MINARI și alte cinci premiere, din 23 iunie la AIFF.5! Programul complet și bilete disponibile începând de astăzi

S-au pus în vânzare biletele pentru American Independent Film Festival! Cea de-a 5-a ediție a festivalului are loc anul acesta între 23 și 27 iunie la Cinema Muzeul Țăranului și Food Hood și va aduce în fața spectatorilor cele mai noi producții de film american independent, fiind, pentru multe dintre ele, ocazia unică de a le vedea pe un ecran de cinema.

Din programul deja publicat pe filmedefestival.ro puteți alege filmul Minari cu Youn Yuh-Jung distinsă cu Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar, și devenită cunoscută peste tot în lume datorită discursului său de acceptare al premiului Academiei Americane de Film, Lorelei – Premiul Juriului în cadrul Deauville Film Festival sau The Assistant, cel mai nou film al regizoarei Kitty Green, „puternic într-o manieră ciudată și înspăimântătoare” așa cum titra Vanity Fair.

„Un portret de familie uimitor de intim, universal prin tandrețea sa” (AP), Minari urmărește povestea
unor americani de origine coreeană care se mută la o fermă din Arkansas în căutarea propriului lor vis american. În toiul provocărilor aduse de noua viață, cuplul descoperă rezistența incontestabilă a familiei și ceea ce înseamnă cu adevărat o casă. Filmul ce va fi proiectat în premieră națională la AIFF.5 „îți va frânge inima doar pentru a o recompune mai puternică decât înainte” (The Boston Globe).

Lorelei este o fabulă a clasei muncitoare despre un motociclist, o sirenă și trei nuanțe de albastru, primul film de lungmetraj al regizoarei Sabrina Doyle, apreciată de critica americană de film pentru inteligența emoțională pe care o transpune în munca sa. The Film Inquiry scria despre debutul său că „îți smulge inima din piept”, iar Eye on Film îl cataloga ca fiind „un film care apreciază valoarea fanteziei în cele mai sumbre circumstanțe”.

În selecția de anul acesta a American Independent Film Festival se regăsește și primul lungmetraj de ficțiune al regizoarei Kitty Green care are la activ o serie de documentare ce au făcut înconjurul lumii, fiind proiectate în peste 140 de țări. The Assistant surprinde momentul în care Jane, proaspăt absolventă care aspiră să ajungă producător de film, obține locul de muncă ideal – asistentă a unui mogul din showbiz. Pe măsură ce Jane își urmează rutina zilnică la birou, devine din ce în ce mai conștientă de abuzul care colorează insidios fiecare aspect al zilei sale de muncă, o acumulare de elemente negative pe care Jane decide să le confrunte doar ca să descopere adevărata forță a sistemului în care a intrat.
Prezentat în Selecția Oficială de la Sundance, filmul are o putere extraordinară de a polariza atenția iar Julia Garner, actrița din rolul principal „livrează pe ecran un masterclass în sine” (IndieWire).

Între 23 și 27 iunie la Cinema Muzeul Țăranului Român vor mai fi proiectate și Falling (de Viggo Mortensen), The Nest (Sean Durkin), Living in Oblivion (Tom DiCillo) sau American Movie (Chris Smith) distins cu Premiul Juriului tot la Sundance iar la Food Hood: Blood Simple (Joel și Ethan Coen) Slacker (Richard Linklater), Stranger than Paradise (Jim Jarmusch) toate parte a secțiunii  «ICONIC DEBUTS» și, desigur, filmul omagiat anul acesta pe vizualul festivalului, Bonnie and Clyde regizat de Arthur Penn.

Programul proiecțiilor și noutățile despre filmele și evenimentele din festival vor fi actualizate pe filmedefestival.ro, pe pagina de Facebook American Independent Film Festival și Instagram: @americanindependentff.

Biletele pentru Cinema Muzeul Țăranului pot fi achiziționate de pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook, iar intrarea la toate proiecțiile de la Food Hood este liberă, în limita locurilor disponibile.

Asociația Cinemascop donează toate încasările care îi revin din biletele vândute pentru filmele din această ediție către programele educaționale, vocaționale, de nutriție, sănătate și artistice de la Casa Bună care vizează comunitățile vulnerabile din Ferentari, Jilava și Județul Argeș.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Încep înscrierile la cea de-a doua ediție a Incubatorului de animație ✏ programul Animest dedicat liceenilor

Vacanța de vară e pe cale să-nceapă, și odată cu ea, cel mai amplu program educațional Animest, ajuns anul acest la cea de-a doua ediție. Începând de joi, 10 iunie, elevii liceelor de arte plastice din România și Republica Moldova sunt invitați să se înscrie în prima etapă a Incubatorului de animație, programul intensiv de creație care le va oferi șansa de a face primii pași în lumea filmului de animație. Adolescenții se pot înscrie până pe 30 iunie, completând formularul de contact disponibil pe www.incubatoruldeanimatie.ro/contact sau trimițând un e-mail la incubator@animest.ro.

