Andreea Bălan lansează „Poveste de toamnă (Unplugged)”, o reinterpretare intimă a uneia dintre piesele sale de suflet

Andreea Bălan le oferă fanilor o nouă perspectivă asupra piesei „Poveste de toamnă”, care primește acum o reinterpretare unplugged, cu accent pe emoție, voce și autenticitate. Lansarea face parte din albumul „Pentru totdeauna”, prin care artista readuce în prezent piese importante din cariera sa, într-o formulă muzicală diferită, mai aproape de esența poveștilor din spatele lor.

Pentru Andreea, „Poveste de toamnă” ocupă un loc special în repertoriu. Recent, artista a mărturisit că este piesa ei preferată din ultimii ani. Noua versiune îi oferă ocazia de a redescoperi melodia într-o formă mai intimă, în care emoția ocupă primul-plan, iar fiecare vers capătă o nouă nuanță.

„«Poveste de toamnă» este povestea fiecăruia dintre noi. Etapele unei iubiri sunt ca anotimpurile, iar toamna câteodată inimile se opresc și cad frunzele și în iubire”, spune artista.

Prin proiectul muzical „Pentru totdeauna”, Andreea Bălan își privește cariera dintr-o perspectivă nouă. Piese care au însoțit-o de-a lungul anilor sunt reinterpretate și reorchestrate, păstrând emoția originală, dar dezvăluind și o altă latură a lor. Este o întoarcere la muzică în forma ei esențială, în care vocea, instrumentele și povestea se întâlnesc fără artificii.

Pentru artistă, muzica înseamnă mai mult decât interpretare: este și un spațiu al sincerității, al introspecției și al vindecării. Această dimensiune personală se regăsește în proiectele sale recente și conturează direcția unui album care aduce împreună amintiri, emoții și experiențe transformate în muzică.

Noua versiune a single-ului „Poveste de toamnă” face parte din albumul „Pentru totdeauna”, un material prin care Andreea Bălan celebrează muzica ce a definit diferite etape ale vieții și carierei sale, oferindu-i o nouă formă și o nouă apropiere de public.

Videoclipul single-ului poate fi urmărit pe canalul oficial de YouTube al Andreei Bălan.

Păreri?

199 Post Views

LIMON feat. Bastien lansează „Real Love”, un hit dance despre iubirea fără dramă

LIMON și Bastien lansează „Real Love”, o piesă dance cu energie de club și un mesaj simplu, dar puternic: iubirea adevărată nu vine la pachet cu drame, ci cu sinceritate, conexiune și emoții reale.

Cu un sound fresh, ritmuri contagioase și un refren care invită la dans, „Real Love” este soundtrack-ul perfect pentru nopțile în care distracția este în toi, petrecerile care se prelungesc până dimineața și momentele în care tot ce contează este să te bucuri de prezent. Piesa vorbește despre o perspectivă asumată asupra iubirii, în care o persoană știe ce își dorește și nu mai este dispusă să accepte complicații inutile. Pentru ea, jocurile emoționale și drama nu își au locul atunci când ceea ce caută este simplu: real love.

Dincolo de energia specifică unui hit de club, piesa transmite un mesaj în care se poate regăsi oricine își dorește o relație autentică, fără tensiuni inutile și promisiuni goale. „Real Love” aduce împreună vibe-ul de party și o atitudine relaxată, transformând dorința de a trăi iubirea fără complicații într-un refren care rămâne cu tine mult după ce muzica se oprește.

Publicul a avut ocazia să descopere piesa în premieră live la festivalul Galaxia din cadrul Nibiru, unde „Real Love” a fost auzită pentru prima dată, oferind un prim preview al energiei pe care LIMON și Bastien o aduc în noua lor lansare. LIMON au urcat pe scena alături de Hugel, Olly Alexander, Moojo si Gordo.

Piesa este semnată la nivel muzical și liric de Mario Morar, Ștefan Ioniță și Bastien, în timp ce producția a fost realizată de Mario Morar și Ștefan Ioniță.

Despre LIMON
LIMON este un proiect muzical construit de Ștefan Ioniță și Mario Morar, doi artiști, compozitori și producători care îmbină experiența din spatele scenei cu o viziune artistică proprie, aflată la intersecția dintre pop și electronic. Cu un sound modern, producții dinamice și o direcție orientată către publicul internațional, LIMON își propune să aducă în prim-plan muzică ce conectează energia dance cu povești și emoții în care publicul se poate regăsi.

