7EVEN lansează Două priviri

„Două priviri” este numele primului single pe care 7EVEN îl lansează în această formulă. Compusă de către Costi, producătorul ce se află în spatele a multor hituri și voci fresh, „Două priviri” este o piesă despre o iubire văzută prin ochii unui adolescent, care simte pentru prima dată fiorii dragostei. „Te-aș iubi o viață și încă o zi/ Te-aș iubi chiar dacă aș știi că nu mai vii” sunt versurile prin care cele șapte fete ce formează trupa 7EVEN se pun în pielea celui care iubește și prin muzică descriu tot ce de multe ori rămâne nespus.

Stephany, Vanessa, Sonya, Paula, Briana, Andra și Anisha sunt cele șapte fete ce formează 7EVEN, o trupă ce definește noua generație de talente. Cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, fetele au găsit rețeta succesului în această formulă, iar pasiunea comună a fost muzica. Cele șapte fete ce astăzi dau viață trupei 7EVEN adoră muzica de când erau doar niște copii și tot de atunci au început să participe la diferite concursuri, dar și emisiuni TV unde au interpretat atât piese populare cât și pop.

Păreri?

172 Post Views

Alexandra Ungureanu lansează Noapte luminată, un colind sensibil de Crăciun

La doar câteva zile înainte de Crăciun, Alexandra Ungureanu cântă despre cea mai emoționantă sărbătoare a anului ce marchează Nașterea Domnului: Crăciunul. Cu un videoclip filmat într-un decor de poveste, parcă desprins din basme și cu muzica și versurile scrise de către Alina Manolache alături de Vlad Măzărel și Dan Healy, „Noapte luminată” este o melodie sensibilă ce aduce laudă „Celui Mai Mare Împărat”, cel care ne veghează și ne iubește în mod necondiționat și ne ghidează pașii în fiecare zi. În același timp, piesa evidențiază bucuria de a fi alături de cei dragi în aceste momente de celebrare.

„Crăciunul este, dincolo de obiceiuri, tradiții, papa bun și cadouri, sărbătoarea Nașterii Domnului. Despre emoția acestui moment este piesa pe care am lansat-o ieri. «Noapte luminată» e un cântec simplu, dar cu mare stare. Sper să vă bucurați de el în această perioadă specială din an”, spune Alexandra Ungureanu.

În anul 2020 Alexandra a lansat „Cărămida”, o piesă inspirată din folclorul românesc, iar 2021 l-a început cu single-ul „Dacă n-am fi împreună”. A urmat „Vreau să te uit”, o piesă despre iubire, înțelegere și mai ales puterea de a merge mai departe.

Păreri?

212 Post Views

Ștefan Bănică și Lavinia colaborează pentru prima dată pentru piesa Crăciunul, vine Crăciunul

Vine Crăciunul, iar Ștefan Bănică ne-a pregătit o nouă versiune specială a piesei sale „Crăciunul, vine Crăciunul”, de data aceasta alături de soția sa, Lavinia. Acest cântec este cu atât mai deosebit întrucât marchează prima colaborare muzicală a celor doi de până în prezent.

Colindul a fost scris și compus de Ștefan Bănică, iar de producție s-a ocupat Tiberiu Șteco. Piesa vine însoțită și de un clip muzical, regizat de Ștefan Bănică și Cătălin Bugean. Videoclipul îi surprinde pe cei doi artiști într-un decor de poveste, în timp ce Ștefan Bănică interpretează piesa la pian, iar Lavina își face o intrare spectaculoasă și i se alătură pentru a cânta împreună.
Ștefan poartă un costum alb, iar Lavinia o superbă rochie roșie, culori asociate cu cel mai îndrăgit și așteptat personaj din această perioadă magică, și anume Moș Crăciun. Mesajul piesei reunește sentimetele de iubire, fericire și apropiere pe care oamenii le simt în preajma și în timpul sărbătorilor, când sunt alături de cei dragi.