Prima parte a proiectului se va desfășura în perioada 1 iulie – 30 august, sub forma unei serii de întâlniri on-line cu ilustratorul și regizorul Paul Mureșan, împreună cu care participanții vor discuta despre etapele de creație ale unui film animat, vor descoperi tehnici de animație și storytelling, și vor realiza, sub îndrumarea lui, exerciții practice pe o temă dată.

Experiența în domeniul filmului de animație nu este necesară, programul reprezentând o ocazie specială de a învăța tehnici de animație pentru tinerii desenatori și ilustratori. Încurajând și sprijinind liceeni să-și dezvolte aptitudinile creative înspre industria filmului de animație, Animest rămâne fidel obiectivului său de a resuscita și promova industria autohtonă, contribuind activ la dezvoltarea acesteia. În condițiile în care pregătirea în domeniu este aproape absentă din liceele din România, Incubatorul de animație își propune să îmbogățească experiența artistică și educativă a elevilor, consolidând parteneriate cu instituțiile de învățământ.

În a doua parte a programului, derulată online între 11-17 octombrie, 10 elevi selecționați vor putea participa la un workshop practic, în cadrul căruia vor fi ghidați să creeze secvențe animate pe un subiect dat. Unul dintre finaliștii programului va fi premiat la Gala de închidere a Festivalului Animest 2021, în urma voturilor exprimate de un juriu format din specialiști din domeniu.

Mai multe detalii despre Incubatorul de animație sunt disponibile pe site-ul programului. Liceele care își doresc să se implice în program sunt invitate să-i contacteze pe organizatori prin intermediul formularului de contact sau printr-un email la: incubator@animest.ro.

Succes!

Programul trenurilor de Paște și 1 Mai. Rezervați-vă locul din timp!

În perioada 30 aprilie – 4 mai 2021, cu prilejul minivacanței de Paște și a zilei de 1 Mai, CFR Călători va asigura, în plus faţă de trenurile existente în programele de circulaţie, legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi / Suceava, Timişoara Nord, Arad, Craiova, Baia Mare, Cluj Napoca, Brașov spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia (vezi Anexă trenuri).

De asemenea, CFR Călători va suplimenta trenurile către cele mai solicitate destinații cu vagoane clasă, de dormit și cușetă pentru asigurarea mobilității pasagerilor în condiții de siguranță și confort. Inclusiv trenul de Iași/Suceava cu destinația Mangalia și retur va avea în compunere vagoane cușetă.

 

Bilete

CFR Călători roagă pasagerii să își planifice din timp călătoria, să folosească toate trenurile puse la dispoziție și să îşi procure din timp legitimaţiile de călătorie. Biletele pot fi achiziţionate cu anticipație, utilizând următoarele canale:

  • online de pe www.cfrcalatori.ro;
  • de la automatele de vânzare bilete din gări;
  • direct de la casele de bilete din gări și distribuitorii autorizați (agenții de turism), unde este recomandată păstrarea distanței față de celelalte persoane.

 

Facem apel la călători să nu urce în tren fără bilet de călătorie, dacă la ghișeu/casa de bilete li se comunică faptul că locurile au fost epuizate.

 

Indiferent de canalul ales pentru cumpărare, CFR Călători oferă reduceri importante. De exemplu, biletul dus-întors se poate cumpăra cu o reducere de 10%, la cumpărarea cu anticipație discontul este de până la 10%. De asemenea, conform legii, elevii pot călători gratuit, iar studenții beneficiează de 50% reducere la vagoane clasa a 2-a. Totate reducerile sunt prezentate în detaliu pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic local/ Oferte.

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pasagerii să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

 

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile utilizând:

·         0219521 – INFO CFR (trafic intern).

·         numerele de telefon de la gările CFR, publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/

·         aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.

·         site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele webhttp://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța, care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.

·         pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Mers tren trafic intern.

·         şi întrebând personalul nostru din staţii.

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Anexă trenuri

Călătorii frumoase vă dorim!

 

Program online de filme românești, între 15-24 ianuarie | Ziua Culturii Naționale

Zece zile de filme românești și discuții cu profesioniști din cinematografie îi așteaptă pe iubitorii de cinema între 15 și 24 ianuarie, pe platforma de streaming TIFF Unlimited, cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Cele 16 titluri incluse în programul Fabricat în România. Filme românești din toate timpurile vor fi accesibile gratuit pe unlimited.tiff.ro, fiecare timp de 24 de ore, majoritatea fiind disponibile de oriunde din lume.

