A învăța să spui: ,,Nu te mai aștept” cu Alina Eremia

Piesa ,,Nu te mai aștept” a Alinei Eremia te lovește în inimă cu o poveste de dragoste pierdută.

Versurile parcă scaldă într-o adiere a amintirilor, iar fiecare notă de pian pare să spună povestea unei iubiri care a dispărut. E ca și cum ai fi în mijlocul unei drame romantice, unde cuvintele și sunetul îți aduc aminte de clipele frumoase și, în același timp, de durerea despărțirii.

E o melodie care te face să simți în profunzime toate nuanțele unei iubiri sfârșite. Cu ,,Nu te mai aștept”, Alina Eremia ne arată, încă o dată, capacitatea ei de a transforma trăirile în note și de a crea o piesă care rămâne cu tine mult timp după ce se termină.

Versurile piesei ,,Nu te mai aștept” au fost scrise de Alina Eremia, iar pentru partea de muzică și producție artista a colaborat cu Costel Domințeanu (DOMINO).

Alina Eremia și-a început cariera la o vârstă fragedă, iar la acest moment este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală. Cântecele și colaborările ei au fost întotdeauna în topuri, iar printre cele mai bune hituri ale Alinei includem: ,,Cum se face”, ,,A fost o nebunie”, ,,În dreapta ta”, colaborarea cu Vescan, ,,Tatuaj” și ,,Noi”. În 2021, Alina a lansat cel de-al doilea album al său, “Déjà Vu”, care a primit titlul de Best Album la The Artist Awards 2021. În 2022, Alina Eremia s-a bucurat de foarte mult succes cu single-uri care au ajuns rapid pe locul #1, cum ar fi ,,Supertare”, cu Connect-R, care le-a adus și premiul pentru cea mai bună colaborare a anului la The Artist Awards 2022, și ,,Cerul roșu”. În acest an, Alina a lansat cel mai nou EP al său, “Metamorphosis”, pentru care a experimentat noi sunete și a colaborat cu nume precum Sak Noel, Ilkan Gunuc, Arem Ozguc și Arman Aydin. În 2023, ea a adăugat un alt #1 cu ,,Ai fost”, colaborare cu Mario Fresh, care a fost #1 pe YouTube în tendințe și a intrat în topurile radio la doar două săptămâni de la lansare, fiind declarată și cea mai ascultată piesă a verii. Mai mult decât atât, anul acesta artista a lansat EP-ul ,,OH, NO!”, colaborarea cu Aerozen pentru ,,Ultimul nivel” și single-ul ,,Cine-i focul, cine-i apa”. Ultimul său single, ,,Cu Voce Tare”, a fost foarte bine primit de fanii artistei și i-a făcut să împărtășească cu aceasta povești personale, pe platformele de socializare.

Păreri?

165 Post Views

Eva Timush lansează prima piesă solo în limba română – ,,Unde ești acum”

Vorbesc toți pereții, eu încă te aud…

Piesa ,,Unde ești acum” de la Eva Timush te poartă într-o călătorie sonoră în trecut, cu un vibe retro ce-ți atinge direct inima. Sintetizatoarele misterioase creează o atmosferă parcă desprinsă dintr-un film nostalgic, adăugând intensitate sentimentelor de despărțire și regrete.

Cu vocea ei captivantă și energia electrică, Eva transformă fiecare notă într-o poveste în sine. E ca și cum te vei teleporta într-un alt timp și spațiu, unde dragostea și durerea se contopesc într-un mix sonor memorabil. Piesa nu e doar muzică, e o experiență emoțională.

Versurile piesei ,,Unde ești acum” au fost scrise de Florian Rus, muzica de Florian Rus, Costel Domințeanu (DOMINO), Darius Țăran, Sebastian Tudor (Bastien), Eva Timush, iar producția de Costel Domințeanu (DOMINO).

Seducătoare, misterioasă, glam, așa o prezintă videoclipul piesei ,,Unde ești acum” pe Eva Timush. Regizor, DOP și edit de Paul Moldovan, creative director Alexandra Stratulat și color grading- Andrei Rădulescu.

