Karmen revine cu single-ul “Lock My Hips” featuring Krishane, prima colaborare cu un artist internațional

Dans, energie, cadre cool, mașină de pompieri, dansatoare sexy, doi artiști tineri și talentați, sound fresh ar fi cuvintele care exprimă cel mai recent single și videoclip lansate de Karmen – “Lock My Hips”. Piesa este în colaborare cu Krishane, artist și songwriter din Anglia, prima colaborare cu un artist internațional al acesteia.

“Lock My Hips” a fost compusă și produsă de Krishane, Vlad Lucan și Achi (cu care Karmen a și colaborat pentru “Viciul meu”), versurile scrise de Krishane. Aceasta piesă este rezultatul a două sesiuni de compoziție care au avut loc la Londra.

“Am avut o sesiune la Londra anul trecut și a apărut această piesă și îi mulțumesc lui Krishane că a acceptat să colaboreze cu mine. Îmi place vibe-ul piesei, este young, exprimă încredere, putere, energie”, a spus Karmen.

“Mi-a plăcut de Karmen de la început, este o artistă talentată. Lucrând la această piesă, am simțit că împreună, vom putea reda energia, edgy vibes. Plus că este prima colaborare româno-jamaicană. J”, a declarat Krishane.

Videoclipul piesei a fost filmat și regizat de Bogdan Daragiu, care a colaborat de-a lungul vremii cu INNA, Nicoleta Nucă, Delia, Carla’s Dreams etc.

Echipa care s-a ocupat de imaginea artistei este formată din Daria Georgescu (styling), Andra Manea și Dana Petrina (Make-Up and Beauty Studio), Alex Caraman (Beauty District). Atât Karmen, cât și Krishane au schimbat câte patru ținute pentru acest videoclip.

“M-am simțit super bine la filmări, Karmen e fun, plus că sunt pentru prima dată în România, altă cultură, e o experiență nouă pentru mine. Scena mea preferată, dar și a lui Karmen din acest videoclip este cea cu mașina de pompieri, ne simțeam super încrezători stând sus pe ea, la înălțime”, a spus Krishane.

“Este întotdeauna o plăcere să lucrez cu oameni talentați, mulțumesc, Krishane, Bogdan Daragiu, regizorul acestui videoclip, Vlad Lucan, producătorul piesei, Global Records și ATOM. Sper să vă placă acest videoclip și piesa”, a adăugat și Karmen.

Karmen a lansat anul trecut mai multe piese: “Shake It”, You Got It”, “Minte-mă”, “Viciul meu” cu Achi.

Karmen (Silvia Claudia Simionescu) este cunoscută publicului din România datorită single-ului de debut “Domino”.

Karmen a absolvit Colegiul de Arte “Dinu Lipatti”, pasionată de muzică și actorie, dans, știe să cânte la flaut și își dorește să se dezvolte pe partea de compoziție muzicală (songwriting).

Începând cu 2017, Karmen devine artist ATOM și Global Records.

Krishane este un tânăr artist din Jamaica, fiul veteranului reaggae Barrington Levy, influențat de-a lungul anilor de artiști precum Sanchez, Garnett Silk, Taurus Riley, Celine Dion, Kenny Rogers, Pharrell Williams, Michael Jackson și Usher.

Krishane este și un talentat compozitor, piesa cu cel mai mare succes la care a participat este “Not Letting Go” – Tinie Tempah și Jess Glynne (locul 1 în Anglia) și “Mamacita” feat. Wizkid. A mai lucrat și pentru Omi, Lunch Money Lewis.

“Lock My Hips” este o co-producție Global Records și ATOM.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa urmarim impreuna clipul piesei “Lock My Hips”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

192 Post Views

Luna Amara a lansat single-ul „Viu”

Luna Amara a lansat single-ul „Viu” in cadrul unui concert acustic, ce a avut loc la Clubul Taranului, sambata trecuta.

Videoclipul – realizat de catre Anya Dimitrov si Vladimir Ivanov, de la BlueCat Studio, dupa o idee originala Luna Amara – recreeaza corpul a cinci scenarii distincte, invaluite de o aura confesionala si unite prin intermediul unor sugestii subtile.

Despre conceptul din spatele videoclipului piesei „Viu”, trupa declara: „fiecare actiune in parte, rupta de celelalte dar unite prin tema usilor si prin cadrul final, a fost generata de intrebarea . Avem astfel, cinci scenarii diferite care au rol de confesiune, deschizand celorlalti o fereastra spre framantarile fiecaruia dintre noi, cei din Luna Amara, la acel moment. Insemnatatea fiecarei povesti ramane a fi descifrata si asumata de fiecare spectator in spiritul propriei vieti.”

