Liviu Teodorescu intra, la doar cateva zile de la lansarea noului sau videoclip, “In Bratele Tale”, in Top 5 pe YouTube!

Liviu Teodorescu_In bratele tale

Dupa doar cateva zile de la data lansarii unui nou single, “In Bratele Tale”, o piesa in acelasi stil cu care ne-a obisnuit, adica romantic, plin de emotii si iubiri zbuciumate, Liviu Teodorescu a intrat in Top 5 pe YouTube.

Marca DeMoga Music si Universal Music, piesa a avut un impact neasteptat de mare, ea venind la pachet cu un clip regizat de iRonic, cel care a semnat si regia primului sau videoclip din cariera solo, “Esti Piesa”.

De cateva zile incoace, noua productie este una dintre cele mai iubite de catre utilizatorii de YouTube de la noi, mentinandu-se in Top 5 cele mai recomandate de catre YouTube, alaturi de clipuri precum “Floare la Ureche” – Lora si “Cum ne noi” – Carla’s Dreams feat. Delia.

Filmat in doua locatii diferite, padurea din Frumusani si Halele Carol, clipul ne introduce intr-o lume in care dragostea este confuza: “In clip este prezentata, simbolic, readucerea la viata a unei povesti de dragoste”, declara artistul.

Liviu Teodorescu_YouTube

Mai mult, acesta explica: “Pentru mine e o mare realizare faptul ca piesa mea este in top la cele mai cautate piese pe YouTube Romania. Internetul e spatiul in care feedback-ul de la oameni e mai putin alterat si sunt fericit sa vad ca oamenilor chiar le place ce fac eu, rezoneaza cu piesa si cu ce transmite ea. Imi place sa cred ca muzica e hrana pentru suflet, asa ca iata ca piesa mea a hranit sufletele a aproape 300 000 de oameni in 4 zile. Nu pot decat sa fiu foarte fericit si sa compun in continuare!”

Liviu Teodorescu, a carui cariera e in plina ascensiune, are un background artistic solid. Artistul a “flirtat” de mic cu teatrul, muzica, festivalurile si competitiile muzicale. Cele mai sonore sunt, in ultimii ani, aparitia in serialul “Pariu cu viata” (ProTV), proiectul LaLa Band, dar si talent show-ul Vocea Romaniei (sezonul I, 2011), unde Marius Moga i-a fost antrenor si in cadrul caruia Liviu a fost primul concurent dorit de toti cei patru jurati. De atunci, studioul DeMoga Music i-a devenit cea de-a doua casa, unde lucreaza la productii muzicale impreuna si pentru artisti de top, precum Andra, What’s Up, Adda, Amna, Ruby, Alb Negru, Adriana Rusu etc.

173 Post Views

Fish Eye Fest 2 ți-a pregătit cel mai amuzant concurs din această vară!

pestele pe TV-01

Ești gata să iei parte la o competiție care să-ți aducă un premiu super cool? Ei bine, Fish Eye Fest te provoacă să-ți aduci aminte de vremurile când mileurile erau la modă, iar pe televizorul tău trona arhi-cunoscutul pește de sticlă sau colecția de chinezi pescari, nelipsiți din casele tuturor românilor în pas cu moda. Fă o scurtă călătorie în trecut și arată-ne că și tu ai făcut parte din categoria colecționarilor!

Postează pe wall-ul de pe contul personal de Facebook sau Instagram o fotografie cu unul dintre aceste obiecte, însoțită de hashtagul #pesteledetelevizor, noi o vom posta într-un album special, iar cea mai apreciată amintire va fi recompensată cu un tablou 3D! Fii parte din experiența Fish Eye Fest!

Fish Eye Fest este un festival de artă & pescuit și a ajuns la cea de-a doua ediție, care va avea loc în Vama Veche în perioada 3-4 iulie 2015. Evenimentul este organizat de către Asociația Ad Patres!