,,Am emoții pentru lansarea asta, dar am încredere că sound-ul piesei vă va cuceri. Abia aștept să îmi spuneți cât de mult vă place. Much love.” ne spune Eva Timush.

Eva Timush, un superstar în ascensiune din Moldova, a cucerit lumea online-ului, dar și industria muzicală românească. Prezența sa pe rețelele sociale a explodat după aparițiile în emisiuni precum “Next Star România” și “Romania’s Got Talent,” unde prestațiile ei au impresionat telespectatorii pe YouTube. Câștigând putere din aceste experiențe, a impresionat la “Vocea României”, ajungând în semifinale. Eva Timush, un spirit liber înarmat cu o voce uimitoare și o înfățișare pe măsură, a colaborat la hit-uri precum “Tattoo” și “Too Deep” cu SICKOTOY. Colaborarea ei cu Vescan pentru “Colegi de apartament” a atins poziția #1 în trending-ul YouTube-ului și a rămas în Top 10 Media Forest timp de 12 săptămâni, atingând poziția maximă #2. Anul acesta, artista a mai avut parte de două colaborări de excepție pentru piesa “Bad Girls”, alături de SICKOTOY, INNA și ANTONIA și pentru ,,Te-am sunat”, alături de rareș.

Păreri?

208 Post Views

Coca lansează „În sufletul tău” (VIDEO)

Coca (Denisa Coca), artista originară din Oradea, lansează la sfârșitul acestei toamne cel mai nou single, În sufletul tău”, compus și produs de către interpretul și producătorul din Republica Moldova, EL Radu, alături de echipa sa muzicală.

Din spusele artistei, a rămas extrem de mulțumită chiar din startul colaborării, cînd a primit demo-ul piesei, simțind că piesa i se potrivește din toate unghiurile de vedere, ulterior s-a deplasat la Chișinău, pentru a înregistra vocea.

EL Radua afirmat că această colaborare este una deosebită, or Cocaare o experiență vastă la nivel vocal, deci maniera interpretativă este una impecabilă, anume așa a dorit el să sune piesa, prin vocea artistei.

În sufletul tăuare și un videoclip filmat la înălțime, la propriu și la figurat, unde o vedem pe artistă în rol de vocalistă al unui band, în care „există” și un cuplu, iar interpreta cântă despre această poveste frumoasă de dragoste. Filmările au fost regizate de către Dan Mihai Lupescu și s-au petrecut lângă municipiul Constanța.

Cocaare o experiență de peste 15 ani, încalitate de interpret vocal, esteșicompozitor, darși mentor a peste 100 de copiișiadulți din județul Bihor, iar pelângăproiectele sale muzicalemai e încursulscrieriiuneicărțiproprii, care se vanumiJurnalulArtistului.

Păreri?

150 Post Views

Prin petalele timpului: ,,Floare de cireș” – Sandra N

Pe cărarea vieții mele nu au fost numai flori…

Piesa ,,Floare de cireș” este o bijuterie muzicală îmbrăcată în iz tradițional, ce te transportă într-un peisaj sonor plin de nostalgie și înțelegere a trecerii timpului. Melodia emană o aură plină de înțelepciune, abordând teme precum dorul de copilărie și analogia dintre experiența umană și ciclurile naturii.

Cu note tradiționale care te duc cu gândul la peisaje pitorești și tradiții vechi, ,,Floare de cireș” parcurge delicat trecerea anilor și impactul acestora asupra percepției noastre despre viață. Este o călătorie muzicală în care te simți ca și cum te plimbi pe aleile amintirilor tale, iar fiecare notă este ca o floare de cireș, efemeră și plină de frumusețe.

Versurile piesei ,,Floare de cireș” au fost scrise de Sandra N, iar pentru muzică și producție artista a colaborat cu Alex Parker.

