GOLAN lanseaza „Anima”

GOLAN lanseaza piesa „Anima”, un labirint de circumstante in care sentimentele si convingerile interioare sunt exteriorizate prin intermediul afirmatiei repetitive „always on my mind”.
Piesa „Anima”, care in latina inseamna „suflu”, „suflet” sau „forta vitala”, va fi inclusa pe urmatorul album lansat de catre Golan.

O trimitere directa la natura si la universul inseparabil din care facem parte, Anima este o calatorie, intr-o stare neprelucrata, vie; o calatorie spre necunoscut, separat de cautarea conventionala. Totodata, „Anima” este o reflectare a conexiunii pe care o avem noi, oamenii, cu noi insine si cu tot ce se afla in jurul nostru.

“Intr-o perioada in care lumea isi cauta echilibrul mai mult din interior catre exterior, ne dam seama cat de important este adevarul fiecaruia. Noi, prin muzica, ne conectam si empatizam cel mai bine” – GOLAN.

Videoclipul a fost regizat de catre Nicu Dragan, fiind filmat in Republica Moldova, la inceputul anului 2020, care a dus povestea in medii austere, aproape pustii, sintetizand conectarea omului cu propria fiinta, cunoasterea de sine fiind ghidul nostru in viata, prin autenticitate si responsabilitate.

Pe langa lansarea unor piese electro antemice, Golan a sustinut peste 100 de live-performance-uri anual si, de-a lungul timpului, a participat alaturi de Parov Stelar in cadrul turneului lor european, pe langa festivaluri precum Sziget Festival, Frequency Festival, Europa Vox, Releaste Atena, Electric Castle, Untold, Eurosonic, BUSH si multe altele, si a sustinut concerte Golan Symphonic, la Arenele Romane.

Pareri?

148 Post Views

Deepside Deejays lansează „The Way We Live”

Deepside Deejays face un statement muzical cu beat-uri dance vibrante și un mood super pozitiv! „The Way We Live” este prima piesă pe care băieții de la Deepside Deejays o lansează anul acesta. Videoclipul completează starea de „carpe diem” cu o poveste de dragoste plină de aventură.

„«The Way We Live» – trăiește fiecare clipă la maxim ca și cum ar fi ultima este sloganul trupei Deepside Deejays dintotdeauna. Și da! Ne încăpățânăm să transmitem oamenilor în această perioadă dificilă o stare pozitivă, cu prietenie și iubire. Piesa a fost compusă și produsă în studiourile Metropolitan Records de către Silviu Păduraru (Deepside Deejays), textul este scris de Emanuela Oancea, iar partea de chitară îi aparține lui Ionuț Bacula. Videoclipul piesei este regizat de binecunoscutul și prietenul nostru Alex Ceaușu alături de care am colaborat foarte bine ca de fiecare dată”, povestesc băieții de la Deepside Deejays.

Înființat în 2008, proiectul Deepside Deejays a început cu David Deejay și Inna, care au susținut fenomenul „popcorn”. Până în 2014, Deepside Deejays a lansat 50 de remixuri, iar primul single a fost un real succes. „Beautiful Days” a cucerit publicul atât la nivel național, cât și la nivel internațional și s-a clasat pe locul 1 în Polonia, Maroc, India, Grecia, Cipru, România și Malta. Au urmat hituri precum „Never Be Alone”, single care a fost no.1 în România, Rusia, Spania, Tunisia, Cipru, apoi „In My Heart”, „Highways”, „Maybe Tonight”, „Sing in back”, „Love On U” și „Maya”. In 2018, Deepside Deejays a schimbat formula trupei, iar Nadir, vocea din spatele unor hituri internaționale precum „Vita Bella” și „Ecoute” (alături de Havana și Alexandra Stan), s-a alăturat proiectului. De-a lungul timpului, Deepside Deejays a primit premii precum „Best DJ Award”, „Best Featuring”, „Best Dance Song” la Romanian Music Awards, dar și „Best Dance Song in Russia” la Europa Plus Music Awards și „Best Romanian Music Artist” la Enmoda International Awards în Cipru.

Păreri?

164 Post Views

Generația 99 revine cu un sound urban și o piesă care creează dependență, Muzica Angro!