Despre Asociația Ad Patres

Din 2010, Asociația Ad Patres contribuie la dezvoltarea societății civile prin elaborarea și implementarea de proiecte, programe și strategii în domeniul cultural. Credem în necesitatea reconstrucției identității locale, luptăm pentru întărirea capitalului social la nivel local, vrem să dezvoltăm capacitatea de comunicare a societății civile și noi mecanisme de transfer de cunoștințe pentru a crea o cultură de rețea la nivelul societății civile. Din punct de vedere al impactului produs la nivel comunitar, cel mai reprezentativ proiect al asociatiei îl reprezinta lansarea albumului CONSTANȚA REMEMBER 1895 – 1945, ce reconstitue din imagini chipul Constantei de altădată, www.constanta-remeber.ro.

Fish Eye Fest este un proiect co-finanțat prin Programul Operațional de Pescuit 2007-2013.
www.fisheyefest.comwww.facebook.com/FishEyeFest

Mult succes tuturor celor care-şi doresc să se înscrie în concurs şi aştept să văd cât mai multe poze înscrise!

178 Post Views

Alexandra Stan & INNA feat. Daddy Yankee – We Wanna (videoclip nou)

Alexandra Stan_Inna_we wanna

Cunoscute la nivel internațional încă de la primele lor piese, Alexandra Stan și Inna continuă să mențină aprinse inimile fanilor din întreaga lume prin noi produse muzicale, apariții publice, concerte, festivaluri și campanii umanitare.

După ce au bătut lumea în lung și în lat, din Japonia până în America Latină și din USA până în Australia, cele două artiste românce lansează o nouă provocare playlist-urilor de radio și de club: single-ul “We Wanna”, o colaborare promițătoare cu interpretul hitului “Gasolina”, Daddy Yankee, nominalizat la Grammy Awards (2005) și artist de succes, la rândul lui, în America Latină și în întreaga lume.

Însă nu doar Alexandra Stan, Inna și Daddy Yankee au recunoașteri internaționale, ci și echipa de producție implicată în acest poiect. Printre compozitori se numără Axident, renumit pentru hituri precum “Wiggle” (Jason Derulo) sau “Fireball” (Pitbull), Jacob Luttrell, “responsabil” de succesul lui Enrique Iglesias cu “Tonight (I’m Lovin’ You)” și Thomas Troelsen, producătorul danez al cărui aport l-am văzut în “We Are One (Ole Ola)”- cu Pitbull și Jennifer Lopez, devenit imnul oficial al Campionatului Mondial de Fotbal (2014).

Single-ul “We Wanna” se lansează împreună cu videoclip, acesta fiind filmat atât în România, cât și în Puerto Rico.

Atmosfera este una de distracție molipsitoare, generată în mod special de cele două personaje feminine, Alexandra Stan și Inna, care merg împreună la club, încingând acolo toate spiritele, dar mai ales pe cele masculine.

Regia videoclipului este și ea o colaborare reușită, între Khaled Mokhtar, Dimitri Caceaune și David Gal, cu fiecare dintre ei ambele artiste având colaborări anterioare.

Coregrafia poartă semnătura lui Emil Rengle și a lui Cristian Miron, cunoscuți pentru amprenta pe care și-o pun pe show-urile și formulele de scenă ale celor două artiste, Alexandra Stan și Inna.

Despre această colaborare, Alexandra Stan mărturisește: “Sunt foarte încântată de această colaborare. Simt că este un nou început pentru mine. Piesa îmi place la nebunie, iar de INNA nici nu mai are rost să mai spun. Le mulțumesc managerilor noștri că au făcut posibil acest lucru. Îl consider drept un cadou de ziua mea, care e pe 10 iunie. Și este cel mai frumos cadou”, încheie artista.
De cealaltă parte, Inna completează: “Abia am așteptat să lansăm clipul piesei și cred că nu am fost singura entuziasmată 🙂 Citesc în fiecare zi comentarii pe rețelele de socializare în care oamenii își exprimă bucuria colaborării dintre mine și Alexandra … “We wanna dance” și nu e întâmplător, doar amândouă ne-am născut la mare, acolo unde vacanța este vacanță, iar distracția e ca la ea acasă!”

