Alex & The Fat Penguins ne aduc vara mai aproape cu un nou single – Somebody

După primirea călduroasă de care s-a bucurat precedentul single, Urlă Pământul, Alex & The Fat Penguins întâmpină primăvar

“Somebody este piesă cu cel mai optimist mesaj de până acum, este o piesă despre renaștere, fie că e vorba de una spirituală, de o renaștere a naturii, sau pur și simplu despre renașterea ciclică a ființelor de pe pământ”, a declarat Alex Coțofan.

Videoclipul este filmat în România, în zona Cheilor Dobrogei, și prezintă o poveste utopică în care Moartea renunță la imortalitate și alege să trăiască o viață de om obișnuit, cu toate suișurile și coborâșurile sale. Regia este semnată de Andu Miron, iar scenariul îi aparține solistului trupei, Alex Coțofan. Actrițele Iulia Verdeș și Lorena Luchian dau viață celor două personaje aventuriere ale poveștii.

“Ne naștem pe pământul ăsta, din dragoste, apoi o căutam toată viața și când o găsim ne renaștem, creând alți oameni’, a conchis Alex Coțofan.
Totodată, și formația Alex & The Fat Penguins renaște în acest an, îmbogățindu-și sound-ul cu un nou membru, talentatul chitarist Mircea Steriu.

Și pentru că evenimentul de lansare al piesei Urlă Pământul a fost sold-out, Pinguinii se întorc pe scenă, într-un nou concert, de data asta electric, pe 20 aprilie la The Pub. Show-ul va marca și aniversarea de 3 ani a trupei. Detaliile vor fi disponibile în curând.

Alex & The Fat Penguins este o trupă de rock alternativ cunoscută pentru mesajele sociale pe care le promovează prin muzică. Piesa “Just a Fool” lansată în urmă cu doi ani viza problema corupției, iar în decembrie 2017 a și fost interpretată sub forma unui protest spontan în fața clădirii Guvernului României. De asemenea, formația are în palmares și o piesă care face trimitere la dramele provocate de războiul civil din Siria – “Amiral”, iar prin “Urlă Pământul” au tras un semnal de alarmă asupra pericolelor la care supunem mediul înconjurător și cum aceste pericole se vor îndrepta inevitabil împotriva noastră.
Alex & The Fat Penguins înseamnă Alex Coțofan (voce și chitară), Mihai Ungureanu (bass, backing vocals), Daniel Rizea (chitară), Mircea Steriu (chitară) și Ionuț Tebeica (tobe).

Păreri?

165 Post Views

Edward Sanda lansează o piesă inspirată din viața sa: Inimi Pierdute

După succesul de care s-a bucurat piesa În Palma Ta, ce a depășit 35 de milioane de vizualizări pe Youtube și a ajuns pe locul doi în topul celor mai difuzate piese românești la radio, Edward Sanda revine cu un nou single compus și produs de el.
“Abia așteptam să lansez această piesă în care am pus mult suflet. În ultima perioadă am început să experimentez și această latură, petrec mai mult timp în studio și am descoperit că îmi place foarte mult să compun. E un sentiment special să-ți pui amprenta asupra unei piese, iar Inimi Pierdute se bazează pe lucruri pe care și eu la rândul meu le-am trăit. Sper din suflet să vă placă!” Edward Sanda
Pe lângă ipostaza de solist, Edward Sanda a demonstrat că și ipostaza de compozitor i se potrivește, odată cu lansarea primei piese compuse de către el, „În palma ta”. De asemenea, artistul a mai lansat o piesă compusă de către el, „Cozonac”, featuring Cleopatra Stratan.
Inimi Pierdute păstrează stilul caracteristic pieselor lansate până acum, descriind o poveste de iubire aflată la final de drum.
Piesa este înregistrată și compusă în studiourile Famous Production, iar videoclipul este realizat în totalitate de către echipa #famous. Este un videoclip de imagine, care îl arată pe artist în ipostaze de îndrăgostit, alături de protagonista clipului.

Păreri?

156 Post Views

Kazka lansează remixul Plakala [R3HAB]

Kazka, trupa ucraineană care e pe val inclusiv la noi în țară, lansează un nou remix, Plakala [R3HAB].

