Astăzi începe Caravana Les Films de Cannes à Pucioasa. Proiecțiile celor mai premiate filme de la Cannes ajung în oraș

  • Filmele Burning/ În flăcări, în regia lui Lee Chang-dong, Sunset/ Apusul și Border/ La graniță, în avanpremieră la Pucioasa

 

 

Caravana Les Films de Cannes poposește săptămana aceasta la Pucioasa, în cadrul Zilele Culturii Europene la Pucioasa, ce se desfășoară în intervalul  6 – 17 mai. După ce a adus pe ecranele de la Slobozia, Timișoara și Sibiu cele mai premiate filme văzute pe croazetă în anul 2018, o selecție a acestora va ajunge și pe ecranul de la Centrul Cultural European Pucioasa începand de astăzi, 6 mai, ora 18:30, cu proiecția filmului Girl/ Balerina, în regia belgianului Lukas Dhont și pană duminică, 12 mai. Caravana își dorește astfel să ofere ocazia cinefililor din oraș să se bucure de filme care în mod obișnuit nu ajung în cinematografele din zonă.

Totodată, Caravana Les Films de Cannes revine la Slobozia cu proiecția în avanpremieră a filmului Burning/În flăcări, în regia lui Lee Chang-dong, ce va fi proiectat pe 17 mai, la Casa de Cultură a municipiului Slobozia.

 

Girl/ Balerina, debutul devenit senzație al belgianului Lukas Dhont, câștigătorul Caméra d’Or – premiul pe care l-a câștigat și Corneliu Porumboiu în 2006, cu debutul A fost sau n-a fost? – a primit totodată și premiul pentru cel mai bun actor și premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din secțiunea Un Certain Regard și rulează astăzi, de la ora 18:30, în deschiderea Caravanei, la Centrul Cultural European Pucioasa. Filmul spune povestea Larei care visează să devină balerină profesionistă. Victor Polster, actorul din rolul principal, avea doar 15 ani la momentul filmării și a fost ales la finalul unui casting de jumătate de an, din peste 500 de candidați.

 

Marți, de la 18:30 va rula filmul Cold War/Războiul Rece. Filmul este plasat în perioada războiului rece, în Polonia, și spune pasionanta poveste de dragoste dintre doi oameni de condiții sociale diferite, cu temperamente la poluri opuse, aparent nepotriviți, dar incapabili să renunțe unul la celălalt. Iubit de critici și de public, Cold War are forța de odinioară a cinematografului polonez clasic, coloana sonoră, pe ritmuri de jazz și rock and roll, se împletindu-se perfect cu povestea furtunoasă a cuplului în „una dintre cele mai colorate experiențe pe care le vei vedea vreodată alb-negru”, scrie revista Time Out.

 

În 2015, László Nemes lua pe sus lumea cinematografului cu primul său film, Son of Saul  – Grand Prix la Cannes, iar apoi premiul Oscar pentru cel mai bun film străin al anului. Presa l-a considerat noul copil minune al cinematografiei europene. Cel de-al doilea său film pentru care a avut un buget de aproape nouă milioane de euro, Sunset/Apusul a avut premiera în toamna anului 2018, în competiția principală a Festivalului de la Veneția, unde a câștigat premiul FIPRESCI și se va vedea miercuri, 8 mai, la Pucioasa.  Actorii din rolurile principale sunt Juli Jakab și românul Vlad Ivanov – aflat la cel de-al doilea rol în limba maghiară (după Hier, de Balint Kenyeres). Acțiunea din Sunset are loc în Budapesta, înaintea începutului Primului Război Mondial iar anxietățile și premonițiile despre schimbarea violentă ce se pregătește sunt simțite din interiorul unui magazin șic de pălării și văzute prin ochii tinerei Irisz, o orfană care vine în oraș să lucreze la magazinul care odată fusese deținut de familia ei.

 

Vineri, 9 mai, de la 18:30, va rula filmul Border/ La graniță, de Ali Abbasi, câștigătorul premiului Un Certain Regard la Cannes 2018. Border/ La graniță o are în prim plan pe Tina, un ofițer vamal, apreciată de colegi pentru nasul ei fin cu care poate mirosi sentimentele de vinovăţie sau ruşine la oameni. Variety scria că este „un melanj captivant de film romantic, noir nordic, realism social și horror fantastic, care sfidează și răstoarnă convențiile genului”. Regizorul iraniano-danez Ali Abbasi este la al doilea lungmetraj după Shelley, 2016, care a avut premiera mondială la Berlin, cu Cosmina Stratan (După Dealuri, Dragoste 1. Câine) în rol principal și pentru prima oară la Cannes.

 

Burning/ În flăcări a fost recompensat la Cannes cu premiul FIPRESCI și premiul Vulcan, pentru scenografie. Lee Chang-dong, scriitor, scenarist și pentru câțiva ani chiar ministru al culturii în Coreea de Sud, și-a început târziu cariera de regizor. A ajuns în atenția criticilor de peste hotare în 1999, cu al doilea film al său, Peppermint Candy. În 2010, regizorul a revenit la Cannes cu filmul Poetry și a câștigat premiul pentru scenariu. Inspirat dintr-o povestire scurtă de Haruki Murakami, Burning este un thriller romantic în care un scriitor aspirant și un tip bogat devin rivali pentru dragostea aceleiași fete. Filmul rulează sâmbătă, de la ora 18:30.

 

Caravana va fi închisă de „un film care îți pătrunde pe nesimțite în suflet și te cucerește” (The Telegraph), Shoplifters/ O afacere de familie, cel mai recent film al regizorului coreean Kore-eda, câștigătorul Palme d’Or la Cannes în 2018, este povestea unei familii de hoți mărunți care găsesc o fetiță abandonată și decid să o crească ca și cum ar fi copilul lor. „Cine altul decât Kore-eda, un regizor care șoptește în loc să strige, ar fi capabil să scoată la lumină contradicții și probleme sociale într-un mod atât de subtil?” citim pe The Hollywood Reporter despre regizorul prezent anul acesta la Cannes pentru a șaptea oară.