Vă las să urmăriţi videoclipul noului single semnat Alexandra Stan, “We Wanna”, o colaborare inedită cu Inna și Daddy Yankee şi aştept părerile voastre.

175 Post Views

Andreea Cîmpulungeanu – Doare (prim single)

doare

Frumoasa bruneta, Andreea Cîmpulungeanu lanseaza primul ei single “DOARE”, o piesa produsa de Bros Project pe care va invit s-o ascultati mai jos.

Andreea este din Lehliu Gara si a inceput sa cante de la varsta de 10 ani, participand la un eveniment organizat de primarie unde fiecare copil avea dreptul sa cante o strofa si un refren al unui cantec indragit. La initiativa domnului Victor Mihalache, prezentator al evenimentului, a inceput o colaborare care a durat o perioada buna de timp. Dupa care, sub indrumarea domnului profesor Valentin Barbu, director al casei de cultura Lehliu Gara, a participat la multe evenimente organizate in cadrul casei de cultura si nu numai, castigand in anul 2012 premiul II la Festivalul National ”Chitara Dunarii”. Dupa o perioada lunga, usi noi aveau sa se deschida, incepand usor, usor sa faca parte din echipa unei companii renumite de evenimente, unde a parcurs un sir foarte lung de concerte, pana in prezent.

Despre piesa “DOARE”, Andreea a spus: “Din clipa in care am auzit piesa am stiut ca e pentru mine, mi-a placut foarte mult si m-am regasit in versurile ei. Sunt sigura ca toti cei care au iubit si iubesc vor simti la fel ca mine cand o vor asculta. Imi doresc foarte mult ca aceasta piesa sa ajunga la sufletele ascultatorilor.”

186 Post Views

Jo feat. Randi – Pana vara viitoare (videoclip nou)

jo feat randi

Single-ul “Pana vara viitoare” este prima colaborare intre Randi si Jo, doi artisti talentati, colegi in cadrul echipei Famous Production si, in același timp, foarte buni prieteni.

Cu un sound retro al slagarelor din anii ’80, muzica de care multi isi aduc aminte cu nostalgie, piesa este compusa si produsa in studiourile Famous Production pentru Cat Music, casa de discuri a artistei, iar videoclipul este regizat de catre Dan Petcan.

“Pe Jo o stiu de pe vremea X Factor, iar de cand s-a alaturat la studio echipei Famous, am devenit prieteni. O apreciez atat ca artista, cat si ca om si cred ca viitorul ei in industrie este unul stralucit”, declara Randi.

“Sunt fericita ca am ocazia sa cant cu un artist atat de talentat si, in același timp, un prieten atat de bun. Randi este unul dintre cei mai creativi oameni pe care ii cunosc si ma bucur mult sa invat in fiecare zi de la el. La Famous Production suntem prieteni, suntem o echipa de artiști care pun mult suflet in ceea ce fac si ‘Pana vara viitoare’ este un exemplu foarte bun. Piesa aceasta inseamna mult pentru mine si cred ca foarte multa lume se va regasi in ea”, declara Jo.

Jo este o artista completa, care a demonstrat atat calitati vocale, cat si actoricesti, in cadrul consursurilor X Factor si Te cunosc de undeva, unde a intrat cu usurinta in pielea a numeroase personaje. Artista este prezenta pe radio si pe TV cu piesa Șoapte, unul dintre cele mai difuzate cantece din aceasta primavara.

Va invit sa urmariti videoclipul noului single al frumoasei JO, “”Pana vara viitoare”, o piesa in featuring cu Randi, dupa care va astept cu pareri!

240 Post Views

Lariss a devenit colegă cu Enrique Iglesias şi J Balvin!

Lariss_dale papi (2)

Încă de la apariţia în industria muzicală, Lariss a fost susţinută de către Alexandra Stan şi Inna, iar acum, frumoasa brunetă merge pe aceeaşi cale a succesului.

Nu numai că s-a poziţionat pe primele locuri în topuri cu single-ul de debut, “Dale Papi”, dar Lariss este şi singura artistă care face parte din echipa a două dintre cele mai importante label-uri, Fonogram Records şi Global Records.

