Cantareata Francisca, diva de la galele Superkombat

Dupa ce a fermecat publicul iubitor de muzica prin piese ca “Lacat la inima” (feat Pasha Man) sau “Piatra de pe inima (feat Uddi), Francisca ii cocereste si pe fanii galelor Superkombat pe care le-a prezentat.

“Sunt pasionata de kick-box si de aceste evenimente, unde au luptat si lupta campioni mondiali. Am debutat in calitate de spectator, mergeam cu prietenul meu la tot felul de evenimente de acest gen, apoi am fost invitata sa cant la o astfel de gala, imediat dupa ce a fost lansata piesa “Piatra de pe inima”, tin minte si acum, pe 5 martie 2015 am lansat, pe 7 a fost gala! M-am indragostit profund si iremediabil de atmosfera de acolo! Am vazut acolo, in acele sali atatea stari, atatea emotii, atata adrenalina… sacrificii! Nu doar la artisti exista golul acela in stomac si starea parca de “nebunie” inainte de a intra pe scena!”, declara Francisca.

Recent artista a prezentat o noua gala Superkombat, ce a avut loc in Iasi, orasul ei de suflet, si care a fost difuzata in peste 90 de tari. Iar in urma cu cateva luni, Francisca a sustinut un concert in cadrul unei gale Superkombat din Torino, Italia. De atunci, tanara artista a cucerit publicul prezent la galele Superkombat, dintre care gala din Comanesti, unde castigator a fost Ionut Iftimoaie, care a primit titlul mondial, impotriva campionului mondial Jorge Loren.

“Am vazut acolo 40.000 de oameni! Record la nivel mondial! Nu mai are rost sa vorbesc despre atmosfera pe care au facut-o romanii pentru Iftimoaie! Pur si simplu… piele de găina!”, adauga artista.

Franisca se pregateste de lansarea unui nou single, cu o colaborare surpriza.

Asa ca, pana atunci sa urmarim imaginile foto, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

112 Post Views

Peter Pop lanseaza single-ul “Umbre” insotit de un videoclip plin de emotie

Dupa mega succesul pe care l-a avut cu piesa „Singur in doi”, alaturi de Lora, Peter Pop aduce ceva nou in muzica romaneasca din aceasta toamna. Un single nou, cu un mesaj puternic, care descrie perfect emotia si intensitatea pe care o simtim atunci cand ne indragostim.
 
Peter Pop nu are doar o voce si un timbru de exceptie, ci este totodata compozitor si textier, ceea ce il face un artist complet.
 
Piesa ”Umbre” ne dezvaluie un Peter „incapabil sa ceara ajutor”, sufletul  ramanandu-i gol si trist deoarece intre cei doi indragostiti au ramas ”doar ziduri”. Sensibil si nostalgic, tanarul ne transmite ca
“Raman doar ganduri aruncate pe hartie”, realitate pe care oamenii o ignora cu desavarsire, atunci cand iubesc.
 
“Am scris aceste versuri atunci cand am simtit si am transpus fiecare traire in aceasta piesa. “Umbre” este un cantec de suflet, o piesă de stare care transmite foarte multa emotie.  Versurile descriu exact ceea ce am simtit la un moment dat in viata. Asa cum am mai spus, tot ce fac, fac din suflet, fac exact cum simt“,ne-a declarat Peter Pop.
 
Videclipul piesei a fost filmat in Chisinau, in regia lui Octavian “Kobzzon” Malai. Rolul iubitei, dar si cea care l-a ajutat pe artist sa isi transpuna emotiile a fost modelul Marina Magdalina Gheorghiu.
 
Tanarul Bogdan Petre Popa a devenit Peter Pop in 2014, cand si-a lansat si primul single “Tu ma faci mai bun”, piesa care reprezinta o declaratie de dragoste pentru femeia iubita, acea femeie  alaturi de care traieste o dragoste frumoasa, acea femeie care il face mai bun. Dupa prima piesa au urmat colaborari cu Cabron (Lupu’ de pe maidan), Speak & Shift (Zile si zile) si super hit-ul cu Lora (Singur in doi). De curand, artistul s-a aflat si in postura de actor, interpretand  rolul unui barbat balbait, venit la o intalnire cu Yasmine (Crina Semciuc) in super productia romaneasca #Selfie69, care a fost lansata luna trecuta.

