Francis On My Mind colaboreaza cu Lee Vent pentru single-ul “Love You The Most”

Dupa ce recent au colaborat pentru remixul piesei “Circle Of Love”, Francis On My Mind si Lee Vent lanseaza primul single impreuna – “Love You The Most”.
Francis On My Mind și Lee Vent s-au întâlnit in Berlin anul acesta și au lucrat in studio la mai multe proiecte muzicale.

Muzica lui Francis On My Mind îşi propune să fuzioneze ritmurile pop cu influenţele anilor ’80, alaturi de vibraţii electro.
Francis On My Mind este printre primele artiste adolescente care abordeaza acest gen în Romania.
Cu amestecul sau de romantism cu muzica electro-pop, Francis On My Mind este, cu siguranta, un nume ce va atrage atentia celor pasionati de muzica izvorata din suflet, mai ales datorita faptului ca tanara artista compune muzica si studiaza pianul.
Primele sale piese, “On My Mind”, “Never Be The Same”, “Summer”, “Circle Of Love” au fost ascultate pe platformele de streaming din tari precum Polonia, Germania, Suedia, Danemarca, Norvegia.

Păreri?

218 Post Views

Elton John & Dua Lipa – „Cold Heart (PNAU Remix)”

Elton John și Dua Lipa au lansat astăzi, 13 august, noua lor colaborare – „Cold Heart (PNAU Remix)”, o piesă de dans, veselă, „Cold Heart” a adus împreună doi dintre cei mai apreciați artiști pentru o colaborare pentru prima dată.
„Sămânța” colaborării a fost plantată după ce Dua l-a invitat pe Elton pentru o discuție live pe Instagram în care acesta a vorbit despre experiențele sale referitoare la Studio 54, înainte ca Dua să lanseze albumul de remix-uri „Club Future Nostalgia”.
O relație de prietenie bazată pe respect s-a întemeiat, urmând ca Elton să apară ca invitat special în live stream-ul spărgator de recorduri al artistei, Studio 2054. Ulterior, Dua a cântat la The Elton John AIDS Foundation Academy Awards Viewing Party, în care s-au strâns trei milioane de dolari pentru fundație.

„Cold Heart” este, în același timp, ușor de recunoscut și contemporană – o piesă modernă de dans bazată pe patru dintre cele mai clasice piese ale lui Elton combinate împreună de către producătorii și trupa electro australiană PNAU – „Kiss The Bride” (originală din albumul „Too Low For Zero”, lansat în 1983) „Rocketman” (de pe „Honky Chateau” din 1972), „Where’s the Shoorah?” (de pe albumul dublu din 1976 „Blue Moves”) și „Sacrifice„ (de pe „Healing Hands” din 1989). Anterior, PNAU a ajuns pe locul întâi în U.K. în 2012 cu albumul aclamat de criticii de specialitate – Elton Versus PNAU „Good Morning to the Night”.

Elton John a spus: “Ultimele 18 luni au fost dificile, dar nefiind pe drumuri a însemnat de fapt că am avut timp să mă întorc la rădăcinile mele când făceam sesiuni și să colaborez cu niște artiști minunați. Și, având oportunitatea să petrec timp cu Dua, chiar și de la distanță, a fost incredibil. Mi-a dat așa de multă energie. Ea este cu adevărat o artistă și o persoană minunată, plină de creativitate și idei. Energia pe care a adus-o piesei „Cold Heart” m-a dat pe spate.”

Dua Lipa a spus: “De când ne-am întâlnit prima dată online, am simțit o conexiune. Elton este un artist care inspiră și are un simț al umorului obraznic – o combinație perfecta. A fost o adevărată onoare și un privilegiu să colaborez pentru această piesă cu el. Este așa de specială, cu câteva dintre piesele mele preferate clasice ale lui Elton John combinate – Am adorat să iau parte la această experiență atât de creativă și veselă. Abia aștept să aud piesa peste tot în această vară.”

PNAU a spus: “Pregătind scena pentru doi dintre cei mai grozavi interpreți din lume în ziua de astăzi, Sir Elton John și Dua Lipa, am știut că trebuie să fim profunzi, să-i transportăm în lumea noastră, a clubului psihedelic luminat de lasere de culoare neagră. Unde toți ne putem întâlni pe ringul de dans, uitând de lume și pierzându-ne în apele vindecătoare ale muzicii și iubirii eterne.”