Înainte de dezvoltarea propriului proiect, cei doi au acumulat experiență în songwriting și producție muzicală, colaborând cu artiști precum Alina Eremia, rares, MIRA, Holy Molly și Liviu Teodorescu. Această experiență se reflectă în abordarea LIMON, unde atenția pentru sound, construcția refrenelor și identitatea fiecărei piese contribuie la conturarea unui univers muzical recognoscibil.

Anul 2026 marchează o etapă importantă în lansarea proiectului, prin piese precum „Lose Myself”, realizată în colaborare cu Bastien, și „Lalala”, un single cu influențe pop contemporane, construit în jurul spontaneității, atracției și emoției întâlnirilor neașteptate. Prin aceste lansări, LIMON explorează diferite nuanțe ale muzicii pop-electronice, păstrând în centrul atenției melodiile memorabile și energia specifică ringului de dans.

Prezența pe scena Galaxia, în cadrul NIBIRU, completează parcursul live al proiectului și îl aduce în fața unui public conectat la muzica electronică și la noile direcții ale scenei pop.

Despre Bastien
Bastien este un artist care își construiește identitatea muzicală pornind de la autenticitate, libertate creativă și dorința de a-și găsi propriul sound.

Universul său muzical traversează zona pop și dance, cu o abordare care pune accent pe expresivitate, melodii accesibile și o relație directă cu publicul. Printre piesele asociate parcursului său artistic se numără „Stay With Me”, „Paris to London”, „Talk to Me” și „About Us”, titluri care conturează direcția sa în zona muzicii pop contemporane.

În 2026, colaborarea cu LIMON prin „Lose Myself” a adus împreună două perspective muzicale complementare, reunite de interesul pentru producții cu influențe electronice și energie dance. Ulterior, colaborarea lor continuă să dezvolte această conexiune muzicală, iar „Real Love” aduce în prim-plan o nouă poveste despre relații, atracție și nevoia de autenticitate.

Păreri?

166 Post Views

Trupa Gramofone lansează „Ordinary”, o piesă aflată între nostalgia tinereții și o poveste a sfârșitului lumii

Trupa Gramofone a lansat „Ordinary”, un nou single care îmbină funk-ul și rock-ul într-un sound dinamic. Piesa este disponibilă pe toate platformele de streaming și pe YouTube, unde poate fi ascultată alături de videoclipul oficial.
Construită în jurul nostalgiei pentru tinerețe, a conexiunii dintre oameni și a dorinței de a păstra inocența în fața schimbării, „Ordinary” pornește de la un hook magnetic, format din cinci note, care conduce piesa de la un groove așezat către un refren exploziv. Energia crește treptat, până la final, unde piesa își atinge punctul culminant.
Universul piesei continuă și în videoclip, care imaginează ultima zi a Pământului prin estetica filmelor SF din anii ’80. Acțiunea are loc într-un buncăr subteran, unde solistul, izolat de restul lumii, își reunește colegii de trupă prin intermediul unor monitoare analogice. Ce urmează este o interpretare sincronizată la distanță, în timp ce planeta de deasupra se apropie de sfârșit, iar atmosfera din buncăr devine, la propriu, din ce în ce mai încinsă.

„Ordinary” surprinde un moment în care tot ceea ce pare familiar devine brusc fragil. În fața unui final imposibil de evitat, ceea ce rămâne important sunt oamenii cu care alegem să fim, lucrurile care ne-au făcut să fim cine suntem și acea parte din noi pe care nu vrem să o pierdem.
Pe 19 noiembrie, Gramofone vor urca pe scena Echoes Haus din București, într-un concert în care „Ordinary” se va întâlni cu piesele care au construit până acum universul trupei. Biletele sunt disponibile în rețeaua iabilet.ro.
Despre Gramofone:
Cu o istorie care a început în 2013, Gramofone s-a impus pe scena alternativă prin independență artistică și o evoluție constantă. Trupa, formată din Paul Drăgușin (voce, clape), Vlad Dumitrescu (voce, chitară) și Radu Camburu (bass), a bifat momente importante în parcursul lor, de la deschiderea concertului Bon Jovi, până la prezențe constante pe scenele marilor festivaluri din țară.
Până în prezent, Gramofone a lansat deja 3 albume, iar cel mai recent dintre ele, “Fast Forward”, îmbinând influențe de jazz, electro și rock într-un sound care surprinde și calmează în același timp. Albumul este susținut de single-uri precum „Call it Love”, „Born to Lose”, „California, 1000 Miles” și „Water”. Cu influențe variate și o abordare inovatoare, Gramofone îmbină sunetele captivante ale synth-ului cu solo-uri de chitară expresive, creând un univers muzical distinct și memorabil.