Ștefan Bănică este singurul artist roman care sustine anual doua producții muzicale de anvergură, ambele înregistrând cea mai mare longevitate în peisajul muzical românesc: celebrul concert de Crăciun (19 ani consecutiv) și concertele din luna martie, dedicate Zilei Femeii (ce s-au desfășurat pentru al 11-lea an consecutiv). Cu o carieră impresionantă, de peste 30 de ani, în muzică, film, teatru și televiziune, Ștefan Bănica este unul dintre cei mai iubiți și complecși artiști români și reprezintă un adevărat brand în showbiz-ul din România.
Lavinia este o prezenţă constantă pe piaţa muzicală din România, încă din 2003. De-a lungul timpului, frumoasa artistă a lansat piese în limba engleză, română, dar şi spaniolă, dintre care amintim: “Replica de cinema”, „Honey Boy”, „Dragoste cu imprumut”, „Aroma Del Amor” sau „Plângi, fată”.

Păreri?

235 Post Views

În prag de Sărbători, primiți cu Colinda Crăciunului?

În prag de Sărbători, Elena oferă publicului un cadou muzical emoționant și lansează „Colinda Crăciunului”. Artista cântă într-un decor de poveste despre iubirea și recunoștința dăruită Celui care reușește mereu să ne vegheze și are grijă de toți oamenii de pretutindeni. Compus de către Alina Manolache, alături de Vlad Măzărel și Dan Healy, „Colinda Crăciunului” ne poartă într-o lume magică de Crăciun, acolo unde dragostea și gratitudinea ne înconjoară, totul pe acorduri sensibile de vioară.

„«Colinda Crăciunului» este unul dintre cele mai frumoase colinde pe care le-am cântat vreodată. Am plâns când l-am ascultat prima oară, am plâns când l-am înregistrat și apoi și la filmările videoclipului. Sunt o fire sensibilă, nu e vreun secret, dar să știți că nu cunosc persoană, deocamdată, care să fi ascultat colindul fără să trezească în ea emoție”, povestește frumoasa artistă.

Hituri în limba aromână precum „Lună Albă”, „Ela Ela” și „Steaua imshata”, dar și piese de succes precum „Ecou”, „Disco Romancing”, „The Balkan Girls”,  „Mamma mia” și „Până dimineața” au cucerit publicul și topurile de specialitate de-a lungul timpului. În urmă cu doi ani, Elena și-a cântat povestea de iubire și a lansat „Numele tău”, unul dintre cele mai emoționante single-uri din cariera artistei. Au urmat apoi „Vulnerabili” și „Trandafiri”, dar și o super colaborare cu trupa Vunk , „Ce m-aș face fără tine”.

Păreri?

173 Post Views

Holy Molly lansează noul single – Bang Bang

Holy Molly revine la scurt timp după lansarea “Shot a friend” cu o nouă piesă și o nouă poveste puternică – “Bang Bang”. Piesa reprezintă un semnal de alarmă și un mesaj puternic de susținere persoanelor care trec prin momente grele în relațiile în care se află sau în care au fost.

Versurile și muzica au fost compuse de către Holy Molly, Marius Dia, wrs, Alex Parker, iar de producția piesei s-au ocupat Alex Parker si Marius Dia.

Iată ce a declarat Holy Molly despre noua lansare: “Cred că <<Bang Bang>> este cea mai puternică poveste pe care am scris-o până acum. Imaginați-vă: o relație foarte toxică, dependențe, obsesii, violență domenstică și tot ce-i printre ele. În anumite cazuri, iubirea este atât de puternică încât te orbește în fața imprefecțiunilor și a semnalelor care ar trebui să îți dea de bănuit câ acea relație nu este bună pentru tine. O cale sigură de a ajunge în locuri greșite. Din când în când, cred că este important să vorbim despre problemele reale ale lumii, precum violența domestică. Am avut alături de mine o echipă extraordinară care m-a ajutat să duc acestă poveste la o finalitate.