Piesa anului, aceasta este distincția pe care a primit-o „Plakala” din partea M1 Music Awards în 2018! Succesul ei este atestat și de faptul că a reușit să intre în Top 200 iTunes și să fie pe locul I în Shazam Ucraina și pe locul al optulea la nivel mondial. Clipul piesei este urmărit de peste un milion de ori pe zi, iar Kazka a lansat și varianta în limba engleză a acestui fenomen, intitulată Cry. Piesa se regăsește și în primele 20 de poziții în top Shazam România și este în urcare, iar pe YouTube cumulează deja 190 de milioane de vizualizări.

Kazka este o trupă ucraineană care interpretează muzică u-pop cu elemente electro-folk. De-a lungul timpului, membrii ei s-au remarcat prin arta lor curajoasă, pentru că ei cred că frumusețea fiecăruia dintre noi constă în ceea ce ne face unici. Singurul lucru obligatoriu este să ai încredere în tine, să îți urmărești visurile cu pasiune și să ai în vedere împlinirea lor. Cei trei artiști care formează Kazka știu că miracolele chiar se întâmplă pentru că, la urma urmei, însăși această trupă este un vis împlinit.

Sasha are un timbru vocal unic. De profesie avocat, ea și-a dorit dintotdeauna să fie artistă.

Dima cântă la fluier și și-a descoperit marea pasiune pentru instrumentele de suflat și cele folk la o vârstă foarte fragedă. La rândul lui, cel de-al treilea membru al trupei, Nikita, cântă la mai multe instrumente.

Valoarea trupei a fost recunoscută de-a lungul timpului, iar membrii ei au primit numeroase cuvinte de laudă: “breakthrough of the year”, în 2018, din partea M1 Music Awards și “discovery of the year”, din partea Golden Firebird Music Awards.

Printre cele mai notabile performanțe iTunes se numără #1 în Ucraina, Bulgaria, Belarus, Kazakhstan și Rusia, #2 în Moldova și Tajikistan și #19 în Letonia.

Păreri?

143 Post Views

„Muhammad Ali”: un nou produs urban si avangardist marca “Scoala De Colectie”

“Muhammad Ali” este cea mai noua piesa lansata de Keed, Junior High, Pacha Man si Super ED. Piesa este despre ambitie, munca, corectitudine, mai exact, o definitie a OMULUI. Clipul a fost regizat de Lazar Cercel, iar filmarile au durat 14 ore si s-au desfasurat intr-una dintre cele mai moderne sali de box din Romania, loc unde s-au mai filmat scene din filme si seriale internationale.

“E un produs care mi-a placut din prima clipa de cand am auzit conceptul. Mi-am dorit sa iau parte la aceasta piesa si sunt foarte multumit de ce a iesit”, declara Keed.

“Am lucrat la piesa aproape 2 ani de zile. Bine, nu va imaginati ca am lucrat zi de zi, dar m-am invartit, atat in jurul conceptului, cat si al productiei multe saptamani, astfel incat sa ajunga la forma de acum. Line up-ul este unul exquisite, iar clipul e la fel de puternic ca si croseul lui Muhammad Ali!”, declara Junior High.

“Noi, ca romani, suntem puternici, ambitiosi si muncitori. Acestea sunt trasaturi definitorii ale natiei noastre. «Muhammad Ali» vine manusa de box tuturor. Nu ai cum sa nu te regasesti in acesta piesa. Bless!”, adauga Pacha Man.

Pareri?

157 Post Views

Liviu Teodorescu lanseaza “De ce fumezi in casa?”, de pe EP-ul “Lista de pacate”

Liviu Teodorescu lansează pe YouTube piesa „De ce fumezi în casă?”, de pe EP-ul „Lista de păcate”, primul material discografic din cariera sa.
„De ce fumezi în casă?” este piesa care anticipează finalul albumului pe care Liviu l-a făcut public treptat, începând cu luna octombrie a anului trecut.
Un concept inedit ce s-a întâmplat pe parcursul a şase luni, începând cu single-ul „Rochia ta” şi până în prezent, Liviu a lansat de pe EP câte o piesă în fiecare zi de joi a fiecărei luni.
EP-ul conţine 7 piese noi şi un bonus track, piesa ce dă numele materialului este single-ul lansat în primăvara anului 2018 alături de Killa Fonic – „Lista de păcate”. Piesele au fost scrise integral de către artist, în studioul lui, LiTE Music şi sunt toate disponibile pe platformele de streaming.