Programul Caravana Les Films de Cannes la Pucioasa

 

Luni, 6 Mai
Ora 18:30 – Centrul Cultural European Pucioasa

Proiecția filmului: GIRL / BALERINA
Caméra d’Or, Cannes 2018 Premiul pentru Cea mai bună interpretare Victor Polster, Premiul FIPRESCI Un Certain Regard, Cannes 2018/ Nominalizat la Globul de Aur pentru film străin
Regia: Lukas Dhont, BELGIA, OLANDA 2018

 

Marți, 7 Mai

Ora 18:30 – Centrul Cultural European Pucioasa
Proiecția filmului: COLD WAR / RĂZBOIUL RECE
Premiul pentru regie, Cannes 2018, Nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film străin
Regia: Pawel Pawlikowski, POLONIA 2018

Miercuri, 8 Mai

Ora 18:30 – Centrul Cultural European Pucioasa
Proiecția filmului: SUNSET / APUSUL
Propunerea Ungariei la Oscaruri 2019, Premiul FIPRESCI, Festivalul de Film de la Veneția, 2018
Regia: László Nemes, FRANȚA, UNGARIA 2018

 

Vineri, 10 Mai

Ora 18:30 – Centrul Cultural European Pucioasa
Proiecția filmului: BORDER / LA GRANIȚĂ
Premiul Un Certain Regard, Cannes 2018, Propunerea Suediei la Oscar
Regia: Ali Abassi, SUEDIA, DANEMARCA

 

Sambătă, 11 mai

Ora 18:30 – Centrul Cultural European Pucioasa
Proiecția filmului: BURNING / ÎN FLĂCĂRI
Premiul FIPRESCI, în competiție – Cannes 2018, Propunerea Coreei de Sud la Oscar
Regia: Chang-dong Lee, CHINA 2018

 

Duminică, 12 mai

Ora 18:30 – Centrul Cultural European Pucioasa
Proiecția filmului: SHOPLIFTERS (O AFACERE DE FAMILIE)
Premiul Palme d’Or la Cannes 2018, Nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film străin
Regia: Hirokazu Koreeda, JAPONIA 2018

 

Până în iunie 2019, Caravana Les Films de Cannes dă șansa publicului din țară să vadă unele dintre cele mai bune si recente filme, prezentate sau premiate la cel mai important festival de film din lume. Caravana duce mai departe demersul inițiat în 2016 de festivalul Les Films de Cannes à Bucarest de a se extinde cu ediții locale și de a reobișnui publicul din România cu un cinema de calitate.

Proiecțiile vor rula cu precădere în orașe din țară în care nu mai există cinematografe sau unde obiceiul de a merge la cinema este pe cale de dispariție.

Mai multe detalii pe http://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/caravana-les-films-de-cannes/

Vă invit cu drag!

Donbass, filmul semnat de Sergei Loznitsa și premiat la Cannes – în cinematografe din 1 februarie

Donbass, cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Sergei Loznitsa, ajunge pe marile ecrane din România începând cu 1 februarie, distribuit de Digital Cube Production Studio. Filmul a avut premiera internațională la cea de-a 71-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, unde cineastul ucrainian Sergei Loznitsa a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun regizor în cadrul secțiunii ,,Un Certain Regard’’. Criticii l-au primit cu la fel de mult entuziasm și la Karlovy Vary și Toronto, festivaluri internaționale din selecția cărora a făcut parte.
,,Un film de război care ilustrează absurdul într-o manieră comică, halucinantă pe alocuri’’ (Figaro Scope), Donbass este un portret în 13 capitole al celei mai tulburate zone din Europa zilelor noastre. ,,Prin estetica sa remarcabilă, filmul se prezintă ca o dramă de război deghizată într-o comedie neagră’’ (Le Figaro), oferind o viziune imersivă asupra conflictelor din teritoriu.
Donbass este numele unei regiuni din estul Ucrainei, în care se desfășoară un război hibrid ce implică un conflict armat deschis, însoțit de crime și jafuri comise de bande separatiste. Aici, războiul este numit pace, propaganda este rostită ca adevăr și ura este declarată a fi iubire. O călătorie prin Donbass se desfășoară ca un lanț de aventuri incredibile, în care grotescul și tragicul se amestecă precum viața și moartea. Mai mult decât povestea unei regiuni, a unei țări sau a unui sistem politic, filmul surprinde realitatea unei lumi pierdute în identități post-adevăr, false. Este o poveste care ne privește pe toți.
,,Subiectul pe care îl urmăresc și ceea ce mă preocupă în mod special se concentrează asupra tipologiilor umane produse de o societate condusă de agresivitate, degradare și dezbinare. Oamenii – prin relațiile dintre ei și mentalitățile lor – sunt cei care pregătesc terenul pentru evenimente istorice catastrofale.’’ – Sergei Loznitsa, regizorul și scenaristul filmului.
Donbass este o coproducție Germania –Ucraina – Franța – România – Olanda și l-a avut ca director de imagine pe Oleg Mutu, laureat al Premiilor Gopo și recunoscut pentru pentru filme de referință ale noului val românesc precum 4 luni, 3 săptămâni și două zile (2007), După dealuri (2012), semnate de Cristian Mungiu, sau Moartea Domnului Lăzărescu (2005), în regia lui Cristi Puiu. Distribuția îl include pe actorul Valeriu Andriuță, aflat la cea de-a doua colaborare cu regizorul Sergei Loznitsa, după O creatură delicată (A Centle Creature, 2017), inclus de asemenea în selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Efectele speciale sunt semnate de Adriana Ionică și Sergiu Negulici, iar postproducția a fost realizată în București, la Digital Cube.
Din 1 februarie, Donbass va putea fi urmărit pe marile ecrane din București, Brașov, Cluj-Napoca, Pitești, Sfântul Gheorghe, Constanța, Bârlad și Arad.
Cineastul ucrainian Sergei Loznitsa s-a născut pe 5 septembrie 1964 la Baranovichi, fosta URSS (localitate aflată în prezent în Republica Belarus). A crescut la Kiev, iar în anul 1987 a absolvit Universitatea Politehnică, devenind apoi om de știință la Institutul de Cibernetică din Kiev, specializat în cercetarea inteligenței artificiale. În 1997 a absolvit Institutul de Stat pentru Cinematografie (VGIK) din Moscova, unde a studiat în cadrul secției Film de lungmetraj.