În selecție intră succese de casă precum Moromeții și Moromeții 2, documentare despre personalități românești – Distanța dintre mine și mine, despre poeta Nina Cassian, Maria Tănase, Brâncuși, Afacerea Tănase, Exploratorul, dar și despre familie, ca punte de legătură între momentele care ne-au unit dar ne-au și dezbinat în ultimii 100 de ani, în Jurnalul familiei –escu, scurtmetraje premiate și filme pentru cei mici.

Programul va fi completat de discuții online despre filme, valorile pe care acestea le aduc în discuție și istoria cinema-ului românesc. Primul eveniment, În culisele Moromeților: la povești cu echipa filmului, va avea loc sâmbătă, 16 ianuarie, de la ora 17.00, și va putea fi vizionat live pe unlimited.tiff.ro, dar și pe pagina de Facebook TIFF Unlimited. Cei doi invitați, Vivi Drăgan Vasile, director de imagine al ambelor filme, și Cristian Niculescu, scenograful peliculei Moromeții 2, vor da detalii inedite despre turnajul a două dintre cele mai îndrăgite producții din istoria cinema-ului românesc.

Fiecare film va fi disponibil gratuit pe unlimited.tiff.ro, timp de 24 de ore, începând cu ora 20.00, conform programului de mai jos.

Descarcă imaginile și prezentarea filmelor
Program 15-24 ianuarie, 20:00

Vineri, 15 ianuarie
Moromeții, regia Stere Gulea

Sâmbătă, 16 ianuarie
17.00 – Discuție online: În culisele Moromeților: la povești cu echipa filmului.Invitați: Vivi Drăgan Vasile (director de imagine) și Cristian Niculescu (scenograf). Moderator: Mihai Chirilov (critic de film, director artistic TIFF)

Moromeții 2, r. Sterea Gulea

Duminică, 17 ianuarie
Jurnalul familiei –escu, r. Șerban Georgescu
Afacerea Tănase, r. Ionuț Teianu

Luni, 18 ianuarie
20.00 – Scurtmetraje românești premiate

  • Opinci, r. Anton și Damian Groves
  • Celed, r. Anghel Damian
  • El iubește ochii mei, r. Enxhi Rista
  • Havana Cuba, r. Andrei Huțuleac

Marți, 19 ianuarie
Cinema, mon amour, r. Alexandru Belc
Șarmul discret al Bucureștiului, r. Karin Wegsjö

Miercuri, 20 ianuarie
Brâncuși, r. Cornel Mihalache

Joi, 21 ianuarie
Maria Tănase, r. Laurențiu Damian

Vineri, 22 ianuarie
17:00 Discuție online: În căutarea Mariei Tănase. Invitat: regizorul Laurențiu Damian. Moderator: Mihai Chirilov (critic de film și director artistic TIFF)

Exploratorul, r. Titus Muntean, Xántus Gábor

Sâmbătă, 23 ianuarie
Distanța dintre mine și mine, de Mona Nicoară și Dana Bunescu
*Guvernul copiilor, r. Ioana Mischie (disponibil doar pe teritoriul României) – film pentru copii

Duminică, 24 ianuarie
Străjerii, r. Liviu Mărghidan (film pentru copii)

Proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerului Culturii, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Culturii Naționale.

 TOP HIGH5
Programul de filme românești de pe TIFF Unlimited e însoțit de top 5-ul nostru săptămânal High5, cu scene de masă din filme românești clasice.

Oricât de binecunoscute ar fi scenele de masă din 4 luni, 3 săptămâni și 2 zilePolițist, adjectiv sau Sieranevada, ele și-au luat, dacă nu rețeta, măcar savoarea de la maeștrii cineaști care i-au precedat. Așadar, iată-i pe cei mai expresivi meseni din filmele clasice românești. VEZI TOPUL

Am lansat, la final de an, High5,top 5-ul nostru săptămânal, în mai puțin de 5 minute. Umorul e garantat. Se vede pe TIFF Unlimited

Păreri?

Maria Zvinca, Ioana Cristea și Nuta Kiki sunt traineri la Academia de Content, primul program de mentorship în beauty vlogging

Motivație, pasiune și multă dorință: de atât au avut nevoie Maria Zvinca, Ioana Cristea și Nuta Kiki pentru a porni Academia de Content, primul program de mentorship în beauty vlogging. Structurat pe opt lecții, cei trei traineri împărtășesc cursanților cunoștințele lor și îi învață cum să transforme o pasiune într-o profesie.

