New Commer! Kayla a lansat prima ei piesă din carieră: 4 AM

În prima sîmbătă din luna decembrie adolescenta Kayla a lansat prima ei piesă originală care se numește “4 AM”. Deși avea mai multe idei de melodii într-un final s-a concretizat aceasta pe care a decis imprenuă cu producătrul Alin Nicodim să o lanseze în apropiere de Moș Nicolae ca un cadou pentru viitorii ei fani.
La cei 17 ani ai săi Kayla, pe numele său adevărat Carla Constantin și-a lansat prima ei piesă împreună cu producătorul Alin Nicodim. “Piesa se numește “4 AM” și reflectă fiecare moment în care dragostea lovește puternic. În adolescență și nu numai, ne putem îndrăgosti de persoana greșită, și inevitabil trecem prin stările de suferință în care până și somnul își pierde efectul. Am compus piesa mai mult dintr-un impuls, fiind la vârsta adolescenței, trec prin multe schimbări și sentimente. M-am lăsat inspirată de oamenii din jurul meu, prieteni, colegi și de fiecare moment în care am simțit că sunt îndrăgostită, și am realizat că toți trecem prin aceeași stare când ne îndrăgostim”, spune Kayla care învață la Colegiul Mihai Viteazau din Ploiești. “Colaborarea cu Kayla a început în urmă cu câteva luni iar talentul ei este unul special. Kayla are o voce foarte bună dar, pe lângă asta, scrie versuri, compune și își înregistrează singură ideile de piese. Inițial, și-a dorit să îi compun o piesă dar, ascultând demo-urile ei și, văzând cât de mult își dorește să facă muzică, i-am spus că trebuie să facem ceva cu acele idei. Așa am început producția piesei, plecând de la o schiță de-a ei. Înregistrările le-am făcut destul de repede, nefiind nevoie de foarte multe corecții, totul a decurs natural. Cred eu că am reușit să combinam instrumentele muzicale potrivite pentru “4 am”, dar decizia finală este a publicului”, spune producătorul Alin Nicodim.

Cine este Kayla?

“Mă numesc Constantin Carla, sau Kayla, am 17 ani și sunt din Ploiești, Județul Prahova. Muzica pentru mine a fost un lucru lângă care am crescut. La vârstă de 7 ani părinții m-au înscris la cursuri de pian și de atunci s-a aprins o mică scânteie care continuă să crească. Deși am fost pasionată de muzică și îmi doream să cânt, am început cursurile de canto în urmă cu doi ani, când mi-am dat seama că este cu adevărat ceea ce vreau să fac mai departe”, ne-a spus solista.

Păreri?

197 Post Views

Romanian House Mafia lansează remake-ul Bella Ciao alături de Jade Shadi și Nalani

Romanian House Mafia lansează o noua producție “Bella Ciao” în colaborare cu Jade Shadi și Nalani. Piesa reprezintă un remake al piesei “Bella ciao”, celebra piesă italiană de protest, promovată în ultimii ani datorită serialului “Casa de Papel”.

“Bella Ciao” a fost compusă de Jade Shadi, iar interpretarea îi aparține lui Nalani. În varianta ei originală a luat naștere la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar prima înregistrare de studio a ei a fost făcută de cântărețul de folk italian  Giovanna Daffini în 1962.

Jade Shadi reprezintă un proiect dedicat muzicii house, născut din dorința de libertate, de dans și de exprimare. Acest proiect a fost creat cu scopul de a experimenta cât mai multe zone ale muzicii house, unul dintre scopurile principale fiind acela de a inspira la rândul său alți pasionați de muzică.

Nalani este o apariție fresh in portofoliul Global Records, unde a avut deja o serie de lansări. Cover-ul piesei “Toxic” al hit-ului lui Britney Spears a impresionat iubitorii genului, la fel și la doilea single “Târziu”. Colaborarea alături de Romanian House Mafia este deja o certitudine, în trecut fiind alte 4 lansări: „Lean On”, „Just Dance”, „Let Me Feel” și „New Rules”.

Romanian House Mafia este un sub-label Global Records dedicat exclusiv muzicilor dance și house. Inițiativele RHM vizează egalarea succeselor internaționale ale artiștilor de top ale acestei nișe.

Păreri?

https://youtu.be/mcCNrsRQU8I

260 Post Views

Sak Noel si Chesca lanseaza Arcade, piesa dedicata jocului care ti-a schimbat copilaria

Sak Noel și Chesca s-au întors în timp, au transformat nostalgia în petrecere și lansează vineri seară, 3 decembrie, piesa Arcade, prima lor colaborare, pe contul oficial de YouTube al artistului.

