După colaborările cu Sandra N., Mellina și Andia, Jon Brian lansează un nou single, “Puterea dragostei”, compus chiar de Jon, împreună cu UnderVibe, Alexandra Dinu și Any1. Piesa reprezintă o colaborare cu Jessica D (artista cunoscută pentru Hiturile avute împreună cu Jimmy Dub) și beneficiază și de un videoclip regizat de UnderVibe și Jon Brian.
“”Puterea dragostei” este o piesă care vorbește despre iubirea de-o vara, acea iubire pură și fară griji. Am lucrat foarte bine cu Jessica, am știut din start că vocea ei se va plia pe melodie și sunt foarte mulțumit de rezultat. Videoclipul a fost filmat în mai multe locații de pe litoral, inclusiv la Hotelul Mamaia White Tower, filmările durând 25 de ore”, a declarat Jon Brian.
“Mi-a plăcut piesa de prima data când am ascultat-o în varianta demo. Jon este un artist și un om care are curaj să își exprime emoțiile prin versuri, lucru pe care eu îl apreciez mult. În inima mea piesa deja are succes și sper să ajungă la cât mai multe suflete care se regăsesc în ea”, a adăugat Jessica D.
Cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania și-a desemnat câștigătorii sâmbătă seară, pe 31 iulie, în aplauzele celor peste 1500 de spectatori din Piața Unirii din Cluj-Napoca. Cu participarea starului Sergei Polunin și a unora dintre cei mai importanți cineaști ai momentului, Gala de decernare a premiilor TIFF 2021 a reprezentat un prilej de celebrare a celor două decenii petrecute #împreunăprinfilm. Vânătorul de balene/ The Whaler Boy, debutul regizorului rus Philipp Yuryev, a fost recompensat cu Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro. Premiul i-a fost înmânat chiar de invitatul special al ediției, Sergei Polunin, căruia i-a fost dedicat un moment special la gală.
Scenaristul și scriitorul mexican Guillermo Arriaga, producătorul Katriel Schory, regizorul și producătorul american Scott Coffey, actrița Maria Popistașu și Christian Jeune, directorul Departamentului de Film al Festivalului de la Cannes, au decis în unanimitate să premieze acest ,,minunat portret, meticulos realizat, al unei comunități izolate și al viselor unui băiat năucit de social media”.Câmp de maci, debutul regizorului Eugen Jebeleanu, a obținut două premii importante în seara de gală. ,,Pentru felul în care susține tensiunea dramatică de-a lungul unui întreg film și pentru modul curajos în care conduce un ansamblu de actori într-o coregrafie impecabilă”, producția autohtonă a fost distinsă cu Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 3.500 de euro. Filmul s-a aflat și în topul preferințelor spectatorilor, cucerind la această ediție Premiul Publicului, oferit de MasterCard.
Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Conceptual Lab by Theo Nissim, i-a revenit actriței Petra Martínez, protagonista producției spaniole Asta-i viața/ That Was Life. Premiul i-a fost înmânat regizorului David Martín de los Santos, prezent la Cluj. ,,Pentru felul în care folosește un road movie în sensul cel mai literal al expresiei în descrierea cinematică poetică a unei relații dintre un tată și fiul său, pe fundalul unei naturi aride și aspre”, producția indiană Pietricele/ Pebbles, în regia lui P.S. Vinothraj, a fost distinsă cu Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de HBO.
Philipp Yuryev, regizorul Vânătorul de balene/ The Whaler Boy, Câștigătorul Trofeului Transilvania 2021
Juriul a acordat și o mențiune specială filmului Nu mai vine potopul/ The Flood Won’t Come, ,,o meditație despre absurditatea războiului”. Numele câștigătorului a fost dezvăluit printr-un mesaj de Guillermo Arriaga, care nu a putut fi prezent la Cluj și și-a exprimat regretul de a nu putea vizita România.Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui film din secțiunea Zilele Filmului Românesc, i-a fost oferit thriller-ului Neidentificat, de Bogdan George Apetri.
Gala prezentată de Tudor Giurgiu, președintele festivalului, și de jurnalista Amalia Enache a fost transmisă live pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube al festivalului și a fost urmărită de mii de iubitori de film, care s-au bucurat de la distanță de surprizele serii care a debutat cu un concert live Damian & Brothers. Evenimentul va putea fi urmărit luni, 2 august, de la ora 22.00, pe TVR1.