Generația 99, proiectul care a luat amploare în 2019, cumulând peste 12 milioane de vizualizări la piesa Două limbi, revine cu o nouă piesă, Muzica Angro, al cărei sound urban dă dependență.

“Pentru mine, Angro e piesa aia pe care mă dezlănțui, dau boxa tare și 2 minute și 30 de secunde intru în transă cu vibe-ul ei și sar, dansez, închid ochii, îi deschid, mă uit în oglindă și râd. Sper ca oamenii să simtă refrenul așa cum îl simt și eu”, a declarat Spania.

Piesa a fost compusă de Știreanu și Spania (text și voce), produsă de REALM, iar atrwork-ul este semnat de 911.

Spania ’99 (Andrei Mateos) se inspiră din poveștile complicate și dure de viață, în timp ce ritmul pieselor sale au influențe flamenco, stilul reprezentativ țării din care provine, Spania, dar și urban rap, cu un sound hip hop puternic. Provenind dintr-o familie dezbinată, Andrei a fost nevoit încă de mic să facă față sărăciei și barierelor sociale. A reușit să treacă peste toate greutățile cu ajutorul atitudinii sale pozitive și astfel și-a dezvoltat propria lui filosofie, pe care o redă în versurile sale, într-un mod direct și extrem de sincer.
Este un artist cameleonic și, de-a lungul timpului, a lucrat cu producători faimoși, care abordează diferite genuri muzicale.

Păreri?

127 Post Views

Directia 5 Live pe vStage.ro

Directia 5, una dintre cele mai iubite trupe din Romania, va invita la primul show live, online, pe vStage.ro pe 8 mai de la ora 19:00. Poti urmari un show direct de la tine de acasa pe vStage.ro

Biletele costa 50 de lei si se gasesc pe iabilet.ro

In mailul pe care il primesti de la iabilet.ro, gasesti un link de „Vezi online”. La ora de incepere a evenimentului, tot ce trebuie sa faci este sa apesi butonul acesta si vei fi purtat/a automat catre pagina de vStage a evenimentului unde te bucuri de concertul LIVE.
vStage.ro este platforma online de streaming LIVE, sau nu, cu bilet sau nu, dedicata artistilor si profesiilor creative sau liberale, creatorilor de continut. Daca esti artist muzical sau de standup si vrei sa te vada fanii LIVE sau vrei sa le prezinti un concert/perfromance de-al tau inregistrat in studio sau nu, vinzi bilete pe iabilet.ro, apoi, fanii, la o ora anuntata, introduc codul de pe bilet si se bucura de stream. Daca vrei sa-ti prezinti cursurile online, live, sau nu, (dans, muzica, pictura, coaching, antrenor personal etc..) sau esti un creator de continut, vStage este solutia pentru tine. Vizitati www.vstage.ro pentru mai multe detalii.

vStage.ro este o solutie oferita de iabilet.ro, lider in ticketing in Romania.

Vizionare placuta!

Pareri?

84 Post Views

Dora Gaitanovici lanseaza piesa “Colt de luna”

Dora Gaitanovici ne emotioneaza si ne cucereste iremediabil prin muzica pe care o compune, prin glasul suav, prin delicatete, prin starile pe care reuseste sa le exprime. Drept dovada sta si noua piesa, “Colt de luna”, compusa de catre insasi Dora si care ne dovedeste ca tanara artista este foarte talentata.

“Am compus *Colț de lună* în această perioadă ciudată, în care îndoiala, teama, singurătatea pe mai toți ne-au încercat rând pe rând. Și simțeam că trebuie să accesez ceva pozitiv, dorul, acea ‘pasăre gri’ simplă, care ba vine, ba pleacă, dar niciodată nu ne părăsește! Iar ‘colțul de lună’ e speranța care luminează și cel mai întunecat cer al sufletului! E un cântec scris cu drag!”, a declarat Dora Gaitanovici.

La doar 19 ani, Dora Gaitanovici are deja în palmares zeci de trofee naționale, pe lângă participarea cu succes în cadrul Vocea României 2018, unde a fost unul dintre cei patru finaliști. Dora Gaitanovici studiază pian, saxofon, canto și este pasionată de jazz, blues, rock sau de muzică clasică. În prezent, Dora este studentă în cadrul Universității de Muzică din București. La inceputul acestui an, Dora Gaitanovici a susținut un recital în cadrul finalei Eurovision România și a cucerit telespectatorii cu refrene celebre din cadrul concursului, interpretate alături de band-ul său. Primele doua piese lansate oficial dupa celebrul show TV sunt “El nu ma vrea” si “Eu te las” (in colaborare cu What’s UP) si au fost lansate in luna martie, respectiv noiembrie 2019.