Maria Zvinca, Digital Strategist, Social Media Expert & Content Creator, mărturisește că: „este unul dintre proiectele de care sunt cea mai mândră. Și mai ales datorită feedback-ului primit de la cursanți. Sunt curioși, entuziaști și pe lângă faptul că sunt încântați de tot ce învață, sunt și motivați să facă mai mult, să se implice mai mult. Academia de Content e locul în care pasiunea pentru content creation se tranformă în profesie. Aici e locul în care înveți de la profesioniști tot ce ai nevoie să știi dacă vrei să pui bazele carierei tale digitale.”

Astfel, cei trei traineri prezintă un program modern ce poate fi adaptat nevoilor societății actuale, iar cei ce urmează cursul vor pleca cu o bază generoasă de informații pentru un start puternic în online. Din momentul în care Academia de Content și-a deschis porțile pentru cursanți, Maria, Ioana și Kiki au creat atmosfera perfectă pentru toți cei care au decis că vor să descopere ce se află behind the scene în beauty vlogging într-un mod cât mai plăcut și interactiv.

„Cel mai mult îmi place la Academia de Content vibe-ul fresh care se resimte datorită informațiilor de actualitate și datorită cursanților care știu exact de ce sunt aici, știu ce vor să facă și sunt extrem de dornici și deschiși să învețe. Am dat naștere acestui proiect prin prisma faptului că ne doream să oferim ceva ce noi nu am avut, dar ne-am fi dorit să fi avut atunci când am început să postăm pe rețelele de socializare. La Academia de Content oferim informații clare, transparente, tips and tricks și skill-uri pe care le putem folosi în viitorul nostru job în online. Toate întrebările legate de acest domeniu al «influencer-ingului» își au răspunsul aici alături de o echipă profesionistă”, povestește Nuta Kiki, Visual Guru, Photograf & Videograf, Content Creator.

Printre subiectele atinse în acest curs se numără atât optimizarea paginilor de Social Media, cât și trenduri în beauty vlogging sau community management. Mai mult decât atât, subiectele sunt abordate prin workshop-uri practice precum Camera Makeup, prin care cei înscriși învață să seteze corect camerele și luminile, dar și să editeze corect fotografii și video-uri.

„Mă bucur enorm să fac parte dintr-un proiect atât de modern, adaptat nevoilor societății actuale. Mă bucur că am ocazia să îmi extind activitatea de trainer și abia aștept să împărtașesc din experiența mea atât ca Make-Up artist, cât și cea de creator de conținut pe partea de beauty“, povestește Ioana Cristea, Beauty & Fashion Specialist, Make-Up Artist & Trainer.

Astfel, cursanții vor lucra îndeaproape cu fiecare trainer în parte, vor afla marile secrete din viața unui creator de conținut și vor primi îndrumarea de care au nevoie pe tot parcursul programului de mentorship.  La finalul cursului, cei inscriși vor susține un examen final prin care vor pune în practică tot ce au învațat în cele opt lecții.

Cei pasionați de beauty vlogging se pot înscrie pe site-ul Academiei de Content: www.academiadecontent.ro

Păreri?

Programul și biletele la prima ediție Animest disponibilă spectatorilor din întreaga țară – de astăzi în mediul online, pe platforma festivalului

Biletele și abonamentele la cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest au fost puse în vânzare și sunt disponibile pe platforma de streaming a evenimentului, începând de astăzi. Prezentate exclusiv în mediul online, în perioada 9-15 noiembrie, cele mai noi și mai premiate filme ale anului vor putea fi urmărite, pentru prima dată în istoria evenimentului, concomitent, de pe întreg teritoriul României. Orice device cu o conexiune bună la internet se va putea transforma într-un ecran de cinema virtual, spectatorii având posibilitatea de a intra în legătură directă cu artiștii momentului prin intermediul sesiunilor de Q&A susținute după proiecțiile online. Cinefililor din București, Animest le pregătește și o surpriză offline, în cadrul unei expoziții mixed-media dedicate împlinirii a 100 de ani de animație românească.

Într-un an marcat de o criză fără precedent a sectorului cultural, care a afectat nu doar domeniul producției cinematografice, ci și desfășurarea marilor evenimente de film din întreaga lume, Animest a ales să-și continue misiunea de a promova filmele de animație și pe creatorii lor, oferind publicului șansa de a urmări, din siguranța propriei case, poveștile care pun lumea în mișcare. O amplă selecție de lungmetraje și scurtmetraje pentru toate vârstele, filme incluse în secțiunile tradiționale sau prezentate ca noutăți absolute la această ediție, se pregătesc de întâlnirea cu publicul pe platforma de streaming a festivalului. Biletele pentru fiecare proiecție în parte vor putea fi achiziționate online, în avans, direct de pe site, iar fanii evenimentului își vor putea procura din același loc unul dintre cele 100 de abonamente în baza cărora se vor bucura de acces nelimitat la tot conținutul prezentat la această ediție. Pentru a păstra cât mai mult din atmosfera festivalului, programul disponibil de astăzi pe www.animest.ro va fi respectat întocmai, spectatorii având posibilitatea de a începe vizionarea în maximum 60 de minute de la ora anunțată.