Păreri?

263 Post Views

Daria Lupi lansează „Cristale”, o piesă alături de NOSFE, inclusă pe albumul său de debut, „17″

Unele colaborări rămân dincolo de timp, iar unele povești continuă să fie spuse prin muzică. „Cristale”, piesa lansată de Daria Lupi alături de NOSFE, face parte din albumul „17″, primul material discografic al artistei, construit din 17 ani de muzică, experiențe și oameni care și-au lăsat amprenta asupra drumului său.

Pentru Daria Lupi, albumul „17″ înseamnă mai mult decât un debut discografic. Este o parte din viața sa transformată în muzică, o întâlnire între omul care a fost, artista care a devenit și toate poveștile care au însoțit-o până aici. După 17 ani în care muzica a fost un fir constant al parcursului său, Daria a ales să adune aceste experiențe într-un album de 13 piese, fiecare contribuind la imaginea unui drum construit în timp.

„Cristale”, colaborarea cu NOSFE, este una dintre piesele care fac parte din această poveste. Unele colaborări depășesc momentul în care sunt create și ajung să poarte cu ele amintiri, emoții și legături care rămân importante.

„Pentru mine, «Cristale» este parte dintr-o poveste mult mai mare, în care am adunat ani de muzică, emoții și oameni care au însemnat ceva pentru mine. Colaborarea cu NOSFE are un loc special în această poveste și mă bucur că piesa poate ajunge acum la oameni și poate fi descoperită așa cum merită”, spune Daria Lupi.

Single-ul face parte dintr-un album în care Daria Lupi privește spre anii care au format-o, fără să se desprindă de prezentul în care își construiește mai departe identitatea artistică. „Cristale” completează acest univers, păstrând în el și povestea unei colaborări care merită să fie ascultată dincolo de contextul în care a luat naștere.

Albumul a fost prezentat live în premieră pe 7 octombrie, la Hard Rock Cafe, într-un concert cu o încărcătură emoțională specială pentru artistă. A fost seara în care, după 17 ani de muzică, Daria și-a adus pentru prima dată albumul în fața publicului, transformând un proiect construit în studio într-o experiență împărtășită cu oamenii apropiați și cu cei care îi urmăresc parcursul.

Printre momentele serii s-a numărat și prezența familiei lui NOSFE. Soția sa și fiica lor, Iris, au fost alături de Daria, iar publicul a avut ocazia să urmărească videoclipul în care Iris este protagonistă. Un moment care a adus povestea mai aproape de cei prezenți și a amintit că, dincolo de muzică, există oameni, familii și legături care continuă să aibă un loc important în viețile celor care le-au construit.

Prin lansarea piesei „Cristale”, Daria continuă să împărtășească publicului fragmente din această poveste. Pentru că uneori, muzica nu înseamnă doar ceea ce auzim, ci și ceea ce păstrăm cu noi după ce piesa s-a încheiat.

Păreri?

141 Post Views

JO și Lazy ED continuă povestea! Cei doi artiști lansează „Ce te-aș”

JO și Lazy ED revin cu „Ce te-aș”, o nouă colaborare care aduce în prim-plan chimia dintre cei doi artiști și genul acela de atracție care îți rămâne în minte mult după ce momentul a trecut. Cu un titlu care lasă loc de interpretări și o poveste în care dorința spune mai mult decât cuvintele, piesa continuă universul muzical pe care cei doi l-au construit împreună.

„Ce te-aș” vine în continuarea super hitului „Mor după tine”, dar își conturează propria identitate și duce povestea într-o nouă direcție. JO și Lazy ED păstrează conexiunea care a atras publicul de la prima colaborare și o transformă într-un nou capitol, cu o energie fresh și o atitudine care le vine natural.