„Viu” este al treilea single extras de pe noul album, pe care Luna Amara il pregateste: „Albumul este inca in proces de creatie dar avem deja sase piese inregistrate in toamna anului trecut, la Radio Cluj, cu Dan Georgescu. Urmeaza ca in curand sa finalizam piesele care vor completa albumul si sa le inregistram. Ne dorim ca in toamna acestui an sa avem totul gata. Nu avem inca un nume pentru noul material.”

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa urmarim impreuna clipul piesei “Viu”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

175 Post Views

ABBY feat. Mike Diamondz – Drama

ABBY lanseaza primul single oficial “Drama”, in colaborare cu Mike Diamondz. Este o piesa cu influente latino ce te va cuceri instant inca de la prima ascultare. Piesa este produsa in studiourile Pink Elephant, echipa din care artista face parte. Mike Diamondz a mai colaborat de-a lungul timpului cu artisti precum Connect-R, Tom Boxer, Nick Kamarera, Andreea Balan. etc..

“Drama este o piesa de care sunt foarte mandra si care mi-a placut inca de la primul acord. Sunt foarte emotionata pentru tot ceea ce va urma si foarte entuziasmata de aceasta lansare. Nu pot decat sa sper ca si oamenilor le va placea la fel de mult precum ne place noua si ca aceasta piesa va da startul la vara.” a declarat ABBY

Va place colaborarea dintre cei doi?

Va astept cu impresii!

243 Post Views

Noul single 3 Sud Est, ales de fanii trupei

Fanii au votat pe catmusic.ME urmatoarea piesa 3 Sud Est

Dupa ce au fost in turneul de promovare a celui mai nou material discografic, “Epic”, 3 Sud Est se pregateste de lansarea urmatorului single: “Dansam in ploaie”! Timp de doua saptamani, fanii au putut vota urmatoarea piesa a trupei pe catmusic.ME, o platforma interactiva prin intermediul careia utilizatorii pot fi mai aproape de artisti. Incepand cu 15 mai, ora 18:00, cel mai recent clip al baietilor poate fi vizionat in avanpremiera pe catmusic.ME, iar din 16 mai, “Dansam in ploaie” va fi disponibil pe canalul de YouTube al Cat Music.

Formata din Laurentiu Duta, Viorel Sipos si Mihai Budeanu, legendara trupa 3 Sud Est s-a infiintat in anul 1997, iar la o luna de la infiintare, lanseaza single-ul “Ai plecat”, un hit absolut care a stat in fruntea topurilor muzicale si a playlist-urilor tuturor. In scurt timp, cei trei componenti ai sai au fost numiti “Regii muzicii dance”, iar piesele lor au jucat un rol hotarator in evolutia muzicii in Romania. A urmat apoi o lunga istorie muzicala, cu peste 10 de albume si zeci de piese lansate.

Pe catmusic.ME poti gasi videoclipuri in avanpremiera, galerii foto exclusive, interviuri si articole despre cariera si viata artistilor, dar si lucruri mai putin cunoscute despre ei.

Pareri?

139 Post Views

De dragul iubirii, noul single Ioana Ignat, este disponibil pentru descarcare

Toti banii obtinuti din descarcarea piesei sunt destinati renovarii sectiei de prematuri din cadrul Maternitatii Polizu din Bucuresti, din cadrul proiectului “Uncolored”!

De dragul iubirii, Ioana Ignat si casa ei de discuri, MediaPro Music, doneaza toti banii obtinuti din descarcarea piesei de pe magazinele digitale (iTunes si Google Play) pentru modernizarea sectiei de prematuri din cadrul Maternitatii Polizu.

Incepand cu 13 mai si pana pe 23 mai, cand single-ul „De dragul iubirii” va fi disponibil peste tot, iar Ioana va lansa si videoclipul oficial pe canalul de YouTube, publicul poate descarca piesa, iar toti banii obtinuti sunt destinati renovarii sectiei de prematuri din cadrul Maternității Polizu din București.

„De multe ori tu iti doresti ca oamenii sa evolueze si sa faca lucuri bune pentru ei si pentru cei din jur. Ideea e sa inveti sa deschizi ochii, sa asculti si sa actionezi in mod constient, lasand deoparte egoul si toate lucrurile acelea care ajung sa iti intunece ratiunea si in cele din urma trairile. Impreuna putem colora lumea si sa o transformam in ceva mai bun si mai frumos”, declara Ioana Ignat.