„Arcade” ne poartă pe ringul de dans, pentru a ne transpune într-un joc de Tetris. Între nostalgie și entuziasm, colaborarea dintre Sak Noel și Chesca reușește să creeze o atmosferă familiară pentru mulți dintre noi: o seară cu prietenii, la club, într-o încercare de a fi diferiți și, totuși, de a ne integra în peisaj, la fel ca într-un joc de Tetris.

„Chesca vorbește despre o noapte la club, unde se distrează alături de prieteni. Îi poți vedea ca pe niște piese mici de Tetris, încercând să se potrivească în peisaj. În cele din urmă, în atmosfera clubului, reușesc să se integreze și cred că asta este magia. Toți am fost în situația asta, la un moment dat, de aceea cred că este o piesă grozavă”, spune Sak Noel.

„Cea mai bună parte a piesei Arcade este că vorbește despre un joc care va întoarce mulți oameni în copilărie. În același timp, pentru noua generație, va reprezenta șansa de a face cunoștiință cu acest joc grozav, care le va deschide o nouă lume”, explică Chesca.

Piesa „Arcade” a fost produsă de casa de discuri Roton, cunoscută la nivel internațional pentru colaborările cu unii dintre cei mai mari artiști ai lumii, între care Armin van Buuren, DJ Tiesto, Johnnie Moylett, DJ BoBo.

Sak Noel, născut în Barcelona, Spania, este unul dintre cei mai influenți și mai premiați DJ latini ai tuturor timpurilor. Acesta a fost nominalizat la Latin Grammy, este câștigător IDMA și certificat de mai multe ori cu discuri de aur și platină. Sak este primul DJ spaniol și cel de-al cincilea artist spaniol care s-a situat pe primul loc în prestigioasa UK Singles Chart, o piatră de hotar atinsă doar de artiști spanioli precum Julio și Enrique Iglesias.

Chesca vine dintr-o familie de muzicieni din Puerto Rico. Aceasta și-a descoperit înclinația către muzică încă de când era foarte mică, inspirată fiind de artiști precum Michael Jackson, Janet Jackson și Aretha Franklin. Chesca a colaborat de-a lungul carierei sale cu JonZ, Pitbull, Static, Ben El. Aceasta combină ritmurile latino cu cele pop în melodiile sale.

Păreri?

195 Post Views

Alessiah colaborează cu artistul ATL și lansează piesa Estas Tu (Darling)

Alessiah a început anul 2021 cu melodia „Darling”, iar acum, la finalul anului, lansează o versiune inedită a piesei, alături de ATL, un artist originar din Mexic – “Estas Tu (Darling)”.

Noua variantă a piesei conține versuri în limba spaniolă de la ATL, dar și o parte în limba spaniolă de la Alessiah, fiind prima dată când tânăra artistă din România aduce în cântecele ei o nouă limba străînă.

„Eu și ATL sperăm să vă bucurați de această piesă! 🥰 I’M HAPPY‼️ Acest cântec vorbește despre doi îndrăgostiți din țări diferite care s-au cunoscut unul pe celălalt și, chiar dacă vorbesc două limbi diferite, reușesc totuși să strălucească împreună!  Sperăm că vă place la fel de mult că nouă! Să sărbătorim dragostea astăzi”, a declarat Alessiah.

„În toată carieră mea am fost întotdeauna încântat să colaborez cu artiști din întreaga lume, am făcut deja muzică cu prieteni din SUA, Spania, Brazilia, Guatemala, Puerto Rico, Columbia și Franța; este uimitor pentru mine să fi întâlnit pe cineva din România la fel de talentat că Alessiah. Sunt un mare fan al piesei originale de când mi-a fost prezentată, așa că da, această este specială!”, a declarat ATL.

O melodie cu un ritm uptempo, energică și perfectă pentru a întra în mood-ul de petrecere, piesă „Estas Tu (Darling)” este compusă de către Sorin Seniuc, Ionuț Catană, Alexandra Ţîrţîrău și Alessiah și a fost produsă de către Ionuț Catană.

Alessiah este una dintre cele mai promițătoare artiste din nouă generație, cu potențial atât pe partea de compoziție, cât și în ceea ce privește implicarea să în zona vizuală a melodiilor pe care le lansează. Alessiah și-a început carieră prin lansarea single-ului „Sunday”.
În 2020 a lansat single-urile „Hurricane”, „Waiting For”, „Love Me” și „I Know”, iar începutul acestui an a venit cu un live session special pentru cele patru melodii, versiuni noi, alături de Muse Quartet. Cu un background muzical format din studii și sute de ore de canto, plus lecții de chitară, parcursul ei muzical este în plină ascensiune.