„«Ce te-aș» s-a născut chiar a doua zi după ce am scris „Mor după tine”. Cred că eram într-o perioadă foarte bună de inspirație, pentru că ambele piese au venit foarte natural. Ne-am distrat super tare în studio, am râs mult, ne-am jucat cu ideile și totul s-a legat de la sine. E o piesă ritmată, jucăușă, puțin obraznică, exact cum îmi place mie. Are o energie diferită față de «Mor după tine» și abia aștept să văd cum o primește lumea. Sper să vă distrați și să vă iubiți pe ea!🥰”, spune JO.

„«Ce te-aș» e genul de piesă care începe cu dorință și se termină cum vreți voi. E despre iubire, atracție și chimia aia care nu prea ține cont de reguli. După «Mor după tine», eu și JO am zis să mai încercăm o dată. Și, dacă tot ne-a ieșit atât de bine prima oară, de ce să ne oprim? Am revenit cu partea a doua… Să zicem că de data asta am lăsat imaginația să lucreze puțin mai mult.”, adaugă Lazy ED.

Noua lansare vorbește despre tensiunea dintre doi oameni, despre atracția care nu se stinge ușor și despre toate lucrurile pe care uneori le spui fără să le rostești. „Ce te-aș” surprinde acel mix de impuls, emoție și flirt care face diferența dintre o simplă întâlnire și o poveste care îți rămâne în cap.

„Ce te-aș” este disponibilă pe platformele de streaming, iar videoclipul oficial poate fi urmărit pe YouTube.

Păreri?

99 Post Views

Colaborarea ce readuce un hit în prim-plan! COSTI, Vlăduța Lupău și Șaguna lansează „Oriunde ai fi”

COSTI, Vlăduța Lupău și Șaguna își unesc forțele într-o colaborare ce readuce în atenție una dintre cele mai iubite piese ale muzicii de petrecere. COSTI reîmprospătează sound-ul piesei „Te iubesc oriunde ai fi” și îi oferă o nouă direcție muzicală sub forma unui nou single: „Oriunde ai fi”.

Timbrul vocal inconfundabil al Vlăduței Lupău și energia lui Șaguna completează această combinație artistică. Împreună cei trei artiști construiesc o versiune care păstrează emoția melodiei originale, dar o prezintă într-o formă nouă, cu potențialul de a cuceri atât publicul care a crescut cu piesa, cât și generațiile tinere.

„Oriunde ai fi” mizează pe forța unui hit care a traversat timpul și continuă să trezească emoții. Noua versiune pune accent pe sentimentul de dor și intensitatea iubirii, într-o interpretare adaptată gusturilor publicului de astăzi, iar videoclipul transpune în imagini energia acestei colaborări și oferă lansării o estetică vizuală pe măsura întâlnirii celor trei artiști.

„Oriunde ai fi” este lansată sub egida Cat Music și este disponibilă pe YouTube și pe toate platformele de streaming.

Păreri?

122 Post Views

Holy Molly lansează EP-ul „aproape” pe 22 octombrie, după un performance live de 8 ore, în premieră în România

200 de tricouri și 200 de CD-uri create manual, în direct, pe TikTok, Instagram și YouTube: artista a transformat lansarea noului proiect într-un act artistic irepetabil

Holy Molly lansează pe 22 octombrie noul său EP, „aproape”. Lansarea vine după un moment fără precedent în muzica românească: un livestream de peste 8 ore în care artista a creat de la zero, în timp real, 200 de tricouri și 200 de CD-uri pentru noul proiect.

Performance-ul, desfășurat de pe 10 octombrie, într-un spațiu industrial de tip atelier și urmărit de mai multe camere, a fost transmis simultan pe TikTok, Instagram și YouTube. Este primul eveniment de acest fel din România și s-a întâmplat o singură dată. Fiecare tricou și fiecare CD a fost lucrat manual, prin pictură, vopsire și stropire, astfel încât nicio piesă piesă nu e identică cu alta.

Actul a fost coregrafiat pe momente, dar a rămas spontan și imperfect: fără pauze, fără script, fără scurtături. În paralel, echipa artistei a fotografiat, a împachetat și a urcat pe site fiecare articol în timp real. Astfel, publicul a devenit parte din proces: spectatorii își plasau comanda în timp ce vedeau cum este creat obiectul pe care urmau să-l primească. Pe TikTok și Instagram, evenimentul a fost documentat din oră în oră.

Într-o industrie în care lansările se rezumă de cele mai multe ori la un anunț și un link, Holy Molly a transformat crearea merch-ului într-un act artistic în sine.

