Posted on

Fragmentar, între poezie și purgatoriu, din 9 decembrie la cinema!

Thrillerul psihologic Fragmentar / Remainder, regizat de artistul vizual de origine israeliană Omer Fast, intră în data de 9 decembrie pe marile ecrane din România, distribuit de Transilvania Film. În prima săptămână, filmul va intra în cinematografe din: București, Bârlad, Bistrița, Botoșani, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Deva, Iași, Lugoj, Pitești, Târgu-Jiu, Târgu-Mureș, Piatra Neamț, Timișoara.

“Nu mă interesează diferența dintre film și film de artă, sau cum naiba se cheamă chestiile pe care le vedem în galerii și nu la cinema.”, spune Omer Fast, într-un interviu pentru presa britanică.

Se zice că indivizii care debutează ca regizori de film după ce s-au format în alte zone de activitate artistică au un as în mânecă, iar filmele lor împrumută din personalitatea creațiilor artistului, devenind astfel un produs hibrid. Asta s-a spus despre A Single Man / Un om singur, debutul Tom Ford din 2009, la mai bine de 20 de ani de când intrase în lumea modei, sau despre Hunger / Foame, debutul lui regizorului artist Steve McQueen din 2008.
Bazat pe romanul-cult al lui Tom McCarthy, filmul Fragmentar / Remainder are în centrul atenţiei un tânăr care încearcă să-şi reconstruiască trecutul din amintiri fragmentate. Eforturile sale obsesive sunt finanţate de o imensă despăgubire primită în urma unui accident pe care nu şi-l aminteşte. Cert este că nici el şi nici prietenii săi nu pot anticipa extremele la care va ajunge pentru a-şi îndeplini misiunea.

Omer Fast are peste 10 ani de expoziții video la activ, creațiile lui plimbându-se prin toată lumea. Odată cu Fragmentar / Remainder, artistul a reușit să pună degetul pe una dintre diferențele dintre artă și cinematografie. Ea se traduce în termeni economici: “Întotdeauna am depins de oameni să mă ajute să-mi finanțez proiectele,(…) doar că instituțiile care contribuie cu fonduri în lumea artei sunt destul de iresponsabile când vine vorba de finanțe, în timp ce oamenii de cinema sunt excesiv de atenți cu banii lor, lucru care naște mentalități diferite.” Cu alte cuvinte, artistul are libertate totală asupra viziunii sale în timp ce regizorul trebuie să facă compromisuri. Cu toate astea, mirajul cinematografiei este unic: “ce e seducător la cinema, sau a fost pentru mine în timpul filmării Fragmentar / Remainder, e că efectiv creezi o mică lume nouă care te înghite complet pentru câteva săptămâni.”, mai povesteste regizorul pentru presa britanică.

“Construind un balans perfect între realitate și reconstrucție, amândouă filtrate prin conștiința fracturată a lui Tom, regizorul Omer Fast duce drama până în punctul în care punerile în scenă invadează lumea reală într-o manieră care aduce aminte de reflexivitatea lui Charlie Kaufman din Synecdoche New York (2008).”, aflăm din Screendaily.

Personajul principal din Fragmentar este interpretat de actorul britanic Tom Sturridge, cunoscut din filme ca Departe de lumea dezlănțuită, regizat de Thomas Vinterberg, sau On the road, ecranizarea romanului omonim semnat Jack Kerouac. Jocul tânărului actor, metamorfozat într-un personaj caustic și dispus să calce pe cadavre în căutarea propriului adevăr, a fost aplaudat de critici. “Tom Sturridge este superb, deși nu neapărat atractiv din cauza personajului nesuferit (un londonez implicat într-un accident misterios și bântuit de amintiri/halucinații pe care încearcă să le concretizeze). Dar ăsta este farmecul jocului. (…) În funcție pe ce parte a baricadei te situezi, Fragmentar poate fi poezie sau purgatoriu.“, aflăm pe standard.co.uk.