,,Eu am crescut la țară, cu tradiții, cu mers la biserică, cu bunici, cu obiceiuri, în mijlocul naturii. Pentru mine care stau în București de 13 ani, acele vremuri par dintr-o altă viață. Bunicii nu mai sunt din 2011, casele lor sunt goale, tradițiile par să piară la mine în Muntenia, de la an la an. Și totuși, sufletul meu nu uită niciodată. Sufletul meu caută, caută mijlocul dintre viața de azi și viața de atunci.

Acum am copilul meu, și el are bunici, și se bucură în felul lui de dragostea lor. Eu sunt datoare să-i arăt și lui cum era viața odată, la țară, să simtă în felul lui magia tradițiilor din buni străbuni, să vadă cum arătau căsuțele și straiele străbunilor lui.

Piesa aceasta este despre trecerea timpului, melancolia timpurilor pe când eram copii, iubirea față de părinți, bunici. La @casapelinica am găsit acea reîntoarcere în viața de altădată. Am găsit nu numai niște gazde minunate, dar niște oameni magici, de suflet, Mama Țica și Ioan Voicu (Nelu) bunicii noștri din videoclip, Ioan (fiul) și soția sa Geanina, niște oameni minunați și calzi care au transformat din căsuța bunicii o adevărată oază de liniște și întoarcere în timp. Eu una când am intrat în casă am simțit cum m-am întors în copilărie în casa mamaiei mele, atât de mult se aseamănă casele între ele. Copilașii minunați din clip sunt Natalia, o fetiță minunată și expresivă de aceeași vârstă cu băiețelul meu Avi, despre care nu am cum să vorbesc fără emoții și lacrimi de împlinire, numai să-i mulțumesc Domnului că mi-a dat așa copil minunat, și mai departe să las imaginile din videoclip și cântecul să vorbească… 🥹❤🥰

Mulțumesc echipei mele de la Global Records pentru toată susținerea, încrederea și implicarea în acest proiect de suflet, mulțumesc Andrei Vrasmas pentru că încă o dată mi-a <<pictat>> cel mai frumos tablou al muzicii mele, mulțumesc Alex Parker pentru energia minunată din studio, și că pot lucra cu oameni așa talentați.” ne spune Sandra N.

Sandra N, cu numele său real Alexandra Naftanaila, a început să cânte încă de la vârsta de 4 ani, participând la festivaluri și concursuri muzicale. Ea s-a dovedit a fi o creatoare de poezii și cântece încă din copilărie. În 2011, și-a început cariera în industria muzicală cu două cântece în limba engleză în colaborare cu Akcent, care au ajuns în top 5 MediaForest. De-a lungul celor 12 ani de carieră, a reușit să acumuleze peste 500 de milioane de vizualizări și să depășească granițele țării cu muzica sa. Unul dintre cântecele sale în limba română, “Ma dor ochii, ma dor,” alături de Adrian Sînă a strâns 80 de milioane de vizualizări. Recent, Sandra N a început proiectul său muzical solo, de inspirație folclorică, cu trimitere la strămoși și tradiții, până acum lansând piese precum ,,Pe cărarea munților” și ,,Spirit de dac”, piese foarte bine primite de comunitatea ei.

Păreri?

184 Post Views

Holy Molly pune la punct insomniacii cu ,,Pastila de somn”

Îmi spui că nu poți să dormi, nu-i treaba mea, nu sunt pastilă de somn

Nu vă transformați niciodată în pastilă de somn pentru oamenii care au insomnii. Holy Molly lansează cea mai fresh piesă, care să-ți amintească, pe un ritm halucinant, că unii oameni nu merită implicarea și empatia ta.

Creditele pentru ,,Pastila de somn” merg către Marius Dia, Edine, Călin Grăjdan pentru muzică, către Edine și Marius Dia pentru versuri și către Călin Grăjdan și Marius Dia pentru producție.