Undeva, acestă piesă este și despre mine și despre emoțiile mele cel mai bine ascunse. Îmi place să deghizez emoțiile puternice în metafore și metaforele în piese. Sunt un om la fel ca voi, iar un om poate recunoaște că are și probleme. Sper ca <<Bang Bang>> să vă ofere câteva minute de confort în momentele cele mai grele și reamintirea faptului că merităm mai mult decât primim.”

Piesele anterioare au răsunat în aproape toate teritoriile europene. “Twinkle Twinkle” a strâns 7M de stream-uri pe Spotify. A intrat in Viral 50 Daily/Weekly în Norvegia, Suedia și România. În topurile Dance Apple a fost în Suedia, România, Danemarca, Bulgaria, Norvegia, Croatia, Lituania și Namibia. “Manage A Trois” a strâns 37M de stream-uri pe Spotify și a intrat in Viral 50 Weekly în Danemarca, Finlanda, Norvegia, Lituania, Slovacia, Ungaria, Elvetia, Latvia, Germania, Polonia, Suedia, Cehia, Austria, iar în topurile Apple a fost în peste 80 de țări.

Holy Molly este o artistă completă, fiind cântăreață, compozitoare și actriță. Vede muzica în centrul artelor datorită puterii ei de a vindeca. Versatilitatea ei este ușor de intuit din piesele lansate, dar și din videoclipuri unde putem vedea foarte ușor paleta de personaje pe care le interpretează. Toate piesele Holy Molly au o amprentă personală puternică deoarece își lasă inspirația să provină din adâncurile sufletului. Ultimul single lansat “C’est la vie” a fost în colaborare cu duo-ul italiano-francez Shanguy și se bucură de susținerea radiourilor din Rusia, Ucraina și Polonia. În același timp, “Twinkle Twinkle” a fost ascultată în playlisturi precum Dance Bandeau, SLAP !, Bangers, Power Hour și Mainstage pe Spotify și pe Apple Music in TikTok Dance 2021.

Păreri?

183 Post Views

Smiley lansează Nu mai există dup-aia, al doilea episod din serialul său muzical, o piesă de party perfectă pentru Revelion

Smiley lansează „Nu mai există dup-aia”, al doilea scurt-metraj din serialul muzical „Mai mult de-o viață”, în care cei trei prieteni din copilărie, personajele principale ale poveștii în cinci episoade, trăiesc acum gustul iubirii adolescentine care-i poartă intens și dramatic între extaz și agonie. „O prietenie din copilărie se transformă în iubire, în acea primă iubire perfectă, completă, ce pare veșnică. Doar că ei, prietenii, sunt trei, nu doi”, povestește Smiley intriga episodului nr. 2 care este despre adolescența cu fluturi în stomac, fiori de gelozie și pumni de furie a celor trei prieteni protagoniști.

Prietenie, distracție, concert, dragoste, suflet-pereche, tentație, păcat, bătaie, acestea sunt doar câteva dintre ingredientele cu care Smiley spune mai departe povestea începută cu „Omul sfințește locul”. „Nu mai există dup-aia, ce simt acum va rămâne mereu, eu te iubesc și d-aia toată viața mă simt ca-n liceu”, e parte din refrenul piesei și din convingerea adolescentului îndrăgostit că doar el trăiește o iubire care poate dura „mai mult de-o viață”.

„Acest al doilea episod din serial este o piesă de party, care mie îmi amintește de perioada SIMPLU și de distracțiile de atunci, e o piesă de dans pe care m-aș bucura mult să se danseze la petrecerea de Revelion. «Nu mai există dup-aia» este despre «trăiește clipa», despre moment, despre acum, pentru că asta e adolescența, o perioadă în care nu te gândești decât la momentul prezent”, declară Smiley.

„Nu mai există dup-aia”, a doua dintr-o serie de cinci piese care stau la baza serialului muzical „Mai mult de-o viață”, este o coproducție HaHaHa Production și Cat Music și are versurile compuse de Andrei Tiberiu Maria (Smiley), Vlad Munteanu (DOC) și Dorian Micu, muzica semnată de Andrei Tiberiu Maria (Smiley), Vlad Munteanu (DOC), Dorian Micu, Florin Boka, Lucian Nagy și Roland Kiss și producția realizată de Andrei Tiberiu Maria, Florin Boka, Lucian Nagy și Roland Kiss.