Fragmentar, o co-producție Anglia – Germania, distribuit în România de Transilvania Film, va intra pe 9 decembrie în cinematografe din: București (Cinemateca Union, Cinemateca Eforie, Hollywood Multiplex, Grand Cinema Băneasa, Cinema Europa), Bârlad (Cityplex Bârlad), Bistrița (Cinema Dacia), Botoșani (Cinema Unirea), Brașov (Cinema One), Cluj-Napoca (Cinema Florin Piersic), Constanța (Cityplex Constanța), Craiova (Cinema Patria), Deva (Cinema Patria), Iași (Cinema Victoria), Lugoj (Cinema Bela Lugosi), Pitești (Cinema Trivale), Târgu-Jiu (Cinema Sergiu Nicolaescu), Târgu-Mureș (Cinema Arta 3D), Piatra Neamț (Cinema Dacia), Timișoara (Cinema Timis).

Nu puteți rata! Enjoooooy!

Posted on

Album de familie, câștigătorul premiului Heart of Sarajevo, din 25 noiembrie la cinema! Fiecare poză spune o poveste

Album de familie, filmul care te face să-ți regândești rapid prioritățile în viață, intră pe 25 noiembrie în câteva cinematografe din țară, distribuit de Parada Film.

Voce marcantă a noii generații de regizori turci, Mehmet Can Mertoğlu (28 de ani) a câştigat cu filmul Album de familie, debutul lui în lung-metraj, France 4 Visionary Award, în secţiunea Semaine de la Critique a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, și trofeul suprem, Heart of Sarajevo, la Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo, 2016. Recent, filmul a fost primit cu entuziasm și de cinefilii din București, în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest.

Album de familie, o co-producție Turcia-Franţa-România, prezintă povestea unui cuplu aflat în jurul vârstei de 40 de ani, care se pregătește să falsifice un album de familie al unei așa zise perioade de sarcină, pentru a demonstra legătura biologică dintre ei și bebelușul pe care plănuiesc să-l adopte.

Trailer, aici: bit.ly/Trailer-Album-de-familie

Pe genericul filmului apar nume sonore ale cinematografiei autohtone: regizorul Călin Peter Netzer, producătorul filmului, și directorul de imagine Marius Panduru, care semnează imaginea. Rezultatul este rezumat de Variety: “Noul Cinema Românesc ajunge în Turcia în comedia impresionantă a lui Mehmet Can Mertoğlu despre istoria falsificată a unei familii”. Iar regizorul nu se dezice: “Chiar și în Turcia, oamenii cred că e un film românesc făcut în Turcia, dar pot să înțeleg, există o tradiție în România a filmelor despre birocrație, mai mult decât în Turcia și bineînțeles că datorită lui Marius Panduru oamenilor le vine în minte mai ales Polițist, adjectiv.”, aflăm într-un interviu cu regizorul pentru Metropotam. Birocrația este însă doar una dintre temele atinse în Album de familie, filmul satiră socială absurdă care aduce aminte de stilul lui Roy Andersson.

“Fiecare poză spune o poveste, nu neapărat însă și toată povestea. Protagoniștii filmului Album de familie, netoți și duplicitari, se folosesc de fotografii mai mult pentru construcția amintirilor decât păstrarea lor. Chiar dacă pozele ajung în albume de hârtie, nu pe Instagram sau Facebook, debutul regizorul turc Mehmet Can Mertoglu rânjește superior la practica, care deși este exhaustivă rămâne veșnic eluziv filtrată, a documentării de sine.” (Variety)

Album de familie a fost filmat timp de cinci săptămâni în locație, în orașele Ankara și Kayseri. Protagoniștii poveștii sunt interpretați de doi actori foarte cunoscuți pe plan autohton. Şebnem Bozoklu este una dintre cele mai populare actrițe în Turcia, cunoscută pentru rolul din filmul “Cold” (regizat de Uğur Yücel), dar și pentru succesul de box-office “Niyazi Gul, the Galloping Vet”, în timp ce Murat Kılıç apare în “Once Upon a Time in Anatolia”, regizat de Nuri Bilge Ceylan, câștigătorul Marelui Premiu al Juriului la Cannes, în 2011.