De-a lungul carierei sale cinematografice, a realizat în principal documentare, având nouăsprezece astfel de producții în portofoliu, însă a regizat și patru filme de ficțiune. În 2013, Sergei Loznitsa a lansat o companie de producție și distribuție de film, numită ATOMS & VOID. Anul 2018 a fost unul foarte prolific pentru el: în februarie a avut loc premiera documentarului Victory Day, la Berlinale, în luna mai a fost prezentat lungmetrajul Donbass în cadrul secțiunii Un Certain Regard a Festivalului de film de la Cannes, unde i-a fost acordat premiul pentru Cea mai bună regie, iar în septembrie a fost lansat documentarul The Trial, în cadrul Festivalului de film de la Veneția, în afara competiției oficiale.

Păreri?

Câștigătoarele festivalurilor de la Berlin, Cannes și Veneția se văd în Ziua de Aur la Les Films de Cannes à Bucarest

• Proiecție eveniment cu Roma, de Alfonso Cuarón

Ziua de Aur, devenită tradiție la Les Films de Cannes à Bucarest, oferă spectatorilor bucureșteni ocazia unică de a urmări în aceeași zi, unul după celălalt, filmele care au câștigat marile premii în competițiile celor mai prestigioase festivaluri de film din lume: Berlin, Cannes și Veneția.

Ziua de Aur, prezentată de Renault, va avea loc duminică, 28 octombrie, când vor fi proiectate, în această ordine, filmele: Touch Me Not, de Adina Pintilie, câștigătorul Ursului de Aur la Berlin, Shoplifters, de Hirokazu Kore-eda, câștigătorul Palme d’Or la Cannes și Roma, de Alfonso Cuarón, câștigătorul Leului de Aur la Veneția.

Proiecțiile vor avea loc la Cinema PRO – Touch Me Not, la Cinema Elvire Popesco – Shoplifters și la Băneasa Grand Cinema & More – Roma. Filmul realizat de Alfonso Cuarón a fost filmat pe peliculă de 65 mm, în format 4K și mixat în condiții tehnologice Dolby Atmos, și este dorința regizorului ca filmul să fie proiectat doar în acest format. Prin urmare, va fi prezentat în cea mai performantă sală de acest fel din România, sala Grand Ultra de la Băneasa Grand Cinema & More.

Roma marchează întoarcerea lui Alfonso Cuarón acasă, în Mexic, și este totodată văzut ca cel mai personal film al regizorului, fiind inspirat de poveștile femeilor din copilăria sa. Filmul nu va ajunge pe marile ecrane din România, proiecția din cadrul festivalului fiind un eveniment unic, realizat cu permisiunea expresă a realizatorului și producătorilor, în semn de respect pentru Les Films de Cannes à Bucarest.

„Un film care te inundă cu unele dintre cele mai frumoase imagini alb-negru pe care le-ai văzut vreodată”, a scris The Hollywood Reporter în cronica realizată după proiecția venețiană.

Un cineast extrem de versatil, cu o filmografie de 27 de ani în care a reușit să semneze în egală măsură filme art-house și blockbustere, Cuarón are la activ peste 100 de premii în festivaluri din toată lumea și două premii Oscar primite în 2013 pentru filmul Gravity (cu Sandra Bullock și George Clooney în rolurile principale). Oscarul acordat lui Alfonso Cuarón pentru cea mai bună regie a fost primul premiu de acest fel care a mers către un regizor mexican în toată istoria Academiei Americane de Film. Prima nominalizare la Premiile Academiei venise însă pentru Cuarón în 2001 pentru filmul Y Tu Mamá También, film care i-a propulsat pe actorii Diego Luna și Gael García Bernal în atenția criticilor și care i-a făcut intrarea regizorului la Hollywood.

Roma face cronica unui an furtunos din viața unei familii de condiție medie care trăiește în Mexico City, în anul 1970. Cuarón construiește o odă matriarhatului care i-a conturat lumea și o face filmând în locurile unde s-au petrecut lucrurile, împrumutând mobilă si obiecte direct de la rudele lui (70% din mobila din film aparține familiei regizorului, aflăm dintr-un interviu pentru Vanity Fair) și căutând actori care semănau cât mai mult cu personajele reale. „Roma este un portret intimist al femeilor care m-au crescut în ideea că dragostea este un mister mai presus de spațiu, memorie sau timp.” a declarat regizorul la Veneția.
Filmul a câștigat la Veneția și premiul juriului ecumenic SIGNIS.
În competiția pentru marele premiu, Roma a concurat cu titluri sonore ca The Ballad of Buster Scruggs, ultimul film semnat frații Coen, First Man, de Damien Chazelle, remakeul Suspiria, semnat Luca Guadagnino sau Peterloo, ultimul film al lui Mike Leigh.

„Un film care îți pătrunde pe nesimțite în suflet și te cucerește” (The Telegraph), Shoplifters, cel mai recent film al regizorului coreean Kore-eda, câștigătorul Palme d’Or de anul acesta, este povestea unei familii de hoți mărunți care găsesc o fetiță abandonată și decid să o crească ca și cum ar fi copilul lor. „Cine altul decât Kore-era, un regizor care șoptește în loc să strige, ar fi capabil să scoată la lumină contradicții și probleme sociale într-un mod atât de subtil?” citim pe The Hollywood Reporter despre regizorul prezent anul acesta la Cannes pentru a șaptea oară. Shoplifters va intra în cinematografe pe 26 octombrie, distribuit de Independența Film.