Urmează o nouă etapă în muzica mea, iar ,,Pastila de somn” este primul capitol. Anul 2023 a fost despre a mă elibera de emoții, despre a scrie din suflet și a fi sinceră cu mine și cu comunitatea mea. Închei acest an cu o trecere către varianta mea cea mai puternică. ,,Pastila de somn” este dură, este directă, este agresivă și onestă, este piesa pe care să o asculți ca să simți că poți să faci orice, e ca un duș rece care să-ți dea energie. Cred că era timpul să las liberă și partea wild din mine, iar acum a fost momentul perfect. A se servi cu apă și cu poftă de strigat. ne spune Holy Molly.

Holy Molly este o cântăreață, compozitoare și actriță, cunoscută pentru vocea sa puternică și versurile captivante. Artista este considerată revelația momentului în industria muzicală din România. De-a lungul carierei sale, a colaborat cu nume importante din industrie, precum LIZOT, Alex Parker, Cosmo & Skoro și Shanguy, ceea ce a propulsat-o în cele mai importante playlist-uri de pe Spotify. Single-ul ei “Shot a friend” i-a adus o nouă valoare de fani, deoarece piesa a ajuns pe primul loc în clasamentul celor mai ascultate melodii din Polonia și în clasamentele din CSI. După succesul internațional cu piesele “Menage a Trois”, “Back to her”, “Twinkle Twinkle” și “Shot a friend”, artista a lansat hitul “Plouă”, în colaborare cu Tata Vlad, o piesă care a ajuns pe prima poziție în clasamentele muzicale specializate ale posturilor de radio din România. Single-ul “Watch Me” a reușit, de asemenea, să fie prezent în Top 10 Airplay Radio din România timp de mai multe săptămâni, fiind una dintre cele mai ascultate piese în acea perioadă, iar “Sunday Night” a fost pe locul 3 în Radio Chart Polonia. Cel mai recent single al ei, “Facem cum vrei tu,” a rămas în Top 10 Media Forest timp de 8 săptămâni, ajungând până pe locul #6, iar una dintre ultimele sale colaborări, alături de ADI pentru ,,Totul meu” a cucerit atât radiourile, fiind pe locul #1 în topul celor mai ascultate piese, cât și platforma TikTok, unde are peste 400K de videoclipuri realizate pe sound de către utilizatori. Mai mult decât atât, recent artista a colaborat cu celebrul duo VAMERO pentru piesa “Shake It” și cu RAVA, pentru ,,Spune-mi”, piesă ce face parte din primul EP lansat al artistei, ,,Liliac”. Ultimul său single, “Freaks in Town” a ajuns până pe #64 în Radio Chart Turcia International Artists. De asemenea, piesa se aude și pe radiourile din Polonia, Estonia și este în creștere în teritorii precum Franța și Regatul Unit.

Păreri?

139 Post Views

Jurjak a lansat single-ul “Mort și viu”

Jurjak a lansat single-ul “Mort și viu”, care va fi inclus pe următorul album al artistului – “Casa din pădure”.

Cel de-al patrulea material discografic al lui Jurjak va fi lansat printr-un concert pe 14 decembrie în clubul Expirat din București.

Albumul “Casa din pădure” conține 12 melodii, iar “Mort și viu” este o aventură nocturnă care încearcă să surprindă contrastul dintre fresh și mahmur.

Melodia este compusă de către Jurjak, cu mix și master realizate de către Vlad Stoicescu și Bogdan Dragomiroiu. În ceea ce privește videoclipul, este regizat de către Jurjak, iar personajele din clip sunt: girafa – Robert Voicu, maimuța – Dan Minel Stoica, unicornul – Daniel Olteanu, iar câinele – Jurjak.

Muzician, regizor, artist vizual și licențiat în dreptul proprietății intelectuale, Jurjak (George Petroșel) a devenit rapid unul dintre cei mai apreciați artiști de alternativ din România. Muzică lui Jurjak are influențe blues, electro, rock și folk – reunite sub o amprentă stilistică proprie – un trademark recognoscibil încă de la primele acorduri.

Păreri?