Mehmet Can Mertoğlu a studiat literatura turcă în Istanbul, a publicat articole despre cinema în reviste şi a atras atenția criticilor de film cu scurtmetrajul proiectat în zeci de festivaluri Yokus / The Slope (2008), o viziune asupra vieții din perspectiva unui portar de spital. Pe viitor, tânărul regizor spune că și-ar dori să concretizeze un film cu un ansamblu de actori, în stilul lui Robert Altman. Până atunci, Album de familie intră, pe data de 25 noiembrie, în cinematografe din București, Constanța și Cluj.

“De la bun început, încă de când scriam scenariul, știam voi filma așa, că ăsta va fi ritmul poveștii. Cinefilul din mine preferă filmele care lasă spectatorului libertate de gândire.”, spune regizorul (euronews.com).

O producție Kamara (Turcia), ASAP Films (Franța) și Parada Film (România), co-produs de ARTE France Cinema.

Așadar, până pe 25 noiembrie când intră în câteva cinematografe din țară, distribuit de Parada Film, vă invit să urmărim împreună trailerul filmului, apoi vă aștept cu impresii. Enjoy!

Posted on

Filmele de Cannes au adus peste 25.000 de spectatori la cinema! Număr record de proiecții sold out

Peste 25.000 de spectatori din București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași au vizionat, în premieră în România, filme din selecția Festivalului de la Cannes. Ediția a șaptea a Les Films de Cannes à Bucarest s-a întins pe durata a zece zile și a adus mai mult de 20.000 de spectatori în cele patru săli – CinemaPRO, Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României. Este ediția cu cei mai mulți spectatori și un număr record de proiecții sold out: pentru 20 dintre filmele din festival, s-au epuizat toate biletele puse în vânzare. Circa 40% dintre bilete au fost achiziționate online în avans de pe Eventbook.ro, înainte de începerea festivalului.

Unul dintre cele mai populare evenimente ale festivalului a fost conferința Managing Talents, de la Cinema Elvire Popesco, la care s-au înscris peste 200 de participanți – majoritatea, actori și regizori tineri. Invitații Ilene Feldman (talent manager, LBI Entertainment, SUA), Avy Kaufman (director de casting, SUA), Richard Cook (Lisa Richard Agency, Irlanda), Georg Georgi (Das Imperium, Germania) au răspuns numeroaselor întrebări despre talent management, rolul unui agent sau regulile esențiale în pregătirea unui portofoliu profesionist sau a unui casting.
Au avut parte de săli arhipline filmul din deschiderea Les Films de Cannes à Bucarest, Toni Erdmann, introdus de regizoarea Maren Ade, Personal Shopper, proiectat în prezența regizorului Olivier Assayas, câștigătorul Palme d’Or, I, Daniel Blake, Juste la fin du monde, al lui Xavier Dolan, The Handmaiden, noul film marca Park Chan-wook, The Happiest Day in the Life of Olli Mäki, prezentat de regizorul Juho Kuosmanen, Album, al lui Mehmet Can Mertoğlu, invitat special al festivalului, Beyond the Mountains and Hills, proiectat în prezența regizorului Eran Kolirin, After the Storm, Mal de pierres sau Julieta. Cu sala plină au avut loc și discuțiile cu artista iraniană Mania Akbari, invitata specială a retrospectivei dedicate lui Abbas Kiarostami, precum și cele cu echipele filmelor românești – 6,9 pe scara Richter, Bacalaureat, Sieranevada, Câini, Inimi cicatrizate, Afacerea Est sau Două lozuri.