Liviu Teodorescu este, cu siguranţă, unul dintre cei mai talentaţi artişti din Romania, piesele sale au milioane de vizualizări pe YouTube, iar contul lui de Instagram numără peste 520 de mii de urmaritori. Artist și compozitor, Liviu Teodorescu s-a lansat în industria muzicală odată cu apariţia la emisiunea de talente „Vocea Romaniei”. De atunci a lansat numeroase hit-uri si are propriul studio de productie muzicala, LiTE Music. „Gelos”, „Esti Piesa” sau “Obsesie” sunt doar cateva dintre piesele care au strans milioane de vizualizari pe YouTube.
Liviu Teodorescu este primul artist din România care a colaborat pentru videoclipurile sale cu vloggeri și bloggeri. Pentru piesa „Cine m-a pus”, acesta a apelat la Sânziana Negru, pentru single-ul „Obsesie” la Cristina Ich, la „Așa e ea #Dulce” cu Marisa Paloma si in videoclipul „Lista de pacate” o vedem pe Alina Ceusan. Mai mult decât atât, acesta a făcut un featuring pentru piesa „Fanele” cu vlogger-ul Laura Giurcanu.

Păreri?

186 Post Views

Ariana Grande și Victoria Monét lansează „Monopoly”

Ariana Grande continuă să demonstreze lumii că este una dintre cele mai active reprezentante ale genului pop, lansând piesa „Monopoly”, o colaborare cu Victoria Monét, la puțin timp după ce a luat cu asalt toate clasamentele muzicale cu albumul „thank u, next”.

Monét a ajutat-o pe Ariana, în calitate de compozitoare, să scrie materialul celui mai recent album al său și a contribuit inclusiv la succesul de necontestat al hit-ului „7 Rings”, ce a petrecut opt săptămâni în fruntea clasamentului Billboard Hot 100.

Piesa „Monopoly” vine însoțită de un material video regizat de către Alfred Flores și Ricky Alvarez. Clipul dezvăluie o altă perspectivă și o complet altă abordare, ce se plasează în antonimie cu vizualurile și producțiile lansate de Ariana în trecut, care au dispus de bugete colosale. Videoclipul piesei „Monopoly” este special adaptat pentru social media și le întruchipează pe cele două superstaruri în ipostaze naturale, fără prea multe efecte, cu excepția suprapunerii unor emoji-uri.

Așa cum „7 Rings” o găsește pe Ariana în postura uluitoare de a valorifica genul rap, „Monopoly” îi oferă ocazia de a demonstra că deține și stăpânește această abilitate, pe care artista nu se sfiește a o fructifica.

„Visul meu a fost să fiu – bineînțeles cu nu un rapper, dar mi-am dorit să pun muzica în forma în care rapperii reușesc”, a declarat Ariana Grande anul trecut, într-un interviu pentru Billboard.

Ariana și Victoria au început, încă de săptămâna trecută, să ofere fanilor câteva indicii referitoare la marea lansare a „Monopoly”, provocând multă agitație în social media. Luând în considerare succesul albumului „thank u, next”, piesa „Monopoly” deține toate datele necesare pentru a urca rapid în clasamentele muzicale și pentru a deveni hit.

Păreri?

170 Post Views

Delia lansează single-ul “Rămâi”, în colaborare cu The Motans

Un nou single Delia bucură fanii din toată țara, o piesă de dragoste emoționantă, intensă, cu un videoclip puternic și sensibil în același timp.

Aflată în plin turneu național “Acadelia”, artista revine cu single-ul “Rămâi”, o colaborare cu The Motans.

“Rămâi” a fost compusă de The Motans și Delia și produsă de Alex Cotoi, cu care cei doi artiști au mai lucrat pentru piese precum “Despablito”, “Da, mamă”, “Rămâi cu bine” sau “Înainte să ne fi născut”, “Friend Zone”, “Versus”.

Videoclipul piesei a fost filmat și regizat de Bogdan Păun și Alexandru Mureșan de la NGM Creative, concept The Motans.

Echipa de beauty a Deliei este formată din Alex Abagiu (make-up), Livia Berceanu (hair) și Hilke Muslim (styling).