La granița fluidă dintre realitate și ficțiune, Touch Me Not, debutul în lungmetraj al Adinei Pintilie, câștigător al Ursului de Aur și al premiului pentru cel mai bun debut la Berlin, vorbește despre nevoia de contact uman și teama de intimitate, despre cum putem iubi fără să ne pierdem pe noi înșine. Laura, Tomas şi Christian pornesc într-o aventură terapeutică de combatere a mecanismelor de autoapărare și înfruntare a tabuurilor. The Hollywood Reporter a numit filmul: „Un tur de forță captivant. O explorare deschizătoare de orizonturi a sexualității. Frapant prin inteligență, siguranță de sine și originalitate. ” Touch Me Not va fi distribuit în peste 30 de țări din Europa, America de Nord și Asia. În România filmul va fi lansat în cinematografe începând cu ianuarie 2019, proiecția de la Les Films de Cannes à Bucarest fiind o ocazie specială de a vedea filmul pe marile ecrane anul acesta.
Ediția 2018 a Les Films de Cannes à Bucarest va avea loc între 19 și 28 octombrie la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union și Băneasa Grand Cinema & More. Urmăriți toate informațiile și programul festivalului pe site-ul filmedefestival.ro și pe pagina oficială de Facebook. Biletele vor fi puse în curând în vânzare prin Eventbook.ro.

Păreri?

Câștigătoarele marilor premii de la Cannes se văd, în premieră în România, la Les Films de Cannes à Bucarest

Ediția a 9-a a Les Films de Cannes à Bucarest (19 – 28 octombrie) aduce și anul acesta în România cele mai importante și premiate filme ale anului. Proiecțiile vor avea loc la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Union și la Cinema Muzeului Țăranului.

Câștigătoarele premiilor de regie, scenariu, cel mai bun actor și cea mai bună actriță de la Cannes vor avea premiera în cadrul festivalului. Spectatorii vor putea vedea mult așteptatul Cold War, de Pawel Pawlikowski, premiul pentru regie, Ayka, de Sergey Dvortsevoy, laureat cu premiul pentru interpretare feminină acordat actriței Samal Yeslyamova, Dogman, de Matteo Garrone, premiul pentru interpretare masculină pentru Marcello Fonte și 3 Faces, de Jafar Panahi, premiul (ex-aequo) pentru scenariu.

După multi premiatul Ida, câștigătorul Oscarului pentru film străin în 2015, regizorul polonez Pawel Pawlikowski (My Summer of Love) ajunge la Cannes cu un film inspirat din viața părinților săi și câștigă premiul pentru regie. Cold War este plasat în perioada războiului rece, în Polonia, și ne spune pasionanta poveste de dragoste dintre doi oameni de condiții sociale diferite, cu temperamente la poluri opuse, aparent nepotriviți, dar incapabili să renunțe unul la celălalt. Iubit de critici, dar și de public, Cold War are forța de odinioară a cinematografului polonez clasic și este considerat un favorit al Oscarurilor pentru film străin încă dinainte ca filmul să fi fost nominalizat oficial de Polonia în această cursă, aflăm din The Guardian. Coloana sonoră, pe ritmuri de jazz și rock and roll, se împletește perfect cu povestea furtunoasă a cuplului în „una dintre cele mai colorate experiențe pe care le vei vedea vreodată alb-negru”, scrie revista Time Out.
După premiul Un Certain Regard din 2008 pentru filmul Tulpan, regizorul kazah Sergey Dvortsevoy și actrița Samal Yeslyamova revin la Cannes cu Ayka, povestea unei tinere din Kirghiztan, refugiată ilegal în Rusia. În 2010, 248 de nou născuți au fost abandonați în spitale din Rusia de mame kirghize. Această statistică a fost punctul de plecare pentru filmul Ayka, „o dramă intimă, o poveste implacabilă care testează granițele empatiei, conform ScreenDaily. Film New Europe a notat după premiera canneză că actrița Samal Yeslyamova, „transformă un joc intens și emoționant într-un rol visceral care scoate la lumină un întreg univers de suferință.”
Supranumit un western urban, Dogman se petrece într-o suburbie italiană, undeva la intersecția dintre metropolă și sălbăticie. Marcello, un frizer pentru câini simpatic, discret și apreciat de toată lumea, se trezește prins într-o relație de putere cu Simone, un fost boxer care terorizează întreg cartierul. Inspirat dintr-o poveste reală, Dogman este cel mai recent film al lui Matteo Garrone, câștigător a două mari premii la Cannes, pentru Gomorra (2008) și Reality (2012). „Un Buster Keaton actual, aproape un actor de film mut”, după cum l-a numit chiar regizorul, Marcello Fonte lucra ca îngrijitor la un centru social când l-a întâlnit pe Garrone și a primit rolul care i-a adus premiul de la Cannes și recunoaștere internațională.
În 3 Faces, carismatica actriță Behnaz Jafari este emoționată de povestea unei fete căreia familia îi interzice să studieze la conservatorul din Teheran. Behnaz îl roagă pe regizorul Jafar Panahi să o ajute să rezolve problema fetei. Regizorul, scriitorul și documentaristul Jafar Panahi a fost arestat în numeroase ocazii în țara sa din cauza poveștilor non-conformiste și critice abordate în filmele sale. În 2010 autoritățile i-au interzis să mai facă filme în Iran timp de 20 de ani, decizie pe care a încălcat-o cu hotărâre și consecvență. În prezent este în al 8-lea an de interdicție, iar 3 Faces este al patrulea film realizat și premiat – după This is not a Film (2011) și Closed Curtain (2013, Ursul de aur pentru scenariu la Berlin), prezentate la Cannes și Taxi Teheran (2015, Ursul de aur la Berlin). „El este Jafar Panahi, un cineast cu infinit de multe motive să se simtă victimizat, care își îndreaptă atenția, respectuos, artistic și plin de compasiune, către greutățile celorlalți, într-un film debordând de empatie care devine o inimoasă declarație de solidaritate”, a scris Variety în introducerea premierei mondiale de la Cannes.
Vă invităm să rămâneți la curent cu cele mai noi știri despre ediția 2018 a Les Films de Cannes à Bucarest, urmărind site-ul filmedefestival.ro și pagina oficială de Facebook. Toate filmele vor avea subtitrare în limba română. Titlurile cu subtitrări și în engleză sau franceză vor fi anunțate ulterior. Biletele vor fi disponibile în curând pe Eventbook.ro.

Păreri?