210 Post Views

ADI te duce la ,,Vegas” (OST Miami Bici 2)

Viața e bună, ține-te bine de ea

Din ce în ce mai curioși de pelicula Miami Bici 2? ADI vă dezvăluie încă puțin din vibe-ul filmului ce se lansează pe 24 noiembrie și vine cu un sound fresh în piesa ,,Vegas”. Rockish, energică, savuroasă, ,,Vegas” vă va purta printr-o călătorie pe meleagurile americane.

Piesa a fost scrisă de Bianca Dragomir, Adi Istrate, Costel Domințeanu (DOMINO) și Emanuel Masson. Producția a fost realizată, de asemenea, de DOMINO și Emanuel Masson.

,,O parte din versurile piesei <<Vegas>> au venit după ce am văzut trailer-ul genial de la Miami Bici 2. E prima mea piesă pentru un film și sunt mega fericit că a prins la echipa din spatele unei producții atât de mari. Am co-scris-o cu Bianca Dragomir, Costel Domințeanu și Emanuel Masson și piesa a ieșit exact cum ne-am dorit, energică, rockish, în ton cu vibe-ul din film. E incredibil că primul meu soundtrack e la Miami Bici 2, un film care a spart toate barierele! 🚀” ne spune ADI.

“Miami Bici 2” este disponibil în cinematografe din 24 noiembrie și este cel mai scump film independent românesc făcut vreodată, filmat în Los Angeles, Hollywood și Las Vegas, cu participarea unora dintre cei mai mari actori de la Hollywood.

“Miami Bici 1” este unul dintre cele mai de succes filme românești care a fost difuzat în cinematografe doar trei săptămâni din cauza pandemiei. De aceea, în premieră în România, cu trei săptămâni înainte de lansarea oficială “Miami Bici 2”, partea întâi va fi difuzată în cinematografe.

Cele două filme sunt regizate de Jesus del Cerro, cu Matei Dima și Codin Maticiuc în rolurile principale.

La doar 22 de ani, ADI este un talentat artist și un songwriter de excepție, fost student al Irish Institute of Modern Music din Londra, secția de compoziție și voce. Pasiunea pentru muzică a descoperit-o la vârste fragede, învățând să cânte la tobe, pentru ca mai apoi să se ducă și spre chitară, chitară bas, pian și marimba. Fost membru în trupa Maxim, care a făcut ravagii în rândul adolescenților, ADI și-a început cariera solo recent, odată cu participarea în cadrul primului sezon al talent show-ului One True Singer. Cu un background artistic ce cuprinde peste 450 de concerte în toată țara, printre care și concerte pe scene mari alături de James Arthur și Willy William, ADI e pregătit să demonstreze că are toate calitățile necesare unui artist de succes. Primul său album, “11”, lansat alături de Erika Isac, s-a bucurat de o apreciere mare în rândul tinerilor, bucurându-se de sute de folosiri ale sound-urilor pe platforma TikTok. Cea mai de succes piesă a sa, ,,Totul meu” în colaborare cu Holy Molly, este de 9 săptămâni în Top 10 cele mai ascultate piese de la radio, ajungând până pe locul #1 și are peste 400K de videoclipuri realizate pe sound-ul din platforma TikTok.

Păreri?

203 Post Views

Delia lansează ”Jimmy Samurai” cu videoclip oficial, prima colaborare alături de Oana Matache, sora ei

Delia prezintă videoclipul oficial al piesei “Jimmy Samurai”, regizat de SAN, DoP David Mogan, producție video Luca’s Art Film, un videoclip dinamic, grunge, rebel în care invitată specială este ANTONIA. Echipa de beauty pentru acest video a fost formată din Hilke Muslim pentru styling, Claudiu Burcă pentru make-up și George Cozma hair.