Single-ul este însoțit și de un videoclip răpitor create de animatorul și regizorul din Hamburg, Raman Djafari. Videoul urmărește versiunile animate ale lui Elton și Dua în timp ce pășesc într-o lume dinamică și euforică, înainte să fie despărțiți de planetele lor care se îndepărtează. O paralelă frumos desenată și isteață a ultimului an și jumătate în carantină, videoul își atinge apogeul vesel și emoționant cu reuniunea caracterelor.

După 18 luni în care mulți artiști au luat o pauză și au așteptat să dispară norii Covid-ului, Elton și Dua au continuat să împingă limitele și să sfideze orice așteptări. Și cu lansarea piesei „Cold Heart (PNAU Remix)”, lumea are imnul ideal de vară optimistic și plin de veselie ca să ne aducă aminte de vremurile bune.

Păreri?

249 Post Views

Tudor Bilețchi și Cezara Cristescu colaborează pentru prima dată și lansează „Compania ta”

Tudor Bilețchi și Cezara, una dintre cele mai fresh creatoare de conținut, colaborează pentru prima dată și lansează „Compania ta”. Compusă de către Liviu Teodorescu împreună cu Tudor Bilețchi și Ionuț Vasilache, „Compania ta” vorbește despre iubirea și pasiunea ce se nasc de la o singură privire și pe zi ce trece cresc, iar compania celui iubit devine cea mai bună alinare pentru suflet. Protagoniști în clip sunt chiar cei doi artiști, Tudor și Cezara, care interpretează rolul a doi îndrăgostiți ce își cântă iubirea.

,,«Compania ta» este o piesă scrisă de Liviu Teodorescu și produsă de el împreună cu Ionuț Marius Vasilache, cărora le sunt recunoscător pentru faptul că mi-au propus să lucrez la această piesă minunată alături de ei. Cu Cezara am făcut cunoștință într-o sesiune la studio. Mi-a plăcut vibe-ul ei și am simțit că este exact ingredientul de care mai avea nevoie acest single. Mă bucur mult că Cezara a acceptat să colaborăm și că împreună am adus piesa în versiunea ei finală. «Compania ta» nu este neapărat una despre dragoste, ci mai mult despre senzualitate și pasiune. Respectiv, împreună cu regizorul Silviu Mîndroc și întreaga echipă de filmare ne-am gândit să dăm videoclipului o nuanță specială, cool și să aducem cât mai multe cadre care exprimă atracția dintre cele 2 personaje”, povestește Tudor Biletchi.

,,«Compania ta» este prima mea piesă ca artist solo, de asemenea și prima colaborare muzicală. Totul a venit de la sine, este rezultatul unui moment creativ și foarte inspirat. Alături de Liviu Teodorescu, Tudor și Yogi am creat un produs de care suntem extrem de mândri. Ca și o mică poveste, inițial doar Tudor cânta piesa. Întâmplarea face că, fix când băieții înregistrau vocile, eu eram în București. Am primit un mesaj de la Yogi în care mă întreba dacă mi-ar plăcea să cânt și eu «Compania Ta». De la primul beat am știut că vreau să intru în proiect alături de Tudor. A fost o decizie spontană și foarte neașteptată. Dar în final am reușit să ducem proiectul la bun sfârșit, cu tot cu un super clip. Sunt extrem de fericită că această piesă este prima pe care o lansez în calitate de artist muzical”, adaugă Cezara Cristescu.

Tudor Bilețchi a studiat la Chișinău liceul de muzică, secția canto popular, iar talentul l-a moștenit de la bunicul lui care a fost dirijor de fanfare și de la mama lui, care conduce un ansamblu folcloric. Tudor este îndrăgostit de muzică și toate activitățile lui se învârt în jurul acestui domeniu. Printre pasiunile sale se numără și pianul, chitara, saxofonul și fluierul. După ce a surprins și a cucerit jurații cu timbrul său vocal în urmă cu trei ani la „Vocea României” și a făcut parte din echipa lui Smiley, Tudor Bilețchi a lansat „Un minut”, single ce dezvăluie povestea unei iubiri în care regretul și dorința de a da timpul înapoi măcar pentru o secundă acaparează sufletul.

