Amedeo: Este vorba despre o poveste ascunsa. Albastru – in versiunea acustica – VIDEO 

Amedeo lansează marți, 19 aprilie, versiunea acustică a piesei „ Albastru“, o melodie nelansată de pe EP-ul de debut al artistului. Învăluit în mister, EP-ul va conține mai multe piese, care vor reflecta perioade diferite din viața lui Amedeo, puse sub o umbrelă a vulnerabilității.

 « Albastru » face parte dintr-o trilogie pe care o pregătesc de lansare. Este vorba despre o poveste ascunsă și aici, dar voi explica mai multe în curând. Până atunci… e doar « albastru »“, a declarat Amedeo.

Amedeo este cunoscut de toată lumea drept „corporatistul din Pipera”, reușind să îmbine perfect munca de birou cu pasiunea sa pentru muzică. În vârstă de 23 de ani, absolvent al facultății SNSPA din București, ambițios și pregătit să facă orice pentru visul său, Amedeo a devenit un nume remarcat în industria muzicală de la noi, după ce a participat, în 2017, la „Vocea României”.

Ard Tot, prima piesă a artistului, în colaborare cu Oana Marinescu, a intrat pe radio a doua zi de la lansare și se bucură în prezent de peste 200 de mii de stream-uri în Spotify.

Păreri?

424 Post Views

Trackula revine cu un nou single alături de SBSTN, Toxic 

După lansările de succes alături de Romanian House Mafia, Trackula revine cu un nou single alături de SBSTN. “Toxic” este un track dance, perfect pentru serile de primăvară petrecute alături de prieteni. Dacă până acum Trackula ne-a făcut să dansăm pe remake-urile dance făcute pentru hit-uri precum „Jalebi Baby” sau „Faded”, noul single e pregătit să arate iubitorilor de muzică dance sound-ul hipnotic ce îl caracterizează.

Single-ul „Toxic” a luat naștere într-un songwriting camp organizat de Global Records unde IRAIDA, Achi și Bastien au scris și compus piesa într-una dintre sesiuni.

Trackula este o legendă urbană printre producătorii de muzică din România, deoarece nimeni nu îi cunoaște identitatea. Umblă vorba că numele lui real ar fi Vlad și îl găsești treaz doar după ce apune soarele. Îi place să producă muzică de club și electronică, despre care crede că unește oamenii într-un mod unic și nemaîntâlnit. Trackula face parte din Romanian House Mafia, o casă de producție focusată pe muzică dance. Cu lansări precum “Party” sau “Paris to London”, Romanian House Mafia are zeci de mii de ascultători lunari pe platformele de streaming.

Păreri?

304 Post Views

Smiley si Satra B.E.N.Z. si-au filmat singuri videoclipul piesei Bani multi (Fii tot ce poti), doar cu telefonul 

Smiley și Șatra B.E.N.Z. răspund DA comentariilor primite și își continuă colaborarea-șoc cu filmarea și lansarea videoclipului piesei reintitulate „Bani mulți („Fii tot ce poți”)“, după reacțiile bune obținute pe platformele de streaming, la doar o săptămână de la prima ei audiție în spațiul public, care au plasat-o printre cele mai ascultate piese de pe canalul de Spotify a lui Smiley. Reacțiile oamenilor i-au pus la treabă pe cei 5 artiști care au hotărât să facă pe loc cel mai rapid, natural, ieftin și neprelucrat clip din carierele lor, folosindu-se doar de telefon și de creativitate.

„Să vezi, ca să crezi! Am primit foarte multe comentarii și reacții după lansarea piesei cu Șatra B.E.N.Z., cele mai multe ne cereau să mergem mai departe cu ea, să nu ne oprim la audio, că oamenii vor să ne vadă, de parcă n-ar crede că noi am făcut o piesă împreună până nu ne și văd cu ochii lor. Mi s-a părut tare și am vorbit cu băieții să facem repede un clip simplu și nebun, așa cum e și piesa noastră. Așa că am decis să facem, așa cum fac toți copiii din ziua de azi, un clip simplu, filmat doar cu telefonul, ca să fie dinamic, firesc și să ne arate așa cum suntem.”, a povestit Smiley despre ideea clipului filmat integral cu telefonul, ce poartă semnătura regizorală al lui Ramon Laurențiu Militaru.