Pentru prima dată, filmele de Cannes au fost proiectate în aceeași perioadă la Cluj-Napoca (14-16 octombrie, Cinema Victoria), Timișoara (21-22 octombrie, Filarmonica Banatul) și Iași (28-29 octombrie, Ateneul din Iași). Week-end-urile cu premiere de la Cannes au strâns peste 5.000 de spectatori în cele trei orașe. Cineastul francez Alain Guiraudie s-a întâlnit cu publicul din Cluj la proiecțiile Rester vertical și L’Inconnu du lac, iar regizorul turc Mehmet Can Mertoğlu le-a povestit timișorenilor despre debutul Album, co-produs de România. Proiecțiile din cele trei orașe au fost introduse de criticul Irina Margareta Nistor.

Entuziasmului publicului a generat o nouă ediție pilot și la Suceava, la Cinema Modern, între 18 și 20 noiembrie, continuând inițiativa de a aduce producțiile de la Cannes în alte orașe din țară. Programul va cuprinde opt filme, dintre care șase premiate anul acesta la Festivalul de la Cannes.

V-a plăcut? Vă aștept cu impresii. 🙂

Posted on

„Profesorul de vioară”, între filarmonică și favelă, din 19 august la cinema

Din 19 august, Transilvania Film aduce pe marile ecrane din România Profesorul de vioară, cel mai recent film al regizorului brazilian Sergio Machado. Câștigător al Premiului publicului la Festivalul de Film Sao Paolo, 2015, și unul dintre cele mai apreciate filme de la TIFF, proiectat în Piața Unirii din Cluj, în fața a peste 2500 de spectatori, Profesorul de vioară spune povestea unui violonist care ajunge să se cunoască pe sine abia după ce începe să predea vioară copiilor din Heliopolis, cea mai mare favelă din Sao Paolo.

Povestea filmului este inspirată din istoria reală a institutului Baccarelli, o organizație non-profit din Sao Paolo care oferă cursuri de muzică gratuite pentru tinerii din zonele defavorizate. „Când am început să lucrăm la scenariu, am făcut tot posibilul să intrăm cât mai adânc in istoria din spatele institutului Baccarelli. Nu am vreo iluzie că filmul ăsta, sau oricare altul, poate schimba realitatea unei țări, însă cred că poate deschide calea spre un dialog despre rolul artelor în dezvoltarea tinerilor cetățeni.”, spune regizorul care, în ciuda “lipsei de talent muzical”, s-a înscris la cursuri de violoncel în cadrul institutului pentru a putea fi mai aproape de studenți și a-i înțelege mai bine.

După ce pierde un post în prestigioasa orchestră simfonică din Sao Paolo, Laerte, un violonist talentat, se întreţine dând lecţii de muzică adolescenţilor dintr-o şcoală publică din Heliopolis, cea mai mare favelă din Brazilia. Calea sa e plină de obstacole, dar puterea muzicii şi prietenia ce se înfiripă între profesor şi elevii săi vor deschide uşi într-o nouă lume.

“Poveștile aspiraționale cu profesori au fost o constantă în cinematografie, cuprinzând întregul spectru dramatic: de la sentimentalismul lui Adio, domnule Chips la degetele distruse din Whiplash. Profesorul de vioară se înscrie într-o formulă cunoscută, dar o face cu o poveste despre salvare atât de elegantă și sinceră, încât cu greu îi reziști.”, spune Screendaily.