Asadar, va invit cu drag sa urmarim clipul, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

108 Post Views

Alina Aldoiu lansează noul single, ”Ca-n prima seară”, feat. DMC

Cu puțin timp în urmă, ALINA ALDOIU debuta cu piesa “Totul sau nimic”, marca DeMoga Music. Astăzi, artista spune >Totul sau “CA-N PRIMA SEARĂ”<, alături de DMC. "CA-N PRIMA SEARĂ" e o piesă de sezon! E de ascultat pe canapea, cu un pahar de vin în mână! E despre iubire și amintiri! E despre dragoste la prima vedere!", a declarat Alina. "M-am bucurat tare mult să-l cunosc pe DMC (FIRA DARIUS). E un tip sensibil, chiar dacă nu pare. Nouă ne place foarte mult ce a ieșit! Sper că și vouă!", a mai completat artista. "CA-N PRIMA SEARĂ" e despre început! Începutul unei iubiri. E o piesă veselă, care descrie perfect starea euforică pe care o ai, atunci când Cupidon te lovește. Sperăm să reușim să atingem latura voastră sensibilă!", a mai spus și DMC. Nici DMC nu se află la primul single. Artistul este cunoscut pentru stilul rap, abordat în single-uri precum "Nu te mai Caut" sau "Să uiți de mine".

Așadar, vă invit cu drag să ascultăm noul single, apoi că aștept cu impresii. Enjoy!

117 Post Views

Două filme de Oscar l-au inspirat pe Zucchero pentru turneul cu care vine în România

Toamna se numără concertele spectaculoase de la Sala Palatului, iar Zucchero ajunge pentru prima dată pe această scenă pe data de 14 noiembrie 2016. Înarmat cu hituri din întreaga carieră, artistul italian, aflat în plin turneu de promovare a albumului “Black Cat”, promite un show de neuitat în România.

Lansat în martie 2016, albumul “Black Cat” a fost inspirat din două filme cu numeroase premii Oscar, mai precis din soundtrack-ul filmelor despre sclavie “12 years a Slave” şi “Django Unchained”. Doar o lună ne mai desparte până la marele concert Zucchero de la Sala Palatului din Bucureşti, iar biletele pot fi cumpărate online de la toate marile agenţii de ticketing (eventim.ro, bilete.ro, iabilet.ro, bilet.ro, blt.ro, biletmaster.ro), de la casa de bilete a Sălii Palatului şi prin www.dieselevents.ro, cu un preţ între 78 si 348 lei.

Evenimentul de la Bucureşti este precedat de un concert la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca pe 12 noiembrie 2016.

Zucchero Black Cat World Tour 2016 în România este produs de Diesel Events şi promovat de HTag PR.

Așadar, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii. Enjoy!

afis-zucchero

163 Post Views

Program si reguli de acces pentru concertul THE CAT EMPIRE de la Arenele Romane

Mai sunt cateva zile pana la concertul CAT EMPIRE si The Kryptonite sparks de la Arenele Romane din data de 23 octombrie. Biletele la pretui de presale se gasesc inca pe www.iabilet.ro si in reteaua iabilet si se vor gasi si la intrare la categoria Acces General la pretul de 100 de lei.

ACCES

Portile Arenelor Romane se deschid la ora 19:00 iar concertele incep la ora 20:00. Portile sunt deschise pe toata perioada concertelor asa ca puteti veni cand doriti.

Accesul se face prin intrarea din parc a Arenelor Romane (cea mare, standard, de jos) si fiecare categorie de bilet va avea cate un coridor special. Accesul se face incepand cu ora 19:00 dar puteti veni la orice ora doriti sa vedeti trupele preferate, portile fiind deschise pana la finalul concertului

Accesul in perimetrul evenimentului este permis pe baza de bilet valid. Posesorii de bilete Golden Circle primesc o bratara cu care vor intra in zona dedicata. Odata intrati in incinta Arenelor Romane nu puteti parasi locatia decat in caz de urgenta. In caz contrar va trebui sa cumparati un alt bilet. Arenele Romane sunt spatiu privat, Parcul Carol este spatiu public.