Super Ed, Keed, Lu-K Beats, Nosfe, cei patru artiști din trupa Șatra B.E.N.Z., aleg să meargă mai departe în relația cu Smiley și să caute intersecțiile creative din stilurile lor muzicale: „Pentru Șatra B.E.N.Z. colaborarea cu Smiley a reprezentat oportunitatea de a compune și interpreta muzică alături de un artist pe care îl admiră și respectă. A reprezentat, de asemenea, o bună ocazie de a experimenta o zonă muzicală diferită semnificativ de a noastră. Cel mai mult din acest proiect ne place rezulatul final, adică piesa. Ne dorim ca atunci când ascultă melodia, oamenii să se simtă inspirați și cu dorința de a deveni cea mai bună versiune a lor.”, au mărturisit artiștii din Șatra B.E.N.Z. despre colaborarea din „Fii tot ce poți”, considerată ca fiind cea mai șocantă din industria muzicală românească în 2022.

Co-producție HaHaHa Production, Cat Music și Roton, piesa „Bani mulți („Fii tot ce poți”)” are muzica semnată de Roland Kiss, Lucian Nagy, Andrei-Tiberiu Maria (Smiley), Vlad Munteanu (Doc), Emilian Nechifor, Nosfe, Keed, Super ED, PRNY, versurile scrise de Andrei-Tiberiu Maria (Smiley), Darius Vlad Cretan (Nosfe), Bogdan David Ionita (Keed), Catalin Guta (Super ED), Vlad Munteanu (Doc), Emilian Nechifor și producția muzicală realizată de Roland Kiss, Lucian Nagy.

Păreri?

344 Post Views

După Sacrificii, SHIFT revine cu Nopți și Zile în colaborare cu What’s UP

Noul videoclip al lui SHIFT privește dintr-o altă perspectivă tema relațiilor, însă piesa rezonează cu siguranță cu foarte mulți dintre noi, mai ales datorită atmosfei setată de cei doi artiști, SHIFT și What’s UP cât și de Kobzzon, regizorul videoclipului “Nopți și Zile”.

SHIFT continuă astfel povestea albumului său în lucru după single-ul “Sacrificii” realizat în colaborare cu Horace și Amuly, doi artiști din noua generație. „Mi-a plăcut foarte mult cum a fost primită piesa Sacrificii și îmi doresc ca de data asta să se întâmple cel puțin la fel. Sunt foarte recunoscător pentru toți oamenii care ne ascultă muzica.”

Videoclipul a fost filmat doar într-o singură zi: “Am filmat foarte rapid, a decurs totul ca la o petrecere de grădină. Ne-am bucurat să sărbătorim piesa asta. Ne place foarte mult! What’s UP e mai încântat decât mine. Suntem oricum uimiți de cum a ieșit videoclipul și abia așteptăm să-l vedeți și voi! Dragoste!”

Păreri?

146 Post Views

Kay Flock face echipă cu Cardi B, Bory300 și Dougie B pentru piesa Shake It

Kay Flock face echipă cu Cardi B, Bory300 și Dougie B pentru piesa “Shake It”.
Cardi B a fost luat cu asalt de fanii Hip Hop după ce a distribuit videoclipuri care o arată că se întoarce în orașul ei natal pentru a filma un videoclip muzical. La acea vreme, s-a declarat că rapper-ul „Up” se unește cu Kay Flock și unii credeau că, Cardi este încă un artist care va sări pe valul New York Drill. Cu toate acestea, Cardi și echipa ei au spus clar că ea nu își atașează numele nimănui pentru influență.

Cardi B, Dougie B și Bory300 îl ajută pe Kay să finalizeze „Shake It”. Elementul vizual a fost mult timp prezentat în mediul online, deoarece artiștii se unesc pentru o petrecere epică în Boogie Down Bronx, dar, desigur, Kay Flock nu li s-a alăturat. Rapper-ul este în prezent încarcerat în timp ce așteaptă procesul său pentru crimă de gradul I. Necazurile sale juridice nu i-au oprit cariera și „Shake It” a fost foarte așteptat.