Are peste 500 de mii de urmăritori pe Instagram și peste 215 mii de abonați pe YouTube. Energică și carismatică, Cezara a câștigat o popularitate masivă pentru tutorialele sale de frumusețe, modă și vlogging. Timp de 3 ani a creat conținut alături de prietenii ei vloggeri și a făcut parte din trupa PNCKS. Au strâns peste 4 milioane de vizualizări la piesele lor, cea mai cunoscută fiind „FRESH”. În prezent predă cursuri de vlogging și social media la Școala de Televiziune și Film din Iași, și are multe proiecte de viitor în online.

Păreri?

316 Post Views

Mr. Vik lansează în zi de Vineri 13 “Criminal Gyal”, o piesă criminală

Chiar dacă e vineri 13, proiectul Friday Raggaeton continuă iar Mr. Vik și Sprint Music ne oferă o nouă porție de muzică bună. De data aceasta este vorba despre o piesă de-a dreptul crimială care te va face să dansezi de la primele acorduri.

După ce a lansat melodiile “Toca Toca” cu Anda Adam și “Tu cuerpo la sabe”, Mr. Vik nu se dezminte și revine în zi de Vineri 13 cu o piesă care este de-a dreptul criminală și care se numește chiar “Criminal Gyal”. “Nu sunt superstițios din fire și pînă la urmă vineri e vineri și 13 este doar un număr. Trebuie să fie de bun augur această lansare ca și celelealte, de altfel. În noua piesă este vorba despre o fată criminală, la figurat. Adică o domnișoară pe care atunci când o vezi o și inviți pe ringul de dans să danseze extem de sexy că doar e “Friday Raggaeton”.

Piesa are niște tente de dance hall și nu am folosit numai spaniolă, am folosit și limba jamaicană în anumite cuvinte, expresii, care nu o să se înțeleagă pentru mulți care o ascultă. Ele reprezintă ceva. Cum deja v-am obișnuit avem și de data aceasta și un clip, în același gen făcute ca celelalte, sunt niște video-clipuri de online. Care prind la publicul larg iubitor de mișcare și de muzică bună”, ne-a povestit compozitorul piesei.

Mr. Vik, pe numele său real Vasvary Victor Emanuil, ne-a povestit că mai are surprize muzicale despre care veți află la momentul potrivit așa că fiți pe fază în fiecare vineri căci se vor mai lansa noi proiecte din proiectul Friday Raggaeton.

Păreri?

222 Post Views

Faydee lansează “Zamaan”

După colaborări de success atât cu artiști români, cât și străini, Faydee revine cu un nou single solo. “Zamaan” are un vibe oriental dat atât de interpretarea artistului, cât și de combinația de versuri în limba engleză și arabă.

Faydee este un cantăreț și compozitor australian, cu origini libaneze care s-a făcut remarcat prin intermediul pieselor lansate de-a lungul anilor. În 2013, artistul a reușit sa devina cunoscut international datorită singe-ului “Can’t Let Go”, urmat apoi în 2014 de “(Habibi) I Need Your Love”, piesa ce a ajuns pe locul #66 în Billboard Hot 100 și a fost premiată cu discul de aur în Statele Unite. În 2019, artistul a colaborat cu Antonia pentru “Trika Trika”, single s-a bucurat de aprecierea fanilor din întreaga lume.

Păreri?

238 Post Views

Amour este „Razna” în cel mai nou clip al său

După ce ne-a cucerit inimile cu un statement despre iubire, Amour este „Razna” în cel mai nou clip al său și totul se datorează iubirii. „Și noaptea umblu razna, razna/ Sunt nebun după tine” sunt versurile prin care Amour își declară sentimentele și recunoaște că dragostea este cea care l-a prins în mrejele sale. Cu un sound fresh și compus de către Shift, Kastha John, Horace și Adi Cristescu, „Razna” este un single ce îți captivează atenția de la primele acorduri cu povestea muzicală în care artistul are rolul principal, iar clipul în regia lui Silviu Mîndroc completează prin imagini bold tot ce își dorește Amour să transmită.

„«Razna» este o piesă de vară, iar asemeni primului meu single, «Buzele», este compusă de prietenii și echipa lui Shift. Piesa păstrează într-o oarecare măsură tema primului single, iubirea neîmplinită, însă dacă la «Buzele» mesajul piesei gravita în jurul iertării greșelilor, la «Razna» este mai complicat pentru că, apare și respingerea, așa zisul «friend-zone». «Razna» este o melodie fresh de vară în care eu am foarte mare încredere, special creată pentru toată lumea care simte iubire, dragoste, empatie față de cineva și nu se limitează”, povestește artistul.