Accesul copiilor sub 7 ani este este permis doar daca acetia sunt insotiti de unul dintre parini, posesor al unui bilet valid. Va recomandam sa aduceti casti speciale pentru protectia auzului copilului. Volumul puternic poate afecta auzul celor mici.

Accesul minorilor cu varste sub 14 ani este permis pe baza de bilet si doar insotiti de un adult posesor de bilet valid. Accesul in zona Golden Circle din fata scenei se face pe baza de bratara care va fi pusa la intrare. Posesorii de bilete Golden Circle pot sta si in zona de Acces General.

Zona de concert are o singura zona de acces si cinci iesiri de siguranta marcate ca atare. Normele de siguranta le gasiti mai jos La locatie va fi prezent un punct de prim ajutor.

INFORMATII UTILE

Este interzis in zona de concert:

– accesul cu arme sau obiecte periculoase
– accesul cu alcool sau alte bauturi si alimente din exteriorul zonei de festival.
– accesul cu materiale inflamabile, canistre pe gaz sau masini de gatit de orice fel
– umbrele (concertul are loc in cort incalzit)
– aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detaabil);
– aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale.

De asemenea va rugam sa lasati animalele de companie acasa. Nu vor fi puse la dispozitie zone pentru depozitarea obiectelor de valoare dar ne bazam pe buna educatie si bunul simt al participantilor la concert.

Vanzarea de produse se face pe baza de jetoane care pot fi cumparate din zonele special amenajate. Va rugam sa solicitati bonul fiscal. La vanzare puteti gasi bere Ciuc, Silva Black, Ciuc fara alcool, Radler, vin, vodca, whiskey, Jagermeister, apa, diverse sucuri, long drink-uri, cafea, hotdogi, nachos, popcorn si multe altele

PROGRAM

Acces: 19:00
The Kyrptonite Sparks: 20:00 – 20:40
Cat Empire 21:10 …

MASURI DE SIGURANTA

Pentru a avea parte de un concert in siguranta, Arenele Romane au facut inca 4 iesiri de urgenta in cort (cu sageti verzi pe harta de mai jos) asa ca acum sunt 6 plus inca una in spatele scenei. S-a instalat iluminat automat in caz ca se ia curentul. De asemenea, vor avea si 2 pompieri la fiecare concert si stingatoare de incendiu de jur imprejurul cortului (se observa in poza de mai jos cu rosu).

De asemenea, vor fi oameni de paza la toate iesirile de urgenta din Cort. Doua dintre ele duc in gangurile clasice iar patru dintre ele pe scarile care urca inspre iesirile de urgenta catre coronament care dau in parc.

De asemenea, inainte de fiecare concert vor fi sedinte de PSI cu tot stafful si echipele care lucreaza la concert. Cortul este dintr-un material ignifug.

Harta Arene: http://imagini3.metalhead.ro/image/1/650/650/60332289/Harta-Arenele-Romane.jpg

OBLIGATIILE PUBLICULUI

-sa respecte masurile de aparare impotriva incendiilor, stabilite de SC Sfinx Experience SRL ;
-sa nu introduca sau sa nu incerce introducerea in incinta de faclii, artificii, petarde, torte, recipiente, materiale incendiare ori fumigene, substante toxice, substante iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant (ori alte asemenea materiale, substante sau obiecte), obiecte artizanale si de distractie, pe baza de amestecuri pirotehnice, artificii din categoria “obiecte zburatoare luminoase”, pocnitori ori altele asemenea ce pot favoriza producerea si propagarea incendiilor;
-sa nu aduca in stare de neutilizare, indiferent de mod, semnele, afisele, marcajele sau altele asemenea, destinate apararii impotriva incendiilor aflate in incinta;
-sa nu aduca in stare de neutilizare, indiferent de mod, mijloacele tehnice de aparare impotriva incendiilor aflate in incinta;
-publicului ii este interzis sa dezlipeasca sau sa distruga reclamele, anunturile si afisele expuse de organizator in incinta ansamblului construit, precum si sa deterioreze, sa ridice sau sa mute semnele ori indicatoarele amplasate de organizator, pentru facilitarea accesului in incinta, a evacuarii persoanelor, a interventiei in situatii de urgenta sau a celor care semnaleaza existenta unui pericol pentru viata persoanelor;
-sa fumeze numai in locurile fara pericol de incendiu, special amenajate si marcate.