Cântăreț, muzician producător și compozitor mexican, în vârstă de 24 de ani, dintre care 7 de carieră, ATL a reușit să pășească pe cele mai mari scene din Mexic, și vizitând cu cele două albume și 4 turnee proprii, teritorii precum Mexic, Los Angeles, Las Vegas, Miami, Puerto Rico, Honduras, Spania, Chile, Columbia, Panama și Guatemala.
Stilul său muzical este atât de variat încât cuprinde ritmuri precum: muzică urbană, dancehall, pop, cumbia, reggaetón, rock alternativ, indie rock, tribal, mariachi, R&B și EDM. ATL are peste 20 de single-uri (toate în top zece la radio și poziționate în principalele playlisturi ale platformelor digitale) și un cântec de succes „Sola”, care numără peste 60 de milioane de ascultări.
În acest moment, continuă să producă mai multe melodii noi pentru el (cum ar fi cel mai nou single al său „¿Cómo te va?” și „Mal”) și pentru alți artiști, lucrează și la următorul său album, toate acestea în propriul său studio de muzică – MaiTai Studio.

Păreri?

219 Post Views

Cea mai așteptată piesă a anului e aici! Lidia Buble lansează Extrapolăm

Lidia Buble încheie anul cu una dintre cele mai așteptate piese ale momentului: „Extrapolăm”, o baladă sensibilă ce completează tabloul de toamnă cu sound-ul său melancolic. Pentru că lipsa persoanei iubite oprește timpul în loc, Lidia cântă despre o poveste de dragoste la care mulți dintre noi visăm.

„E despre vindecări. Despre răni pe care uităm să le închidem. Despre iertare și multe amintiri. Despre doruri și suflete ce se repară… Doar cu timpul. E piesa ce deschide primul meu album ce va fi lansat în primăvară”, declară Lidia.

Compusă de către Alexandru Pelin alături de Costin Bodea și Vlad Lucan, „Extrapolăm” este ca un jurământ etern încheiat între două suflete pereche. Piesa este însoțită de un videoclip cinematografic ce surprinde magia și puterea iubirii de a depăși orice barieră și prezintă o lume văzută în nuanțe de roșu intens, totul în pași de dans contemporan.

Cu o comunitate de aproape 1,5 milioane de fani care o urmărește pe Instagram și îi ascultă muzica, Lidia Buble a cucerit publicul cu numeroase hituri lansate de-a lungul carierei sale. La sfârșitul anului trecut, Lidia Buble și Vunk au făcut echipă pentru „Vino, du-te”, un hit de succes care și-a făcut loc în playlisturile radio chiar înainte de lansare. Luna martie a adus cel mai pasional single al anului: „INTENS”, o piesă despre acea dorință arzătoare pe care o simte o femeie când iubește. Toamna aceasta, Lidia a putut fi urmărită în cadrul Asia Express, unde a format alături de sora sa, Estera, una dintre cele mai puternice echipe din competiție.

Păreri?

302 Post Views

NANE lansează BUCUREȘTI, ultimul single înainte de albumul CORDIAL

NANE lansează ultima piesă drept single, înainte de marea lansare a albumului “CORDIAL” de pe 10 Decembrie. Piesa “BUCUREȘTI” este inspirată din celebrul refren “Fetițe dulci ca-n București”. Stilul R&B abordat pe acest nou album este regăsit și în “BUCUREȘTI”. Ca stare generală, piesa este chill, relaxată și plăcută la audiție tuturor ascultătorilor.

Versurile îi aparțin lui NANE, muzica este facută de Paul Iorga. Partea de mixing și mastering a fost facută de Lu-K Beats la Seek Music.

La momentul actual, NANE este unul din cele mai mari nume ale scenei urbane din România. Piesele lui fac parte din genurile hip-hop, rap, trap și R&B. Totul a început în copilărie cu rockul anilor ’90, dar după descoperirea lui MC Hammer muzica i-a devenit inspirație. După o serie lungă de mixtape-uri si single-uri care i-au asigurat locul în rapul clasic, a venit anul 2015 când și-a schimbat atenția spre un stil mult mai cântat. Din acel moment au urmat albume, piese pe radio și colaborări cu artiști precum Delia, Alina Eremia, Irina Rimes și Roxen.

Păreri?

204 Post Views

AMI revine către inimile noastre cu un nou cântec – Dulce Simfonie

Sensibilitatea vocii și carisma lui AMI revin cu o nouă melodie, o „Dulce Simfonie”, la scurt timp după “Fluturi”, pe care o iubim încă din Octombrie. “Dulce Simfonie” este încă o piesă de pe albumul ENIGMA, alături de cele trei piese lansate deja: “Enigma” cu Tata Vlad, “Fluturi” și “O fată obișnuită”.

