Roxen alungă norii grei cu Cenușă

Un pian alert și un set de tobe cu bătăi mistice îi stau drept acompaniament lui Roxen în dialogul pe care îl poartă cu universul, cu sinele și cu o fostă iubire în noua sa piesă. ,,Cenușă” are iz de incantație și are drept scop final dăruirea de superputeri oricărei persoane care își dorește să treacă peste rănile unei relații sfârșite.

Piesa a fost scrisă de Theea Miculescu și David Ciente, care s-a ocupat și de producție.

,,M-am îndrăgostit iremediabil de această piesă din momentul în care am auzit-o prima dată. <<Cenușă>> e plină de melancolie, dar și plină de optimism. Piesa e despre renaștere, împăcare cu trecutul și despre a redeveni tu cu adevărat, cu ajutorul propriilor puteri.” ne spune Roxen.

Roxen e un artist complex, cu un sound visător și bogat, și o voce profundă. Piesele și versurile sale creează un univers unic, unde totul e posibil. Cu o audiență internațională în continuă creștere, Roxen a reușit să ajungă cu piesele sale pe locul 1 în Polonia și CIS. Artista a dezvoltat și pe plan național o comunitate strânsă de fani, care au adus-o de 3 ori pe locul 1 în topurile din România. Pentru artistă, fiecare experiență muzicală e o nouă călătorie prin alte dimensiuni, vibe-ul său muzical făcându-și efectul ca o vrajă, care fascinează și conturează o nouă lume.

Păreri?

172 Post Views

S-a lansat un nou proiect muzical: ANNKA – Vorbe letale

Un nou proiect muzical se lansează pe piața muzicala din Romania sub egida MediaPro Music și Keya Soul. ANNKA lansează piesa “Vorbe letale”, compusă de Andrei Idu, Marco Barbu, Ana Maria Codreanu (Belleamy) și Lucian Zavoianu și produsă de On Music. Videoclipul piesei este regizat de Marco Barbu (Keya Soul).

“Sunt foarte bucuroasă să vă prezint primul meu single – “Vorbe letale”. Piesa spune povestea unei fete înșelate de partener care nu mai are timp pentru vorbele lui “goale”. Mi-am dorit să cant încă de când eram mică, am cochetat și cu dansul, iar de un an am început să iau lecții de canto, iar acum visul mi s-a împlinit și am reușit să lansez și prima piesa. Împreună cu echipa mea de la Keya Soul pregătim multe piese și videoclipuri pe care abia aștept să vi le arat”, a declarat ANNKA.

ANNKA este originară din Filiași (Oltenia) și pe lângă muzică este studentă anul II la Facultatea de Business și Turism din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Păreri?

157 Post Views

Spania’99 și Berechet schimbă atmosfera cu Dacă intru-n club

Colaborarea dintre Spania’99 și Berechet a rezultat în genul de piesă care golește mesele, cu un beat molipsitor de raggaeton și hip-hop. ,,Dacă intru-n club” îți va aduce aminte de cele mai bune petreceri la care ai fost, fie ele în club sau sufragerie, și îți va da poftă de altele noi.

Piesa a fost scrisă de Spania’99 (Andrei Mateos), Costi, Cezar Gună, Berechet, iar de producție s-a ocupat Costel Domințeanu (DOMINO).

,,De ceva vreme vorbesc cu colegii de studio despre viziunea mea artistică pe următoarea perioadă, în acest fel îmi dau seama cine mă poate ajuta să materializez această viziune și cine nu. Costi Domino și Cezar Gună m-au înțeles perfect de această dată și am reușit împreună să facem piesa <<Dacă intru-n club>>, după ce le-am explicat că în acea sesiune vreau să fac o piesă de petrecere, care să se audă predominant în cluburi. Încă de când a fost gata acest demo, am știut că va fi următoarea mea lansare, pentru că sună fix așa cum îmi doream să sune, Costi Domino e un maestru al sunetelor, iar Cezar e un songwriter excelent cu care mereu m-am înțeles la scris. Cireașa de pe tort a venit când am vorbit cu Berechet într-o zi de studio, iar după ce am dat play la piesă, am zis ca ar fi tare să facem piesa asta împreună. Când am auzit ce a tras pe piesă, am știut că e ce trebuie.