Mai mult, datorită faptului că “Dale Papi” a devenit hit internaţional şi că este un artist promiţător încă de la debut, cântăreaţa a fost semnată de curând cu label-ul Universal Music Latin Entertainment.
Astfel, Lariss a devenit colegă cu artişti renumiţi ca Enrique Iglesias, Alejandro Sanz, J Balvin, Daddy Yankee, David Bisbal şi Eros Ramazzotti.

Dacă până acum Lariss a cântat în oraşe europene ca Paris, Istanbul, Monaco şi Chişinău, cu siguranţă o vom vedea pe artistă pe scene mari din America Latină, mai ales că are în pregătire un nou single cel puţin la fel de răsunător ca “Dale Papi”.

Felicitări, Lariss! Mult succes în continuare!

147 Post Views

Cat Music – primul canal din Romania cu peste 1.500.000.000 de vizualizari

print_view

Record dupa record pentru canalul de YouTube al Cat Music. Daca in urma cu cateva zile, Cat Music devenea primul canal de YouTube ce atingea pragul de 1.500.000 de abonati, acum depaseste recordul si in ceea ce priveste numarul total de vizualizari – 1.500.000.000

La doar un an dupa ce canalul de YouTube al Cat Music a devenit partener premium YouTube, cu 1.000.000 de abonati si 1.000.000.000 de vizualizari, Cat Music isi pastreaza pozitia de lider si in 2015, cand devine primul canal din Romania cu 1.5 milioane de abonati si 1.5 miliarde de vizualizari.

Din 2007 si pana in prezent, canalul de YouTube al Cat Music a avut cea mai rapida ascensiune in topul canalelor romanesti. Din 2014-2015, a crescut cu peste 500.000 de abonati, o diferenta aproape dubla, fata de 2012 si 2013, cand pe parcursul unui an, canalul de YouTube Cat Music crestea cu peste 200.000-300.000 de abonati, conform Zelist Monitor/YouTube Rewind.

Anul 2014-2015 aduce si multe hituri in top 10 cele mai vizualizate incarcari de pe canalul Cat Music: Delia feat Kaira – “Pe aripi de vant”, cu peste 22 de milioane de vizualizari, Elena feat Glance – Mamma Mia, peste 21 milioane de vizualizari, Glance feat Elena & Naguale – “In bucati”, peste 19 milioane, Randi feat Uddi & Nadir – “Prietena ta”, peste 19 milioane, Ruby feat What’s Up – “Nu pune la suflet”, peste 18 milioane de vizualizari si Lidia Buble si Adrian Sina – “Noi simtim la fel”, cu peste 16 milioane de vizualizari.

Milioane de vizualizari pe canalul de YouTube, primele pozitii in topurile muzicale nationale si internationale, dar si hituri ce se aud la posturile radio si tv fac din Cat Music principalul jucator din industria muzicala romaneasca ce reprezinta unii dintre cei mai influenti si de succes artisti din Romania ultimilor 20 de ani, cu o cota de piata de peste 30% si un catalog impresionant ce depaseste 6.000 de piese.

Felicitam echipa Cat Music si-i dorim sa-si autodepaseasca recordurile obtinute!

https://www.youtube.com/user/catmusicoffice/about

100 Post Views

Nico feat. Sonny Flame – Alt inceput (videoclip nou)

VZV_0617

Dupa colaborarea cu Shobby pentru piesa “Clipe”, Nico lanseaza alaturi de Sonny Flame single-ul si videoclipul “Alt inceput”.

“Alt Inceput este o piesa Pop cu usoare influente R&B, ce vorbeste despre o relatie ce are de suferit din cauza infidelitatii. Mi-am dorit de mult timp sa fac o piesa cu Sonny Flame, vocile noastre se potrivesc foarte bine pe acest stil muzical; la fel ca mine, Sonny Flame este un fan al genurilor R&B/Hip-Hop. Dupa ce am imprimat strofele mele si refrenul piesei, am stiut ca el este solistul potrivit pentru ca piesa ‘Alt Inceput’ sa sune impecabil. Si nu m-am inselat!”, declara Nico.