Iubitorii de animație din București vor avea parte și de experiențe offline la această ediție hibrid. La împlinirea a 100 de ani de la proiecția pe marele ecran a primului film românesc de animație, festivalul îi dedică evenimentului aniversar o expoziție spectaculoasă, găzduită de Rezidența BRD Scena9 (I. L. Caragiale 32). O secțiune dedicată filmului Păcală în lună, cea dintâi dintr-o serie de peste 80 de creații ale artistului Aurel Petrescu – pionier al animației autohtone, cu lucrări realizate de artiștii Maria Bălan, Maria Surducan și Hybrid Lab, alături de o amplă colecție de postere ale filmelor lansate în ultima sută de ani și o selecție specială de filme – instalație video curatoriată de criticul de film Dana Duma, vor putea fi admirate în perioada 7-22 noiembrie, cu intrare liberă. Vernisajul va avea loc vineri, pe 6 noiembrie, de la ora 19:00. Printre titlurile incluse în cele două programe dedicate momentului aniversar se numără celebrul Haplea, realizat în 1927 de Marin Iorda – primul film românesc de animație care s-a păstrat în arhive, Scurtă istorie (1957), animația care l-a transformat pe Ion Popescu Gopo în primul artist român câștigător al unui Premiu Palme d’Or, și alte scurtmetraje animate din Arhiva Națională de Filme, filme digitalizate cu sprijinul Groupama.

Anul acesta se împlinesc și 15 ani de Animest. În încheierea expoziției, fanii evenimentului sunt invitați redescopere o amplă retrospectivă a celor 15 ani de festival: o colecție de postere și trofee ale edițiilor anterioare, alături de o proiecție a celor mai bune scurtmetraje din Competiția de animație românească a festivalului. Vor fi expuse și creațiile Animation Worksheep, un proiect născut în familia Animest, dezvoltat în timp într-o platformă educațională de formare a tinerilor animatori români și moldoveni. Pentru a vizita expoziția, spectatorii sunt rugați se înscrie în prealabil în calendarul de pe platforma Appointy a Rezidenței BRD Scena9, pentru a putea avea un flux de vizitatori în conformitate cu numărul maxim impus de autorități. De asemenea, expoziția va fi inclusă și pe harta obiectivelor de vizitat pe 14 noiembrie, la Noaptea Muzeelor.

Păreri?

Program Noaptea Albă a Filmului Românesc – 18 septembrie 2020

Peste 35 de lungmetraje și scurtmetraje vor rula în 12 locații din București și Cluj-Napoca, într-o singură noapte, pe 18 septembrie, la Noaptea Albă a Filmului Românesc. Proiecțiile unora dintre filme vor fi urmate de discuții cu invitații speciali ai evenimentului, care vor da detalii din culise și vor răspunde întrebărilor publicului până târziu după miezul nopții.

Biletele pot fi cumpărate pe Eventbook.ro și la casierii. În locațiile cu intrare liberă, accesul se va face în baza unei rezervări – un bilet cu valoare zero, achiziționat pe Eventbook.ro. Excepție fac Happy Cinema (bilete pe www.happycinema.ro și la casierie), Hollywood Multiplex (doar la casierie) și J’ai Bistrot (rezervări prin telefon).

La Cinema Victoria din Cluj, biletele se găsesc pe cinemavictoria.ro și la casierie.

BUCUREȘTI

Cinema sub clar de lună – Calea Victoriei 192A (*Bilete pe Eventbook.ro)

20:00 – Malmkrog, r. Cristi Puiu, 200’ | avanpremieră

Cinema Muzeul Țăranului Român – Open Air (*Bilete pe Eventbook.ro)

19:45 Început, r. Răzvan Săvescu, 80 | avanpremieră

21:30 Și poate mai trăiesc și azi, r. Tudor Cristian Jurgiu, 73’ | avanpremieră

23:15 Tipografic Majuscul, r. Radu Jude, 128’

Cinema Elvire Popescointerior (*Bilete pe Eventbook.ro și la casierie)

18:30 Acasă, r. Radu Ciorniciuc, 86| premieră

Cinema Elvire Popesco open air (*Bilete pe Eventbook.ro și la casierie)

20:30 Profu’, r. Alex Brendea, 82’ | avanpremieră

22:30 Lemn, r. Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst, Ebba Sinzinger, 97 | avanpremieră

Amfiteatru TNB (*Bilete pe Eventbook.ro și la casierie)