Amour și-a descoperit pasiunea pentru muzică de mic, iar de la șase ani a început să urmeze cursuri de canto, pian, dans și mișcare scenică. De-a lungul timpului a participat la nenumărate festivaluri și concursuri de muzică naționale și a urcat pe scena Sălii Palatului unde a cântat alături de artiști renumiți în cadrul mai multor evenimente internaționale. Mai mult decât atât, Amour a jucat în filmul românesc „Ho Ho Ho 2: O loterie de familie” lansat în 2012, ce a putut fi urmărit pe marile ecrane din cinema, iar în 2016 a fost prezentatorul știrilor pentru copii la un post de televiziune timp de un an.  La vârstă de 17 ani, Amour lansează primul single din cariera sa, „Buzele”, o piesă senzuală cu un sound cool, despre recunoaștere și despre asumare.

Păreri?

233 Post Views

Alex Mica a lansat “Me Kudja”, o piesă care te va cuceri iremediabil

August este o lună specială pentru Alex Mica pentru că împlinește 30 de ani iar solistul pregătește mai multe surprize muzicale. Prima dintre acestea se numește “Me Kudja” și este una dintre piesele care te vor face imediat să te ridici și să dansezi. Iar melodia făcută chiar de solist și te va cuceri din primele momente.

Alex Mica și Sprint Music îți oferă o nouă melodie care va cuceri topurile la fel cum s-a întâmplat cu “Dalinda” acum ceva ani. De data această noua piesă se numește “Me Kudja” și Mica a făcut atât versurile cât și muzica, având o poveste specială pe care artistul ne-a spus-o.

“Am compus piesa “Me Kudja” prin 2019 și am vrut să fac ceva original, așa că versurile refrenului și titlul nu sunt într-o limba oficială, ci făcute din limba română, prin inversări ale literelor dintr-un text, astfel încât să sune așa cum se aude pe piesă. “Me Kudja” înseamnă Eu cu Ea, din englezescul Me, pronunțat așa cum se scrie, iar Kudja este o pronunție creată de mine, pentru românescul Cu Ea. Producția piesei am realizat-o vara această, în 2021, fiind nevoit să compun o altă strofă decât cea inițială, mai dinamică puțîn, la cererea lui Marius China de la Sprint Music, care are mare încredere în această piesă și a vrut să o scoatem în cea mai bună versiune. Îi mulțumesc lui Alexandru Truță pentru mixing ul și masterizarea de foarte bună calitate, pe care le-a realizat pentru “Me Kudja” și sper că această melodie să fie auzită de cât mai multă lume și să ne aducă niște rezultate frumoase”, a povestit Alex Mică.

Cu siguranță că și “Me Kudja” va intră in istoria muzicii românești la fel că și alte piese de-ale lui Alex Mica precum “Dalinda” care a făcut furori la momentul respectiv.

Păreri?

231 Post Views

Trupa GUILTY atinge o tema sensibila si dureroasa prin noul single si video „Never Call My Name Again”

Trupa de rock alternative GUILTYcontinuă linia directă către sufletul fanilor, printr-o nouă piesă cu abordare personală. “Never call my name again” este al treilea single si videoclip lansat dupa “Illusions Never Day” si “Personal”.

Videoclipul piesei reprezinta a doua colaborare consecutiva cu Andrei Apostol si va fi lansat oficial in cadrul concertului din Bucuresti, in The Pub, astazi, de la 20.30. Intrarea este libera si formatia isi asteapta cu drag toti fanii.

Never Call My Name Againare toate trasaturile unei piese pe care nu o poti uita, cu al carei refren ramai mereu in minte, te surprinde si te captiveaza. In plus, ea creioneaza si mai bine noul sound al trupei, ce va răzbate de pe primul LP de studio, în această toamnă.

Piesa este inspirata din realitatea trista de zi cu zi cu care se confrunta intregul glob, in special conflictele armate din Estul Mijlociu, Africa si pana la America Latina.

„Lacomia oamenilor pentru putere este ceea ce ne distruge pe toti rapid si se pare ca nu exista, din pacate, cale de intoarcere. Cantecul descrie povestea unui soldat care isi exprima nemultumirea si resentimentele personale impotriva sistemului care ne conduce. Liric, imi doresc sa transmit cat mai explicit aceste emotii, pe care eu le consider profunde si de durata,” a declarat Ruben Villanueva, lider vocal și compozitor GUILTY.