Marii câștigători de la Cannes, în premieră în România la Les Films de Cannes à Bucarest -120 BPM, You Were Never Really Here și The Beguiled în programul ediției a 8-a –

Palme d’Or, Grand Prix, Premiul de regie, Premiul pentru scenariu și cel mai bun actor sau Camera d’Or sunt printre cele mai importante distincții acordate de Festivalul de la Cannes iar filmele recompensate cu acestea în 2017 vor fi difuzate în premieră în România la cea de-a 8-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest, între 13 și 22 octombrie.

120 Battements par minute cunoscut și ca BPM, realizat de regizorul francez de origine marocană Robin Campillo, este câștigătorul Grand Prix-ului de anul acesta, Campillo fiind ovaționat la Cannes minute întregi după anunțul acordării premiului. Drama inspirată din lupta grupului activist Act-Up Paris împotriva indiferenței generale în fața victimelor provocate de virusul SIDA în Franța anilor ‘90, este și propunerea Franței la Oscarul pentru cel mai bun film străin. Filmul a fost vândut în aproape 40 de țări, iar în România va fi proiectat în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest, urmând să fie distribuit în cinematografe de Voodo Films.

Deținătoare a unui Oscar pentru scenariul Lost in Translation, Sofia Coppola și-a adăugat anul acesta în palmares Premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes pentru drama The Beguiled. Acțiunea plasată în timpul Războiului Civil din Statele Unite, le are în rolurile principale pe Nicole Kidman, Kirsten Dunst și Elle Fanning, a căror existență izolată de restul lumii într-un internat de fete din Virginia, este bulversată de apariția caporalului unionist McBurney, Collin Farrell, căruia îi oferă refugiu și îi îngrijesc rănile. Sofia Coppola rescrie povestea din filmul cu același titlu realizat de Don Siegel în 1971, de data aceasta din perspectiva feminină a celor trei protagoniste. Filmul este distribuit în România de Ro Image.

Comparat de The Times cu Taxi Driver al lui Martin Scorsese – „This is the Taxi Driver for a new century” – You Were Never Really Here, de Lynne Ramsay a fost recompensat la Cannes atât cu Premiul pentru scenariu cât și cu cel pentru interpretare masculină, primit de Joaquin Phoenix. Într-un rol care amintește de Travis Bickle interpretat de Robert De Niro în povestea lui Martin Scosese, Phoenix este un fost agent FBI, taciturn și brutal, care încearcă să o recupereze pe Nina (Ekaterina Samsonov) fiica adolescentă a unui politician, aparent răpită, folosindu-se de arma lui preferată, un ciocan. Produs de Why Not Productions, filmul va avea premiera în Franța pe 8 noiembrie iar în România este distribuit de Voodoo Films.

Tot din competiția oficială vor fi prezentate în premieră în România și câștigătorul Palme D’Or, The Square, în regia lui Ruben Östlund dar și Premiul Juriului, drama Loveless în regia lui Andrey Zvyagintsev, autorul unor lungmetraje precum Leviathan (Cel mai bun scenariu, Cannes 2014/ nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin) sau Elena (Premiul special al Juriului Un Certain Regards, Cannes 2011). Filmele sunt distribuite în România de Independența Film.

Selecția Les Films de Cannes à Bucarest include și premiera filmului Jeune Femme (Montparnasse Bienvenue), regizat de Léonor Seraille, prezentat în competiția Un Certain Regard și recompensat cu Premiul Camera d’Or. O poveste care o are în prim plan pe Paula (Laetitia Dosch) întoarsă de curând în Paris după o lungă absență pregătindu-se de un nou început fără a avea însă un plan de viață. Filmul vorbește despre „o generație care pare că trăiește doar în prezent … în mod paradoxal unii oameni sunt copleșiți de multitudinea de posibilități și opțiuni pe care le au la dispoziție”, scrie The Hollywood Reporter. Din competiția Un Certain Regard, va fi proiectat în festival și thrillerul Wind River – Premiul pentru regie – Un Certain Regard, 2017 – semnat de Taylor Sheridan, autorul scenariilor unor filme ca Sicario sau Hell or High Water, pentru acesta din urmă fiind nominalizat la Oscar.

Documentarul lui Emmanuel Gras, Makala, o incursiune în viața unui tânăr vânzător de mangal din Congo care se trăduiește să asigure un viitor mai bun pentru el și familia lui, a fost recompensat cu Marele Premiu Semaine de la Critique anul acesta la Cannes. Tot în Semaine de la Critique, Premiul SACD / Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques a fost atribuit producției Ava regizată de Léa Mysius, despre o tânără care își pierde treptat vederea. Filmat pe 35 mm, Ava este „în același timp un portret complex al personajului principal, dar și un rămas bun îndurerat, adresat imaginilor efemere – ultimele pe care Ava le va vedea … este într-un fel și un tribut adus filmării pe peliculă, care pare deja un act de nostalgie radicală”(Variety).

Biletele pentru cea de-a opta ediție a Les Films de Cannes à Bucarest vor fi puse în vânzare săptămâna aceasta pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.

Mai multe detalii despre filmele și invitații celei de-a 8-a ediții Les Films de Cannes à Bucarest se regăsesc pe site-ul oficial al festivalului, filmedefestival.ro.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag la festival, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

Filmul romanesc Not Guilty pleaca la Cannes

Emotii mari pentru echipa filmului de scurt metraj Not Guilty. In perioada 21- 28 mai la Short Film Corner, Cannes 2017, va avea loc proiectia oficiala a filmului romanesc in cadrul cunoscutului festival.

Pelicula Not Guilty a primit deja recentii pozitive la premiera de la Bucuresti, iar echipa formata din producatorul filmului Bogdan Alexe si regizorul Irina Octavia Andronic asteapta cu nerabdare proiectia care va avea loc pe 26 mai la sala Palais G, Cannes.

„Pentru mine, festivalul Cannes inseamna un inceput de drum si o oportunitate de a cunoaste persoane din industrie din toate colturile lumii. E o oportunitate de a deschide o noua portita pentru industria noastra de film, si de a schimba opinia formata despre filmul ‘traditional romanesc'”, spune tanara regizoare Irina Octavia Andronic.