Păreri?

169 Post Views

Conan Gray a lansat single-ul Memories

Conan Gray a lansat single-ul “Memories”. Acesta a anunțat și sosirea celui de-al doilea album, “Superache”.
Încă o dată, el prezintă un imn personal înrădăcinat în sentimente crude. Vocea lui se combină perfect cu pianul în timp ce el imploră: „ Please don’t ruin this for me. Please don’t make this harder than it already is. I’m trying to get over this.”

În prezent, străbătând America cu „The Conan Gray World Tour 2022″, el a lăsat fanilor sugestii în fiecare seară despre viitorul proiect. În acest weekend, turneul va face o oprire istorică pentru performanța sa de debut la Coachella 2022.

GQ l-a prezentat pe Conan în numărul lor din martie 2022 și l-a botezat „The New Prince of Sad Songs”, în timp ce Vogue l-a inclus în revistă pentru categoria de modă.
La vârsta de 12 ani, Conan a început să scrie primele versuri, totodată acesta posta intens pe internet desene, fotografii, vlog-uri, dar și gândurile lui. În anul 2018, a lansat piesa de debut, “Idle Town”, iar în următorii 3 ani, artistul a lansat “Sunset Season EP” și a susținut 3 turnee în America de Nord și 2 în Europa, lansând în 2020 albumul “Kid Krow”. Cele mai cunoscute piese ale lui Gray sunt: “Heather” și “Maniac”, fiind certificate cu discul de platina în America.

Păreri?

117 Post Views

Gino Manzotti & Maxx feat. Malina & Soundland lansează Chemistry

Gino Manzotti & Maxx înseamnă muzică bună pentru că știm cu toții ce iese “din mâna” DJ Project, iar atunci când feat-urile artiștilor sunt cu fete talentate și cu voci de excepție, rețeta se numește hit. Astfel, înaintea sărbătorilor de Paște, Gino Manzotti & Maxx feat. Malina & Soundland lansează “Chemistry”. Nu se putea să fie altfel decât o piesă de dragoste bine făcută, cu toate ingredientele alături: mesaj, sound, vibe, frumusețe, amintiri din cele mai dragi sufletului atunci când iubești și ești îndrăgostit.

“Chemistry” e o nouă piesă din șirul de colaborări de lungă durată dintre Gino Manzotti & Maxx, Soundland și Malina, după Moonlight Shadow, Back Home etc. Ca mesaj, piesa urmărește povestea de dragoste într-o manieră profundă, care se poate realiza doar cu ajutorul unei chimii puternice dintre două persoane”, a declarat Andy Platon, parte din echipă, responsabil și el cu muzica și versurile, alături de Gino Manzotti, Florea Ovidiu și Mălina Mureșan. Și pentru că o piesă bună trebuia însoțită de un videoclip pe măsură, Claudiu Stan (MVPEntertainment) s-a ocupă de regia clipului pentru ca totul să fie ca în povești.

DJ Project este în momentul de față cea mai tare și de succes trupă muzicală din România. Popularitatea de care se bucură Gino Manzotti și Maxx este imensă, iar cifrele și vizualizările pe care le fac piesele lor vorbesc de la sine. Cu 20 de ani de activitate, 5 piese difuzate concomitent pe radio, precum “Retrograd”, “Slăbiciuni”, “Cheia inimii mele”, “Inimă nebună” și “Parte din tine”, peste 300 de milioane vizualizări pe canalul lor de youtube, peste 5000 de concerte la activ, DJ Project nu se dezice și aduce constant noi suprize pentru cei mai fideli fani ai săi.

Păreri?

99 Post Views

Evelina Negru lansează single-ul, Trăiam în paradis, alaturi de videoclipul oficial

Evelina Negru lansează prima sa piesă oficială după participarea din cadrul emisiunii concurs „Superstar”. Melodia se numește „Trăiam în paradis”, este compusă în studiourile DeMoga Music, fiind lansată alături de MediaPro Music & Universal Music România.

“În această perioada complicată pentru fiecare dintre noi, când 2 lumi sunt intr-un conflict și mii de familii se despart, copii și prietenii, am vrut să venim cu un mesaj frumos, pentru că muzica salvează suflete.” – Evelina Negru.