Versurile au fost scrise de AMI, iar muzica a fost compusă de AMI și Adi Colceru. Producția piesei a fost realizată de Adi Colceru, în timp ce videoclipul a fost creat de Bogdan Daragiu.

AMI a declarat despre noua lansare că piesa “<<Dulce Simfonie>> e declarația mea de dragoste pentru muzică. E imnul sufletului meu, imnul pe care i l-am dedicat muzicii, pentru prima și cea mai lungă relație de iubire în care mă aflu. Când eram mică, îmi imaginam că muzica e un fel de divinitate și așa a și rămas. Pentru că a fost întotdeauna ghidul și colțul meu de liniște în care m-am putut retrage atunci când mi-a fost și bine, dar și rău. Lumea mea reală și imaginară unde nu există limite, în care mă simt cea mai liberă și safe. A mea <<Dulce Simfonie>> o să fie și imnul multor suflete care simt la fel ca mine, care respiră prin muzică, trăiesc și se lasă purtați de vibrațiile ei”.

AMI este una dintre cele mai îndrăgite artiste ale momentului. Versatilitatea sa artistică a fost demonstrată și în cadrul Talent Show-ului “Te Cunosc De Undeva” unde artista a reușit să se transpună și să interpreteze diferiți artiști, reușind să câștige marea finală a sezonului cu numărul 15. De asemenea, ultimele sale lansări s-au bucurat de un succes real. Piesa “Fluturi” este auzită pe toate posturile de radio din țară în acest moment, iar colaborarea cu Tata Vlad pentru piesa “Enigma” reusind să stea timp de 12 săptămâni în Top 10 Media Forest, fiind una dintre cele mai ascultate piese pe radio și TV din țară.

Păreri?

221 Post Views

Shawn Mendes a lansat melodia It’ll be okay

Shawn Mendes a lansat track-ul “It’ll be okay”, o balada inspirata de o despartire in iubire.

Cântecul marchează, de asemenea, prima lansare solo a lui Mendes de la cel de-al patrulea album de studio, “Wonder”, care a apărut în urmă cu un an, pe 4 decembrie 2020, și a ajuns pe primul loc în Billboard 200.

“Simt ca în ultima perioada nu am mai fost la fel de conectat cu voi. Îmi este dor de voi şi sper că o să vă placă noua piesă”, a declarat Shawn Mendes pe pagina lui de Instagram.
După două săptămâni de la anunţul despărţirii de Camila Cabello, artistul în vârstă de 23 de ani lansează piesa “It’ll Be Okay”. Cei doi au declarat într-un comunicat comun că vor rămâne “cei mai buni prieteni”. Shawn si Camila au lansat două piese impreună: “Señorita”, care a apărut în 2019 si a ajuns pe primul loc în Billboard Hot 100, dar şi “I Know What You Did Last Summer”, de pe albumul de debut al lui Mendes, “Handwritten”, lansat in 2015.

Shawn Mendes a anuntat noul turneu global, “Wonder”, care va incepe în anul 2022. Artistul va fi însoţit de King Princess, Dermot Kennedy şi Tate McRae pe parcursul a 64 de show-uri. Turneul va începe pe 14 martie 2022 în Copenhaga, Danemarca şi se va termina pe 27 iunie 2022 in Portland, Oregon.

Păreri?

182 Post Views

Shaz a lansat o piesă manifest – Ești român dacă

SHAZ a lansat miercuri, 1 Decembrie, piesa #EștiRomânDacă…, însoțită de un videoclip filmat în peste 7 orașe din țară, o melodie despre fiecare dintre noi, în care și tu te vei identifica, marcând într-un fel cel puțin aparte Ziua Națională a României.

Cu inspirații de la Muse la Porcupine Tree, SHAZ se laudă în prezent cu un album de 19 piese în regim propriu, de la producție muzicală la filmare de videoclip și cu o piesă licențiată în Australia. Piesa Ești român dacă… e un featuring cu DJ Undoo, un artist cu o reputație impresionantă în peisajul hip-hop românesc, iar pe aceștia din urmă legăndu-i o prietenie de mai bine de 15 ani.

“Ești Român dacă… e o piesă manifest care satirizează românismul patriotard, fals, abuzul de statut, opulența de carton, duplicitatea și, în general, tot ce avem noi mai “bun” ca popor.”, au declarat artiștii.