Piesa asta e despre acea stare de spirit pe care o ai când pleci spre o petrecere, stare care ajunge la apogeu fix la intrarea în club, moment în care se schimbă tot ce va urma în acea seară de party. E un feeling care mereu mi-a placut, m-a atras și m-a intrigat, iar în piesa de azi, care este un reggaeton urban românesc, am vrut să dezvolt cât de mult am putut acest sentiment. Mi-a fost dor de România și români în acești 2-3 ani de pauză și mă bucur că am reușit să facem o piesă pe sufletul românilor. Sper că și ei să o primească așa cum trebuie și să țină minte seara aia epică, prin vocea mea. Pot spune că ea reprezintă începutul unei perioade artistice pentru proiectul meu și abia aștept să auziți următoarele etape. One love.” ne spune Spania’99.

,,<<Dacă intru-n club>> e o piesă cu mega vibe și abia aștept să mă întâlnesc cu Spania’99 pe scenă și să facem cel mai tare party. Colaborarea noastră a mers de la sine și suntem super mulțumiți de ce a ieșit.” ne spune Berechet.

 

Spania’99 (Andrei Mateos) se inspiră din poveștile complicate și dure de viață, în timp ce ritmul pieselor sale are influențe flamenco, stilul reprezentativ țării din care provine, Spania, dar și urban rap, cu un sound hip-hop puternic. Provenind dintr-o familie dezbinată, Andrei a fost nevoit încă de mic să facă față sărăciei și barierelor sociale. A reușit să treacă peste toate greutățile cu ajutorul atitudinii sale pozitive și astfel și-a dezvoltat propria lui filosofie, pe care o redă în versurile sale, într-un mod direct și extrem de sincer. Este un artist cameleonic și de-a lungul timpului, a lucrat cu producători faimoși, care abordează diferite genuri muzicale.

Berechet este un artist dinamic în continuă ascensiune pe scena muzicii urbane. Piesele sale reprezintă un amestec unic de beat-uri de trap și vibrații energice de dans. ,,Bam Bam Bam”, single-ul cu cel mai mare impact, a făcut furori pe platformele de social și i-a demonstrat versatilitatea artistului. Berechet și-a făcut simțită prezența și în pelicula de succes ,,Romina VTM”.

Păreri?

212 Post Views

După succesul înregistrat cu Barman, Aria Moon revine cu o nouă piesă

Aria Moon lansează Bulevard, o melodie sinceră care surprinde sentimentele stârnite de lipsa unei persoane dragi. Versurile descriu dorul și durerea care provin din a fi departe de cineva care deține un loc special în inima ta. Este o reamintire a faptului că dragostea poate fi atât frumoasă, cât și dureroasă și că lipsa cuiva este o parte din experiența umană pe care o împărtășim cu toții.

 

„Piesa Bulevard este despre melancolia unei iubiri care a încetat să se mai întâmple, despre cum nu vom mai găsi același om, în alți oameni. Dorul de a te mai plimba încă o dată cu persoana iubită prin locurile voastre preferate, este laitmotivul prezent în întreaga scriitură. S-au stins luminile pe bulevard se referă la faptul că, odată cu plecarea persoanei iubite din viața noastră, totul devine întunecat pentru o perioadă în lumea noastră. Melodia descrie un spațiu plin de oameni, dar gol din lipsa unui singur om.” declară Aria Moon.

 

Piesa a fost scrisă de Aria Moon și Adda, produsă de Batog Aurel și Dumitriu Radu, iar de mix master s-a ocupat Călin Grăjdan.

 

Despre Aria Moon

 

Aria Moon este o artistă din România, care scrie în metafore puse pe note, atât pentru ea cât și pentru artiști mari precum Nicole Cherry, Adda, Lidia Bubble, Nicoleta Nuca. Pasionată de muzică de la o vârstă fragedă, artista a participat la multe concursuri care au ajutat-o să se identifice ca artist. Aria Moon este personajul “rupt” din experiențele proprii de viață, care s-a vindecat scriind muzica și care dorește sa vindece la rândul ei pe alții prin cântec și emoție.

Păreri?