23:00 30 de ani și 15 minute, r. Ștefan Mandachi, 95’ | avanpremieră

Cinemateca Union (*Bilete pe Eventbook.ro și la casierie)

18:00 Apa ca un bivol negru, r. Andrei Cătălin Băleanu, Petre Bokor, Iosif Demian, Stere Gulea, Roxana Pană, Dan Piţa, Dinu Tănase, Mircea Veroiu, 62 | versiune restaurată

20:00 Balanța, r. Lucian Pintilie, 105’ | versiune restaurată

22:30 Cardinalul, r. Nicolae Mărgineanu, 97’

Hollywood Multiplex – București Mall (*Bilete la casierie)

19:00 Și atunci… ce e libertatea?, r. Andrei Zincă, 132’ | avanpremieră

22:00 5 minute, r. Dan Chișu, 103’ | avanpremieră

Happy Cinema – Liberty Mall (*Bilete pe www.happycinema.ro și la casierie)

Sala 3

19:30 Urma, r. Dorian Boguță, 105

22:00 Colectiv, r. Alexander Nanau, 109’

Sala 4

19:30 Cărturan, r. Liviu Săndulescu, 90’

21:30 Zavera, r. Andrei Gruzsniczki, 96’

J’ai Bistrot(rezervări la 031 426 20 47)

19:45 Scurtmetrajeromânești din selecția TIFF 2020 (I), 210

Apollo111 Teatrul(intrare liberă – rezervări pe Eventbook.ro)

18:00 Heidi, r. Cătălin Mitulescu, 96

20:30 Casa cu păpuși, r. Tudor Platon, 68’ | avanpremieră

22.00 Ivana cea Groaznică, r. Ivana Mladenovic, 86

Unteatru – open air(intrare liberă rezervări pe Eventbook.ro)

19:45 Scurtmetrajeromâneștidin selecția TIFF 2020 (II), 77

21:30 Călătoria fantastică a Maronei, r. Anca Damian, 91

Galateca(intrare liberă – rezervări pe Eventbook.ro)

19:45 Totul nu va fi bine, r. Adrian Pîrvu, Helena Maksyom, 82 | avanpremieră

21:30 Maria, Regina României, r. Alexis Cahill, 110

CLUJ-NAPOCA

Cinema Victoria(*Bilete pe cinemavictoria.ro și la casierie)

23:15 5 minute, r. Dan Chișu, 103’ | avanpremieră

01:00 Casa cu păpuși, r. Tudor Platon, 68’ | avanpremieră

Detalii pe: www.facebook.com/NoapteaAlba

***

Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc cu respectarea măsurilor de siguranță și distanțare socială necesare în această perioadă. La intrare, se va efectua un triaj observațional și se va verifica temperatura, iar purtarea măștii va fi obligatorie.

Vă invit cu drag!

Proiecții speciale, filme de arhivă și trei Zile Maghiare la TIFF 2020

La ediția cu numărul 19 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 iulie – 9 august), filme noi vin în premieră în România, în câteva dintre secțiunile tradiționale, precum Ziua HBO, Zilele Maghiare, iar altele vechi, restaurate, vor fi readuse pe marele ecran în proiecții speciale. Programul proiecțiilor este deja disponibil – https://tiff.ro/programTIFF2020, iar biletele pot fi achiziționate de pe tiff.eventbook.ro și, în curând, de pe TIFF Official App.

În urma reconfigurării TIFF în 13 locații în aer liber din Cluj și împrejurimi, Ziua Maghiară se transformă în Zilele Maghiare. Opt dintre cele mai apreciate filme produse recent în Ungaria vor rula între 4 și 6 august. Multipremiatul regizor Attila Szász revine cu Povești mărunte (Apró mesék), un rollercoaster emoțional despre aventura amoroasă și extrem de periculoasă a unui fugar, la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial. Ábel Visky, câștigător al Competiției Locale în 2013, vine cu Povești din închisoare (Mesék a zárkából), un documentar creativ despre relațiile unor copii cu tații lor, aflați în spatele gratiilor. Despre o altfel de legătură părintească, Cei care au rămas (Akik maradtak), în regia lui Barnabás Tóth, spune o poveste emoționantă, inspirată de puterea vindecătoare a dragostei. Inclus pe lista scurtă pentru o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun film străin.

În FOMO (FOMO: Megosztod, és Uralkodsz), de Attila Hartung, câțiva adolescenți teribiliști ajung subiectul unei ample anchete după o petrecere care duce la dispariția unei colege. Regizorul Mark Bodzsar se întoarce la TIFF cu Tovarășul Draculici (Drakulics elvtárs), o comedie savuroasă cu vampiri, în care autoritățile se implică pentru a desluși misterul unui personaj care pare că nu îmbătrânește niciodată. Un documentar impresionant, Euforia ființei (A létezés eufóriája), debutul regizoarei Réka Szabó, urmărește viața unei femei care și-a pierdut întreaga familie în timpul războiului, transpusă într-un performance care marchează prima apariție pe scenă a acesteia, la vârsta de 90 de ani.