“Încă de când am scris-o, acum 2 ani, nu ne-am gândit la altă dată mai bună pentru lansare decât 1 Decembrie. Piesa își dorește să se constituie într-o introspecție autoironică, deoarece tuturor ne place să arătăm cu degetul cocălăria și cutumele care ne fac celebri peste tot în lume, dar, dacă le analizăm pe toate, observăm că oricine dintre noi a căzut în plasa asta la un moment dat.” a mai completat solistul trupei SHAZ.

Textul redă o serie de vignette amuzante, dar și subiecte mai dureroase, de care nu ne putem detașa, căci toate ne definesc ca popor. Este deja celebra paradigmă românească “sistemul e de vină” care, privită din celălalt unghi ne spune că din acel “sistem” de care ne dezicem, tot români de-ai noștri fac parte și dacă ne dorim cu adevărat o schimbare, ar trebui să începem cu noi înșine. Această concluzie apare în ultimul vers spune exact asta: “ultima soluție – propria revoluție”, adaptând o sintagmă celebră.

Filmările videoclipului piesei Ești Român au avut loc în locații special alese, cu o producție proprie impresionantă din punct de vedere logistic, adunând 14 zile de filmare și au filmat în București, Brăila, Iași, Otopeni, Cluj-Napoca, Craiova, DN1.

“Întrucât toate clipurile noastre sunt produse tot de noi, pe măsură ce am scris textul, a trebuit să ne gândim cum putem ilustra versurile filmând în locații reale, credibile, identificabile. De exemplu, când vorbim de ura bucureștenilor către moldoveni, olteni, ardeleni, am luat decizia să călătorim 1600 de km doar pentru a filma fiecare cuvânt în orașele cele mai importante din provinciile românești. Refrenul piesei este filmat cu toată trupa cântând pe o platformă în mișcare care colindă capitala, fiind o trimitere către parada de Ziua Națională. Nu este o bagatelizare a paradei în sine sau a celei mai importante zi din an pentru români, însă vrem să transmitem că, după ce s-a întâmplat în ultimii doi ani, ar trebui să fim mai reținunți cu accesele de mândrie națională și să lucrăm mai mult la noi înșine.”, au spus cei din trupa SHAZ.

Single-ul „Ești român dacă” este lansat sub egida SHAZ, piesa fiind produsă în studioul Fast Track Studio, iar versurile poarta semnătura artistului Ștefan Mureșeanu.

Păreri?

182 Post Views

Francesca și Luis Gabriel lansează O piesă de iubire

Francesca și Luis Gabriel colaborează pentru prima dată și lansează „O piesă de iubire”, un proiect muzical despre pasiunea arzătoare pe care o pot simți doi iubiți atunci când sunt împreună. Single-ul te poartă într-o lume a dragostei, acolo unde sentimentele sunt împărtășite și niciun îndrăgostit nu se sfiește să spună ce simte.

„«O piesă de iubire» este exact ceea ce spune titlul. Sunt foarte mândră că am putut face parte din creația acestui proiect, împreună cu producătorul Mario Stoica. M-am dedicat trup și suflet acestei piese, are un mesaj complex și sunt sigură că foarte mulți dintre ascultători se vor regăsi în această melodie. «O piesă de iubire» înseamnă mult pentru mine pentru că am avut curajul să schimb puțin stilul muzical și îmi doresc să ajungă la cât mai mulți dintre voi. Luis Gabriel mi s-a părut cel mai potrivit pentru această colaborare, linia melodică m-a făcut să mi-l imaginezi cântând alături de mine”, povestește Francesca.

Cu o voce caldă și o apariție fresh, Francesca (Ana Maria Francesca Ilie) a cucerit jurații și publicul în cadrul unora dintre cele mai urmărite concursuri de talente. Francesca adoră muzica de când era doar un copil, așa că la 4 ani a început să studieze pianul, iar la 9 ani a început să participe la diferite concursuri muzicale.

La începutul lunii martie, artista lansa primul single din carieră alături de Bogdan Mocanu. Compus de către Costi, alături de Emy Alupei și Bogdan Mocanu, „Gelozia” este un single care descrie iubirea diferit și o prezintă prin prisma celui mai de temut sentiment, gelozia. A urmat „Animal”, o piesă cu ritmuri caliente și versuri în limba spaniolă ce-ți rămân întipărite în minte.

La doar 22 de ani, Luis Gabriel Tudor s-a facut remarcat odată cu lansarea primului său single, „Toate diamantele”, ce a adunat peste 100 de milioane de vizualizări pe YouTube, iar piesele sale au început să fie tot mai populare în mediul online.

Păreri?

286 Post Views