Sergio Machado este un regizor și scenarist brazilian care a câștigat aprecierea publicului și criticilor odată cu Lower City, o poveste de dragoste din 2005, cu zeci de nominalizări și premii, printre care Premiul tinerilor la Cannes, Cel mai bun film la Festivalul de Film Rio de Janeiro, Cel mai bun scenariu la Festivalul Internațional de Film Latino Los Angeles, și multe altele. În Profesorul de vioară, regizorul lucrează atât cu mari actori ai Braziliei, ca Lazaro Ramos sau Sandra Corveloni (câștigătoarea unui Palme d’Or la Cannes), cu actori la început de drum ca tânărul și talentatul Kaique de Jesus, dar și cu nume cunoscute din scena muzicală braziliană: rapperii faimoși Criolo și Rappin’ Hood, maestrul Marin Alsop și orchestra simfonică din Sao Paolo.

“Sunt copil de muzicieni. Tata cânta la pian, mama la bas la orchestra simfonică a universității Bahia. Erau amândoi studenți și nu-și permiteau o bonă, așa că am crescut printre instrumente muzicale. Filmul ăsta mi-a redat atâtea amintiri pe care le crezusem pierdute.”, spune regizorul.

Acestea fiind spuse, vă invit să urmărim împreună trailerul, apoi vă aștept cu păreri. Credeți că este un film interesant?

Posted on

„Francofonia”, noul film al regizorului rus Alexander Sokurov, din 22 iulie la cinema

Din 22 iulie, Transilvania Film aduce pe marile ecrane din Romania Francofonia, cel mai recent film al renumitului regizor rus Alexander Sokurov. Castigator al Premiului Fedeora pentru Cel mai bun film european la Festivalul de la Venetia si proiectat la Toronto, San Sebastian, Londra, Salonic sau Göteborg, Francofonia exploreaza un episod controversat din timpul celui de-al doilea razboi mondial: soarta operelor de arta din Muzeul Luvru, in timpul ocupatiei naziste.

„Ce ar fi Parisul fara Luvru sau Rusia fara Ermitaj, aceste repere nationale de necontestat? Hai sa ne imaginam o arca pe ocean, plina cu oameni si mari lucrari de arta – carti, picturi, muzica, sculpturi, si mai multe carti, inregistrari si altele. La un moment dat, fundul arcei incepe sa cedeze sub presiunea unei crapaturi. Ce salvezi atunci? Oamenii sau marturiile mute, dar de neinlocuit, ale trecutului? Francofonia este un recviem pentru ceea ce a pierit, un imn adresat spiritului si curajului uman si a ceea ce ne uneste”, spune autorul filmului-cult Arca ruseasca/ The Russian Ark, binecunoscutul tur de forta prin Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, filmat dintr-un singur plan secventa, cu 2000 de actori si trei orchestre. Criticii spun ca, odata cu Arca ruseasca, Sokurov a dat startul filmelor cu si despre mari muzee.

In 1938, in preajma celui de-al doilea razboi mondial, pentru a evita consecintele catastrofale ale primei deflagratii, care a provocat distrugerea a numeroase opere de arta valoroase, tablourile si obiectele din Muzeul Luvru sunt trimise pe ascuns in castele din tara, pentru a fi protejate de bombe, dar si de regimul nazist, care intentiona sa confiste o parte dintre ele.

Combinand imagini de arhiva si secvente filmate, Francofonia spune povestea a doi oameni remarcabili: directorul Muzeului Luvru, Jacques Jaujard, si contele Franziskus Wolff-Metternich, ofiter al celui de-al Treilea Reich. Mai intai inamici, apoi aliati, cei doi devin motorul din spatele protejarii Luvrului in mijlocul unuia dintre cele mai sangeroase conflicte din istorie. Francofonia exploreaza relatia dintre arta si putere, folosind Luvrul ca exemplu viu al civilizatiei si al modului in care arta ne influenteaza.

„Cineastul rus Alexander Sokurov are darul, poate de neegalat printre colegii de breasla internationali, de a transforma framantarea intelectuala in imagini spectaculoase”, scrie The New York Times. Rolurile celor doi oameni-cheie din istoria Luvrului sunt preluate de Louis-Do de Lencquesaing si Benjamin Utzerath, in timp ce Vincent Nemeth apare in rolul lui Napoléon Bonaparte.