153 Post Views

EL Radu aduce în playlisturi Vraja ta

EL Radu, interpretul din Republica Moldova, aduce în playlisturi „Vraja ta”, un single cu un sound fresh, plin de emoție. Produsă de către Ivan Linkovsky împreună cu „The Master of the Sound” și cu versurile scrise de către EL Radu, „Vraja ta” este despre iubire, cunoaștere, înțelegere și acceptare.
„Piesa aceasta este una de cotitură, mai ales că în ultimii ani m-am dedicat carierei de producător muzical pentru tinerii artiști din România, dar și din Republica Moldova. După doi ani, a apărut «Vraja ta» și sper să vă bucurați de ea”, spune EL RADU.„Prin clipul, dar și prin versurile piesei «Vraja ta» avem redate fazele iubirii, de la o relație fresh, la una cu experiență. Am încercat să redăm emoția primei apropieri, până la o evoluție, alături de viitorul partener. Pe lângă love story, în videoclip avem o stilizare și transpunere a relației pe un dans”, spune regizorul videoclipului Dan Mihai Lupescu.

Originar din Republica Moldova, EL Radu este redactor-prezentator de 12 ani și prezintă emisiunea Express Muzical la Radio Moldova Muzical. De asemenea, artistul a activat și ca prezentator TV la Matinalul postului public de televiziune din Moldova, Moldova 1, iar de o lungă perioadă de timp, lucrează ca producător pentru mai mulți artiști care sunt la început de drum.

 

Păreri?

154 Post Views

Red Parlament lansează single-ul Când soarele răsare

Trupa Red Parlament a revenit cu piesa “Când soarele răsare”, o melodie pozitivă, optimistă, despre bucuria de a trăi, de a iubi, perfectă şi pentru serile de dans.

Noua piesă Red Parlament, “Când soarele răsare” este compusă de Mario Joy, alături de Doru Isăroiu.

“Atunci când ești în mijlocul petrecerii, muzica vibrează, toată lumea dansează, distracția este la cote maxime, dar ție îți zboară gândul la ea, la acea femeie de care ești îndrăgostit. Ai vrea sa fie cu tine, dar ea e undeva departe. Și totuși gândul ajunge la ea. Iubirea nu are limite sau distanțe. Când intre cei 2 exista chimie, iubirea ii va înconjura pentru totdeauna!”, a declarat Red Parlament.

Trupa Parlament se lansa în anul 1998 cu unul dintre hiturile pop rock cele mai difuzate la radiourile din România de până atunci: Vine Vara!
Şi întocmai, ca o vară plină de energie şi valenţe solare, a venit și această trupa în peisajul muzical românesc, urmând să se impună în topuri în anii ce au urmat cu piese de pe albumul Trăiește-ți viața (E frumoasă foc și Valul). Trupa a rămas constanta în calitate și mesaj cu melodia Suflet pierdut, considerată una dintre cele mai frumoase balade românești.
Au susţinut sute de concerte remarcabile pe scenele cluburilor din toată țară, lăsând mereu impresia afinității depline față de muzică bună.

Între timp, trupa și-a schimbat numele în RED PARLAMENT, lansând mai multe single-uri proprii, printre care putem aminti “Amprente din iubirea mea”, “2 Străini”, Îndrăgostit de prietenă ta, Iubiți că-n prima zi, Numai tu alături de Elena Ionescu, 10 păcate sau Romantic Story”.

Păreri?

153 Post Views

Alesso face echipă cu Ty Dolla $ign pentru Caught A Body

Alesso face echipă cu Ty Dolla $ign pentru “Caught A Body”. Cu percuție și producție atrăgătoare care amintește de muzica house din anii ’90, piesa este o declarație îndrăzneață a ambilor artiști. Discul servește o mărturie a instinctelor lor de creatori și colaboratori a căror muzică cere mișcare. Ty Dolla $ign oferă o întorsătură dinamică ritmurilor hipnotice de dans ale lui Alesso, rezultând una dintre cele mai emblematice colaborări ale anului.

„Băiatul meu, Alesso, este unul dintre cei mai mari DJ din lume, așa că sunt onorat că mi-a cerut să fac parte din această melodie. Cu siguranță, am făcut niște chestii de petrecere pentru vară!” – Ty Dolla $ign

„Această melodie a fost una dintre preferatele mele în ultimele luni”, spune Alesso. „Este ceva nou pentru mine și sunetul meu, care este incitant! Sper să se bucure toți la fel de mult ca mine.”