Biletele pentru concertul THE CAT EMPIRE de la Arenele Romane se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro (www.iabilet.ro/retea – Magazinul Muzica, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Agentiile Perfect Tour, stand-ul de bilete de la Metrou Unirii 1 (langa casa de bilelete Metrorex), Magazinele Uman, IQ BOX, reteaua de magazine Say – partener Orange, pe terminalele self – service ZebraPay din toata tara, la Hard Rock Cafe si la Beraria H)

Arenele Romane – Parcul Carol, strada Cutitul de Argint nr 3, Bucuresti

Asadar, va invit cy mare drag la un eveniment BestMusic Live Concerts, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

00000008503-68e5-800x800-n-3ddabfeb-1

155 Post Views

VIDEO | Asta e cel mai fierbinte clip al anului! Un cunoscut cantaret de la noi si-a innebunit fanele dupa ce a renuntat complet la haine

A stat un an departe de scena, insa se pare ca Anthony Icuagu nu a pierdut nicio secunda. De curand, artistul a revenit in forta pe piata muzicala, lansand doua videoclipuri in mai putin de 30 de zile. Ambele s-au bucurat de mare succes in randul fanilor.

Si, daca in cazul primei productii ritmurile africane au cucerit publicul imediat, de data aceasta nu mai este vorba doar despre muzica. „Orasul gri” a facut furori pe internet, imaginile in care Anthony apare dupa ce a renuntat complet la haine aratand foarte clar un singur lucru: cantaretul a suferit o schimbare spectaculoasa de imagine.

„Daca in urma cu un an mi-ar fi spus cineva ca voi face asta, as fi zis ca glumeste. Aveam cu mai bine de 10 kg in plus si nu-mi placea deloc cum aratam. Evitam hainele mulate, asa ca de o filmare fara haine nici nu se putea pune problema. Abia, abia faceam doua- trei poze cu prietenii. Acum, insa, lucrurile s-au schimbat, iar zecile de mesaje primite de la cei care ma urmaresc imi arata un singur lucru- ca nu am gresit atunci cand am decis sa-mi schimb complet stilul de viata!”, a marturisit Anthony.

Are toate calitatile pentru o cariera de succes

Un zambet care iti taie rasuflarea si un corp parca sculptat, o voce calda, care iti ajunge imediat la inima, acestea sunt calitatile pe care Anthony se bazeaza cand vine vorba despre o cariera de succes. Si, daca judecam dupa cum stau lucrurile, putem spune ca artistul a gasit strategia castigatoare: toamna aceasta a fost una foarte incarcata pentru el.

Asadar, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul noului single semnat Anthony Icuagu, “Orasul gri”, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

128 Post Views

Voltaj doneaza biletele VIP de la concertul “X” de la Sala Polivalenta, copiilor din cadrul World Vision Romania

Colaborarea dintre Voltaj si World Vision Romania continua. Inaintea concertului pe care trupa il va sustine pe 20 octombrie la Sala Polivalenta, Voltaj a pregatit o surpriza copiilor din programul “Vreau in clasa a 9-a” din cadrul World Vision.

Toate biletele categoria VIP de la concertul “X” sunt donate copiilor din Ialomita, parte a programului World Vision. Pe langa accesul la unul dintre cele mai grandioase concerte ale trupei, invitatii vor avea un regim VIP, cu multe surprize si un eveniment meet & greet cu cei 5 membri ai trupei.

“Am dorit sa facem o bucurie unor copii care nu ar putea sa-si permita un bilet la concert sau un ‘tratament’ VIP. Ei vor fi VIP-urile de la concertul nostru, iar zambetele de pe fetele lor vor fi cel mai frumos cadou pentru noi”, declara Calin, solistul Voltaj si ambasador World Vision Romania.

Voltaj revine pe scena Salii Polivalente din Bucuresti, pe 20 octombrie 2016, ora 20:00, in ultimul concert din cadrul turneului national “X Tour”. Mega-concertul de pe 20 ocotmbrie aduce in acelasi loc energie si emotie, tehnologie si efecte speciale, un concert spectaculos demn de cele mai mari scene internationale.