Cineastul maghiar István Szabó a mulțumit întregii echipe TIFF pentru zilele petrecute la Cluj, unde i-a fost înmânat oficial Premiul pentru întreaga carieră, anunțat în 2018. Un moment cu totul special a fost cel al discursului lui Nae Caranfil, câștigătorul Premiului de Excelență, oferit de Mercedes-Benz. ,,Vreau să-i mulțumesc pentru acest premiu publicului meu. Publicul meu, prietenul meu”, a subliniat actrița Cezara Dafinescu, distinsă la această ediție cu Premiul pentru întreaga carieră, oferit de Cemacon. Acordat doar la ediții aniversare, Premiul special – Trofeul Transilvania 20 i-a fost înmânatde către Mihai Chirilov, directorul artistic TIFF,criticului de film Dan Făinaru. ,,Vin aici, la TIFF, în fiecare an, pentru că de fiecare dată simt că mă întorc în familie”, a mărturisit acesta.
Sergei Polunin la Gala de decernare a premiilor TIFF 2021
Otto Barbarul, debutul regizoarei Ruxandra Ghițescu, a obținut Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 10.000 de euro (constând în role de film și servicii de post-producție), oferit de Cinelab România. Prezentat în premieră națională la TIFF, #dogpoopgirl, în regia lui Andrei Huțuleac, a fost distins cu Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Banca Transilvania. Cel mai votat film autohton la această ediție, documentarul România sălbatică, realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, a fost distins cu Premiul publicului pentru cel mai popular film românesc, în valoare de 1500 de euro, oferit de Dacin Sara.
Recent proiectat în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs la Cannes, When Night Meets Dawn (r. Andreea Borțun) a fost recompensat cu Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, în valoare de 5.000 de euro, în servicii constând în echipament, cameră electrică și grip oferite de CutareFilm. Juriul Zilelor Filmului Românesc pentru Scurtmetraj a acordat și o Mențiune specială filmului de animație Cântec de leagăn, în regia lui Paul Mureșan.
O fată singură în noapte, semnat de Sorana Borhină și Rodica Domințeanu, a fost desemnat Cel mai bun scenariu de lungmetraj în cadrul Full Moon Script Contest, noul concurs dedicat autorilor de scenarii de thriller, fantasy, comedii negre și filme horror. La categoria serial/miniserie, premiul i-a revenit scenariului Cazul Bâlea Lac / Istorii întunecate, semnat de Alex Țibu și Șerban Racovițeanu. Fiecare proiect a fost recompensat cu câte un premiu în valoare de 1500 de euro.
Eugen Jebeleanu la TIFF 2021, Foto Nicu Cherciu
Cristian Pascariu a fost desemnat la această ediție marele câștigător al Bursei Alex. Leo Șerban. Premiul în valoare de 2500 de euro, oferit în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim, va sprijini dezvoltarea proiectului A Flower is Not a Flower, lungmetraj de debut și nuvelă, ambele semnate de câștigător. O Mențiune specială, în valoare de 500 de euro, i-a fost acordată proiectului de revistă de cinema tipărită Films in Frame. Pentru rolurile remarcabile din Mia își ratează răzbunarea și Otto Barbarul, actrița Ioana Bugarin a obținut Mențiunea specială, în valoare de 1000 de euro, acordată în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim unui tânăr actor care s-a remarcat într-un film lansat în 2020 și 2021.
În cadrul platformei Transilvania Pitch Stop, Premiul Chainsaw Europe, constând în servicii de post-producție în valoare de 25.000 de euro, i-a revenit proiectuluiThe Talentless, regizat de Radivoje Bukvić și produs de Jovana Jovičić (Serbia).Premiul de dezvoltare Transilvania Pitch Stop, oferit de Avanpost Media și TIFF, în valoare de 7000 de euro, a fost obținut de proiectul The Poor Dove, al regizorului Călin Laur, produs de Ștefan Nahaba (Republica Moldova). Proiectul Sasha, regizat de Vladimir Beck și produs de Katerina Mikhaylova, Vasily Klepatsky și Ruben Dishdishyan (Rusia), a câștigat Premiul Centrului Național al Cinematografiei Republica Moldova, oferit în cadrul Transilvania Pitch Stop, în valoare de 1.500 euro. Premiul CoCo, oferit de Connecting Cottbus Co-Production Market, le-a revenit regizoarei Ioana Țurcan și producătoareiAna Maria Pîrvan, pentru proiectulThe Ways We Look at the Sun (România).
Filmul Teddy, regizat de Ludovic Boukherma și Zoran Boukherma, a câștigat Premiul Juriului Tinerilor Francofoni, oferit de TV5 Monde, RFI România și Institutul Francez.
“DONDA”, al 10-lea album solo al lui Kanye West, va fi lansat pe 23 iulie 2021.
Anuntul a fost facut in timpul meciului 6 din seria finalelor de NBA. Noul spot comercial al celor de la Apple are ca si soundtrack piesa “No Child Left Behind”, ce va fi pe noul album. Reclama este editata si regizata de Kanye, in rolul principal fiind atleta afro-americana Sha’Carri Richardson.