Alexander Sokurov s-a nascut in 1951, in Podorvikha, Rusia, a absolvit un master in istorie la Universitatea Gorky si unul in regie la Institutul Cinematografic de Stat din Moscova, unde s-a imprietenit cu Andrei Tarkovski si a fost influentat de opera acestuia. Filmul lui de licenta, The Lonely Voice of Man, o adaptare dupa Platonov, finalizat in anul 1978, a fost interzis de regimul sovietic pana in 1987, cand a primit Leopardul de Bronz la Festivalul de la Locarno. Cu Faust, regizorul a castigat Leul de Aur la Venetia in 2011, iar filme ca Alexandra (2007), The Sun (2004), Father and Son (2003) sau Mother and Son (1997) i-au adus selectii si premii in marile festivaluri si notorietate pe plan international.

“Am fost extrem de fericit cand a aparut oportunitatea de a filma in Luvru. E minunat ca administratia muzeului a raspuns cu atat de mult entuziasm propunerii noastre.” Regizorul marturiseste ca visul lui este sa faca o serie de filme cu muzee : Ermitaj, Prado, Muzeul Britanic, si vorbeste despre comunitatea muzeelor ca cea mai stabila din lumea culturala. “Ce am fi noi daca nu ar exista muzee ? Cum am fi fara posibilitatea de a cunoaste aceasta grandioasa, magnifica cultura care a existat in trecut ?”

Francofonia este o co-productie Franta-Germania-Olanda. Filmul va fi distribuit in cinematografele din Romania, din 22 iulie, de Transilvania Film.

Acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna filmul, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

Posted on

Filmul vazut din interior: documentare cu si despre cinema la TIFF 2016

O serie de documentare remarcabile, care exploreaza viziuni diferite ale regizorilor asupra propriei meserii si aduc un omagiu artei cinematografice, vor fi reunite intr-o sectiune speciala intitulata Cinema, Mon Amour, la Festivalul International de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie).

Cele peste zece filme din program vorbesc despre cinema din multiple perspective, unele de-a dreptul neasteptate: de la filme cult sau curente cinematografice la regizori sau actori celebri; de la figuranti la fanii in stare de orice pentru eroul favorit; de la mecanismele turnajului si jocurile de putere de pe platoul de filmare, la salile si arhivele de cinema. Si, nu in ultimul rand, despre felul in care uneori filmul afecteaza viata reala.

Impactul filmului asupra vietilor oamenilor de rand este studiat in Once Upon a Dream: A Journey to the Last Spaghetti Western (r. Tonislav Hristov, prezent la TIFF in 2014 cu Soul Food Stories), un basm modern despre sperantele hranite de visul hollywoodian ale locuitorilor oraselului Tabernas din desertul Spaniei unde s-a turnat Lawrence al Arabiei. The Wolfpack, debutul regizoarei Crystal Moselle (Marele Premiu al Juriului la Sundance 2015), spune povestea incredibila a sase frati care au trait 14 ani izolati de societate intr-un apartament din Manhattan si a caror singura realitate este colectia de filme pe care o reproduc cu fidelitate intre patru pereti.

Hitchcock / Truffaut (r. Kent Jones), prezentat in premiera la Cannes 2015, are la baza inregistrarea originala a intalnirii marcante dintre François Truffaut si Alfred Hitchcock din 1962 si cartea de conversatii despre arta regizorala ce a rezultat, o veritabila Biblie cinematografica. Marturiile unor regizori cinefili precum Martin Scorsese, David Fincher sau Wes Anderson vin sa sustina impactul cartii lui Truffaut si influenta lui Hitchcock asupra regizorilor actuali. I Don’t Belong Anywhere: The Cinema of Chantal Akerman (r. Marianne Lambert) analizeaza cele peste 40 de filme din cariera renumitei regizoare belgiene recent disparute dintre noi si originile limbajului sau cinematografic.