Păreri?

126 Post Views

Un weekend Best of TIFF pe platforma TIFF Unlimited

Filme care au cucerit juriul și publicul la Festivalul Internațional de Film Transilvania se văd weekend-ul acesta gratuit pe TIFF Unlimited. O viață de petreceri și excese vs. una molcomă, dar plină de umor și pasiune pentru cinema – ambele își găsesc locul în selecția mereu surprinzătoare a festivalului, marca Mihai Chirilov. Producțiile premiate din Belgia și Uruguay, Belgica și La vida útil, reamintesc de spiritul TIFF – căutări cinefile și descoperiri de neuitat.

Filmele vor putea fi accesate gratuit doar la ora anunțată, de pe teritoriul României, după care vor rămâne disponibile pentru abonații platformei TIFF Unlimited.

Sâmbătă, 25 aprilie

ora 17.00 Scurtmetraje românești

Un cartus de Kent și un pachet de cafea, r. Cristi Puiu (Ursul de Aur pentru scurtmetraj, Berlinale 2004)

Megatron, r. Marian Crișan (Palme d’Or pentru scurtmetraj, Cannes 2008)

Miss Sueño, r. Radu Potcoavă

Betoniera, r. Liviu Săndulescu

ora 21.00 Belgica

Regia: Felix van Groeningen

Crazy Belgians! Un film ca un party uriaș, despre o viață de excese – alcool, droguri și sex – pe muzică excelentă a celor de la Soulwax, care au compus 16 melodii pentru trupele fictive din scenariu. Semnat de regizorul lui The Broken Circle Breakdown, filmul e inspirat de povestea reală a tatălui său, care a deschis faimosul bar Charlatan în orașul Ghent. Filmul de închidere TIFF 2016. Premiul pentru regie, Sundance 2016

*Film recomandat de iQOS

Duminică, 26 aprilie

ora 21.00 – La vida útil/ A Useful Life

Regia: Federico Veiroj

Dragoste de cinema, nostalgie și umor – un film emoționant despre cinefilie și despre un mod de viață care dispare sub ochii noștri. Bilete nu se prea vând, scaunele sunt uzate, proiectoarele sunt vechi, chiria e neplătită, așa că Cinemateca din Montevideo, de care Jorge se ocupă de 25 de ani, se închide. La 45 de ani, Jorge trebuie să se reinventeze. Dar poate că-l vor ajuta chiar filmele? Protagonistul este jucat de criticul de film uruguayan Jorge Jellinek. Premiul Special al Juriului, TIFF 2011.

*Film recomandat de iQOS

Nou pe TIFF Unlimited

El Viaje de Keta/ Trip cu Keta

Regia: Julio Bekhór and Fernando Sama

Un hit de public la TIFF, o comedie neagră despreun make-up artist pe care kilogramele în plus, dependenţa de marijuana şi părul roz o cam împiedică să-şi găsească de lucru. Ajunge să vândă droguri unui grup eclectic de clienţi – o actriţă de telenovele, un cuplu de swingeri, o casnică puritană şi o călugăriţă care numai puritană nu e…„Ireverent, transgresiv, psihedelic”- Variety

Premiera mondială la TIFF 2018, în secțiunea tematică A fi sau a nu fi corect politic?

*Disponibil pentru abonați.

Păreri?

81 Post Views

Minelli lansează piesa Separated, în cadrul proiectului Home Edition!

Acasă suntem bine, iar acest lucru este demonstrat și de artiștii Global Records, care lansează în această perioadă o serie de piese ale căror clipuri au fost filmate acasă. Proiectul Home Edition continuă cu o nouă lansare, Separated, una dintre piesele de suflet ale lui Minelli, care a fost compusă chiar de ea.

“Separated e o piesa de suflet, pe care am scris-o acum câțiva ani. Mă bucur că în sfârșit o pot lansa și sper să încânte simțurile tuturor celor ce o vor asculta”, a spus Minelli.