Noul single, “Alt inceput”, este compus de catre Sonny Flame, Laurentiu Matei si Ovidiu Iordache, iar videoclipul este regizat de catre Petre Nastase. Nico a mai colaborat cu regizorul Petre Nastase si pentru videoclipurile “Love Mail” si “Pe-o margine de lume”.

Colaborarea cu Shobby, din 2014, a venit dupa 6 ani de la primul featuring lansat de catre cei doi artisti. Odata cu lansarea single-ului “Clipe”, Nico s-a intors la marea ei dragoste, R&B-ul. Artista a mai lansat, de-a lungul timpului, piese in colaborare cu numerosi artisti, printre care BUG Mafia, Puya, Cabron, F. Charm.

Va invit sa urmariti videoclipul noului single, “Alt inceput”, piesa interpretata de indragita Nico in featuring cu unul din cei mai sexy artisti, Sonny Flame.

139 Post Views

Trupa Alb Negru cântă şi joacă fotbal la Moscova pentru un eveniment de caritate!

Trupa Alb Negru

Cum, de curând, băieţii de la Alb Negru au lansat single-ul “Love, Love”, aceştia se află într-o stare de spirit pozitivă şi sunt puşi pe fapte bune, aşa că îşi propun să-i sprijine, prin muzică şi sport, pe copiii cu dizabilităţi.

Nu mai este un secret faptul că Andrei şi Kamara sunt fani declaraţi ai fotbalului, mai ales că fac parte, de câţiva ani, din echipa Naţională a Artiştilor Fotbalişti din România, înregistrând, şi ca fotbalişti, succes după succes.

Astfel, cei doi artişti care formează Alb Negru şi-au făcut bagajele şi au plecat pentru 10 zile la Moscova, după cum spune Kamara: “Mergem la Campionatul Mondial Art-Football care a ajuns la ediţia cu nr. 5. În paralel cu acest campionat se desfăşoară şi un festival de muzică, la care noi anul trecut am câştigat locul 3 la secţiunea Cel mai bun show din lume”.
Cât despre activitatea sportivă, artistul continuă: “În 2013, echipa Naţională a Artiştilor Fotbalişti din România a fost vicecampioană mondială, iar în 2014 a devenit campioană mondială. Vom vedea ce premiu luăm şi anul ăsta .”

Campionatul mondial de fotbal pentru artişti „Art-Football” are ca scop sprijinirea copiilor cu dizabilităţi şi se va desfăşura la Moscova, în perioada 5-14 iunie 2015.

Ne bucuram ca exista astfel de persoane cu suflet mare si le suntem alaturi si-i sustinem in aceasta activitate! Nu uitati ca in curand prehatim un interviu cu baietii impreuna cu Rares si Ralflo!

120 Post Views

Zdob și Zdub, cap de afiș la cea de-a doua ediție Fish Eye FEST!

zdob si zdup

The Amsterdams, Loungerie II, The Kryptonite Sparks, DJ K-lu & Zdob și Zdub completează lista artiștilor care vor face show în cea de-a doua ediție a festivalului de artă și pescuit Fish Eye FEST. Acesta se va desfășura pe durata weekend-ului 3-4 iulie 2015 în Vama Veche, iar intrarea este liberă! Ești gata pentru o experiență de neuitat?
Evenimentul este organizat de către Asociația Ad Patres!
 
Un line-up pentru toate gusturile, două scene, zeci de performance-uri, artă contemporană și delicii culinare dobrogene cu aromă de pește la grătar. Iată ce promite cea de-a doua ediție Fish Eye FEST. De cu seară până la răsărit, în spațiul vibrant de la malul mării vor avea loc expoziții, ateliere, spectacole de teatru și proiecții de filme de artă. Un exercițiu de reinventare a dinamicii zonei costiere sud dobrogene în jurul comunităților locale de pescari, Fish Eye FEST militează pentru valorificarea patrimoniului natural și cultural al zonei Dobrogea Sud în vederea relansării economiei locale.
 