Construit din inregistrari filmate de actrita insasi cu o camera de 16 mm, fragmente de jurnal, scrisori si imagini de arhiva, si narat in suedeza de Alicia Vikander, documentarul Ingrid Bergman: In Her Own Words (r. Stig Björkman) exploreaza personalitatea complexa din spatele imaginii actritei suedeze. Fascinantul Helmut Berger, Actor (r. Andreas Horvath) e un portret deranjant de intim al personalitatii dificile a actorului Helmut Berger (71 de ani), fosta muza si iubit al regizorului Luchino Visconti. Incredibilul Doomed Beauty (r. Helena Třeštíková) urmareste povestea tragica a actritei cehe Lida Baarová, cunoscuta pentru frumusetea ei si relatia amoroasa cu Joseph Goebbels.

For the Love of a Man, regizat de Rinku Kalsy si prezentat la Venetia in 2015, are ca subiect fanatismul din jurul personalitatii lui Rajinikanth, un actor indian de 64 de ani idolatrizat de patura cea mai saraca a societatii. A Flickering Truth, in regia lui Pietra Brettkelly, este un documentar tulburator despre cinefili impatimiti care au restaurat mii de ore de material din trecutul cinematografic al Afganistanului, dupa trauma regimului taliban. Fury of The Demon este o ancheta captivanta care porneste pe urmele filmului omonim din 1897 al lui Georges Méliès, supranumit „cel mai mortal film facut vreodata”. Legenda spune ca vizionarea lui ii face pe spectatori violenti.
50 Days in The Desert (r. Fabrizio Maltese) documenteaza turnajul de 7 saptamani in desertul Sahara al filmului The White Nights (r. Joachim Lafosse, cel mai bun regizor la Festivalul de la San Sebastian in 2015) si examineaza dinamica relatiilor interpersonale care se creeaza pe platoul de filmare si rolul de manipulator al regizorului. In cel mai recent documentar al sau, epicul si emotionantul It All Started at the End, regizorul-cult Luis Ospina indreapta camera in trecut, inspre radacinile sale in grupul Cali, colectivul de artisti columbieni care a revolutionat arta, cinematografia si literatura, in timp ce tara era acaparata de narcoterorism si razboi de gherila in anii ‘70 si ‘80.

Filmul care da si titlul sectiunii, Cinema, Mon Amour (r. Alexandru Belc), reuneste povestile din spatele cinematografelor de stat abandonate din Romania, prin intermediul protagonistului Victor Purice, un adevarat Don Quijote care a luptat zilnic pentru salvarea salii Dacia Panoramic din Piatra Neamt.

Festivalul International de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie 2016) este organizat de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc si Asociatia pentru Festivalul de Film Transilvania, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Ministerului Culturii si Primariei Municipiului Cluj-Napoca.

Va invit cu drag! Nu puteti lipsi!

Posted on

Descoperirea anului la TIFF: regizorul japonez Sion Sono

Festivalul International de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie) ii dedica anul acesta o ampla retrospectiva regizorului cult Sion Sono, copilul teribil al cinema-ului independent japonez, prezentand 10 dintre cele mai provocatoare filme ale sale. Cu o cariera care se intinde pe parcursul a trei decenii si 46 de filme, Sion Sono este unul dintre cei mai prolifici regizori contemporani. Cineastul a fost prezent in sectiunea Fara Limita la TIFF 2012, cu filmul Himizu.

„Sion Sono este eroul celei mai explozive retrospective din istoria TIFF-ului. Iconoclast, provocator si imposibil de inventiv, acest enfant terrible al filmului japonez contemporan trece cu o usurinta uluitoare de la un gen la altul si-ti trage covorul de sub picioare exact atunci cand crezi ca i-ai prins spilul. Filmele lui nu seamana unul cu altul, desi le face pe banda rulanta, si respira gratie, groaza, contradictie si exces prin toti porii. Putini au vorbit insa despre dragoste asa cum a facut-o el in capodopera Love Exposure. Spirit eminamente liber, Sion Sono este la TIFF 15 ca la el acasa”, explica directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov.