Piesa este una soul, profundă, care vorbește despre o dragoste puternică și despre greutatea de a fi separat de persoana iubită. Toate aceste sentimente se regăsesc în versurile melodiei și în întreaga linie a acesteia.

Piesa Separated a fost compusă de Minelli (muzică și versuri) și Viky Red (muzică), iar producția o semnează Viky Red. În ceea ce privește clipul, Alex Mureșan a fost DOP, iar producția video aparține Loops Production.

Păreri?

169 Post Views

Cum a răspuns Betty Blue când tatăl ei, Florin Salam, i-a propus să cânte împreună o melodie

Atunci când un om devine și mamă și tată și oferă iubire necondiționată, copilul crește armonios și adună tot ce e mai frumos din viață. Nu există un tată, o mamă, o fiică sau un fiu perfect, pentru că altfel nu ne-am fi născut, nu am fi avut ce să învățăm, iar orice experiență ar fi fost în plus. Însă viața este o binecuvântare și o șansă spre a ne descoperi fiecare. Iubirea, muzica, natura, culorile, sunetele și zâmbetele pe care le descoperă fiecare copil atunci când este mic sunt datorită sufletului care îi ocrotește: părintele.

Dacă am putea să dăm timpul înapoi, am avea atâtea lucruri să le spunem celor pe care îi iubim și să le mulțumim pentru fiecare moment în care ne-au arătat dragoste pură şi adevărată, ne-au apreciat, ne-au fost alături sau ne-au certat atunci când am avut nevoie.

Florin: „Demult ți-am promis că vom cânta o melodie împreună, o melodie care o să ne apropie mai mult ca niciodată.”
Betty: „De când eram mică îmi doream să cânt cu tine, tată, același vers, aceeași trăire.”
Florin: „Betty, știi că eu mi-am ținut mereu cuvântul, mai ales că dorințele voastre sunt lege pentru mine. Am fost în studio și m-am gândit la ce reprezinți tu pentru mine. Ești ca o gură de aer pentru mine, ești cea mai frumoasă floare. Și am scris o melodie foarte sensibilă, gândindu-mă la tine.”
Betty: „Cum se numește melodia?”
Florin: „«Tăticul meu, fetița mea». Este despre noi doi, dar mai ales este despre iubirea pe care ne-o purtăm unul altuia. Pentru un părinte, cel mai frumos dar este copilul lui, nimic mai mult sau mai puțin și întotdeauna am fost mândru de tine și de alegerile pe care le-ai făcut. Vreau să știi că orice s-ar întampla, voi fi mereu lângă tine.”

Betty: „Să cânt alături de tine a fost dintotdeauna cea mai mare dorință a mea. Oamenii ne-au judecat aspru mereu din cauza etniei, dar și a genului de muzică pe care tu îl cânți, mai ales după moartea mamei. Ceea ce oamenii nu știu este că mi-ai fost și mamă și tată, că în nopțile în care mie și fratelui meu ne era greu și nu înțelegeam ce s-a întâmplat cu mama noastră, tu ai făcut orice ca noi să fim bine. Tu ai fost întotdeauna cel mai sincer om, cel mai bun suflet care mi-a oferit iubire necondiționată. Sper că prin această melodie să inspirăm mai mulți copii să spună mai des părinților că îi iubesc, pentru că, deși uneori simțim că nu ne înțeleg, părinții sunt singurii care ne vor binele întotdeauna. Sunt mândră că sunt fata ta și știu că și mama mea ar fi mândră de noi doi și această piesă, că ne privește cu bucurie de acolo de Sus.”

Păreri?

119 Post Views

Jukebox lansează single-ul „Sexy foc”

Jukebox lansează „Sexy foc”, un single fresh, plin de energie, cu un sound catchy, elemente funk, dance și multă voie bună. Compusă de către Marius Rozsdas și Andi Banică și produsă în studiourile Magic Juice, „Sexy foc” este o piesă ce te duce cu gândul la momentele când distracția începea alături de prieteni într-un club, la concerte, iar toată lumea rezona la unison pe aceleași ritmuri live. Însoțită de un lyric video cool ce completeză prin imagini mood-ul piesei, „Sexy Foc” este al doilea single pe care trupa Jukebox îl lansează anul acesta.