Asadar, acestea fiind spuse, nu pot decat sa spun felicitari, Voltaj, pentru gest si sa va invit cu drag la concert! Enjoy!

140 Post Views

Liana revine cu „Fire”

Tânăra interpretă Liana, originară din orașul Orhei, a lansat în aceste zile noul său single „Fire” – o piesă la care a colaborat cu Xilena și Marcel Ștefăneț.

Laureată a multor concursuri și festivaluri atât naționale, cât și internaționale, precum și absolventă a Colegiului de Muzică „Ștefan Neaga”, Liana reușește să găsească timp pentru creație. A avut o frumoasă colaborare și cu interpretul Eugen Doibani (Natan) – „Piesa ta și a mea” ce s-a bucurat de o mediatizare intensă în Republica Moldova.

După ceva timp, Liana a dorit să se afirme și solo, drept urmare a apărut piesa „Două inimi”, textul piesei căreia îi aparține, iar muzica și aranjamentul au fost compuse de Sandu Gorgos.

Și asta nu e tot! Pentru această toamnă, Liana se pregătește să debuteze pe piața de muzică din România. În prezent, împreună cu o echipă de la București, pregătește o nouă piesă, în limba română, ce speră să fie lansată în luna noiembrie. Mai multe detalii vom afla la timpul potrivit.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu drag să ascultăm împreună noul single al frumoasei Liana, „Fire”, apoi vă aștept cu părerile voastre. Enjoy!

104 Post Views

Mario Fresh lanseaza single-ul & videoclipul “Cuvinte”

Mario Fresh, tanarul minune al YouTube-ului, cu zeci de milioane de vizualizari la piesele lansate, are o noua piesa, “Cuvinte” si o noua poveste.

O coproductie Cat Music si Golden Boy Society, piesa este compusa de catre Alex Velea si Rashid. Cu un nou look si o noua atitudine, Mario Fresh vorbeste despre dragoste in povestea video regizata de catre Claudiu Stan (Vision Production).

Cu un traseu muzical care a inceput la 5 ani, Mario Fresh, tanarul cantaret este unul dintre artistii Golden Boy Society, care se dezvolta profesional sub atenta indrumare a lui Alex Velea.

Mario Fresh are deja in portofoliu numeroase premii muzicale, dar si single-uri cu milioane de vizualizari pe YouTube, de la piesa cu care a debutat, “N-ai scoala… e nasol”, pana la single-urile “Am ramas cu gandul”, “Iarta-ma”, “Cum imi place”, “Fata de la metrou” sau piesa in colaborare cu Lino, “Alfabetul iubirii”.

Acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul noului single al lui Mario Fresh, “Cuvinte”, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

108 Post Views

NATAN a oprit “TIMPUL” în loc

Când nu este în studio, nu scrie povești și nu pune note pe portativ, NATAN oprește TIMPUL în loc! Pe rit indian.
TIMPUL este cel mai nou single, semnat NATAN (Eugen Natan Doibani) și e despre TIMPUL lui, al celui ce l-a creat.

“Este a doua piesă lansată în România, sub egida unei case de discuri. Activitatea mea de până acum a fost limitată teritorial în Republica Moldova, unde am lansat peste 100 de piese ca interpret și producător.
Am reușit să țin TIMPUL în loc încă din iulie anul acesta, ca o frumoasă revelație. E piesa oricui a întâlnit iubirea!”, a declarat artistul.

NATAN a început să cânte de la vârsta de 6 ani, acompaniat de mama sa, la acordeon. De-atunci nu s-a mai lăsat de muzică.
A urmat Școala de Muzică din orașul natal, Orhei, apoi cursurile Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, secțiunea Canto Estrada și Jazz.

În prezent, artistul ține TIMPUL în loc și creează cele mai frumoase cântece pentru el și pentru alți artiști consacrați (Andreea Bălan, Anda Adam, Fly Project, John Rivas, Theo Rose, Iana, Alessandra, Nicoleta Nuca și mulți alții).

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag să urmărim împreună clipul single-ului “TIMPUL”, apoi vă aștept cu părerile voastre. Enjoy!

117 Post Views