Serialul muzical „Mai mult de-o viață”, compus din cinci episoade construite ca scurt-metraje care leagă muzical și cinematografic etapele unei povești de iubire fără sfârșit, are scenariul scris de Iulian Moga, regia poartă semnătura lui Kobzzon, iar muzica este compusă, produsă și înregistrată în studiourile HaHaHa Production.

Păreri?

176 Post Views

Shayan – Actori de cinema (Videoclip)

Dupa lansarea pieselor “Cine?” si „Orasu„” alaturi de DaffOne si Tonik Obiektiv, Shayanse intoarce cu un nou single, „Actori de cinema“. Acesta este cel de-al doilea single extras de pe viitorul sau album de studio.

Piesa a fost scrisa si compusa de catre Shayan, productia si mix/masterul fiind realizate de Stemipro, Matteo Islandezu si DaffOne.

Videoclipul melodiei a fost regizat de Shayan si realizat de Robert Bratu.

Păreri?

168 Post Views

twocolors revine cu noul single Feel It 2

Duo-ul german, twocolors, care a cucerit topurile muzicale inca de la debut cu single-ul “Lovefool”, si care si-a continuat drumul spre succes cu hituri precum “Passion” sau “Bloodstream”, a revenit cu un track dance care urmeaza reteta anterioarelor piese.

Track-ul vine în urma single-urilor ‘Passion’ și ‘Bloodstream’, piese care au adunat peste 34 de milioane de stream-uri combinate pe Spotify, cea din urmă fiind remixată și de DJ-ul și producătorul belgian Lost Frequencies.

Pe 12 noiembrie duo-ul a lansat TC/TC Edition 001 EP’, prima înregistrare care a explorat latura mai întunecată a membrilor din twocolors, reliefând o tematică mai aprofundată și „periculoasă”, fiind un omagiu adus Berlinului, orașul în care artiștii își au rădăcinile.

Anterior acestui material discografic, twocolors a lansat ‘Lovefool’, hit-ul internațional care a ajuns pe locul #4 în UK Shazam Discovery și pe poziția #21 în topul Global Shazam Chart. Cu un total de peste 1.72 miliarde de stream-uri, duo-ul numără în prezent peste 7 milioane de ascultători lunar.

Păreri?

165 Post Views

ZDOB ȘI ZDUB & FRAȚII ADVAHOV lansează melodia şi videoclipul TRENULEȚUL

Atenție! Din “gara muzicală” a trupei Zdob și Zdub și a Fraților Advahov pleacă un nou single și videoclip  – Trenulețul! Artiștii vă invită să urcați în vagon pentru a avea cea mai veselă și memorabilă călătorie cu Trenulețul.

Celebrul tandem folcloric al fraților Advahov și Zdubii lansează o colaborare inedită – piesa Trenulețul.

Muzicienii au profitat de timpul liber din pandemie și au mers într-o vacanță de creație în Oituz (Covasna). Magia Munților Carpați a inspirat trupa nu doar o dată, exemplu fiind şi cel mai recent album al Zdubilor – “Bestiarium”, care a fost compus la Oituz. Tot acolo, la Oituz, prietenia și colaborarea cu Frații Advahov a dat roade muzicale – un nou album, care va fi lansat în 2022.

Single-ul „Trenulețul” este primul extras de pe acest album, piesa fiind un mix dinamic de folclor de la Frații Advahov și energia rock’n’roll a Zdubilor.