„Este un privilegiu sa particip pentru a doua oara in cariera mea la Festivalul International de Film de la Cannes, deoarece imi doresc sa aduc in fata dumneavoastra pasiunea pentru ceea ce imi place sa fac respectiv, productia de film si sustinerea permanenta a noii generatii de cinefili romani. “, declara Bogdan Alexe, producatorul filmului.

Irina Octavia Andronic (17 ani ) este eleva la un colegiu de arta din Londra, deja admisa la Universitatea Met Film School. De cativa ani, pasiunea sa pentru film s-a concretizat intr-un CV artistic de invidiat. A detinut roluri principale in doua dintre cele trei lung-metraje produse de Studioul Experimental TABARA DE FILM, in care a dat replica unor actori reputați, de talia Mayei Morgenstern. Preocuparea sa pentru regie a făcut să se alature echipei de realizatori condusa de Bogdan Alexe, care a produs ultimul film al studioului – „La limită” – distins cu Marele Premiu la Festivalul Internațional PROPATRIA, care a avut loc in aceasta toamna la Roma. La acelasi eveniment, pelicula „NOT GUILTY”, un thriller regizat de Irina Octavia Andronic si produs de Bogdan Alexe, a fost prezentat in premiera absoluta, fiind distins cu unul dintre cele patru Premii de Excelenta ale festivalului. Filmul a mai obtinut si primul loc in competitia nationala de arte ISA (Independent Schools Association). In distributia filmului figureaza nume de artisti consacrati: Marius Bodochi, Dan Tomescu, Bogdan Mihai Brumă, Nicolas Catianis Jr, Dan Profir, Ioana Vivisenco, Filip Popa, Ștefan Mihai, Alexandru Rusu.

Asadar, acestea fiind spuse, va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Marele castigator al premiului Un Certain Regard de la Cannes 2016, „Cea mai fericita zi din viata lui Olli Mäki”, din 19 mai in cinematografe

Propunerea Finlandei la Oscarul pentru Cel mai bun film strain 2017, filmul „Cea mai fericita zi din viata lui Olli Mäki” („Hymyilevä mies”) in regia lui Juho Kuosmanen, va putea fi vizionat in cinematografe in Bucuresti, Brasov, Constanta, Cluj, Pitesti si Suceava, incepand cu 19 mai. Lungmetrajul a primit marele premiu al sectiunii Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes din 2016, distinctie acordata de-a lungul timpului unor regizori precum Cristi Puiu („Moartea domnului Lazarescu”, 2005), Cristian Nemescu („California Dreamin’”, 2008), Yorgos Lanthimos („Dogtooth”, 2009), Hong Sang-soo („Hahaha”, 2010) sau Kornél Mundruczó („White God”, 2014).

De la „Rocky” (1976), la „Raging Bull” (1980) sau „Million Dollar Baby” (2004), ringul de box a fost intotdeauna un subiect fascinant pentru cinematografia internationala. Inspirat din povestea reala a boxerului finlandez Olli Mäki (n. 1936) filmul regizat de Juho Kuosmanen a fost apreciat de The Independent drept „unul dintre cele mai romantice filme despre box facute vreodata”. Actiunea se petrece la inceputul carierei pugilistului, cand acesta a avut ocazia sa lupte la Helsinki, in 1962, cu americanul Davey Moore, campionul mondial la categoria pana. Pentru revista Variety, lungmetrajul filmat in alb-negru este „un debut cu totul remarcabil” iar The Hollywood Reporter il considera „o mica bijuterie realizata impecabil”.

Juho Kuosmanen (1979) a absolvit studiile de film la Aalto University din Helsinki, in 2014. Inainte de debutul in lungmetraj, a castigat numeroase premii cu filmele sale de scurt si mediu metraj. „The Painting Sellers” a fost recompensat cu premiul principal al sectiunii Cinéfondation la Cannes, in 2010, si a obtinut cinci trofee la Finnish Film Academy Awards iar „Citizens” (2008) a luat, printre altele, premiul al doilea in competitia Leopardi di Domani la Festivalul de la Locarno. Premiul Sectiunii Un Certain Regard, obtinut anul trecut la Festivalul de la Cannes pentru „Cea mai fericita zi din viata lui Olli Mäki”, i-a adus recunoastere internationala tanarului regizor nordic.

Incepand cu 19 mai, „Cea mai fericita zi din viata lui Olli Maki” va putea fi vazut in Bucuresti (Hollywood Multiplex, Grand Cinema & More Baneasa, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Taranului, Cinema Union, Happy Cinema Bucuresti – Liberty Center), Brasov (Cinema One), Constanta (Cityplex), Cluj (Cinema Victoria), Pitesti (Cinema Trivale) si Suceava (Cinema Modern). De asemenea, filmul va avea o serie de proiectii in cadrul editiei XXI a Festivalului Filmului European, astfel: Iasi – Casa de Cultura „Mihai Ursachi” (14 mai, 20.45), Gura Humorului – Casa de cultura (21 mai, 20.00), Tirgu Mures – Cinematograful ARTA (21 mai, 20.30).

Programul actualizat al proiectiilor pentru acest film poate fi consultat pe siteul: www.voodoofilms.ro

Sinopsis: In vara lui 1962, Olli Mäki concureaza pentru titlul de campion mondial la box, categoria pana. Totul, din Finlanda rurala pana la luminile Helsinki-ului, ii prevede un viitor luminos. Pentru asta, nu-i mai ramane decat sa piarda cateva kilograme si sa se concentreze. Exista insa o problema: Olli s-a indragostit de Raija.