Desfășurată la început de mai, prima ediție Fish Eye FEST a adunat în aceeași boemă și etern controversată Vama Veche aproximativ 15 000 de participanți în cele două zile de festival, care au dansat prin ploaie într-o atmosferă electrizantă, au cântat și au petrecut până în zori. Pe lângă multă muzică bună în aer liber, ediția de debut Fish Eye FEST a inclus teatru pe plajă, ateliere, seminarii culturale și proiecții de filme cu și despre pescari, iar workshopurile de artă culinară au făcut deliciul gurmanzilor.

Afiș
 
Line-up Fish Eye FEST, ediția 2:

LINE-UP:
THE AMSTERDAMS

The Amsterdams este o formație indie rock românească, înființată în anul 2005. Componența actuală îi cuprinde pe Andrei Hațegan (voce, clape), Ovidiu Bejan (chitară, backing vocals), Augustin Nicolae (bass, backing vocals), Andrei Ungureanu (chitară) și Chris Olsman (tobe). De-a lungul timpului, formația a concertat în țări precum Marea Britanie, Franța, Spania, Olanda, Italia, Ungaria sau Cehia, în deschiderea unor nume ca The Cranberries, Handsome Furs sau Wolf Parade, ceea ce înseamnă că e musai să nu-i ratăm pe băieți în cea de-a doua ediție Fish Eye FEST. Cu siguranță show-ul o să fie unul exploziv!

THE KRYPTONITE SPARKS
„Înviem simțuri și organe de mult uitate,
Ne dizolvăm ușor în sânge, adrenalină,
Electrizăm sinapsele dintre sunet și emoții,
Putere să trezim o nație dacă țipam cu toții…”
Te-au convins? The Kryptonite Sparks reprezintă un power-trio incandescent din Botoșani, o combinație eterogenă de hard rock, alternative, blues, funk și avant-prog. Cu prima suflare în 2010, băieții au recreat aroma britanică a anilor 70, condimentată de groove. Un melanj de modernism și simbolism extras din subcultura indie, cu aftertaste picant de avangardă. La începutul anului 2015 au primit premiul pentru „Cel mai bun debut” în cadrul evenimentului Metalhead Awards, deci sunt foarte buni!

LOUNGERIE II
Loungerie II a apărut în octombrie 2011. Trupa reprezintă o fuziune progresivă, susținută de o atmosferă ritualistică, fraze indie rock și varii sensibilități jazz. Ceea ce pare pentru unii o trupă independentă esoterică este, de fapt, un cvintet motivat de atitudine DIY și susținut intensiv prin concerte live. Cu forțe proprii au lansat un EP în 2012, urmat, în 2013, de primul album de studio, „Devaro”. După cum se poate observa, trupa e pusă pe fapte mari!

DJ K-LU

K-LU este un dj și producător din Timișoara, prezent pe scena electronică încă din anul 2005, pomovând genuri muzicale ca funk, hip hop și breaks . Cu un stil unic, bazat pe tehnici de turntablism, iese ușor în evidență prin seturile sale dinamice presărate cu diverse momente speciale, menite să aducă un plus de bună dispoziție pe ringul de dans. Face parte din mai multe proiecte și trupe, alături de care a concertat în cadrul unor festivaluri de jazz, pe scena Filarminicii din Timișoara sau în afara țării. Cool!

ZDOB ȘI ZDUB

Un nume cu o asemenea notorietate nu prea mai are nevoie de prezentare. Moldovenii care formează cea mai populară trupă de rock alternativ de peste Prut s-au cunoscut în anul 1994, iar de atunci nu au făcut decât să evolueze și să cucerească publicul cu piese care au ajuns celebre la nivel european. Trupa Zdob și Zdub a concertat în peste 20 de țări, a cântat în deschiderea unor trupe super celebre, cum ar fi Red Hot Chilli Peppers, Linkin Park sau The Garbage și promit ca pe data de 3 iulie să facă un show cum nu s-a mai văzut în Vama Veche! Abia așteptăm!