Evenimentul este organizat de cluburile Rotaract din București, iar voluntarii implicați în proiect au afirmat ca pentru ei “UnColored este un eveniment creat din pasiune și iubire, motivați de speranța că generațiile ce vin pot avea acces la un sistem medical așa cum il dorim cu toții. ”

Piesa „De dragul iubirii” este compusa de catre Ioana Ignat si Angeles. Ioana a filmat deja si videoclipul piesei, in regia lui Ionut Trandafir (TrandaFilm), pe care il va lansa oficial pe 23 mai.

Ioana Ignat este actuala revelatie a muzicii romanesti. La nici un an de la lansare, ea a ajuns in topurile muzicale cu piesa “Doar pe a ta” (alaturi de Eduard Sanda), care s-a pozitionat pe primele locuri in chart-urile radio, TV, iTunes, Shazam, timp de peste 20 de saptamani in anul 2017. Printre piesele de succes ale artistei se numara “Nu ma uita”, care a adunat peste 35 de milioane de vizualizari pe YouTube si „Nu mai e”. Cea mai recenta colaborare este cea cu Havana, pentru piesa “Vivere”. Pe langa timbrul vocal inconfundabil, Ioana Ignat este si o foarte talentata compozitoare, majoritatea pieselor lansate apartinandu-i. In plus, artista a fost desemnata luna trecuta “Debutul anului”, in cadrul premiilor muzicale Radio Romania, editia a XVI-a.

Puteti descarca piesa de aici: https://MediaPro.lnk.to/DeDragulIubirii

145 Post Views

Radhu, al doilea artist roman, dupa INNA, care cucereste Mexicul, lanseaza noul single si videoclip, “Bolero”

Radhu, romanul care ne reprezinta peste ocean si care canta muzica latino precum cei nascuti in Mexic, cel care colaboreaza cu faimoasa Laura Zapata, revine in atentia publicului si lanseaza o noua piesa de pe platourile de filmare ale telenovelelor “Televisa”. In aceasta locatie nu are acces orice strain, insa spre uimirea producatorilor, Radhu arata ca un mexican nativ, dar si vorbeste o spaniola mexicana, pe care alti artisti ajunsi in Mexic trebuie sa o studieze timp indelungat si trebuie sa faca scoala de dictie, pentru a putea vorbi ca un nativ, ei fiind foarte nationalisti!

“Am filmat acest videoclip la “Hacienda Yextho”, o celebra ferma Mexicana care a devenit obiectiv turistic in localitatea Hidalgo din Mexic, construita in anul 1600. Se poate vizita, este un loc unde se filmeaza telenovelele Televisa (Esmeralda,Tequila cu Suflet de Femeie, Salome) si este utilizatata si in regim hotelier, unde adesea se relaxeaza Angelica Rivera, sotia actualului presedinte mexican, celebra “Stapana”!”, ne spune Radhu, artistul care este imaginea acestei ferme de poveste construita in “estilo colonial”, stil tipic mexican.

Artistul ne-a marturisit ca pe langa relaxarea in piscinele cu apa termala si mancarea deosebita, te bucuri de natura, ferma fiind incojurata de munti pe care cresc cactusi gigantici!

Radhu a filmat clipul cu echipa “Televisa” si a avut ca partenera una dintre participantele la “MISS FRUMUSETE LATINA”, Estefania Zarate, care face telenovela la Univision, cu care artistul roman avea o legatura amoroasa.

“In Mexic am cunoscut foarte multe vedete, videoclipul “Bolero” se bucura deja de mare succes acolo, l-am lansat in emisiunea “Despierta America”, emisiune unde am fost sprijint de frumoasa Francisca Lachapel, care este moderator si producator, dar si o celebra actrita de telenovela si “Miss Frumusete Latina”,coroana fiind daruita de catre superstarul Thalia!
Am cantat “Como la Flor” cu Francisca Lachapel, am adus un omagiu cantaretei “Selena”, care este un “Icon” American!”, adauga cantaretul.

Piesa “Bolero” este realizata in Mexic, alaturi de cei mai buni mariachi din America Latina, El Internacional Mariachi Puebla, cu care colaboreaza Thalia, Laura Zapata, Lucero. Este o piesa de vara, cu un aer proaspat si care are ca poveste o dragoste mexicana, o replica a celebrului cantec “Despacito”. In Spania, piesa este pe locoul 4 in TOP10, romanul mentinandu-se bine, intrecandu-i nu numai pe sud-americani, ci si pe spaniolii nativi! Radhu pregateste turneu in Italia, Spania si curand va sosi in Romania!