Filmul „Cea mai fericita zi din viata lui Olli Maki” este distribuit de Voodoo Films. Parteneri media: Ambasada Finlandei, Cinemagia, Ziare.com, Ziarul Metropolis, Lite rNet, Cinefan.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu drag sa urmarim impreuna trailerul de mai jos, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Filmele de Cannes au adus peste 25.000 de spectatori la cinema! Număr record de proiecții sold out

Peste 25.000 de spectatori din București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași au vizionat, în premieră în România, filme din selecția Festivalului de la Cannes. Ediția a șaptea a Les Films de Cannes à Bucarest s-a întins pe durata a zece zile și a adus mai mult de 20.000 de spectatori în cele patru săli – CinemaPRO, Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României. Este ediția cu cei mai mulți spectatori și un număr record de proiecții sold out: pentru 20 dintre filmele din festival, s-au epuizat toate biletele puse în vânzare. Circa 40% dintre bilete au fost achiziționate online în avans de pe Eventbook.ro, înainte de începerea festivalului.

Unul dintre cele mai populare evenimente ale festivalului a fost conferința Managing Talents, de la Cinema Elvire Popesco, la care s-au înscris peste 200 de participanți – majoritatea, actori și regizori tineri. Invitații Ilene Feldman (talent manager, LBI Entertainment, SUA), Avy Kaufman (director de casting, SUA), Richard Cook (Lisa Richard Agency, Irlanda), Georg Georgi (Das Imperium, Germania) au răspuns numeroaselor întrebări despre talent management, rolul unui agent sau regulile esențiale în pregătirea unui portofoliu profesionist sau a unui casting.
Au avut parte de săli arhipline filmul din deschiderea Les Films de Cannes à Bucarest, Toni Erdmann, introdus de regizoarea Maren Ade, Personal Shopper, proiectat în prezența regizorului Olivier Assayas, câștigătorul Palme d’Or, I, Daniel Blake, Juste la fin du monde, al lui Xavier Dolan, The Handmaiden, noul film marca Park Chan-wook, The Happiest Day in the Life of Olli Mäki, prezentat de regizorul Juho Kuosmanen, Album, al lui Mehmet Can Mertoğlu, invitat special al festivalului, Beyond the Mountains and Hills, proiectat în prezența regizorului Eran Kolirin, After the Storm, Mal de pierres sau Julieta. Cu sala plină au avut loc și discuțiile cu artista iraniană Mania Akbari, invitata specială a retrospectivei dedicate lui Abbas Kiarostami, precum și cele cu echipele filmelor românești – 6,9 pe scara Richter, Bacalaureat, Sieranevada, Câini, Inimi cicatrizate, Afacerea Est sau Două lozuri.

Pentru prima dată, filmele de Cannes au fost proiectate în aceeași perioadă la Cluj-Napoca (14-16 octombrie, Cinema Victoria), Timișoara (21-22 octombrie, Filarmonica Banatul) și Iași (28-29 octombrie, Ateneul din Iași). Week-end-urile cu premiere de la Cannes au strâns peste 5.000 de spectatori în cele trei orașe. Cineastul francez Alain Guiraudie s-a întâlnit cu publicul din Cluj la proiecțiile Rester vertical și L’Inconnu du lac, iar regizorul turc Mehmet Can Mertoğlu le-a povestit timișorenilor despre debutul Album, co-produs de România. Proiecțiile din cele trei orașe au fost introduse de criticul Irina Margareta Nistor.

Entuziasmului publicului a generat o nouă ediție pilot și la Suceava, la Cinema Modern, între 18 și 20 noiembrie, continuând inițiativa de a aduce producțiile de la Cannes în alte orașe din țară. Programul va cuprinde opt filme, dintre care șase premiate anul acesta la Festivalul de la Cannes.

V-a plăcut? Vă aștept cu impresii. 🙂

Comedia care a făcut senzație la Cannes, „Toni Erdmann”, deschide Les Films de Cannes à Bucarest! Peste 1000 de bilete la festival, vândute în 24 de ore

Maren Ade, regizoarea germană care a făcut senzație la Cannes cu o comedie filmată la București, Toni Erdmann, se va întâlni cu publicul, pentru prima dată, la Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Filmul va fi proiectat în premieră în România pe 14 octombrie, în deschiderea festivalului, care va avea loc anul acesta la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă. Un număr record de peste 1000 de bilete s-au vândut deja într-o singură zi, pe 30 septembrie, la punerea lor în vânzare pe Eventbook.ro. Programul complet va fi disponibil pe www.filmedefestival.ro.

Alături de Maren Ade, la eveniment vor lua parte producătorul german Jonas Dornbach și co-producătoarea Ada Solomon. Favorit categoric al presei și al publicului la Cannes, filmul a fost decretat candidatul nr. 1 la Palme d’Or și a câștigat în cele din urmă Premiul FIPRESCI. Aceeași Federație Internațională a Criticilor de Film (FIPRESCI) l-a desemnat ulterior, fără echivoc, Cel mai bun film al anului la San Sebastian. Toni Erdmann, filmată aproape integral în România, este singura peliculă lansată în 2016 inclusă recent în Top 100 Cele mai bune filme ale secolului 21 de către BBC Culture și va reprezenta Germania la Premiile Oscar, cu șanse mari să câștige trofeul.

Toni Erdmann spune povestea unui tată excentric, ajuns la pensie și pus mereu pe glume, care hotărăște să îi facă o vizită surpriză fiice sale, o femeie de carieră care lucrează la un proiect important ca strateg corporatist în București. Maren Ade, regizoare, scenaristă și producătoare, a devenit cunoscută cu primele sale două lungmetraje, ambele multi-premiate: debutul The Forest for the Trees (2003) a câștigat Premiul Juriului la Sundance, iar Everyone Else (2009), care va fi proiectat și la București, a obținut Marele Premiu al Juriului și Ursul de argint pentru interpretare (Birgit Minichmayr) la Berlin.

Un alt invitat special al festivalului este marele câștigător al secțiunii Un Certain Regard la Cannes, finlandezul Juho Kuosmanen, care-și va prezenta The Happiest Day in the Life of Olli Mäki, propunerea Finlandei la Oscarul pentru Cel mai bun film străin. „Un debut remarcabil” despre inocența pierdută, scrie Variety, lăudând imaginea stilizată, minuțiozitatea detaliilor și jocul actorilor. Atașant și amuzant, filmul alb-negru se inspiră din povestea adevărată a unui boxer care, în 1962, concurează pentru titlul de campion mondial la box, categoria pană. Pentru asta, nu-i mai rămâne decât să piardă câteva kilograme și să se concentreze. Există însă o problemă: s-a îndrăgostit. Premiat anterior pentru scurtmetrajele sale la Cinéfondation (Cannes) și la Locarno, Juho Kuosmanen a colaborat cu l’Avantgarde Opera Ensemble al West Coast Kokkola Opera.