Tulburătoare și extrem de actuală este lumea protagonistei din Eden, filmul regizat de Ágnes Kocsis, unul dintre jurații ediției TIFF 2018, și co-produs în România. Alergică la toate substanțele chimice cunoscute, Eva crede că orice contact cu lumea reală i-ar putea fi fatal. Produs cu participare românească este și thriller-ul Valan (Valan – Az utolsó hívás), debutul lui Béla Bagota, despre un tânăr polițist aflat pe urmele surorii dispărute în urmă cu 30 de ani. Zilele Maghiare la TIFF sunt prezentate de National Film Institute Hungary, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București și Filmtett.

Ziua HBO: primele episoade din Bani negri (pentru zile albe)

Partener de tradiție TIFF, HBO va oferi publicului din acest an șansa de a urmări vineri, 7 august, de la 21.30, la Club Transilvania, chiar înainte de premiera oficială pe micile ecrane, primele două episoade din producția originală Bani negri (pentru zile albe)/ Tuff Money. Scris și regizat de Daniel Sandu (Un pas în urma Serafimilor), serialul îi are în distribuție pe Alexandru Papadopol, Cristian Bota și Medeea Marinescu, într-o poveste plină de umor despre un jaf neobișnuit. De proiecții speciale vor avea parte și documentarele marca HBO Acasă/ My Home de Radu Ciorniciuc, premiat la Sundance, și Colectiv, în regia lui Alexander Nanau, care urmărește o anchetă halucinantă a fraudelor din sistemul medical.

Proiecții speciale cu filme restaurate

Produs în timpul catastrofalelor inundaţii din mai 1970, documentarul Apa ca un bivol negru este considerat filmul-manifest al unei întregi generaţii de regizori români: Andrei Cătălin Băleanu, Petre Bokor, Iosif Demian, Stere Gulea, Roxana Pană, Dan Piţa, Dinu Tănase, Nicolae Mărgineanu și Mircea Veroiu. La 50 de ani de la realizarea lui, filmul poate fi vizionat într-o versiune restaurată pe 7 august, de la miezul nopții, în spațiul UBB. Balanța, remarcabilul film din 1992 al lui Lucian Pintilie, restaurat de Fundația9 și BRD – Groupe Société Générale și relansat cu succes în format digital 4K, la începutul acestui an, va putea fi văzut și la TIFF vineri, 7 august, de la 21.30, la Episcopia Unitariană. Spectaculoasă va fi și revenirea pe marele ecran – tot în versiune restaurată digital – a filmului Crash, thrillerul-șoc al lui David Cronenberg bazat pe controversatul roman omonim al lui J. G. Ballard, care explorează legătura dintre pericol, sex și moarte.

Arhiva activă, un proiect al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, care sărbătorește 70 de ani de la înfiinţare, scoate la iveală nouă scurtmetraje valoroase din arhiva școlii, semnate de Radu Gabrea, Felicia Cernăianu, Ada Pistiner, Dorin Moldovan, Ştefan Traian Roman, Andrei Vidraşcu, Nicolae Opriţescu, Tudor Eliad și Timotei Ursu. Colecția, curatoriată de Andrei Rus, va fi proiectată pe 7 august, de la 21.30, la Coșbuc.

Locațiile pot fi consultate aici: https://tiff.ro/locatii/tiff

Vă invit cu drag!

Alpin Film Festival 2020: peste 5000 de iubitori de munte prezenți la evenimentele incluse în programul ediției

Cea de-a 5-a ediție Alpin Film Festival, primul și cel mai mare eveniment din România dedicat artei și culturii montane, s-a încheiat duminică, pe 1 martie, după 7 zile de proiecții, întâlniri cu invitați speciali, lansări de carte și expoziții inspirate de universul montan. Proiecțiile sold out s-au ținut lanț în acest an, filmele din competiție atrăgând peste 3500 de cinefili. Peste 5000 de iubitori de munte au fost prezenți la evenimentele conexe organizate la Brașov, Bușteni și Predeal, iar alte câteva mii au urmărit transmisiunile live distribuite pe pagina de Facebook a festivalului.

La Gala de premiere AFF.5, organizată sâmbătă seară la Brașov, Manaslu – muntele de suflet, documentarul realizat de Gerald Salmina, a fost desemnat filmul câștigător al Marelui Trofeu – în valoare de 1000 de Euro. În Competiția Națională s-a remarcat documentarul Superhombre (r. Lucian Mircu, Mircea Gherase), care a fost recompensat cu Marele Premiu, în valoare de 500 de Euro, oferit de eMAG. Trei zile din viața Mariei, în regia Oanei Maria Ghiocel, a fost desemnat Cel mai bun scurtmetraj românesc, iar în Competiția Internațională, premiul i-a revenit filmului Riafn (r. Hannes Lang).