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa urmarim impreuna clipul piesei “Bolero”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

168 Post Views

Premiera: Sean Norvis feat. Stino Grant & MC Steliano – House to the people (videoclip nou)

SYL Recordings va prezinta un nou single semnat de cei mai importanti artisti ai casei de discuri: Sean Norvis, Stino Grant & MC Steliano.

“House to the people”, asa cum sugereaza si titlul, este o piesa house energica de club, cu brass-uri puternice si un vocal “trippy”.

Single-ul contine 5 versiuni si incepand de astazi este disponibil in toate magazinele digitale.

Piesa este compusa de catre Oprean Flavius Milionor si Bocincia Costica, de text s-au ocupat Marcu Stelian Craciun si Iacobescu Alexandra, mixul si masterul este realizat de catre Mr. Pit, videoclipul de cei de la Happy End Studio Timisoara, fiind produsa de cei de la SYL Recordings, iar artwork-ul a prins contur datorita So Creative Media Agency. “House to the people” este deja sustinuta si de alti artisti precum Richie Hawtin, Paco Osuna, Luigi Madonna, Sam Divine, EDX, Don Diablo, Chicane, Dyro, Dannic, Kryder, Capo and Comes si multi altii.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa urmarim impreuna clipul piesei “House to the people”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

136 Post Views

Luna Amara – concertul de lansare al single-ului „Viu”

Luna Amara celebreaza esentialul si autenticitatea odata cu lansarea single-ului „Viu”, printr-un concert acustic, care se va tine sambata, 12 mai, la Clubul Taranului.

Noua piesa a formatiei Luna Amara compune treptat ideea fatalitatii omului modern si reda prin interogatii retorice o intreaga epopee a cautarii de sine. „Viu” aduce cu sine un numar nelimitat de invitatii catre un spectacol introspectiv, in care accesul este asigurat de simplul raspuns la intrebarea: „Ce ma face sa ma simt viu?”

Lansarea single-ului „Viu” este completata de povestea videoclipului, care recreeaza si uneste simbolic, prin usi interdimensionale, cinci scenarii distincte, de tip confesiune. Fiecare membru al trupei Luna Amara joaca rol de tipar existential si incearca a antrena publicul intr-un exercitiu de empatie, proiectie spirituala si, de ce nu, regasire de eu.

Pentru o experienta auditiva completa si o remodelare de constiinta, fanii Luna Amara sunt invitati sambata aceasta, incepand cu orele 20:00, la Clubul Taranului, pentru a gusta cu luciditate certitudinea de a fi „Viu”. Mai multe detalii aici.

Videoclipul este realizat de Anya Dimitrov si Vladimir Ivanov, de la BlueCat Studio (www.facebook.com/bluecatstudiobucuresti), după o idee originala Luna Amara.
Inregistrat si mixat de catre Dan Georgescu, mastering Simon Francis.

Luna Amară:
Nick Făgădar – chitară, voce
Mihnea Blidariu – chitară, voce
Andrei Eugen Botan – chitară
Sorin Moraru – bass
Răzvan Ristea – tobe

Vă invit cu drag!

129 Post Views

Emil Lassaria lansează piesa ”Bella”

Emil Lassaria te provoacă să dansezi pe ritmurile noii sale piese, “Bella”. Cu un sound oriental ce îmbină mai multe stiluri, noua melodie a DJ-ului este piesa perfectă de warm-up pentru o seară de dans.

În anul 2000, Emil Lassaria isi incepe cariera de DJ radio si cea de producator muzical. Primul sau album, ”Back in Plastick” a fost lansat in 2009, pe vremea cand devenea cunoscut si ca remixer, lucrand la piese pe tru: Connect-R, DJ Sava, Chris Mayer.

În 2011, piesa ”9 mm” intră în topuri la radio-urile din țară, dar și din afară, în țări precum Germania și Albania.

Producătorul a fost nominalizat în 2013 la Romanian Music Awards, la categoria ”Cel mai Bun DJ”, cu piesa ”Tu Amor”, în colaborare cu Caitlyn.

”Bella” te îndeamnă să dansezi oriunde te-ai afla, fie că ești în mașină, acasă, sau la muncă, sound-ul piesei te face să te miști și să te simți ”Bella”.