„Primul meu LIVESTREAM a fost de 8 ore! Eu îl numesc performance, căci a avut o temă artistică: noul meu EP intitulat «aproape:», în numele căruia am creat 200 de tricouri și 200 de CD-uri de la 0. Acest performance a fost trecerea la o nouă etapă, atât în cariera mea, cât și în viața mea. Nivelul de concentrare, de efort, de creativitate, de imaginație și de curaj (atât din partea mea, cât și a echipei mele) a făcut ca acest eveniment să mă schimbe ireversibil. Acum atât eu, cât și publicul meu suntem pregătiți pentru noul capitol: APROAPE.”, declară Holy Molly.

Conceptul „aproape” pornește de la ideea că viața în sine este un cumul de „aproape”: aproape reușești, aproape eșuezi, aproape ai totul, aproape pierzi și apoi reconstruiești. O viață mereu în nuanțe, mereu în mișcare, niciodată stabilă. EP-ul continuă emoția din „Puls”, cel mai recent album al artistei, și explorează stări adânci și introspecții asupra sinelui.

Comunitatea Holy Molly cunoaște deja latura emoțională a artistei. În ultimii doi ani, comunicarea ei s-a construit în jurul sănătății mintale, al exprimării emoționale și al dialogului sincer, creând un spațiu sigur în care fanii se simt auziți.

EP-ul „aproape” va fi disponibil începând cu 22 octombrie pe [platformele de streaming]. Tricourile și CD-urile create în timpul performance-ului pot fi comandate pe www.holymollyguacamoly.com.

Păreri?

409 Post Views

Bastien și Raluka, despre riscuri, 30 de ani și piesa care nu trebuia să fie a lor: „Serenada”

La 30 de ani, lucrurile încep să arate altfel. Vezi mai clar ce vrei, înțelegi mai repede ce nu merită și, paradoxal, îți asumi riscuri pe care la 20 de ani le-ai fi analizat luni întregi. Bastien, unul dintre cei mai cunoscuți compozitori din România, a împlinit anul acesta 30 de ani. Și tot anul acesta a făcut exact genul de lucru pe care, spune el, nu l-ar fi făcut mai devreme: a lansat o piesă pentru el însuși, din impuls, fără plan. Se numește „Serenada” și o cântă alături de Raluka.

Dacă numele lui nu-ți spune imediat ceva, piesele lui sigur îți spun. Semnătura lui Bastien se găsește pe o parte dintre cele mai ascultate melodii din România, printre care și piese extrem de apreciate cântate de Raluka: „Body On Me”, „Queen in Puerto Rico”, „Picături”. Cei doi au lucrat deja împreună la piese din următorul album al artistei, „Holy Water”, așa că relația lor de studio e mult mai veche decât această lansare.

Bastien a scris, ani la rând, pentru vocile altora. „Ăsta e paradoxul unui artist. Scrii cele mai personale lucruri și le dai mai departe. Abia la 30 de ani am început să mă întreb de ce nu păstrez și pentru mine ce simt că e al meu“, spune artistul.

„Serenada” e, de fapt, prima piesă pe care a decis să nu o mai dea mai departe. A apărut într-o sesiune obișnuită de studio și, inițial, era gândită pentru alt artist. „La 20 de ani aș fi trimis-o. Aș fi zis ‘e bună, dar nu e locul meu’. La 30 am învățat să recunosc momentul în care ceva ți se potrivește ție și să nu mai renunț la el“, povestește Bastien.

Coincidența frumoasă e că și Raluka vorbește despre 30 de ani ca despre un punct de cotitură, momentul în care a încetat să mai ceară voie și a început să aibă mai multă încredere în instinct. Poate de asta „Serenada” a funcționat atât de ușor între ei. În ziua aceea, sesiunea a început banal, ca orice altă zi: „pentru cine facem piesa asta?”. Au scris, au aranjat, au bifat totul. Și, când sesiunea părea încheiată, au rămas în cameră. Bastien a luat chitara, Raluka a început să cânte, totul la rece, doar o voce și câteva corzi.

„Ne-am uitat unul la altul și am zis în același timp ‘ce bine sună, hai să o facem noi’“, povestește Raluka. „Nu am stat să ne gândim dacă e strategic, dacă e momentul, dacă are sens. Pur și simplu am simțit că e corect. Cred că asta e ce înveți la 30 de ani: să nu mai omori lucrurile bune cu prea multă gândire.” Două săptămâni mai târziu, piesa pe care nimeni nu o planificase era gata de lansare.