Iubirea în formele ei cele mai diverse te transformă și îl transformă și pe cel de lângă tine, devine o relație nocivă în care durerea își face loc și în care sentimentele devin incerte.

Delia dă întâlnire publicului din toată țara în primul turneu național “Acadelia”, o serie de concerte sold out care au avut loc în Timișoara, Craiova, Iași, Brașov, Galați, Bacău, Târgu-Jiu și Piatra Neamț, după cele trei evenimente sold out care au avut loc în toamnă la Sala Palatului din București.

The Motans va susține primul concert de anvergură „The Motans Grand Concert”, pe 31 mai, la Arenele Romane, eveniment de la care nu vor lipsi piesa de debut „Versus” care a devenit un adevărat fenomen pe piața muzicală, „Înainte Să Ne Fi Născut”, „Jackpot” sau „Weekend” ft. Delia, declarată piesa anului 2017, cu peste 25 de milioane de vizualizări pe YouTube. The Motans a reușit de-a lungul timpului să creeze o conexiune aparte cu publicul, nu doar prin magia muzicii și a versurilor, ci și a imaginilor pe care le împletește perfect, dăruind experiențe în care oricine se poate regăsi.

Dintre invitații speciali anunțați deja la acest concert se numără Lucia și Irina Rimes.

Biletele pot fi achiziționate de aici: https://bilete.themotans.com/

„My Gorgeous Drama Queens” este primul album The Motans și a fost lansat pe 7 martie 2018. Printre piesele incluse pe album se numără „August”, „Nota de plată”, „Versus”, „Drama Queen”, „Friend Zone”, „1000RPM”, dar și „Weekend”.

Păreri?

185 Post Views

Sting anunță lansarea albumului „My Songs”

Nostalgie, parfumul amintirilor de neînlocuit, peste care se așează, în mod antonimic, elemente muzicale revitalizate prin exploatarea sunetelor ce au colorat până acum fundalul sonor al acestui an – așa se poate descrie în linii mari noul album pe care Sting urmează a-l lansa, „My Songs”.
Materialul redă gradual povestea unei cariere legendare, care s-a construit în jurul unuia dintre cele mai sonore nume pe care peisajul muzical internațional le-a cunoscut vreodată. „My Songs”, albumul semnat Sting, integrează piesele-semnătură ale acestuia, al căror sunet a fost modificat și adus în actualitate, reușind să rămână totuși fidel și înregistrărlor originale. În completarea acestui anunț, Sting lansează și primul single extras de pe album, „Demolition Man”.

Albumul va fi disponibil în mai multe varianate, pe CD, vinil și în variantă deluxe, ce va integra și înregistrări live ale pieselor „Synchronicity II”, „Next To You”, „Spirits In the Material World” și „Fragile”. Materialul a fost produs de Martin Kierszenbaum (Sting, Lady Gaga, Robyn), Dave Audé (Bruno Mars, Selena Gomez), Jerry Fuentes (The Last Bandoleros) și mixat de Robert Orton (Lana Del Rey, Mumford & Sons).

este viața mea transpusă prin cântece. Unele dintre ele reconstruite, unele dintre ele remontate, unele dintre ele reîncadrate, dar toate purtând amprenta conteporaneității”, declară Sting.

„My Songs” de la Sting le oferă fanilor o nouă și îmbunătățită abordare asupra unor piese precum „Englishman In New York”, „Fields Of Gold”, „Shape Of My Heart”, „Every Breath You Take”, „Roxanne”, „Message In A Bottle” și multe altele.

„My Songs” Tracklist:
Brand New Day
Desert Rose
If You Love Somebody Set Them Free
Every Breath You Take
Demolition Man
Can’t Stand Losing You
Fields of Gold
So Lonely
Shape of My Heart
Message in a Bottle
Fragile
Walking on the Moon
Englishman in New York
If I Ever Lose My Faith in You
Roxanne (Live)

Poți pre-comanda materialul: https://umusic.lnk.to/MySongsPr, apoi vă aștept cu impresii. Enjoy!

135 Post Views

Rammstein lansează single-ul & videoclipul „Deutschland”

„Rammstein a cauzat un cutremur în media dupa ce a lansat fantasticul videoclip al piesei ” – Metal Hammer

Rammstein, trupa germană, a cărei carieră se măsoară printr-un lung șir de piese lengendare, curmă așteptarea fanilor și lansează single-ul „Deutschland”, ce vine însoțit de un material video puternic, care îți va da fiori.