„«Sexy foc» – multă ironie și autoironie în plină pandemie. Acum visez la serile din club și îmi par dintr-o altă viață. Oricum, dacă va deveni obligatorie purtarea măștii în public, zâmbetele false vor dispărea, pentru că ochii sunt cei care transmit adevăratele sentimente. Ne vom privi mai mult în ochi decât până acum”, declară Alex Vasilache, solistul Jukebox.

Cu 3 albume, peste 2000 de concerte live și nenumărate single-uri, Jukebox este o trupă activă de 20 ani pe piața din România și este formată din Alex Vasilache (voce), Viorel Dodoc (chitară), Andrei Apostol (chitară), Răzvan Sofronescu (bass), Viorel Sîrbu (pian, acordeon, trompetă), Gabi Nistorescu (voce și pian) și Ovidiu Condrea (tobe). De-a lungul timpului, Jukebox a lansat single-uri precum „Am ce nu am”, „Absența ta”, „Să vină vinerea”, „Măști de porțelan”, dar și alte piese de succes alături de Bella Santiago, cum ar fi: „Când toată lumea sare”, „Vocea ta”, „Auzi cum bate” și „Mă întorc zi de zi”.

Păreri?

189 Post Views

Cat Music Latin face primul pas și semnează primul artist independent din Venezuela

După ce a atins un succes internațional prin proiectele lansate, Cat Music și Cat Music Spain își ține promisiunea făcută artiștilor locali și face primul pas important către America Latină și semnează primul proiect al unui artist independent din Venezuela. Piesa „Trabajo”, lansată de către Mabel Yeah, este disponibilă pe platformele digitale de streaming în toată lumea din data de 17 aprilie.

„Continuăm procesul de a ne extinde în America Latină și de a descoperi noi artiști pe care să îi ajutăm să se dezvolte și să crească armonios. Fac acest scounting, alături de colaboratorii mei, caut foarte mult să descopăr prin toate tool-urile disponibile, voci noi, fresh în America Latină și nu numai. Yasiris a fost primul artist Cat Music Spain, iar Mabel Yeah este primul artist Cat Music Latin. Așa cum zice și sloganul «Locos por tu talento», suntem «nebuni» de pasionați să susținem talentul, iar acest moment este foarte important pentru a ajunge până în America Latină și America de Nord”, declară Sergiu Stoiadin, directorul Cat Music Spain.

Cel mai mare hit Cat Music Spain este „Claro Que Si”, lansat de către Juan Magan, Hyenas, Mohombi și Yasiris în 2019, care a fost no.1 în topurile muzicale de specialitate. Menită să unească scriitori și artiști de pe trei continente, fiecare cu amprenta și flavour-ul personal, „Claro Que Si” are peste 13,500,000 de stream-uri la nivel mondial pe platformele digitale.

Printre cele mai populare clipuri Cat Music Spain se numără „Provocador” (Mandinga), „Claro Que Si” (Juan Magan x Hyenas x Mohombi x Yasiris), „Dame” (Yasiris x Hyenas), „Tu perdicion” (Isasi B. feat. Yasiris & Bella Santiago) și „Margarita” (Lidia Buble feat. Descemer Bueno), hituri care au generat milioane de stream-uri și pe celalalte platformele digitale de specialitate. Astfel, în doar un an, label-ul a reușit să devină unul dintre cei mai importanți jucători pe piața locală din Spania, prin semnarea artiștilor și proiectelor care au ajuns virale în mediul online.

Cat Music este cel mai important label din România, cu peste 9.000 de piese publicate și deține cel mai puternic canal de YouTube din Europa Centrală, de Est și Rusia, cu peste 6 milioane de abonați și peste 6 miliarde de vizualizări. Cu zeci de artiști semnați, casa de discuri a lansat de-a lungul timpului hit-uri internaționale precum „Claro Que Si” (Juan Magan x Mohombi x Yasiris x Hyenas), „Vita bella” (Havana), „The Violin Song” (Monoir & Osaka feat. Brianna), dar și piese-fenomen: „Dragostea din Tei” (O-Zone), „Stereo Love” (Edward Maya), „Mamma Mia”, „He’s Italiano” (Elena), „Zaleilah” (Mandinga) sau „Amor” (Kamelia).

Păreri?

https://www.youtube.com/watch?v=upKt_xmGYSQ&feature=youtu.be

160 Post Views