Aproape un an de pregătire, Alesso și Ty Dolla $ign au prezentat pentru prima dată că o colaborare era în curs de desfășurare prin intermediul rețelelor de socializare, înainte de a reda pentru prima dată la ULTRA Miami. Odată cu lansarea „Caught a Body”, Alesso deschide o nouă eră – adoptând genul de abordare care va continua, fără îndoială, să estompeze granițele și să aducă oamenii împreună.

 

Păreri?

153 Post Views

Ellie Goulding a lansat albumul Higher Than Heaven

Ellie Goulding a lansat albumul “Higher Than Heaven”. Cu single-urile „By the End of the Night”, „Easy Lover”, „Cure for Love”, „Let It Die” și „Like a Saviour”, albumul este plin de hituri. Lansarea urmează succesul „Miracle” cu Calvin Harris, care a intrat în clasamentul oficial al Marii Britanii pe locul 3 și se află în fruntea clasamentului oficial al single-urilor săptămâna aceasta.

Higher Than Heaven a văzut-o pe Ellie colaborând cu câțiva dintre cei mai buni din muzica pop pentru a crea albumul, Greg Kurstin (Sia, Maggie Rogers, Elton John), Jessie Shatkin (Charli XCX, Years & Years), Koz (Sam Ryder, Madonna, Dua). Lipa) și Andrew Wells (Halsey, Yungblud). Proiectul prezintă vocea lui Ellie în centrul scenei, în timp ce producția este muzică pop la cea mai bună calitate, cu linii de bas puternice, sintetizatoare în creștere și melodii euforice.

Vorbind despre noul album, Ellie explică: „Sunt atât de bucuroasă că în sfârșit împărtășesc acest album cu toată lumea. Când îl ascult din nou, mă vizualizez plutind, încet în jos, dar niciodată căzând. Sper că toată lumea să ia ceva pozitiv din el – eu doresc ca oamenii să asculte acest disc și vor să danseze și să se îndrăgostească unul de celălalt și de ei înșiși.”

La începutul acestui an, Ellie s-a întors pe scenă pentru două spectacole intime sold out la emblematicul KOKO din Camden din Londra, unde a captivat publicul cu un set format din hiturile ei anterioare, alături de single-uri recente și muzică de pe album. Evening Standard a anunțat spectacolul drept „un spectacol glorios” și i-a acordat cinci stele. Mai târziu în acest an, Ellie se va angaja în turneul său european „Higher Than Heaven”, începând cu 16 octombrie, la Dublin.

Până în prezent, Ellie a sărbătorit 10 single-uri de platină, trei albume #1, două premii BRIT, o nominalizare la premiile GRAMMY și o nominalizare la Globul de Aur. Ea a vândut peste 27 de milioane de albume și 218 milioane de single-uri, a acumulat 43 de miliarde de stream-uri în întreaga lume. Ellie este, de asemenea, una dintre cele mai ascultate artiste feminine pe Spotify, cu peste 8 miliarde de stream-uri. Cu peste 50 de milioane de urmăritori combinați pe platformele sale sociale, ea a câștigat, de asemenea, Premiul Diamond de la YouTube, cu 10 milioane de abonați pe canalul ei YouTube și peste 6,8 miliarde de vizionări la nivel global.

Păreri?

223 Post Views

Francis On My Mind a lansat single-ul I’m Alright

După piesa „Cloudberries”, prezentă în peste 20 de playlisturi principale (New Music Friday) de la Spotify, și succesul uimitor al track-ului „Swimming Pools”, care a fost inclus în serialul american pentru adolescenți „The Summer I Turned Pretty”, Francis On My Mind a revenit cu o nouă melodie – „I’m Alright”.

Francis On My Mind a avut recent primul concert in Expirat, Bucureşti, unde a interpretat live şi noul single. Melodia este compusă de către Francis On My Mind, alături de Sophie Lindinger, Luca Pivetz, Anett Kulbin, iar videoclipul e creat alături de Codruta Corocea (DoP), Cristina Popa (montaj), #Niciozifarafilmare (productie). Alături de Francis On My Mind, în videoclip apare şi band-ul artistei, alaturi de care este prezenta si in concerte.