“DONDA” va fi in premiera ascultat joi la evenimentul sold-out organizat de rapper la Mercedes Benz Stadium din Atlanta. Show-ul va fi transmis in direct pe Apple Music.
“Jesus Is King”, ultimul album lansat de Kanye West, a aparut in 2019, castigand GRAMMY-ul pentru “Best Contemporary Christian Album”, fiind primul proiect muzical ce reuseste sa ocupe prima pozitie in 3 top-uri diferite: Rap Album, Gospel Album si Billboard 200 charts. Totodata, West este singurul artist alaturi de Eminem, ce reuseste sa debuteze 9 albume consecutive pe primul loc in Billboard Hot 200.
Next Level Tattoo Family e un proiect nascut din frumoasa prietenie dintre celebrul tatuator Costi Azoitei si cativa din cei mai titrati muzicieni din tara noastra, Adrian “Baciu” Igrisan (CARGO, MANIC SINNERS), Monica Anghel, Luminita Anghel, Freakadadisk (PARAZITII), Toni Dijmarescu (MANIC SINNERS, RESITA ROCKS, Calin Pop) si Andrei Coman, uniti fiind de pasiunea pentru tatuaje si rock, intr-un cuvant, arta.
Impreuna cu single-ul in format digital a fost lansata si o editie limitata a acestuia pe vinil, ce poate fi comandata pe pagina de facebook Next Level Tattoos, si un videoclip realizat de regizorul Dragos Condrea (DC Production).
Trupa de rock X Ambassadors a lansat noua piesa – “OKAY” si anunta albumul “THE BEAUTIFUL LIAR” pentru 24 septembrie. Aceasta este a doua melodie aparuta in 2 luni, “My Own Monster” si “OKAY” vor fi prezente pe noul proiect muzical.
Melodia este despre cat de imprevizibila poate fi viata, dar intr-un final trupa sustine ca totul va fi bine, chiar daca in unele momente lucrurile par scapate de sub control. Pentru sustinerea noului album, trupa va pleca intr-un turneu in Europa si America de Nord, unde va sustine 34 de concerte in doi ani.
X Ambassadors a debutat in anul 2015, cu albumul “VHS”, fiind acum certificat cu discul de platina in America. Trupa a sustinut un turneu de 3 ani, iar in 2019 a lansat al doilea proiect muzical, “ORION”, inspirat de muzica soul si R&B din anii ’60 si ’70. In martie 2020, a aparut si EP-ul “Belong”, unde acestia colaboreaza cu Earl St. Clair, Terrell Hines si Jensen McRae.
Logic a lansat “Bobby Tarantino III”, continuand astfel seria de albume “Bobby Tarantino”, primul debutand in 2016. Proiectul are 12 piese si doar o singura colaborare, impreuna cu Cynthia Erivo. Dupa lansarea a 5 piese in ultimele doua luni, Logic a revinit in lumea muzicii dupa ce anul trecut anuntase ca se retrage.
Logic este un rapper american, ales de revista XXL ca freshman pentru anul 2013. Acesta are 17 proiecte muzicale lansate, iar piesa “1-800-273-8255” impreuna cu Khalid si Alessia Cara este cea mai cunoscuta. Rapper-ul este autorul a doua romane, “Supermarket” devenind un New York Times Bestseller.
Noua melodie a lui DJ Snake combina elemente clasice de dance cu R&B & funk, creand astfel un imn al verii. Piesa este inspirata de “You Are My High” a celor de la The Gap Band si este a doua lansare in doua saptamani, dupa ce acesta a lansat piesa cu Malaa – “Ring The Alarm”.
Cele doua melodii anunta turneul din Europa si America de Nord, care va incepe pe 29 iulie, in Chicago. Acesta va sustine concerte in 25 de locatii, fiind prezent si la editia de anul acesta a Untold, din Cluj-Napoca.
DJ Snake a debutat in anul 2016 cu albumul “Encore”, ajungand pe primul loc in Billboard Top Dance/Electronic Albums, dar si in alte 10 tari. Cele mai cunoscute piese ale DJ-ului sunt: “Let Me Love You” impreuna cu Justin Bieber, “You Know You Like It” cu Aluna George,”Lean On” impreuna cu Major Lazers si MØ, dar si “Taki Taki” cu Selena Gomez, Ozuna & Cardi B. Al doilea album a fost lansat in 2019, “Carte Blanche”, debutand pe primul loc loc in Billboard Top Dance/Electronic Albums.
