație revigorantă de umor și spirit de observație”, a primit o Mențiune specială în competiția dedicată scurtmetrajelor animate autohtone.
Gala de decernare a Premiilor Animest.16 – Foto Adi Tudose
Maalbeek (r. Ismaël Joffroy Chandouti, Franța), ,,un film care găsește imaginile perfecte pentru a contura o poveste care n-ar putea fi relatată în cuvinte”, a câștigat la această ediție Premiul Competiției Anidoc (cel mai bun documentar animat), în cadrul căreia o Mențiune specială i-a fost oferită scurtmetrajului rusesc Life’s a Bitch, regizat de Varya Yakovleva. În secțiunea Animusic, dedicată celor mai bune videoclipuri muzicale animate ale anului, marele premiu a fost cucerit de ‘Nights’ (interpretat de Jesper Ryom), în regia lui Mathijs Luijten. Nini Tuan, Claudia Ilea și Carla-Maria Teaha au oferit și o Mențiune videoclipului ‘Melancolia’ (interpretare Caravan Palace), semnat de artista Alina Popescu, din România. Iubitorii de animație care au participat la proiecțiile organizate în cinema, dar și spectatorii care au urmărit filmele ediției pe platforma de streaming a festivalului și-au putut vota și la această ediție scurtmetrajul favorit. Premiul publicului, oferit în urma sutelor de voturi obținute, i-a fost acordat filmului britanic Affairs of the Art, regizat de Joanna Quinn, invitată specială Animest.16. În competiția de filme VR, premiul ediției a fost câștigat de Dislocation, realizat de Veljko Popović și Milivoj Popović, conform deciziei juriului format din Manu Weiss, Andreea Centea și Anna-Maria Popa.
Animest.16 la Cinema Elvire Popesco – Foto Adi Tudose
Cel mai tânăr și totodată cel mai exigent juriu Animest a oferit premiul secțiunii Minimest scurtmetrajului francez Migrants, realizat de Hugo Caby, Antoine Dupriez, Aubin Kubiak, Lucas Lermytte și Zoé Devise. După o săptămână petrecută în compania îndrumătorilor din Incubatorul de Animație, Caterina Cherecheș, unul dintre cei 10 liceeni finaliști, a fost premiat în cadrul ceremoniei de sâmbătă seară. Programul educațional s-a încheiat și cu două mențiuni speciale, oferite participantelor Miriam Arvunescu și Alisa Vasiliu. Balázs Orbán, the collector of legends, proiectul artiștilor Fazakas Szabolcs și Bálint Hunor a fost desemnat câștigător în programul Pitch, please!, recompensat cu o acreditare dublă pentru regizor și producător la CEE Animation Forum 2022 – evenimentul internațional la care participă anual cele mai importante nume din industria filmului animat. O mențiune specială i-a fost acordată proiectului Bean, realizat de Dragoș Andrei Dobai și Merve Dobai.
Animest.16 la Instititul Cervantes – Foto Adi Tudose
Realizate din plastic reciclat, Trofeele Animest dedicate câștigătorilor ediției au fost printate 3d de echipa de designeri de la Drag and Drop, cu sprijinul Aqua Carpatica. Filmele premiate la Gala de sâmbătă seară vor putea fi urmărite duminică, în ultima zi de festival, la Cinema Elvire Popesco. De la ora 18:30, iubitorii filmelor de animație vor vedea pe marele ecran scurtmetrajele premiate în toate secțiunile, iar de la ora 20:30, în sala de proiecții va rula La Traversée / The Crossing (r. Florence Miailhe), Cel mai bun lungmetraj al ediției, realizat prin tehnica spectaculoasă a picturii pe sticlă. Pe platforma de streaming, spectatorii din întreaga țară vor vedea filme din Competiția Minimest, dar și scurtmetrajele din Competiția Internațională, disponibile online până la finalul ediției.
Păreri?