Never call my name again” pastreaza tempo-ul ritmat al ultimilor doua single-uri, cu o abordare hard-rock tensionata si energetica, fara sa isi piarda niciun moment din caracteristica directiei alternative rock care defineste trupa.

Single-ul Never Call My Name Again este disponibil pe toate platformele online consacrate.

GUILTY este o trupă de rock alternative unică pepiața muzicală din România, formată din peruanul Ruben Villanueva (lider vocal și compozitor), brazilianul Renan Santos (chitară) și românii Cristi Diaconu (tobe) și Silviu Ruță (chitară bass). S-au cunoscut în 2019, iar în 2020 au lansat primul EP intitulat “A long way to nowhere”, compus din 5 piese. De atunci și până acum stilul trupei a evoluat constant, piesele de pe noul album ce va fi lansat în toamnă promițând mult.

Păreri?

243 Post Views

Karla lansează „Lonely”, alături de Monoir

Karla, tânăra artistă recent intrată în portofoliul Global Records, colaborează cu Monoir, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați producători români, și lansează primul ei single: „Lonely”.

După colaborări de success cu Gino Manzotti și Maxx (DJ Project), pentru cover-ul “Every Breath”, dar și cu proiectul Romanian House Mafia, unde și-a lăsat amprenta pe remake-ul piesei “One Day”, Karla își suprinde fanii cu prima sa lansare. Piesa “Lonely” a fost produsă și compusă de către Cristian Tarcea, alături de Quick, iar pentru videoclip artiștii au lucrat cu Cătălina Crișan, Mircea Vlad, Jimachez, Film House & Niciozifarafilmare.

„Piesa ‘Lonely’ înseamnă pentru mine începutul unei cariere și indeplinirea visului meu. Este o piesă cu un impact puternic asupra mea, și sper să aibă același efect pentru toată lumea. Colaborarea cu Monoir este una deosebită pentru mine, care cu siguranță va duce la o prietenie, iar în viitor, la alte colaborări” a spus Karla.

„Lonely este o senzație pe care am avut-o și pe care am încercat să o exprim muzical, cât mai simplu și fără să mă gândesc prea mult. Totul a început când am coborât până la Quick în studio înainte să plec de la București, și l-am rugat să-mi dea play la ceva idei de-ale lui. După câteva căutări și play-uri, am spus stop la ce avea să fie Lonely. Mi-a plăcut, elementele erau acolo cât și starea, așa că am început să trag voci. A doua zi cum am ajuns acasa am intrat în studio și evident, în piesă. După ce am finalizat totul, extra spice-ul pe care l-am adăugat a fost Karla, vocea care a dat contrastul de care avea nevoie piesa și mă bucur că am făcut asta împreună” a comunicat Monoir.

Venită recent în echipa Global Records, Karla s-a făcut remarcată datorită timbrului său special. Artista în vârstă de 19 ani a notat colaborări importante cu artiști români, fiind deja apreciată de public pentru talentul său.

Cristian Tarcea, cunoscut sub numele de Monoir, este unul dintre cei mai apreciați producători și songwriteri din România. Piesele precum: „The Violin Song” feat. Brianna, „3 to 1″ feat. Eneli, „Tsunami” feat. Brianna și „Shadows” feat. Brianna, reprezintă cele mai ascultate lansări ale artistului, având milioane de vizualizări pe YouTube și stream-uri pe Spotify.

Păreri?

218 Post Views

Holy Molly lansează „C’est la Vie” în colaborare cu duo-ul italian – Shanguy

După numeroase colaborări cu nume precum LIZOT, Drenchill sau Cosmo & Skoro, Holy Molly lansează piesa „C’est la vie” alături de Shanguy, unul dintre cele mai apreciate duo-uri ale momentului în Polonia și Italia.

Compusă inițial într-un camp de creație de către Holy Molly și unii dintre cei mai talentați compozitori și producători români și finalizată alături de Shanguy, piesa spune povestea unei relații de iubire dăunătoare.