Piesă „Trăiam în paradis” a fost compusă de către Marius Moga, Bogdan Samoilenco și Mihai Dumitrescu. În același timp, pentru lansarea piesei, Evelina a filmat un videoclip alături de o echipa formată din: D.O.P / color Corection – Valentin Bostan, regie / edit: Eugen Floreac, executive producer: Sergiu Dobrunov si gaffer: Andrian Babii.

Piesa este mai mult decât o poveste, e viața mea transferată pe portativ. E despre acea dragoste pe care o simțim în atâtea feluri, o cântăm și o trăim în vers. Este temelia celor mai mari opere de artă și muza fiecărui muritor. Ea ne înalță nepământesc de dur, simultan ne tulbură și cea mai mică parte de luciditate. Despre ea cânt, pentru ea scriu și cu ea trăiesc.Iubiți sincer. În fiecare zi.“, a adaugat Evelina Negru

Vocea caldă a Evelinei se completează perfect cu linia melodia și cu versurile construite ca o poezie, care transmit o realitate crudă, ușor dramatică și emoțională. Piesă, introspectivă, vorbește despre amintirile poveștii din paradis, despre dragul nesfârșit de jocul serios, despre curajul de a crede și a reuși, despre bucuria de a descoperi că ideea fiecăruia ar putea fi cea mai bună, despre surprinderea că ai fost pregătit să te descurci atât de bine în situații reale, fără jumătatea alături de care trăiai în paradis.

„Am descoperit vocea Evelinei Negru la Superstar și am știut că, indiferent de parcursul ei în show, va ajunge un artist mare, de aceea am decis să o invităm în echipa noastră de la DeMoga Music și să scriem muzică bună și istorie împreună“, a declarat Marius Moga.

Evelina Negru are 19 ani și este din Chișinău, acolo fiind elevă în clasa a 12-a la un liceu cu profil uman. Străbunica ei avea o voce frumoasă, cânta la adunările din sat; nu a cunoscut-o pe străbunica ei, însă tatăl ei i-a spus că ea îi semăna foarte mult străbunicii. Tatăl este doctor, iar mama este designer de interior, Evelina având o legătura foarte strânsă cu familia. În paralel cu muzică, Evelina este și make-up artist și a fost implicată în numeroase proiecte foto sau video.

“Vreau să-mi mulțumesc mie, pentru că nu am ascultat de oamenii care mi-au spus să mă las de muzică și am continuat oricât de greu ar fi fost. Nu știu daca îmi ajung cuvinte să mulțumesc echipei mele DeMoga Music și MediaPro Music, m-au luat în echipă cu sufletul deschis și sunt extrem de recunoscătoare pentru o șansă unică. Părinților mei, de asemenea, le sunt recunoscatoare pe viața. Ei au reușit să îmi cumpere primul meu pian după ce am cântat un an pe un pian desenat pe foaie, și-au dedicat fiecare zi din viața pentru mine” – Evelina.

Păreri?

119 Post Views

Beachbag, Max Fail si Viktoria Vane lanseaza o piesa de care o sa te indragostesti: L’amour Toujours 

Când vara e aproape, când pofta de viață este prezentă la fiecare pas, când vremea e caldă, iar dragostea e puternică, piesa „L’amour Toujours”, semnată de Beachbag, Max Fail și Viktoria Vane, ne amplifică fiecare dorință și ne face să ne bucurăm de tot ce e frumos în viață.

Totul în timp ce strângem strâns de mână acea persoană specială.

Cu un vibe fresh, Beachbag, Max Fail și Viktoria Vane pun pe muzică bucăți din suflet și împart din energia lor pozitivă cu noi, așa că piesa „L’amour Toujours” nu ar trebui să lipsească din playlisturile noastre.

Beachbag este un duo german de DJ și producători, care s-a remarcat prin combinația de voci puternice cu linii de bas vibrante. Muzica perfectă pentru orice festival de vară. În prezent, Beachbag are peste 1 milion de ascultători lunar în Spotify.