Premiul “CARPAȚI”, în valoare de 500 de Euro, acordat pentru promovarea regiunii montane din România și oferit de Federația Industriei Hoteliere din România a fost câștigat de WHITE CARPATHIA – Winter is coming, în regia lui Charlie Ottley. Juriul Competiției Naționale a mai oferit o distincție specială filmului 769m, în regia lui Claudiu Loghin, iar Premiul special al juriului, oferit unui film din Competiția Internațională, a ajuns la Piano to Zanskar (r. Michal Sulima).

Sălile de proiecție s-au dovedit neîncăpătoare pentru miile de iubitori de film prezenți la evenimentele speciale. Un moment remarcabil a fost întâlnirea publicului din România cu legendarul alpinist polonez Krzysztof Wielicki, distins în 2019 cu Premiul pentru întreaga carieră Piolet d’Or. Primul om din istorie care a cucerit Everestul pe timp de iarnă, invitat de onoare al acestei ediții, a povestit despre cele mai importante expediții din cariera sa, în dialog cu Alex Găvan, o elită a alpinismului Românesc. Cu mult entuziasm a fost primit și Horia Colibășanu, protagonistul documentarului Superhombre, care a răspuns tuturor întrebărilor venite din public după proiecția filmului, alături de regizorul Mircea Gherase.

Ziua Pădurii a atras sute de spectatori la proiecțiile organizate pe 27 februarie, iar discuțiile stârnite în urma vizionărilor au punctat cele mai urgente probleme privind integritatea pădurilor din toată lumea. La fel de mult interes a generat seria de lansări de carte, dedicată iubitorilor de literatură inspirată de universul montan.

Federația Română de Alpinism și Escaladă și Federația Română de Orientare au premiat sportivii anului 2019 la Gala Muntelui, organizată sâmbătă la Bușteni. În cadrul evenimentului anual care celebrează la ALPIN FILM FESTIVAL performanța românească în domeniul sporturilor montane, Clubul Alpin Român a premiat performanțele în alpinism, alergare montană și mountain bike. Un premiu special a fost oferit în memoria regretatului Zsolt Török, pornit în 2019 într-o ultimă expediție, în munții Făgăraș. Întreaga ediție a reprezentat un tribut adus marelui aplinist.

,,Eu am învățat trei lecții de la Zsolt. Am învățat puterea, capacitatea de a putea să-i ridice, să-i promoveze pe podium pe alții din jurul lui. Am văzut smerenia, modestia asta la el. Am mai învățat dragostea pentru prieteni. Cel mai important lucru erau prietenii. Mă suna dimineața la cafea și ma întreba ce mai faci. Atât. Și am mai învățat dedicarea pentru alpinism, pentru munte. Cele mai importante momente împreună nu au fost cele când ajungeam în vârf, ci mai degrabă cele în care ne uitam la un apus, la un răsărit și ne zâmbeam unul altuia. Nimeni nu va putea acoperi această gaură uriașă. Zsolt nu a fost o inspirație doar pentru noi, ci și pentru generațiile următoare. De aceea trebuie să mergem mai departe.”, a povestit alpinistul Vlad Căpușan la evenimentul-tribut organizat în memoria lui Zsolt Török la Castelul Cantacuzino din Bușteni.

Ediția cu numărul 5 a fost prima din istoria festivalului, organizată ca parte din IAMF – International Alliance for Mountain Film, prestigioasa asociație mondială ce reunește 27 de evenimente cinematografice din 20 de țări de pe 5 continente.

Vă aștept cu părerile!

Suffocation si Belphegor la Bucuresti: Program si Reguli de Acces

Suffocation, Belphegor si HATE canta la Quantic Club pe 2 martie in cea de-a doua parte a turneului “Europe Under Black Metal Fire”! In deschidere vor urca pe scena Carnosus si Shadowmass.

PROGRAM

OPEN DOORS 20:00

Carnosus 20:15-20:40

Shadowmass 20:50-21:15

Hate 21:25-22:00

Suffocation 22:20-23:20

Belphegor 23:40-00:40

REGULI DE ACCES SI INFORMATII UTILE

Este interzis in zona de concert:

– accesul cu arme sau obiecte periculoase

– accesul cu alcool sau alte bauturi si alimente din exteriorul salii de concert.

– accesul cu materiale inflamabile, canistre pe gaz sau masini de gatit de orice fel

– aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil)

– aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM.

Va invit cu drag!