Videoclipul respectă aceeași logică a spontaneității: clipul „Serenadei” a fost filmat la Constanța, într-un magazin de muzică, fără platouri sofisticate, doar instrumentele, atmosfera și doi oameni care au ajuns la vârsta la care știu că cele mai bune decizii se iau repede.

Bastien x Raluka – „Serenada” este disponibilă pe toate platformele de streaming muzical.

Păreri?

196 Post Views

Daria Lupi a prezentat live în premieră albumul „17″ într-un concert emoționant la Hard Rock Cafe

Artista a lansat în aceeași zi piesa „Eu dansez” și a împărțit scena cu Cabron, Cor de Dor și familia lui Nosfe
Daria Lupi a prezentat live în premieră albumul „17″, în cadrul concertului susținut pe 7 octombrie la Hard Rock Cafe. După 17 ani de muzică, artista a lansat primul album și a ales să marcheze momentul direct pe scenă, în fața publicului, printr-un concert în care piesele de pe noul material s-au întâlnit cu oameni și povești importante pentru ea.

În aceeași zi, Daria Lupi a lansat și „Eu dansez”, unul dintre single-urile albumului „17″. Piesa vorbește despre presiunea de a ține pasul cu lumea din jur și despre alegerea de a-ți păstra propriul ritm: „Nu mă grăbesc, lumea fuge înainte, eu dansez”. Lansarea piesei și prezentarea ei live în aceeași seară au făcut ca publicul să o audă pentru prima dată chiar în momentul în care începea un nou capitol din parcursul artistei.

Cu un sound în care influențele rock se întâlnesc cu ritmuri balcanice, „Eu dansez” vorbește despre libertatea de a nu transforma fiecare etapă a vieții într-o cursă. Versurile sunt semnate de Daria Lupi, iar muzica este realizată împreună cu Evangelios Siakas.

Concertul a fost construit și în jurul oamenilor care au o legătură specială cu muzica și povestea Dariei. Cabron a urcat pe scenă alături de artistă, iar cei doi au cântat împreună „Trandafiri” și „În bătaia vântului”, două dintre piesele cunoscute ale artistei. Cor de Dor a completat programul serii, contribuind la atmosfera concertului printr-o intervenție muzicală care s-a integrat în repertoriul pregătit de Daria.

O parte importantă a serii a fost apariția fiicei Dariei Lupi, care a urcat pe scenă alături de mama sa. Pentru câteva minute, publicul a avut acces la o latură foarte personală a artistei, una care nu a fost transmisă prin versuri sau muzică, ci prin relația dintre cele două. A fost una dintre cele mai emoționante întâlniri ale serii, cu atât mai mult cu cât s-a întâmplat chiar în concertul prin care Daria și-a prezentat albumul construit în cei 17 ani de activitate.

Seara a adus apoi pe scenă familia lui Nosfe. Soția sa și fiica lor, Iris, au fost alături de Daria Lupi într-o colaborare care a fost urmată de vizionarea videoclipului în care protagonista este chiar Iris, fiica Mădălinei. Prezența ei a dat o dimensiune personală colaborării cu Nosfe, iar publicul a putut vedea povestea și dintr-o perspectivă foarte apropiată de cei care au făcut parte din ea.

Pentru Daria Lupi, albumul „17″ nu este doar primul său material discografic, ci și o formă de a privi înapoi la cei 17 ani în care muzica a făcut parte din viața sa. Cele 13 piese reunite pe album surprind etapa în care se află astăzi artista, dar poartă și urmele drumului care a adus-o până aici.

De aceea, prezentarea albumului live, pentru prima dată, a avut o semnificație aparte. „17″ a trecut astfel din zona unui proiect construit în studio în fața oamenilor pentru care muzica Dariei există: familia, colaboratorii, prietenii și publicul care a venit să o asculte.

Iar „Eu dansez”, lansată în aceeași zi și cântată live pentru prima dată în cadrul concertului, a funcționat ca o declarație pentru etapa în care intră acum Daria Lupi: „Nu mă grăbesc. Eu dansez.”

Păreri?

368 Post Views

SICKOTOY x Alina Eremia lansează „Nobody”, piesa despre acea persoana care face ca restul lumii să dispară

SICKOTOY și Alina Eremia își unesc universurile muzicale pentru „Nobody”, un single dance, despre atracția aceea intensă care te face să vezi o singură persoană, indiferent câți oameni sunt în jurul tău.