„A trecut ceva timp de la ultima mea poveste scrisă, cu personaje reale și întâmplări care să aibă un deznodământ simplu: Asta este viața, iar faptul că noi reușim să trecem peste anumite întâmplări neplăcute reprezintă cea mai bună terapie pe care o putem avea pentru a ne vindeca de rănile trecutului. Nu incurajez infidelitatea, dar nici nu o pot judeca. În momentul în care am decis să avem această colaborare, atât eu, cât și Shanguy, ne-am întrebat: oare de ce nu am putea să facem o piesa în care să vorbim despre vinovăția bărbatului infidel? O piesă despre cum, femile aflate într-o astfel de situație, se susțin reciproc și reușesc să vadă dincolo de frustrarea momentului. Legat de partea în limba franceză, trebuie să recunosc că am fost extrem de pasionată de această limbă încă din școala generală, chiar dacă eram un elev care prefera să râdă cu colegii decât să fie atent la lecție. Shady a reprezentat un real ajutor pentru mine în tot acest proces și nu pot să exprim în cuvinte cât de recunoscătoare sunt pentru această colaborare. Deci, fără alte cuvinte în plus, C’EST LA VIE!” – ne spune Holy.

„Încă de la prima ascultare am știut că piesa asta are ceva special, motiv pentru care am vrut să punem o bucățică din noi în ea. Știm că, din păcate, se întâmplă foarte des ca femeile aflate într-o astfel de situație ajung să se certe, dar ceea ce uită ele este faptul că o mare parte din vină o are partenerul de viață. <<C’est la vie>> reprezintă, de fapt, un statement pentru toate femeile care nu ar trebui să uite faptul că merită să fie tratate într-un mod mult mai frumos. Iar dacă partenerul din relație nu poate să le ofere acest lucru, înseamnă că trebuie să plece cât mai repede din acea relație. Iar faptul că te desparți de partener nu reprezintă un capăt de lume pentru că, undeva, există acea persoană specială care așteaptă să îți ofere tot ce mai bun. Doar știi, C’EST LA VIE!” – ne spun Shanguy.

Videoclipul piesei, chiar dacă abordează un subiect serios, reușește să transmită veselia celor trei artiști. Echipa din spatele videoclipului este una tânără și extrem de talentată, fiind formată din: Quba – director, David Mogan – directorul de imagine, de producția finală ocupându-se Loops Production.

Holy Molly este una dintre cele mai versatile artiste ale momentului. Pe lângă talentul actoricesc și acela de a compune, tânăra artistă știe să cânte la mai multe instrumente, printre care pian și chitară. În noiembrie 2019, Holy Molly a lansat alături de Parah Dice piesa „Everybody’s scared”, o piesă extrem de sensibilă despre cum a reușit să treacă peste episoadele de anxietate cu care s-a confruntat. Următoarea ei piesă, „Menage A Trois”, lansată în colaborare cu LIZOT – unul dintre cele mai apreciate duo-uri germane de DJi și producători, a reușit să fie cover pentru unul dintre cele mai importate playlist-uri – Spotify’s Main Stage. „Twinkle Twinkle”, ultimul ei single, a avut rezultate foarte bune în Polonia, piesa fiind difuzată pe cele mai ascultate radiouri și posturi TV. În plus, single-ul a fost inclus în playlist-uri importante de pe Spotify, cum ar fi: MINT, Main Stage sau Beast Mode.

Compozitorul și cântărețul francez Eon Melka, alături de cântărețul și compozitorul italian Frank-O s-au alăturat grupului muzical pentru ceea ce urma să devină mai târziu trupa Shanguy. În martie 2019, Shady, artista de origine italiano-marocană s-a alăturat grupului înființat în 2017 de către DJ NRD1, odată cu piesa „Toukassé”, de această dată pentru a completa formula la care se lucra încă din 2017. Odată cu concertele și cu turneele din întreaga lume, Shanguy a cântat pe unele dintre cele mai mari scene ale lumii, obținând premii precum: Kremlin Palace, Luzhniki Arena în Moscow și Nur Sultan Music Awards în 2019. În iarna anului 2019, lansarea « Désolée (Paris/Paname) » a primit două discuri de platină în Polonia, motiv pentru care piesa a fost introdusă în playlist-ul „Mint” pe Spotify, fiind unul dintre cele mai mari playlist-uri ale momentului – 5 milioane de urmăritori. Acest lucru a ajutat la intrarea în Top 200 Spotify la nivel mondial, clasându-se pe poziția a șasea în Topul Bilboard Dance USA.

Păreri?

222 Post Views