Roman Iagupov (Zdob și Zdub) a declarat: „De mici copii veneam la gara de trenuri în orășelul Straseni, unde ne-am născut eu și colegul de trupa Mihai Gincu. Ne plăcea să călătorim cu trenul la Chișinău, ne plăcea să ascultăm zgomotul roților și a șinelor. Trenul era o muzică în sine, iar gara devenise un teren de joacă! Am mers cu trenul Chișînău-București în zeci de turnee în România, în anii ’90 – ‘2000. Ne-au legat multe amintiri vesele de acest tren. Trupa Zdob și Zdub este onorată să colaboreze cu virtuoșii muzicieni de folclor Frații Advahov. Colaborarea noastră este armonioasă și suntem nerăbdători să scoatem albumul întreg. Videoclipul Trenulețul l-am filmat cu talentatul regizor Roman Burlaca. E prima noastra colaborare, speram că nu si ultima! L-am invitat din nou pe actorul Sergiu Voloc ca protagonist al clipului. Îl știți cu toții din spotul “Moldovenii s-au născut.”

Vasile și Vitalie Advahov: „Pe parcursul carierei noastre muzicale am colaborat cu mulți artiști din folclor și cu cei din alte stiluri muzicale. Cu Zdubii ne cunoaștem de mulți ani, ne întâlneam deseori în culisele sălilor de concert. Fiind deschiși spre experimente muzicale, am găsit undă comună cu băieții din Zdob și Zdub și am combinat vioara și acordeonul nostru cu spiritul rock al Zdubilor. Ne place ce a ieșit! Suntem plini de inspirație și scoatem piesă după piesă.”

Printr-o întamplare fericită, lansarea clipului Trenulețul coincide cu relansarea cursei de trenuri Chișinău-București, care iși sistase activitatea de ceva timp.

Zdob și Zdub & Frații Advahov: “Vom fi prezenti la relansarea cursei Chișinău-București, pe 12 decembrie, astfel vrem să susținem turismul regional”

Zdob și Zdub & Frații Advahov invită toți doritorii și reprezentanții presei la Gara Feroviară din Chișînău, unde va avea loc relansarea trenului Chișinău-București cu piesa Trenulețul! Evenimentul va avea loc pe 12 decembrie, la 15.30.

Pregătiți pașapoartele pentru control și « opincile » pentru dans!

Hey ho, let’s go! Pleacă trenul! Unde ești?

Videoclipul este o producție BR Films, regizor Roman Burlaca.
DOP: Eugen Dedcov

Scenariu: Roman Burlaca, Roman Iagupov, Corina Caireac

Producător : Alexandru Melnic

Păreri?

211 Post Views

Anii 2000 s-au intors in piesa Time time a trupei Trei Degete

Asemenea hitului „Dragostea din Tei”, care a cucerit ascultătorii de peste tot din lume, și melodia lansată de trupa Trei Degete, fondată de vloggerul francez Squezzie, „Time Time”, a atras atenția oamenilor de peste tot din lume.

Inspirată de hitul trupei O-Zone, „Time Time”, care a pornit de la ideea de a face o piesă în stilul celor din anii 2000, a ajuns la peste 20 de milioane de vizualizări pe YouTube. De asemenea, pe Deezer în România și pe Spotify în Franța, piesa se află în topul celor mai ascultate.

O melodie despre o călătorie în timp, amuzantă și plină de energie, „Time Time” reușește să ne transporte și pe noi înapoi în timp, pentru a ne bucura de vibe-ul anilor 2000. Fiind totuși o parodie, printre temele abordate se numără și fericirea de a mânca un pepene fără sâmburi.

„Piesa a apărut ca o provocare, din dorința de a face o parodie după muzica anilor 2000, având ca inspirație centrală piesa Dragostea din Tei, fiind una dintre cele mai cunoscute melodii ale acelei perioade. Nu ne-am așteptat să se viralizeze așa, însă acest lucru nu face decât să ne bucure și mai tare.”, a spus Squeezie.

Squeezie, în vârstă de 25 de ani, pe numele său adevărat Lucas Huachard, este un vlogger francez cu peste 16,5 milioane de abonați pe canalul său de YouTube. În majoritatea vlogurilor de pe canalul său, acesta propunea clipuri umoristice și filmulețe cu reacții la diferite teme de actualitate.

Păreri?

254 Post Views