Artista a cunoscut deja succesul, mai ales după ce cântecul „Swimming Pools” a fost inclus pe coloana sonoră a serialului american „The Summer I Turned Pretty” și a ajuns la 1.5 milioane de ascultări pe Spotify. Francis On My Mind lanseaza melodii pop perfecte de la sfârșitul anului 2019. În 2021, Francis On My Mind și-a început aventura internațională odată cu lansarea single-ului ei, „Circle of Love”, care a fost ales drept Focus Track la nivel de Europa. Piesa a fost inclusă în „New Music Friday” și a fost selectată să reprezinte România pentru campania Samsung Music Galaxy. Acest single a fost urmat de lansarea „Swimming Pools”, remixat de Wankelmut și sincronizat în serialul produs de Amazon Prime – „The Summer I Turned Pretty” și „The End”, care a fost scrisă și produsa de Francis On My Mind, împreună cu Andreas Soderlund și Martin Eden (Bjork, Tom Grennan), la Stockholm. După ce 2021 a fost un an palpitant pentru Francis On My Mind, artista a lansat in 2022 piesa intitulată „Speed Of Light”. Francis On My Mind este unul dintre primii artiști care au abordat acest gen muzical din România, urmărind să împletească ritmurile pop cu vibrațiile electro, amestecate cu vibrațiile anilor 80.

Păreri?

151 Post Views

Holy Molly e dispusă să Facem cum vrei tu

Aș face orice doar să fiu de-ajuns/ Oricum facem cum vrei tu.

Iubirea, pe cât de frumoasă și sinceră e, pe atât de plină de control poate ajunge. Iar în momentul în care permiți să se decidă în locul tău, acela e momentul în care tu pierzi contactul cu tine, cu sufletul tău. Și cu toate astea, ați fugi din calea iubirii? Despre asta vorbește și Holy Molly în noua sa piesă. ,,Facem cum vrei tu” descrie o relație nearmonioasă, în care comunicarea lipsește, iar asta duce la haos, haos în care cineva are mereu de suferit mai mult.

Piesa a fost scrisă de Holy Molly, Adrian Istrate și Costel Domințeanu, care s-a ocupat și de producție. 

,,Rar mi-a fost atât de greu să descriu o piesă. Cred că <<Facem cum vrei tu>> spune atât de multe încât nu mai lasă loc de interpretare. Vină, neputință, control, iubire, haos, singurătate. Toate fac parte din povestea pe care am încercat s-o conturez împreună cu Adi și Costi. Și felul în care, oricât de greu ar fi, nu poți renunța la iubire. Este liantul care leagă și înglobează toate celelalte realității. E greu? Da. E minunat? Da!” ne spune Holy Molly. 

Holy Molly este o cântăreață, compozitoare și actriță, cunoscută pentru vocea ei puternică și versurile captivante. Artista este considerată a fi revelația momentului în industria muzicală din România. De-a lungul carierei sale a colaborat cu nume sonore din industrie, precum LIZOT, Alex Parker, Cosmo & Skoro și Shanguy, ce au propulsat-o în cele mai importante playlist-uri de pe Spotify. Single-ul “Shot a friend” i-a adus un nou val de fani, piesa ajungând pe primul loc în topul celor mai difuzate piese din Polonia și în topurile din CIS. După succesul internațional avut cu <<Menage a Trois>>, „Back to her”, “Twinkle Twinkle”, “Shot a friend”, artista a lansat hit-ul „Plouă”, alături de rapper-ul Tata Vlad, piesă ce a ajuns pe prima poziție în topurile muzicale de specialitate ale radiourilor din România. Single-ul “Watch Me” a reușit de asemenea să fie prezent în Top 10 Radio Airplay România săptămâni la rând, fiind una dintre cele mai ascultate piese ale momentului respectiv, iar “Sunday Night” este  #3 în Radio Chart Poland. Ultima sa colaborare, alături de DJ Project, pentru piesa ,,Fulgul” a fost foarte bine primită de fanii artiștilor. 

Păreri?

211 Post Views