“Jimmy Samurai” marchează prima colaborare a Deliei cu sora ei Oana Matache, o piesă compusă de Delia cu Alex Cotoi, versuri Delia, producție Alex Cotoi. “Jimmy Samurai” este una din cele 13 piese de pe albumul “Flex”, pe care Delia l-a lansat săptămâna trecută, alături de “Gustul care te fură”, “OTZL GLTZ”, “Lololo”, “Sirena Apelor”, “Nu pot”, “Flex”, precum și colaborările cu HVNDS pentru “SKNDL”, “Tot ce vrei” cu Adrian Despot”, “eRAI” cu Antonia, “Fără Te Merau” cu Connect-R, “Cum am știut” cu Killa Fonic și “Cum era” cu NANE.

 

Pe 21 noiembrie, Delia va prezenta albumul live în cadrul unui eveniment special la MINA Museum, primul spaţiu imersiv din România şi cel mai mare centru de new media art din Europa de Sud Est. Inovativă, cameleonică și mereu cu un pas în fața trendurilor, Delia este practic primul artist din România care organizează un astfel de eveniment în care elemente din arta digitală se unesc cu muzica, scenografia și creează un spațiu versatil care îi va introduce pe fani în Universul său creativ și plin de surprize. Nu vor lipsi nici invitații speciali printre care Connect-R, NANE, HVNDS, Antonia, Nelu Vlad și Oana Matache.

 

Dacă vrei să experimentezi un astfel de eveniment unic, biletele sunt disponibile în exclusivitate pe iabilet.ro la prețul de 490 de lei.

 

La evenimentul de la MINA Museum, albumul va fi disponibil în premieră în format fizic CD și vinyl, și de pe 22 noiembrie și în Cărturești.

 

Una din cele mai emblematice artiste ale genului pop și un songwriter cu numeroase hituri compuse de ea însăși, Delia este constant pe cele mai înalte poziții din topurile muzicale prin zeci de hit-uri lansate în peste 20 de ani de activitate. Universul ei artistic este într-o continuă dezvoltare, iar acest lucru este cel mai vizibil în show-urile ei sold out de la Sala Palatului: “Deliria”, “Psihedelia”, “Acadelia”, show-urile în aer liber de la Verde Stop Arena: “Cum era” și “Rockadelia” sau evenimentul exclusivist “Delia’s Winter Wonderland” de la Teatrul Național din București prin care mereu surprinde cu cele mai creative idei.

 

Delia marchează un an plin din punct de vedere muzical, cu piese și colaborări care au cucerit publicul din România, printre care “Fără Te Merau” cu Connect-R, “Lololo”, “Sirena Apelor” și “SKNDL” alături de HVNDS.

Un eveniment prezentat de Roka Records, susținut de Coca Cola Zero Zahăr.

Păreri?

181 Post Views

Tamiga & 2Bad si comorile ascunse pe Dealul Pivniţele Mari

Cei doi artiști fac furori atat în țară cat și străinătate cu melodiile și videoclipurile superbe în care Tamiga&2Bad ne prezintă locuri mai puțin știute sau sălbatice din România.
Tamiga & 2Bad, au filmat noul videoclip pentru piesa “Love Never Lies ” pe Dealul Pivniţele Mari.
Cei doi ne-au declarat următoarele: “Când vorbim de muzică încercăm să rămânem cumva în aceeași zonă pe care publicul nostru o apreciază. In schimb, pe partea de videoclipuri venim mereu cu ceva nou, noi ne căutăm și alegem singuri locațiile, în multe dintre ele am fost și primii și ultimii care au filmat în locurile respective pentru ca ulterior au suferit modificări din diverse motive, și suntem extrem de mândrii de realizările noastre, punem foarte mult suflet în ceea ce facem. De asemenea căutăm locuri cu poveste în spate pentru ca au o magie aparte, de aceea vă lăsăm o mică descriere a locului unde am filmat.”
” Moacșa – Dealul Pivniţele Mari.
La nord-vest de aici se află dealul Pivniţele Mari, numele acestuia, probabil provenit de la mormintele din piatră descoperite deja în urmă cu zeci de ani, din epoca de bronz.
Potrivit notelor lui Orbán Balázs, aici a trăit un uriaş, care în câţiva paşi ajungea la castelul Bálványos din Turia sau la castelul din Boroşneu. Dar în ciuda dimensiunilor mari, când au apărut oamenii, uriaşul trebuia să părăsească locul, pentru că pământul acesta era destinat oamenilor. Înainte de a pleca, a construit o pivniţă gigantică sub deal, ca să-şi ascundă comorile pe care nu le putea lua cu el.
Pe baza acestei legende, locuitorii din zonă au făcut săpături mult timp în căutarea comorilor. Astăzi, dealul Pivniţele Mari a devenit simbolul solidărităţii maghiare din Trei Scaune. Aici a fost organizată în 2006 Întâlnirea Mondială a Maghiarilor din Trei Scaune. Tot aici are loc în fiecare an Galopiada Secuiască, premergător Galopiadei Naţionale din Ungaria.”