Uneori, într-un club plin, printre lumini, muzică și zeci de oameni, există o singură persoană care îți atrage atenția. Restul devine decor, iar momentul pare să existe doar pentru voi doi. Această stare stă la baza piesei „Nobody”, cea mai nouă colaborare dintre SICKOTOY și Alina Eremia.

Cu un sound dance și un refren care se fixează rapid în memorie, „Nobody” surprinde energia unei atracții directe, instinctive și greu de ignorat. Piesa vorbește despre acel sentiment rar în care cineva reușește să te facă să simți ceva ce nu ai mai simțit pentru nimeni și în care comparațiile nu-și mai au locul.

Versurile pornesc de la o confesiune sinceră „I’ll be honest, honest with my love” și duc povestea într-un spațiu recognoscibil pentru oricine a simțit că, într-o încăpere plină, vede o singură persoană. „Never met nobody just like you” devine astfel esența piesei: sentimentul că omul din fața ta este unic și că nimeni altcineva nu reușește să te facă să simți la fel.

„Nobody” aduce împreună universul muzical a lui SICKOTOY și vocea expresivă a Alinei Eremia. Rezultatul este un track dance, cu o energie fresh, construit în jurul unui hook puternic și al unei producții care păstrează echilibrul dintre sensibilitatea pop și atmosfera specifică unei nopți de club.

Piesa este semnată de o echipă internațională de songwriting și producție. Norma Jean Martine, Moa Pettersson Hammar și Alex Cotoi semnează muzica, în timp ce Norma Jean Martine și Moa Pettersson Hammar sunt autorii versurilor. Producția este semnată de Alex Cotoi pentru SICKOTOY.

„Nobody” surprinde, în esență, momentul în care nu mai ai nevoie de comparații. Pentru că, atunci când cineva te face să simți ceva cu adevărat special, răspunsul devine simplu: nu ai mai întâlnit pe nimeni ca el.

DESPRE SICKOTOY
SICKOTOY este proiectul muzical al producătorului și songwriter-ului român Alex Cotoi, unul dintre numele importante ale producției pop și dance din România, cu o activitate care depășește granițele pieței locale.

Cunoscut pentru sound-ul său electronic, pentru producțiile puternice și pentru colaborările cu artiști români și internaționali, SICKOTOY a lansat de-a lungul timpului piese precum „Addicted” feat. Minelli, „You Don’t Love Me” feat. Roxen, „VKTM” feat. INNA, „Gasolina” feat. EMAA, „Papa” feat. INNA & Elvana Gjata, „Dum Dum” și „Touché” feat. Misha Miller.

Alex Cotoi are în portofoliu colaborări cu artiști precum INNA, Minelli, Antonia, Elvana Gjata, Roxen, Misha Miller și Ilkay Sencan, iar activitatea sa internațională include inclusiv un Latin Grammy, obținut pentru colaborarea cu Pitbull, Mohombi și Wisin la piesa „Baddest Girl in Town”.

În 2026, SICKOTOY a continuat seria lansărilor cu piese precum „Mirage” feat. wrs, „Yesterday” feat. Minelli și „Feel It in Your Body”, lansată în august.

DESPRE ALINA EREMIA
Alina Eremia este una dintre cele mai cunoscute artiste pop din România, cu o carieră construită în muzică, televiziune și actorie. Artista s-a remarcat printr-o serie de hituri și colaborări care i-au consolidat poziția în industria muzicală românească și printr-un stil care îmbină pop-ul cu influențe R&B și urban.

În 2026, Alina Eremia a continuat seria lansărilor cu piese precum „Iubirea într-un om”, colaborarea cu Andrei Bănuță, „Genul ăla”, alături de Puya, și „Closure”, colaborare cu Elvana Gjata. În septembrie 2026, artista a lansat și EP-ul„Genul ăla”, un material de cinci piese inspirat de energia pop și R&B a anilor 2000, reinterpretată printr-o producție contemporană.

De-a lungul carierei, artista a lansat piese precum „Ai fost” feat. Mario, „Cum se face”, „A fost o nebunie”, „Când luminile se sting”, „Just Saying” și „Poartă-mă”, construindu-și un catalog care continuă să atragă milioane de ascultări și vizualizări.

Păreri?

405 Post Views