Celelalte nume confirmate în festival sunt:

YELLLOW
Trupa YellLow a luat naştere prin fuziunea a două concepte opuse: yell (digital, sharp) şi low (bass, down tempo). Trupa se încadrează în aria muzicii electronice, conţinând o mulţime de elemente stilistice, de la trip-hop la experimental, pop, alternativ, dub, soul. Formată din Andi (clape, samples si FX), Luiza (voce), Radu (bass) şi Alex (tobe), trupa YellLow este cunoscută pentru piese precum Crimson, Scream sau Word Around Town. They Yell Low! Confident!
 
GRIMUS
Înfiinţată în 2005, trupa clujeană de rock alternativ a lansat mai multe piese, printre care Solitude, In a Glimpse, Backseat Driver, Confused, Insanity, Started, Face the Light, Vanity, In your Eyes, Nature Falls.
Când spui Transilvania, te gândeşti automat la un loc misterios, care exercită un farmec aparte. Datorită nenumăratelor poveşti, acest tărâm din inima României stârneşte mai multe emoţii decât oricare. Iar Grimus e trupa care livrează cel mai bine coloana sonoră a unui astfel de loc.
 
VELOSONICS
Velosonics este o formaţie bucureşteană de rock alternativ care la frageda vârstă de un an a dezvoltat deja dinţi (în versuri), umblă (deocamdată în interiorul graniţelor ţării) şi nu numai că vorbeşte, dar are tupeul să şi cânte (fiecare la ce se pricepe mai bine, respectiv:  Adrian Spier – voce, Marius Acsintoaie – chitară, Andrei Niculescu– chitară, Flavius Fabian – bass şi Cristian Prihotca – tobe). Elementele care caracterizează Velosonics sunt: play-uri mioritice, perfect pop, producţie impecabilă, sunet curat şi sound British.
 
TRAVKA
Trupa TRAVKA a apărut la Focșani în primăvara anului 2002. Componența actuală îi include pe George Gâdei (voce), Alexei Ţurcan (chitară, samples), Misha Gâlcă (chitară şi bass) şi Cristi Chirodea (tobe). Din 2003, trupa a fost pusă in lumină, din ce în ce mai tare, prin apariţiile la diferite televiziuni, prin concertele susţinute în faţa a mii de oameni şi prin festivalurile la care a luat parte.
 
GOLAN
Sound-ul eclectic ce înglobează influenţe muzicale din zona bossa nova, samba şi electro i-a transformat rapid pe cei de la GOLAN în vedete incontestabile ale scenei muzicale româneşti. Alex, Mihai si Ernesto, pe scurt GOLAN, şi-au făcut debutul muzical în urmă cu un an, şi, contrar numelui nu foarte cuminte pe care îl poartă formaţia, băieţii sunt artişti cu suflet cald, ascunşi în spatele unui costum rebel. Piesa “Promises” a cunoscut un succes online fantastic, nu doar în România ci şi la nivel European. Folosind instrumente live&sampling, cei trei aduc exact stropul de emoţie şi căldura necesare în zona electronică de azi.
 
Fish Eye Fest este un eveniment organizat de către Asociația Ad Patres

Despre Asociația Ad Patres
Din 2010, Asociația Ad Patres contribuie la dezvoltarea societății civile prin elaborarea și implementarea de proiecte, programe și strategii în domeniul cultural. Credem în necesitatea reconstrucției identității locale, luptăm pentru întărirea capitalului social la nivel local, vrem să dezvoltăm capacitatea de comunicare a societății civile și noi mecanisme de transfer de cunoștințe pentru a crea o cultură de rețea la nivelul societății civile. Din punct de vedere al impactului produs la nivel comunitar, cel mai reprezentativ proiect al asociatiei îl reprezinta lansarea albumului CONSTANȚA REMEMBER 1895 – 1945, ce reconstitue din imagini chipul Constantei de altădată, www.constanta-remeber.ro

Fish Eye Fest este un proiect co-finanțat prin Programul Operațional de Pescuit 2007-2013.

www.fisheyefest.comwww.facebook.com/FishEyeFest

Nu puteti rata acest eveniment! Va invitam cu drag!

89 Post Views