Păreri?

306 Post Views

Nicole Cherry și Puya ridică ,,Paharul sus” pentru prima lor colaborare

Nicole Cherry și Puya au lansat single-ul ,,Paharul sus” cu videoclip oficial, marcând astfel prima lor colaborare.

 

Piesa a fost compusă de IRAIDA (Adelina Stingă), PUYA (Dragoș Gărdescu), Achi (Petre Octavian Ioachim), versuri de IRAIDA (Adelina Stîngă), PUYA (Dragoș Gărdescu), iar producția este semnată de Achi (Petre Octavian Ioachim).

Pentru videoclip, artiștii au colaborat cu Bogdan Păun pentru regie și edit, Silviu Crăciun DoP, producție Loops Production, iar echipa de beauty a fost formată din Ana Cucuta (make-up), Ștefan Tudor (hair) și Miruna Miu (styling).

,,Nimic nu e întâmplător, nici măcar lansarea noului meu single după o săptămână foarte grea. Așa cum zice și piesa <<Paharul sus pentru zilele negre>>, dragilor. Much love”, a spus Nicole Cherry.

 

Nicole Cherry este una dintre vocile remarcabile ale industriei muzicale din România, artistă, songwriter și actriță. Cu nenumărate hituri în topurile radio și TV, incluse în multiple playlisturi pe magazinele digitale, milioane de vizualizări pe YouTube și milioane de fani pe social media, Nicole s-a poziționat în cei 10 ani de carieră ca un artist de top, cu show-uri memorabile.

 

“Memories”, ,,Florile tale”, ,,Din cauza ta”, ,,Dansează amândoi” sunt doar câteva din piesele relevante care definesc un repertoriu complex.

 

Nicole Cherry a colaborat cu Mohombi, Joey Montana, Carla’s Dreams, NANE, Connect-R și alte nume din România și s-a făcut remarcată în filmul “Romina VTM”, cea mai bine vândută producție în pre-sale din România.

 

Nicole Cherry a avut o vară plină de concerte și a fost prezentă pe scena a două festivaluri din România – Neversea pe mainstage și Summer in the City, opening pentru Jason DeRulo.

 

Puya activează pe scena hip-hop din 1995. Primul album, ,,Băieți de cartier”, a fost lansat alături de La Familia în 1997. Cariera solo a început-o în 2000 cu discul ,,Până la capăt în felul meu”. Au urmat albume ca ,,Foame de bani” (lansat cu Șisu), ,,Muzică de tolăneală și depravare”, ,,Românisme 1″ și ,,Românisme 2″. Cel mai recent album al său se intitulează ,,Aventurile Domnului Puy(a)” și a fost lansat în decembrie 2019. Artistul rămâne întipărit în istoria hip-hop-ului românesc cu piese precum ,,Undeva-n balkani”, “Change”, “VIP” sau ,,Maidanez” și continuă, constant, să livreze noi hituri. Anul acesta, Puya a luat cu asalt radiourile cu hitul ,,Opriți Planeta” cu Iraida, dar și cu ,,Stele căzătoare” cu Tudor Chirilă.

Păreri?

157 Post Views