Videoclipul muzical, în care cei trei artiști apar înconjurați de mai mulți oameni într-un cartier, „în spatele blocului”, generează un sentiment de nostalgie, deoarece aduce aminte de începutul anilor 2000. Mai mult, locul în care clipul video se desfășoară evidențiază faptul că trebuie să pleci de jos ca să poți ajunge sus, dar este esențial să rămâi în continuare cu picioarele pe pământ.
În discursul lor muzical, atât Lori, cât și Matteo subliniază acest mesaj cântând despre experiențele lor personale în drumul spre industria muzicală.
Prin această piesă, artiștii ne îndeamnă să țintim cât mai sus și să nu ne lăsăm doborâți de părerile altor oameni atunci când ni se spune că visurile noastre nu se pot materializa: „Cine a spus că limita-i la cer? / Când tu poți să zbori mai departe de el/ Mulți vorbesc dar parcă de prea puține ori înțeleg/ Nu vibrăm pe același mod”.
„Limita-i la cer” este o piesă pop, scrisă și compusă de Diana Șerban, Lori, Matteo, și Dragoș Vasilache de la Just a Gemini. Cel din urmă s-a ocupat și de orchestrația cântecului.
Vara aceasta limita este la cer pentru că Lori, Matteo și Serena ne-au pregătit o piesă ideală pentru petrecerile de vară care țin până la răsăritul soarelui. Ritmurile dance ale piesei te vor ține antrenat/ă în timp ce vei fredona versurile catchy.
Artistul britanic, Harrison, lansează următorul lui viitor hit cu remake-ul piesei originale a lui Snow Patrol, „Chasing Cars”. După succesul enorm pe care l-a avut cover-ul lui la piesa lui Juice WRLD, „Lucid Dreams”, care a fost lansat toamna trecută și deja a acumulat peste 20 de milioane de stream-uri, au urmat single-urile „Losing My Mind” și „Touch Me”. Acum, cu lansarea remake-ului de la piesa „Chasing Cars”, fanii se pot bucura încă o dată de muzica dance emoțională a acestui artist exceptional. După o colaborare cu David Guetta și GLOWINTHEDARK în 2013, Harrison și-a făcut debutul pe scena muzicii dance, unde cântărețul și DJ-ul a devenit unul dintre cei mai apreciați producători.
Harrison a fost și este susținut în continuare de unii dintre cei mai recunoscuți artiști de muzică dance la nivel global, incluzându-i pe Tiësto, Avicii, Dimitri Vegas & Like Mike și Danny Howard de la Radio 1, care îi apreciază identitatea muzicală de neconfundat.
Colaborările sale cu numeroși artiști precum Steve Aoki, Dannic, Thomas Gold, Alok, Knife Party și Hardwell l-au ajutat pe Harrison să își câștige reputația de unul dintre cei mai buni producători ai momentului. Prin intermediul piesei „Chasing Cars,” Harrison reinterpretează hit-ul din 2006 premiat cu aur și platină.
Golan lansează piesa electro „Rising to Fall”, care va fi inclusă pe al doilea album de studio, intitulat „1″, si care va apărea pe 12 august. Versurile cântecului au fost scrise de Mihai Ristea, muzica a fost compusă de Mihai Ristea, Alexandru Burcea și Florian Nicolau, iar piesa a fost produsă de Golan.
Golan va participa și la ediția de anul acesta a festivalului Summer Well. Bilete disponibile AICI.
Expresia „Rising to Fall” ne duce cu gândul la pasărea Phoenix din mitologia greacă, o pasăre mitică ce are puterea de autoincendiere periodică și regenare din propria cenușă. Deci, titul piesei sugerează că toate obstacolele pe care le întâmpinăm pe parcursul vieții sunt un „rău necesar”, niște experiențe care ne clădesc mai puternici și ne învață lecții importante fără de care nu am putea avansa pentru că nu am fi capabili să ne depășim propria condiție.
De asemenea, „Rising to Fall” poate fi considerat si procesul de „trial and error”, atunci când încercăm sa ne descoperim pe noi înșine. Acest mesaj este comunicat de-a lungul piesei, atât prin ritmurile de blues care ne invită la relaxare pentru a intra în starea de meditație si reflectare, cât și prin versurile melodiei: „As we descend so carelessly in the search of who we are, / What is closer now was far from me, / Rising to fall just right where I m supposed to be”.
Pe lângă lansarea unor piese electro antemice, Golan a susținut peste 100 de live-performance-uri anual și, de-a lungul timpului, a participat alături de Parov Stelar în cadrul turneului lor european, pe lângă festivaluri precum Sziget Festival, Frequency Festival, Europa Vox, Releaste Atena, Electric Castle, Untold, Eurosonic, BUSH și multe altele.