După succesul melodiilor “Tu Amor”, ”Danzando” și “Summer Sun”, Emil Lassaria își propune ca vara asta să cucerească topurile cu “Bella” și să ne ofere motive să ne bucurăm de femeile frumoase din viața noastră.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu multă plăcere să urmărim împreună clipul piesei “Bella”, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

135 Post Views

Carla’s Dreams, sold out show pentru a treia oară consecutiv la Arenele Romane; un nou single “Monomaniac” lansat cu videoclip oficial

Carla’s Dreams s-au bucurat de susținerea fanilor care au venit în număr mare la Arenele Romane pentru concertul “Monomaniac” de pe 5 mai. Pentru al treilea an consecutiv, un eveniment sold out, în fața a 5000 de fani, veniți să se bucure de muzica artiștilor lor preferați, unde Carla’s Dreams au cântat în premieră live cel mai recent single “Monomaniac”, lansat cu câteva ore înainte de concert cu videoclip oficial.

Piesa “Monomaniac” a fost compusă și produsă de Carla’s Dreams cu Alex Cotoi, cel care a produs cele mai multe hituri ale artiștilor de pe ultimele două albume.

Videoclipul piesei “Monomaniac” a fost filmat în Chișinău, în regia lui Roman Burlaca, scenariu Roman Burlaca și Cristi Branca, DoP George Secrieru, producție BR Films și Global Records.

“‘Monomaniac’ este mai mult un concept decât o piesă. Este un fel de rezumat la ceea ce am lansat în ultima perioadă. Perioada reieșită dintr-un șir destul de ciudat, dar în același timp interesant de circumstanțe și emoții. Aproape că am folosi cuvântul “răscruce”, dar totuși nu. Doar o etapă. Mai vin și altele. Multe sau puține – nu știm, dar suntem recunoscători pentru șansa de a scrie ce vrem și cum vrem. Și această “șansă” are două fețe: una suntem noi și ceea ce vrem, dar a doua sunt oamenii noștri care, chiar dacă nu dictează ce să facem, apreciază eforturile și prin asta ne fac tot mai liberi în exprimare artistică, fapt pentru care le mulțumim cel mai mult. Perioada “Monomaniac” va avea mai târziu câteva epiloguri, dar în esență, s-a terminat pe 5 mai. Nu întrebați ce urmează, nici noi nu știm. Dar o schimbare de vibe se simte și în aerul de pe străzile orașelor prin care mergem și în locurile unde lucrăm. Am vrea încă o dată să le mulțumim celor ce au fost alături în această perioadă: You are Carla’s Dreams! V-am cuprins!”, au spus Carla’s Dreams.

Show-ul de la Arenele Romane a fost o producție impresionantă, cu efecte speciale, peste 300 de aparate de lumină inteligentă, 150mp2 de ecran led, surse puternice de laser, grafică vizuală dedicată conceptului Monomaniac, live feed Instagram înainte de show (pozele celor care postau pe Instagram și foloseau hashtag-ul #Monomaniac, apăreau pe ecrane, zece copii din corul radiodifuziunii la piesa “Unde”, Ana Munteanu desene live în nisip la piesele “17 ani”, “Formula apei”, “Frica” și “Animal de pradă”, tenori la “Beretta”, 18 balerine mici în alb și o balerină în negru pentru “Imperfect”, toți cei 5000 de oameni din Arene cu mănuși albe pentru “Ne bucurăm în ciuda lor” și invitații speciali ai serii: Blacklist cu piesa “Tequila”.

Din piesele interpretate nu au lipsit nici “Sub pielea mea”, “Te rog”, “Cum ne noi”, “P.O.H.U.I”, “Pe umerii tăi slabi” sau “Hobson’s Choice”.

Evenimentul a fost organizat de Global Records și Best Music, parteneri media Antena 1 și Radio ZU, susținut de LIDL, Make Up Forever, Nivea, Tucano, Tuborg, Alexandrion, Gitana, Vintage, Pizza Maestro, Arena Events, NRG Moldova (pentru visual effects) și Pyro Events (efecte speciale).

Acum un an la Arenele Romane, Carla’s Dreams au lansat albumul “Antiexemplu”, iar acum doi ani “NGOC”, două evenimente sold out, cu invitați speciali Vanotek, ANTONIA, Delia, Loredana Groza.

Concert Carla’s Dreams Arenele Romane 2016

Concert Carla’s Dreams Arenele Romane 2017

Carla’s Dreams au lansat anul acesta mai multe piese “413”, “17 ani”, “Poetic și murdar”, “Pe umerii tăi slabi” și “Monomaniac”. Urmează și alte piese, precum și concerte în România, dar și în Germania, Anglia și Canada.

Carla’s Dreams este jurat în două show-uri TV: X Factor și The Four – Cei patru.

Păreri?

Foto: The Storyalist, Diana Oprișan, Răzvan Buruiană, Alex Nechez.

192 Post Views