Max Fail și-a început cariera ca DJ, iar în prezent acesta este un producător cu peste 550.000 de ascultători lunar în Spotify. Piesele sale se bucură de sprijinul unor artiști consacrați, precum Don Diablo, Dash Berlin și Felix Jaehn.

Viktoria Vane, producătoare și DJ, este pasionată de muzică de când se știe, iar în prezent cântă la mai multe instrumente, respectiv pian, chitară și saxofon. Viktoria are peste 85.000 de ascultători lunar în Spotify.

Păreri?

290 Post Views

DJ SAVA colaborează pentru prima dată cu BiBi și lansează Dalida

După ce a lansat alături de RUBY „Maria”, o piesă fresh, cu beat-uri dance și influențe latino, DJ SAVA continuă seria de colaborări cu BiBi și lansează „Dalida”, un single cu un vibe exotic, ce te duce cu gândul la zilele toride de vară. „Dalida dali dali dalida/ You know you’re the only one mi vida/ Dalida dali dali dalida/ You’re the only one my heart cannot olvida” este refrenul catchy care te va prinde încă de la primele acorduri, iar piesa este o declarație modernă de dragoste, „șoptită” în versuri. Compusă de către DJ SAVA alături de Cătălin Tamazlicaru, Alex Antonescu, Răzvan Dediu, Șerban Cazan și Gabriel Stănoiu, „Dalida” te poartă într-o călătorie muzicală tropicală, acolo unde iubirea prinde un alt contur.

„Proiectul «Dalida» este super fresh și de vară. Mă bucur mult că am colaborat cu DJ SAVA și sper să ajungă piesa la cât mai multă lume, deoarece are un vibe foarte frumos. Melodia te face să dansezi, iar clipul te duce cu gândul la o vacanța exotică. Haideți cu un share și dați play la piesă ca să înceapă vara! Să înceapă distracția!”, spune BiBi.

„BiBi are o voce deosebită și este una dintre cele mai fresh artiste pe care o cunosc. Mă bucur că am colaborat, mai ales că «Dalida» este o piesă pozitivă și cred că nu ar fi fost o voce mai potrivită decât cea a lui BiBi”, adaugă DJ SAVA.

DJ-ul a colaborat cu artiști precum Connect-R, Raluka, Alina Eremia, Faydee, Irina Rimes și Ioana Ignat. Artistul a lansat hituri precum „I Like The Trumpet”, „Aroma” și „Love You” (alături de Raluka), „Bailando” (alături de Hevito), „Love în Dubai” (alături de Faydee), „I Loved You” (alături de Irina Rimes), „Dulce Amar” (alături de Alina Eremia), „Tenerife” (alături de Misha), „Coco Bongo” (alături de Olga Verbițchi), „I’m Gonna Miss You” (alături de Sore), care au generat sute de milioane de vizualizări pe YouTube și care au cucerit atât publicul din România, cât și de peste hotare. Printre cele mai recente piese ale lui DJ SAVA se numără „Playa Paraiso”, „No More Lies”, „Shisha”, „Casablanca” și „Cover Me In Gold”. În urmă cu o lună artistul a lansat alături de Connect-R „Jamaica”, single ce e deja în topurile muzicale.

BiBi, una dintre cele mai fresh apariții muzicale, și-a început cariera în 2014 cu piesa „Radio Song”, urmând apoi „Ciocolata”, hit ce s-a viralizat rapid și a adunat aproape 60 de milioane de viziualizări pe YouTube. Printre single-urile de succes ale artistei se numără „Repetentă la dragoste”, „Coji de portocale”, „Ani de liceu”, „Sing my life”, „Friendzone”, „Salvați de clopoțel” și „Vara în stilul meu”. În iulie 2019 a lansat „Sola”, hit ce a cucerit țări precum Albania, Rusia, Turcia și Italia. În urmă cu trei ani, BiBi a făcut parte din distribuția filmului de scurt metraj „Star Darlings”, creat de Disney Channel și a fost vocea care a interpretat „Hai dorește-ți”, coloana sonoră a serialului animat. Cu peste un milion de urmăritori pe Instagram, peste 150.000.000 de vizualizări și peste un million de abonați pe canalul său de YouTube, BiBi este una dintre cele mai de succes vloggerite și artiste ale momentului.

Păreri?

152 Post Views