Sion Sono (54 de ani) a debutat ca poet la 17 ani, iar ca cineast, in lungmetraj, la 28 de ani, cu Bicycle Sights (1990), un succes neasteptat in Japonia. Este recunoscut pentru faptul ca prefera – cel mai adesea – sa scrie, sa regizeze, sa produca si sa creeze singur coloana sonora pentru filmele sale. Abordeaza cu lejeritate genuri foarte diferite, sabotand ingenios conventiile fiecareia dintre ele, iar firul rosu al temelor sale este alienarea individului in societatea moderna. Creatiile sale au fost proiectate in sute de festivaluri si premiate la Berlin, Karlovy Vary sau Sundance.

Love Exposure, cel mai premiat film al lui Sion Sono, recompensat printre altele cu Premiul FIPRESCI la Berlinale 2008, i-a conferit statutul de regizor cult. Calatoria epica de aproape patru ore este o satira religioasa centrata in jurul fiului razvratit al unui preot fanatic, care hotaraste sa comita cat mai multe pacate capitale. British Film Institute l-a plasat printre cele mai bune 10 filme din cinema-ul japonez.

Guilty of Romance a avut premiera la Cannes in 2011 si este o alta capodopera grotesca, un film noir care exploreaza relatia dintre dorinta si vinovatie: o tanara sotie care nu gaseste satisfactie in casnicie se refugiaza in fanteziile sale masochiste, lucrand ca prostituata. Un titlu de referinta pentru iubitorii genului grindhouse, Tag (2015) este o calatorie in cele mai adanci substraturi ale imaginatiei, un fantasy pentru adulti in care eleve de liceu sunt urmarite si macelarite de forte supranaturale.

Suicide Club (2001), filmul care a dovedit abilitatea lui Sono de a jongla cu genurile horror, politist, thriller psihologic si comedie neagra, vorbeste despre valul de sinucideri din Japonia si duce la extrem ideea societatii moderne esuate. Scena introductiva, in care 54 de fete se sinucid in masa producand o baie de sange, a devenit celebra. Noriko’s Dinner Table (2005), un alt film reper al genului horror japonez, selectat in 12 festivaluri si premiat la Karlovy Vary, exploreaza probleme actuale ale Japoniei, cum ar fi conflictul dintre generatii, alienarea sociala, suicidul si volatilitatea identitatii in era internetului.

Shinjuku Swan (2015), filmul sau cu cel mai mare succes de box office, inspirat de o serie manga, urmareste transformarea unui tanar ajuns traficant de prostituate in cel mai mare district „rosu” din Tokyo. The Virgin Psychics (2015), o adaptare dupa benzi desenate manga, este o comedie trasnita care abunda in aluzii sexuale si in care adolescentii detin puteri telepatice.

O exceptie in filmografia sa, Love & Peace (2015) este o induiosatoare comedie muzicala suprarealista care parodiaza filmele clasice de familie, aducand un omagiu genului kaiju, cu monstri. The Land of Hope (2012), inspirat de urmarile exploziei de la Fukushima, este o drama emotionanta despre doua familii separate de un dezastru nuclear. Be Sure to Share (2009), o alta exceptie de la genul J-horror (japanese horror), abordeaza tema relatiei fragile dintre un fiu si tatal sau, umbrita de descoperirea unei boli terminale.

***
Festivalul International de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie 2016) este organizat de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc si Asociatia pentru Festivalul de Film Transilvania, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Ministerului Culturii si Primariei Municipiului Cluj-Napoca.

Asadar, clar nu puteti rata! Va invit cu mare drag, apoi va astept cu impresii. Enjoy!