În completarea acestei lansări, Rammstein anunță și un nou album, ce urmează a fi lansat pe 17 mai și este deja disponibil pentru pre-comandă. Cel de-al șaptelea album al trupei Rammstein este produs în colaborare cu Olsen Involtini, iar single-ul „Deutschland” reprezintă primul material muzical lansat de la succesul fulminant înregistrat cu albumul „LIEBE IST FÜR ALLE DA” (2009).

Pre-comandă albumul aici: https://umusic.lnk.to/rammsteinPR

Rammstein (Christoph Schneider, Flake Lorenz, Oliver Riedel, Paul Landers, Richard Z. Kruspe și Till Lindemann) a stârnit agitație în rândul fanilor prin postarea unui teaser al noului videoclip, intitulat „XXVIII.III.MMXIX” sau 28/3/2019.

Teaser-ul îi întruchipeză pe membrii formației așteptând să fie executați, cu funii în jurul gâtului, într-o scenă ce simulează imaginea lagărelor de concentrare ale Germaniei naziste. În timp ce cadrele se developează treptat, surprinzând fiecare membru al formației, sunete venite parcă din alte lumi învăluie peisajul sinistru. Clipul piesei „Deutschland” oferă privitorului experiența unei călătorii în care cronologia este eliminată total, cu scopul trecerii în revistă a tuturor momentelor importante din istoria Germaniei.

La 20 ore după ce a fost lansat, videoclipul piesei a depășit 7 milioane de vizualizări pe YouTube. Materialul video a fost lansat joi, printr-un YouTube live-stream, care a fost urmărit de 200.000 de oameni, lucru ce stă mărturie proporțiilor fantastice ale acestui eveniment.

Richard Kruspe, chitaristul Rammstein, a declarat că noul album va fi „mai bogat din punct de vedere al armoniilor şi melodicităţii” și că acesta va fi însoțit de cinci videoclipuri, „Deutschland” fiind primul dintre ele. Fondată în 1994, la Berlin, Rammstein și-a câștigat renumele uneia dintre cele mai apreciate trupe de metal din lume.

Păreri?

167 Post Views

Billie Eilish lansează albumul „WHEN WE ALL FALL ASLEEP, WHERE DO WE GO?”

Așteptarea a luat sfârșit – Billie EIlish lansează albumul „WHEN WE ALL FALL ASLEEP, WHERE DO WE GO?”, o minunată incursiune în universul artistei care a cucerit iremediabil, doar prin onestitate, naturalețe și un look aparte, inimile tuturor.

Albumul „WHEN WE ALL FALL ASLEEP, WHERE DO WE GO?” al lui Billie Eilish este echivalentul unei veritabile experiențe auditive, reușind să contureze, prin intermediul celor 14 piese, un sentiment unic de libertate mentală și senzatia unei profunde revelații.

Billie și Finneas O’Connell, fratele acesteia, au reușit să creeze împreună un material ce depășește orice bariere muzicale, un album care va da fiori și va năuci ascultătorul. „WHEN WE ALL FALL ASLEEP, WHERE DO WE GO?” vorbește despre proprii demoni, despre întunericul fiecăruia și reușește să fie un real ghid de cunoaștere, acceptare și conviețuire cu monstrul adormit în subconștientul uman.

Albumul reunește și single-urile ce au transformat-o pe Billie Eilish într-un etalon în peisajul muzicii actuale – „ you should see me in a crown”, „when the party’s over”, „bury a friend” și „wish you were gay”.

La doar 17 ani, Billie Eilish a devenit un fenomen global, înca de la lansarea single-ului său de debut, „ocean eyes”. Primul ei EP a fost un real succes, înregistrând peste 5 miliarde de ascultări pe platformele digitale și a stat 18 luni în clasamentul Billboard Top 200.

Descarcă albumul aici: https://umusic.lnk.to/WhenWeAllFallPR

Tracklist:
1. !!!!!!!
2. bad guy
3. xanny
4. you should see me in a crown
5. all the good girls go to hell
6. wish you were gay
7. when the party’s over
8. 8
9. my strange addiction
10. bury a friend
11. ilomilo
12. listen before i go
13. i love you
14. goodbye

Vă aștept cu impresii!

192 Post Views