Remarcat tot în secțiunea Un Certain Regard și distins cu Premiul Juriului, Harmonium, de Kôji Fukada (Sayonara), unul dintre cei mai inovatori cineaști japonezi, va rula în premieră la București. O dramă cu accente de thriller „care începe neobișnuit și se încheie șocant”, potrivit The Hollywood Reporter, Harmonium urmărește insinuarea lentă a unui bărbat, proaspăt eliberat după 10 ani de închisoare, în familia unui prieten care-l primește cu brațele deschise. Câștigătorul Premiului pentru scenariu în Un Certain Regard, emoționantul Voir du pays/ The Stopover (r. Delphine & Muriel Coulin) vorbește despre consecințele traumelor de război asupra a două tinere femei soldat întoarse din Afganistan.

Un Premiu Special la Cannes, în Un Certain Regard, i-a fost oferit animației La Tortue Rouge, primul lungmetraj al animatorului olandez Michael Dudok De Wit, premiat cu Oscar în 2000 pentru scurtmetrajul Père et fille. Animația a fost co-produsă de renumitul studio Ghibli din Japonia, al lui Hayao Miyazaki. Prin intermediul istoriei unui naufragiu pe o insulă tropicală populată de broaște țestoase, crabi și păsări, filmul trece prin toate marile etape ale vieții unei ființe umane.

Din America vine Hell or High Water, în regia lui David Mackenzie, un crime thriller cu Jeff Bridges, Chris Pine și Ben Foster în distribuție. La Cannes, unde a rulat în competiția Un Certain Regard, a stârnit nostalgia, dar și entuziasmul criticii americane pentru filmele de gen solide și complexe pe care studiourile pariau în anii ‘70. „Nu le mai fac ca înainte – deși încă pot, iar filmul ăsta e dovada”, scrie Boston Globe. Protagoniștii sunt doi frați care jefuiesc aceeași bancă, după ce și-au propus să-și salveze ferma de la confiscare plătindu-i băncii cu propriii ei bani.

Tot din Statele Unite vine un alt thriller, Money Monster, regizat de Jodie Foster și proiectat anul acesta în afara competiției la Cannes. George Clooney joacă rolul prezentatorului unei emisiuni pe teme financiare, luat prizonier împreună cu producătoarea sa (Julia Roberts) în studioul de televiziune de un spectator furios că a pierdut tot ce avea urmând sfaturile lor legate de investiții.

Toni Erdmann este distribuit în cinematografele din România de microFILM, din 21 octombrie.
La Tortue rouge este distribuit în România de Independența Film, Money Monster de Intercom Film, iar Hell or High Water de Ro Image 2000.

Așadar, vă invit cu drag și vă aștept cu impresii. Enjoy!

Filmul „Câini”, văzut de peste 15.500 de spectatori în România

Câini, debutul regizorului Bogdan Mirică, premiat la Cannes, TIFF și Sarajevo și nominalizat la European Discovery 2016, la Premiile Academiei Europene de Film, a fost văzut până în prezent de peste 15.500 de spectatori în România, în cinematografe și în proiecții speciale. Filmul rulează pe marile ecrane de vineri, 23 septembrie, având o distribuție impresionantă: Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu, alături de Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval, Constantin Cojocaru, Emilian Oprea, Cătălin Paraschiv, Andrei Ciopec.

Ecourile în presa românească, ca și în cea internațională, sunt puternice: „De public şi de festival în egală măsură, filmul Câini face cunoscut încă un regizor român talentat şi îl aduce pe Bogdan Mirică foarte aproape de vârful ierarhiei cineaştilor din ţară”, scrie Pressone.ro. „Este un exerciţiu de stil cum nu s-a mai văzut în cinemaul românesc. Câini face parte din categoria acelor prime filme de o incredibilă prospeţime şi inspiraţie, pe care autorului îi e foarte greu să le depăşească mai târziu”, notează Adevărul. „Un debut proaspăt, revigorant, care nu face concesii spectatorului, ci îl invită într-o atmosferă neliniştitoare”, potrivit Ziarului Metropolis.

Câini poate fi văzut săptămâna aceasta în București la Hollywood Multiplex, Movieplex, Băneasa Grand Cinema & More, CineGlobe Titan, AFI Cinema City Cotroceni, Cinema City Mega Mall, Cinema City Sun Plaza, Cinema City Park Lake, Cinemateca Union, Cinemateca Eforie, Europa. În țară, Câini rulează la Adjud, Alba Iulia, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caransebeș, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Deva, Focșani, Galați, Gura Humorului, Iași, Odobești, Onești, Oradea, Oravița, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Reșița, Sibiu, Slobozia, Târgu Jiu, Târgu-Mureș, Timișoara, Vulcan.

În paralel, filmul pleacă prin țară spre orașele fără cinematograf, iar primele proiecții speciale vor avea loc la Hațeg (Sala de spectacole, fostul Cinema Dacia, 28 septembrie, 19:30), Carei (Sala Deak Endre a Centrului Cultural, 29 septembrie, 19:30), Zalău (Casa Municipală de Cultură, 30 septembrie, 18.30 și 20.30), Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu”, 1 octombrie, 19:00).

Acțiunea filmului este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.

Câini marchează debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mirică, scenaristul și co-regizorul serialului HBO Umbre. Filmul a câștigat Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Cannes, Trofeul Transilvania la TIFF 2016 și două premii la Festivalul de la Sarajevo: Heart of Sarajevo pentru Cel mai bun actor – Gheorghe Visu, și Mențiunea Specială a Juriului. În această toamnă, filmul este proiectat în festivaluri din Finlanda, Norvegia, Canada, Polonia, Israel, Spania, Portugalia, Germania, Suedia, Statele Unite și Italia.

Like or not?